Bailiff's abuse-of-office prosecution extinguished by limitation; civil damages and sequestration upheld

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 52/F din data de 26 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2022, îndreptată prin încheierea penală din data de 20 iunie 2022, s-a dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 153 alin. (1) raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 19, art. 25 alin. (1) şi (5) raportat la art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 998 din C. civ. 1865 s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.A. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.643.144,91 RON [din care suma de 478.212,13 RON reprezentând lipsa de folosinţa a sumei de 2.665.654,90 de RON, în perioada 21.02.2012 - 03.06.2013, constituită din dobânda legală în valoare de 316.940,01 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 161.272,12 RON; suma de 310.429,13 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 2.296.944,44 RON, în perioada 21.02.2012 - 09.01.2013, constituită din dobânda legală în valoare de 188.696,38 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 121.732,75 RON; suma de 528.154,28 RON, pe care inculpatul A. a reţinut-o şi distribuit-o în mod nelegal către contul său cu titlu de onorariu executor (419.864,28 RON) şi către contul expertului contabil C. cu titlu de onorariu expert (108.290 RON); suma de 326.349,38 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 528.154,28 de RON, în perioada 09.01.2013 - 10.07.2020 (data întocmirii raportului suplimentului de expertiză), constituită din dobânda legală în valoare de 262.337,12 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 64.012,26 RON].

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., în vederea acoperii cheltuielilor judiciare şi a reparării pagubei, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A. până la concurenţa sumei totale de 1.652.144,91 RON, respectiv: locuinţă cu regim de înălţime P+M cu bazin vidanjabil şi piscină situată în comuna Drăganu, sat Drăganu-Olteni, nr. 77, în suprafaţă de 356 mp, an de construire 2011, cu o valoare de impunere de 234.960 RON; teren în suprafaţă de 3.153 mp cu numărul cadastral x, situat în comuna Drăganu, sat Drăganu-Olteni, jud. Argeş; teren în suprafaţă de 417 mp cu numărul cadastral x, situat în comuna Drăganu, sat Drăganu-Olteni, jud. Argeş; teren în suprafaţă de 1.401 mp cu numărul cadastral x, situat în comuna Drăganu, sat Drăganu-Olteni, jud. Argeş; teren în suprafaţă de 1.058 mp cu numărul cadastral x, situat în comuna Drăganu, sat Drăganu-Olteni, jud. Argeş.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 18.12.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

2. D. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. şi spălarea banilor, în varianta ascunderii ori disimulării adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 din C. pen., înşelăciune, prevăzută de art. 244 din C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., referitor la faptele presupus a fi săvârşite de executorul judecătoresc E., precum şi clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplic art. 5 alin. (1) din C. pen.

În fapt, s-a reţinut că la data de 14.01.2010 un număr de 114 creditori, salariaţi sau foşti salariaţi ai S.C. B. S.A. (fostă S.C. F.), prin avocat G. din Baroul Argeş, au formulat cerere de executare silită la B.E.J. A., având ca obiect titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, fiind constituit Dosarul de executare nr. x/2010.

Din actele dosarului de executare silită a rezultat că B.E.J. A. nu a solicitat instanţei competente încuviinţarea executării, aşa cum dispuneau normele prevăzute de vechiul C. proc. civ. în vigoare la momentul formulării cererii de executare şi, contrar dispoziţiilor legale, a efectuat acte de executare.

Din Adresa nr. x/28.01.2020 a Judecătoriei Piteşti, s-a reţinut faptul că în perioada ianuarie 2010 - martie 2010 pe rolul Judecătoriei Piteşti nu au fost înregistrate cereri formulate de B.E.J. A. pentru încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă în Dosarul nr. x/2008. Astfel, s-a constatat că inculpatul a A. a încălcat dispoziţiile art. 3731 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

În cadrul Dosarului de executare nr. x/2010, s-a constatat că executorul a numit expert contabil pe numitul C. pentru efectuarea unor expertize contabile în vederea determinării sumelor cuvenite fiecăruia dintre cei 114 creditori, rapoartele de expertiză fiind întocmite şi depuse la B.E.J. A. la data de 21.01.2010, iar pentru fiecare dintre cei 114 creditori expertul a stabilit suma de 18.919,88 RON ca şi drepturi de executat, la care s-au adăugat cheltuieli determinate în faza de executare, pentru fiecare expertiză contabilă efectuată, expertul emiţând factură cu suma de 595 RON, reprezentând onorariul expertului contabil (total 67.830 RON).

Ulterior depunerii rapoartelor de expertiză, s-a reţinut că inculpatul A. a întocmit 114 procese-verbale prin care a stabilit, pentru fiecare creditor în parte, cheltuieli de executare silită în cuantum de 4.462,97 RON, în sarcina debitorului S.C. B. S.A., constituite din 416,5 RON - onorariu avocat, 595 RON - onorariu expert, 2.251,47 RON - cheltuieli executor şi 1200 RON cheltuieli - conform art. 371 din vechiul C. proc. civ.

De asemenea, s-a constatat că la data de 22.01.2010, după 8 zile de la data solicitării de către creditori a executării silite, inculpatul A. a întocmit un proces-verbal prin care a determinat debitul şi cheltuielile ocazionate cu executarea silită în Dosarul de executare nr. x/2010, stabilind un cuantum total de 2.665.654,90 RON, constituit din: taxă de timbru 10 RON, onorariu executor 256.667,58 RON, cheltuieli de executare în sumă de 136.800 RON, conform art. 3717 din vechiul C. proc. civ., Ordinului nr. 2550/2006 şi Hotărârii nr. 2/2007 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, onorariu expert contabil 67.830 RON, onorariu avocat 47.481 RON şi debit principal în sumă de 2.156.866,32 RON.

După stabilirea acestor sume, la data de 22.01.2010, inculpatul A. a emis ordonanţe de înfiinţare a popririi pe conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, până la concurenţa sumei de 2.665.654,90 RON şi a înştiinţat debitorul privire la măsura de înfiinţare a popririi.

La data de 13.04.2010, printr-o cerere formulată de avocat G. în numele unui număr de 556 de persoane, printre care şi cei 114 creditori din Dosarul de executare nr. x/2010, s-a solicitat B.E.J. A. încetarea executării silite a titlului executoriu constând în Sentinţa nr. 162/CM/30.01.2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, întrucât aceştia renunţă la executare, conform art. 3715 din vechiul C. proc. civ., solicitându-se ca executorul să înştiinţeze şi terţul poprit, cererea fiind primită şi semnată de inculpatul A., pe cerere fiind aplicată şi ştampila biroului de executare. S-a constatat că inculpatul A. a mai fost informat şi ulterior cu privire la renunţarea expresă a creditorilor, prin adresele formulate de avocatul G., care au fost primite de inculpat la datele de 08.09.2010 şi 28.01.2011.

S-a reţinut că inculpatul A. nu a dispus încetarea executării silite, ci dimpotrivă, a efectuat şi alte acte de executare, încălcând dispoziţiile art. 3715 din vechiul C. proc. civ.

Ca urmare a informării inculpatului A. de către terţul poprit H. S.A. cu privire la existenţa disponibilului în contul debitorului, inculpatul a solicitat terţului poprit la data de 17.02.2012, după un an şi 10 luni de la prima solicitare a creditorilor de încetare a executării, să procedeze la indisponibilizarea sumei şi virarea acesteia în contul de consemnaţiuni, pentru Dosarul de executare nr. x/2010.

Din verificarea rulajelor conturilor a rezultat că la data de 21.02.2012 H. S.A. a virat din contul aparţinând S.C. B. S.A. în contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A. de B.E.J. A. suma de 2.665.654,90 RON; la data de 20.03.2012 această sumă a fost virată de B.E.J. A. din contul de consemnaţiuni în contul deschis la J. S.A. de B.E.J. A.; la data de 06.08.2012, suma a fost virată înapoi de B.E.J. A. din contul deschis la J. S.A. în contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A.; la data de 03.06.2013 suma a fost virată de B.E.J. A. din contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A. în contul deschis la J. S.A. de BEJ D., birou de executare silită care a preluat procedura în Dosarul nr. x/2010, printre alte dosare de executare.

S-a constatat că, în perioada 21.02.2012 - 03.06.2013, suma de 2.665.654,90 RON ce aparţinea S.C. B. S.A. s-a aflat la dispoziţia inculpatului A., societatea comercială fiind lipsită de folosinţa acestei sume.

La data de 13.06.2013, urmare a excluderii inculpatului A. din profesia de executor judecătoresc, Dosarul de executare nr. x/2010 a fost redistribuit de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti inculpatului D., executor judecătoresc în cadrul B.E.J. D., şi predat sub semnătură în aceeaşi zi, inculpatul fiind delegat să continue executarea silită în acest dosar, ce a fost înregistrat la B.E.J. D. sub nr. x/2013.

La data de 03.06.2013 suma de 2.872.730,52 RON (din care 2.665.654,90 RON aferentă dosarului de executare 156/2010) a fost virată de B.E.J. A. din contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A. în contul deschis la J. S.A., aparţinând B.E.J. D.

Conform raportului de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză la data de 12.03.2020, s-a constatat că din suma de 2.665.654,90 RON, poprită în cursul procedurii de executare silită în Dosarul de executare nr. x/2010 şi rămasă, după tranzacţii succesive, în contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A. de B.E.J. A., nu au fost distribuite sume cu titlu de debit principal, taxe de timbru, onorarii sau cheltuieli de executare pentru acest dosar, până la momentul preluării contului de către B.E.J. D., respectiv data de 14.06.2013. Din menţiunile existente în extrasul rulajului de cont, a reieşit că în perioada 06.08.2012 - 03.06.2012 nu au existat ieşiri din cont corespunzătoare Dosarului de executare nr. x/2010.

În concluzie, s-a constatat că suma de 2.665.654,90 RON, corespunzătoare dosarului de executare nr. 156/2010 a rămas în contul de consemnaţiuni al B.E.J. A. până la data de 03.06.2013, când întregul sold al contului a fost virat în contul de consemnaţiuni al B.E.J. D.

La datele de 14.06.2013, 14.09.2013 şi 22.11.2013, creditorii au înaintat către B.E.J. D., prin avocaţii G. şi K. adrese exprese cu privire la renunţarea la executarea silită formulată anterior.

S-a reţinut că prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în Dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2010, care au avut ca obiect contestaţii la executare formulate de S.C. B. S.A. împotriva actelor de executare din Dosarul nr. x/2010 (devenit nr. x/2013), hotărâri rămase irevocabile la datele de 03.02.2015 şi, respectiv, 27.08.2014, s-a constatat că actele de executare sunt desfiinţate de drept conform art. 3791 din vechiul C. proc. civ. şi s-a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumei poprite către contestatoare. S.C. B. S.A. i-a adus la cunoştinţa inculpatului D. aceste hotărâri prin adresele din datele de 19.12.2014, 28.05.2015, 08.12.2015, 26.07.2016 şi 10.08.2016 şi i-a solicitat să restituie creanţa de 2.665.654,90 RON, însă inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, comunicând părţii civile, în mod nejustificat, prin adresa din 02.08.2016, faptul că nu se poate dispune restituirea sumei întrucât există alte procese pe rol şi că executarea silită este suspendată, fapt care nu era real. De asemenea, inculpatul D. a comunicat mai multor creditori din Dosarul de executare nr. x/2010 (devenit nr. x/2013), la solicitarea acestora, faptul că aceştia nu au încasat efectiv sumele de bani din executare şi că sumele poprite din contul S.C. B. S.A. s-ar afla încă în contul executorului judecătoresc, preluat de la B.E.J. A.

Inculpatul D., deşi era obligat să dispună încetarea executării şi restituirea sumei poprite, acesta nu s-a conformat dispoziţiilor legale, ci, dimpotrivă, a folosit în interes personal toată suma respectivă. Astfel, conform raportului de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză la data de 12.03.2020, s-a constatat că în perioada 03.06.2013 - 30.10.2014, soldul contului B.E.J. D. în care B.E.J. A. a virat la data de 03.06.2013 suma de 2.872.730,52 RON (din care 2.665.654,90 RON aferentă dosarului de executare 156/2010), s-a diminuat treptat (chiar şi în condiţiile în care în acest cont s-au mai realizat încasări), prin scoateri succesive ale unor sume din cont (în principal, inculpatul a virat în alt cont al B.E.J. D. suma totală de 5.404.556,84 RON din care a scos apoi în numerar suma de 3.814.640,54 RON şi, totodată, a virat suma de 1.224.700 RON în contul său personal), fără o justificare legată de procedura executării silite, soldul contului ajungând la data de 30.10.2014 la suma de numai 7.093,55 RON.

În aceeaşi perioadă, contul personal al inculpatului, (în care inculpatul a virat din contul B.E.J. D. suma de 1.224.700 RON) a înregistrat mai multe tranzacţii de ieşire din cont a unor sume reprezentând "cumpărături", alimentarea contului S.C. L. S.R.L., societate comercială în care, în perioada respectivă, M. (fratele inculpatului) avea calitatea de asociat unic şi administrator şi, totodată, retrageri de numerar.

S-a reţinut astfel că, ulterior datei de 03.06.2013 şi până la data de 30.10.2014, suma de 2.872.730,52 RON, primită de inculpatul D. din contul B.E.J. A. la data de 03.06.2013, a fost disipată prin tranzacţii succesive de ieşire din cont (viramente către alte conturi de unde sumele au fost scoase de către inculpat în numerar, plăţi reprezentând "cumpărături" şi transferuri bancare către o societate deţinută de către fratele său), întreaga sumă de 2.665.654,90 RON, poprită de la debitorul S.C. B. S.A. în Dosarul nr. x/2013 (fost Dosar de executare nr. x/2010 al B.E.J. A.), transferată la data de 03.06.2013 de inculpatul A. în contul inculpatului D., fiind folosită de acesta din urmă, în interes personal.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a reţinut şi că la data de 02.02.2010 un număr de 182 creditori, salariaţi sau foşti salariaţi ai S.C. B. S.A. (fostă S.C. F.), prin avocat G. din Baroul Argeş, au formulat cerere de executare silită la B.E.J. A., având ca obiect titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, fiind constituit Dosarul de executare nr. x/2010.

Din actele dosarului de executare silită a rezultat că B.E.J. A. nu a solicitat instanţei competente încuviinţarea executării, aşa cum dispuneau normele prevăzute de vechiul C. proc. civ., în vigoare la momentul formulării cererii de executare şi, contrar dispoziţiilor legale, a efectuat acte de executare.

Prin Adresa nr. x/28.01.2020 a Judecătoriei Piteşti, s-a reţinut că în perioada ianuarie 2010 - martie 2010 pe rolul Judecătoriei Piteşti nu au fost înregistrate cereri formulate de B.E.J. A. de încuviinţare a executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2008. Astfel, s-a constatat că inculpatul a A. a încălcat dispoziţiile art. 3731 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

În cadrul dosarului de executare nr. 331/2010, executorul a numit expert contabil pe C. pentru efectuarea unor expertize contabile în vederea determinării sumelor cuvenite fiecăruia dintre cei 182 creditori, rapoartele de expertiză fiind întocmite şi depuse la B.E.J. A. la data de 01.03.2010, iar pentru fiecare dintre cei 182 creditori expertul a stabilit sume corespunzătoare cuprinse între 3.299,88 RON şi 18.919,88 RON ca şi drepturi de executat, la care s-au adăugat cheltuieli determinate în faza de executare, pentru fiecare expertiză efectuată, emiţând factură cu suma de 595 RON, reprezentând onorariul expertului contabil (total 108.290 RON).

Ulterior depunerii rapoartelor de expertiză, inculpatul A. a întocmit 182 procese-verbale prin care a stabilit, pentru fiecare creditor în parte, cheltuieli de executare silită în sarcina debitorului S.C. B. S.A.

De asemenea, la data de 03.03.2010, la două zile de la data solicitării de către creditori a executării silite, inculpatul A. a întocmit un proces-verbal prin care a determinat debitul şi cheltuielile ocazionate cu executarea silită în Dosarul de executare nr. x/2010, stabilind un cuantum total de 2.296.944,44 RON, constituit din: taxă de timbru 10 RON, onorariu executor 201.464,28 RON, cheltuieli de executare în sumă de 218.400 RON, conform art. 3717 din vechiul C. proc. civ., Ordinului nr. 2550/2006 şi Hotărârii nr. 2/2007 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, onorariu expert contabil 108.290 RON, onorariu avocat 75.803 RON şi debit principal în sumă de 1.692.977,16 RON.

După stabilirea sumelor, la data de 03.03.2010, inculpatul A. a emis ordonanţe de înfiinţare a popririi pe conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, pentru suma de 2.296.944,44 RON, înştiinţând debitorul cu privire la măsura de înfiinţare a măsurii popririi.

La data de 13.04.2010, printr-o cerere formulată de avocat G. în numele unui număr de 556 de persoane, printre care şi cei 182 creditori din Dosarul de executare nr. x/2010, s-a solicitat B.E.J. A. încetarea executării silite a titlului executoriu constând în Sentinţa nr. 162/CM/30.01.2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, întrucât aceştia renunţă la executare, conform art. 3715 din vechiul C. proc. civ., solicitându-se ca executorul să înştiinţeze şi terţul poprit, cererea fiind primită şi semnată de inculpatul A., pe cerere fiind aplicată şi ştampila biroului de executare. S-a constatat că inculpatul A. a mai fost informat şi ulterior cu privire la renunţarea expresă a creditorilor, prin adresele formulate de avocatul G., care au fost primite de inculpat la datele de 08.09.2010 şi 28.01.2011.

S-a reţinut că inculpatul A. nu a dispus încetarea executării silite, ci dimpotrivă, a efectuat şi alte acte de executare, încălcând dispoziţiile art. 3715 din vechiul C. proc. civ.

Ca urmare a informării inculpatului A. de către terţul poprit H. S.A. cu privire la existenţa disponibilului în contul debitorului, inculpatul a solicitat terţului poprit la data de 17.02.2012, după un an şi 10 luni de la prima solicitare a creditorilor de încetare a executării, să procedeze la indisponibilizarea sumei şi virarea acesteia în contul de consemnaţiuni, pentru Dosarul de executare nr. x/2010.

Din verificarea rulajelor conturilor a rezultat că la data de 21.02.2012 H. S.A. a virat din contul aparţinând S.C. B. S.A. în contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A. de B.E.J. A. suma de 2.296.944,44 RON; la data de 20.03.2012 această sumă a fost virată de B.E.J. A. din contul de consemnaţiuni în contul deschis la J. S.A. de B.E.J. A.; la data de 06.08.2012, suma a fost virată înapoi de B.E.J. A. din contul deschis la J. S.A. în contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A.; la data de 09.01.2013 inculpatul A. a retras din contul de consemnaţiuni suma de 419.864,28 RON, cu explicaţia "Dosar nr. x/2010/cerere expresă A." şi a virat suma de 108.290,00 RON în contul Biroului expertului contabil C., diferenţa de 1.768.790,16 RON fiind transferată în aceeaşi zi de B.E.J. A. în contul S.C. B. S.A. deschis la I. S.A.

S-a constatat astfel că, în perioada 21.02.2012 - 09.01.2013, suma de 2.296.944,44 RON, ce aparţinea S.C. B. S.A., s-a aflat la dispoziţia executorului judecătoresc A., societatea fiind lipsită de folosinţa acestei sume. Contrar dispoziţiilor legale, executorul judecătoresc A. a retras suma de 528.154,28 RON (onorariu executor şi cheltuieli de executare - 419.864,28 RON, onorariu expert - 108.290 RON) din suma poprită de la S.C. B. S.A. în Dosarul nr. x/2010, deşi această sumă trebuia achitată de creditorii care au renunţat la executarea silită, producând un prejudiciu S.C. B. S.A.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit prin raportare la Dosarul de executare nr. x/2010 al B.E.J. A. (devenit nr. x/2013 la B.E.J. D.), s-a reţinut că acesta se compune din:

- suma de 478.212,13 RON, reprezentând lipsa de folosinţa a sumei de 2.665.654,90 de RON, în perioada 21.02.2012 - 03.06.2013, constituită din dobânda legală în valoare de 316.940,01 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 161.272,12 RON, raportat la activitatea infracţională desfăşurată de către inculpatul A.;

- suma de 2.665.654,90 RON - însuşită de către inculpatul D.;

- suma de 1.520.679,44 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 2.665.654,90 RON, în perioada 14.06.2013 - 10.07.2020 (data întocmirii raportului suplimentului de expertiză) constituită din dobânda legală în valoare de 1.218.660,74 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 302.018,70 RON, raportat la activitatea infracţionala desfăşurata de către inculpatul D.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit prin raportare la Dosarul de executare nr. x/2010 al B.E.J. A. (devenit nr. 1764/2013 la B.E.J. D.), s-a reţinut că acesta se compune din:

- suma de 310.429,13 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 2.296.944,44 RON, în perioada 21.02.2012 - 09.01.2013, constituită din dobânda legală în valoare de 188.696,38 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 121.732,75 RON, raportat la activitatea infracţională desfăşurata de către inculpatul A.;

- suma de 528.154,28 RON, pe care inculpatul A. a reţinut-o şi distribuit-o în mod nelegal către contul său cu titlu de onorariu executor (419.864,28 RON) şi către contul expertului contabil C. cu titlu de onorariu expert (108.290 RON) sumă ce nu a fost restituită până în prezent;

- suma de 326.349,38 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 528.154,28 de RON, în perioada 09.01.2013 - 10.07.2020 (data întocmirii raportului suplimentului de expertiză), constituită din dobânda legală în valoare de 262.337,12 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 64.012,26 RON, raportat la activitatea infracţională desfăşurată de către inculpatul A.

Prin încheierea din 04.02.2022 Curtea a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.

Examinând mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea a reţinut că inculpatul A. este acuzat de comiterea a două infracţiuni în formă simplă, respectiv abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Curtea a constatat că prin Decizia RIL nr. 5/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit."

Din cuprinsul rechizitoriului, capitolul 4 referitor la încadrarea juridică a faptelor ce se reţin în sarcina inculpatului A., Curtea a constatat că acţiunile inculpatului, care constituie încălcări ale dispoziţiilor legale, au specificată data la care a fost săvârşită prima acţiune ce a condus la apariţia unei pagube, respectiv data de 22.01.2010, când inculpatul A. a dispus înfiinţarea popririi pe conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, pentru suma de 2.665.654,90 RON, deşi nu exista încuviinţarea instanţei pentru executarea silită.

În ceea ce priveşte efectul înfiinţării popririi, Curtea a menţionat că din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele poprite şi de la momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate.

Prin urmare, Curtea a constatat că partea civilă a suferit o pagubă constând în lipsa de folosinţă a sumelor de bani indisponibilizate aflate în conturile bancare la momentul proprii, respectiv la data de 22.01.2010, acesta fiind momentul apariţiei primei pagube, iar nu data de 21.02.2012 când au fost efectiv transferate sumele de bani în contul executorului judecătoresc, aşa cum a susţinut procurorul.

Raportat la aceste considerente, Curtea a concluzionat că, în lumina celor statuate prin Decizia RIL nr. 5/2019, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. este 22.01.2010.

Transpunând în cauză cele statuate de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 297/2018, s-a constatat că primul act de procedură ce a fost comunicat inculpatului A. a fost îndeplinit la data de 14.02.2020, când i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect. Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor în cazul infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., precum şi dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., Curtea a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani şi curge de la data de 22.01.2010 şi s-a împlinit la data de 19.01.2018, astfel că la data de 14.02.2020 deja intervenise prescripţia răspunderii penale.

Curtea a arătat că aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., partea civilă suferind o pagubă constând în lipsa de folosinţă a sumelor de bani indisponibilizate aflate în conturile bancare la momentul proprii, respectiv la data de 03.03.2010.

Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor în cazul infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., precum şi art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., Curtea a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani şi curge de la data de 03.03.2010 şi s-a împlinit la data de 02.03.2018, astfel că la data de 14.02.2020 deja intervenise prescripţia răspunderii penale.

Curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă este noul C. pen. întrucât în conformitate cu dispoziţiile vechiul C. pen. şi Legii nr. 78/2000 nu ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, aceasta din urmă fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani, astfel că potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. termenul de prescripţie este de 10 ani şi s-a împlinit la data de 02.03.2020, ulterior îndeplinirii primului act de procedură ce a fost comunicat inculpatului A., respectiv aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect la data de 14.02.2020.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, Curtea a subliniat că despăgubirea părţii civile trebuie să cuprindă pierderea suferită, câştigul pe care în condiţii obişnuite partea civilă ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsită, însă în limitele în care partea civilă a exercitat acţiunea civilă în procesul penal.

Chiar dacă s-a constatat că acţiunile inculpatului au cauzat prejudicii părţii civile începând cu data de 22.01.2010, în ceea ce priveşte Dosarul de executare nr. x/2010, respectiv 03.03.2010, în ceea ce priveşte Dosarul de executare nr. x/2010, având în vedere că partea civilă a solicitat repararea prejudiciului în cuantumul menţionat în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cursul urmăririi penale, prejudiciu calculat începând cu data de 21.02.2012, data la care sumele de bani au fost efectiv transferate în contul executorului judecătoresc, Curtea, ţinând cont de principul disponibilităţii ce guvernează acţiunea civilă, a analizat acţiunea civilă în limitele stabilite prin cererea de constituire ca parte civilă.

Având în vedere dispoziţiile neechivoce ale C. proc. civ. prevăzute la art. 3715 lit. c) din C. proc. civ. şi art. 3731 din C. proc. civ., pregătirea juridică a executorilor judecătoreşti şi împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, Curtea a constatat că nesocotirea textelor de lege indicate s-a realizat cu intenţie, iar prejudiciul suferit de partea civilă, astfel cum a fost relevat prin expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, se află în legătură de cauzalitate cu acţiunile inculpatului A.

Împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din data de 26 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti şi inculpatul A.

Prin apelul declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că în mod nelegal s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., constatându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât, în raport de modalitatea în care au fost descrise faptele în rechizitoriu, acestea îmbracă forma unei infracţiuni continuate, iar nu simple, astfel că data de la care se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale este data epuizării infracţiunii, respectiv data săvârşirii ultimului act material. În opinia parchetului acţiunile inculpatului circumscrise elementului material al laturii obiective sunt distincte şi multiple, iar nu identice şi singulare, întrucât sunt descrise în trei modalităţi "a dispus înfiinţarea popririi", "nu a dispus încetarea executării ca urmare a cererii de renunţare formulate de creditori", "a reţinut cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite de la debitorul S.C. B. SA", iar datele de săvârşire sunt diferite, respectiv 03.03.2010, 13.04.2010, 09.01.2013.

Parchetul a considerat că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea continuată de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., raportat la modalitatea în care a acţionat inculpatul, în sensul că la data de 09.01.2013 a reţinut cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite de la debitorul S.C. B. S.A., această acţiune fiind un act material, întrucât rezoluţia infracţională iniţială s-a concretizat în nedispunerea încetării executării ca urmare a cererii de renunţare formulate de creditori şi reţinerea cheltuielilor ocazionate de efectuarea executării silite de la debitorul S.C. B. S.A., ultima acţiune din 09.01.2013 fiind o altă modalitate de însuşire a sumelor de bani ca urmare a continuării executării silite în mod nelegal, după ce creditorii au renunţat la executarea silită.

În acest context, în opinia parchetului termenul de prescripţie generală de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. începe să curgă de la data epuizării infracţiunii continuate, respectiv de la data săvârşirii ultimului act material, respectiv de la data de 09.01.2013 şi se împlinea la data de 09.01.2021, ulterior datei de 14.02.2020 când s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect.

Parchetul a arătat că, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., s-au reţinut următoarele acţiuni derulate de către inculpat:

- la data de 03.03.2010 a dispus înfiinţarea popririi pe conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, pentru suma de 2.296.944,44 RON, deşi nu exista încuviinţarea instanţei pentru executarea silită;

- nu a dispus încetarea executării ca urmare a cererii de renunţare formulate de creditori la data de 13.04.2010;

- la data de 09.01.2013 a reţinut cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite de la debitorul S.C. B. S.A., deşi executarea silită era nelegală şi creditorii renunţaseră la executarea silită, prin aceste acţiuni cauzând o pagubă debitorului.

Ca o concluzie, parchetul a susţinut că în ce priveşte calificarea juridică a faptei astfel descrise în actul de sesizare a instanţei este aceea a unei infracţiuni continuate, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale). În această situaţie, parchetul a opinat că termenul de prescripţie generală a răspunderii penale de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. începe să curgă la data epuizării infracţiunii continuate, respectiv la data săvârşirii ultimului act material, 09.01.2013 şi se împlinea la data de 09.01.2021.

În cadrul dezbaterilor asupra apelurilor declarate în cauză, parchetul a arătat că nu susţine motivul de apel privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiune simplă în infracţiune continuată.

Pentru aceste considerente, parchetul a solicitat în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. admiterea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 52/F/26.05.2022 pronunţată de către Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul A., desfiinţarea acesteia şi trimiterea la instanţa de fond pentru rejudecare.

Prin apelul declarat inculpatul A. a arătat că modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat latura civilă este nelegală având în vedere că titlul executoriu, constând în Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009, a Tribunalului Argeş, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2008, este executoriu de drept conform legii privind drepturile salariale şi permite ca dispoziţiile unei astfel de hotărâri să poată fi pusă în executare imediat după pronunţare, chiar fără a fi supusă investirii cu formulă executorie, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. 3741 din vechiul C. proc. civ.. A menţionat că cererile de încetarea a executării silite în general, ori de încetare a executării privind onorariul avocatului, au fost depuse după ce executorul judecătoresc a înregistrat dosarul de executare, după ce a dispus efectuarea rapoartelor de expertiză contabilă privind drepturile creditorilor, după efectuarea şi depunerea calculelor acestora în mod efectiv, după ce a fost întocmit procesul-verbal de cheltuieli în conformitate cu prevederile art. 3717 din C. proc. civ., după emiterea ordonanţei de poprire, după comunicarea acestora şi înştiinţarea debitoarei, ori în această situaţie a apreciat că executorul judecătoresc, prin lege, nu poate să anuleze actele emise şi comunicate, acte ce au produs efecte juridice, acesta fiind sub controlul permanent al instanţei de executare.

Inculpatul a susţinut că în situaţia desfiinţării titlului executoriu sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la întoarcerea executării silite şi că deşi legiuitorul foloseşte expresia "sunt desfiinţate de drept", procedura de restabilire a situaţiei anterioare executării este guvernată de principul disponibilităţii, partea interesată trebuind să investească instanţa cu o cerere în acest sens de întoarcere a executării silite. În opinia sa, desfiinţarea de drept a actelor de executare nu echivalează şi cu restabilirea situaţiei anterioare, or debitoarea nu a formulat niciodată o cerere de a distribui sumele de bani, incluzând şi cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, ci s-a referit la restituirea întregii sume conform ordonanţei de poprire, fără referire expresă şi asupra cheltuielilor ocazionate de efectuarea executării silite şi, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive privind contestaţia la executare, era obligat să aştepte pronunţarea instanţei de control cu privire la executarea silită, pentru ca printr-o hotărâre definitivă să se dispună executorului judecătoresc modalitatea de executare, hotărâre ce nu a primit-o, astfel că odată cu predarea dosarelor de executare către biroul executorului judecătoresc D. au fost predate şi sumele de bani în integralitatea lor conform ordonanţei de poprire.

În susţinerea motivelor sale de apel, inculpatul a făcut referire la Decizia nr. 346/2018 a Curţii Constituţionale.

De asemenea, inculpatul a apreciat că, în speţă, nu poate fi vorba despre o cauză penală şi despre producerea de către executorul judecătoresc a unui prejudiciu atât timp cât este o executare silită în baza unui titlu executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2010 a Tribunalului Argeş, secţia civilă în Dosarul nr. x/2008, executorie de drept, astfel că numai prin lege, respectiv prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de întoarcere a executării silite partea interesată poate să recupereze sumele de bani executate din dispoziţia unui titlu executor, cât şi cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite.

În speţă, după pronunţarea întoarcerii executării silite creditorul a avut posibilitatea legală de a se adresa executorului judecătoresc în vederea recuperării sumelor de bani, inclusiv a sumelor ocazionate de efectuarea executării silite anterioare, ceea ce s-a şi întâmplat, creditoarea S.C. B. S.A. s-a adresat ulterior birourilor de executori judecătoreşti în vederea recuperării atât a debitului, cât şi a tuturor cheltuielilor ocazionate de efectuarea executării silite iniţiate prin titlul executoriu de drept. Inculpatul a precizat că sumele de bani au fost recuperate integral, inclusiv sumele de bani ocazionate de efectuarea executării silite anterioare şi pe această cale, cea a constituirii de parte civilă în dosarul penal, persoana vătămată se îmbogăţeşte fără justă cauză, recuperând aceleaşi sume de mai multe ori. A mai arătat şi că sumele de bani ce fac obiectul executării silite au şi un regim special dat prin lege, reprezentând printre altele şi impozite datorate statului ori cotizaţii către Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Camera Executorilor Judecătoreşti.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

Prin încheierea din data de 04 octombrie 2022, instanţa de apel a încuviinţat cererile de amânare a judecării cauzei, formulată de apelantul intimat inculpat A., în vederea angajării unui apărător.

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2022, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că apelurile formulate sunt nefondate în raport de considerentele ce vor fi expuse:

În analiza criticilor circumscrise motivelor de apel formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată se impun a fi analizate atât prin prisma normelor de drept încălcate cu efect asupra datei de la care se calculează termenele de prescripţie a răspunderii penale, cât şi în raport de criticile pe latură civilă a inculpatului chiar dacă acesta s-a judecat în procedura simplificată de recunoaştere a vinovăţiei, întrucât acesta nu a contestat situaţia de fapt reţinută în sarcina sa, ci modul în care au fost interpretate dispoziţiile civile cu consecinţe asupra soluţionării laturii civile a cauzei.

Inculpatul A. a înţeles să uzeze de prevederile art. 375 din C. proc. pen. cu privire la judecarea cauzei numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aspect consemnat în încheierea penală din data de 04 februarie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Astfel situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului va fi structurată prin raportare la cele două dosare de executare, respectiv:

· Dosarul de executare nr. x/2010 în raport de care s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

· Dosarul de executare nr. x/2010 în raport de care s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen. infracţiunea de abuz în serviciu constă în " fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice."

De asemenea, în art. 132 din Legea nr. 78/2000 se face referire la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit sa îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege executorul judecătoresc are atribuţia de a pune în executare dispoziţiile cu caracter civil din titlurile executorii cu respectarea legii.

Aceste scurte consideraţiuni teoretice reprezintă cadrul legal în raport de care va fi structurată şi analizate acţiunile cu caracter infracţional reţinute în sarcina inculpatului A.

I. La baza Dosarului de executare nr. x/2010 stă solicitarea din data de 14.01.2010 a unui număr de 114 creditori, salariaţi sau foşti salariaţi ai S.C. B. S.A. (fostă S.C. F.), care prin avocatul G. din Baroul Argeş, au formulat cerere de executare silită la B.E.J. A., având ca obiect titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Investit fiind cu acest dosar de executare, inculpatul A. la data de 22.01.2010 a dispus înfiinţarea popririi asupra conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, pentru suma de 2.665.654,90 RON, deşi nu exista încuviinţarea instanţei pentru executarea silită, nu a dispus încetarea executării ca urmare a cererii de renunţare la executare formulate de creditori la data de 13.04.2010, iar la data de 17.02.2012 a continuat în mod nelegal executare silită prin poprirea efectivă a sumei de 2.665.654,90 RON din contul debitorului şi virarea acesteia în contul de consemnaţiuni şi prin aceste acţiuni a cauzat o pagubă debitorului S.C. B. S.A. în cuantum de 478.212,13 RON (din care 316.940,01 RON - dobânda legală şi 161.272,12 RON - actualizarea cu indicele de inflaţie), prin lipsa de folosinţă pentru perioada 21.02.2012 - 03.06.2013 a sumei poprite în valoare de 2.665.654,90 RON în Dosarul de executare nr. x/2010, reţinându-se astfel în sarcina sa infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Ca şi succesiune a activităţilor îndeplinite de acesta, Înalta Curte constată că inculpatul A. nu a solicitat instanţei competente încuviinţarea executării, aşa cum dispuneau normele prevăzute de vechiul C. proc. civ. în vigoare la momentul formulării cererii de executare şi, contrar dispoziţiilor legale, a efectuat acte de executare.

Astfel inculpatul A. a întocmit un proces-verbal prin care a determinat debitul şi cheltuielile ocazionate cu executarea silită în Dosarul de executare nr. x/2010, stabilind un cuantum total de 2.665.654,90 RON, constituit din: taxă de timbru 10 RON, onorariu executor 256.667,58 RON, cheltuieli de executare în sumă de 136.800 RON, conform art. 3717 din vechiul C. proc. civ., Ordinului nr. 2550/2006 şi Hotărârii nr. 2/2007 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, onorariu expert contabil 67.830 RON, onorariu avocat 47.481 RON şi debit principal în sumă de 2.156.866,32 RON.

Analiza Dosarului de executare nr. x/2010, relevă faptul că executorul a numit anterior un expert contabil, pe numitul C. pentru efectuarea unor expertize contabile în vederea determinării sumelor cuvenite fiecăruia dintre cei 114 creditori, rapoartele de expertiză fiind întocmite şi depuse la B.E.J. A. la data de 21.01.2010, iar pentru fiecare dintre cei 114 creditori expertul a stabilit suma de 18.919,88 RON ca şi drepturi de executat, la care s-au adăugat cheltuieli determinate în faza de executare, pentru fiecare expertiză contabilă efectuată, expertul emiţând factură cu suma de 595 RON, reprezentând onorariul expertului contabil (total 67.830 RON).

A întocmit inculpatul 114 procese-verbale prin care a stabilit, pentru fiecare creditor în parte, cheltuieli de executare silită în cuantum de 4.462,97 RON, în sarcina debitorului S.C. B. S.A., constituite din 416,5 RON - onorariu avocat, 595 RON - onorariu expert, 2.251,47 RON - cheltuieli executor şi 1200 RON cheltuieli - conform art. 371 din vechiul C. proc. civ. la data de 22.01.2010

Primul act în succesiunea de dispoziţii legale încălcate a fost aşadar emiterea, în absenţa încheierii de încuviinţare a popririi, la aceeaşi data de 22.01.2010 a ordonanţei de înfiinţare a popririi pe conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, până la concurenţa sumei de 2.665.654,90 RON şi a înştiinţat debitorul cu privire la măsura de înfiinţare a popririi.

Din acest moment practic toate conturile debitorului au fost blocate acesta fiind în imposibilitate să mai dispună în vreun mod de banii săi.

Deşi la data de 13.04.2010, printr-o cerere formulată de avocat G. în numele unui număr de 556 de persoane, printre care şi cei 114 creditori din Dosarul de executare nr. x/2010, s-a solicitat B.E.J. A. încetarea executării silite a titlului executoriu constând în Sentinţa nr. 162/CM/30.01.2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, întrucât aceştia renunţă la executare, conform art. 3715 din vechiul C. proc. civ., solicitându-se ca executorul să înştiinţeze şi terţul poprit, cererea fiind primită şi semnată de inculpatul A., pe cerere fiind aplicată şi ştampila biroului de executare, cereri care au fost reiterate şi primite de către inculpat la datele de 08.09.2010 şi 28.01.2011, inculpatul A. nu a dispus încetarea executării silite, ci dimpotrivă, a efectuat şi alte acte de executare, încălcând dispoziţiile art. 3715 din vechiul C. proc. civ.

Succesiunea de acte a reliefat că în perioada 21.02.2012 - 03.06.2013, suma de 2.665.654,90 RON ce aparţinea S.C. B. S.A. s-a aflat la dispoziţia inculpatului A., societatea comercială fiind lipsită de folosinţa acestei sume, suma fiind însă indisponibilizată ca efect al emiterii ordonanţei de înfiinţare a popririi încă din data de 22.01.2010.

Prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc în Dosarul de executare silită nr. x/2010 inculpatul A. a încălcat dispoziţiile

· art. 5 şi

· art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ., respectiv

· art. 3731 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

· art. 3715 din vechiul C. proc. civ.

II. La baza dosarului de executare nr. 331/2010 stă solicitarea din data 02.02.2010 un număr de 182 creditori, salariaţi sau foşti salariaţi ai S.C. B. S.A. (fostă S.C. F.), care prin avocat G. din Baroul Argeş, au formulat cerere de executare silită la B.E.J. A., având ca obiect titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, fiind constituit Dosarul de executare nr. x/2010.

Şi în cadrul acestui dosar de executare, executorul a numit expert contabil pe C. pentru efectuarea unor expertize contabile în vederea determinării sumelor cuvenite fiecăruia dintre cei 182 creditori, rapoartele de expertiză fiind întocmite şi depuse la B.E.J. A. la data de 01.03.2010, iar pentru fiecare dintre cei 182 creditori expertul a stabilit sume corespunzătoare cuprinse între 3.299,88 RON şi 18.919,88 RON ca şi drepturi de executat, la care s-au adăugat cheltuieli determinate în faza de executare, pentru fiecare expertiză efectuată, emiţând factură cu suma de 595 RON, reprezentând onorariul expertului contabil (total 108.290 RON).

Ulterior depunerii rapoartelor de expertiză, inculpatul A. a întocmit 182 procese-verbale prin care a stabilit, pentru fiecare creditor în parte, cheltuieli de executare silită în sarcina debitorului S.C. B. S.A.

La data de 03.03.2010, la două zile de la data solicitării de către creditori a executării silite, inculpatul A. a întocmit un proces-verbal prin care a determinat debitul şi cheltuielile ocazionate cu executarea silită în Dosarul de executare nr. x/2010, stabilind un cuantum total de 2.296.944,44 RON, constituit din: taxă de timbru 10 RON, onorariu executor 201.464,28 RON, cheltuieli de executare în sumă de 218.400 RON, conform art. 3717 din vechiul C. proc. civ., Ordinului nr. 2550/2006 şi Hotărârii nr. 2/2007 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, onorariu expert contabil 108.290 RON, onorariu avocat 75.803 RON şi debit principal în sumă de 1.692.977,16 RON.

Şi la aceeaşi dată, 03.03.2010, în lipsa încheierii instanţei de încuviinţare a popririi, inculpatul A. a emis ordonanţe de înfiinţare a popririi pe conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, pentru suma de 2.296.944,44 RON, înştiinţând debitorul cu privire la măsura de înfiinţare a măsurii popririi.

Din acest moment practic şi în acest dosar de executare toate conturile debitorului au fost blocate acesta fiind în imposibilitate să mai dispună în vreun mod de banii săi.

Ulterior la data de 13.04.2010, printr-o cerere formulată de avocat G. în numele unui număr de 556 de persoane, printre care şi cei 182 creditori din Dosarul de executare nr. x/2010, s-a solicitat B.E.J. A. încetarea executării silite a titlului executoriu constând în Sentinţa nr. 162/CM/30.01.2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, întrucât aceştia renunţă la executare, conform art. 3715 din vechiul C. proc. civ., solicitându-se ca executorul să înştiinţeze şi terţul poprit, cererea fiind primită şi semnată de inculpatul A., pe cerere fiind aplicată şi ştampila biroului de executare. S-a constatat că inculpatul A. a mai fost informat şi ulterior cu privire la renunţarea expresă a creditorilor, prin adresele formulate de avocatul G., care au fost primite de inculpat la datele de 08.09.2010 şi 28.01.2011.

În pofida cererilor depuse, inculpatul A. nu a dispus încetarea executării silite, ci dimpotrivă, a efectuat şi alte acte de executare, încălcând dispoziţiile art. 3715 din vechiul C. proc. civ.

Ca urmare a informării inculpatului A. de către terţul poprit H. S.A. cu privire la existenţa disponibilului în contul debitorului, inculpatul a solicitat terţului poprit la data de 17.02.2012, după un an şi 10 luni de la prima solicitare a creditorilor de încetare a executării, să procedeze la indisponibilizarea sumei şi virarea acesteia în contul de consemnaţiuni, pentru Dosarul de executare nr. x/2010.

Din verificarea rulajelor conturilor a rezultat că la data de 21.02.2012 H. S.A. a virat din contul aparţinând S.C. B. S.A. în contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A. de B.E.J. A. suma de 2.296.944,44 RON; la data de 20.03.2012 această sumă a fost virată de B.E.J. A. din contul de consemnaţiuni în contul deschis la J. S.A. de B.E.J. A.; la data de 06.08.2012, suma a fost virată înapoi de B.E.J. A. din contul deschis la J. S.A. în contul de consemnaţiuni deschis la I. S.A.; la data de 09.01.2013 inculpatul A. a retras din contul de consemnaţiuni suma de 419.864,28 RON, cu explicaţia "Dosar nr. x/2010/cerere expresă A." şi a virat suma de 108.290,00 RON în contul Biroului expertului contabil C., diferenţa de 1.768.790,16 RON fiind transferată în aceeaşi zi de B.E.J. A. în contul S.C. B. S.A. deschis la I. S.A.

S-a constatat astfel că, în perioada 21.02.2012 - 09.01.2013, suma de 2.296.944,44 RON, ce aparţinea S.C. B. S.A., s-a aflat la dispoziţia executorului judecătoresc A., societatea fiind lipsită de folosinţa acestei sume, în mod efectiv suma fiind indisponibilizată la data de 03.03.2010 ca efect al emiterii nelegale a ordonanţei de înfiinţare a popririi.

Contrar dispoziţiilor legale, executorul judecătoresc A. a retras suma de 528.154,28 RON (onorariu executor şi cheltuieli de executare - 419.864,28 RON, onorariu expert - 108.290 RON) din suma poprită de la S.C. B. S.A. în Dosarul nr. x/2010, deşi această sumă trebuia achitată de creditorii care au renunţat la executarea silită, producând un prejudiciu S.C. B. S.A.

Prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc în Dosarul de executare silită nr. x/2010 inculpatul A. a încălcat dispoziţiile

· art. 5 şi

· art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ., respectiv

· art. 3731 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

· art. 3715 din vechiul C. proc. civ.

· art. 3717 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.

În raport de situaţia de fapt prezentată şi în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A., executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A., care, în desfăşurarea procedurii de executare silită din Dosarul de executare nr. x/2010, a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 51 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi dispoziţiile art. 3731 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. şi art. 3715 din vechiul C. proc. civ., în sensul că la data de 22.01.2010 a dispus înfiinţarea popririi asupra conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, pentru suma de 2.665.654,90 RON, deşi nu exista încuviinţarea instanţei pentru executarea silită, nu a dispus încetarea executării ca urmare a cererii de renunţare la executare formulate de creditori la data de 13.04.2010, iar la data de 17.02.2012 a continuat în mod nelegal executare silită prin poprirea efectivă a sumei de 2.665.654,90 RON din contul debitorului şi virarea acesteia în contul de consemnaţiuni şi prin aceste acţiuni a cauzat o pagubă debitorului S.C. B. S.A. în cuantum de 478.212,13 RON (din care 316.940,01 RON - dobânda legală şi 161.272,12 RON - actualizarea cu indicele de inflaţie), prin lipsa de folosinţă pentru perioada 21.02.2012 - 03.06.2013 a sumei poprite în valoare de 2.665.654,90 RON în Dosarul de executare nr. x/2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Iar fapta inculpatului A., executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A., care în desfăşurarea procedurii de executare silită din Dosarul de executare nr. x/2010, a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 51 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi dispoziţiile art. 3731 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., art. 3715 din vechiul C. proc. civ. şi art. 3717 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., în sensul că la data de 03.03.2010 a dispus înfiinţarea popririi pe conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, pentru suma de 2.296.944,44 RON, deşi nu exista încuviinţarea instanţei pentru executarea silită, nu a dispus încetarea executării ca urmare a cererii de renunţare formulate de creditori la data de 13.04.2010, iar la data de 09.01.2013 a reţinut cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite de la debitorul S.C. B. S.A., deşi executarea silită era nelegală şi creditorii renunţaseră la executarea silită şi prin aceste acţiuni a cauzat o pagubă debitorului S.C. B. S.A. în cuantum de 636.778,51 RON (din care 451.033,5 RON - dobânda legală şi 185.745,01 RON - actualizarea cu indicele de inflaţie până la data finalizării suplimentului de expertiză contabilă - 10.07.2020), prin lipsa de folosinţă pentru perioada 21.02.2012 - 09.01.2013 a sumei poprite în valoare de 2.296.944,44 RON în Dosarul de executare nr. x/2010, şi în cuantum de 528.154,28 RON (onorariu executor şi cheltuieli de executare - 419.864,28 RON şi onorariu expert - 108.290 RON reţinute nelegal din suma poprită) şi, totodată, obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 419.864,28 RON (onorariu executor şi cheltuieli de executare), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Deşi întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată în acord cu instanţa fondului că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, pentru următoarele considerente:

Din conţinutul Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se desprind următoarele:

- art. 155 alin. (1) din C. pen., supus controlului de constituţionalitate, a avut următorul conţinut:

"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză"

- prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31);

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 are în raport de interpretarea Curţii Constituţionale natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

- de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

- ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut:

"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea"(Decizia nr. 358/2022, paragraful 76);

- prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75);

- prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M. Of. nr. 531/30.05.2022 au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

În raport cu aspectele expuse şi având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, se reţine că în ceea ce priveşte întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. a existat următoarea succesiune de legi:

- de la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate.

- între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.

- de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. are următorul conţinut "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Întrucât în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în M. Of. nr. 67/31.01.2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Aplicând dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. criteriile pentru delimitarea normelor de drept material de normele de procedură penală, aşa cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.470/2011 (publicată în M. Of. nr. 853/2.12.2011), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, prin decizia mai sus menţionată a concluzionat că "dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală."

În dreptul intern, principiul legii penale mai favorabile are un rang constituţional, fiind prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Totodată, aplicarea legii penale mai favorabile este prevăzută şi de art. 5 din C. pen., respectiv de art. 6 din C. pen.

Potrivit art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., principiul legii penale mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. Asemănător, dacă o normă favorabilă declarată neconstituţională poate ultraactiva, la rândul său o normă care devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii ei (integral sau parţial) va putea retroactiva în baza principiului legii penale mai favorabile.

Referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, într-o jurisprudenţă constantă s-a arătat că acestea pot avea aptitudinea de a reconfigura conţinutul unei norme de incriminare ori chiar de a produce efecte echivalente cu o lege de dezincriminare, în ambele cazuri dispoziţiile constatate ca neconstituţionale fiind eliminate din fondul activ al legislaţiei. Or, prin eliminarea unei dispoziţii sau a unei părţi dintr-o dispoziţie legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituţionalităţii ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parţială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile.

Raportat la argumentele expuse prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 (publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a reţinut că "în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive."

În motivele de apel susţinute în faţa Înaltei Curţi, reprezentantul Parchetului a arătat că instanţa de fond a calculat în mod greşit termenul de prescripţie a răspunderii penale, dând relevanţă unor acţiuni care în realitate, nu făceau parte din latura obiectivă a celor două infracţiuni de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A., deşi în descrierea acuzaţiilor din rechizitoriu, procurorul, autor al actului de sesizare a instanţei, a arătat că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a dispus înfiinţarea popririi în lipsa încuviinţării instanţei civile şi nu a dispus încetarea executării silite în urma renunţării creditorilor la executare, în realitate aceste acţiuni nu intră în elementul material al infracţiunilor de abuz în serviciu şi nu pot fi considerate momente de la care a început să curgă termenul de prescripţie, fiind vorba doar de abateri de la legea civilă, supuse contestaţiei la executare.

În susţinerea acestei teze, a subliniat că în sarcina inculpatului au fost reţinute infracţiunile de abuz în serviciu numai în modalitatea producerii unui prejudiciu, nu şi în modalitatea vătămării unui interes legitim, iar cele două tipuri de acţiuni la care a făcut referire anterior, nu au cauzat prejudicii părţii civile şi abia acţiunile din data de 17.02.2012 în legătură cu prima faptă de abuz în serviciu şi din data de 09.11.2013 pentru a doua faptă, prin care inculpatul a poprit şi transferat cu rea-credinţă mai multe sume de bani cu titlu de executare silită, cunoscând că nu erau îndeplinite condiţiile pentru aceasta, au cauzat prejudicii părţii civile, determinând astfel consumarea infracţiunilor prin întrunirea tuturor condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă în raport cu infracţiunile de abuz în serviciu în modalitatea producerii unui prejudiciu.

A apreciat că momentul de la care curge termenul de prescripţie, este momentul producerii primelor prejudicii în contextul săvârşirii celor două infracţiuni de abuz în serviciu, respectiv data de 17.02.2012 pentru prima infracţiune de abuz în serviciu în formă simplă şi data de 09.01.2013 pentru infracţiunea de abuz în serviciu în forma prevăzută de Legea nr. 78/2000, termenele generale de prescripţie la care se mai adaugă două luni din perioada stării de urgenţă pentru una dintre fapte, nefiind împlinite la momentul notificării calităţii de suspect către inculpat.

Aşadar, întrucât termenele de prescripţie au fost greşit calculate de către prima instanţă, a apreciat că sentinţa este nelegală, motiv pentru care a solicitat desfiinţarea acesteia strict pe latură penală şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, astfel încât să fie respectat principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală.

Înalta Curte apreciază că motivele de apel invocate şi susţinute de către parchet sunt nefondate.

În mod eronat parchetul a disociat activităţile ce au incumbat în sarcina executorului judecătoresc cu prilejul punerii în executare a celor două titluri execuţionale în activităţi a căror încălcare atrage răspunderea disciplinară şi activităţi a căror încălcare atrage răspundere penală.

Niciunde nu a arătat reprezentantul parchetului în care dispoziţie a art. art. 47 din Legea nr. 188/2000, s-ar încadra unele din activităţile executorului judecătoresc pentru a fi incidentă o altă formă de răspundere, mai blândă, faţă de activitatea desfăşurată de inculpat cu prilejului punerii în executare a celor două titluri execuţionale, pentru a putea fi primită critica formulată de acesta.

Potrivit textului de lege mai sus menţionat răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri:

a) nerespectarea secretului profesional;

b) încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de lege;

c) săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri

d) neîndeplinirea obligaţiilor privind formarea profesională a executorilor judecătoreşti stagiari, angajaţi pe bază de contract;

e) întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor;

f) absenţa nejustificată de la birou;

g) omisiunea de a efectua publicitatea vânzării prin Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite, conform prevederilor art. 35 alin. (2).

Înalta Curte constată că simpla lecturare a acestui text de lege, exclude de plano susţinerea parchetului, sens în care nu poate fi luată în considerare această argumentare, care are doar caracter formal întrucât în esenţă este lipsită de fundament juridic.

Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că nerespectarea dispoziţiilor legale la momentul analizei unui dosar de executare nu poate fi interpretată în sensul în care nerespectarea unor dispoziţii legale atrag răspunderea disciplinară, iar nerespectarea altor dispoziţii atrag răspunderea penală, activitatea de punere în executare a unui titlu executoriu reclamă şi impune respectarea şi parcurgerea unor etape obligatorii astfel cum s-a şi arătat în concret pentru fiecare dosar în parte, iar nerespectarea uneia dintre etape, respectiv aceea de obţinere a încheierii de încuviinţare a popririi, reprezintă în întreaga procedură o activitate de nerespectare a unei dispoziţii legale care se circumscrie şi atrage alături de celelalte activităţi răspunderea penală a inculpatului.

Fără activităţile cu privire la care parchetul reţine că nu pot intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv înfiinţarea popririi în lipsa încuviinţării instanţei civile, activitatea de punere în executare a unei hotărâri în esenţa sa nu ar putea avea loc, pentru că această încheiere reprezintă în esenţă momentul cheie care dă posibilitatea executorului să demareze procedura propriu-zisă de executare.

După cum şi încălcarea dispoziţiilor legale de a nu lua act de încetarea executării silite în urma renunţării creditorilor la executare, în realitate se circumscriu tot elementului material al infracţiunilor de abuz în serviciu şi nu pot fi considerate doar abateri de la legea civilă.

Aşadar în considerarea celor expuse, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a analizat în mod corect, legal şi aplicat pe procedura de executare că toate activităţile inculpatului A., aşa cum de altfel a recunoscut şi acesta,se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu .

În ceea ce priveşte data de la care se calculează termenul de prescripţie, inculpatul A. este acuzat de comiterea a două infracţiuni în formă simplă, respectiv abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, cât şi cu reprezentantul parchetului apreciază că ne aflăm în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu pentru ambele infracţiuni varianta producerii unui prejudiciu.

În dezacord însă cu opinia parchetului, Înalta Curte apreciază că data de la care se calculează termenul de prescripţie este data primului act ce a generat prejudiciu, respectiv emiterea nelegală a ordonanţei de înfiinţare a popririi ce a avut ca efect imediat indisponibilizarea conturilor debitoriului, moment de la care acesta nu a putut să mai facă niciun act de dispoziţie cu privire la banii din conturile poprite.

Practic din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit au fost indisponibilizate toate sumele poprite şi de la momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu terţul poprit nu a mai făcut nicio altă plată sau altă operaţiune care ar fi putut diminua bunurile indisponibilizate.

În acest sens sunt şi prevederile C. proc. civ. care în art. 784 din C. proc. civ. reglementează efectele înfiinţării popririi.

Un prim efect al înfiinţării popririi este conform art. 784 alin. (1) din C. proc. civ. indisponibilizarea sumelor de bani şi a bunurilor poprite.

Astfel din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite.

De la momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.

Aşadar acesta este momentul de la care practic se produce paguba şi se consumă practic infracţiunea şi trebuie interpretat în sensul apariţiei primei pagube independent de activităţile ulterioare.

Potrivit Deciziei nr. 5/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că "atunci când infracţiunea comisă este o infracţiune de rezultat sau de pericol concret, dacă, în caz concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată) se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării (şi încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracţiune).

Momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi extins până la data producerii definitive a pagubei sau până la data realizării definitive a folosului patrimonial."

Aceeaşi decizie statuând că "Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit."

Or, chiar dacă succesiunea de acte a reliefat că în perioada 21.02.2012 - 03.06.2013, suma de 2.665.654,90 RON ce aparţinea S.C. B. S.A. s-a aflat efectiv la dispoziţia inculpatului A., societatea comercială a fost lipsită de folosinţa acestei sume, respectiv suma a fost indisponibilizată ca efect al emiterii ordonanţei de înfiinţare a popririi încă din data de 22.01.2010 şi acesta este momentul apariţiei primei pagube în Dosarul de executare nr. x/2010, şi chiar dacă în perioada 21.02.2012 - 09.01.2013, suma de 2.296.944,44 RON, ce aparţinea S.C. B. S.A., s-a aflat la dispoziţia executorului judecătoresc A., societatea fiind lipsită de folosinţa acestei sume, în mod efectiv suma a fost indisponibilizată la data de 03.03.2010 ca efect al emiterii nelegale a ordonanţei de înfiinţare a popririi în Dosarul de executare nr. x/2010 şi acesta este momentul apariţiei primei pagube şi nu momentele când au fost efectiv transferate sumele de bani în contul executorului judecătoresc, aşa cum a susţinut parchetul.

Aşadar în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen., momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a obţinut primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite toate condiţiile cerute de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în configuraţia sa tipică, acesta fiind momentul în care fapta săvârşită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma tip. În speţa de faţă, momentul în care s-a produs prima pagubă persoanei vătămate S.C. B. S.A. este data înfiinţării popririi asupra conturilor debitoarei, respectiv data de 22.01.2010, întrucât prin înfiinţarea popririi şi blocarea conturilor debitoarei S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, până la concurenţa sumei de 2.665.654,90 RON, în Dosarul execuţional nr. x/2010, acesteia i s-a creat o pagubă.

Situaţia este similară şi în cazul Dosarului execuţional nr. x/2010, când la data de 03.03.2010, inculpatul A. a emis ordonanţe de înfiinţare a popririi pe conturile debitorului S.C. B. S.A. aflate la mai multe instituţii bancare, pentru suma de 2.296.944,44 RON, înştiinţând debitorul cu privire la măsura de înfiinţare a măsurii popririi şi la aceeaşi dată debitoarea.

Întrucât pedeapsa prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. este închisoarea de la 2 la 7 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general al prescripţiei răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu este de 8 ani.

Având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat şi că potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. în cazul infracţiunilor simple termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data săvârşirii infracţiunii, Înalta Curte reţine că termenul de 8 ani a început să curgă de la data de 22.01.2010, data înfiinţării popririi şi s-a împlinit la data de 21.01.2018.

În consecinţă, în raport cu acuzaţia de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi că în mod corect prima instanţă a dispus încetarea procesului penal.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general al prescripţiei răspunderii penale pentru această infracţiune este de 8 ani.

Dat fiind că infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit este o infracţiune de rezultat şi că potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. în cazul infracţiunilor simple termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data săvârşirii infracţiunii, Înalta Curte reţine că termenul de 8 ani a început să curgă de la data de 03.03.2010, data înfiinţării popririi şi s-a împlinit la data de 02.03.2018.

Prin urmare, şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi că în mod corect prima instanţă a dispus încetarea procesului penal.

În ceea ce priveşte adăugarea la termenul de prescripţie a unui termen de două luni din perioada stării de urgenţă pentru una dintre fapte, nefiind împlinite la momentul notificării calităţii de suspect către inculpat, Înalta Curte apreciază ca nerelevant acest motiv invocat de parchet în raport de considerentele de fapt şi drept expuse.

Analiza acestui motiv de apel, în raport de data la care Înalta Curte apreciază că se calculează termenul de prescripţie nu împietează cu nimic împlinirea termenului de prescripţie, astfel că cele două luni la care face referire reprezentantul parchetului reprezintă un aspect care nu afectează legalitatea hotărârii prin prisma incidenţei cauzei de încetare a procesului penal, respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti este nefondat.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului pe latura civilă a cauzei, Înalta Curte reţine că inculpatul A. a formulat critici în sensul că în situaţia desfiinţării titlului executoriu sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la întoarcerea executării silite şi că deşi legiuitorul foloseşte expresia "sunt desfiinţate de drept", procedura de restabilire a situaţiei anterioare executării este guvernată de principul disponibilităţii, partea interesată trebuind să investească instanţa cu o cerere în acest sens, iar desfiinţarea de drept a actelor de executare nu echivalează şi cu restabilirea situaţiei anterioare. De asemenea, inculpatul a apreciat că, în speţă, nu poate fi vorba despre o cauză penală şi despre producerea de către executorul judecătoresc a unui prejudiciu atât timp cât este o executare silită în baza unui titlu executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2010 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2008, executorie de drept, astfel că numai prin lege, respectiv prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de întoarcere a executării silite partea interesată poate să recupereze sumele de bani executate din dispoziţia unui titlu executor, cât şi cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite.

Înalta Curte constată că aceste critici ale inculpatului sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:

În speţă este antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatului A. potrivit regulii "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare."

Pentru a fi antrenată o astfel de răspundere este necesar a fi îndeplinite cumulativ patru cerinţe:

· existenţa unui prejudiciu,

· săvârşirea unei fapte ilicite,

· legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului.

În esenţă, răspunderea civilă delictuală este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane. Prejudiciul este condiţia obiectivă în absenţa căreia nu se poate stabili obligaţia de reparare în sarcina persoanei responsabile, reprezintă consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană. Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acesta nu poate fi valorificat imediat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1381 alin. (1) şi (2) din C. civ.

Potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ. prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel, fiind supuse reparării atât pierderea suferită de cel prejudiciat, adică paguba efectivă (damnum emergens), cât şi câştigul nerealizat de victimă ca urmare a faptei ilicite (lucrum cessans).

Prin urmare, în speţă, persoanei vătămate i s-a produs un prejudiciu în sumă de 1.643.144,91 RON [din care suma de 478.212,13 RON reprezentând lipsa de folosinţa a sumei de 2.665.654,90 de RON, în perioada 21.02.2012 - 03.06.2013, constituită din dobânda legală în valoare de 316.940,01 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 161.272,12 RON; suma de 310.429,13 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 2.296.944,44 RON, în perioada 21.02.2012 - 09.01.2013, constituită din dobânda legală în valoare de 188.696,38 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 121.732,75 RON; suma de 528.154,28 RON, pe care inculpatul A. a reţinut-o şi distribuit-o în mod nelegal către contul său cu titlu de onorariu executor (419.864,28 RON) şi către contul expertului contabil C. cu titlu de onorariu expert (108.290 RON); suma de 326.349,38 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 528.154,28 de RON, în perioada 09.01.2013 - 10.07.2020 (data întocmirii raportului suplimentului de expertiză), constituită din dobânda legală în valoare de 262.337,12 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 64.012,26 RON].

Prin fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

În ce priveşte această condiţie, se constată că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cum de altfel acesta a şi recunoscut, uzând de judecarea cauzei în baza procedurii recunoaşterii învinuirii.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este realizat în cauză, în sensul că persoana vătămată a suferit prejudiciul în sumă de 1.643.144,91 RON, astfel cum acesta a fost individualizat mai sus, urmare a încălcării dispoziţiilor legale privind executarea silită de către inculpat, cu alte cuvinte prejudiciul suferit de persoana vătămată este în legătură directă cu acţiunile inculpatului.

Vinovăţia, ca element al răspunderii civile delictuale, vizează latura subiectivă a faptei, adică atitudinea subiectivă a autorului faţă de fapta sa şi faţă de urmările acesteia, la momentul la care a săvârşit-o. În principiu, în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea obligaţiei autorului de a repara prejudiciul, nu interesează forma de vinovăţie cu care s-a săvârşit fapta ilicită prejudiciabilă, întrucât autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, astfel cum se desprinde din prevederile art. 1357 alin. (2) din C. civ.

Cum în cauză inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi această cerinţă este îndeplinită.

Raportat la cele de mai sus, Înalta Curte constată că inculpatul A., a produs o pagubă persoanei vătămate S.C. B. S.A. prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind desfăşurarea executării silite, prejudiciu pe care este obligat să îl repare. Astfel, se reţine că deşi Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009 pronunţată de Tribunalul Argeş era executorie de drept, contrar argumentelor inculpatului, aceasta înseamnă că putea fi pusă în executare imediat, adică fără să fie nevoie să devină definitivă ori irevocabilă, dar cu respectarea dispoziţiilor art. 3731 din vechiul C. proc. civ. privind investirea cu formulă executorie. Inculpatul, deşi cunoştea prevederile legale, în sensul că punerea în executare a acestei hotărâri judecătoreşti se face pe riscul creditorilor, a continuat executarea silită în condiţiile în care a avut cunoştinţă despre faptul că debitoarea a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, iar prin Decizia civilă nr. 970/M/10.05.2012 a Curţii de Apel Braşov, în mod irevocabil, s-a respins acţiunea creditorilor.

Referirea la dispoziţiile art. 3744 din vechiul C. proc. civ. pe care o face inculpatul pentru a-şi justifica acţiunea sa de nerespectare a procedurii de investire cu formulă executorie a titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 162/CM/30.01.2009 pronunţată de Tribunalul Argeş, este greşită, textul de lege invocat făcând referire la "Înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie", în această categorie intrând acele înscrisuri cărora în mod expres legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu ce poate fi pus în executare fără a fi necesară investirea lor cu formulă executorie.

Mai mult, inculpatul nu a dat curs cererilor formulate de creditori privind renunţarea la executarea silită în Dosarele execuţionale nr. x/2010 şi nr. y/2010, cereri depuse la data de 13.04.2010 şi cu privire la care inculpatul a mai fost înştiinţat ulterior prin adresele din datele de 08.09.2010 şi 28.01.2011, formulate de creditori prin intermediul avocatului G.. Cu acest prilej, se constată că inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 3715 din vechiul C. proc. civ. potrivit căruia "Executarea silită încetează dacă: (....) c) creditorul a renunţat la executare."

Susţinerea inculpatului cum că cererile de încetarea a executării silite prin renunţare au fost depuse după ce a înregistrat dosarul de executare, după ce a dispus efectuarea rapoartelor de expertiză contabilă privind drepturile creditorilor, după efectuarea şi depunerea calculelor acestora în mod efectiv, după ce a fost întocmit procesul-verbal de cheltuieli, după emiterea ordonanţei de poprire, după comunicarea acestora şi înştiinţarea debitoarei, ori în această situaţie a apreciat că executorul judecătoresc, prin lege, nu poate să anuleze actele emise şi comunicate, acte ce au produs efecte juridice, este contrazisă tocmai de dispoziţiile art. 3717 din C. proc. civ., care în alin. (1) prevedeau că "partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop", pentru ca în alin. (2) să prevadă că "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel."

Prin urmare, în condiţiile renunţării creditorilor la executarea silită, inculpatul nu trebuia decât să aplice aceste dispoziţii legale şi să-şi recupereze cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite de la creditorii care renunţaseră la cererea lor de executare silită.

De asemenea, se reţine că persoana vătămată S.C. B. S.A. a formulat contestaţie la executare în ce priveşte executările silite desfăşurate în Dosarele execuţionale nr. x/2010 şi nr. y/2010, iar prin Sentinţa civilă nr. 10278/07.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2010, s-a dispus admiterea contestaţiei la executare, s-a constatat că executarea silită ce face obiectul Dosarului de executare nr. x/2010 a încetat, iar actele de executare sunt desfiinţate de drept, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu, dispunându-se, totodată, întoarcerea executării silite şi restituirea către contestatoare de către fiecare intimat a sumei de 23.382,85 RON, în măsura în care aceasta a fost executată.

Prin Decizia nr. 394R/03.02.2015 pronunţată în calea de atac, Tribunalul Bucureşti a dispus, în mod irevocabil, admiterea recursurilor formulate de creditori împotriva Sentinţei civile nr. 10278/07.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, şi, totodată, a modificat în parte sentinţa în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, înlăturând dispoziţia privind restituirea către contestatoare de către fiecare intimat a sumei de 23.382,85, cu motivarea că sumele poprite de B.E.J. A. în Dosarul de executare nr. x/2010 nu au fost distribuite către creditori, ci au rămas în posesia acestuia.

Prin Sentinţa nr. 24511/18.12.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2010, s-a dispus admiterea contestaţiei la executare, anularea actelor de executare silită din Dosarele execuţionale nr. x/2010 şi, respectiv, nr. x/2010 ale B.E.J. A. şi, totodată, întoarcerea executării silite prin restituirea sumei poprite către contestatoare. Prin Decizia nr. 2463R/27.08.2014 pronunţată în calea de atac, Tribunalul Bucureşti a dispus, în mod irevocabil, respingerea recursurilor formulate de către creditori împotriva Sentinţei civile nr. 24511/18.12.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Aşadar, Înalta Curte constată că în Dosarele execuţionale nr. x/2010 şi nr. y/2010 a fost dispusă, odată cu admiterea contestaţiei la executare, în mod irevocabil, întoarcerea executării silite, contrar celor afirmate de inculpat, partea interesată investind totodată instanţa şi cu o astfel de cerere. De altfel, art. 3791 din vechiul C. proc. civ. stabileşte că "În cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept" fiind aplicabile dispoziţiile art. 4041 - 4043, care se referă tocmai la întoarcerea executării silite şi la restabilirea situaţiei anterioare, dispoziţii de care persoana vătămată a uzat în chiar procesul pornit urmare a începerii executării silite pentru desfiinţarea actelor de executare şi restabilirea situaţiei anterioare executării.

În ce priveşte susţinerea inculpatului că persoana vătămată s-ar îmbogăţi fără justă cauză întrucât sumele de bani au fost recuperate integral, inclusiv sumele de bani ocazionate de efectuarea executării silite, Înalta Curte constată că prejudiciul creat de inculpat se ridică la suma de 1.643.144,91 RON ce se compune din: suma de 478.212,13 RON reprezentând lipsa de folosinţa a sumei de 2.665.654,90 de RON, în perioada 21.02.2012 - 03.06.2013, constituită din dobânda legală în valoare de 316.940,01 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 161.272,12 RON; suma de 310.429,13 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 2.296.944,44 RON, în perioada 21.02.2012 - 09.01.2013, constituită din dobânda legală în valoare de 188.696,38 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 121.732,75 RON; suma de 528.154,28 RON, pe care inculpatul A. a reţinut-o şi distribuit-o în mod nelegal către contul său cu titlu de onorariu executor (419.864,28 RON) şi către contul expertului contabil C. cu titlu de onorariu expert (108.290 RON); suma de 326.349,38 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a sumei de 528.154,28 de RON, în perioada 09.01.2013 - 10.07.2020 (data întocmirii raportului suplimentului de expertiză), constituită din dobânda legală în valoare de 262.337,12 RON şi din actualizarea cu indicele inflaţiei în valoare de 64.012,26 RON şi aceste sume nu au fost recuperate prin procedurile de întoarcere a executării silite dat fiind faptul că prejudiciul creat în cauză de către inculpat prin faptele săvârşite a fost stabilit prin raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit la data de 12.03.2020 şi a suplimentului acestuia din data de 10.07.2020.

Faptul că inculpatul a trebuit să plătească impozite datorate statului ori cotizaţii către Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Camera Executorilor Judecătoreşti, ţin de un alt raport juridic care nu are nicio legătură cu raportul juridic de drept penal care a condus la tragerea la răspundere pe latură civilă a inculpatului pentru acoperirea pagubei create persoanei vătămate prin faptele săvârşite.

În concluzie, pentru argumentele expuse, se constată că şi apelul declarat de inculpatul A. este nefondat.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din data de 26 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pe seama inculpaţilor A. şi D., în sumă de câte 240 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din data de 26 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de parchet rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pe seama inculpaţilor A. şi D., în sumă de câte 240 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - NN