Limits of cassation review in perjury: factual re-evaluation and subjective guilt beyond "fact not provided for by law"

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1180 din 3.09.2021, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 273 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de expert, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de expert.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 2 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. (1) C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen.:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., în termenul de supraveghere, inculpatul A., a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei mun. Curtea de Argeş ori în cadrul Primăriei mun. Piteşti.

În baza art. 583 C. proc. pen. şi art. 96 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse.

În baza art. 397 alin. (1) şi 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi 1385 C. civ., a fost respinsă acţiunea civilă, formulată de partea civilă, UAT Rociu, ca neîntemeiată.

Prin Decizia penală nr. 301/A din 22.03.2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1180/03.09.2021, pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. x/2020, intimat parte civilă fiind UAT Rociu.

Împotriva Deciziei penale nr. 301/A din 22 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat B., invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, pentru motivele dezvoltate în scris, aflate la dosar recurs casaţie, pe de o parte, s-a arătat că fapta de mărturie mincinoasă, reţinută în sarcina inculpatului nu există, condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării fiind nelegală, având în vedere că obiectivul expertizei, astfel cum a fost stabilit de către instanţa civilă, respectiv stabilirea limitelor de hotar între trei comune, a fost îndeplinit de către recurentul inculpat, în calitate de expert topografist, iar părţile nu s-au prevalat de dreptul de a formula obiecţiuni sau de a cere completarea expertizei, deşi au beneficiat de o apărare calificată.

S-a susţinut că neîncuviinţarea tuturor probelor solicitate de inculpat, în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, echivalează cu o nestudiere a fondului cauzei, respectiv cu o greşită aplicare a legii, astfel că s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Piteşti, în vederea administrării probatoriului solicitat de apărare.

Pe de altă parte, s-a susţinut că inculpatul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, recurentul invocat a invocat că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, putându-i fi imputată, cel mult, o culpă şi, nicidecum, o intenţie indirectă, cum s-a reţinut atât în rechizitoriu, cât şi în decizia instanţei de apel; cum săvârşirea din culpă a infracţiunii de mărturie mincinoasă nu este incriminată, rezultă, în aprecierea sa, că fapta nu există.

Prin urmare, a solicitat instanţei de control judiciar să admită recursul, să desfiinţeze decizia penală atacata şi rejudecând cauza, sa dispună achitarea sa, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a), b) sau c) C. proc. pen.

Prin încheierea din 23 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 301/A din 22 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpatul A. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurentului inculpat nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, susţinerile în sensul că neîncuviinţarea tuturor probelor solicitate de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel echivalează cu o nestudiere a fondului cauzei, respectiv cu o greşită aplicare a legii nu reprezintă critici cu privire la cerinţele de tipicitate ale normei de incriminare, ci constituie, în concret, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii favorabile inculpatului.

Deşi recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în contextul în care recurentul inculpat neagă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, susţinând că soluţia de condamnare este pronunţată pentru o faptă care nu există, întrucât în sarcina sa se putea reţine cel mult culpa, ca formă a vinovăţiei.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, Înalta Curte învederează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că, în esenţă, instanţa de apel a reţinut că, fapta inculpatului A. constă în aceea că, în calitate de expert desemnat să întocmească expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie în Dosarul civil nr. x/2014 al Tribunalului Argeş, cu obiectivul de a stabili linia de hotar dintre comuna Căteasca, Rociu şi Suseni, cu intenţie, a omis să întocmească şi varianta de delimitare administrativ teritorială, conform proceselor-verbale de delimitare întocmite în perioada 1970 - 1972, în baza Legii nr. 12/1968 şi a Ordinului emis în baza aceleiaşi legi, prezentând instanţei de judecată concluzii incomplete şi neadevărate, prin raportul de expertiză din data de 15.02.2017, cu toate că a avut la dispoziţie documentaţia necesară (respectiv procesele-verbale de delimitare din perioada 1970 - 1972, cu schiţele de hotar dintre UAT Căteasca şi UAT Rociu, procesul-verbal întocmit la 15.09.1971, schiţa cu descrierea punctelor şi liniilor de hotar din 1971), de care nu a ţinut cont şi pe care nu le-a transpus în raportul de expertiză.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reţinută în cauză de instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen.

Referitor la cererea intimatei părţi civile UAT Rociu privind obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare, în considerarea soluţiei conturate privind recursul în casaţie declarat de inculpat, Înalta Curte constată că aceasta poate fi admisă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 301/A din 22 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor de judecată către intimata parte civilă UAT Rociu în sumă de 4.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 301/A din 22 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor de judecată către intimata parte civilă UAT Rociu în sumă de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2022.

GGC - NN