Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 606/2022 AI generated

Inadmissibility of appeal in drug trafficking retrial following ECHR unfair trial finding due to statutory two-level jurisdiction limit

Case Number Decizia nr. 606/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Shared between parties

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by both the prosecution and the defendant against the Bucharest Court of Appeal’s criminal decision, thereby confirming the defendant's conviction for international drug trafficking and affirming the finality of the appellate ruling. The underlying dispute arose from a retrial of a 2005 conviction that had been quashed following a finding by the European Court of Human Rights that the original trial was unfair due to the absence of a key witness; during the retrial, the first-instance court acquitted the defendant of all charges, but the Court of Appeal reversed this, convicting him of complicity in international drug trafficking while maintaining the acquittal for other counts, and the parties subsequently appealed to the High Court. The decisive legal basis for dismissing the appeals was the procedural rule that retrials initiated after a European Court of Human Rights judgment on the ground of an unfair trial are governed by the law in force at the time of the retrial, which limits the judicial hierarchy to two levels of jurisdiction (trial and appeal) under Article 14 of Law No. 255/2013, rendering any further appeal to a third level legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen, art. 5 din C. pen, art. 65 din C. pen, art. 71 alin. (2) din C. pen, art. 396 alin. (5) din C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen; Inadmissibility of appeal in drug trafficking retrial following ECHR unfair trial finding due to statutory two-level jurisdiction limit: Prin Decizia penală nr. 858/A din data de 23 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - DIICOT împotriva Sentinţei penale nr. 804/30.06.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, în fond rejudecând, în temeiul art. 26 raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) şi 76 alin. (1) lit. a) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen. 2009, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

Keywords

AI generated
international drug trafficking international judicial jurisdiction grounds for cassation criminal prosecution appealability of remand decision procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen
858/A din data de 23 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - DIICOT împotriva Sentinţei penale nr.
art. 5 din C. pen
1968 şi art. 5 din C. pen.
art. 65 din C. pen
În temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art.
art. 71 alin. (2) din C. pen
În temeiul art. 71 alin. (2) din C. pen.
art. 396 alin. (5) din C. proc. pen
804/30.06.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen.
art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen
raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art.
art. 323 alin. (1) din C. pen
pen., a achitat pe inculpatul A., pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) din C. pen.
art. 26 din C. pen
pen., a achitat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 858/A din data de 23 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - DIICOT împotriva Sentinţei penale nr. 804/30.06.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, în fond rejudecând, în temeiul art. 26 raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) şi 76 alin. (1) lit. a) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen. 2009, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. 1968 pe durată de 5 ani.

În temeiul art. 71 alin. (2) din C. pen. 1968 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. 1968.

A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv şi s-a aflat în executarea pedepsei de 8 ani închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), de la data de 14.07.2003, până la data de 10.07.2007.

A constatat că inculpatul a fost liberat condiţionat, din executarea pedepsei de 8 ani închisoarea (aplicată prin Sentinţa penală nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), la data de 10.07.2007, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1464 zile închisoare.

A constatat executată pedeapsa principală.

A constatat executată pedeapsa complementară aplicată inculpatului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 804/30.06.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. din 2009.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1968, raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. din 2009.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1968, raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. din 2009.

A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv şi s-a aflat în executarea pedepsei de 8 ani închisoarea (aplicată prin Sentinţa penală nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), de la data de 14.07.2003, până la data de 10.07.2007.

A constatat că inculpatul a fost liberat condiţionat, din executarea pedepsei de 8 ani închisoarea (aplicată prin Sentinţa penală nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), la data de 10.07.2007, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1464 zile închisoare.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 25.09.2003, emis de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog, în Dosarul nr. x/2003, s-a dispus trimiterea în judecată, între alţii, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 75 lit. a) din C. pen., trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 75 lit. a) din C. pen. şi iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.

În fapt, s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, în esenţă, că, în perioada 2001 - 2002, inculpatul A. a aderat şi sprijinit activitatea organizaţiei infracţionale de narcotrafic condusă de inculpatul B., contribuind la activităţile de ambalare, încărcare a drogurilor în vederea transportării în ţări ale Europei de Vest, precum şi la manipularea drogurilor pe teritoriul României.

Prin Sentinţa penală nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din C. pen., raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 74 - 76 lit. a) din C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 lit. c) din C. pen. şi art. 13 din C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen., pedepsele stabilite au fost contopite şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 75 lit. a) din C. pen.

Inculpatul s-a aflat în executarea pedepsei rezultante de 8 ani închisoare în perioada 14.07.2003, până la data de 10.07.2007, când a fost liberat condiţionat, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1464 zile închisoare.

La data de 28.10.2019, inculpatul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 465 din C. proc. pen., înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, sub nr. de Dosar nr. x/2019, iar prin Decizia penală nr. 417/27.05.2020, a fost admisă cererea de revizuire, a fost desfiinţată, în parte, numai cu privire la revizuentul A., Sentinţa penală nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2003, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la revizuentul A.

În motivarea soluţiei de admitere a cererii de revizuire s-a reţinut că, prin Hotărârea din data de 23.07.2019, pronunţată în cauza Tău împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că procesul penal finalizat cu pronunţarea Sentinţei penale nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2003, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care revizuentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, a devenit inechitabil, în ansamblul său, prin admiterea ca probă a declaraţiei date în faza de urmărire penală de martorul absent F.D., în lipsa unui motiv întemeiat pentru care martorul să nu se înfăţişeze în faţa instanţei şi date fiind insuficienţa probelor suplimentare în defavoarea inculpatului şi a garanţiilor procedurale care să contrabalanseze absenţa martorului din faza de judecată a procesului (parag. 67). Prin urmare, Curtea a reţinut că dreptul la un proces echitabil al revizuentului, reglementat de art. 6 alin. (1) şi alin. (3) lit. d) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a fost încălcat. În consecinţă, tribunalul a constatat că revizuentul a suferit o condamnare la pedeapsa închisorii, în urma unui proces penal al cărui caracter inechitabil a fost constatat în mod definitiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în prezent pedeapsa aplicată fiind considerată executată, ca urmare a împlinirii duratei acesteia, în condiţiile dispoziţiilor art. 61 din C. pen. din 1968. Prin urmare, consecinţele grave ale încălcării dreptului la un proces echitabil al revizuentului nu au încetat să se producă, acesta fiind condamnat definitiv şi ulterior privat de libertate, la finalul unei proceduri judiciare viciate prin încălcarea dreptului reglementat de art. 6 alin. (1) şi alin. (3) lit. d) din Convenţie, astfel că unicul remediu îl constituie revizuirea hotărârii pronunţate în privinţa acestuia.

În vederea rejudecării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală sub nr. de Dosar nr. x/2020

La solicitarea inculpatului şi a procurorului, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţia inculpatului, declaraţia martorului C., declaraţia martorului cu identitate protejată D. De asemenea, s-a constatat imposibilitatea administrării probelor cu declaraţiile martorilor E., F., G.

Prin încheierea din data de 14.04.2021 a fost respinsă, ca nefiind utilă soluţionării cauzei, proba cu declaraţia martorului H., a cărei administrarea a fost solicitată de inculpatul A.

Prin aceeaşi încheiere s-a dispus, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 din C. pen. din 2009, art. 26 din C. pen. din 1968 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. din 2009 şi art. 26 din C. pen. din 1968 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. din 2009, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. din 1968.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., care consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă; după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. Conform prevederilor art. 103 alin. (2) din C. proc. pen. care constituie un corolar prezumţiei de nevinovăţie, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate; condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În prezenta cauză, coroborând probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, în actualul ciclu procesual, cu privire la faptele reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A., tribunalul a reţinut că acestea nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Astfel, tribunalul a constatat că mijloacele de probă pe care s-a întemeiat acuzaţia formulată împotriva inculpatului A. sunt reprezentate de declaraţiile coinculpatului E., persoană ce nu a putut fi reaudiată în prezenta cauză, de declaraţiile martorului C., reaudiat în cursul prezentei proceduri la data de 28.10.2020 şi de declaraţia martorului cu identitate protejată D., reaudiat în etapa cercetării judecătoreşti, în prezenta cauză, la data de 17.02.2021.

În ceea ce priveşte declaraţia coinculpatului E., dată în cursul urmăririi penale, la data de 27.05.2003, instanţa a reţinut că acesta a arătat, cu privire la implicarea inculpatului A. în activităţile grupării infracţionale specializate în efectuarea de operaţiuni de trafic de droguri, că, la fiecare transport de droguri efectuat de B., coordonatorul grupării infracţionale, în cursul anului 2001, acesta era ajutat de inculpatul A. De asemenea, în declaraţia de inculpat E. a arătat că inculpatul A. l-a ajutat şi pe el la ambalarea drogurilor. Totodată, E. a mai menţionat că, după ce s-a despărţit de gruparea infracţională, la el au rămas 5 kg de heroină, de la ultimul transport pentru I. (colaboratorul lui B.), astfel că l-a contactat pe A. şi i-a dat heroina pentru B., acesta din urmă preluând drogurile fără a plăti datoria restantă de 42000 DM.

Fiind confruntat cu inculpatul A., în cursul urmăririi penale, martorul C. a declarat că a aflat de la E. că inculpatul A. se ocupă de ambalarea şi disimularea drogurilor traficate de membrii grupării B., însă nu l-a văzut niciodată pe inculpat efectuând astfel de operaţiuni. Martorul a mai precizat că a aflat aceste aspecte de la E. în cursul anului 2001, arătând, totodată, că în acelaşi an s-a deplasat la imobilul de pe str. x din Cluj-Napoca, ocazie cu care a ridicat de la inculpatul A. un aparat de sudat folie, precum şi folia care fusese folosită la ambalarea şi disimularea drogurilor.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din data de 28.10.2020, martorul a reiterat faptul că nu l-a văzut niciodată pe inculpatul A. ambalând droguri, menţionând că tot ceea ce a declarat cu privire la implicarea inculpatului A. în activităţile de trafic de droguri cunoaşte de la E. De asemenea, martorul a precizat că a efectuat mai multe transporturi cu E. din Germania, iar cu ocazia unuia dintre aceste transporturi a adus folie şi ambalaj pe care le-a predat la casa inculpatului A., împreună cu un aparat de sigilat folie, folia fiind cumpărată de E. din Germania pentru a o folosi la fabrica de produse farmaceutice pe care o avea. Martorul a arătat că numitul E. i-a povestit că folia şi aparatul au fost folosite pentru ambalarea drogurilor.

Martorul cu identitate protejată D. a fost audiat în faza de urmărire penală, la data de 19.06.2003, declarând, cu privire la inculpatul A., că, pe parcursul colaborării dintre E. şi B., anumite transporturi de droguri plecau de la locuinţele lui A., din Cluj, şi dr. H., din Sebeş, în locuinţele acestora fiind ambalate pachete cu heroină, cei doi ajutând la împachetarea drogurilor şi ascunderea acestora în maşinile ce le transportau în Europa de Vest.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din data de 17.02.2021, martorul cu identitate protejată D. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul A., nu îşi aminteşte nimic concret despre implicarea acestuia în presupusa activitate infracţională de care este acuzat, însă susţine în integralitate declaraţiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată în primul ciclu procesual. De asemenea, martorul a arătat că E. şi inculpatul A. erau o echipă şi se ocupau împreună de trafic de droguri, însă nu a putut preciza care era rolul inculpatului A. în circuitul acestor droguri sau dacă inculpatul se ocupa de ambalarea drogurilor.

Fiind audiat, la termenul de judecată din data de 24.06.2020, inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, arătând că nu a avut niciun amestec în traficul de droguri ce a făcut obiectul dosarului în care a fost iniţial condamnat, nu îl cunoştea pe B., iar pe E. l-a cunoscut în urmă cu 30 ani. De asemenea, a menţionat că nu cunoştea că vehiculele de la firma de produse farmaceutice a lui E. transportau heroină.

Tribunalul a constatat, analizând coroborat elementele de fapt ce rezultă din mijloacele de probă anterior expuse, că acestea nu confirmă situaţia de fapt expusă în rechizitoriu cu privire la inculpatul J.

Astfel, s-a reţinut că susţinerile numitului E., din cuprinsul declaraţiei date în calitate de inculpat, în faza de urmărire penală, nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, decât în măsura în care se coroborează în mod semnificativ cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, având în vedere, în special, calitatea în care acesta a fost audiat în cursul urmăririi penale şi împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor procesual penale, inculpatul audiat în această calitate beneficia de dreptul de a nu se autoincrimina, declaraţia luată în această calitate nefiind precedată de depunerea unui jurământ, ca în cazul audierii martorului. Mai mult, numitul E. nu a putut fi audiat în calitate de martor, în cursul cercetării judecătoreşti efectuate în prezenta cauză, acesta nefiind găsit la niciuna dintre adresele cunoscute, astfel că, prin încheierea din data de 20.10.2021, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 383 alin. (3) din C. proc. pen., constatându-se imposibilitatea audierii sale.

Analizând, în acest cadru, declaraţiile numitului E., tribunalul a reţinut că împrejurările relatate de acesta, cu privire la pretinsa implicare a inculpatului A. în activităţile de trafic de droguri, nu sunt susţinute de nicio altă probă administrată în cauză. Astfel, martorul C., ale cărui declaraţii par a confirma susţinerile numitului E., a menţionat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, că tot ceea ce cunoaşte despre implicarea inculpatului A. în traficul de droguri a aflat de la E.; prin urmare, s-a apreciat că declaraţiile acestui martor, cu privire la elementele esenţiale ale acuzaţiei aduse inculpatului A., nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, nefiind relevante, în condiţiile în care martorul nu a luat cunoştinţă în mod direct de aspectele relatate, ci le-a aflat de la unul dintre coinculpaţii din cauză. Totodată, s-a mai arătat că, susţinerile martorului, cu privire la faptul că, în cursul anului 2001, s-a deplasat la imobilul din Cluj-Napoca, ocazie cu care a ridicat de la inculpatul A. un aparat de sudat folie, precum şi folia care fusese folosită la ambalarea şi disimularea drogurilor, aspecte pe care acesta le-a cunoscut în mod direct, nu sunt suficiente pentru a susţine acuzaţia formulată împotriva inculpatului A., în contextul în care martorul nu are cunoştinţă despre modul în care respectivele obiecte au fost folosite efectiv, chiar martorul declarând, în cursul cercetării judecătoreşti, că folia fusese cumpărată de E. din Germania pentru a o folosi la fabrica de produse farmaceutice pe care o avea.

Mai mult, tribunalul a apreciat că declaraţiile martorului nu sunt credibile, în raport de contradicţiile existente între aspectele relatate în diferitele faze procesuale. Astfel, în faza de urmărire penală acesta a relatat că în acelaşi an (2001) s-a deplasat la imobilul de pe str. x din Cluj-Napoca, ocazie cu care a ridicat de la inculpatul A. un aparat de sudat folie, precum şi folia care fusese folosită la ambalarea şi disimularea drogurilor, iar în cursul cercetării judecătoreşti acesta a menţionat că a efectuat mai multe transporturi cu E. din Germania, iar cu ocazia unuia dintre aceste transporturi a adus folie şi ambalaj pe care le-a predat la casa inculpatului A., împreună cu un aparat de sigilat folie, folia fiind cumpărată de E. din Germania pentru a o folosi la fabrica de produse farmaceutice pe care o avea.

În ceea ce priveşte declaraţia dată de martorul cu identitate protejată D., în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut că aspectele relatate de acest martor sunt, de asemenea, insuficiente pentru a contura, împreună cu declaraţiile inculpatului E., situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu cu privire la inculpatul A. Astfel, martorul a declarat că nu îşi aminteşte nimic concret despre implicarea inculpatului A. în presupusa activitate infracţională de care este acuzat, însă susţine în integralitate declaraţiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată în primul ciclu procesual; de asemenea, martorul a arătat că E. şi inculpatul A. erau o echipă şi se ocupau împreună de trafic de droguri, însă nu a putut preciza care era rolul inculpatului A. în circuitul acestor droguri sau dacă inculpatul se ocupa de ambalarea drogurilor. În aceste condiţii, tribunalul a reţinut că aspectele relatate de martor nu pot fi apreciate ca relevante, în condiţiile în care acesta a făcut trimitere la declaraţia dată în faza de urmărire penală, fără a putea răspunde, în concret, la întrebările ce i-au fost adresate pe parcursul audierii şi relatând, în schimb, doar aspecte de ordin general: E. şi inculpatul A. se ocupau împreună de trafic de droguri.

De altfel, în ceea ce priveşte valoarea probatorie a mijloacelor de probă pe baza cărora se poate stabili vinovăţia inculpatului cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi. Astfel, în condiţiile în care mijloacele de probă esenţiale, în privinţa tuturor faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, sunt declaraţiile martorului cu identitate protejată, singurele care ar veni să confirme, într-o anumită măsură, susţinerile coinculpatului E., instanţa a apreciat că acestea nu sunt apte să lămurească situaţia de fapt sub aspectele sale esenţiale (modalitatea de săvârşire de către inculpat a faptelor, gradul de implicare a acestuia în presupusa activitate infracţională, locul săvârşirii actelor de autorat sau complicitate) şi să servească aflării adevărului în cauză.

Sub aspectul inaptitudinii mijloacelor de probă analizate de a susţine acuzaţia, relevant este, în opinia tribunalului, inclusiv faptul că numitul E. descrie activitatea inculpatului A. ca fiind circumscrisă traficului de droguri, efectuat în calitate de autor ("la fiecare transport de droguri efectuat de B., coordonatorul grupării infracţionale, în cursul anului 2001, acesta era ajutat de inculpatul A."), iar martorul cu identitate protejată a arătat, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, că "pe parcursul colaborării dintre E. şi B., anumite transporturi de droguri plecau de la locuinţele lui A., din Cluj, şi dr. H., din Sebeş, în locuinţele acestora fiind ambalate pachete cu heroină, cei doi ajutând la împachetarea drogurilor şi ascunderea acestora în maşinile ce le transportau în Europa de Vest", acţiuni care s-ar circumscrie, în măsura în care ar fi dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, unor acte de complicitate la trafic de droguri. Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că nici în privinţa pretinselor acte de complicitate la trafic de droguri probatoriul administrat nu este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, în condiţiile în care declaraţia dată de martorul cu identitate protejată, în faza de judecată, nu cuprinde aspecte relevante referitoare la acţiunile inculpatului A., acest martor menţionând că nu îşi aminteşte nimic concret despre implicarea acestuia în presupusa activitate infracţională de care este acuzat, însă susţine în integralitate declaraţiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală; mai mult, nu a putut preciza care era rolul inculpatului A. în circuitul acestor droguri sau dacă inculpatul se ocupa de ambalarea drogurilor.

În ceea ce priveşte relevanţa declaraţiei date de martorul cu identitate protejată în cursul urmăririi penale, tribunalul a avut în vedere, în afara dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., anterior menţionate, şi aspectele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din data de 23.07.2019, pronunţată în cauza Tău împotriva României, referitoare la declaraţiile acestui martor, instanţa europeană arătând că acesta a dat declaraţii în defavoarea reclamantului doar în faza de urmărire penală; la audierea sa în faţa instanţei de fond, aceasta a făcut referire doar la activitatea infracţională desfăşurată de celălalt inculpat; deşi aceasta nu a făcut nicio declaraţie în care să îl implice pe reclamant în traficul de droguri, nici judecătorul, nici procurorul nu i-au pus întrebări suplimentare pentru a clarifica rolul reclamantului în infracţiuni (parag. 63). Astfel, nici în prezentul ciclu procesual situaţia reţinută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a modificat în mod semnificativ, în condiţiile în care, fiind audiat în faza de judecată, martorul cu identitate protejată D. a făcut în permanenţă trimitere la declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi nu a putut relata nici un aspect relevant cu privire la implicarea inculpatului în pretinsa activitate infracţională, iar la întrebările ce i-au fost adresate nu a putut răspunde.

Concluzionând, tribunalul a reţinut că declaraţia coinculpatului E., a cărei valoare probatorie este condiţionată, nu se coroborează cu elementele de fapt ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate, în condiţiile în care inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, martorul C. a relatat aspecte contradictorii sau împrejurări pe care le cunoaşte de la coinculpatul E., iar declaraţiile martorului cu identitate protejată D. nu pot fi determinante în susţinerea unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânare a aplicării pedepsei, cu atât mai mult cu cât, fiind audiat în condiţii de contradictorialitate, în faza de judecată, martorul a făcut trimitere permanent la declaraţia dată în faza de urmărire penală, precizând că nu îşi aminteşte nimic concret despre implicarea inculpatului A. în presupusa activitate infracţională de care este acuzat.

În ceea ce priveşte declaraţiile date de martorele F. şi G., în privinţa cărora s-a constatat imposibilitatea reaudierii şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din C. proc. pen., s-a apreciat că acestea nu sunt relevante în soluţionarea prezentei cauze, în condiţiile în care martorele nu au relatat niciun aspect referitor la implicarea inculpatului A. în presupusa activitate infracţională reţinută în privinţa sa prin actul de sesizare a instanţei.

În consecinţă, tribunalul a constatat că mijloacele de probă administrate în cauza de faţă nu sunt apte să înlăture prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, din cuprinsul acestora nereieşind elemente de fapt care să dovedească săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Împotriva sentinţei penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, în termenul prevăzut de lege.

În motivarea apelului declarat de Ministerul Public este criticată, în esenţă, greşita achitare a inculpatului A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) din C. pen. 1968, art. 26 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Examinând sentinţa penală raportat la motivele invocate, Curtea a apreciat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - DIICOT este, în parte, fondat, numai sub aspectul netemeiniciei soluţiei de achitare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968.

Cu privire la remedierea încălcărilor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu titlu prealabil, Curtea a reţinut că în motivarea Deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Tău împotriva României, la pct. 67 - 68 în care se formulează concluziile, se arată că având în vedere lipsa unui motiv întemeiat pentru ca martorul absent să nu se înfăţişeze, insuficienţa probelor suplimentare în defavoarea inculpatului şi a garanţiilor procedurale care să contrabalanseze absenţa martorului F.D. din faza de judecată a procesului reclamantului, Curtea constată că procesul penal, privit în ansamblu, a devenit inechitabil prin admiterea ca probă a declaraţiei date în faza de urmărire penală de martorul absent F. D.

În consecinţă, au fost încălcate art. 6 §1 şi art. 6 §3 lit. d) din Convenţie.

În rejudecarea cauzei, martorul C. a fost reaudiat atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel, astfel că au fost remediate încălcările textelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum au fost arătate în decizia menţionată.

De asemenea, în şedinţa publică de la data de 02.12.2021 a fost reaudiat, în calitate de martor şi sub prestare de jurământ, numitul E., coinculpat în cauza cu nr. x/2003 şi a fost audiată şi martora sub acoperire D.

Prima instanţă a arătat, în motivarea hotărârii, că probele administrate în cauză nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Tribunalul a constatat că mijloacele de probă pe care s-a întemeiat acuzaţia formulată împotriva inculpatului A. sunt reprezentate de declaraţiile coinculpatului E., persoană ce nu a putut fi reaudiată în prezenta cauză, de declaraţiile martorului C., reaudiat în cursul procedurii în primă instanţă la data de 28.10.2020 şi de declaraţia martorului cu identitate protejată D., reaudiat în etapa cercetării judecătoreşti în primă instanţă, în prezenta cauză, la data de 17.02.2021. A mai reţinut tribunalul că declaraţia coinculpatului E., a cărei valoare probatorie este condiţionată, nu se coroborează cu elementele de fapt ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate, în condiţiile în care inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, martorul C. a relatat aspecte contradictorii sau împrejurări pe care le cunoaşte de la coinculpatul E., iar declaraţiile martorului cu identitate protejată D. nu pot fi determinante în susţinerea unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânare a aplicării pedepsei, cu atât mai mult cu cât, fiind audiat în condiţii de contradictorialitate, în faza de judecată, martorul a făcut trimitere permanent la declaraţia dată în faza de urmărire penală, precizând că nu îşi aminteşte nimic concret despre implicarea inculpatului A. în presupusa activitate infracţională de care este acuzat.

Curtea a constatat, mai întâi, că prima instanţă nu a efectuat demersurile necesare pentru ca martorul E. să fie audiat nemijlocit de instanţă.

Astfel, deşi din procesele-verbale de executare a mandatului de aducere aflate la dosarului instanţei rezulta atât adresa unde acesta locuieşte efectiv, cât şi numărul de telefon mobil al acestuia, prima instanţă nu a încercat contactarea sa la numărul de telefon indicat de fiica martorului, fiind emis mandat de aducere la adresa din Timişoara, organele de poliţie comunicând că la adresa respectivă nu răspunde nimeni la uşă. De asemenea, prima instanţă nu a luat în considerare aspectele ce rezultau din înscrisurile aflate la dosar, în sensul că martorul este nedeplasabil, acesta deplasându-se cu ajutorul unui cărucior cu rotile.

Instanţa de apel a procedat la contactarea telefonică a martorului, care a fost audiat la data de 02.12.2021 în şedinţă publică, prin videoconferinţă, având în vedere imposibilitatea fizică a acestuia de deplasare.

De asemenea, în cursul judecăţii în apel Curtea a procedat la reaudierea martorului C., prin videoconferinţă, şi a martorei sub acoperire D., inculpatul A. precizând că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel (încheierea din data de 04.11.2021; ulterior la termenul din 24.02.2022 a solicitat amânarea cauzei pentru a da o declaraţie şi a pregăti concluziile, declaraţie la care a renunţat în mod expres la termenul din 24.03.2022).

Astfel, instanţa de apel a audiat nemijlocit cei trei martori, pe ale căror declaraţii se bazează acuzaţia adusă inculpatului A., apărarea a avut posibilitatea de a adresa întrebări, iar instanţa a avut posibilitatea de a-şi forma convingerea cu privire la sinceritatea declaraţiilor date de aceştia.

Curtea, după audierea nemijlocită a martorilor E. şi C. a menţionat că are convingerea fermă că declaraţiile acestora care îl incriminează pe inculpatul A. sunt sincere.

Cu privire la modalitatea în care organele judiciare au fost sesizate, Curtea a reţinut că în rechizitoriul emis la data de 25.09.2003 s-a arătat că în perioada 2001 - 2002, inculpatul A. a aderat şi sprijinit activitatea organizaţiei infracţionale de narcotrafic condusă de inculpatul B., contribuind la activităţile de ambalare, încărcare a drogurilor în vederea transportării în ţări ale Europei de Vest, precum şi la manipularea drogurilor pe teritoriul României, fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic internaţional de droguri de mare risc şi iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus în mod definitiv prin Sentinţa penală nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală achitarea inculpatului A. în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen. 1969.

Această soluţie de achitare nu mai poate fi modificată, în opinia instanţei de control judiciar, întrucât pe de o parte inculpatului A. nu i se poate agrava situaţia în propria cerere de revizuire a condamnării, iar pe de altă parte aceeaşi soluţie rezultă şi după administrarea probatoriului în cursul prezentei judecăţi. Prima instanţă a dispus în privinţa acestei fapte achitarea în temeiul art. 395 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., însă temeiul achitării nu mai poate fi modificat de instanţa de control judiciar, întrucât inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinţei penale.

Curtea a observat, cu titlu preliminar, împrejurarea că prin rechizitoriul de la data de 25.09.2003 au fost trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, într-o cauză deosebit de complexă, care viza mai multe grupări ce se ocupau cu traficul internaţional de droguri, grupări cu strânse legături între ele şi care au acţionat, succesiv sau în paralel, conform declaraţiilor de recunoaştere a mai multor inculpaţi, încă din anul 2000, drogurile fiind aduse din Turcia şi transportate pe teritoriul altor state, România fiind ţară de tranzit.

Astfel, la data de 05.07.2002 numita K. a fost depistată la punctul de trecere al frontierei Borş în timp ce încerca să scoată de pe teritoriul României cantitatea de 41,19 kg heroină, de la acel moment efectuându-se cercetări cu privire la gruparea de traficanţi condusă de L., care acţiona în zona judeţului Cluj.

Pornind de la informaţiile obţinute s-au efectuat cercetări care au condus la identificarea mai multor grupări de traficanţi de droguri.

La data de 20.09.2002 martorul din prezenta cauză C. a fost depistat la punctul de trecere al frontierei Borş în timp ce încerca să scoată de pe teritoriul României cantitatea de 50 de kg de heroină.

Fiind audiat, C. a recunoscut faptele sale şi a denunţat pe numiţii E. şi pe soţia acestuia, F., cu privire la care a început efectuarea de cercetări. De asemenea, C. le-a relatat organelor judiciare despre "filiera moldovenească" condusă de B., menţionând mai mulţi membri ai grupării, unii dintre aceştia fiind ulterior condamnaţi.

Alţi membri ai grupării "B." - M. şi N. - au fost depistaţi la data de 30.11.2002 în timp ce deţineau în locuinţă 10 grame de cocaină.

Pe baza informaţiilor obţinute în cauzele anterior menţionate, la data de 10.04.2003 organele de poliţie au depistat la punctul de trecere a frontierei Negru Vodă pe numitul O., conducător auto, având în autotrenul pe care îl conducea 349 de calupuri ce conţineau cantitatea de 173,341 kg heroină, precum şi pe numiţii P., Q. şi R., care aşteptau primirea drogurilor într-un alt autoturism.

Pe baza declaraţiilor date de numitul P. s-a stabilit că în cursul anilor 2002 -2003 gruparea a mai transportat trei cantităţi de heroină, iar în anul 2001 P. a mai participat la aducerea unui transport de heroină din Turcia şi alte două transporturi în anul 2002, pentru numitul B., indicând şi alţi participanţi la respectivele fapte.

Urmare a declaraţiilor date de P., mai multe dosare de urmărire penală privind persoanele şi faptele descrise de acesta au fost conexate la Dosarul nr. x/2003, inclusiv Dosarul nr. x/2003, format ca urmare a declaraţiilor date de C.

În final, în Dosarul nr. x/2003 s-a stabilit existenţa a nu mai puţin de cinci grupări de traficanţi de droguri care au acţionat la nivelul anilor 2000-2003, mare parte dintre persoanele la care se face referire în rechizitoriu fiind definitiv condamnate.

Din verificarea dosarului de urmărire penală a rezultat că la data de 15.05.2003 martorul C. l-a recunoscut din fotografie pe B., iar la data de 26.05.2003 i-a indicat din fotografie pe E. şi L., la aceeaşi dată dând declaraţii cu privire la aceştia.

Tot la data de 26.05.2003, fiind audiat, P. a recunoscut din planşele fotografice pe numitul E. zis "Chimistul".

Urmare a acestor declaraţii date de inculpatul P., de martorul C. şi de martorii cu identitate protejată S. şi D., la data de 27.05.2003 au fost reţinuţi L. şi numitul E., acesta din urmă a fost audiat la data de 27.05.2003 şi a recunoscut participarea sa la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Ulterior E. a dat declaraţii detaliate cu privire la participarea mai multor persoane la activităţile de trafic de droguri - în condiţiile în care a recunoscut că a făcut parte şi a avut legături, succesiv, cu patru din cele cinci grupări de traficanţi reţinute în rechizitoriul nr. x/2003.

La fel a procedat şi L., care conform rechizitoriului a avut o atitudine sinceră şi a dat declaraţii şi cu privire la participarea altor coinculpaţi la săvârşirea faptelor.

Urmare a declaraţiilor date de E., au fost reţinute şi ulterior arestate mai multe persoane, printre care şi inculpatul A., care a fost arestat la data de 14.07.2003.

Aceasta este modalitatea în care organele judiciare au luat cunoştinţă de activitatea infracţională a martorului E. şi a inculpatului A.

Relativ la credibilitatea martorului C., Curtea a reţinut că acesta a fost depistat la data de 20.09.2002 la PTF Borş, în timp ce transporta 50 de kg de heroină; acesta i-a denunţat pe E. şi F.; la data de 16.10.2002 a fost trimis în judecată fiind condamnat de Tribunalul Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2002 la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, urmare a denunţurilor şi declaraţiilor formulate cu privire la E. şi gruparea condusă de L. A fost liberat condiţionat la data de 28.09.2004 prin sentinţa pronunţată de Judecătoria Gherla. Din declaraţiile date de acesta au rezultat informaţii şi cu privire la activitatea grupului de traficanţi condus de numitul B.

Astfel, s-a observat că declaraţiile date de martor cu privire la inculpatul A. nu au servit în niciun mod la reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa reducerii pedepsei la care martorul a fost condamnat, astfel că, din această perspectivă, martorul nu avea vreun interes procesual să declare împotriva inculpatului A.

Mai mult, în toate declaraţiile date martorul a fost foarte ferm şi constant, în sensul că nu are cunoştinţă ca inculpatul să fi transportat droguri.

Relativ la credibilitatea martorului E., care a avut calitatea de coinculpat în Dosarul nr. x/2003, Curtea a constatat, contrar celor arătate de inculpatul A., că acesta nu a beneficiat de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, numai în considerarea declaraţiilor date cu privire la inculpatul A., ci în considerarea declaraţiilor date cu privire la mai mulţi inculpaţi, din cele patru grupări infracţionale cu care a avut legătură în acea perioadă, inclusiv B. Ca atare, s-a apreciat că declaraţia acestuia nu poate fi înlăturată în considerarea faptului că a beneficiat de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât acest beneficiu l-ar fi obţinut şi în situaţia în care nu ar fi afirmat nimic cu privire la inculpatul A. Astfel, s-a reţinut în rechizitoriul parchetului că "Deşi arestarea preventivă a membrilor celor două reţele de narcotraficanţi amintite "L." şi "B." s-a făcut concomitent, în funcţie de rezultatul cercetărilor, analiza activităţii infracţionale a celor două reţele se va face separat pentru acurateţea prezentării probatoriului, singurul inculpat a cărui activitate infracţională se află în strânsă legătură cu reţelele de narcotraficanţi amintite fiind E., astfel că despre acesta se va face vorbire separat, mai ales că prin cele declarate încă de la momentul depistării şi prin sprijinul concret şi eficient acordat organelor de urmărire penală a ajutat la identificarea şi tragerea la răspundere penală a mai multor narcotraficanţi, precum şi la înţelegerea modului de organizare şi funcţionare a reţelelor de narcotraficanţi despre care s-a făcut vorbire". Martorul E. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 178/28.05.1997 a Tribunalului Cluj, cu reţinerea stării de recidivă, în final urmând să execute 11 ani închisoare; a fost arestat la data de 27.05.2003 şi liberat condiţionat la data de 23.04.2010.

În ceea ce priveşte credibilitatea martorei sub acoperire D., pe care Curtea o analizat-o cu prudenţă, dat fiind statutul acesteia de martor sub acoperire, Curtea a observat în cursul audierii că aceasta încă se teme să nu îi fie dezvăluită identitatea, la peste 20 de ani de la data săvârşirii faptelor.

Referitor la insuficienţa altor probe, aspect reţinut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a arătat că numai o mică parte dintre membrii reţelelor menţionate au fost prinşi în flagrant, având asupra lor heroină, mare parte dintre aceştia fiind condamnaţi pe baza declaraţiilor coroborate ale unor coinculpaţi, care s-au referit şi la transporturi anterioare celor depistate în flagrant de organele de poliţie şi, în unele cazuri, cum este cel al martorului E., şi în baza propriilor declaraţii de recunoaştere a faptelor.

Astfel, martorul E. a arătat în faţa procurorului că L. i-a propus să transporte droguri din România în Europa de Vest, întrucât martorul E. avea cetăţenie germană, handicap locomotor (poliomielită la ambele picioare, acesta fiind motivul pentru care martorul se deplasează în cărucior cu rotile) şi experienţă în trecerea frontierelor. A mai arătat că în anul 2000 a efectuat 7 transporturi în Italia şi Olanda, fiind plătit cu 10.000 de mărci la fiecare transport, încărcarea drogurilor în maşina sa fiind făcută de alte persoane, inculpaţi pe care i-a indicat în declaraţii.

În anul următor - 2001 - martorul a efectuat alte 7 transporturi de droguri, de data aceasta pentru B., arătând, printre altele, că în cel puţin două rânduri ambalarea şi încărcarea drogurilor s-a făcut la Cluj, de către inculpatul A. E. a mai indicat şi alte persoane care s-au ocupat de ambalarea şi disimularea în autoturisme - M., T., precum şi alte persoane care le transportau.

Instanţa de apel a mai reţinut că încă de la prima declaraţie, dată la data de 27.05.2003 martorul E. a făcut referire la inculpatul A.: "arăt că am cunoştinţă că la încărcarea drogurilor B. era ajutat de un anume A. din Cluj, strada x, care m-a ajutat şi pe mine la ambalarea drogurilor".

Curtea a reţinut că rolul martorului E. a fost acela de a transporta drogurile peste graniţă, ambalarea şi disimularea fiind efectuate de alte persoane; din această perspectivă, declaraţiile martorului E. sunt credibile, întrucât acesta are handicap locomotor, iar pentru deplasare avea nevoie de o maşină cu comenzi manuale, aspect indicat chiar de inculpatul A. în declaraţia dată la 18.01.2005.

S-a arătat că existenţa şi activitatea grupării "B." au fost dovedite, faptic, prin aceea că, urmare a declaraţiilor date de P., organele judiciare au descoperit în localitatea Călăraşi un loc unde traficanţii ambalau şi încărcau heroina în maşini - aşa numita "fabrică de peşte" - unde erau depozitate cantităţi de droguri aduse din Turcia şi ulterior ambalate cu "metoda E.", adică folie de aluminiu lipită cu un cleşte termoelectric şi unde s-au găsit, printre altele, o remorcă autotir a cărei serie de caroserie era repoansanată la fiecare transport şi care avea lăcaşuri speciale pentru droguri, precum şi un cleşte termoelectric - proces-verbal filele x dup. Or, aceste probe materiale au demonstrat faptul că martorul E. nu fabulează, ci a declarat adevărul.

Curtea a observat că la nivelul anilor 2000 - 2003 utilizarea telefoanelor mobile era limitată, astfel că în cauză nu s-a pus problema interceptării unor convorbiri telefonice, aşa cum se întâmplă astăzi, iar specificul infracţiunilor ce face obiectul cauzei face dificilă identificarea unor martori oculari care să nu aparţină grupărilor infracţionale.

Reţinând aceste aspecte, Curtea a constatat că, audiat fiind în mod nemijlocit de instanţa de apel şi sub prestare de jurământ, martorul (fost coinculpat) E. şi-a menţinut declaraţiile date anterior şi a arătat: "Inculpatul A. a avut cu mine anumite colaborări, respectiv m-a ajutat în trei rânduri la ambalarea drogurilor, întrucât necesitau ambalaj special pentru a nu fi depistate, pentru a nu fi mirosite de câinii căutători. Prima acţiune a fost aceea că am plecat împreună cu inculpatul la Bucureşti de unde am preluat nişte droguri de la B. Ulterior, ne-am cazat la un hotel de pe autostrada Bucureşti-Piteşti unde am ambalat drogurile în camera de motel împreună cu A. Erau aproximativ 40 de kg. Apoi, dimineaţa am plecat cu microbuzul meu cu drogurile în sacoşă, iar după 10 - 15 km ne-am oprit într-o pădurice unde m-a ajutat să disimulez drogurile definitiv în microbuzul meu. Aveam lăcaşuri speciale pentru aceasta, în lateralele autoturismului scoteam căptuşeala şi le puneam pe laterale pe interior. Precizez că era vorba despre un microbuz. Precizez că pentru toate acţiunile el a încasat bani de la mine. De fiecare dată îi dădeam aproximativ 2000 de mărci. Cu alte ocazii am continuat activitatea de ambalare în subsolul de la casa lui din Cluj Napoca situată pe Tăietura Turcului. La subsol avea un garaj, unde intram cu maşina, se închideau porţile şi eram în siguranţă. C. cunoaşte despre activitatea inculpatului A., dar într-o fază finală a acestei activităţi. (...) Această colaborare cu A. a fost în 2001. După această întâmplare l-am trimis pe C. să ia aparatele de ambalat de la A. (...) Numai eu foloseam aceste ambalaje şi cei cărora le permiteam eu acest lucru şi le dădeam eu."

Martorul C. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul A., că ştie de la inculpatul E. că acesta ajuta la ambalarea drogurilor, dar nu cunoaşte dacă şi transporta. A precizat că a adus din Germania o folie specială pentru ambalarea drogurilor pe care i-a înmânat-o personal lui A. în locuinţa acestuia din Tăietura Turcului, împreună cu un cleşte de lipit folia. A mai precizat martorul că între E. şi A. au existat neînţelegeri, martorul arătând că a preluat un imobil de la A., pe care l-a intabulat pe numele său la cererea lui E., ulterior după ieşirea din penitenciar martorul înapoindu-l lui E. prin intabulare pe numele fiicei acestuia.

A fost audiată şi martora sub acoperire D., care a precizat că în acea perioadă era prietenă cu E. şi cunoaşte că inculpatul A. se ocupa numai cu ambalarea drogurilor pentru inculpatul E., nu şi cu transportul acestora. A mai precizat martora că în cursul procesului inculpatul ameninţa cu conexiunile sale în rândul conducerii Poliţiei Române (inculpatul A. fiind fost poliţist) şi că martorei îi spunea indirect că va afla cine este şi se va ocupa de ea.

Curtea a subliniat că a audiat martorii nemijlocit şi şi-a putut forma convingerea că aceştia sunt sinceri, din declaraţiile acestora rezultând un aspect comun - acela că în cel puţin două situaţii - aşa cum a reţinut şi procurorul - inculpatul A. a ajutat la ambalarea de droguri de mare risc, în concret heroină, ce urma a fi transportată în afara teritoriului României de către martorul E.

S-a menţionat că declaraţia martorului E. este confirmată de martorul C., care a arătat că a dus la locuinţa inculpatului A. un cleşte de lipit folie şi folie, cu care urma să ambaleze droguri, cu scopul de a nu fi depistate de câini sau prin alte metode.

S-a susţinut că din declaraţiile martorului E. reiese că aceste fapte s-au petrecut în cursul anului 2001.

Din procesul-verbal de confruntare între inculpatul A. şi martorul C., de la data de 29.07.2003 reiese că martorul C. a arătat că: "în cursul anului 2001 a aflat de la E. că A. îl ajuta la ambalarea şi disimularea drogurilor care erau transportate în Europa de Vest. De la E. am înţeles că această activitate ilicită avea loc într-un imobil situat în Tăietura Turcului Cluj Napoca, respectiv în garaj. Tot în cursul anului 2001 la iniţiativa lui E. m-am deplasat la imobilul sus-menţionat, ocazie cu care am ridicat de la A. un aparat de sudat folie precum şi folia care fusese folosită la ambalarea şi disimularea drogurilor. Deoarece A. nu i-a dat lui E. şi transformatorul instalaţiei menţionate, acesta din urmă a solicitat ca imobilul pe care îl trecuse pe numele lui A. să fie trecut în proprietatea mea. Pentru serviciile pe care A. le-a făcut lui E., respectiv ambalarea şi disimularea de droguri, A. a primit de la E. un autoturism de culoare verde cu numere de Germania. La rugămintea lui E. şi cu banii acestuia eu personal i-am adus lui A. un autoturism de culoare vişinie, maşină cu care A. a circulat, fiind înmatriculată în Cluj cu numere preferenţiale. Tot din iniţiativa lui E. i-am dus lui A. o anumită sumă de bani reprezentând contravaloarea serviciilor făcute, sumă de care A. nu a fost mulţumit". A mai arătat martorul că autoturismul a fost introdus în România pe numele cumnatei sale, valoarea acestuia fiind de 10000 de mărci DM, iar taxele de 2500 mărci, bani pe care martorul i-a plătit şi pe care îi avea de la E. în acest scop. A mai precizat martorul că nu l-a văzut personal pe inculpatul A. ambalând şi disimulând droguri, aceste aspecte cunoscându-le de la E., iar folia şi aparatul de lipit le-a cumpărat din Germania martorul împreună cu E. şi le-a preluat de la A. în august - septembrie 2001.

Prima instanţă a apreciat că există contradicţii între declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către martorul C. şi cele date în cursul prezentei judecăţi, în sensul că în cursul urmăririi penale a afirmat că a ridicat de la inculpatul A. un cleşte termoelectric şi folie de ambalat, în timp ce în cursul judecăţii a afirmat că i-a lăsat inculpatului A. acel cleşte şi folia.

Cu privire la această presupusă contradicţie, Curtea a observat că de la data săvârşirii faptelor şi până la data audierii în prezenta cauză a martorului C. au trecut nu mai puţin de 20 de ani, astfel că nu este de mirare că acesta nu îşi mai poate aminti cu exactitate toate detaliile; martorul a precizat că menţine afirmaţiile din declaraţia dată în cursul urmăririi penale, întrucât a fost dată mai aproape de evenimentele respective.

S-a reţinut că această declaraţie a martorului C., în sensul ridicării cleştelui şi a foliei de la inculpatul A. se coroborează cu cele arătate de martorul E., care a spus că l-a trimis pe C. să ridice cele două obiecte, urmare a neînţelegerilor avute cu A.; în procesul-verbal de confruntare martorul C. plasează acest eveniment în perioada august - septembrie 2001, aspect ce, de asemenea, se coroborează cu declaraţia martorului E., care a precizat expres că C. cunoaşte despre activitatea inculpatului A., dar într-o fază finală a acestei activităţi, iar "colaborarea" sa cu A. a avut loc în anul 2001.

Cu privire la aceste susţineri, în acelaşi proces-verbal de confruntare inculpatul A. a arătat: "Nu am făcut afaceri cu droguri. U. se află parcat în curtea imobilului de pe x, fiind lăsat de E. deoarece nu mai avea drept de circulaţie. Autoturismul U. a fost condus de către mine, nefiindu-mi dat în proprietate. V. l-am primit în luna iunie 2001 drept contravaloarea imobilului din comuna Băişoara, imobilul cedându-l lui C. Acest imobil l-am cumpărat din banii personali în anul 2000, la licitaţie, contra sumei de aproximativ 80 milioane RON. Valoarea autoturismului în momentul cumpărării a fost de 2500 mărci DM Actele le-am făcut cu o rudă a lui C., maşina fiind adusă pe numele acelei femei. Imobilul de pe Tăietura Turcului este proprietatea mea, construcţia fiind începută în anul 1991. Nu am deţinut niciodată vreun aparat de sudat folie şi folie pentru ambalat droguri". A mai susţinut că E. îi era dator cu suma de 1500 - 2000 de mărci, pe care nu i-a mai primit de la acesta. "La aceşti bani m-am referit atunci când m-am întâlnit cu E. şi C.".

S-a arătat că reiese din aceste declaraţii o legătură între inculpatul A. şi cei doi martori, pe care inculpatul nu a putut-o explica verosimil. Suplimentar, explicaţiile date de inculpatul A. în declaraţiile date sunt cel puţin ciudate, Curtea apreciindu-le ca fiind neverosimile.

Astfel, s-a menţionat că, din chiar susţinerile inculpatului se reţine că acesta este fost poliţist, iar ulterior pensionării din Poliţia Română a fost angajat în perioada 1999 - 2000 la societatea comercială W. a inculpatului E. din localitatea Turda, societatea având ca obiect de activitate confecţionarea de ambalaje pentru produse farmaceutice, inclusiv folie din plastic, inculpatul arătând că "şi din această perspectivă fiind nerelevant aspectul relatat de martorul C. că ar fi ridicat de la mine folie de ambalat şi ciocan de lipit".

Însă, ridicarea celor două obiecte a avut loc la un an după ce inculpatul nu mai era angajat la societatea martorului E.; de altfel, nici măcar martorul E. nu a putut preciza sub ce formă a fost angajat inculpatul la societatea sa, dacă exista un contract încheiat cu acesta.

Curtea a reţinut, totodată, că la acea dată martorul E. avea antecedente penale, fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 178/28.05.1997 a Tribunalului Cluj, fiind reţinută în privinţa acestuia starea de recidivă potrivit art. 37 lit. a) din C. pen. Cu toate acestea, inculpatul A., fost poliţist la Serviciul Circulaţie Auto, arată că îl cunoaşte pe martor de 30 de ani şi că îl transporta pe juristul firmei lui E. pe ruta Cluj-Turda. A mai afirmat inculpatul în declaraţia dată la data de 24.06.2020 în faţa instanţei de fond că după ce a fost arestat la data de 14.07.2003 i s-ar fi cerut să declare că fiul unui judecător de la Curtea Supremă de Justiţie şi pe care inculpatul îl cunoştea ar fi fost implicat în traficul de droguri din dosarul respectiv, altfel va fi arestat. Inculpatul precizează că îl cunoştea şi pe C., care era taximetrist în Cluj şi mai efectua transporturi în Germania pentru E., care avea o firmă de medicamente pe care le producea la Cluj şi le transporta în Germania.

S-a arătat că afirmaţiile inculpatului A. relative la presupusa solicitare a organelor judiciare de a declara despre fiul unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt neverosimile, în dosarul de urmărire penală neexistând vreo cercetare cu privire la o asemenea persoană.

În numeroasele note scrise pe care le-a depus la dosar inculpatul afirmă că la datele de 08.09.2004 şi 14.05.2007 ar fi fost audiat în dosarele nr. x/2003 şi y/2004 de procurorul care a întocmit rechizitoriul în cauza de faţă şi a dat declaraţii despre doi comisari de poliţie - X. şi Y., de la DIICOT Cluj, implicaţi în trafic de droguri împreună cu E. şi C., inculpatul A. afirmând că în aceste ocazii i s-a promis aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 - dosar instanţă.

Curtea a observat, pe de o parte, că inculpatul susţine că nu cunoştea nimic despre activităţile infracţionale ale lui E. şi C., iar pe de altă parte că ar fi dat declaraţii despre presupusa implicare a unor poliţişti în aceste activităţi, fiindu-i "promisă" reţinerea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În declaraţia dată în faţa instanţei în primul ciclu procesual inculpatul a susţinut că în cursul anului 2000 "a discutat cu martorul E. posibilitatea angajării inculpatului A. în calitate de şofer pentru a transporta medicamente în măsura în care acesta va obţine autorizaţiile necesare. În acest scop m-am deplasat în acelaşi an la Bucureşti, însă demersurile inculpatului (E.) au rămas fără scop. Cu ocazia aceleaşi deplasări am fost însoţiţi şi de numita G. şi de o altă persoană, un alt bărbat pe care nu îl cunosc.

Menţionez că atunci când m-am deplasat în interes propriu la Bucureşti pentru rezolvarea unor probleme legate de pensionarea mea, în luna ianuarie 2000, m-am întâlnit cu inculpatul E. şi cu o persoană pe care am cunoscut-o sub numele de B., şi pe care ulterior am aflat că este numitul B. M-am întâlnit cu aceştia în Gara de Nord, cu menţiunea că B. a rămas în autoturismul cu care venise E., iar eu am discutat pentru scurt timp cu inculpatul E. problemele legate de pensionare. Arăt că deplasarea la Bucureşti în cele două ocazii s-a efectuat cu o dubiţă condusă de E.. (...) Îl cunosc pe C., l-am văzut pe acesta în prezenţa inculpatului E., cunoşteam că este traficant de maşini şi chiar această legătură m-a determinat să-i precizez inculpatului E. că nu accept colaborarea în sensul arătat în situaţia în care la firmă rămâne şi C..

De asemenea, îl cunosc şi pe inculpatul L., l-am văzut tot în anturajul lui E., cunoşteam că desfăşoară activităţi ilicite şi i-am precizat inculpatului E. că nu-l accept nici pe inculpatul L. în prezenţa mea. Arăt că întâlnirea cu E. şi L. a fost în anul 1991 cu ocazia unei excursii şi a avut un caracter întâmplător. În perioada în care l-am cunoscut pe E. desfăşura activităţi comerciale licite. La aproximativ o săptămână după deplasarea la Bucureşti, respectiv mai 2000 am fost apelat telefonic de către B., care mi-a solicitat adresa lui E. din Timişoara, însă eu nu am vrut să i-o dau, întrucât nu doream să colaborez cu B.

Precizez că E. şi cu B. au vrut să le închiriez un spaţiu pe care-l deţineam în proprietate la Cluj, pentru a depozita nişte agregate. Nu am vrut să colaborez cu B. întrucât era cetăţean străin şi cu toate acestea E. mi l-a prezentat a fi asociatul lui şi am vrut să îmi arate nişte acte referitor la societate, dacă este sau nu asociat. Nu pot să îmi explic susţinerile lui E.. Arăt că E. mi-a solicitat în ianuarie- februarie 2000 să mă deplasez în Germania şi Olanda împreună cu C., ca să aduc maşini. Îmi explic faptul că E. a spus despre mine că sunt implicat în traficul de droguri, întrucât avea o datorie la mine de 5000 de mărci pentru activitatea depusă la firma sa în anul 1999 şi a cheltuielilor efectuate în interesul său, precum şi a faptului că nefiind de acord cu colaborarea cu C., după ce acesta mi-a spus că şi el a încetat această colaborare, eu am ajuns la concluzia că mă minte şi chiar i-am spus acest lucru, întrucât inculpatul E. înţeles că l-aş fi urmărit şi că am în intenţie să îl denunţ la poliţie, m-a ameninţat că va avea grijă de mine în sensul că îmi va face rău.

Consider că E. se temea că îl denunţ referitor la colaborarea sa cu C.. Am încetat orice colaborare cu E. în mai - iunie 2000. (...) Este real că în luna iunie 2001 m-am întâlnit cu E. şi C. întâmplător la un restaurant la ieşirea din Cluj, ocazie cu care i-am solicitat datoria pe care o avea. Întâlnirea a durat un sfert de oră şi am plecat singur. De atunci nu am mai avut nicio discuţie cu E.. L-am văzut întâmplător prin Cluj în 2000. De la întâlnirea din iunie 2001 nu l-am mai văzut pe E.. Precizez că la întâlnirea din iunie 2001, întâmplătoare, când i-am solicitat datoria de la E., acesta m-a întrebat pentru ce îmi trebuie banii şi eu i-am spus că vreau să îmi cumpăr o maşină, condiţie în care C., fiind de faţă, s-a oferit să-mi vândă el maşina.

M-am întâlnit cu C. la o săptămână când am perfectat actele de maşină. Nu i-am dat bani, însă i-am dat un imobil din comuna Iana cu acte încheiate în formă autentică. Am verificat maşina să nu fie sustrasă.(...)

Curtea a observat că în declaraţia dată în primul ciclu procesual, în şedinţă publică, inculpatul A. a afirmat, printre altele, că îl cunoaşte pe B., care avea şi numărul său de telefon, în timp ce în declaraţia dată la data de 24.06.2020 a susţinut că nu l-a văzut niciodată pe acesta şi a auzit de el numai în instanţă.

Mai mult, s-a reţinut că această declaraţie arată legăturile pe care inculpatul le avea cu martorul C., de la care a cumpărat o maşină, deşi în aceeaşi declaraţie afirma că nu a vrut să colaboreze cu E., câtă vreme acesta lucra şi cu C., despre care ştia că este "traficant de maşini".

Ca atare, Curtea a reţinut că inculpatul avea încă din perioada când activa în poliţie, conform propriilor susţineri, o strânsă legătură, inclusiv de natură financiară, cu persoane cu antecedente penale, dovedit implicate în trafic internaţional de droguri de mare risc, legătură pe care nu a putut-o explica logic şi coerent.

În ce priveşte criticile aduse de apărare probatoriului administrat, Curtea a observat că însuşi inculpatul recunoaşte în înscrisurile depuse la dosar că în cursul judecăţii în fond din Dosarul nr. x/2003 martora sub acoperire D. nu a fost întrebată cu privire la participaţia inculpatului la săvârşirea faptei, în timp ce în cursul prezentei căi de atac i s-a solicitat să precizeze expres ce cunoaşte despre inculpatul A.

Martorul cu identitate protejată a arătat, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, că "pe parcursul colaborării dintre E. şi B., anumite transporturi de droguri plecau de la locuinţele lui A., din Cluj, şi dr. H., din Sebeş, în locuinţele acestora fiind ambalate pachete cu heroină, cei doi ajutând la împachetarea drogurilor şi ascunderea acestora în maşinile ce le transportau în Europa de Vest".

Contrar celor arătate de inculpat, declaraţiile date de martoră în cursul judecăţii în primul ciclu procesual nu infirmă cele arătate de martoră la acea dată, martora precizând, fiind întrebată, care erau numele persoanelor care făceau parte din reţeaua lui B., fără a preciza numele inculpatului A. printre acestea.

S-a menţionat că declaraţiile coroborate ale martorei D. arată că aceasta nu avea cunoştinţă ca inculpatul să facă parte din reţeaua de traficanţi a lui B., declaraţie ce se coroborează cu declaraţia dată de E. în faţa instanţei la data de 07.02.2005, în care acesta a arătat că "nu pot indica nicio persoană cu excepţia lui B. care să cunoască implicarea inculpatului A. în traficul de droguri".

În declaraţia dată la data de 17.02.2021 martora precizează că nu-şi mai aminteşte detalii, dar îşi menţine declaraţiile date anterior şi arată că "cei doi, A. şi E., erau o echipă şi se ocupau împreună de traficul de droguri" în declaraţia dată în faţa instanţei de apel a arătat că inculpatul A. se ocupa numai de ambalarea drogurilor, nu şi de transportul acestora.

Curtea a reţinut astfel lipsa dovezilor în sensul că inculpatul A. ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen. 1968, însă este dovedită complicitatea acestuia la traficul internaţional de droguri de mare risc comis de martorul E.

Curtea a reţinut că acuzaţia de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc este susţinută de declaraţiile martorilor E., C., de procesul-verbal de confruntare între inculpat şi martorul C. din data de 29.07.2003, de declaraţiile date de inculpat în cursul judecăţii în primă instanţă şi, suplimentar, de declaraţiile martorei sub acoperire D.

Relativ la martora sub acoperire D., Curtea a subliniat încă o dată că a observat în cursul audierii că aceasta încă se teme să nu îi fie dezvăluită identitatea, la peste 20 de ani de la data săvârşirii faptelor.

De asemenea, aşa cum s-a arătat, martorul E. nu avea nevoie să menţioneze nimic despre A. în declaraţiile sale pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât ar fi beneficiat oricum, raportat la declaraţiile pe care le-a dat cu privire la alte persoane.

S-a menţionat că este însă fondată critica inculpatului relativ la perioada în care s-a săvârşit această infracţiune, Curtea apreciind că din probatoriul administrat - declaraţie E., declaraţie martor C., proces-verbal de confruntare de la data de 29.07.2003 - rezultă cu evidenţă că faptele s-au petrecut în cursul anului 2001, iar nu în perioada 2001 - 2002, cum s-a reţinut în rechizitoriu.

Cu privire la această infracţiune Curtea a reţinut că nu s-a împlinit termenul de prescripţie, nici generală, nici specială, chiar dacă s-ar reţine ca lege penală mai favorabilă legea în vigoare la acest moment, care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Astfel, pentru pedeapsa prevăzută de lege la acest moment, termenul general al prescripţiei răspunderii penale este de 10 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., însă acest termen, ce curge din anul 2001, nu s-a împlinit, curgerea acestuia fiind suspendată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - 14.06.2007 - şi până la data desfiinţării hotărârii de condamnare urmare a admiterii cererii de revizuire - 27.05.2020.

Astfel, potrivit art. 156 alin. (1) din C. pen., identic cu art. 128 alin. (1) din reglementarea anterioară, cursul termenului prescripţiei este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Or, pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare şi executarea pedepsei aplicate prin aceasta sunt situaţii care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.

Ca atare, până la această dată din termenul general al prescripţiei s-au scurs puţin peste 8 ani, astfel că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale şi nu se pune problema încetării procesului penal.

De asemenea, în varianta în care s-ar reţine ca lege penală mai favorabilă legea anterioară, în acest caz pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 15 la 25 de ani, termenul de prescripţie fiind de 15 ani, termen în mod evident neîmplinit, din aceleaşi motive.

Relativ la legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că din perspectiva individualizării pedepsei, legea penală mai favorabilă este legea în vigoare la data săvârşirii faptei, întrucât, chiar dacă pedeapsa prevăzută de lege la acel moment era închisoarea de la 15 la 25 de ani, potrivit art. 74 alin. (2) din C. pen. 1968 se puteau reţine circumstanţe atenuante extinse (Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ), având ca efect posibilitatea reducerii pedepsei până la 3 ani închisoare, conform art. 76 alin. (1) din C. pen., care prevedea la lit. a) următoarele: În cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează: când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani.

De altfel, dispoziţiile art. 74 alin. (2) şi 76 alin. (1) lit. a) din C. pen. 1968 au fost reţinute în privinţa inculpatului A. prin Decizia penală nr. 463A/07.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea apreciind că se impune reţinerea în continuare a acestor dispoziţii legale, inculpatului neputându-i-se agrava situaţia urmare a admiterii propriei cereri de revizuire.

Cât priveşte cuantumul pedepsei, Curtea a considerat că nu există temeiuri pentru a stabili o altă pedeapsă decât aceea aplicată în primul ciclu procesual, pentru infracţiunea pentru care se va dispune condamnarea.

Relativ la susţinerea inculpatului că ar fi executat deja o pedeapsă totală de 9 ani şi 6 luni închisoare, deci mai mult decât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în primul ciclu procesual, Curtea a constatat, din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că în realitate inculpatul A. a fost arestat preventiv la data de 14.07.2003 şi liberat la data de 10.07.2007, executând efectiv 4 ani fără 4 zile închisoare şi fiind liberat condiţionat cu un rest de 1464 de zile de închisoare. Ca atare, susţinerea acestuia că ar fi executat 9 ani şi 6 luni închisoare nu corespunde realităţii, iar împrejurarea că a executat mai mult decât fracţia minimă prevăzută de lege pentru a se dispune liberarea condiţionată nu echivalează, aşa cum susţine inculpatul, cu executarea unei pedepse mai mari decât cea aplicată de instanţa de judecată, fracţia minimă fiind doar o condiţie prevăzută de lege pentru a se putea dispune liberarea condiţionată.

Cu privire la restul neexecutat din pedeapsă, Curtea a menţinut liberarea condiţionată, beneficiu câştigat inculpatului, astfel că nu se pune problema emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Relativ la pedepsele complementare şi accesorii, Curtea a reţinut că aplicarea acestora este obligatorie, potrivit art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 71 C. pen. 1968, însă a făcut aplicarea jurisprudenţei actuale a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cauza Calmanovici contra României, reţinând că interzicerea dreptului a alege nu este necesară în prezenta cauză, însă este pe deplin justificată şi proporţională interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. 1968 - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen. 1968 - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc fiind incompatibilă cu exercitarea unor funcţii publice.

În privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, Curtea a apreciat, pe de o parte, că inculpatului A. nu i se poate agrava situaţia în propria cerere de revizuire a condamnării, iar pe de altă parte aceeaşi soluţie rezultă şi după administrarea probatoriului în cursul prezentei judecăţi, în sensul că nu a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a şi transportat droguri de mare risc pe teritoriul României, atât martorul C., cât şi martora D. făcând referire numai la ambalarea drogurilor, nu şi la transport, despre care au precizat expres că nu cunosc nimic. Aşa fiind, s-a apreciat că declaraţiile martorului E. sub acest aspect nu sunt confirmate de nici un mijloc de probă şi în consecinţă nu pot conduce la o soluţie de condamnare. Astfel, chiar dacă Curtea a apreciat că declaraţiile martorului E. sunt sincere, în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 nu se coroborează cu alte mijloace de probă, motiv pentru care nu se poate dispune, în mod obiectiv, condamnarea inculpatului A. sub aspectul acestei infracţiuni, nefiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârşit această infracţiune.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen. 1968, respectiv asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Curtea a observat că din dosarul cauzei nu se poate reţine că inculpatul A. a acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat sau o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în sensul data de art. 323 din C. pen., în vigoare la data săvârşirii faptelor. Astfel, E. a declarat în cursul urmăririi penale că singurul care cunoaşte despre participarea inculpatului A. la grupul infracţional este B., care nu a putut fi audiat niciodată, fiind condamnat în lipsă şi niciodată depistat, aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova, de unde nu a fost extrădat. Martorul Z., deşi a avut legături cu această grupare, nu a putut confirma decât ambalarea drogurilor, nu şi alte acţiuni ale inculpatului, la fel şi martora cu identitate protejată D., astfel că s-a apreciat că nu se poate reţine că inculpatul A. făcea parte, efectiv, din gruparea infracţională, rezultând din probe, în realitate, o colaborare individuală cu martorul E. Totodată, nicio persoană nu a putut confirma că a perceput prin propriile simţuri episodul presupus petrecut între A. şi B. în locuinţa acestuia din urmă, episod relatat de E.

Ca atare, s-a reţinut că din probatoriul administrat reiese o colaborare individuală a inculpatului A. cu martorul E., ce viza ambalarea şi disimularea drogurilor în vederea transportului peste graniţă, motiv pentru care şi pentru infracţiunea de grup infracţional prevăzută de art. 323 din C. pen. 1968 s-a menţinut soluţia de achitare dispusă de prima instanţă.

Împotriva Deciziei penale nr. 858/A din data de 23 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi inculpatul A.

În susţinerea recursului, parchetul a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 din C. proc. pen. anterior criticând decizia instanţei de apel pentru greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1968.

Recurentul A. a solicitat respingerea recursului formulat de parchet şi menţinerea soluţiei de achitare pronunţate de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1968, raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. din 2009.

Examinând cu prioritate admisibilitatea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte constată că în cauză, prin Hotărârea din data de 23.07.2019, pronunţată în cauza Tău împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că procesul penal finalizat cu Sentinţa penală nr. 1210/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2003, modificată prin Decizia penală nr. 463/A/07.06.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3171/14.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care revizuentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, a devenit inechitabil, în ansamblul său, prin admiterea ca probă a declaraţiei date în faza de urmărire penală de martorul absent F.D., în lipsa unui motiv întemeiat pentru care martorul să nu se înfăţişeze în faţa instanţei şi date fiind insuficienţa probelor suplimentare în defavoarea inculpatului şi a garanţiilor procedurale care să contrabalanseze absenţa martorului din faza de judecată a procesului (parag. 67). Prin urmare, Curtea a reţinut că dreptul la un proces echitabil al revizuentului, reglementat de art. 6 alin. (1) şi alin. (3) lit. d) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a fost încălcat.

De asemenea, se constată că prin încheierea nr. 168 din data de 5 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus trimiterea cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1210 din 4 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2003 la Tribunalul Bucureşti, spre competentă soluţionare, reţinând, în esenţă, că tribunalul este instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea drepturilor revizuentului, întrucât aceasta, ca instanţă de fond, a examinat situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cadrul procesului penal care a stat la baza pronunţării hotărârii de condamnare.

În consecinţă, tribunalul a dispus revizuirea Sentinţei penale nr. 1210 din 04.10.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2003 şi a procedat la rejudecarea cauzei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a C. proc. pen., se desfăşoară conform legii noi.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în ipoteza pronunţării Deciziei CEDO, în urma revizuirii hotărârii din recurs, reluarea judecăţii din fond atrage incidenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu consecinţa parcurgerii a două grade de jurisdicţie, iar nu şi a celui de al treilea, ce, deşi era reglementat la momentul pronunţării deciziei din recurs, în prezent este exclus legislativ.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 2 din data de 02 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din C. proc. pen., în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (primă instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzute de lege la data judecării recursului iniţial.

Decizia de unificare a practicii jurisprudenţiale are aplicabilitate deplină atunci când se rejudecă exclusiv al treilea grad de jurisdicţie, recursul. În ipoteza reluării judecăţii din fond, normele procesuale aplicabile, inclusiv cele referitoare la numărul şi natura căilor de atac sunt determinate de legea în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum (se va aplica legea procesuală de la momentul rejudecării, iar nu cea de la momentul anterior al pronunţării hotărârii desfiinţate ori casate).

Revenind la prezenta cauză, instanţa de control judiciar apreciază că decizia de unificare a practicii nu îşi găseşte aplicabilitatea, rejudecarea reluându-se din fond (nu din recurs), ca urmare a încălcării drepturilor revizuentului în faţa acestei instanţe, astfel cum a reţinut CEDO.

Potrivit normelor procesuale în vigoare, rejudecarea cauzei din fond este urmată de parcurgerea etapei procesuale a apelului, în urma finalizării căreia soluţia intră în puterea lucrului judecat, rămânând definitivă, fiind exclus unui al treilea grad de jurisdicţie (recursul cale ordinară de atac).

Prin urmare, în cauză, recurenţii au beneficiat de judecată în fond şi apel, astfel că prezenta cale ordinară de atac este exercitată împotriva unei hotărâri definitive, fiind neprevăzută de lege.

Sistemul căilor de atac este reglementat de norme procesuale, iar o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres reglementate. Regula are valoare de principiu constituţional (art. 129). Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. actual a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procesuală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, în cauză se constată incidenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2013, căile de atac fiind circumscrise noilor dispoziţii procesual penale care exclud posibilitatea recurgerii la un al treilea grad de jurisdicţie.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 858/A din data de 23 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat A., în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 858/A din data de 23 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat A., în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 octombrie 2022.

GGC - ED