Validity of "instigation to instigation" as participation in unauthorized construction and forgery; scope of cassation review regarding statutory typicity and sentence calculation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the cassation appeals filed by two defendants against the Bucharest Court of Appeal's decision, which had reversed a first-instance sentence in part and otherwise upheld the convictions, thereby rendering the lower court's judgment final. The case involved criminal charges of forgery of official and private documents, fraud, abetting commission of unlicensed construction works, and favoring the offender, stemming from the falsification of building permits and contracts to facilitate illegal construction; the defendants challenged the legal characterization of "instigating the instigation of forgery use" and "private document forgery" as legally non-existent or lacking elements of typicity, and alleged an improper calculation of the resulting sentence in light of prior convictions and statute of limitations. The court ruled that the appealed facts met the objective and subjective elements of the charged offenses under the Criminal Code, specifically rejecting the argument that indirect participation via mediation did not constitute a crime and confirming that the forged documents had legal relevance and were used to impede judicial investigation; it further held that the calculation of the resulting sentence under Article 38-39 of the Criminal Code correctly accounted for the concurrence of offenses and that the statute of limitations had not expired, thus finding no violation of Article 438 of the Code of Criminal Procedure regarding the application of a penalty outside the legal framework.
Legislator headnote
AI generatedart. 48 alin. (1) C. pen, art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 320 alin. (1) C. pen, art. 47 C. pen, art. 323 alin. (1) C. pen; Validity of "instigation to instigation" as participation in unauthorized construction and forgery; scope of cassation review regarding statutory typicity and sentence calculation: The case involved criminal charges of forgery of official and private documents, fraud, abetting commission of unlicensed construction works, and favoring the offender, stemming from the falsification of building permits and contracts to facilitate illegal construction; the defendants challenged the legal characterization of "instigating the instigation of forgery use" and "private document forgery" as legally non-existent or lacking elements of typicity, and alleged an improper calculation of the resulting sentence in light of prior convictions and statute of limitations. The court ruled that the appealed facts met the objective and subjective elements of the charged offenses under the Criminal Code, specifically rejecting the argument that indirect participation via mediation did not constitute a crime and confirming that the forged documents had legal relevance and were used to impede judicial investigation; it further held that the calculation of the resulting sentence under Article 38-39 of the Criminal Code correctly accounted for the concurrence of offenses and that the statute of limitations had not expired, thus finding no violation of Article 438 of the Code of Criminal Procedure regarding the application of a penalty outside the legal framework.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the operative decision to impose judicial costs on the appellants.
Full text
Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 25.01.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanţe:
Prin Sentinţa penală nr. 962/24.11.2020, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a dispus printre altele:
I. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. - cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la executarea de lucrări de construire fără autorizaţie în formă continuată (2 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 (doi) ani, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de arhitect, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de arhitect, pedeapsa accesorie fiind executată pe perioada executării pedepsei principale.
În baza art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (3 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 (trei) ani, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de arhitect, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de arhitect, pedeapsa accesorie fiind executată pe perioada executării pedepsei principale.
În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 47 C. pen. rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la instigare la uz de fals în participaţie improprie (5 acte materiale).
În baza art. 322 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 (trei) ani, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa accesorie fiind executată pe perioada executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sporită cu 1 (un) an şi 1(una) lună închisoare, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse cu închisoarea aplicate (1 an şi 6 luni + 6 luni + 6 luni + 9 luni = 39 luni) la care a fost condamnat pentru celelalte infracţiuni, în final, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului B., pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de arhitect timp de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei rezultante a închisorii.
În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat aceluiaşi inculpat, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de arhitect, pedeapsa accesorie fiind executată pe perioada executării pedepsei principale rezultante.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii pentru 24 de ore de la 19.04.2016 la 20.04.2016.
II. În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata A. - cercetată în stare de libertate la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatei, pe o perioadă de 2(doi) ani, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care să se aplice după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa accesorie urmând a fi executată pe perioada executării pedepsei închisorii.
În baza art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. l-a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.
În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatei, pe o perioadă de 2 (doi) ani, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă accesorie care să fie executată în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 476/08.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 05.04.2018.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (4 acte materiale);
- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor în formă continuată (19 acte materiale);
- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (16 acte materiale) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969;
- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor în formă continuată (36 acte materiale).
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 şi art. 97 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare dispusă faţă de inculpata A. prin Sentinţa penală nr. 476/08.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 05.04.2018.
În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 97 alin. (1) teza finală C. pen. a contopit cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă penală cu pedepsele pentru care aceeaşi inculpată a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 476/08.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 05.04.2018 şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, sporită cu 2 (doi) ani, 1 (una) lună şi 10 (zece) zile închisoare, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse cu închisoarea aplicate (1 an şi 4 luni + 2 ani + 2 ani + 4 luni + 8 luni = 76 luni), în final, inculpata A. fiind condamnată la pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani, 7 (şapte) luni şi 10 (zece) zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatei A., pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în a interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat timp de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei rezultante a închisorii.
În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat aceleiaşi inculpate, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa accesorie dispunându-se a fi executată pe perioada executării pedepsei principale rezultante.
În baza art. 45 alin. (4) C. pen. a constatat că inculpata a executat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969), în perioada 05.04.2018 la 04.04.2020.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul B., în cursul anului 2015 a încheiat contractul de prestări servicii conexe activităţii de construire nr. 84 din data de 19.05.2015 cu numitul C., administrator al SC D. SRL, ce viza obţinerea autorizaţiilor de construire şi demolare privind imobilul situat în strada x, obţinerea autorizaţiei de construire, procesul-verbal de recepţie finală după demolare, avizul de la ISC şi un aviz de la Ministerul Culturii privind monumentele istorice, iar în baza acestei înţelegeri, în perioada mai- august 2015, inculpatul a predat numitului C. autorizaţiile de construire/demolare, avizul Ministerului Culturii şi avizul emis de ISC, acte care s-au dovedit a fi false, iar în schimbul muncii prestate pentru obţinerea acestor documente inculpatul B. a primit suma de 7980,48 RON.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul B., în perioada cuprinsă între octombrie 2015 - ianuarie 2016, a falsificat, prin contrafacerea în totalitate, două contracte antedatate în care părţi sunt B. şi A. (pentru contractul nr. x/2015, care are menţionată ca dată a încheierii 12.06.2015) şi, respectiv A. şi E. (contract care are menţionată ca dată a încheierii 18.06.2015) şi care au ca obiect prestări servicii constând în îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege, necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de construire/demolare pentru imobilul situat pe strada x, nr. 5A, Bucureşti, în realitate nefiind prestate asemenea servicii.
Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului B. care după ce a falsificat acordul pentru intervenţii asupra construcţiilor existente cu nr. x din 18.06.2015, autorizaţia de desfiinţare nr. x/23.07.2015 şi autorizaţia de construire nr. x/18.08.2015, toate înscrisuri oficiale, le-a pus la dispoziţia inculpatului C., administrator al SC D. SRL (constructorul), pentru a le avea la îndemână şi a le folosi la solicitarea instituţiilor cu competenţe în domeniul construcţiilor, ajutându-i în acest fel, pe acesta şi pe angajatul său, inculpatul F., să-i determine pe inculpatul G. şi H., să le folosească în faţa funcţionarilor ISC - IRCBI, în luna septembrie 2015 şi în datele de 28 - 29.09.2015, 07.10.2015 (primul menţionat) şi respectiv 01.09.2015 (al doilea menţionat), cu ocazia înştiinţărilor despre începerea, respectiv finalizarea lucrărilor de desfiinţare a construcţiei existente, precum şi despre demararea începând cu data de 01.09.2015, a lucrărilor de construire şi ajutându-l în acest fel pe inculpatul C. să-l determine pe inculpatul F. să le folosească în faţa funcţionarilor Direcţiei Control a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, inculpaţii C., administrator al SC D. SRL, F., G. şi H. acţionând fără vinovăţie.
Totodată, inculpatul B., prin falsificarea documentaţiei DTAC anterior menţionată şi punerea acesteia la dispoziţia constructorului, pentru a organiza şantierul şi a o prezenta instituţiilor cu competenţe în domeniul construcţiilor, a înlesnit executarea, în perioada august 2015 - decembrie 2015, a lucrărilor de desfiinţare şi respectiv de construire a unui nou imobil S+P+3E+4ER, la adresa din Bucureşti, sect. 1.
S-a reţinut că inculpata A. a semnat, în perioada cuprinsă între octombrie 2015 - ianuarie 2016, în aceeaşi împrejurare, la insistenţele inculpatului B., două contracte antedatate, ce aveau ca obiect prestări servicii constând în îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege, necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de construire/demolare pentru imobilul situat pe str. x, Bucureşti, convenţii care în fapt nu au existat, părţile contractelor respective fiind B. şi A. (pentru contractul nr. x/2015, care are menţionată ca dată a încheierii 12.06.2015) şi A. şi E. (contract care are menţionată ca dată a încheierii 18.06.2015), fiind folosite de inculpată în faţa organelor de cercetare penală.
Totodată, inculpata A., după ce a falsificat cele două contracte antedatate la care s-a făcut referire în precedent, în perioada octombrie 2015 - ianuarie 2016 le-a pus la dispoziţia organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare care demaraseră cercetările în prezenta cauză penală, cu scopul de a îngreuna cercetările în cauza penală şi a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului B., autorul autorizaţiilor şi acordului falsificate.
2. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia penală nr. 65/A din 25.01.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost admise apelurile de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, inculpata SC D. SRL şi persoana vătămată I. împotriva Sentinţei penale nr. 962/24.11.2020 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
S-a redus pedeapsa amenzii aplicată inculpatei SC D. SRL în baza art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 cu aplicarea art. 137 alin. (2), 3) şi 4) C. pen. de la 200.000 RON la 100.000 RON, ca urmare a reducerii sumei corespunzătoare unei zile-amendă de la 1.000 RON la 500 RON.
S-au înlăturat dispoziţiile privind renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpaţii F., H. şi G.
I. În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la executarea fără autorizaţie de construire a lucrărilor prev. la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data pronunţării prezentei decizii.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Bazei Sportive Roşu sau a Primăriei Comunei Chiajna, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, în condiţiile legii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
II. În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului H. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la executarea fără autorizaţie de construire a lucrărilor prev. la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data pronunţării prezentei decizii.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Bazei Sportive Roşu sau a Primăriei Comunei Chiajna, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, în condiţiile legii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
III. În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului G. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la executarea fără autorizaţie de construire a lucrărilor prev. la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data pronunţării prezentei decizii.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Bazei Sportive Roşu sau a Primăriei Comunei Chiajna, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, în condiţiile legii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 397 alin. (3) şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 28 alin. (2) şi art. 32 alin. (4) rap. la alin. (1) lit. b), (2) din Legea nr. 50/1991R s-a admis acţiunea civilă exercitată de I. şi au fost obligaţi inculpaţii G., H., F., SC D. SRL, SC J. SRL, K., C. şi B., în solidar, să desfiinţeze în totalitate, într-un termen de 6 luni calculat de la data pronunţării prezentei decizii, construcţia situată în Bucureşti, str. x, edificată pe terenul identificat cu nr. cadastral x, în mod nelegal, costurile desfiinţării urmând a fi suportate de inculpaţii G., H., F., SC D. SRL, SC J. SRL, K., C. şi B., în solidar.
Conform art. 32 alin. (3) din Legea nr. 50/1991R în caz de nerespectare a termenului de 6 luni, s-a dispus ca măsurile de desfiinţare dispuse de instanţă să fie adusă la îndeplinire prin grija Primarului General al mun. Bucureşti, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către inculpaţii G., H., F., SC D., D. SRL, SC J. SRL, K., C. şi B., în solidar.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii H., G., F., K., C., A., B., SC J. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre apelanţii - inculpaţi H., G., F., K., C., A., B. şi SC J. SRL la plata a câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului, a inculpatei SC D. SRL şi a persoanei vătămate rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 273 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. s-a admis în parte cererea formulată de interpretul autorizat L. şi s-a dispus avansarea din fondurile MJ a sumei de 144 RON, reprezentând restituirea cheltuielilor de transport prilejuite de chemarea sa în faţa instanţei de apel.
În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre apelanţii inculpaţi G., H., F., SC D. SRL, SC J. SRL, K., C., B. şi A., la plata a câte 1.277 RON fiecare către persoana vătămată I. cu titlu de cheltuieli judiciare.
3. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie
Împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 25.01.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpaţii A. şi B. au declarat recurs în casaţie.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. au fost invocate temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casaţie şi achitarea recurentului, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.
În motivarea recursului, a susţinut următoarele:
A fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:
1. Pentru infracţiunea de instigare la instigare la uz de fals în participaţie improprie, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 47, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. în forma de vinovăţie fiind intenţie/lipsă vinovăţie, se impunea achitarea în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).
Această infracţiune nu este reglementată de normele cuprinse în C. pen., neexistând ca elemente de tipicitate infracţiunea de instigare la instigare.
În consecinţă, întreaga construcţie juridică a acestei acuzaţii, aşa cum este reţinută şi încadrată juridic de judecătorul primei instanţe - nu prezintă elementele de tipicitate ale unei infracţiuni - nefiind prevăzută astfel de legea penală.
Cum această faptă, în modalitatea arătată de judecător (instigare la instigare) nu este prevăzută de lege, se impune desfiinţarea hotărârii ca nelegală, fiind încălcat principiul legalităţii infracţiunilor şi al pedepselor, şi în apel, conform art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. - cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) C. pen. teza I şi a se pronunţa o soluţie de achitare.
Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzuta de art. 322 alin. (1) din C. pen., săvârşită, potrivit rechizitoriului prin aceea că:
"În perioada cuprinsă între octombrie 2015 - ianuarie 2016, a falsificat două contracte antedatate în care părţi sunt B. şi A. (pentru contractul nr. x/2015, care are menţionată ca dată a încheierii 12.06.2015) şi A. şi E. (contract care are menţionată ca dată a încheierii 18.06.2015) şi care au ca obiect prestări servicii constând în îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege, necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de construire/demolare pentru imobilul situat pe strada x, Bucureşti."
Sub aspectul modului în care a fost interpretată şi valorizată juridic starea de fapt de către prima instanţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, modificarea hotărârii în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. - cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) C. pen. teza I (fapta neprevăzută de legea penală), reţinând în esenţă următoarele aspecte:
Aşa cum s-a reţinut în practica judiciară, pentru ca un înscris sub semnătură privată falsificat să poată justifica răspunderea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals, este necesar ca acel înscris să prezinte anumite caracteristici.
Mai întâi, este necesar ca înscrisul să aibă valoare probatorie. Or din declaraţia coinculpatei se impune a reţine că acele înscrisuri au fost întocmite în scop procesual, după ce a fost declanşată urmărirea penală.
Aceste înscrisuri puteau fi examinate din perspectiva întocmirii/ticluirii de probe sau o cu totul altă stare de fapt/altă încadrare juridică, şi nu cea reţinută în acuzarea sa.
Pentru existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înscrisul falsificat trebuie să aibă semnificaţie juridică. Eficienţa juridică a clauzei falsificate trebuie examinată în raport cu destinaţia actului.
În privinţa infracţiunii vizate de art. 322 C. pen., a motivat că se impune a reţine că aceasta există numai dacă, după falsificarea înscrisului sub semnătură privată, autorul falsului foloseşte el însuşi înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane, dar cu finalitatea de a-l folosi. Dacă înscrisul falsificat este folosit de către autorul falsului, uzul de fals este absorbit în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi nu se va putea reţine ca infracţiune distinctă de uz de fals.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite (încrederea publică în valoarea probantă a înscrisurilor sub semnătură privată) decurgând din producerea efectivă a unui înscris sub semnătură privată cu aparenţa de înscris adevărat, care a fost folosit ori dat spre folosinţă. În cazul acestei infracţiuni, actul poate fi prezentat unei autorităţi sau unui particular, poate fi depus la o autoritate şi poate fi invocat în faţa acesteia.
Or, în cauză, aceste înscrisuri nu erau prezentate de către coinculpată spre a servi la crearea unor consecinţe juridice în circuitul civil, ci lezau relaţii sociale ce priveau administrarea justiţiei - pentru că se afirmă de către inculpată că erau concepute tocmai pentru a fi prezentate anchetatorilor după epuizarea activităţii infracţionale ce făcea obiect al investigaţiei penale.
Faţă de aceste aspecte instanţa era obligată să caracterizeze juridic corect scopul întocmirii înscrisurilor şi să raporteze starea de fapt la elementele de tipicitate ale infracţiunii.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instante şi în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (5) şi ale art. 17 alin. (2), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să se dispună achitarea pentru săvârşirea unei infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (trei acte materiale) prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Cu privire la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., prima instanţă a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
Faţă de această acuzaţie a apreciat că singura soluţie legală este aceea de admitere a recursului în casaţie de casare a hotărârii şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, conform art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., pentru aspectele invocate pe larg în cererea scrisă.
Un al doilea caz de recurs în casaţie invocat este cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat o pedeapsă în afara cadrului legal de reglementare - încălcându-se prevederile art. 7 C.E.D.O.
A apreciat că acest cadru legal face aplicarea prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi în situaţia în care intervine prescripţia răspunderii penale, ca un obstacol ce împiedică aplicarea unei pedepse mai severă decât cea aplicabilă - în contextul în care prin intervenirea prescripţiei nu se mai poate dispune aplicarea unei pedepse.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susţinând că se impune admiterea prezentului recurs în casaţie, casarea deciziei pronunţate în cauză şi recalcularea pedepsei ţinând seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei.
În motivarea recursului, a susţinut următoarele:
Instanţa a decontopit pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 476/08.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, în ciuda faptului că inculpata beneficiase în cadrul acelui dosar de aplicarea dispoziţiilor C. pen. anterior (ca fiind legea penală mai favorabilă de la acel moment), rezultându-i o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare.
Astfel, în dosarul penal nr. x/2019 prin hotărârea pronunţată, instanţa a dispus aplicarea pedepsei în situaţia concursului de infracţiuni potrivit C. pen. în vigoare, inculpata ajungând să execute în regim închis, o pedeapsă de 4 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare.
În schimb, cu ocazia soluţionării dosarului penal nr. x/2019, instanţa nu a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 11 din data de 28 iunie 2021 din cadrul dosarului nr. x/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie a României - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, hotărâre ce vizează interpretarea şi aplicarea în mod unitar a dispoziţiilor art. 37 din C. pen. - "Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă".
În ceea ce o priveşte pe inculpata A., toate faptele pentru care aceasta a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 476/08.03.2018 a Tribunalului Bucureşti au fost săvârşite în formă continuată şi în acelaşi timp, în stare de concurs în raport de faptele reţinute în dosarul penal nr. x/2019
În acest sens a susţinut că se ridică problema dacă aceste fapte reţinute în dosarul penal nr. x/2019, intră sau nu în una din formele continuate ale infracţiunilor pentru care A. fusese anterior condamnată, aspect ce nu a fost lămurit de instanţa de judecată, respectiv de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 65/A/25.01.2022.
IV. Examinând recursurile în casaţie, se constată că acestea sunt nefondate.
Examinând recursul în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat de inculpatul B., art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:
Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.
În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.
În cauză, primele critici formulate de recurentul inculpat se referă, în esenţă, la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de instigare la instigare la uz de fals în participaţie improprie, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 47, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., forma de vinovăţie fiind intenţie/lipsă vinovăţie, privitor la care a susţinut că nu prezintă elementele de tipicitate ale unei infracţiuni - nefiind prevăzută astfel de legea penală.
Ca stare de fapt, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Inculpatul B., după ce a falsificat acordul pentru intervenţii asupra construcţiilor existente cu nr. x din 18.06.2015, autorizaţia de desfiinţare nr. x/23.07.2015 şi autorizaţia de construire nr. x/18.08.2015, toate înscrisuri oficiale, le-a pus la dispoziţia inculpatului C., administrator al SC D. SRL (constructorul), pentru a le avea la îndemână şi a le folosi la solicitarea instituţiilor cu competenţe în domeniul construcţiilor, ajutându-i în acest fel, pe acesta şi pe angajatul său, inculpatul F., să-i determine pe inculpatul G. şi H., să le folosească în faţa funcţionarilor I.SC - I.R.C.B.I., în luna septembrie 2015 şi în datele de 28 - 29.09.2015, 07.10.2015 (primul menţionat) şi respectiv 01.09.2015 (al doilea menţionat), cu ocazia înştiinţărilor despre începerea, respectiv finalizarea lucrărilor de desfiinţare a construcţiei existente, precum şi despre demararea începând cu data de 01.09.2015, a lucrărilor de construire şi ajutându-l în acest fel pe inculpatul C. să-l determine pe inculpatul F. să le folosească în faţa funcţionarilor Direcţiei Control a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, inculpaţii C., administrator al SC D. SRL, F., G. şi H. acţionând fără vinovăţie.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a apreciat că acesta constă în acţiunea inculpatului de a-l determina pe inculpatul C. să pună la dispoziţia inculpaţilor G., H. şi F., a înscrisurilor oficiale falsificate menţionate în precedent, aceştia folosindu-le în faţa funcţionarilor ISC - IRCBI, în luna septembrie 2015 şi în datele de 28 - 29.09.2015, 07.10.2015 şi respectiv 01.09.2015, cu ocazia înştiinţărilor despre începerea, respectiv finalizarea lucrărilor de desfiinţare a construcţiei existente, precum şi despre demararea începând cu data de 01.09.2015, a lucrărilor de construire.
S-a reţinut că urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei (ex re).
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând şi acceptând rezultatul faptei sale.
Instanţa a reţinut participaţia improprie, sub forma lipsei de vinovăţie, a inculpaţilor C., F., G. şi H., întrucât aceştia nu au avut cunoştinţă despre falsificarea celor două autorizaţii ori a acordului ISC.
Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de instigare la instigare la uz de fals, în forma de participaţie improprie reţinută în concret în sarcina sa.
Potrivit art. 52 alin. (3) C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Persoana instigată poate fi orice persoană, neavând relevanţă dacă îndeplineşte ori nu condiţiile de a fi subiect activ al infracţiunii. Când sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale, în raport cu cel instigat, va exista participaţie penală proprie; în sens contrar, participaţia este improprie.
În raport cu modul de acţiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la săvârşirea infracţiunii, instigarea poate fi mediată sau imediată.
Instigarea este imediată când ea se produce nemijlocit de la instigator la instigat, prin vorbire sau prin scris, fără nicio interpunere de alte persoane.
Instigarea mediată există atunci când cel care a conceput ideea săvârşirii infracţiunii a recurs la o altă persoană, pentru ca aceasta să determine pe instigat. Instigarea mediată este o instigare la instigare.
În cauză, din examinarea probatoriului efectuată de instanţa de apel au rezultat circumstanţele comiterii infracţiunii de instigare la instigare la uz de fals de către inculpatul B., respectiv acţiunea inculpatului de a-l determina pe inculpatul C. să pună înscrisurile oficiale falsificate la dispoziţia inculpaţilor G., H. şi F., aceştia folosindu-le în faţa funcţionarilor ISC - I.R.C.B.I., în luna septembrie 2015 şi în datele de 28 - 29.09.2015, 07.10.2015 şi respectiv 01.09.2015, cu ocazia înştiinţărilor despre începerea, respectiv finalizarea lucrărilor de desfiinţare a construcţiei existente, precum şi despre demararea începând cu data de 01.09.2015, a lucrărilor de construire, care corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de instigare la instigare la uz de fals, în forma de participaţie improprie.
În ce priveşte critica inculpatului, care a susţinut că nici infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinută în sarcina sa nu corespunde elementelor de tipicitate, întrucât înscrisurile falsificate nu întrunesc condiţiile necesare pentru existenţa infracţiunii (nu erau prezentate de către coinculpată spre a servi la crearea unor consecinţe juridice în circuitul civil, ci au fost întocmite în scop procesual, după ce a fost declanşată urmărirea penală; nu au semnificaţie juridică; după falsificarea înscrisului sub semnătură privată, autorul falsului nu a folosit el însuşi înscrisul falsificat ori l-a încredinţat altei persoane, cu finalitatea de a-l folosi).
Ca stare de fapt, instanţele ordinare au reţinut că inculpatul B., în perioada cuprinsă între octombrie 2015 - ianuarie 2016, a falsificat, prin contrafacerea în totalitate, două contracte antedatate în care părţi sunt B. şi A. (pentru contractul nr. x/2015, care are menţionată ca dată a încheierii 12.06.2015) şi, respectiv A. şi E. (contract care are menţionată ca dată a încheierii 18.06.2015) şi care au ca obiect prestări servicii constând în îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege, necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de construire/demolare pentru imobilul situat pe strada x, nr. 5A, Bucureşti, în realitate nefiind prestate asemenea servicii.
Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea inculpatului - de a contraface în integralitate două contracte pretins a fi fost încheiate între B. şi A. (pentru contractul nr. x/2015, care are menţionată ca dată a încheierii 12.06.2015) şi, respectiv A. şi E. (contract care are menţionată ca dată a încheierii 18.06.2015), care au ca obiect prestări servicii constând în îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege, necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de construire/demolare pentru imobilul situat pe strada x, Bucureşti, în realitate nefiind prestate asemenea servicii, înscrisuri sub semnătură privată ce au fost apte a produce consecinţe juridice - corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinută în concret în sarcina sa.
Astfel, acţiunea de falsificare prin contrafacere întruneşte toate cerinţele esenţiale necesare pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii, întrucât înscrisurile aveau relevanţă juridică, au fost susceptibile de a fi folosite în vederea producerii unei consecinţe juridice şi au fost folosite de inculpatul B., care a printat cele două înscrisuri, iar împreună cu inculpata A., a semnat aceste documente pentru a produce consecinţe juridice constând în depunerea acestora în faţa organelor de cercetare penală pentru a se încerca împiedicarea tragerii la răspundere penală.
Apărarea a mai susţinut că atunci când înscrisul falsificat nu a fost folosit de către autorul falsului, uzul de fals este absorbit în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, neputând fi reţinută ca infracţiune distinctă de uz de fals.
Sub acest aspect, susţinerea apărării, deşi corectă, în aceste cazuri uzul de fals fiind absorbit ca cerinţă esenţială în conţinutul infracţiunii de fals, nu prezintă relevanţă, având în vedere că uzul de fals reţinut în sarcina inculpatului nu a avut legătură cu aceste înscrisuri sub semnătură privată, ci cu înscrisurile oficiale falsificate, respectiv acordul pentru intervenţii asupra construcţiilor existente cu nr. x din 18.06.2015, autorizaţia de desfiinţare nr. x/23.07.2015 şi autorizaţia de construire nr. x/18.08.2015.
Pe de altă parte, critica nu se poate analiza în cadrul acestei căi de atac, întrucât greşita încadrare juridică a faptei nu există în actuala reglementare a motivelor recursului în casaţie.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs în casaţie invocat de inculpatul B., s-a susţinut că s-a aplicat o pedeapsă în afara cadrului legal de reglementare în contextul în care prin intervenirea prescripţiei nu se mai poate dispune aplicarea unei pedepse.
Înalta Curte constată că nu poate fi supusă analizei recursului în casaţie critica încadrată în al doilea caz de recurs în casaţie invocat de recurentul inculpat B., prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cu privire la care a susţinut că este incident ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Acest caz de casare permite verificarea hotărârii definitive doar sub aspectul situării pedepsei aplicate în limitele rezultate ca efect al incidenţei instituţiilor de drept penal, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică.
Sub acest aspect, instanţa de apel a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale şi a constatat că, raportat la data săvârşirii infracţiunii, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit.
Cu privire la recursul în casaţie declarat de inculpata A.:
În cauză, criticile formulate de inculpata A. în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. se referă la greşita reţinere de către instanţa de apel a concursului între faptele pentru care aceasta a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 476/08.03.2018 a Tribunalului Bucureşti şi faptele reţinute în prezenta cauză - dosarul penal nr. x/2019, susţinându-se că nu a fost lămurit de către instanţa de apel aspectul dacă aceste fapte intră sau nu într-una dintre formele continuate ale infracţiunilor pentru care a fost anterior condamnată.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a constatat că infracţiunile deduse judecăţii (infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea făptuitorului) sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 476/08.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 05.04.2018.
Prin Sentinţa penală nr. 476/08.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 05.04.2018 inculpata a fost condamnată pentru infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (4 acte materiale), complicitate la spălarea banilor în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (16 acte materiale) şi complicitate la spălarea banilor în formă continuată (36 acte materiale).
Înalta Curte constată că analiza cu privire la reţinerea în cadrul infracţiunilor în formă continuată, ca acte materiale, a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea făptuitorului, iar nu a două infracţiuni distincte, cu conţinut juridic şi constitutiv propriu, reprezintă o operaţiune de încadrare juridică a faptei.
Încadrarea juridică a faptei nu se include în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât ar implica o reevaluare a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt. Pe de altă parte, se observă că obiectul juridic al infracţiunilor care au stat la baza hotărârilor de condamnare a inculpatei este diferit, astfel că nu puteau fi reţinute ca acte materiale ce intrau în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Înalta Curte reţine că examinarea unei cauze în recurs în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale, în actualul cadru procesual instanţa de casaţie putând analiza doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt.
Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt incidente cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 25.01.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din data de 25 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2022.
GGC - ED