Inadmissibility of constitutionality exception challenging procedural restriction on referring questions of law to Supreme Court

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin dispoziţia din cuprinsul încheierii penale din data de 06.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a arătat că, în ceea ce priveşte cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 475 C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, art. 2 protocolul 7 CEDO şi art. 13 din Convenţia Europeană, se impune respingerea acestei solicitări, ca inadmisibilă, întrucât, în raport de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul că, dispoziţiile invocate - art. 475, nu au legătură cu fondul prezentei cauze, ci vizează o chestiune de drept.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, persoana vătămată A.

Prin cererea de recurs formulată, acesta a arătat, în esenţă, că motivul invocării excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie restrângerea dreptului de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar la o singură instanţă, cea de apel, aspect care este incompatibil cu articolul 20 din Constituţia României, care stabileşte că au prioritate reglementările internaţionale, în cazul de faţă art. 13 CEDO şi art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene al Drepturilor Omului.

A susţinut că excepţia ridicată respectă condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, astfel că trebuie supusă examenului de constituţionalitate.

A mai arătat că împiedicarea unui cetăţean de a se adresa Curţii Constituţionale a României constituie o gravă încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Examinând recursul declarat de recurentul-persoană vătămată A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

După cum prevăd dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Astfel, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii privind atât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate - respectiv legi sau ordonanţe în vigoare sau dispoziţii în vigoare ori asemenea acte normative, cât şi o condiţie relativă la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei, cu soluţionarea căreia a fost învestită instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiţii de admisibilitate ale excepţiilor de neconstituţionalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepţie (părţile, procurorul sau instanţa din oficiu) şi nepronunţarea anterioară a unei decizii privind neconstituţionalitatea aceloraşi reglementări de către Curtea Constituţională.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă, aşadar, că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite.

Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Legătura dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, prin urmare, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.

Înalta Curte reţine că însăşi Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în M. Of. nr. 862/25.10.2019), a stabilit că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Examinând recursul declarat prin raportare la cele anterior expuse, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din C. proc. pen. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, aşa încât sesizarea instanţei de control constituţional nu ar prefigura niciun efect asupra soluţiei ce se va pronunţa pe fondul cauzei în care recurentul are calitatea de persoană vătămată.

Astfel, dispoziţiile art. 475 C. proc. pen.. reglementează obiectul sesizării în materia hotărârilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, or, cauza în care recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 475 C. proc. pen.. are ca obiect calea de atac a apelului ce este disciplinată de prevederi legale care exced celor vizate prin excepţia de neconstituţionalitate.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că restrângerea dreptului de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea unor chestiuni de drept, doar la un instanţă (un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului), reflectă opţiunea de reglementare a legiuitorului în această materie, iar eventuala modificare a prevederilor legale privind titularii sesizării instanţei supreme pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu cade în competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legiuitoare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-persoană vătămată A. împotriva dispoziţiei din cuprinsul încheierii penale din data de 06.05.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-persoană vătămată A. împotriva dispoziţiei din cuprinsul încheierii penale din data de 06.05.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.

GGC - NN