Corporate fine individualization after constitutional invalidation of turnover criterion under Criminal Code Art. 137

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1098 din data de 30 iunie 2021 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 349 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata SC A. SA. (având ca activitate economică fabricarea produselor de morărit, înregistrată sub numărul şi data x şi C.U.I. x) la pedeapsa de 180 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În baza art. 255 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnată inculpata SC A. SA. la pedeapsa de 330 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, pedeapsa rezultantă fiind de 390 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă, respectiv 780.000 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatei SC A. SA., care nu a luat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzute de art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006, art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006, art. 9 din H.G. nr. 1058/2006, art. 7 lit. b) din H.G. nr. 1058/2006, art. 6 din H.G. nr. 1058/2006 şi art. 10 din H.G. nr. 1058/2006 şi prin aceasta a determinat culpabil apariţia cauzelor care au permis producerea exploziei din data de 05.11.2015 ce a avut drept consecinţe decesul a trei persoane (B., C. şi D.), degradarea pct. de lucru aparţinând SC A. SA., situat în Braşov, distrugerea echipamentelor şi instalaţiilor aflate în dotarea morii nr. 2, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prev. de art. 349 alin. (2) C. pen. şi distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin. (1), (2) C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1098 din data de 30 iunie 2021 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi inculpata SC A. SA.

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a invocat netemeinicia soluţiei prin raportare la cuantumul pedepselor aplicate de prima instanţă pentru inculpaţi (E. şi SC A. SA.).

În faza de judecată, s-a solicitat încetarea procesului penal cu referire la inculpatul E., având în vedere că s-a împlinit termenul de prescripţie pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, iar inculpatul a arătat că nu solicită continuarea procesului penal, aceeaşi solicitare fiind formulată şi cu privire la inculpata A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen.

De asemenea, ca motiv suplimentar de apel, Ministerul Public a solicitat şi aplicarea a pedepsei complementare, conform art. 136 alin. (3) lit. e) C. pen., respectiv plasarea sub supraveghere judiciară, prin raportare la natura faptei.

Prin motivele de apel formulate, inculpata SC A. SA. a solicitat desfiinţarea sentinţei pronunţate de Judecătoria Braşov şi, pronunţându-se o nouă hotărâre, să se dispună: o soluţie de achitare, în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (cu consecinţa respingerii acţiunilor civile promovate în cauză) şi, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (cu consecinţa lăsării nesoluţionate a acţiunilor civile); în subsidiar, încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 349 C. pen., urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială; într-un ultim subsidiar, reducerea pedepsei amenzii ca urmare a reţinerii în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) sau b) C. pen., precum şi reducerea cuantumului despăgubirilor acordate în cauză.

Referitor la nelegalitatea sancţiunii amenzii, s-a făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 708/28.10.2021, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a II-a C. pen., cu referire la sintagma cifra de afaceri sunt neconstituţionale şi s-a susţinut că, instanţa de fond, stabilind cuantumul de 2000 RON/zi-amendă, nu a arătat în mod clar, neechivoc, modalitatea în care a ales acest cuantum raportat la cele două criterii legale (din care unul a fost declarat neconstituţional).

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate şi în condiţiile prevăzute de art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că, în mod corect, s-a decis că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere din culpă, în forma prevăzută de art. 255 alin. (1), (2) C. pen. şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen., imputate inculpatei SC A. SA., pentru motivele expuse în cuprinsul sentinţei penale apelate. De asemenea, instanţa de apel a arătat care sunt obligaţiile în materia SSM care nu au fost respectate şi faptul că acestea au generat o stare de pericol, care s-a şi concretizat, producându-se un dezastru.

Cu referire la angajarea răspunderii penale, astfel cum s-a invocat de către inculpata SC A. SA., cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege este de maximum 1 an închisoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind de 3 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., termenul special, calculat conform art. 155 alin. (4) C. pen., fiind de 6 ani. De asemenea, având în vedere suspendarea termenului de prescripţie pentru o perioadă de 2 luni, pe durata stării de urgenţă (perioada 15.03 - 15.05.2020), termenul de prescripţie este de 6 ani şi 2 luni, care curge de la data faptei (în aceste sens fiind relevant şi art. 154 alin. (3) C. pen. cu privire la infracţiunile progresive), respectiv 05.11.2015, împlinindu-se deci la 04.01.2022.

Drept urmare, reţinând că a fost dovedită săvârşirea de către inculpata SC A. SA. a acestei infracţiuni, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal privind săvârşirea acestei infracţiuni ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Cu referire la infracţiunea de distrugere din culpă, inculpata SC A. SA. a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, că, în condiţiile în care nu poate fi angajată răspunderea sa penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 349 C. pen., nu poate fi trasă la răspundere nici pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. (1), (2) C. pen.

Instanţa de apel a constatat că aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care, pe de o parte, constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale (ca, de altfel, şi în cazul amnistiei, care a fost invocată de apărare) nu produce nici un efect asupra caracterului penal al faptei, care este (şi rămâne în continuare) infracţiune, existând doar o cauză care împiedică tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru respectiva infracţiune. Acesta este şi motivul pentru care, în situaţia în care inculpatul solicită continuarea procesului penal, în condiţiile art. 18 C. proc. pen. (astfel cum a procedat inculpata SC A. SA. în prezenta cauză), instanţa este obligată să desfăşoare o judecată completă cu privire la acţiunea penală vizând respectiva infracţiune, urmând a constata dacă fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, fiindu-i imputabilă inculpatului. La încheierea procesului se poate dispune fie achitarea (dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii), fie încetarea procesului penal, urmare a prescripţiei, care împiedică tocmai tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Pe cale de consecinţă, constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale nu are nici o influenţă asupra caracterului infracţional al faptei, producându-se efecte corespunzătoare (mai puţin tragerea la răspundere penală pentru aceasta), şi cu atât mai puţin asupra constatării existenţei faptei şi săvârşirii acesteia de către inculpat.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Braşov a constatat că nu există o astfel de legătură între cele două infracţiuni - nici faptică şi nici juridică - în care împiedicarea tragerii la răspundere pentru una dintre ele să conducă, automat, la imposibilitatea angajării răspunderii pentru cea de-a doua. Inculpata SC A. SA. nu a invocat, în concret, care ar fi temeiul faptic sau juridic la care se raportează, iar instanţa de control, fără a exclude, teoretic, o astfel de legătură între două infracţiuni, pentru motivele expuse mai sus, a apreciat că în cauză nu există o astfel de situaţie, iar soluţia dispusă cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen., de încetare a procesului penal, nu are nici un efect cu privire la cea de distrugere.

Pe cale de consecinţă, s-a constatat că se impune angajarea răspunderii penale a inculpatei pentru această infracţiune.

În continuare, s-a reţinut că instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei SC A. SA. la pedeapsa amenzii, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (3) C. pen. şi stabilind un număr de 330 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă.

Inculpata a invocat în apel nelegalitatea soluţiei, în condiţiile în care prin decizia Curţii Constituţionale nr. 708/2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1160 din 07.12.2021) s-a decis că dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a II-a, cu referire la sintagma "cifra de afaceri" din C. pen., sunt neconstituţionale. De asemenea, s-a invocat netemeinicia soluţiei, având în vedere cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă, precum şi lipsa motivării corespunzătoare în cuprinsul sentinţei, în plus solicitând aplicarea de circumstanţe atenuante.

Analizând aceste critici, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere că, prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea regăsită la art. 255 alin. (1), (2) C. pen. - respectiv închisoarea de la 5 la 12 ani - persoana juridică poate fi sancţionată cu zile-amendă cuprinse între 240 şi 420, conform art. 137 alin. (4) lit. d) C. pen., iar cuantumul unei zile-amendă este cuprins între 100 şi 5000 RON.

Conform art. 137 alin. (3) C. pen. (teza I), numărul zilelor-amendă se stabileşte ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, acestea fiind prevăzute la art. 74 C. pen. Raportându-se la acestea, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere că fapta s-a comis urmare a neluării, pe un termen mai lung, a unor măsuri de SSM adecvate (şi care nu ar fi presupus eforturi deosebite din partea inculpatei), iar rezultatul produs a fost unul important şi s-ar fi putut produce consecinţe şi mai grave.

Pe de altă parte, gravitatea rezultatului este avută în vedere de legiuitor prin stabilirea sancţiunii pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (2) C. pen. şi se reflectă în numărul zilelor-amendă. De asemenea, s-a reţinut că trebuie remarcat că societatea încheiase un contract de prestări servicii având ca obiect siguranţa şi securitatea în muncă (manifestând neglijenţă însă în furnizarea informaţiilor corespunzătoare către acest partener) şi, mai ales, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, că aceasta a manifestat interes faţă victime, a încercat să obţină transferul în străinătate, iar apoi a luat măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

În ceea ce priveşte reţinerea de circumstanţe atenuante, conform art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, Curtea de Apel Braşov a constatat că au fost invocate demersurile pentru transferarea victimelor la spitale din străinătate, precum şi sprijinul material acordat, la dosar fiind depuse dovezi în acest sens, inclusiv achitarea unor sume aferente unor servicii de consiliere psihologică.

O astfel de atitudine este, evident, de apreciat, însă, prin raportare la persoana inculpatei, Curtea de Apel Braşov a apreciat că demersurile efectuate nu reprezintă un efort deosebit, care să justifice reţinerea în favoarea sa a acestei atitudini ca şi circumstanţă atenuantă. Reţinerea unor astfel de circumstanţe se realizează în mod excepţional, atunci când judecătorul apreciază că este vorba de o conduită deosebită, de natură a caracteriza în mod pozitiv persoana inculpatului într-o astfel de măsură încât se justifică reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de legiuitor. Or, deşi Curtea de Apel Braşov a recunoscut aceste eforturi, a remarcat faptul că nu s-au întins pe o perioadă îndelungată şi nu au presupus cheltuieli importante, după cum nu au fost de natură a afecta în vreun fel negativ interesele (de orice tip) ale acesteia. În acest context, Curtea de Apel Braşov nu a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea acesteia.

De asemenea, s-a constatat că nu există împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii, dimpotrivă, raportat la cele expuse la momentul individualizării pedepsei, elementele care indică un grad de pericol mai ridicat sunt legate de faptă.

În raport de toate acestea, Curtea de Apel Braşov a apreciat că alegerea unei pedepse orientate spre mediu, din punct de vedere al numărului de zile-amendă, este justificată, urmând a fi menţinut numărul de zile-amendă stabilit de instanţa de fond, respectiv 330 zile.

În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, Curtea de Apel Braşov a constatat că art. 137 alin. (3) C. pen. oferea două criterii - cifra de afaceri şi celelalte obligaţii ale persoanei juridice. După cum s-a arătat mai sus, sintagma cifra de afaceri a fost declarată neconstituţională, iar la momentul soluţionării căii de atac au expirat cele 45 zile în care legiuitorul ar fi trebuit să modifice textul în raport cu decizia Curţii Constituţionale.

Având în vedere această situaţie, Curtea de Apel Braşov a considerat că nu se poate ca infracţiunea săvârşită de persoana juridică să rămână nepedepsită prin invocarea lipsei criteriilor legale pentru individualizarea sancţiunii. În lipsa acestor criterii specifice în materia sancţionării persoane juridice (criteriul privind obligaţiile persoanei juridice fiind insuficient), instanţa de apel a apreciat că trebuie să se raporteze la dispoziţiile generale aplicabile în materia individualizării pedepsei amenzii pentru persoanele fizice. În acest sens, s-a arătat că dispoziţiile legale respective în cazul persoanei juridice au un caracter special faţă de cele aplicabile în raport cu persoana fizică, aspect care rezultă şi din faptul că există trimiteri făcute la astfel de dispoziţii generale în capitolul dedicat persoanei juridice. Spre exemplu, la art. 146 alin. (4) C. pen. se prevede că dispoziţiile art. 42 se aplică corespunzător, în timp ce art. 147 alin. (1) face referire la regimul amenzii prevăzute de lege pentru persoană fizică, iar alin. (3) trimite la dispoziţiile art. 112 C. pen.

Prin urmare, raportându-se la criteriile prevăzute de art. 61 alin. (3) C. pen., care face referire la situaţia materială a condamnatului, criteriu care permite o apreciere mai largă decât limitarea la cifra de afaceri, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere că, în conformitate cu datele existente la dosarul de fond, furnizate de oficiul registrului comerţului, rezultă că din 2015 şi până în 2019 inculpata a avut în medie un număr de aproximativ 400 de angajaţi, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul mai multor puncte de lucru, fiind vorba deci de o societate importantă, cu activitate cu un volum mare. În acelaşi timp, ca un indicator al valorii schimburilor economice în care societatea este implicată, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, pentru anul 2019 s-a comunicat o cifră de afaceri de 262.469.551 RON. Semnificativ pentru situaţia materială a acesteia apar, în acelaşi timp, informaţiile privind profitul înregistrat de societate, în perioada anilor 2015 şi 2016 fiind de peste 2.400.000 RON, iar în 2018 de aproape 5.000.000 RON. Pe de altă parte însă, Curtea de Apel Braşov a constatat că în anul 2019 s-a înregistrat o scădere importantă a profitului, acesta fiind puţin peste 900.000 RON, putându-se reţine că şi în continuare, în perioada ulterioară, pe fondul pandemiei de Covid şi a consecinţelor negative economice, de notorietate, profitul a fost unul mai redus faţă de anii anteriori. Societatea nu a furnizat informaţii din care să rezulte obligaţii deosebite ale acesteia, instanţa neputând să le aibă în vedere decât pe cele legate de activitatea desfăşurată şi care se reflectă în profitul obţinut de societate.

În raport de toate aceste aspecte, reţinând în special diminuarea profitului în ultimii ani, Curtea de Apel Braşov a apreciat că se impune reducerea cuantumului aferent unei zile-amendă, de la suma de 2000 RON stabilită de instanţa de fond, la suma de 1000 RON, prin urmare inculpata urmând să execute pedeapsa amenzii de 330.000 RON (330 zile-amendă a câte 1000 RON/zi).

Cu referire la aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. e) C. pen. şi art. 144 C. pen., Curtea de Apel Braşov a considerat că această solicitare formulată în apelul Ministerului Public este nefondată.

În acest sens, s-a avut în vedere, pe de o parte, faptul că, astfel cum rezultă din probele administrate, inculpata a luat măsuri pentru a preveni apariţia unor situaţii similare celei deduse judecăţii. Mai mult, faptul că la punctul de lucru din Râmnicu Vâlcea, încă din perioada respectivă existau prevederi exprese în planul de SSM privind interdicţia introducerii corpului de iluminat în celulele cu făină, iar proiectorul cu halogen era folosit corespunzător, indică faptul că societatea este conştientă de riscurile presupuse de activitatea desfăşurată şi este aptă să ia măsurile necesare pentru prevenirea acestora, chiar în lipsa unui mandatar judiciar.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că de la data evenimentelor au trecut peste 6 ani, fără ca în acest timp să se fi sesizat alte abateri cu caracter infracţional. În acest context, plasarea sub supraveghere judiciară, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, astfel cum prevede legea, ar fi, de asemenea, lipsită de justificare, trecând deja dublul perioadei maxime pentru care ar putea fi dispusă această măsură, perioadă în care, fără o astfel de supraveghere, societatea a avut un comportament conform.

Relativ la cele ce precedă, prin Decizia penală nr. 280/AP din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi de inculpata SC A. SA. împotriva Sentinţei penale nr. 1098/30.06.2021 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2017, care a fost modificată cu privire la soluţionarea acţiunii penale faţă de inculpată şi referitor la dispoziţiile privind plata cheltuielilor judiciare în fond.

A fost desfiinţată, în parte, soluţia apelată şi, pe fond, rejudecând, printre altele:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 390 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă, respectiv 780.000 RON, stabilită în sarcina inculpatei SC A. SA. şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv: 180 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. (2) C. pen.; 330 de zile-amendă a câte 2000 RON/zi-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 148, art. 154 alin. (1) lit. e), art. 155 alin. (4) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei SC A. SA. pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de 349 alin. (2) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A fost redus cuantumul unei zile-amendă de la suma de 2000 RON/zi-amendă la suma de 1000 RON/zi-amendă, în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 330 de zile-amendă a câte 1000 RON/zi-amendă, respectiv 330.000 RON amendă.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpata SC A. SA.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpata SC A. SA. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Prin motivele formulate, în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., în esenţă, recurenta inculpată SC A. SA. a susţinut că infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă constă în nerespectarea prevederilor legale din domeniul legislaţiei securităţii şi sănătăţii muncii (Legea nr. 319/2006), stare de fapt ce creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională. Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, este necesar să ia naştere un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, aceasta reprezentând urmarea imediată a infracţiunii. Ca atare, pentru ca fapta să constituie infracţiune, este necesar să fie întrunite cumulativ două cerinţe esenţiale: o încălcare a legislaţiei în domeniul securităţii muncii, iar încălcarea să creeze iminenţa producerii unui accident.

În opinia recurentei, acuzarea s-a mărginit doar să indice normele din legislaţia specială pretins încălcate, fără să probeze pericolul iminent creat, fără a demonstra astfel raportul de cauzalitate al infracţiunii. Concret, acuzarea nu a demonstrat faptul că existenţa proiectorului cu halogen în incinta morii şi, respectiv, folosirea sa pentru iluminarea celulei (din exterior) reprezenta un pericol concret, real, căruia îi lipsea doar un factor declanşator pentru producerea unui accident.

Privitor la raportul de cauzalitate al infracţiunii, s-a arătat că între omisiunea de luare a măsurilor indicate de text şi urmarea produsă trebuie să existe un raport de cauzalitate directă, în sensul că pericolul iminent de producere a accidentului sau a îmbolnăvirii profesionale să se datoreze faptei ilicite sau şi faptei ilicite, iar nu altor factori (spre pildă, defecţiuni de construcţie, maşini, utilaje, instalaţii sau culpei altei persoane).

În opinia recurentei, culpa angajatului D. a întrerupt legătura cauză-efect dintre pretinsa omisiune a angajatorului şi starea de pericol creată. Întrucât urmarea imediată şi raportul de cauzalitate nu sunt prezumate, este necesar ca acestea să fie stabilite şi dovedite de către organele judiciare, însă, în cauză, legătura de cauzalitate a fost întreruptă, acuzarea nedovedind contrariul.

Recurenta a susţinut că, într-adevăr, prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 319/2006 dispun că angajatorul nu este exonerat de răspundere, în ipoteza în care externalizează serviciul de securitate a muncii, totuşi, o astfel de răspundere comună nu îşi găseşte aplicarea în materie penală, ci doar pe tărâm contravenţional. În acest context, s-a arătat că toate normele de lege pretins încălcate şi la care s-a făcut trimitere prin rechizitoriu formau obiectul contractului de prestări servicii dintre SC A. SA. şi E. Întreprindere Individuală din 23.12.2013.

Aşadar, singura acţiune ce poate fi imputată recurentei este introducerea proiectorului cu halogen în circuitul muncii, însă, aşa cum s-a arătat anterior, corpul de iluminat nu a fost cauza producerii accidentului (ci modalitatea improprie în care victima a ales să îl întrebuinţeze), iar celelalte normele de securitate a muncii pretins încălcate intrau în responsabilitatea inculpatului E.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat să se constate că elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 349 C. pen. nu sunt întrunite sub aspectul laturii obiective, nefiind îndeplinită nici condiţia esenţială a creării unei stări de pericol iminent de accidentare sau îmbolnăvire, nici legătura de cauzalitate între pretinsa faptă şi urmarea imediată, aceasta din urmă fiind întreruptă prin acţiunea victimei.

Cu privire la infracţiunea de distrugere din culpă, prealabil, s-a învederat că există o relaţie de interdependenţă de tip cauză-efect între cele două infracţiuni imputate, respectiv de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, săvârşită din culpă, prevăzută de art. 349 alin. (2) C. pen. şi de distrugere din culpă, prevăzută de art. 255 alin. (1) şi (2) C. pen., pretinsa neluare a măsurilor de securitate şi sănătate în muncă având drept consecinţă distrugerea din culpă.

În această situaţie, toate argumentele enunţate anterior în sensul neîntrunirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 349 C. pen. conduc implicit la inexistenţa infracţiunii de distrugere din culpă. Altfel spus, câtă vreme nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale laturii obiective în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, nu se poate reţine nici elementul material al infracţiunii de distrugere din culpă.

Dată fiind relaţia de tip cauză-efect dintre cele două infracţiuni sesizate, s-a apreciat că atâta timp cât infracţiunea premisă de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, nu poate fi pronunţată o soluţie de condamnare nici pentru infracţiunea consecinţă, respectiv distrugerea din culpă.

În raport de acuzaţia formulată, atâta timp cât acuzarea a apreciat că elementul material al infracţiunii a constat în introducerea în circuitul muncii a proiectorului cu halogen, recurenta a precizat că nu proiectorul în sine a reprezentat cauza exploziei, ci modalitatea improprie în victima D. a decis unilateral să folosească proiectorul cu halogen.

Ţinând seama de opiniile exprimate de experţii F. şi de expertul consilier G., s-a solicitat să se observe că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale elementului material în raport de acuzaţia concret formulată.

Totodată, s-a susţinut că elementele constitutive ale infracţiunii nu sunt îndeplinite nici din perspectiva subiectului activ al infracţiunii de distrugere din culpă, acesta putând fi doar D., a cărui acţiune a determinat lanţul consecinţelor negative, nicidecum acţiunea persoanei juridice.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., recurenta inculpată a susţinut că soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte aplicarea amenzii este greşită din următoarele perspective: instanţa a aplicat o amendă, deşi a apreciat că în prezent nu mai există criterii legale pentru individualizarea sancţiunii, contrar art. 23 alin. (12) din Constituţia României; ulterior, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile speciale din materia stabilirii cuantumului unei zile-amendă pentru persoana juridică, prevăzute de art. 137 alin. (3) C. pen., deşi cel de-al doilea criteriu de determinare (celelalte obligaţii ale persoanei juridice) este în continuare în vigoare; instanţa de apel a combinat nepermis dispoziţii din două materii diferite, respectiv criteriile de individualizare generale pentru persoana fizică (art. 61 alin. (3) C. pen.), însă cu folosirea cuantumului unei zile-amendă aplicabile persoanei juridice (art. 137 alin. (2) C. pen.), aplicând astfel o lex tertia. Procedând astfel, instanţa de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele stabilite de legiuitor.

S-a arătat că, în raport de actuala configuraţie a dispoziţiilor art. 137 alin. (3) C. pen. (ca urmare a celor statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 708/2021 din data de 28 octombrie 2021, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a II-a, cu referire la sintagma "cifra de afaceri", din C. pen. sunt neconstituţionale), modul eronat de stabilire a cuantumului unei zile-amendă are impact direct asupra limitelor în care poate fi aplicată sancţiunea amenzii persoanei juridice.

În aprecierea apărării, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 708/2021, în principal, nu mai poate fi aplicată pedeapsa amenzii unei persoane juridice, până la intervenţia legiuitorului, în lipsa ambelor criterii de determinare a cuantumului unei zile-amendă, iar, în subsidiar, s-a apreciat că poate fi stabilit cuantumul orientat spre minimul prevăzut de art. 137 alin. (2) C. pen. (100 RON/zi-amendă), uzitând cel de-al doilea criteriu de determinare prevăzut de art. 137 alin. (3) C. pen. (obligaţiile persoanei juridice), ambele ipoteze configurând actualmente limite diferite ale amenzii aplicabile persoanei iuridice.

Concluzionând sub aspectul sancţiunii amenzii aplicate, recurenta a solicitat să se constate că s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 708/2021, motiv pentru care se impune desfiinţarea deciziei recurate, iar în rejudecare, în principal, să fie înlăturată pedeapsa amenzii aplicate, faţă de lipsa criteriilor de determinare a cuantumului unei zile-amendă, iar în subsidiar, să fie aplicat un cuantum minim al unei zile-amendă, folosindu-se cel de-al doilea criteriu de determinare prevăzut de art. 137 alin. (3) C. pen.

În considerarea tuturor motivelor dezvoltate, recurenta a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, în principal, să se dispună o soluţie de achitare, întrucât a fost condamnată pentru o faptă neprevăzută de legea penală. În subsidiar, s-a solicitat să fie înlăturată greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte amenda stabilită.

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata SC A. SA. a fost admisă în principiu.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen., instanţa a constatat că Decizia nr. 280/Ap din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală (Dosarul nr. x/2017) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la formularea cererii în termenul prevăzut de lege, s-a constatat că şi aceasta este îndeplinită. Astfel, decizia pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată inculpatei SC A. SA. la 26 aprilie 2022, termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 27 mai 2022, iar recurenta a declarat calea de atac la 19 mai 2022, anterior împlinirii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a constatat că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., precum şi cele reglementate de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-au indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Înalta Curte a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpata SC A. SA. a solicitat să se constate că, în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, condiţiile de tipicitate ale infracţiunii nu sunt îndeplinite pe latura obiectivă, proiectorul cu halogen nereprezentând "un pericol iminent" în sensul art. 349 C. pen., cauza exploziei nefiind reprezentată de existenţa proiectorului în incinta morii, ci de manipularea defectuoasă a acestuia, această din urmă acţiune neputând fi imputată recurentei. Suplimentar, s-a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii nici sub aspectul legăturii de cauzalitate, aceasta fiind întreruptă prin acţiunea victimei D.

Privitor la celelalte pretinse încălcări ale Legii nr. 319/2006 şi H.G. nr. 1058/2006, s-a învederat că toate obligaţiile prevăzute de normele pretins încălcate intrau în responsabilitatea inculpatului E., formând obiectul contractului de prestări servicii dintre SC A. SA. şi E. Întreprindere Individuală din 23.12.2013.

În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere din culpă, s-a susţinut în motivele de recurs în casaţie că, întrucât infracţiunea-cauză de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă nu poate fi reţinută, câtă vreme nu este îndeplinită condiţia premisă a pericolului iminent pentru întregirea elementului material, implicit, nici infracţiunea de distrugere din culpă nu poate fi reţinută. Totodată, în raport de justificarea reţinerii acestei infracţiuni în sarcina recurentei, acuzarea apreciind că elementul material al infracţiunii a constat în introducerea în circuitul muncii a proiectorului cu halogen, s-a reiterat faptul că nu proiectorul în sine a reprezentat cauza exploziei, ci modalitatea improprie în care victima D. a decis unilateral să folosească proiectorul cu halogen. Deopotrivă, s-a susţinut că elementele de tipicitate ale infracţiunii nu sunt întrunite nici din perspectiva subiectului activ, acesta din urmă fiind victima D., nu persoana juridică.

Înalta Curte a constatat că recurenta inculpată SC A. SA., prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., contestă împrejurările factuale reţinute de instanţa de apel în baza materialului probator administrat. Astfel, aceasta a susţinut că acuzarea s-a mărginit doar să indice normele din legislaţia specială pretins încălcate, fără să probeze pericolul iminent creat, fără a demonstra astfel raportul de cauzalitate al infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Conform motivelor de recurs în casaţie, acuzarea nu a demonstrat faptul că existenţa proiectorului cu halogen în incinta morii şi, respectiv, folosirea sa pentru iluminarea celulei (din exterior) reprezenta un pericol concret, real, căruia îi lipsea doar un factor declanşator pentru producerea unui accident.

Cu toate că recurenta inculpată SC A. SA. a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă sub aspectul laturii obiective (nu este îndeplinită condiţia esenţială a creării unei stări de pericol iminent de accidentare sau îmbolnăvire; nu este realizată legătura de cauzalitate între pretinsa faptă şi urmarea imediată, aceasta din urmă fiind întreruptă prin acţiunea victimei), precum şi faptul că, dată fiind relaţia de tip cauză-efect dintre cele două infracţiuni sesizate, atâta timp cât infracţiunea premisă de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, nu poate fi pronunţată o soluţie de condamnare nici pentru infracţiunea consecinţă, respectiv distrugerea din culpă, Înalta Curte a constatat că, în realitate, criticile acesteia au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, contestând, astfel, chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de fond şi confirmată de cea de prim control judiciar.

Astfel, în cauză, recurenta SC A. SA. nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre elementul material al laturii obiective a infracţiunii şi urmarea imediată, cu privire la poziţia subiectivă a inculpatei, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Aşa cum s-a arătat deja, finalitatea recursului nu este aceea de a supune cauza unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru o faptă ce nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze la situaţia factuală deja stabilită de instanţa de apel, aceasta având un caracter definitiv.

Dacă recurenta susţine în mod neechivoc, explicit că situaţia de fapt a fost greşit stabilită de către instanţa de apel şi îşi fundamentează apărările pe o situaţie de fapt diferită de cea reţinută de instanţa de apel nu există un temei legal de examinare a recursului în casaţie fondat pe art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. Critica adusă situaţiei de fapt determină respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece excede căii de atac a recursului în casaţie (Î.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 285/RC/2022).

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte a constatat că susţinerile recurentei nu se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., s-a reţinut că aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel.

Conform susţinerilor recurentei, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege în raport de actuala configuraţie a dispoziţiilor art. 137 alin. (3) C. pen., ca urmare a celor statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 708/2021 din data de 28 octombrie 2021, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a II-a, cu referire la sintagma "cifra de afaceri", din C. pen. sunt neconstituţionale.

Relativ la cele ce precedă, instanţa a constatat că recursul în casaţie este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte verificarea limitelor de pedeapsă în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată.

Pentru considerentele expuse, apreciindu-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata SC A. SA. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în limitele anterior expuse [pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a dispus admiterea în principiu a acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Din considerentele cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că s-a susţinut caracterul nelegal al pedepsei aplicate persoanei juridice ca urmare a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 708/2021 de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma cifra de afaceri din C. pen. În opinia apărării, decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate lipseşte de criterii de individualizare pedeapsa prevăzută de lege pentru persoana juridică, astfel încât stabilirea pedepsei într-un caz concret nu are caracter legal. Apărarea susţine că, deşi există o individualizare legală (legea prevede o limită minimă şi o limită maximă a amenzii), în absenţa criteriilor de individualizare (nu există criterii prevăzute de lege pentru cuantumul unei zile-amendă), lipseşte baza legală a sancţiunii amenzii sub forma zilelor-amendă. Totodată, în opinia apărării, referirea instanţei la criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. scoate pedeapsa stabilită de instanţa de apel în afara limitelor prevăzute de lege.

Instanţa de recurs în casaţie constată că noţiunea de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege la care se referă art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. are un înţeles diferite de noţiunea de pedeapsă prevăzută de lege la care se referă art. 187 C. pen., un text de lege referindu-se la individualizarea legală corespunzătoare severităţii atingerii aduse valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, iar celălalt la individualizarea judiciară în limitele individualizării legale cu luarea în considerare a efectelor tuturor criteriilor, cauzelor, circumstanţelor de individualizare reţinute de instanţa de apel. Conform art. 187 C. pen.:

"Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.". Cazul de recurs în casaţie are în vedere limitele prevăzute de lege pentru o pedeapsă la care se ajunge ca urmare a aplicării cauzelor de reducere sau de agravare a pedepsei respectiv circumstanţelor agravante sau atenuante, deja reţinute de instanţa de apel. Conform art. 23 alin. (12) din Constituţia României "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii", astfel că în ceea ce priveşte criteriile de individualizare, prezenţa acestora în lege asigură un caracter legal individualizării judiciare.

Cazul de recurs în casaţie presupune examinarea existenţei unei legi care să prevadă limitele individualizării pedepsei şi a respectării acestor limite în pedeapsa stabilită de instanţa de apel. Aşadar, prin pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege este desemnată atât ipoteza în care legea prevede limite ale sancţiunii, iar acestea au fost încălcate de instanţa de apel, cât şi ipoteza în care legea nu prevede limite ori o anumită pedeapsă, astfel că o pedeapsă stabilită de o instanţă ar avea un caracter arbitrar.

Problema de drept adusă în discuţie de recursul în casaţie are în vedere relevanţa criteriilor de individualizare a pedepsei în conceptul de pedeapsă prevăzută de lege incident în cazul de recurs în casaţie descris de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. Conform unei jurisprudenţe constante, cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze, prin hotărârea definitivă de condamnare, reţinerea sau absenţa reţinerii, a unei cauze de reducere a pedepsei, a unei circumstanţe atenuante sau agravante ori a unei cauze de agravare a pedepsei. Instanţa de recurs în casaţie verifică numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei cauzei de reducere a pedepsei, cauzei de agravare a pedepsei, circumstanţei agravante ori a circumstanţei atenuante, şi doar în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză ori circumstanţă (vezi şi Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 23/RC/2017 - Recurs în casaţie, publicată în Buletinul Casaţiei nr. 10 din 30 octombrie 2017).

Fiind o instanţă care nu are în competenţă administrarea de probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie nu poate aprecia efectele probatoriului în materia faptelor sau în materia cauzelor, circumstanţelor ori criteriilor de individualizare. Instanţa de recurs în casaţie verifică legalitatea hotărârii atacate şi anume dacă efectele situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel ori efectele elementelor de individualizare reţinute de instanţa de apel menţin hotărârea în limite legale, deci dacă pentru situaţia de fapt reţinută subzistă elementele de legalitate ale conţinutului infracţiunii ori dacă în raport de limitele pedepsei prevăzute de lege, elementele de individualizare reţinute de instanţa de apel conduc la respectarea acelor limite. Pentru identitate de raţiune, modul în care instanţa de apel a aplicat criteriile de individualizare, orientând pedeapsa către minimum sau către maximum prevăzut de lege, excede cazului de casare invocat de apărare.

În consecinţă, cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. dă în competenţa instanţei de recurs în casaţie verificarea concordanţei dintre limitele individualizării legale stabilite ca urmare a tuturor criteriilor, circumstanţelor, cauzelor de individualizare prevăzute de lege şi reţinute de instanţa de apel şi cuantumul sancţiunii stabilit în concret de instanţa de apel.

Deşi, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de recurs în casaţie nu poate cenzura nici reţinerea şi nici respingerea reţinerii unor circumstanţe, criterii, cauze de individualizare, instanţa ar putea reţine absenţa legii înseşi care să prevadă limite ale sancţiunii şi, pe cale de consecinţă, lipsa de concordanţă a pedepsei cu o lege, deci caracterul său nelegal. Nu acesta este cazul în speţă. Contrar celor reţinute de apărare, se constată, pe de o parte, că legile prevăd criterii de individualizare a pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă incidentă în cazul persoanelor juridice, astfel că individualizarea judiciară a avut o bază legală, iar pe de altă parte că pedeapsa stabilită este în limitele prevăzute de lege, deci în cadrul individualizării legale.

Textul de lege care se referă la individualizarea pedepsei amenzii în cazul persoanei juridice are următorul conţinut:

Art. 137 Stabilirea amenzii pentru persoana juridică

(1)Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului.

(2)Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 RON, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.

(3)Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.

(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:

a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;

b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;

c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;

d) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;

e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.

(5) Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.

În Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 708/2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 136 alin. (2) şi a art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma cifra de afaceri din C. pen., invocată de apărare, se reţine că:

"(...)19. (...) alături de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei, la individualizarea amenzii penale aplicabile persoanelor juridice se au în vedere repere financiare în funcţie de care se va stabili cuantumul final al amenzii, cum ar fi capacitatea economică a persoanei juridice, precum şi valoarea câştigului urmărit sau obţinut prin comiterea infracţiunii, repere care se regăsesc, de altfel, în legea penală în vigoare, la art. 137 alin. (3) şi (5) C. pen. (...) 32. (...) Curtea constată că prevederile art. 137 alin. (3) teza a doua, cât priveşte sintagma "cifra de afaceri", nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.".

Textul de lege din art. 137 C. pen., citat mai sus arată şi că, ulterior deciziei Curţii Constituţionale, există atât limite prevăzute de lege pentru amendă cât şi criterii de individualizare judiciară prevăzute de lege. Ambele limite prevăzute de lege au fost respectate de instanţa de apel. Astfel, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 708/2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 136 alin. (2) şi a art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma cifra de afaceri din C. pen. criteriile de individualizare sunt criteriile generale de individualizare din art. 74 C. pen., în ceea ce priveşte numărul zilelor-amendă, şi obligaţiile persoanei juridice, în ceea ce priveşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoanele juridice cu scop lucrativ. De asemenea, deoarece pedeapsa reprezintă restrângerea exerciţiului unor drepturi, art. 53 din Constituţia României este aplicabil şi reprezintă baza legală a stabilirii sancţiunii, inclusiv în cazul amenzii sub forma zilelor amendă pentru persoana juridică: art. 53, Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi:

"(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.".

În consecinţă, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei amenzii în cazul persoanei juridice, pentru determinarea cuantumului amenzii se individualizează mai întâi, potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute în art. 74 din C. pen., numărul zilelor-amendă, cuprins între 30 de zile şi 600 de zile, care se înmulţeşte cu suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 RON, individualizată ţinând seama de valoarea activului patrimonial, în cazul altor persoane juridice decât cele cu scop lucrativ, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice atât în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ cât şi în cazul altor persoane juridice. Instanţa stabileşte cuantumul amenzii ce se va aplica persoanei juridice prin înmulţirea numărul zilelor-amendă şi cuantumul zilei amendă.

Referirea instanţei de apel la criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. în ceea ce priveşte cuantumul sumei alocate unei zile-amendă [text de lege diferit de art. 137 alin. (3) teza finală, care prevede criteriile de individualizare pentru respectiva componentă a pedepsei], nu este de natură să schimbe caracterul legal al unei pedepse cu amenda sub forma zilelor-amendă care, prin cuantumul său, se înscrie în limitele prevăzute de art. 137 C. pen., corespunzătoare pedepsei închisorii incidente în cazul persoanei fizice, iar prin prevederile legale în vigoare are o bază legală în ceea ce priveşte criteriile de individualizare judiciară. Indicarea art. 74 C. pen. ca text de lege în care sunt descrise criteriile de individualizare a cuantumului sumei alocate unei zile-amendă nu afectează limitele legale ale pedepsei la care se referă art. 348 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., având în vedere că limitele prevăzute de lege sunt respectate [pedeapsa stabilită în cuantum de 330.000 RON (330 zile-amendă a câte 1000 RON/zi-amendă) se înscrie în limitele art. 137 alin. (4) lit. d) C. pen. corespunzătoare pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea din art. 255 alin. (1), (2) C. pen.], iar efectele deciziei Curţii Constituţionale nu au condus la un vid legislativ în ceea ce priveşte criteriile de individualizare.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, legea prevede limite ale pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă incidentă în cazul persoanei juridice, dar şi criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de lege. Pedeapsa amenzii în cuantum de 330.000 RON (330 zile-amendă a câte 1000 RON/zi-amendă) este în limitele prevăzute de lege, astfel că nu este incidentă critica fondată pe motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata SC A. SA. împotriva Deciziei penale nr. 280/AP din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata SC A. SA. împotriva Deciziei penale nr. 280/AP din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2022.

GGC - ED