Defendant's extraordinary appeal dismissed; six-year pimping and witness-influencing convictions upheld, with €11,000 confiscation and €133,000 damages affirmed.

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2 din 14 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de 3 ani şi 3 luni închisoare, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puţin de 100 m de aceasta şi lit. o) C. pen. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 m de locuinţa sau locul de muncă a persoanei vătămate, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (în formă continuată), prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada 2014 - 2016).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. (n) - dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puţin de 100 m de aceasta şi lit. (n) C. pen. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 m de locuinţa sau locul de muncă a persoanei vătămate pe o perioadă de 3 ani.

De asemenea, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puţin de 100 m de aceasta şi lit. o) C. pen. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 m de locuinţa sau locul de muncă a persoanei vătămate, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (în formă continuată), prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada iunie 2018 - octombrie 2019).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puţin de 100 m de aceasta şi lit. o) C. pen. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 m de locuinţa sau locul de muncă a persoanei vătămate pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost achitat inculpatul A. în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

A fost descontopită pedeapsă finală de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 186 din 03 decembrie 2019 a Tribunalului Maramureş (modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 350/A din 10 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj) în pedepsele componente:

- 2 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 raportat la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite următoarele pedepse:

- 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (în formă continuată), prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada 2014 - 2016).

- 1 an şi 3 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (în formă continuată), prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada iunie 2018 - octombrie 2019).

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 raportat la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, sporită cu 1 an şi 9 luni închisoare, la 5 ani închisoare, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b)- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, lit. d) - dreptul de a alege, lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puţin de 100 m de aceasta şi lit. o) C. pen. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 m de locuinţa sau locul de muncă a persoanei vătămate.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de:

- art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b)- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi lit. d) C. pen. - dreptul de a alege pe o perioadă de 1 an;

- art. 66 alin. (1) lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puţin de 100 m de aceasta şi lit. o) C. pen. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 m de locuinţa sau locul de muncă a persoanei vătămate pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 40 alin. (3) şi art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă finală perioadele deja executate:

- de la 14.03.2015 la 12.07.2015 în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 127/UP/14.03.2015;

- de la 20.08.2021 la zi în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 256/2019 din 10.03.2021;

- de la 24.08.2021 la zi în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 3/J/28.04.2021.

A fost anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 256/2019 din 10.03.2021 emis de Tribunalul Maramureş.

În temeiul art. 208, art. 362 şi art. 399 C. proc. pen., a fost menţinută ca legală şi temeinică măsura arestării preventive faţă de inculpatul A.

În temeiul art. 1.357 alin. (1) C. civ., au fost admise în parte pretenţiile formulate în cauză de persoana vătămată B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.050 euro (în echivalent RON la data plăţii efective) cu titlu de daune materiale.

A fost respinsă ca nefondată cererea de confiscare a sumei de 11.000 euro de la inculpatul A.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 5.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 666/A din 24 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 14 ianuarie 2022 a Tribunalului Galaţi, care a fost desfiinţată în parte şi, în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

A fost majorat cuantumul pedepsei rezultante stabilite în cauză în urma efectuării operaţiunii de contopire, de la 5 ani închisoare, la 6 ani închisoare.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., în referire la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată următoarele perioade:

- perioada de arest preventiv executată de la 14.03.2015 la 12.07.2015, în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 127/UP/14.03.2015;

- perioada executată de la 20.08.2021 la zi, în baza Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 256/2019 din 10.03.2021;

- perioada de arest preventiv executată în cauză, de la 24.08.2021 la zi, în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 3/J/28.04.2021.

În temeiul art. 51 din Legea nr. 129/2019, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 11.000 euro.

A fost majorat cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul A. către persoana vătămată B. de la 4.050 euro, la 133.000 euro.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca fiind nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 14 ianuarie 2022 a Tribunalului Galaţi.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 217 RON (avocat C.), s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, instanţa de apel a observat că proba cea mai relevantă o oferă însuşi inculpatul - mesajele vocale şi scrise, expediate prin utilizarea unor reţele de socializare, precum şi prin intermediul unor convorbiri telefonice sunt elocvente şi nu mai lasă loc vreunei alte interpretări.

Apărările formulate de inculpat, în sensul că acestea nu îi aparţin, nu au fost primite, constatându-se că mesajele vocale nu au fost contestate ca mijloc de probă în procedura camerei preliminare. Prin urmare, simpla negare a provenienţei acestora nu este suficientă.

S-a reţinut că mesajele text provin de la un cont de Instagram numit "..." şi nu doar prenumele inculpatului coincide, ci şi combinaţia de litere "nrv" sub care inculpatul a înmatriculat în decursul timpului autoturismele pe care le-a achiziţionat pe numele său sau pe numele mamei sale.

În condiţiile în care inculpatul este perceput ca o persoană violentă, Curtea de apel a apreciat că mesajele trimise de acesta au avut un vădit efect intimidant, menit să descurajeze persoana vătămată în a continua demersurile legale iniţiate anterior.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la 25 mai 2022, inculpatului A. la 26 mai 2022 şi persoanei vătămate B. la 27 mai 2022 (prin afişarea înştiinţării).

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 27 iunie 2022 pentru inculpatul A.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 23 iunie 2022, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

În acest sens, a învederat că instanţele de fond şi apel au făcut o aplicare greşită a principiului in dubio pro reo reglementat de art. 4 alin. (2) C. proc. pen., interpretând în favoarea persoanei vătămate dubiul ce rezultă din declaraţiile date în cauză, în pofida faptului că depoziţiile acesteia nu au fost confirmate de niciun alt mijloc de probă.

De asemenea, instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că judecătorul de la fond a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil al inculpatului, prin aceea că nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la o cauză de nulitate absolută ce a fost invocată în apărare, împrejurare ce a condus la coroborarea unor probe nule absolut cu declaraţia persoanei vătămate. În plus, nu s-a avut în vedere că obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare efectuate se poate dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar nu de către procuror, aşa cum s-a întâmplat în speţă.

Cu toate aceste deficienţe, recurentul a apreciat că analiza obiectivă a materialului probator evidenţiază că nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pentru care a fost condamnat sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen., a învederat că nu este prevăzută de legea penală fapta unei persoane care primeşte sume de bani, cu titlu de preţ, pentru un autoturism vândut cu plata în mai multe tranşe, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul unei relaţii de iubire dintre două persoane. A mai arătat că singurele declaraţii referitoare la această infracţiune sunt ale inculpatului şi persoanei vătămate, care se contrazic între ele. Mai mult, afirmaţiile persoanei vătămate în sensul că a practicat prostituţia în folosul inculpatului nu sunt confirmate de alte probe şi nu s-a dovedit că acesta din urmă ar fi cunoscut că banii pe care B. i-a remis ar proveni din activitatea de prostituţie. Pe de altă parte, relaţia de iubire pe care inculpatul a avut-o cu persoana vătămată B. a fost confirmată de depoziţiile a doi martori (D. şi E.). În plus, s-a arătat că localizarea inculpatului în ţări precum Italia şi Germania nu este suficientă a dovedi că a săvârşit o infracţiune de proxenetism, iar tranzacţiile financiare care au stat la baza dovedirii sumelor de bani ar fi trebuit înlăturate de la dosar, întrucât modalitatea de obţinere este lovită de nulitate absolută şi nu relativă, aşa cum, în mod greşit, a reţinut Curtea de Apel Galaţi, nesocotind, astfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017.

Totodată, a învederat că nici fapta circumscrisă infracţiunii de spălarea banilor nu este prevăzută de legea penală, întrucât în privinţa acesteia sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. pen., astfel că legea penală mai favorabilă este reprezentată de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, încadrare juridică pentru care s-au sesizat din oficiu organele judiciare şi s-a dispus începerea urmăririi penale, fapta fiind dezincriminată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2018. În plus, s-a arătat că, oricum, cumpărarea unui autoturism cu sume de bani provenite din tranzacţii anterioare nu reprezintă o faptă ilicită. Ca urmare a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., având în vedere că textul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2018.

Referitor la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, recurentul a menţionat că mesajele adresate persoanei vătămate nu îi aparţin, fiind evident că orice persoană îşi poate crea un cont de socializare cu numele altei persoane. În plus, din examinarea mesajelor aflate la dosar, se poate observa că nu sunt în măsură să aibă o influenţă puternică asupra persoanei vătămate şi să îi creeze o stare de temere. Astfel, a arătat că trimiterea unor mesaje jignitoare, prin folosirea unui limbaj vulgar, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, lipsind "coruperea, constrângerea ori altă faptă cu efect vădit intimidant" pentru a determina persoana să îşi retragă plângerea.

A mai învederat că abia la începutul anului 2020, când i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, a aflat despre existenţa dosarului, în timp ce se reţine că fapta a fost săvârşită în perioada 2018 - 2019, prin ameninţare în mediul on-line/violenţă verbală/ton ameninţător/injurii, pentru ca persoana vătămată să îşi retragă plângerea. A opinat că persoana vătămată induce în eroare organele judiciare, încercând să probeze acuzaţia prin propriile declaraţii, coroborate cu înregistrări audio şi capturi foto, a căror autenticitate nu a fost, însă, dovedită pe parcursul cercetărilor şi care nu au fost ratificate de inculpat. A precizat că prin aceste probe nu s-a dovedit că inculpatul ar fi titularul contului/conturilor din mediul on-line, conturi care sunt fictive, cu toate că se folosesc date ce par a-i aparţine, în realitate fiind create de persoana vătămată în scop de răzbunare. A subliniat că singura certitudine rezidă în faptul că între inculpat şi persoana vătămată au existat, motivat de despărţire, animozităţi pe care cel dintâi le-a recunoscut şi, deşi a răspuns necuviincios mesajelor jignitoare primite de la B., nu s-a dovedit că discuţiile necuviincioase i-ar fi produs acesteia din urmă o stare de temere specifică ameninţării.

Faţă de cele expuse, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa achitării în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., faptele imputate nefiind prevăzute de legea penală.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la data de 24 iunie 2022 şi persoanei vătămate B. la data de 28 iunie 2022 (prin afişarea înştiinţării).

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 25 iulie 2022.

Prin încheierea din 11 octombrie 2022, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 666/A din 24 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 08 noiembrie 2022, pentru când a fost citat recurentul inculpat A., la adresele din dosar. S-a emis adresă către Baroul Bucureşti pentru a desemna un apărător din oficiu pentru recurentul inculpat A.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că, în speţă, prin criticile formulate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a susţinut, în principal, că activitatea infracţională circumscrisă acuzaţiilor de proxenetism şi influenţarea declaraţiilor pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală având în vedere că nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea faptelor imputate. În susţinerea afirmaţiilor sale, recurentul a făcut ample referiri la probatoriul administrat în cauză, care, în opinia sa, nu a fost analizat corespunzător de instanţele de fond şi apel.

S-a observat, astfel, că, prin aceste susţineri, recurentul tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză, urmărind reţinerea unei situaţii de fapt diferită de cea avută în vedere de către instanţele de condamnare, aspect care, însă, aşa cum s-a arătat anterior, nu se circumscrie motivului de casare invocat.

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa caracterului penal al acuzaţiei de spălare a banilor, având în vedere, pe de o parte, că ceea ce se susţine, în principal, este greşita apreciere a legii penale mai favorabile în cauză, aspect ce nu poate forma obiect de cenzură prin intermediul recursului în casaţie (în acest sens sunt, cu titlu exemplificativ, Deciziile nr. 55/RC din 10 februarie 2015, nr. 140/RC din 18 aprilie 2019, nr. 188/RC din 22 mai 2019 ale instanţei supreme, secţia penală), iar, pe de altă parte, că argumentele invocate se referă la o infracţiune pentru care recurentul nu a fost trimis în judecată şi condamnat. Astfel, recurentul a susţinut că, urmare a aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., legea care îi este mai favorabilă este reprezentată de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, text de lege care a fost declarat neconstituţional prin decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2018, ignorând, însă, faptul că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (ce corespunde în vechea reglementare textului art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002), constând în aceea că a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 11.000 euro, despre care cunoştea că provine din săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prin achiziţionarea unui autoturism pe numele mamei sale, martora F., pe care a menţionat-o doar scriptic ca proprietar în contractul încheiat la 22 martie 2017, aşadar nu pentru modalitatea de la lit. c) a normei de incriminare.

Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în privinţa unor asemenea critici.

Înalta Curte a apreciat, însă, că, pe calea recursului în casaţie, pot fi examinate criticile referitoare la lipsa elementului material al laturii obiective în cazul infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., şi anume "coruperea, constrângerea ori altă faptă cu efect vădit intimidant" pentru a determina persoana să îşi retragă plângerea, susţineri care urmează a fi analizate exclusiv prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi apel, căci, aşa cum s-a arătat anterior, în această procedură nu este permisă reexaminarea probatoriului cu consecinţa stabilirii unei alte stări de fapt.

Analizând recursul în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 11 octombrie 2022, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., pentru motivele referitoare la lipsa elementului material al laturii obiective în cazul infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., şi anume "coruperea, constrângerea ori (...) altă faptă cu efect vădit intimidant" pentru a determina persoana să îşi retragă plângerea

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021). Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate.

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu cu privire la infracţiunea de de influenţarea declaraţiilor în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., referitor la lipsa elementului material al laturii obiective a infracţiunii, şi anume "coruperea, constrângerea ori altă faptă cu efect vădit intimidant" pentru a determina persoana să îşi retragă plângerea.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În speţă, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. h) - dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, lit. n) - dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puţin de 100 m de aceasta şi lit. o) C. pen. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 m de locuinţa sau locul de muncă a persoanei vătămate.

Potrivit art. 272 alin. (1) C. pen., încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Astfel, legea prevede două modalităţi normative de realizare a elementului material al laturii obiective, respectiv, încercarea de a determina sau determinarea unei persoane să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţia, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe. Acţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective constau în corupere, constrângere ori altă faptă cu efect vădit intimidant.

Pornind de la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, se constată că inculpatului din prezenta cauză i se impută săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, reţinându-se, în fapt, că în perioada iunie 2018 - octombrie 2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi încercat să determine persoana vătămată B., prin ameninţarea cu acte de violenţă, ce urmau să fie exercitate asupra acesteia sau/şi asupra membrilor familiei sale, să revină asupra plângerii penale formulate şi să îşi retragă declaraţiile date în cursul urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de proxenetism de către inculpat.

Înalta Curte apreciază că există concordanţă între situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare şi încadrarea juridică reţinută.

Recurentul a susţinut că mesajele adresate persoanei vătămate nu îi aparţin, fiind evident că orice persoană îşi poate crea un cont de socializare cu numele altei persoane. De asemenea, a arătat că din examinarea mesajelor aflate la dosar, se poate observa că nu sunt în măsură să aibă o influenţă puternică asupra persoanei vătămate şi să îi creeze o stare de temere. În opinia recurentului, trimiterea unor mesaje jignitoare, prin folosirea unui limbaj vulgar, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, lipsind "coruperea, constrângerea ori altă faptă cu efect vădit intimidant" pentru a determina persoana să îşi retragă plângerea.

Înalta Curte constată că atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au reţinut aceeaşi situaţie de fapt, pornind de la materialul probator administrat în cauză, sub acest aspect hotărârea atacată neputând comporta niciun fel de critică. Aşa cum s-a menţionat anterior, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Se observă că prin violenţa verbală folosită de condamnat, tonul ameninţător şi expresiile injurioase adresate persoanei vătămate rezultă că mesajele transmise prin mijloacele de comunicare electronică au avut semnificaţia unei acţiuni de constrângere psihică şi un vădit efect intimidant care au atins gradul de intensitate pentru a justifica intervenţia legii penale. Prin urmare, instanţa de apel, analizând conţinutul mesajelor trimise de inculpat, a apreciat în mod corect că acestea aveau aptitudinea de a crea o stare de puternică de temere faţă de persoana vătămată B., mesajele fiind trimise în mod evident doar cu scopul de a o determina să îşi schimbe poziţia procesuală anterior adoptată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin decizia recurată, întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestuia exced cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 666/A/2022 din data de 24 mai 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţate în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 666/A/2022 din data de 24 mai 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţate în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2022.

GGC - NN