Extraordinary appeal rejected; corruption and embezzlement convictions upheld for CCIR president.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 165/F din 03 august 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, printre altele, în baza art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, în formă continuată (11 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 5 C. pen. şi art. 79 alin. (3) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (16 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. în cauză sunt concurente cu infracţiunile de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. d) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi de dare de mită, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 105 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea liberării condiţionate a persoanei condamnate A. din executarea pedepsei rezultante de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 1313/20.09.2017, pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 274/3.11.2017 a Tribunalului Vaslui, secţia penală.

A fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului A., contopite prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară (pe o perioadă de 5 ani) şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., aplicate prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, aplicate prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 3 ani şi 10 luni închisoare, în total 9 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice).

A fost respinsă cererea de acordare a liberării condiţionate formulată de inculpatul A. în temeiul dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) C. pen., s-a scăzut, din durata pedepsei închisorii pronunţate, perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 19.03.2014 la 24.04.2014, respectiv de la 24.04.2014 la 29.08.2014, precum şi perioada executată, de la data de 18.06.2015 la 3.11.2017.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2012, emis la data de 21.11.2016 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale), delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), toate cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, în perioada 2008 - 2014, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (C.C.I.R.), folosindu-se de prerogativele funcţiei, precum şi de influenţa dobândită în această calitate, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul entităţii pe care o reprezenta, aducând grave prejudicii atât Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cât şi B. SA., unde C.C.I.R. este acţionar majoritar (prejudicii evaluate la 54.342.145,20 RON şi, respectiv, 6.086.741,44 RON); astfel:

A. Şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de martora C. şi faţă de inculpatele D. şi E., pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor patrimoniale ale celor două entităţi. Prin contractele semnate de acestea, au fost direcţionate sume de bani sau au fost puse la dispoziţie imobile din patrimoniul C.C.I.R. şi B. SA. contra unor preţuri derizorii, în favoarea fiicei sale, inculpata F., şi a ginerelui acestuia, inculpatul G., precum şi contractele de asistenţă juridică încheiate de C.C.I.R. şi B. SA. cu Cab. Ind. Av. A., după cum urmează:

- în calitate de preşedinte al C.C.I.R., şi-a folosit autoritatea determinând-o pe martora C. să semneze contractul nr. x/06.09.2012 încheiat între C.C.I.R. şi H. SRL, administrată de inculpatul G., în valoare de 220.780,42 RON, în condiţiile în care prestaţiile ce au făcut obiectul contractului nu au fost realizate;

- folosindu-şi autoritatea, a determinat-o pe inculpata D. să semneze contractul de cesiune neexclusivă a drepturilor de autor nr. x/23.10.2009, încheiat cu F. SRL, administrată de fiica sa, inculpata F., în valoare de 12.252,00 RON, în scopul însuşirii sumei de bani, în condiţiile în care prestaţiile ce au făcut obiectul contractului nu prezentau o raţiune economică pentru Camera naţională;

- a determinat-o pe martora C. să semneze contractul nr. x/12.12.2013, încheiat între C. civ.CI.R. şi inculpatul G., prin care a fost pus la dispoziţia ginerele său un imobil din patrimoniul C.C.I.R. contra unei chirii derizorii, prejudiciul cauzat bugetului C.C.I.R. fiind în sumă de 39.617,46 RON, reprezentând chiria nepercepută şi neîncasată (venit minim nerealizat);

- a determinat-o pe martora C. să semneze actul adiţional din data de 27.11.2012, la contractul de închiriere nr. x/26.01.2011 încheiat cu inculpatul I., prin care durata contractului a fost prelungită pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 16.01.2013 şi s-a stabilit ca plata chiriei să se realizeze în avans pentru toată perioada de 5 ani, în termen de 5 zile de la data semnării actului adiţional; prin actul adiţional, au fost însuşite pe nedrept sume de bani din lichidităţile C.C.I.R. (5.199.079 RON), în condiţiile în care bunurile mobile ce au făcut obiectul contractului nu aparţineau inculpatului I., iar sumele de bani nu au fost predate acestuia;

- folosindu-şi autoritatea, a determinat-o pe inculpata D. să semneze contractele de asistenţă juridică nr. x din data de 30.01.2009 şi nr. y din data de 27.02.2009, încheiate între C.C.I.R. şi Cabinetul de Avocatură A., pe seama cărora şi-a însuşit pe nedrept suma totală de 42.000 RON, serviciile de asistenţă juridică nefiind prestate;

- şi-a folosit influenţa asupra inculpatei J., care în calitate de director general la B. SA., a semnat contractul de închiriere nr. x/05.09.2012, încheiat între B. SA şi H. SRL, prin care a fost pus la dispoziţia societăţii administrate de ginerele său, inculpatul G., imobile din patrimoniul B. SA. contra unei chirii derizorii, prejudiciul cauzat bugetului B. SA. fiind de 109.025,44 RON, reprezentând chiria nepercepută şi neîncasată (venit minim nerealizat), în sumă de 60.237 RON şi cheltuielile cu utilităţile în sumă de 48.788,44 RON;

- în aceleaşi condiţii, inculpata J. a semnat Promisiunea de vânzare - cumpărare autentificată la K. de notarul public L. sub nr. x/12.12.2013, încheiată între B. SA şi inculpatul G., având ca obiect promisiune de vânzare, respectiv cumpărare a unui imobil-construcţie din patrimoniul B. SA. la un preţ derizoriu - de 100.000 euro plus TVA, în condiţiile în care valoarea imobilului, cu modernizările efectuate, era de 317.582 euro;

- folosind influenţa deţinută în calitate de preşedinte al C.C.I.R. - acţionar majoritar al B. SA, a determinat-o pe inculpata J. să semneze cele trei contracte de asistenţă juridică cu Cab. de Avocatură A., prin care şi-a însuşit suma totală de 5.977.716,00 RON, pentru servicii de asistenţă juridică ce nu au fost prestate, respectiv contractul de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, contractul de asistenţă juridică nr. x/11.07.2013 şi contractul de asistenţă juridică nr. x/06.01.2014.

În realitate, următoarele contracte, dintre cele semnate de martora C. şi de inculpatele D. şi E. au fost încheiate în fals, în scopul justificării obţinerii de către inculpatul A. şi ginerele acestuia, inculpatul G., a unor sume de bani din bugetul C.C.I.R. şi respectiv din bugetul B. SA.:

- contractul nr. x/06.09.2012 încheiat între C.C.I.R. şi H. SRL, administrată de inculpatul G.,

- actul adiţional din data de 27.11.2012, la contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, încheiat între C.C.I.R. şi inculpatul I.,

- contractele de asistenţă juridică nr. x din data de 30.01.2009 şi nr. y din data de 27.02.2009, încheiate între C.C.I.R. şi Cab. de Avocatură A.,

- contractele de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, nr. x/11.07.2013 şi nr. x/06.01.2014, încheiate între B. SA. şi Cab. de Avocatură A.

B. În calitate de preşedinte al C.C.I.R., a semnat diferite acte prin care au fost direcţionate sume de bani din bugetul C.C.I.R. către societăţile administrate de fiica sa - inculpata F. - şi, respectiv, ginerele său - inculpatul G. -, precum şi către persoane apropiate lui, în mod necuvenit şi, totodată, şi-a însuşit sume de bani din lichidităţile C.C.I.R., după cum urmează:

- a semnat actul adiţional nr. x din data de 03.07.2009 la contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 încheiat între C.C.I.R. şi M. SA, creând astfel premisele direcţionării de fonduri către firma administrată de ginerele său, inculpatul G., pentru servicii neprestate;

- a semnat contractul de colaborare nr. x/03.07.2009 încheiat cu H. SRL, administrată de inculpatul G., prin care acesta şi-a însuşit sume de bani, în mod necuvenit, pentru servicii ce nu au fost prestate, prin Raportul de constatare din data de 29.07.2015, întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie stabilindu-se că plăţile efectuate către H. SRL în baza contractului de colaborare nr. x/03.07.2009 nu au justificare economică şi suma de 518.202,74 RON inclusiv TVA achitată reprezintă prejudiciu adus bugetului C.C.I.R., prejudiciu ce a fost acoperit în urma refacturării către societatea M. SA. a serviciilor, societate care a suportat în final aceste costuri;

- a semnat contractul de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor nr. 1453/18.06.2008 încheiat cu F. SRL, administrată de fiica sa, inculpata F., în valoare de 8.343 RON, în scopul însuşirii sumei de bani, în condiţiile în care prestaţiile ce au făcut obiectul contractului nu prezenta o raţiune economică pentru Camera naţională;

- a aprobat prin semnătură contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, contract ce a fost semnat din partea C.C.I.R. de inculpata D. - secretar general, precum şi cererea înregistrată la C.C.I.R. sub nr. x/25.02.2011, prin care inculpatul I. a solicitat achitarea integrală a sumei aferente contractului nr. x/26.01.2011, pe motiv că are nevoie de bani având probleme medicale. Prin acest contract, inculpatul A. şi-a însuşit pe nedrept sume de bani din lichidităţile C.C.I.R. (5.199.079,00 RON), în condiţiile în care bunurile mobile ce au făcut obiectul contractului nu aparţineau inculpatului I., iar sumele de bani nu au fost predate acestuia;

- a cheltuit în mod arbitrar, în interes personal, suma de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia biroului de conducere/Fond la dispoziţia preşedintelui", prevăzut în bugetul C.C.I.R., sumă ridicată în numerar, pe bază de dispoziţii de plată către casierie;

- a utilizat în interes personal suma de 702.487,68 RON din contul bancar al C.C.I.R., prin plăţi efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie.

În realitate, contractul de colaborare nr. x din 03.07.2009, încheiat între C.C.I.R. şi H. SRL şi contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, încheiat între C.C.I.R. şi inculpatul I., au fost încheiate în fals, în scopul justificării obţinerii de către inculpatul A. a unor sume de bani din bugetul C.C.I.R. (...)

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 24.11.2016, sub nr. x/2016.

În camera preliminară, prin încheierea din data de 14.02.2017, definitivă prin încheierea nr. 395 din 12 aprilie 2017 a Î.C.C.J., secţia penală, Curtea, în baza art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A., D., J., I., G. şi F., cu privire la legala sesizare a instanţei şi legalitatea administrării probelor, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2012, emis la data de 21.11.2016 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

În cursul judecăţii, la termenul din 9.06.2017, Curtea le-a adus la cunoştinţă inculpaţilor faptul că au dreptul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul pedepsei închisorii şi cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii în măsura în care doresc să se judece potrivit recunoaşterii învinuirii, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, în măsura în care recunosc faptele, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare. (...)

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi:

- inculpaţii I., A., precum şi

- martorii C., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK.

Inculpaţii D., J., G. şi F. nu au dorit să facă declaraţii în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere.

La termenul de judecată din data de 23.02.2018, Curtea a renunţat la audierea martorei LL., faţă de declaraţia acesteia din faza de urmărire penală, iar la termenul din data de 02.05.2018, Curtea a constatat imposibilitatea de audiere a martorei MM. în faza de cercetare judecătorească şi, în baza art. 381 alin. (7) C. proc. pen., a dat citire declaraţiilor acesteia din faza de urmărire penală.

La acelaşi termen de judecată, Curtea a respins cererile de efectuare a unor expertize evaluatorii, contabile, financiare, economice sau grafice formulate de către inculpaţi, apreciind că acestea nu se impun a fi efectuate în faza de cercetare judecătorească faţă de probele deja administrate în cauză.

S-au depus concluzii scrise de către DNA, de către inculpaţii I., A., F. şi G., J., precum şi de către părţile civile B. SA. şi C.C.I.R.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că, în fapt:

În perioada 2008 - 2014, inculpatul A., în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (C.C.I.R.), folosindu-se de prerogativele funcţiei, precum şi de influenţa dobândită în această calitate, şi împreună cu martora C. (şef al Cancelariei C.C.I.R.) şi inculpatele D. (secretar general al C.C.I.R.) şi J. (director general al B. SA.) - pe care le-a instigat - şi-au însuşit sau au folosit, în propriul interes (inculpatul A.) sau pentru alte persoane, bani sau alte bunuri pe care le administrau, prejudiciind atât C.C.I.R., cât şi B. SA., unde C.C.I.R. este acţionar majoritar.

Astfel, inculpatul A., în calitate de preşedinte al C.C.I.R., prin actele încheiate, şi-a însuşit sume de bani sau a determinat folosirea bunurilor din patrimoniile C.C.I.R. şi B. SA., după cum urmează:

I. În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat C.C.I.R.:

I. 1. Contractul de colaborare nr. 1 din 3.07.2009, încheiat între C.C.I.R., reprezentată de inculpatul A., în calitate de preşedinte, şi H. SRL, reprezentată de inculpatul G. (soţul inculpatei F. şi ginerele inculpatului A.):

Contractul a avut ca obiect activităţile de concepţie şi producţie al conţinutului editorial pentru emisiunea TV - realizată şi difuzată de societatea M. SA., pe baza materialelor prezentate, şi, pe de altă parte, coordonarea echipei alcătuite din prezentator/moderatori în vederea realizării emisiunii.

Perioada contractului a fost stabilită la un an de la data intrării în vigoare (la semnarea acestuia), cu posibilitate de prelungire prin acordul părţilor, iar remuneraţia lunară la 13.000 euro plus TVA, echivalent în RON, calculată la cursul B.N.R. din ziua plăţii pentru toate serviciile şi prestaţiile.

Realizarea de emisiuni TV privind promovarea activităţii C.C.I.R. a fost cuprinsă în Strategia şi obiectivele Camerei Naţionale pentru anul 2009, la pct. 5. Creşterea vizibilităţii şi percepţiei pozitive asupra C.C.I.R., pe plan intern şi internaţional unde s-a consemnat "realizarea de emisiuni TV săptămânale", strategia fiind aprobată de Colegiul de Conducere la data de 11.01.2009 cu unanimitate de voturi.

Totodată, conform Extrasului din Hotărârile Adunării Generale ale membrilor C.C.I.R. din data de 29.04.2009, a fost aprobat cu unanimitate de voturi Programul de măsuri pentru realizarea strategiei şi a obiectivelor Camerei Naţionale pe anul 2009, în care de asemenea la pct. 5 - Creşterea vizibilităţii şi percepţiei pozitive asupra C.C.I.R., pe plan intern şi internaţional s-a consemnat "realizarea de emisiuni TV săptămânale".

C.C.I.R., în calitate de asociat ocult, a încheiat cu M. SA. în calitate de asociat făţiş, Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009, având ca obiect asocierea în vederea obţinerii de către asociatul făţiş a dreptului de a exploata terenul în suprafaţă de 10.000 m.p., situat în Bucureşti, identificat prin schiţa Anexa nr. 1 la contract, teren pe care C.C.I.R. îl deţine în folosinţă gratuită pentru o perioadă de 49 ani, conform H.G. nr. 2127/2004, prin construirea, punerea în funcţiune şi exploatarea unui imobil-construcţie ce urma să fie construit pe acest teren de către PP. în scopul desfăşurării de activităţi media şi obţinerea de către asociatul ocult a dreptului de a beneficia de un spaţiu de emisie şi realizarea unei emisiuni TV.

Principalele prevederi ale Contractului de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009, au fost următoarele:

- durata asocierii s-a stabilit pe o perioadă de 45 de ani, perioada pe care C.C.I.R. deţinea dreptul de folosinţă gratuită a terenului;

- pe durata asocierii, asociatul făţiş urma să realizeze şi să difuzeze în fiecare săptămână pe toată durata contractului, în ziua de sâmbătă între orele 17:30 - 18:30, pe canalul NN., a unei emisiuni TV a C.C.I.R. intitulată "OO.", având o durată de 60 de minute;

- emisiunea urma să aibă formatul propus de C.C.I.R. şi agreat de PP., prezentatorii, moderatorii şi invitaţii erau stabiliţi de C.C.I.R.;

- emisiunea urma să fie realizată în studiourile PP., cu mijloacele tehnice şi specialiştii asociatului făţiş, care trebuia să asigure scenografie, recuzită specială şi consumabilă, înregistrarea emisiunii sau transmiterea în direct, filmări în orice loc din ţară sau străinătate, filmarea şi difuzarea unor spoturi publicitare, indiferent de costurile implicate de realizarea emisiunii;

- veniturile urmau să se împartă între asociaţi astfel: asociatul ocult primea anual procentul reprezentat de contravaloarea costurilor făcute pentru realizarea emisiunii din totalul veniturilor realizate, iar asociatul făţiş primea diferenţa dintre veniturile anuale şi venitul cuvenit asociatului ocult, iar în condiţiile înregistrării de pierderi, acestea trebuiau distribuite proporţional cu participarea la venituri.

- PP. urma să suporte toate cheltuielile, fără excepţie, necesare şi cerute de C.C.I.R. pentru realizarea emisiunii intitulată "OO.".

Conform documentelor transmise de C.C.I.R., Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 a fost modificat prin trei acte adiţionale, între care actul adiţional nr. x/03.07.2009 a adăugat, la art. 4 din contract, lit. c1), cu următorul conţinut:

"Cheltuielile ocazionate de colaborarea cu un producător, doi prezentatori şi trei moderatori cât şi cheltuielile ocazionate cu interviul cu invitatul special al emisiunii din rubrica De vorbă cu ..., vor fi avansate de către C.C.I.R. şi vor fi ulterior facturate spre decontare către M. SA. (în baza documentelor privind cheltuielile efectuate) şi vor fi achitate de către M. SA. în termen de 5 zile de la primirea facturii. Neachitarea atrage după sine consecinţele legale.

Suma facturată de către C.C.I.R. către M. SA. nu va putea depăşi suma de 13.000 euro + TVA lunar."

Astfel, Actul adiţional nr. x/03.07.2009 la Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 a fost încheiat în aceeaşi dată cu Contractul de colaborare nr. x/03.07.2009 dintre C.C.I.R. şi H. SRL.

La dosar se regăsesc facturile în copie şi o situaţie a facturilor emise de C.C.I.R. către M. SA. intitulată Lista Facturi vânzare din perioada 23/03/2009 - 20/04/20010, conform căreia în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, C.C.I.R. a emis către M. SA. facturi în valoare totală de 588.721,74 RON, TVA inclus.

În baza contractului nr. x/03.07.2009 încheiat de C.C.I.R. cu H. SRL, în perioada august 2009 - aprilie 2010 H. SRL a emis şapte facturi în valoare totală de 518.202,74 RON inclusiv TVA, ce au fost achitate de către C.C.I.R.

A rezultat că serviciile cuprinse în facturile emise de H. SRL către C.C.I.R. în baza Contractul de colaborare nr. x/03.07.2009, au fost refacturate către M. SA. prin 8 facturi, fiind facturat în plus cu suma de 70.519,00 RON inclusiv TVA, unele facturi pe relaţia H. SRL - C.C.I.R. - M. SA., având chiar aceeaşi valoare. Aceste facturi au fost achitate de M. SA. în data de 02.04.2010 prin virament bancar, iar ultima factură a fost introdusă în compensare prin I.M.I. conform Ordinului de compensare nr. x/05.10.2011.

Suma totală achitată de C.C.I.R. în baza acestuia contract, în perioada iulie 2009 - aprilie 2010, este de 518.202,74 RON, ce a fost însă recuperată în urma refacturării serviciilor către M. SA, firmă ce a suportat în final toate costurile.

Facturile prezentate de H. SRL au fost însoţite de devize, mai puţin ultima factură nr. x/13.04.2010. Aceste devize arată că au fost introduse la plată facturi de materiale, sume cuvenite colaboratorilor care au participat la realizarea emisiunilor (între 3 şi 7 persoane) şi costurile de producţie efective.

În toate devizele existente la dosar figurează ca şi colaborator martorul T. La momentul respectiv, martorul T. era director adjunct la Direcţia Relaţii Publice Media & Comunicare din cadrul C.C.I.R., aşa cum rezultă din cele 3 Note de informare regăsite la dosar întocmite de acesta în 30.06.2009, 29.09.2009 şi 17.12.2009. Notele respective au fost transmise conducerii pentru informare, primele două fiind vizate prin semnătură indescifrabilă, iar din conţinut rezultă că emisiunea TV pe teme economice se realiza în colaborare cu PP., aceasta urma să fie difuzată pe canalul QQ. săptămânal de la ora 17:00 la ora 18:00, montată de echipa de producţie a C.C.I.R. cu echipamentele profesionale ale QQ.

Referitor la prestaţiile achitate de C.C.I.R. în baza contractului de colaborare nr. x din 03.07.2009, contrar celor arătate în Rechizitoriu, Curtea reţine că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acestea nu s-au derulat efectiv. Astfel, martora C., fost şef al Cancelariei C.C.I.R., a confirmat prezenţa inculpatului G. în studioul emisiunii, iar martorul T. - Director adjunct al Direcţiei de Relaţii Publice a C.C.I.R., prezentatorul emisiunii, a arătat că inculpatul G. a avut mai mult rolul unui producător delegat şi urma să realizeze partea de scenografie a emisiunii, constând într-un decor cu motive antice, decor ce a fost schimbat la solicitarea QQ., şi a asigurat în general comunicarea cu preşedintele C.C.I.R.; a mai precizat martorul, în cursul judecăţii, că implicarea inculpatului G. în realizarea emisiunii a fost una vizibilă, acesta făcând ceea ce ţinea de el şi ocupându-se şi de recuzită (a martorului şi a co-prezentatoarei sale), întrucât QQ. le-a dat doar nişte oameni cu nişte camere care să filmeze. De asemenea, potrivit declaraţiei martorului T. din cursul judecăţii, acesta a colaborat efectiv cu inculpatul G. din toamna anului 2009 până în 2011, când s-a întrerupt emisiunea, având loc mai multe şedinţe de creaţie şi redacţie, în care inculpatul s-a implicat activ, acesta fiind şi cel care asigura legătura dintre CCIR şi televiziunea QQ., întrucât o cunoştea pe RR., producătorul din partea QQ., pentru că mai lucraseră împreună pe parte de producţie şi în show-urile de modă.

Astfel fiind, nu a fost reţinută, în legătură cu această faptă, comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., în sarcina inculpaţilor A. şi G.

Sunt întrunite însă - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului G. În concret, prin încheierea contractului de colaborare nr. x din 3.07.2009, inculpatul A. şi-a însuşit pentru altul (H. SRL, prin inculpatul G.) suma de 518.202,74 RON din patrimoniul C.C.I.R.

Refacturarea serviciilor către M. SA., societate care a suportat în final costurile, echivalează cu acoperirea ulterioară a prejudiciului şi nu înlătură caracterul penal al faptei, prezentând relevanţă doar în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei.

Curtea nu va reţine, însă, infracţiunea de delapidare în cazul inculpatului A. în legătură cu semnarea actului adiţional nr. x din data de 03.07.2009 la contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 încheiat între C.C.I.R. şi M. SA., prin care se reţine că s-au creat premisele direcţionării de fonduri către firma administrată de ginerele său, inculpatul G., întrucât apreciază că aceasta reprezintă doar acte preparatorii/de pregătire ale infracţiunii de delapidare, care nu sunt incriminate şi nu pot fi sancţionate distinct.

I. 2. Contractul nr. x din 6.09.2012, încheiat între C.C.I.R. (reprezentată de martora C. - şef cancelarie şi executiv) şi H. SRL, reprezentată de inculpatul G. (soţul inculpatei F. şi ginerele inculpatului A.):

Contractul a avut ca obiect colaborarea în materie de consultanţă design ambiental şi estetică, preţul colaborării fiind în sumă de 2.500 euro net lunar la care se adaugă TVA, la cursul B.N.R. din ziua facturării.

Durata contractului a fost stabilită la 12 luni începând de la data de 1.09.2012, prelungită ulterior cu încă 12 luni începând de la data de 1.09.2013, până la data de 01.09.2014, prin Actul adiţional nr. x/8.07.2013.

Atât contractul, cât şi actul adiţional au fost semnate de martora C. - şef cancelarie şi executiv, ca reprezentant al C.C.I.R., şi de inculpatul G., administrator al societăţii H. SRL.

În baza contractului nr. x din data de 06.09.2012, H. SRL a emis facturi către C.C.I.R., în perioada septembrie - martie 2014, în sumă totală 220.780,42 RON, valoare achitată integral de C.C.I.R.

Referitor la prestaţiile achitate de C.C.I.R. în baza contractului ce face obiectul analizei, contrar celor arătate în Rechizitoriu, Curtea reţine că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acestea nu s-au derulat efectiv. Facturile emise de H. SRL au fost însoţite de un document denumit Raport de lucru având între una şi patru-cinci pagini conţinând referiri succinte la reamenajarea unor spaţii din incita sediului C.C.I.R. (propuneri de reamenajare/design a spaţiilor "SS.", "TT.","UU.", "VV.", "WW.", "XX.", "YY.", "ZZ.", "AAA.") şi câteva poze cu imagini create pe calculator cu incinta spaţiilor, sistemul de iluminat şi cu mobilierul propus (mese, fotolii, scaune etc.). Obiectul contractului consta în colaborarea în materie de consultanţă design ambiental şi estetică, iar plata acestor prestaţii nu era condiţionată de modernizarea sălilor de conferinţă din incinta C.C.I.R., respectiv realizarea efectivă a propunerilor făcute de H. SRL în acest sens, astfel că nu poate fi reţinut caracterul "fictiv" al convenţiei. Prevederea în termeni generali a obligaţiilor prestatorului de servicii face dificil de stabilit dacă acestea au fost sau nu realizate la un nivel care să justifice plata în cuantumul prevăzut în contract, dar nici utilitatea sau oportunitatea încheierii contractului şi nici executarea acestuia nu pot atrage răspunderea penală a făptuitorilor. Modul de concepere a contractului şi împrejurările încheierii acestuia (din dispoziţia inculpatului A., socrul inculpatului G. - asociat unic şi administrator al societăţii beneficiare a plăţilor) denotă însă că acest contract nu a fost decât un pretext pentru direcţionarea unor sume de bani din patrimoniul C.C.I.R. către un afin al inculpatului A., preşedintele acestei organizaţii, care şi-a exercitat în acest scop influenţa pe care o avea în virtutea funcţiei sale, acţiuni ce se circumscriu infracţiunilor de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi de delapidare.

Astfel fiind, nu poate fi reţinută, în legătură cu această faptă, comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., în sarcina inculpaţilor A. (participaţie sub forma instigării) şi G.

Sunt întrunite însă - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului G. În concret, prin încheierea contractului nr. x din 6.09.2012, inculpatul A. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe martora C. să îşi însuşească, pentru altul (H. SRL, prin inculpatul G.) suma de 220.780,42 RON din patrimoniul C.C.I.R., activitate înlesnită de inculpatul G.

Atât martora C. (în declaraţia dată în calitate de suspect la data de 31.03.2015), cât şi martora W., director al Departamentului economic al C.C.I.R., au arătat că acest contract a fost încheiat din dispoziţia inculpatului A.

(...) I. 3. Contractul nr. x din 18.06.2008, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, încheiat între C.C.I.R. - reprezentată de inculpatul A. (preşedinte) şi societatea F. SRL - reprezentată de inculpata F. (administrator, fiica inculpatului A.):

Contractul are ca obiect cedarea de către autor a dreptului de reproducere şi difuzare a imaginii firmei create de autor, către cesionar, în cadrul Buletinului Oficial nr. 1, remuneraţia autorului fiind stabilită în echivalentul în RON a sumei de 2.400 euro net, plătibil la cursul B.N.R. din ziua facturării, pentru opera al cărei drept de reproducere şi difuzare este cedat.

În baza contractului, C.C.I.R. a achitat în numerar către societatea F. SRL suma de 8.343 RON la data de 07.08.2008, conform dispoziţiei de plată către casierie nr. 4/07.08.2008 şi jurnalului de casă din acea dată. La dosar nu se regăseşte o factură emisă în baza contractului. Documentul justificativ transmis pentru această operaţiune este reprezentat de o imagine foto în care apar 4 manechine şi care este inscripţionată în partea de jos a foii cu numele F.

În condiţiile în care C.C.I.R. era cea care percepea şi percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile Buletinului său oficial (după cum rezultă din declaraţiile martorelor C. şi W.), neputând fi determinat niciun avantaj rezultând din publicarea imaginii firmei F. SRL pentru C.C.I.R., este evident că prin încheierea acestui contract inculpatul A. şi-a însuşit, pentru altul (societatea F. SRL, prin inculpata F., fiica inculpatului A.) suma de 8.343 RON din patrimoniul C.C.I.R.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen. 1969, în cazul inculpatei F. În concret, prin încheierea contractului menţionat, inculpatul A. şi-a însuşit, pentru altul (societatea F. SRL, prin inculpata F., fiica sa) suma de 8.343 RON din patrimoniul C.C.I.R.

I. 4. Contractul nr. x din 23.10.2009, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, încheiat între C.C.I.R., în calitate de cesionar, prin inculpata D. (secretar general), în baza dispoziţiei inculpatului A. (preşedinte), prin care i-au fost delegate atribuţii ale acestuia, şi societatea F. SRL în calitate de cedent:

Contractul are ca obiect cedarea de către autor a dreptului de reproducere şi difuzare a imaginii firmei create de autor, către cesionar, în cadrul Buletinului Oficial al C.C.I.R., Semestrul 3 2009.

În baza contractului, F. SRL a emis factura fiscală nr. x/18.11.2009 în valoare de 12.252 RON inclusiv TVA, sumă ce a fost achitată de C.C.I.R. prin virament. Documentul justificativ transmis pentru aceste operaţiuni este reprezentat de o imagine foto în care apar două persoane, una dintre acestea fiind inculpata F.

În condiţiile în care C.C.I.R. era cea care percepea şi percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile Buletinului său oficial (după cum rezultă din declaraţiile martorelor C. şi W.), neputând fi determinat niciun avantaj rezultând din publicarea imaginii firmei F. SRL pentru C.C.I.R., este evident că prin încheierea acestui contract inculpatul A. a instigat-o pe inculpata D. să îşi însuşească, pentru altul (societatea F. SRL, prin inculpata F., fiica inculpatului A.), în perioada 6 noiembrie - 18 decembrie 2009, suma de 12.252 RON din patrimoniul C.C.I.R.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatei D., de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A., şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen. 1969, în cazul inculpatei F. În concret, prin încheierea contractului menţionat, inculpatul A. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata D. să îşi însuşească, pentru altul (societatea F. SRL, prin inculpata F.) suma de 12.252 RON din patrimoniul C.C.I.R., activitate înlesnită de inculpata F.

I. 5. Contractul de închiriere nr. x din 12.12.2013, încheiat între C.C.I.R. (prin martora C. - şef cancelarie şi al executivului), în calitate de locator, şi inculpatul G. (ginerele inculpatului A.), în calitate de locatar, contract autentificat sub nr. x/12.12.2013 la K. de notarul public L. (fiica inculpatului A.):

Contractul, cu durata de valabilitate cuprinsă în perioada 12.12.2013 - 30.09.2053, privea terenul în suprafaţă de 2.900 mp situat în sector 1 (aflat în incinta B. SA.), pe care fostul preşedinte al C.C.I.R. a construit, fără autorizaţiile necesare şi în interes personal, o vilă şi un spaţiu de prezentare de modă.

Preţul chiriei percepute a fost de 290 euro pe lună plus TVA (mult sub preţul pieţei). Raportat la chiria percepută B. SA. pentru terenul învecinat, de 0,5 euro/mp/lună, rezultă o diferenţă de 0,4 euro/mp/lună.

Contractul are stipulată o prevedere vădit în defavoarea locatorului (C.C.I.R.) la pct. 5.2 şi anume "Neîndeplinirea obligaţiilor Locatorului prevăzute la lit. a) şi art. 5.1. obligă Locatorul la plata unei penalităţi executorie de drept în sumă de 1.000.000 (un milion) euro.", în timp ce în cazul neplăţii chiriei la scadenţă, locatarul trebuia să plătească penalităţi în cuantum de numai 0,15%/zi de întârziere, calculate la suma restantă.

Conform adresei nr. x/19.12.2013, semnată de martora C. - Şef Cancelarie, transmisă către Direcţia economică din cadrul C.C.I.R., contractul de închiriere nr. x/12.12.2013 a fost aprobat în şedinţa Biroului de Conducere din data de 13.12.2013, cu unanimitate de voturi.

Din fişa contului Clienţi - 411.01 G., pusă la dispoziţie de C.C.I.R., rezultă că organizaţia a emis pentru chirie facturi şi chiriaşul a achitat către C.C.I.R. suma totală de 12.237,29 RON, reprezentând chirie teren pentru perioada decembrie 2013 - iulie 2014.

Prin raportul de constatare întocmit de Serviciul Specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a stabilit că preţul chiriei pentru terenul în suprafaţă de 2.900 mp, stabilit conform contractului în cauză a fost în valoare de 0,1 euro/mp/lună, un preţ extrem de mic, în comparaţie cu chiria în valoare de 0,5 euro/mp/lună percepută de la B. SA. începând cu data de 03.06.2013, pentru terenul în suprafaţă de 316.992 mp poziţionat în aceeaşi zonă, fără a se raporta la preţul de închiriere al pieţei din zona respectivă. Chiria percepută de la B. SA. a fost majorată de la 0,1 euro/mp/lună la 0,5 euro/mp/lună prin Actul adiţional nr. x/03.06.2013 la contractul de închiriere nr. x/28.04.2010 încheiat cu această societate.

Astfel, diferenţa de 0,4 euro/mp/lună raportată la suprafaţa de 2.900 mp, duce la determinarea unei diferenţe de chirie minime nepercepute de 1.160 euro/lună exclusiv TVA (2.900 mp x 0,4 euro/mp = 1.160 euro).

Pentru perioada de închiriere, diferenţa de chirie nepercepută şi neîncasată se situează la valoarea de 39.617,46 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului C.C.I.R. prin încheierea contractului de închiriere.

Sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului G. În concret, prin încheierea contractului nr. x din 12.12.2013, inculpatul A. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe martora C. să folosească, pentru altul (inculpatul G.) terenul în suprafaţă de 2.900 mp situat în B-dul x, cauzând un prejudiciu de 39.617,46 RON C.C.I.R., reprezentând diferenţa dintre chiria care ar fi trebuit încasată şi cea efectiv percepută.

Martora C. a fost condamnată definitiv, ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru comiterea, în calitate de autor, a infracţiunii de delapidare, prin încheierea acestui contract, prin Sentinţa penală nr. 194 din 6.02.2017 a Tribunalului Iaşi, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 312 din 19.04.2017 a C.A. Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă.

I. 6. Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, încheiat între C.C.I.R. (prin inculpata D. - secretar general) în calitate de locatar, şi inculpatul I. în calitate de locator, şi aprobat prin semnătură de inculpatul A. (preşedintele C.C.I.R.), precum şi actul adiţional din 27.11.2012, semnat de martora C. - şef cancelarie, din partea C.C.I.R., şi de inculpatul I.:

Contractul avea ca obiect punerea la dispoziţia locatarului, spre folosinţă temporară, bunuri mobile despre care se menţiona că sunt "proprietatea exclusivă a locatorului" - 180 de obiecte menţionate în Anexa nr. 1 a contractului, printre care tablouri, statuete, scaune, mese, vaze, tăvi, vase, pian, etc., în schimbul unei chirii de 10.000 euro/lună.

Termenul de închiriere stipulat în contract este de 5 ani cu începere de la data de 27.01.2008 până la data de 15.01.2013, cu posibilitatea de prelungire cu 15 zile înainte de expirarea contractului, la cererea locatarului, pentru aceeaşi perioadă de timp, sau alte perioade convenite între părţi.

În cuprinsul contractului se menţionează faptul că înţelegerea părţilor privind închirierea bunurilor a avut loc prin consimţământul părţilor la data de 27.01.2008, dată la care bunurile au intrat în folosinţa locatarului, urmând ca actul scris să se încheie ulterior, nu mai târziu de 3 ani de la data înţelegerii părţilor. Totodată, bunurile închiriate sunt proprietatea exclusivă a locatorului şi sunt amplasate în două locaţii din Bucureşti, la sediul Palatului Camerei Naţionale situat în Bd. x, sector 3 şi respectiv la sediul Reprezentanţei Camerei Naţionale situată în str. x.

Anexa nr. 1 la contractul de închiriere nr. x/26.01.2011 cuprinde lista bunurilor mobile ce fac obiectul contractului, respectiv 180 de obiecte, printre care tablouri, statuete, scaune, mese, vaze, tăvi, scrumiere, vase, pian, etc. şi are la bază un inventar întocmit şi semnat de trei angajaţi ai C.C.I.R., martorii X. - referent-economist, Z. - referent şi BBB. - şef birou gestionare bunuri.

În contract se prevede că chiria convenită este de 10.000 euro/lunar, ce va fi achitată în avans, până pe data de 5 a lunii pentru luna în curs, în RON la cursul valutar comunicat de B.N.R. în ziua efectuării plăţi, iar pentru perioada anterioară de folosinţă a bunurilor urma să fie achitată integral.

Prin cererea înregistrată la C.C.I.R. sub nr. x/25.02.2011, inculpatul I. a solicitat organizaţiei achitarea integrală a sumei aferente contractului nr. x/26.01.2011, pe motiv că are nevoie de bani, având probleme medicale.

Cererea a fost aprobată de inculpatul A. - preşedintele C.C.I.R. şi Camera a dus la îndeplinire cele solicitate.

Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011 a fost modificat printr-un act adiţional încheiat la data de 27.11.2012, semnat din partea C.C.I.R. de martora C. - şef cancelarie, prin care durata contractului a fost prelungită pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 16.01.2013 şi s-a stabilit ca plata chiriei să se realizeze în avans pentru toată perioada de 5 ani, în termen de 5 zile de la data semnării actului adiţional.

În baza documentelor menţionate (contract, cerere de plată în avans, act adiţional), C.C.I.R. a dispus plata în numerar din casierie către I., a sumei totale de 5.199.079,00 RON, după cum urmează: la data de 02.02.2011 a fost achitată suma de 1.575.349,00 RON, reprezentând chiria pentru perioada ianuarie 2008 - februarie 2011; la data de 25.02.2011 a fost achitată suma de 107.250,00 RON, reprezentând chiria în avans, pentru perioada martie - 15 mai 2011; la data de 01.03.2011 a fost achitată suma de 809.400,00 RON, reprezentând chiria în avans pentru perioada 15 mai 2011 - 15.01.2013; la data de 29.11.2012 a fost achitată suma de 2.707.080,00 RON, reprezentând chiria în avans pentru 60 de luni, conform actului adiţional nr. x/27.11.2012.

Din probele administrate a reieşit faptul că bunurile respective nu aparţineau în fapt inculpatului I., ci inculpatului A., şi fuseseră aduse de acesta din urmă de la Iaşi, la momentul preluării funcţiei de preşedinte al C.C.I.R., în anul 2009. Bunurile nu prezentau o valoare deosebită, nefiind vorba despre antichităţi, ci despre diverse bunuri mai vechi, pe care acesta le deţinuse la locuinţa şi la cabinetul de avocat din Iaşi.

Astfel, respectivul contract de închiriere a fost întocmit şi semnat pentru unicul scop de a obţine bani în folos personal, din lichidităţile C.C.I.R., de către inculpatul A., care a şi ridicat sumele de la casieria unităţii, fără a le mai preda inculpatului I.

Potrivit declaraţiilor martorilor GG. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2007 - 2011, N. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2011 - martie 2014, şi Q. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada 2009 - 2015, aceştia nu ştiau despre existenţa acestui contract, inculpatul A. declarând permanent că bunurile ce fac obiectul acestuia sunt personale, aduse de la Iaşi şi puse la dispoziţia organizaţiei.

Martorul Z. - referent în cadrul C.C.I.R. - a declarat că în anul 2009 a participat la inventarierea unor bunuri mobile aflate în incinta Camerei Naţionale situată în Bucureşti, Bd. x, Sect. 3, majoritatea acestor bunuri regăsindu-se ulterior în Anexa nr. 1 la Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, bunuri despre care martorul credea că aparţineau inculpatului A., o parte din acestea fiind aduse de la Iaşi, odată cu mutarea acestuia la Bucureşti; de asemenea, o parte din aceste bunuri fuseseră primite cadou (fie cu ocazia zilei de naştere, fie cu ocazia diverselor întâlniri cu ambasadori sau oficialităţi la sediul C.C.I.R.), având ataşate cărţi de vizită.

Martora W., care a ocupat funcţia de director al Departamentului economic în cadrul C.C.I.R., a declarat că, la solicitarea inculpatului A., sumele de bani, împreună cu dispoziţiile de plată, le-a pus în plic sigilat şi le-a înmânat fie acestuia, fie şefului de cancelarie, martora C., primind ulterior dispoziţiile de plată semnate, fără să îl vadă însă pe inculpatul I. semnând aceste dispoziţii de plată şi necunoscând dacă banii au ajuns la acesta.

Martora C. - şef al cancelariei şi al executivului C.C.I.R. în perioada 2008 - 2014, audiată în calitate de suspect la data de 31.03.2015, referitor la bunurile închiriate de la I., a arătat că obiectele în cauză aparţineau inculpatului A., pentru că le-a văzut în locuinţa acestuia din Iaşi, la biroul său de avocatură de la Iaşi, în incinta C.C.C.I. Iaşi şi în CCC., iar în momentul în care a devenit Preşedintele C.C.I.R. au fost aduse la Bucureşti.

Referitor la actul adiţional la contractul de închiriere, din data de 27.11.2012, martora C. a declarat că la rubrica locator a fost semnat de inculpatul A., care a încercat să reproducă semnătura lui I. de pe alte documente. În acelaşi mod, prin imitarea semnăturii lui I., preşedintele C.C.I.R., A. a semnat şi pe dispoziţia de plată către casierie pentru plata chiriei în avans pe 5 ani (în valoare de 2.707.080,00 RON) şi şi-a însuşit banii.

Audiat în calitate de suspect la data de 23.04.2015, inculpatul I. a arătat că a semnat în calitate de locator un contract de închiriere din care i-au fost prezentate de către inculpatul A. prima şi ultima pagină, fără să ştie ce prevederi conţine, contract despre care a aflat ulterior că este contractul nr. x/26.01.2011. Totodată, a declarat că a semnat patru dispoziţii de plată către casierie în alb şi a scris o declaraţie prin care a solicitat plata în avans conform contractului menţionat, fără să solicite explicaţii şi fără să încaseze vreun ban.

Acesta a precizat că nu îşi aminteşte de existenţa unui act adiţional la contract, iar bunurile care au făcut obiectul contractului nu i-au aparţinut, doar le-a văzut expuse la domiciliul din Iaşi al inculpatului A. şi la Camera de Comerţ Iaşi. Atât în declaraţia de suspect din data de 23.04.2015, cât şi în declaraţia de inculpat din data de 07.03.2016, I. a precizat că nu a primit nicio sumă de bani de la C.C.I.R. în baza contractului de închiriere nr. x/2011. În declaraţia dată în faţa Curţii, la data de 2.05.2018, inculpatul I. a revenit, în esenţă, la cele declarate iniţial în anul 2014, în calitate de martor, în sensul că bunurile care au făcut obiectul contractului de închiriere îi aparţineau lui şi unui prieten decedat, DDD., precum şi că a încasat banii potrivit contractului şi actului adiţional.

Curtea reţine însă numai acele declaraţii care, în raport cu toate elementele cauzei, pot fi considerate că exprimă adevărul, indiferent în ce stadiu al procesului au fost făcute; în cauză, nu îşi poate fundamenta concluziile pe declaraţiile date de inculpatul I. în cursul judecăţii, întrucât revenirea asupra relatărilor anterioare nu este temeinic şi convingător justificată; astfel, inculpatul a spus că a recunoscut faptele pentru că procurorul i-a spus că în sens contrar nu va mai rămâne martor, ci va dobândi calitatea de suspect şi inculpat; or, din simpla consultare a actelor cauzei rezultă că inculpatul I. a dat declaraţii de recunoaştere a faptelor comise, astfel cum au fost reţinute de organele de urmărire penală, în calitate de suspect - în prezenţa avocaţilor aleşi EEE.

şi FFF., din cadrul Baroului Bucureşti - şi de inculpat (prin urmare, după ce dobândise această calitate, şi nu sub "ameninţarea" că o va dobândi). Avocaţii care l-au asistat pe inculpat când a dat declaraţia de suspect de recunoaştere a faptelor sunt diferiţi de cei care l-au asistat pe inculpat în cursul judecăţii, când acesta a solicitat să se prevaleze de procedura în cazul recunoaşterii învinuirii (din cadrul Societăţii civile de avocaţi GGG.), care au anunţat Curtea că mandatul lor a încetat la data de 22.03.2018, întrucât au denunţat contractul de asistenţă juridică drept consecinţă a nerespectării de către client a obligaţiilor asumate, şi prin urmare nu au fost "concediaţi" de inculpat pentru că l-ar fi consiliat să recunoască fapta, după cum a afirmat acesta.

Prin Raportul de constatare criminalistică nr. 449.980 din data de 05.06.2015 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a stabilit că semnăturile de la rubricile aferente contractului de închiriere nr. x/26.01.2011, actului adiţional la contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, cererii înregistrată la C.C.I.R. cu nr. x/25.02.2011 şi dispoziţiilor de plată nr. x din 02.02.2011, 25.02.2011, 01.03.2011 şi 29.11.2012 au fost executate de inculpatul I.

Prin adresa nr. x/08.09.2014, A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie faptul că inculpatul I. nu a declarat venituri din cedarea folosinţei bunurilor în perioada 2003 - 2013, figurând în evidenţele fiscale cu venituri din salarii şi venituri din jocuri de noroc.

Referitor la contractul de închiriere nr. x/27.11.2011, nu există documente care să justifice necesitatea şi oportunitatea închirierii bunurilor, documente care să arate fundamentarea preţului extrem de mare al închirierii şi raţionamentul economic care a stat la baza plăţilor în avans efectuate. Mai mult, suma achitată depăşeşte valoarea bunurilor în cauză, rezultând că întreaga operaţiune a avut ca scop sustragerea unor sume de bani din lichidităţile C.C.I.R.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, astfel cum au fost redate anterior, Curtea va reţine caracterul fictiv al contractului de închiriere şi al actului adiţional la acesta, încheiate între C.C.I.R. şi inculpatul I., acte prin care nu a avut loc, în realitate, închirierea unor bunuri de către inculpatul I. către C.C.I.R. şi în care se consemnează, în mod fals, realizarea unei asemenea operaţiuni, ci însuşirea, de către inculpatul A., a unor sume de bani din patrimoniul C.C.I.R., cauzând astfel un prejudiciu total de 5.199.079,00 RON (echivalentul a 1.187.364,51 euro).

Nu va reţine declaraţiile martorei C. în sensul că actul adiţional la contractul de închiriere şi dispoziţiile de plată aferente ar fi fost semnate de inculpatul A., care ar fi imitat semnătura inculpatului I., dat fiind că acestea nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză (declaraţiile inculpaţilor A. şi I. - în calitate de suspect, la data de 23.04.2015, menţinute în declaraţiile date în calitate de inculpat, la data de 7.03.2016 şi 25.08.2016 -, susţinute de concluziile Raportului de constatare criminalistică nr. 449.980 din data de 05.06.2015). Pe de altă parte, va înlătura declaraţiile inculpatului I. (ca martor, la data de 14.08.2014, şi ca inculpat, în faţa Curţii, la data de 2.05.2018) cu privire la caracterul real al contractului de închiriere, care ar fi privit bunuri ce îi aparţineau atât lui cât şi unui prieten DDD., în prezent decedat, date fiind declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză (GG., N., Q., Z. şi C.), care au arătat că bunurile mobile enumerate în anexa la contract erau bunuri aparţinând inculpatului A., precum şi informaţiile comunicate de A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, potrivit cărora inculpatul I. nu a declarat venituri din cedarea folosinţei bunurilor în perioada 2003 - 2013, figurând în evidenţele fiscale cu venituri din salarii şi venituri din jocuri de noroc.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., pentru actul adiţional la contractul de închiriere, în cazul inculpatului A., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., pentru contractul de închiriere în cazul inculpatului A., pentru fiecare dintre cele două acte (contract şi actul adiţional) în cazul inculpatului I. şi, respectiv, pentru semnarea contractului de închiriere, în cazul inculpatei D.;

- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen. (pentru aprobarea prin semnătură a contractului de închiriere şi a cererii înregistrate la C.C.I.R. sub nr. x/25.02.2011, prin care inculpatul I. a solicitat achitarea integrală a sumei aferente contractului) şi, respectiv, folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen. (pentru încheierea actului adiţional la contract), în cazul inculpatului A. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen., în cazul inculpatului I., pentru fiecare dintre cele două acte (contract şi act adiţional), şi delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen., în cazul inculpatei D. (pentru contractul de închiriere). În concret, prin încheierea contractului de închiriere nr. x/26.01.2011 (semnat de inculpata D., din dispoziţia sa) inculpatul A. şi-a însuşit 2.491.999 RON, iar prin încheierea actului adiţional din 27.11.2012, şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe martora C. să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 2.707.080 RON, din bugetul C.C.I.R. (în total 5.199.079,00 RON), activitate înlesnită de inculpatul I.

(...) I. 7. Contractul de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009, încheiat între C.C.I.R., prin inculpata D. (secretar general), şi Cabinetul de avocatură "A.":

Contractul avea ca obiect acordarea de consultaţii juridice pentru clientul C.C.I.R., "privind Dosarul nr. x/2008", pentru un onorariu de 32.000 RON cu termen de plată 15.03.2009, cu precizarea că "onorariul se achită în momentul pronunţării unei hotărâri definitive şi irevocabile în favoarea C.C.I.R.".

Onorariul stabilit prin contract, în sumă de 32.000 RON, a fost achitat de C.C.I.R. la data de 27.02.2009, prin virament bancar.

În legătură cu obiectul acestui contract de asistenţă juridică, a rezultat că Dosarul nr. x/2008 a fost înregistrat la data de 15.02.2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, având ca obiect contestaţie la decizia de concediere formulată de HHH., soluţionat la data de 23.05.2008.

La data de 02.09.2008, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost înregistrat recursul formulat de C.C.I.R. împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul menţionat. Recursul a fost soluţionat prin decizia pronunţată la data de 24.02.2009, în dosar fiind un singur termen de judecată, respectiv la data de 17.02.2009.

Din probatoriul administrat a rezultat că în realitate nu au fost prestate servicii de asistenţă juridică de către inculpatul A., contractul fiind încheiat cu singurul scop de a direcţiona în folos personal sume de bani din bugetul C.C.I.R.

Astfel, la nivelul C.C.I.R. funcţiona un întreg departament juridic, care avea printre atribuţii participarea la procesele în care era angajată Camera. În plus, inculpatul A. a încasat de la C.C.I.R. suma de 32.000 RON pentru presupuse servicii de asistenţă juridică prestate în intervalul 31.01.2009 (data contractului) - 24.02.2009 (data emiterii sentinţei), în condiţiile în care a existat un singur termen de judecată, când instanţa a amânat pronunţarea.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., în cazul inculpaţilor A. şi D.;

- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen. în cazul inculpatei D. şi, respectiv, folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. În concret, prin încheierea contractului de asistenţă juridică (semnat de inculpata D., din dispoziţia sa) inculpatul A. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata D. să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 32.000 RON din bugetul C.C.I.R.

I. 8. Contractul de asistenţă juridică nr. x/27.02.2009, încheiat între C.C.I.R., prin inculpata D. (secretar general), şi Cabinetul de avocatură "A.":

Contractul avea ca obiect acordarea de consultaţii juridice pentru clientul C.C.I.R. "privind întoarcerea executării silite ref. HHH.", pentru un onorariu de 10.000 RON, cu termen de plată 31.03.2009.

Onorariul stabilit prin contract, în sumă de 10.000 RON, a fost achitat de C.C.I.R. la data de 10.03.2009, prin virament bancar.

Din probatoriul administrat a rezultat că în realitate nu au fost prestate servicii de asistenţă juridică de către inculpatul A., contractul fiind încheiat cu singurul scop de a direcţiona în folos personal sume de bani din bugetul C.C.I.R.

Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Camerei Naţionale, în vigoare la datele când au fost încheiate contractele de asistenţă juridică cu Cabinetul de avocatură "A.", Direcţia de Drept şi Legislaţie din cadrul Camerei avea în structură Biroul juridic. Art. 30, pct. 1 din R.O.F. precizează faptul că Biroul juridic "reprezintă şi apără drepturile şi interesele legitime ale Camerei Naţionale în raport cu autorităţile publice, cu persoanele fizice sau juridice, în condiţiile legii şi ale reglementărilor proprii".

În aceeaşi perioadă de referinţă, în cadrul Biroului juridic, erau angajaţi consilieri juridici (II., CC., III., AA., JJ.), care conform fişelor posturilor transmise de C.C.I.R., în perioada de referinţă aveau printre atribuţii:

"1. reprezintă şi apără drepturile şi interesele legitime ale Camerei Naţionale în raport cu autorităţile publice, cu persoanele fizice sau juridice, în condiţiile legii şi ale reglementărilor proprii; (...) 4. apără interesele C.C.I.R. în faţa instanţelor judecătoreşti; 5. elaborează şi avizează cereri de chemare în judecată, întâmpinări, note scrise (...)".

Astfel, C.C.I.R. avea atât angajaţi de specialitate care aveau atribuţii de serviciu şi erau remuneraţi pentru a oferi consultanţă şi reprezentare pe probleme juridice, cât şi relaţii de colaborare cu avocaţi externi.

Potrivit declaraţiilor martorilor GG. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2007 - 2011, FF. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2007 - 2011, N. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2011 - martie 2014, şi Q. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada 2009 - 2015, aceştia, deşi făceau parte din conducerea executivă, nu au ştiut de existenţa contractelor de asistenţă juridică încheiate de cameră cu Cabinetul de avocatură "A.".

Martora AA., consilier juridic la C.C.I.R. în perioada ianuarie - decembrie 2009, a precizat, referitor la dosarul având ca obiect litigiul de muncă formulat de HHH., că a lucrat singură în acest dosar, îndeplinind activităţile pe care le-a considerat necesare, şi a reprezentat instituţia în instanţă, şi că nu ştie ca inculpatul A., în calitate de avocat, să fi acordat asistenţă juridică pentru C.C.I.R. în această cauză, pe lângă faptul că nu există nicio o delegaţie a acestuia în dosar.

Astfel, din ansamblul probatoriului administrat în cauză s-a reţinut faptul că încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/27.02.2009 nu a fost încheiat în scopul prestării de servicii de asistenţă juridică de către inculpatul A., ci pentru a justifica însuşirea de către inculpat a sumei de 10.000 RON din bugetul C.C.I.R.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., în cazul inculpaţilor A. şi D.;

- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen. în cazul inculpatei D. şi, respectiv, folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. În concret, prin încheierea contractului de asistenţă juridică (semnat de inculpata D., din dispoziţia sa) inculpatul A. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata D. să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 10.000 RON din bugetul C.C.I.R.

I. 9. Cheltuirea în interes personal a sumei de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R.":

În perioada 4.06.2008 - 27.01.2014, inculpatul A. a ridicat din casieria C.C.I.R. suma totală de 47.599.382,90 RON, din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R.", pe care a folosit-o în interes personal.

Astfel, conform documentelor transmise de C.C.I.R., prin Hotărârea nr. 4 a Adunării Generale din data de 14.05.2008 care a avut loc la Călimăneşti, în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Casei Naţionale, a fost introdus un Fond la dispoziţia Biroului de Conducere, ce putea fi cheltuit "numai cu aprobarea Preşedintelui Camerei Naţionale pe baza unui referat, fără a fi necesare documente justificative folosite în contabilitate".

Începând cu anul 2011, titulatura fondului s-a schimbat devenind Fond la dispoziţia Preşedintelui, dar modul de angajare şi utilizare al banilor din acest fond a rămas acelaşi. Fondul la dispoziţia Preşedintelui era cuprins în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli şi era nedeductibil fiscal, deci nu influenţa eventualul impozit pe profit datorat bugetului de stat.

Martorul Y., membru al comisiei de cenzori a C.C.I.R. începând cu anul 2008, a precizat că fondul la dispoziţia Biroului de Conducere a fost înfiinţat în anul 2008, fiind prevăzută o valoare rezonabilă, respectiv 577.000 RON, cu privire la care a crezut că a fost constituit a servi cheltuielilor de protocol efectuate de organele de conducere. Pentru aceste sume s-a prevăzut eliberarea numai pe baza unui referat, fără a fi necesare documente justificative din cele înregistrate în contabilitate. În anul 2009 însă, suma utilizată din fondul menţionat a crescut considerabil la aproximativ 3 milioane RON, sumele fiind ridicate numai în numerar de la casierie.

Martora V., membru al comisiei de cenzori a C.C.I.R. începând cu anul 2008, a arătat situaţia privind cheltuielile nedeductibile reprezentând sumele de bani ridicate de A. din Fondul la dispoziţia preşedintelui, pentru care nu existau documente justificative, a fost prezentată de fiecare dată în rapoartele anuale întocmite de comisia de cenzori, inculpatul A. dorind evitarea acestei exprimări ("fără documente justificative").

Martora C. a declarat că Fondul la dispoziţia preşedintelui devenea din an în an mai mare şi nu ştia nimeni ce făcea cu el (nici angajaţii C.C.I.R. şi nici preşedinţii de camere); din când în când, inculpatul spunea că trebuie să facă "lobby" pentru legea camerelor, apoi pentru Registrul Comerţului şi din când în când vorbea despre banii daţi pentru diferite procese (în principal cel cu terenurile de la B. SA. - care spunea că l-a costat un milion euro); peste tot însă se vorbea despre banii pe care îi pierdea la cazinouri. Banii se ridicau din casierie pe baza unui referat, care la început se afla în calculatorul inculpatei D. (secretar general), care-l semna şi totodată semna şi pe ordinele de plată (de primire a banilor). Banii erau aduşi de către directorul economic, martora W., care-i dădea inculpatului A. Ulterior, referatul se afla în calculatorul martorei C. Inculpatul A. vorbea cu martora W., care venea la martora C. şi-i spunea suma pe care o trecea pe referat. Acest referat se imprima în două exemplare, semnate de inculpatul A. În cursul aceleiaşi zile sau cel mai târziu în zilele următoare, martora W. aducea banii în plicuri mari, în care se afla şi dispoziţia de încasare a banilor. Martora C. mergea cu martora W. sau singură în biroul inculpatului A. şi îi dădea plicurile respective, pe care le punea în seiful din biroul său, la indicaţiile acestuia.

În perioada 2008 - 2014, inculpatul A. în calitate de Preşedinte al C.C.I.R. a ridicat în numerar din casieria organizaţiei suma de 47.599.382,90 RON.

Aceste retrageri de numerar care au însumat echivalentul a peste 10.000.000,00 euro, s-au efectuat pe baza dispoziţiilor de plată către casierie semnate de inculpat, ca persoană care a primit banii, şi a referatelor semnate tot de acesta, cu o singură excepţie, referatul nr. x/02.03.2010, semnat de martora C. - Şef Cancelarie.

Pentru sumele ridicate din casierie de inculpatul A. nu există documente din care să rezulte modul în care au fost cheltuite, iar referatele întocmite nu conţin nicio informaţie despre destinaţia banilor, acestea reprezentând numai documente prin care şi-a aprobat pentru sine sumele respective.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen., în cazul inculpatului A. În concret, cheltuirea în interes personal a sumei totale de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R." reprezintă însuşirea, pentru sine, a sumei de bani menţionate din bugetul C.C.I.R.

I. 10. Efectuarea unor plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri, în valoare totală de 159.095,84 euro (702.487,68 RON), din lichidităţile C.C.I.R.:

Suma totală de 702.487,68 RON din lichidităţile C.C.I.R. a fost însuşită de inculpatul A., prin efectuarea unor plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri.

Astfel, conform documentelor transmise de C.C.I.R. cu adresa nr. x/25.02.2015, C.C.I.R. avea deschis contul de card de debit în euro având codul IBAN nr. x la JJJ. SA., iar cardul de debit KKK. a fost pus la dispoziţia inculpatului A. începând cu luna decembrie 2010.

Potrivit raportului de constatare întocmit în cauză, din verificarea extraselor de cont şi fişelor de cont din perioada 2010 - 2014 ale conturilor 5124 - Conturi la bănci în valută analitic card de debit în euro la JJJ. SA. (JJJ.), 5314 - Casa în valută analitic euro, 461 - Debitori, analitic euro A., puse la dispoziţie de C.C.I.R., au rezultat următoarele:

- prin contul de card de debit în euro, au fost efectuate încasări în sumă totală de 1.644.485,42 euro şi plăţi în sumă totală de 1.675.867,80 euro;

- contul de card a fost alimentat în cea mai mare parte cu sumele depuse în casieria C.C.I.R. de A. şi cu sumele transferate de acesta din contul personal deschis la LLL. SA., respectiv suma totală de 1.310.003,96 euro;

- plăţile au reprezentat în cea mai mare parte plăţi către cazinouri (1.417.127,91 euro) - MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ. etc., dar au mai existat şi plăţi pentru cazare, transport, alte servicii şi produse în cazul unor deplasări externe;

- între suma determinată ca plătită către cazinouri şi suma cu care a fost alimentat contul de card de către inculpatul A. există o diferenţă de 107.123,95 euro (1.417.127,91 euro minus 1.310.003,96 euro), diferenţă care reprezintă plăţi efectuate din disponibilităţile C.C.I.R. şi nereturnată;

- conform evidenţei financiar - contabile a C.C.I.R., contul de card nu a mai înregistrat operaţiuni după data de 06.05.2014, la data de 30.05.2014 prezentând sold zero;

- conform fişei contului 461 - Debitori, analitic euro A., la data de 31.12.2014, acesta înregistra un debit faţă de C.C.I.R. în sumă de 159.095,84 euro. Acest debit care se află înregistrat în evidenţele financiar - contabile ale C.C.I.R., reprezintă sume cheltuite din lichidităţile organizaţiei, nejustificate cu documente şi neacoperite ulterior.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. În concret, efectuarea unor plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri, în valoare totală de 159.095,84 euro (702.487,68 RON), din lichidităţile C.C.I.R., reprezintă însuşirea, pentru sine, a sumei de bani menţionate din bugetul C.C.I.R.

II. În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat societăţii B. SA.:

II. 1. Contractul de închiriere nr. x/05.09.2012, încheiat între B. SA., reprezentată de directorul general inculpata J., în calitate de locator, şi H. SRL, în calitate de locatar:

Contractul a avut ca obiect închirierea imobilului "RRR.", cu destinaţia de locuinţă, cu suprafaţă construită de 251,59 mp, şi a terenului aferent de 1.589 mp, situate în Bucureşti.

În fapt, B. SA. a încheiat, în calitate de locator pentru imobilul "RRR.", două contracte de închiriere cu conţinut identic şi cu acelaşi număr, respectiv nr. x/05.09.2012, unul cu persoana fizică G. şi unul cu H. SRL, la care inculpatul G. (căsătorit cu inculpata F., fiica inculpatului A.) era asociat unic şi administrator.

Conform celor comunicate de B. SA. prin adresa nr. x/21.01.2015 transmisă la Direcţia Naţională Anticorupţie, contractul nr. x/05.09.2012 încheiat cu H. SRL a fost operaţional.

Prin contract s-a stabilit preţul închirierii pentru casă (împreună cu terenul pe care este amplasată) la 500 RON/lună exclusiv TVA, în preţul chiriei fiind inclusă şi valoarea utilităţilor, iar preţul închirierii pentru terenul din jurul casei a fost de 0,1 euro/mp/lună, deci 133,75 euro/lună exclusiv TVA (1.337,41 mp).

Termenul contractului a fost stabilit pentru perioada 01.09.2012 - 31.12.2017, cu posibilităţi de prelungire.

Conform informaţiilor existente în baza de date a O.N.R.C., B. SA. are în obiectul de activitate "Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate" - cod CAEN 6820 şi, ca orice societate, are ca scop principal realizarea unor venituri cât mai mari din activităţile desfăşurate conform obiectului de activitate şi înregistrarea de profit.

Potrivit Raportului de constatare din data de 29.07.2015 întocmit în cauză, preţurile stabilite prin contract pentru chiria acestui imobil sunt derizorii faţă de cele existente pe piaţă pentru imobile asemănătoare, astfel că H. SRL a fost favorizată, scopul încheierii acestui contract fiind obţinerea unui folos pentru membrii de familie ai inculpatul A.

Prin adresa nr. x/12.05.2015, B. SA. a comunicat că perioada în care s-a facturat chirie pentru imobilul în cauză către H. SRL a fost septembrie 2012 - noiembrie 2013, iar începând cu decembrie 2013 nu s-a mai facturat, deşi firma şi inculpatul G. nu au eliberat spaţiul nici până în luna mai 2015.

B. SA. a obţinut sentinţa arbitrală nr. 11/05.02.2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional în Dosarul nr. x/2014, conform căreia Tribunalul Arbitral a constatat "încetarea contractului de închiriere nr. x/09.09.2012, încheiat de reclamanta B. cu pârâta H. SRL prin reziliere unilaterală, în baza art. 7 lit. f) din contract".

Totodată, prin sentinţa arbitrală nr. 34/27.03.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Arbitraj Internaţional a admis în parte acţiunea B. SA. şi în consecinţă a dispus "evacuarea pârâtei SC H. SRL din construcţia numită RRR. situată în Bucureşti, sector 1".

H. SRL a promovat pe rolul instanţelor civile trei acţiuni pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin care a solicitat obligarea B. SA. de a se abţine de la orice acţiune de natură să tulbure sau să împiedice exercitarea dreptului de folosinţă a imobilului "RRR." şi de a asigura furnizarea continuă a serviciilor de utilităţi ale imobilului. Cele trei acţiuni au fost respinse de către Judecătoria Sector 1 Bucureşti (prin Sentinţa civilă nr. 11774 din 4.07.2014, în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Dec. civ. nr. 13/A din 10.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care au fost respinse apelurile formulate de apelanţii H. SRL şi G., Sentinţa civilă nr. 19905 din 14.11.2014, în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Dec. civ. nr. 796/A din 03.03.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care au fost respinse apelurile formulate de apelanţii H. SRL şi G., şi Sentinţa civilă nr. 2466 din 11.02.2015, în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Dec. civ. nr. 1427 din 17.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respins apelul formulat de apelantul G.).

În baza contractului de închiriere nr. x/05.09.2012, B. SA. a emis către H. SRL pentru perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013, un număr de 17 facturi pentru încasarea chiriei pentru imobil, teren şi utilităţi, în valoare totală de 16.431,66 RON, reprezentând echivalentul a 3.697,41 euro, calculat la cursul B.N.R. din data emiterii facturilor.

Prin Raportul de constatare întocmit de Serviciul Specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a reţinut că, din informaţiile regăsite pe site-urile de tranzacţii imobiliare, care afişează şi oferte de închiriere din anii trecuţi, în luna septembrie 2012 când a fost încheiat contractul de închiriere între B. SA. şi H. SRL (la preţul de 500 RON pentru construcţie şi 133,75 euro pentru teren), cele mai reduse chirii solicitate pentru imobile asemănătoare ca suprafaţă amplasate în zona respectivă sau adiacent s-au situat între 1.150 euro şi 1.800 euro.

Totodată, în Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de SSS. SRL la solicitarea societăţii B. SA. şi transmis de aceasta din urmă la Direcţia Naţională Anticorupţie prin adresa nr. x/15.01.2015, s-a arătat că preţul mediu practicat la închirierea unor imobile asemănătoare din zonă, era în jurul valorii de 1.150 euro/lună.

Experţii au arătat, de asemenea, că, deşi iniţial "RRR." a fost o casă exponat, B. SA. a adus îmbunătăţiri construcţiei în valoare de 831.771,47 RON, sumă înregistrată la finele anului 2013 în contul 231 - Imobilizări corporale în curs de execuţie şi a dotat imobilul cu echipamente şi bunuri în valoare de 291.116,84 RON (instalaţie de încălzire, instalaţie de aer condiţionat, frigider, LCD-uri, sistem de alarmă, lustre, videointerfon etc., bunuri înregistrate în evidenţă ca mijloace fixe).

Chiria prevăzută în contract, nu numai că a reprezentat un venit nesemnificativ, dar nu a acoperit nici măcar cheltuielile cu utilităţi (energie electrică, gaze, apă, canal, etc.) pentru "RRR.", suportate de B. SA.

În condiţiile în care imobilul ar fi fost închiriat la tariful de 1.150 euro/lună şi considerând sumele achitate de H. SRL drept chirie, a rezultat că B. SA. nu a înregistrat şi nu a realizat în perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013, venituri în valoare totală de 60.237,00 RON (echivalentul a 13.552,59 euro).

De asemenea, conform situaţiei cuprinzând cheltuielile cu utilităţi (energie electrică, gaze, apă, canal, etc.) pentru "RRR." anexată adresei nr. x/12.05.2015 transmisă de B. SA., acestea au fost înregistrate în perioada septembrie 2012 - octombrie 2014 şi au fost în valoare totală de 48.788,44 RON exclusiv TVA.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de: folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului G., şi delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatei J. În concret, prin încheierea contractului de închiriere analizat inculpatul A. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata J. să încheie un contract de închiriere şi să folosească astfel, pentru altul (H. SRL, prin inculpatul G., ginerele inculpatului A.), bunuri din patrimoniul societăţii B. SA., cauzând un prejudiciu total de 109.025,44 RON, constând în diferenţa dintre chiria care ar fi trebuit încasată şi cea efectiv percepută şi cheltuielile cu utilităţi, activitate înlesnită de inculpatul G., care a şi beneficiat de această folosire ilicită a bunurilor.

II. 2. Promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 la BNP K. de notarul public L., încheiată între B. SA., reprezentată de inculpata J. (director general), în calitate de promitentă-vânzătoare, şi G., în calitate de promitent-cumpărător:

Convenţia avea ca obiect promisiunea de vânzare a imobilului "Construcţia C31- RRR." - imobil în regim de înălţime P+1E cu o suprafaţă construită la sol de 180,23 mp, situat în Bucureşti, la preţul de 100.000 euro la care se adaugă TVA, promitentul cumpărător achitând avansul în valoare de 12.400 euro.

Potrivit Raportului de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de SSS. SRL la solicitarea B. SA. şi transmis de aceasta din urmă la D.N.A., cu adresa nr. x/15.01.2015, valoarea acestui imobil (construcţie C31 - RRR. - imobil în regim de înălţime P+1E, situat în Bucureşti, Bd. x, sector 1), cu modernizările aferente, este de 1.414.005 RON, echivalentul a 317.582 euro, calculat la cursul B.N.R. din data tranzacţiei.

Promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost urmată de perfectarea contractului de vânzare efectivă, întrucât B. SA. a formulat acţiune împotriva inculpatului G., prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare a imobilului "RRR.", în cadrul dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Pe de altă parte, inculpatul G. a formulat acţiune în cadrul dosarului nr. x/2014 având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, iar Tribunalul Bucureşti a dispus conexarea cauzei la Dosarul nr. x/2014.

Din consultarea portalului instanţelor de judecată, a rezultat că în Dosarul nr. x/2014, prin Sentinţa civilă nr. 4271/2015 din 23.07.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins atât cererea principală, cât şi cererea conexă, ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 2075 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât G. împotriva Sentinţei civile nr. 4271/23.07.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia aVI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014 şi a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă B. SA., a schimbat în parte sentinţa apelată şi a constatat nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/12.12.2013. A reţinut, în acest sens, printre altele, că sunt incidente dispoziţiile art. 1238 alin. (2) C. civ., potrivit cărora cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului, întrucât prefigurează o evidentă fraudă la lege şi, implicit, o cauză ilicită a actului juridic a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată:

"«constrângerea morală» a martorei J. care a încheiat, în mod efectiv, tranzacţia, de către dl. A., prin prisma faptului că fusese numită la propunerea acestuia (preşedintele C.C.I.R. şi care avea o poziţie dominantă în B., manifestată abuziv, după cum s-a dovedit), teama acesteia de a acţiona în sens contrar celor solicitate, pentru că astfel şi-ar fi pierdut funcţia, apoi înstrăinarea unui imobil care avea destinaţia de locuinţă de serviciu, unei persoane care nu era în serviciul B., nefiind angajat al acesteia (ci doar ginerele d-lui A.) şi nu avea nici un temei legal să îl dobândească (la un preţ mult subevaluat şi în care B. investise cu mult peste suma de 100.000 euro, pretinsă ca preţ) şi, nu în ultimul rând, înstrăinarea unui imobil fără ca vânzătorul să aibă acte de proprietate (după cum rezultă încheierea nr. 4379 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin care s-a respins cererea de notare în Cartea Funciară a imobilului RRR.)".

Martorul O. - director al administraţiei generale a B. SA. în perioada 2011-2014 -, a arătat, în cursul judecăţii, că a primit dispoziţie, împreună cu inculpata J., de la inculpatul A., să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul "RRR.", contract care nu s-a putut încheia de la început din cauză că nu era întocmită cartea funciară, toate imobilele B. SA. figurând pe o singură adresă, astfel că s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare, fără respectarea procedurilor interne ale societăţii, care presupuneau un anunţ public în piaţă, precum şi un raport de evaluare. A mai precizat martorul că dispoziţiile primite de la inculpatul A. erau doar verbale, dar că din moment ce era preşedintele C.C.I.R., care era acţionar majoritar la B. SA., este evident că avea autoritate asupra acestei societăţi, iar dispoziţiile sale trebuiau executate, aceasta fiind percepţia generală în cadrul B. SA.

Sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de: folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la tentativă la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 32 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului A. şi, respectiv, complicitate la tentativă la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 32 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatului G., şi tentativă la delapidare, prevăzută de art. 32 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., în cazul inculpatei J. În concret, prin încheierea convenţiei menţionate inculpatul A. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata J. să încerce să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul G.), bunuri din patrimoniul societăţii B. SA., în valoare de 1.414.005 RON, activitate înlesnită de inculpatul G., care urma să fie şi beneficiarul activităţii infracţionale.

II. 3. Contractul de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, încheiat între B. SA., reprezentată de inculpata J. (director general), cu Cabinetul de avocatură "A.", prin inculpatul A.:

Contractul a avut ca obiect "acordarea de consultanţă juridică, mediere în dosarele x/2010, y/2011, z/2012, w/2010", pentru un onorariu de 500.000,00 euro inclusiv TVA la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu termen de plată 25.09.2012.

II. 4. Contractul de asistenţă juridică nr. x/11.07.2013, încheiat între B. SA., reprezentată de inculpata J. (director general), cu Cabinetul de avocatură "A.", prin inculpatul A.:

Contractul a avut ca obiect "consultaţii juridice în cauzele B. anii 2009 - 2013", pentru un onorariu de 175.000,00 euro plus TVA la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu termen de plată 31.12.2013.

II. 5. Contractul de asistenţă juridică nr. x/06.01.2014, încheiat între B. SA., reprezentată de inculpata J. (director general), cu Cabinetul de avocatură "A.", prin inculpatul A.:

Contractul a avut ca obiect "consultaţii juridice", pentru un onorariu de 500.000,00 euro plus TVA la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu termen de plată 31.12.2014.

Din probatoriul administrat în cauză, a reieşit că nu au fost prestate efectiv servicii de asistenţă juridică, aceste din urmă trei contracte menţionate fiind încheiate exclusiv în scopul direcţionării unor sume de bani aparţinând B. SA. către inculpatul A.

În baza celor trei contracte de asistenţă juridică, Cabinetul de avocatură "A." a emis trei facturi în valoare totală de 5.977.716,00 RON inclusiv TVA (echivalentul a 1.330.800 euro inclusiv TVA), astfel: factura nr. x/25.09.2012 în valoare de 2.257.200,00 RON, factura nr. x/11.07.2013 în valoare de 933.802,00 RON şi factura nr. x/06.01.2014 în valoare de 2.786.714,00 RON.

Facturile au fost achitate integral de B. SA prin virament bancar, în perioada 25.09.2012 - 10.02.2014.

Prin adresa nr. x/21.01.2015, B. SA. a comunicat că "nu există înscrisuri care să ateste prestarea de servicii de consultanţă/asistenţă juridică de către Cabinetul de Avocatură A.".

Anexat adresei nr. x/21.01.2015, B. SA. a transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie fişele posturilor pentru persoanele angajate în perioada 2008 - 2014 în cadrul Departamentului juridic al organizaţiei (consilieri juridici şi Şef oficiu juridic), precum şi contractele/convenţiile încheiate în aceeaşi perioadă de societate cu cabinete/case de avocatură, altele decât Cabinetul de avocatură "A.".

Conform fişelor posturilor comunicate, în perioada septembrie 2012 - ianuarie 2014 (perioadă în care au fost încheiate contractele de asistenţă juridică încheiate cu Cabinetul de avocatură "A."), la biroul juridic din cadrul B. SA. îşi desfăşurau activitatea nouă consilieri juridici şi un şef de birou.

Printre contractele/convenţiile contractele de asistenţă juridică încheiate de B. SA. cu alte cabinete/case de avocatură, se regăsea şi contractul de asistenţă juridică nr. x/30.06.2010 încheiat cu TTT., în care la obiectul contractului este prevăzută asistenţă juridică şi reprezentare şi pentru Dosarul nr. x/2010 (litigiul cu societatea UUU. SA.), dosar care este nominalizat şi în contractul de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012 încheiat cu Cabinetul de avocatură "A.".

Astfel, a rezultat că B. SA. avea atât angajaţi de specialitate care aveau atribuţii de serviciu şi erau remuneraţi pentru a oferi consultanţă şi reprezentare pe probleme juridice, cât şi relaţii de colaborare cu avocaţi externi.

Martorul P. - preşedinte al Consiliului de Administraţie al B. SA. începând cu anul 2011 - a declarat că în Consiliul de Administraţie nu s-au prezentat contractele de asistenţă/consultanţă juridică încheiate cu Cabinetul de avocatură "A." şi nu s-a ştiut de existenţa acestora, avocaţii aleşi pentru litigiile B. fiind de la Casa de Avocatură TTT., care a fost retribuită separat pentru serviciile prestate, precum şi angajaţii Biroului juridic al B., fără să se pună niciodată problema participării lui A. în instanţă.

Martorul O. - director al administraţiei generale a B. SA. în perioada 2011 - 2014 -, a arătat, în cursul urmăririi penale, în legătură cu faptele care fac obiectul acuzaţiilor, că în perioada 2012 - 2014 inculpatul A. a dispus încheierea a trei contracte de consultanţă între B. SA. şi Cabinetul de Avocatură A. în cuantum total de 5.977.000 RON, pe care le-a încasat fără a presta serviciul de consultanţă specificat în obiectul contractului, mai exact nu există documente care să ateste prestarea serviciilor pentru banii încasaţi. În cursul judecăţii a mai arătat că a aflat de cele trei contracte de asistenţă juridică de la inculpata J., care i le-a înmânat şi i-a spus că trebuie efectuată plata, precum şi că în mod normal înainte de încheierea contractelor trebuie întocmită o notă de fundamentare, iar în cazul celorlalte contracte de asistenţă juridică primeau documente care atestau efectuarea prestaţiilor (de exemplu, informări privind stadiul cauzei şi conduita în instanţă), contractele încheiate cu inculpatul A. fiind singurele care nu urmat procedura standard de încheiere şi în cazul cărora plăţile s-au făcut în absenţa altor înscrisuri (exclusiv în baza contractelor); de asemenea, fişele de analiză a contractelor (invocate de apărare) au fost întocmite şi semnate - de martorii O. şi MM. - ulterior semnării contractelor, din dispoziţia inculpatei J. Existenţa unei proceduri de avizare a contractelor încheiate şi precum şi, de regulă, a unor documente care să ateste efectuarea prestaţiilor a fost confirmată şi de martorul HH. (consilier juridic la B. SA. din februarie 2013) în declaraţia sa din cursul urmăririi penale, menţinută şi în cursul judecăţii.

Martora C. a arătat că "în dosarele respective nu s-a prezentat niciodată A., neavând nici colaboratori la cabinetul său, deoarece Camera era reprezentată de consilierii săi juridici, B. SA. - tot de consilieri juridici".

Martora MM. - consilier juridic la B. SA. - a precizat că:

- inculpatul A. nu a acordat asistenţă juridică pentru B. SA., în calitate de avocat;

- Dosarul nr. x/2010 a avut ca obiect litigiul cu UUU. pentru care B. SA. a angajat Casa de Avocatură "TTT.", aceasta fiind cea care a acordat asistenţa juridică şi reprezentarea în instanţă;

- Dosarul nr. x/2011, având ca obiect litigii de muncă cu VVV., a fost un dosar în care a lucrat împreună cu colegul său KK., ambii asigurând reprezentarea la termenele de judecată;

- Dosarul nr. x/2012 a fost un dosar în care atât B. SA. cât şi C.C.I.R. au fost părţi, iar reprezentarea în instanţă a fost asigurată de către martoră şi colegul său KK. din partea B. SA., iar pentru C.C.I.R., s-au prezentat consilieri juridici, salariaţi ai camerei. De asemenea asistenţa juridică a fost acordată de către martoră şi colegii săi, consilieri juridici, salariaţi la B. SA. şi C.C.I.R.

- Dosarul nr. x/2010 nu a fost un dosar monitorizat, întrucât nu prezenta interes pentru B. SA., ulterior stabilindu-se că B. SA. nu avea calitate procesuală;

- în ceea ce priveşte contractul de asistenţă juridică încheiat de B. SA. cu Casa de Avocatură A. în luna iulie 2013, având menţionat ca obiect "consultaţii juridice în cauzele B. în anii 2009 - 2013", pentru perioada în care martora a lucrat la B. SA., A. nu a prestat consultaţii juridice în calitate de avocat în cauzele B. SA.; îndrumările sau notele pe care le primea scrise de inculpatul A. pe situaţiile dosarelor ce erau transmise acestuia erau date în calitatea sa de preşedinte al C.C.I.R., aceasta fiind acţionarul majoritar al B. SA., inculpatul fiind de fapt cel care decidea cu privire la majoritatea aspectelor privind activitatea B. SA.;

- referitor la al treilea contract de asistenţă juridică încheiat de B. SA. cu Casa de Avocatură "A.", din ianuarie 2014, având menţionat ca obiect "consultaţii juridice pentru o perioadă de 1 an", pentru care a fost plătită suma de 500.000 euro, B. SA. a iniţiat o procedură necontencioasă pentru recuperarea sumei şi ulterior s-au adresat instanţei de drept comun.

Martora BB., avocat în cadrul TTT., a precizat următoarele:

- în perioada în care TTT. a acordat asistenţă juridică şi reprezentare pentru B. SA., respectiv din anul 2010 şi până în vara anului 2014, nu au mai fost alţi avocaţi cu care să colaboreze; în instanţă nu s-a prezentat niciun alt avocat pentru B. SA. alături de TTT.;

- nu a colaborat niciodată cu Cabinetul de Avocatură A. în ceea ce priveşte asistenţa juridică şi reprezentarea pe care a acordat-o pentru B. SA. în litigiul cu UUU. SA.; corespondenţa legată de derularea dosarului am purtat-o, în principal, cu Oficiul Juridic de la B. SA.; a participat la discuţii şi cu directori de specialitate din cadrul B. SA., în legătură cu expertiza tehnică dispusă în cauză, iar ulterior a transmis şi acestora informaţii legate de expertiză.

În legătură cu aceste contracte de asistenţă juridică încheiate de B. SA. cu Cabinetul de avocatură A., inculpata J., în declaraţia dată în calitate de martor la data de 19.08.2014, a precizat că în luna septembrie 2012 a fost chemată de către inculpatul A. la sediul Camerei de Comerţ, care i-a comunicat că trebuie să semneze un contract de consultanţă juridică cu Cabinetul de avocatură A., în valoare de 400.000 + TVA. Motivaţia comunicată de inculpat pentru acest contract a fost că trebuie să dea bani judecătorilor care judecau dosarul B. cu UUU. SA. şi care urma să aibă termen de pronunţare, dosar în care B. era reprezentată de Casa de avocatură TTT., iar inculpatul A. nu a prestat nicio activitate de consultanţă. Contractul şi factura aferentă i-au fost înmânate de către martora C., şefa Cancelariei C.C.I.R. De asemenea, în luna iulie 2013 i s-a comunicat de către inculpatul A. că trebuie să mai încheie un contract de consultanţă pentru suma de 175.000 euro + TVA, motivând că are nevoie pentru vacanţă. Şi acest contract şi factura aferentă i-au fost înmânate tot de către martora C. Ambele contracte au fost achitate integral cu ordin de plată, în aceeaşi zi sau în ziua următoare emiterii facturii, către Cabinetul de avocatură al inculpatului A. De asemenea, în luna ianuarie 2014 (mai exact pe 6 ianuarie) a fost sunată de inculpatul A., care ulterior a venit la sediul B. şi i-a spus că trebuie să mai încheie un contract de consultanţă cu Cabinetul său de avocatură, în valoare de 500.000 euro + TVA, motivând că trebuie să plătească judecătorii care judecau apelul B. în dosarul cu UUU. SA.

Sunt întrunite astfel, pentru fiecare dintre cele trei contracte de asistenţă juridică menţionate la pct. II.3, II.4. şi, respectiv, II.5, elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., în cazul inculpaţilor A. şi J.;

- folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., precum şi - în cazul contractelor de la pct. II.3 şi II.5 - a art. 309 C. pen., în cazul inculpatului A. şi, respectiv, delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., precum şi - în cazul contractelor de la pct. II.3 şi II.5 - a art. 309 C. pen., în cazul inculpatei J. În concret, prin încheierea contractelor menţionate inculpatul A. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata J. să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), sumele de 2.257.200 RON, 933.802 RON şi, respectiv, 2.786.714 RON (în total 5.977.716 RON), din patrimoniul societăţii B. SA.

Instanţa de fond a considerat că situaţia de fapt reţinută este dovedită prin coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile martorilor C. (suspect în cursul urmăririi penale), EE., N., Q., FF., O., O., P., GG., R., S., U., Y., V., T., W., X., Z., DD., CC., AA., MM., KK., HH., BB. şi LL.; raportul de constatare din data de 29.07.2015 întocmit de Serviciul Specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în Dosarul nr. x/2012; raportul de constatare criminalistică din data de 05.06.2015 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti; declaraţiile inculpaţilor D., J., I. şi A. şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel cum acestea au fost menţionate la prezentarea situaţiei de fapt reţinute.

În ceea ce priveşte declaraţiile date de inculpatele D. şi J., în calitate de martor, Curtea apreciază că nu se impune înlăturarea acestora, ca efect al dispoziţiilor art. 118 C. proc. pen., întrucât ambele au arătat în declaraţia dată în calitate de inculpat că îşi menţin declaraţiile anterioare şi nu doresc să dea o declaraţie suplimentară. Or, din moment cele declaraţiile date ca inculpat în care s-ar relua afirmaţiile din declaraţiile date anterior ca martor ar putea fi folosite împotriva inculpatului, pot fi folosite împotriva inculpatului şi declaraţiile anterioare date în calitate de martor dacă acesta şi le-a menţinut după dobândirea calităţii de inculpat, fără să le mai reia. Pe de altă parte, chiar dacă am interpreta în sens contrar, declaraţiile menţionate nu ar putea fi avute în vedere împotriva persoanelor care le-au dat, dar ele pot constitui mijloc de probă împotriva celorlalţi inculpaţi.

Martorii audiaţi în faza de urmărire penală, la întrebarea expresă a Curţii, au arătat că îşi menţin declaraţiile date anterior în faţa procurorului, inclusiv martora C. (audiată în cursul urmăririi penale ca suspectă şi cu privire la care s-a disjuns cauza şi s-a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, menţinut de instanţa de judecată), aceasta din urmă arătând însă că a avut convingerea că actele încheiate din dispoziţia inculpatului A. erau legale, dată fiind calitatea de avocat a acestuia.

De altfel, inculpaţii din cauză nu au contestat faptele, astfel cum au fost reţinute, ci au invocat caracterul legal al acestora, arătând că nu pot îmbrăca haină penală.

În drept, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Faptele inculpatului A. care, ca preşedinte al C.C.I.R., în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2013, şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi:

- a instigat-o pe martora C. ca, prin încheierea contractului nr. x din 6.09.2012, să îşi însuşească, pentru altul (H. SRL, prin inculpatul G.) suma de 220.780,42 RON din patrimoniul C.C.I.R. (pct. I.2.);

- a instigat-o pe inculpata D. ca, prin încheierea contractului nr. x din 23.10.2009, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, să îşi însuşească, pentru altul (societatea F. SRL, prin inculpata F.) suma de 12.252 RON din patrimoniul C.C.I.R. (pct. I.4.);

- a instigat-o pe martora C. ca, prin încheierea contractului nr. x din 12.12.2013, să folosească, pentru altul (inculpatul G.) terenul în suprafaţă de 2.900 mp situat în B-dul x, cauzând un prejudiciu de 39.617,46 RON C.C.I.R. (pct. I.5.);

- a instigat-o pe martora C. ca, prin încheierea actului adiţional din 27.11.2012 la contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 2.707.080 RON din bugetul C.C.I.R. (pct. I.6);

- a instigat-o pe inculpata D. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009 să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 32.000 RON din bugetul C.C.I.R. (pct. I.7.);

- a instigat-o pe inculpata D. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/27.02.2009 să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 10.000 RON din bugetul C.C.I.R. (pct. I.8.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea contractului de închiriere nr. x/05.09.2012 să folosească, pentru altul (H. SRL, prin inculpatul G.), bunuri din patrimoniul societăţii B. SA., căreia i s-a cauzat un prejudiciu total de 109.025,44 RON (pct. II.1.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 la BNP K., să încerce să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul G.), bunuri în valoare de 1.414.005 RON din patrimoniul societăţii B. SA. (pct. II.2.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 2.257.200 RON din patrimoniul societăţii B. SA. (pct. II.3.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/11.07.2013, să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 933.802 RON din patrimoniul societăţii B. SA. (pct. II.4.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/11.07.2013, să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 2.786.714 RON din patrimoniul societăţii B. SA. (pct. II.5.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale).

Faptele inculpatului A. care, ca preşedinte al C.C.I.R., în perioada 4.06.2008 - 6.05.2014, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale:

- prin încheierea contractului de colaborare nr. x din 3.07.2009, şi-a însuşit pentru altul (H. SRL, prin inculpatul G.) suma de 518.202,74 RON din patrimoniul C.C.I.R. (pct. I.1.);

- a instigat-o pe martora C. ca, prin încheierea contractului nr. x din 6.09.2012, să îşi însuşească, pentru altul (H. SRL, prin inculpatul G.) suma de 220.780,42 RON din patrimoniul C.C.I.R. (pct. I.2.);

- prin încheierea contractului nr. x din 18.06.2008, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, şi-a însuşit, pentru altul (societatea F. SRL, prin inculpata F., fiica sa) suma de 8.343 RON din patrimoniul C.C.I.R. (pct. I.3.);

- a instigat-o pe inculpata D. ca, prin încheierea contractului nr. x din 23.10.2009, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, să îşi însuşească, pentru altul (societatea F. SRL, prin inculpata F.) suma de 12.252 RON din patrimoniul C.C.I.R. (pct. I.4.);

- a instigat-o pe martora C. ca, prin încheierea contractului nr. x din 12.12.2013, să folosească, pentru altul (inculpatul G.) terenul în suprafaţă de 2.900 mp situat în B-dul x, cauzând un prejudiciu de 39.617,46 RON C.C.I.R. (pct. I.5.);

- prin încheierea contractului de închiriere nr. x/26.01.2011 (semnat de inculpata D., din dispoziţia sa), şi-a însuşit 2.491.999 RON din bugetul C.C.I.R. (pct. I.6);

- a instigat-o pe martora C. ca, prin încheierea actului adiţional din 27.11.2012 la contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 2.707.080 RON din bugetul C.C.I.R. (pct. I.6);

- a instigat-o pe inculpata D. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009 să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 32.000 RON din bugetul C.C.I.R. (pct. I.7.);

- a instigat-o pe inculpata D. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/27.02.2009 să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 10.000 RON din bugetul C.C.I.R. (pct. I.8.);

- în perioada 4.06.2008-27.01.2014 a cheltuit în interes personal suma totală de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R." (pct. I.9.);

- în perioada 2.12.2010 - 6.05.2014 a efectuat mai multe plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri, în valoare totală de 702.487,68 RON (echivalentul a 159.095,84 euro), din lichidităţile C.C.I.R. (pct. I.10.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea contractului de închiriere nr. x/05.09.2012 să folosească, pentru altul (H. SRL, prin inculpatul G.), bunuri din patrimoniul societăţii B. SA., căreia i s-a cauzat un prejudiciu total de 109.025,44 RON (pct. II.1.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 la BNP K., să încerce să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul G.), bunuri în valoare de 1.414.005 RON din patrimoniul societăţii B. SA. (pct. II.2.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 2.257.200 RON din patrimoniul societăţii B. SA. (pct. II.3.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/11.07.2013, să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 933.802 RON din patrimoniul societăţii B. SA. (pct. II.4.);

- a instigat-o pe inculpata J. ca, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/06.01.2014, să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul A.), 2.786.714 RON din patrimoniul societăţii B. SA. (pct. II.5.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen., a art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale).

La reţinerea formei continuate a infracţiunii de delapidare în formă agravată Curtea are în vedere şi Decizia nr. 368/2017 (M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017), prin care Curtea Constituţională a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul art. 35 alin. (1) C. pen. este neconstituţională, precum şi cele statuate de Î.C.C.J. în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. XIV din 22 mai 2006 (M. Of. nr. 6 din 4 ianuarie 2007), care rămân valabile, în sensul că "în cazul infracţiunii continuate, caracterul de "consecinţe deosebit de grave" se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii".

Dat fiind că unele acte materiale (cele descrise la pct. I.2., I.4., I.5., I.6., II.1., II.2.) au fost comise de trei persoane împreună, se impune reţinerea şi a circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte faptele descrise la pct. I.9. şi I.10. ale situaţiei de fapt, Curtea apreciază că actele săvârşite nu sunt izolate şi denotă un mod de lucru, o practică, compunând o conduită concretă unitară, în cadrul căreia individualitatea actelor componente încetează de a avea o semnificaţie penală autonomă, astfel că reprezintă câte o unitate unitate naturală (colectivă) de infracţiune, respectiv câte un singur act material al infracţiunii de delapidare, şi nu mai multe acte materiale ale infracţiunii continuate.

Curtea nu reţine în sarcina inculpatului A. actul material al infracţiunii continuate de delapidare constând în semnarea actului adiţional nr. x din data de 03.07.2009 la contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 încheiat între C.C.I.R. şi M. SA., prin care se reţine că s-au creat premisele direcţionării de fonduri către firma administrată de ginerele său, inculpatul G., întrucât, după cum a arătat anterior (pct. I.1.) apreciază că aceasta reprezintă doar acte preparatorii/de pregătire ale infracţiunii de delapidare, care nu sunt incriminate distinct (fapta menţionată nefiind, aşadar, prevăzută de legea penală).

Faptele inculpatului A. care, în perioada 30.01.2009 - 6.01.2014, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale:

- a aprobat prin semnătură contractul de închiriere nr. x/26.01.2011 şi a determinat-o pe martora C. să încheie actul adiţional din 27.11.2012 la contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, prin care se atesta o împrejurare necorespunzătoare adevărului, respectiv închirierea unor bunuri mobile aparţinând inculpatului I. către C.C.I.R. (pct. I.6.);

- a determinat -o pe inculpata D. să încheie, în numele C.C.I.R., contractele de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009 şi nr. x/27.02.2009, prin care se atesta o împrejurare necorespunzătoare adevărului, respectiv încheierea lor în vederea prestării de către inculpatul A. de servicii de asistenţă juridică (pct. I.7. şi I.8.);

- a determinat -o pe inculpata J. să încheie, în numele B. SA., contractele de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, nr. x/11.07.2013 şi nr. x/06.01.2014, prin care se atesta o împrejurare necorespunzătoare adevărului, respectiv încheierea lor în vederea prestării de către inculpatul A. de servicii de asistenţă juridică (pct. II.3, II.4. şi II.5.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).

Dat fiind că unele acte materiale (cele descrise la pct. I.6.) au fost comise de trei persoane împreună, se impune reţinerea şi a circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 lit. a) C. pen.

Curtea nu reţine în sarcina inculpatului A. două dintre actele materiale ale infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care a fost trimis în judecată, constând în încheierea Contractului de colaborare din 3.07.2009, dintre C.C.I.R. şi H. SRL, şi, respectiv, a Contractului din 6.09.2012, dintre C.C.I.R. şi H. SRL, întrucât după cum a arătat anterior (pct. I.1. şi I.2) apreciază că aceasta nu atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, astfel că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Cu privire la reţinerea formei continuate a infracţiunilor săvârşite de inculpat, Curtea a avut în vedere, pe lângă îndeplinirea condiţiilor privind unitatea de subiect activ (în cazul infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată inculpatul săvârşind unele acte în calitate de autor, iar altele - de instigator), pluralitatea actelor de executare (unul din actele infracţiunii de delapidare - descris la pct. II.2. - rămas doar în faza de tentativă) şi unitatea de calificare juridică, intervalele de timp la care s-au săvârşit actele materiale, modul similar de săvârşire a acestora, aspecte ce denotă o aceeaşi rezoluţie infracţională. (...)

Legea penală mai favorabilă:

Cu privire la legea aplicabilă infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor (toate comise sub imperiul legii vechi, cu excepţia infracţiunii de delapidare în formă continuată reţinută în cazul inculpatului A.), art. 5 alin. (1) C. pen. prevede că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014), dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Legea penală mai favorabilă este, în cauză, legea nouă, în cazul inculpaţilor A., (...), faţă de limitele pedepsei cu închisoarea considerabil reduse pentru infracţiunea de delapidare, în formă agravată ("de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni" potrivit legii noi, faţă de "de la 10 la 20 de ani" din reglementarea anterioară), care prevalează asupra limitelor uşor mai mari prevăzute de legea nouă pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată ("de la 6 luni la 3 ani" potrivit legii noi, faţă de "de la 3 luni la 2 ani" din reglementarea anterioară).

În plus, în cazul inculpatului A., care a mai fost condamnat pentru infracţiuni concurente inclusiv prin prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Î.C.C.J., secţia penală (pentru o faptă comisă în perioada 13.03. - 18.03.2014) şi care în cauză va fi condamnat inclusiv pentru o infracţiune comisă la data de 6.05.2014 (cea de delapidare, în formă continuată, în cazul căreia s-a reţinut că ultimul act material a fost comis la data de 6.05.2014), sporul prevăzut de legea nouă pentru concursul de infracţiuni este obligatoriu, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, indiferent de legea aplicabilă infracţiunilor comise sub imperiul legii vechi.(...)

Nu pot fi reţinute nici apărările inculpaţilor, în sensul că nu sunt întrunite cerinţele conţinutului constitutiv al infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, aceasta constă în "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite" (s.n.).

Potrivit art. 1 din Legea nr. 78/2000, "Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane: (...) f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie; g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) - f), în condiţiile prevăzute de lege" (s.n.).

Cu privire la calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000:

Art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 nu poate limita sfera subiectului activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, de la persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei "persoane juridice" la persoana care deţine o funcţie de conducere într-o "asociaţie" constituită potrivit O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, având în vedere dispoziţiile art. 1 lit. g) din Lege, care face trimitere la "alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) - f), în condiţiile prevăzute de lege", noţiunea de "lege" neexcluzând dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000. Pe de altă parte, nici art. 1 şi nici art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu fac trimitere la O.G. nr. 26/2000.

Expresia "fără scop patrimonial" este echivalentă celei "fără scop lucrativ" şi, folosită în legătură cu o entitate, înseamnă că acea entitate nu are ca scop obţinerea de beneficii economice. Această entitate poate obţine însă fonduri/finanţări pentru a-şi desfăşura activitatea şi a-şi aduce la îndeplinire scopul pentru care a fost înfiinţată.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, a camerelor de comerţ din România, "Camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate", sintagma "de utilitate publică" fiind introdusă ca urmare a modificării legii prin Legea nr. 39/2011 (M. Of. nr. 224 din 31 martie 2011). De asemenea, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, "Camera Naţională este organizaţie neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din România, urmărind promovarea şi dezvoltarea industriei, comerţului, serviciilor şi agriculturii, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă.".

Prin urmare, inculpatul A. poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, dacă a comis faptele în calitatea sa de preşedinte al C.C.I.R.

Potrivit Notei informative a Curţii de Conturi Europene referitoare la Raportul special nr. 4/2009 privind modul în care Comisia gestionează implicarea actorilor nestatali în cooperarea cu Comunitatea Europeană în scopul dezvoltării (raport disponibil la adresa https://www.x), raport invocat de inculpatul A. în apărare, "în domeniul cooperării pentru dezvoltare, actorii nestatali pot fi, de exemplu, organizaţii neguvernamentale (ONG-uri) şi, de asemenea, organizaţii la nivel de comunitate, asociaţii ale producătorilor agricoli, asociaţii patronale sau asociaţii profesionale, grupări ecologiste, universităţi, organizaţii sindicale, camere de comerţ şi fundaţii, precum şi biserici sau comunităţi religioase". Enumerarea, în mod distinct, a camerelor de comerţ, cu titlu exemplificativ, ca şi "actor nestatal", noţiune folosită în raportul menţionat, chiar dacă ar avea vreo relevanţă în interpretarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 13 din Legea nr. 78/2000, nu o schimbă cu nimic pe cea adoptată de instanţă.

Aceeaşi este situaţia şi în cazul celorlalte acte de drept al Uniunii Europene invocate de inculpat: Decizia Comisiei din 18 decembrie 2012, privind adoptarea normelor care asigură verificarea coerentă a existenţei şi a statutului juridic, precum şi a capacităţii operaţionale şi financiare a participanţilor la acţiunile indirecte susţinute prin granturi în temeiul celui de Al şaptelea program-cadru al Comunităţii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative şi în temeiul celui de Al şaptelea program-cadru al Comunităţii Europene a Energiei Atomice pentru activităţi de cercetare şi formare în domeniul nuclear (2012/838/UE, Euratom) (J.O. L 359, 29.12.2012) şi Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare şi diseminare pentru "Programul-cadru pentru cercetare şi inovare (2014 - 2020) - "WWW." şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006 (J.O. L 347, 20.12.2013). Pe lângă faptul că definiţiile termenilor şi expresiilor din Decizie şi Regulament prezintă relevanţă doar pentru domeniul de aplicare al acestor acte, neavând nicio legătură cu prezenta cauză, nici acestea nu contravin interpretării dată mai sus dispoziţiilor art. 1 şi art. 13 din Legea nr. 78/2000, prin "organizaţie nonprofit" înţelegându-se "o entitate juridică ce, prin forma sa juridică, nu obţine profit şi/sau care are o obligaţie juridică sau statutară de a nu distribui profit acţionarilor sau membrilor săi individuali" (Decizia CE), şi, respectiv, prin "entitate juridică nonprofit" înţelegându-se "o entitate juridică care, prin forma sa juridică, nu are scop lucrativ sau care are o obligaţie juridică sau statutară de a nu distribui profituri acţionarilor sau membrilor săi" (art. 2 alin. (1) pct. 14 din Regulamentul UE).

În ceea ce priveşte existenţa influenţei ori autorităţii de care să se folosească în cadrul B. SA., în care inculpatul A. nu ocupa nicio funcţie, martorul O. - director al administraţiei generale a B. SA. în perioada 2011 - 2014 -, a arătat, în cursul judecăţii, că deşi dispoziţiile primite de la inculpatul A. erau doar verbale, din moment ce era preşedintele C.C.I.R., care era acţionar majoritar la B. SA., este evident că avea autoritate asupra acestei societăţi, iar dispoziţiile sale trebuiau executate, aceasta fiind percepţia generală în cadrul B. SA.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare:

Potrivit art. 295 C. pen., constituie infracţiunea de delapidare "însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează".

Art. 308 C. pen. prevede că dispoziţiile art. 295 (...) privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) - respectiv "persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public" - ori în cadrul oricărei persoane juridice, caz în care limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Potrivit art. 309 C. pen., dacă faptele prevăzute în art. 295 (...) au produs consecinţe deosebit de grave (respectiv o pagubă materială mai mare de 2.000.000 RON, conform art. 183 C. pen.), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Infracţiunea de delapidare era prevăzută în reglementarea anterioară C. pen. în vigoare la art. 2151 C. pen. 1969, constând în "însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează" şi fiind pedepsită "cu închisoare de la unu la 15 ani", iar în cazul în care a avut consecinţe deosebit de grave (printre altele, şi "o pagubă materială mai mare de 200.000 RON") - cu "închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi".

Potrivit art. 147 C. pen. 1969:

"(1) Prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 (respectiv "autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public"). (2) Prin "funcţionar" se înţelege persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat" (s.n.). Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor anterior menţionate rezultă că prin "funcţionar" se înţelege inclusiv orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu [persoana menţionată în alin. (1)] în serviciul unei alte persoane juridice decât "autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public" [cele prevăzute în alin. (1)], independent de existenţa sau nu a calităţii de salariat. Sintagma "care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice ..." de la art. 147 alin. (2) nu se referă doar la persoana care are calitatea de "salariat", ci şi la "persoana menţionată în alin. (1)" la care se face trimitere.

În acest sens a statuat, de altfel, şi Î.C.C.J., secţia penală, prin Decizia nr. 1188 din 2 aprilie 2014 (www.x.ro), menţionată chiar de inculpatul A. în declaraţia sa, decizie în care se arată că:

"(...) din analiza coroborată a prevederilor art. 147 C. pen., rezultă că în determinarea noţiunii de funcţionar, (...), dispoziţiile menţionate au în vedere nu doar calitatea de salariat a inculpatului, ci şi pe aceea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute de art. 145 C. pen.

Restrângerea noţiunii de funcţionar doar la persoanele care deţin calitatea de salariat în cadrul unei persoane juridice de drept privat, (...), este lipsită de suport legal, voinţa legiuitorului fiind aceea de a include în sfera categoriei funcţionarilor şi pe acele persoane care exercită însărcinări de altă natură în serviciul unei persoane juridice de drept, doar astfel explicându-se trimiterea la dispoziţiile alin. (1) ale art. 147 C. pen.

De altfel, în măsura în care calitatea de funcţionar ar coincide doar cu aceea de salariat al unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C. pen., nu se întrevede motivul pentru care legiuitorul ar mai fi făcut trimitere la alin. (1) al art. 147, cunoscut fiind că în sfera relaţiilor de drept public, însărcinările exercitate în beneficiul persoanelor juridice cunosc forme dintre cele mai variate, care exced cu mult sfera noţiunii de "salariat"."

Pe de altă parte, persoana care "administrează" bani, valori sau alte bunuri - în sensul dispoziţiilor art. 295 C. pen. (respectiv, art. 2151 C. pen. 1969) - este persoana care desfăşoară o activitate de conducere, realizând acte de dispoziţie cu privire la situaţia bunurilor aparţinând subiectului pasiv. În noţiunea de "administrare" intră nu numai actele de decizie contabilă, adică de administrare economico-financiară a bunurilor şi valorilor din patrimoniul unităţii, ci şi actele de dispoziţie referitoare la bunurile unităţii [v. G. Antoniu, T. Toader (coordonatori), Explicaţiile Noului C. pen., vol. IV, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p.309].

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, acesta constă într-o acţiune ce poate îmbrăca una din cele trei modalităţi alternative prevăzute de lege: însuşire, folosire sau traficare, toate trei subsumându-se noţiunii de "sustragere". Însuşirea reprezintă scoaterea bunului din sfera de stăpânire a unităţii şi trecerea lui în patrimoniul subiectului activ şi se realizează şi prin trecerea bunurilor în stăpânirea efectivă a altei persoane ca urmare a activităţii ilicite a autorului. Folosirea reprezintă scoaterea temporară din sfera patrimonială a unităţii a bunului şi utilizarea lui de către funcţionar sau de către terţe persoane. Traficarea presupune scoaterea temporară a bunului din sfera de stăpânire a unităţii şi darea sa spre folosire unui terţ, contra unui câştig. Dacă folosirea presupune utilizarea chiar de către o terţă persoană a bunului, fără a aduce funcţionarului un avantaj material, traficarea reprezintă o speculare a bunului, aducând totdeauna un profit funcţionarului (v. C. Rotaru, în C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2018, pp. 272 - 273). Atât în cazul folosirii, cât şi în cel al traficării, prejudiciul constă în contravaloarea lipsei de folosinţă sau a uzurii bunului. Pentru existenţa infracţiunii nu interesează dacă activitatea ilicită păgubitoare s-a realizat în favoarea autorului sau în interesul altei persoane.

Cu privire la calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare:

Inculpatul A. a avut, în perioada infracţională, calitatea de preşedinte al C.C.I.R, preşedinte care este unul din organele de conducere ale C.C.I.R. (conform art. 31 lit. b) din Legea nr. 335/2007) şi are, potrivit art. 39 din Legea nr. 335/2007, următoarele atribuţii principale:

"a) reprezintă şi angajează Camera Naţională în relaţiile cu persoane fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate; b) încheie, modifică şi desface, în condiţiile legii, contractele de muncă ale salariaţilor Camerei Naţionale; c) urmăreşte ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale, ale colegiului şi biroului de conducere; d) urmăreşte realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei Naţionale, aprobat de adunarea generală; e) convoacă adunarea generală (...); f) convoacă şi conduce şedinţele biroului şi colegiului de conducere; g) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de adunarea generală şi de colegiul de conducere". (...)

Toţi inculpaţii menţionaţi (A. (...), au avut calitatea de "funcţionar", potrivit legii penale, atât conform reglementării actuale (art. 308 C. pen., ca şi persoane care exercită, temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice), cât şi reglementării anterioare - art. 147 alin. (2) C. pen. 1969 (care se referea inclusiv la orice persoană care exercită temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei alte persoane juridice decât autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, după cum am arătat mai sus).

De asemenea, inculpaţii au avut şi calitatea de "administrator" al banilor, valorilor sau al bunurilor obiect al delapidării, în sensul dispoziţiilor art. 295 C. pen. (respectiv, art. 2151 C. pen. 1969), fiind persoane care au desfăşurat o activitate de conducere, putând angaja patrimonial organizaţia/societatea prin contractele încheiate şi realizând acte de dispoziţie cu privire la situaţia bunurilor aparţinând subiectului pasiv.

Încheierea contractelor de închiriere de bunuri mobile şi de asistenţă juridică, la solicitarea inculpatului A., nu reprezintă decât modalităţi de sustragere şi însuşire (pentru altul) a banilor din patrimoniul C.C.I.R. şi B. SA., după caz, acţiune realizată nemijlocit de inculpatele D. şi J., precum şi de martora C., care au astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) C. pen.), la instigarea inculpatului A., care a fost şi beneficiarul sumelor de bani obiect al delapidării.

În mod similar, încheierea contractului de colaborare nr. x din 3.07.2009 şi a contractului nr. x din 6.09.2012 reprezintă modalităţi de sustragere şi însuşire (pentru altul) a banilor din patrimoniul C.C.I.R., acţiune realizată nemijlocit de inculpatul A. (primul contract menţionat) şi de martora C. (al doilea contract menţionat), care au astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) C. pen.), cel de-al doilea contract - la instigarea inculpatului A., H. SRL, reprezentată de inculpatul G. (complice) fiind beneficiara sumelor de bani obiect al delapidării.

În mod similar, încheierea contractului de închiriere nr. x din 12.12.2013, reprezintă o modalitate de folosire (pentru altul) a unor bunuri din patrimoniul C.C.I.R., acţiune realizată nemijlocit de martora C., care are astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) C. pen.), la instigarea inculpatului A., în beneficiul inculpatului G. (complice).

De asemenea, încheierea contractelor de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor din 18.06.2008 şi din 23.10.2009 reprezintă modalităţi de sustragere şi însuşire (pentru altul) a banilor din patrimoniul C.C.I.R., acţiune realizată nemijlocit de inculpaţii A. (primul contract menţionat) şi D. (al doilea contract menţionat), care au astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) C. pen.), cel de-al doilea contract - la instigarea inculpatului A., societatea F. SRL, reprezentată de inculpata F. (complice), fiind beneficiarii sumelor de bani obiect al delapidării.

Încheierea contractului de închiriere nr. x/05.09.2012 reprezintă o modalitate de folosire (pentru altul) a unui bun din patrimoniul B. SA., acţiune realizată nemijlocit de inculpata J., care are astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) C. pen.), la instigarea inculpatului A., în beneficiul societăţii H. SRL, reprezentată de inculpatul G. (complice).

Încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 reprezintă o punere în executare a intenţiei de sustragere şi însuşire (pentru altul) a unor bunuri din patrimoniul B. SA., care nu şi-a mai produs efectul, acţiunea fiind realizată nemijlocit de inculpata J., care are astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) C. pen.), la instigarea inculpatului A., inculpatul G. (complice) urmând să fie beneficiarul bunurilor obiect al delapidării.

În ceea ce priveşte cheltuirea Fondului la dispoziţia preşedintelui, caracterul infracţional al acţiunilor inculpatului A. este dat nu de faptul că banii au fost cheltuiţi pe baza unor simple "referate" justificative (potrivit hotărârii Adunării Generale), fără prezentarea unor "documente justificative" în sensul Legii contabilităţii nr. 82/1991, ci de împrejurarea că inculpatul şi-a însuşit acei bani, cheltuindu-i în interes personal, şi nu al C.C.I.R. Martorul Y. - membru în Comisia de Cenzori a C.C.I.R. începând cu anul 2008 - a arătat că deşi în anul 2009 Comisia de cenzori a recomandat Adunării Generale să se facă un control mai eficient în ceea ce priveşte oportunitatea, eficienţa şi legalitatea modului în care se gestionează patrimoniul, se efectuează achiziţiile, se angajează cheltuielile şi a introdus în bugetul de venituri şi cheltuieli detalierea cât mai amănunţită pe elemente a fiecărei cheltuieli, în continuare inculpatul A. a ridicat sume importante de bani din casieria C.C.I.R. şi au fost efectuate cheltuieli nejustificate care nu erau în interesul desfăşurării activităţii C.C.I.R. De asemenea, martora V. - membru în Comisia de Cenzori a C.C.I.R. începând cu anul 2008 -, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi menţinută în faţa instanţei, a arătat că inculpatul A. a căutat tot felul de soluţii pentru a procura disponibilităţi băneşti cu intenţia de a asigura fondurile din care să cheltuiască. Martorii Y. şi V. au mai arătat că inculpatul A. dorea ca în rapoartele Comisiei de cenzori să se evite menţiunea că sumele ridicate de inculpat sunt cheltuieli "fără documente justificative", martora V. adăugând că "totul a fost foarte bine organizat şi gândit, în primii ani s-a cunoscut o creştere semnificativă a veniturilor C.C.I.R., însă s-a ajuns la situaţia unei lipse a lichidităţilor şi a cheltuielilor exagerate".

Referitor la efectuarea unor plăţi în interes personal către mai multe cazinouri de către inculpatul A., din lichidităţile C.C.I.R., prin utilizarea unui card de debit KKK. pus la dispoziţia sa, nu poate fi reţinută apărarea potrivit căreia plăţile menţionate erau făcute din sumele de bani cu care inculpatul A. alimenta contul, întrucât prejudiciul reţinut în sarcina sa sub acest aspect - suma totală de 159.095,84 euro (702.487,68 RON) - reprezintă suma de bani cheltuită, nejustificată cu documente şi neacoperită nici ulterior. Prin urmare, acţiunea inculpatului de a cheltui bani din contul organizaţiei, folosind cardul aferent, ar fi fost licită în măsura în care ar fi alimentat acel cont cu sumele de bani cheltuite, astfel încât să se poată afirma că a cheltuit banii proprii; or, în cauză inculpatul nu a procedat în acest mod, astfel că acţiunea sa de a efectua plăţile menţionate reprezintă o însuşire a banilor C.C.I.R. şi constituie delapidare.

Nu poate fi reţinută nici împrejurarea că încheierea contractelor care fac obiectul acuzaţiei nu trebuiau supuse aprobării organelor colegiale de conducere ale C.C.I.R. sau că oricine le putea accesa şi consulta, la cerere (dacă ar fi aflat de ele), împrejurare de care inculpatul A. a profitat pentru a delapida patrimoniul organizaţiei al cărei preşedinte era, dar care nu justifică acţiunile sale ilicite. Martorul N. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2011- martie 2014 - a declarat, de altfel, în cursul urmăririi penale, că întrucât legea şi statutul de organizare ale C.C.I.R. au fost concepute şi adoptate de către inculpatul A., a fost facil pentru acesta de a conduce discreţionar şi abuziv instituţia, lucru confirmat şi de martorul GG. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada 2007 - 2011 şi membru în Consiliul de Administraţie al B. SA. în perioada 2009 - iunie 2011.

Sesizarea Comisiei de cenzori referitoare la neregulile din activitatea C.C.I.R. nu constituie o condiţie pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiuni care au adus atingere inclusiv patrimoniului organizaţiei, Comisia de cenzori făcând verificări de ordin financiar-contabil şi neputând analiza nici realitatea prestaţiilor ce fac obiectul contractelor încheiate, nici liceitatea cauzei acestor contracte şi nici scopul real al cheltuirii sumelor de bani din buget, neavând relevanţă nici faptul că bugetul de venituri şi cheltuieli a fost aprobat şi/sau rectificat în condiţiile legii şi statutului. Astfel fiind, descărcarea de gestiune dată în cadrul Adunării Generale nu poate echivala cu un consimţământ al persoanei vătămate C.C.I.R. la săvârşirea faptei penale, în condiţiile art. 22 C. pen., întrucât în cauză persoana vătămată nu cunoştea, la momentul acordării descărcării de gestiune, că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală în legătură cu patrimoniul său.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată:

Aceasta există şi în varianta plăsmuirii înscrisului, aceeaşi fiind situaţia şi sub regimul reglementării anterioare (art. 290 C. pen. 1969), astfel statuând în mod constant şi Î.C.C.J., care a reţinut următoarele:

"Conform unei definiţii date de fostul Tribunal Suprem, verbul «a contraface» înseamnă a reproduce ceva în mod fraudulos, a imita, a plăsmui, a ticlui, a alcătui ceva, atribuindu-se un caracter de autenticitate (Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 28 martie 1970). Drept urmare, noţiunea de contrafacere include activitatea de confecţionare a unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate.

În acest sens, Înalta Curte, secţia penală, a stabilit (Dec. nr. 2696 din 12 iulie 2011) faptul că noţiunea de contrafacere a scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, deoarece o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute în art. 290 C. pen. 1969 este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul când ar fi folosit, cerinţă care este îndeplinită din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă. Înalta Curte, în complet de 5 judecători, s-a pronunţat în sensul existenţei infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în varianta plăsmuirii înscrisului (Dec. nr. 86 din 22 aprilie 2013)".

Astfel, fapta constând în atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii unui înscris sub semnătură privată era prevăzută de legea penală veche. "Plăsmuirea" unui înscris sub semnătură privată se circumscria dispoziţiilor art. 290 C. pen. 1969, Dec. nr. 564 din 18 februarie 2008 a Î.C.C.J., s. pen., în sens contrar, fiind o soluţie izolată, şi nu expresia practicii judiciare majoritare în aplicarea reglementării anterioare (a se vedea, în acest sens, Î.C.C.J., s. pen., Dec. nr. 3557 din 2 noiembrie 2012, nr. 2696 din 12 iulie 2011, nr. 1233 din 29 martie 2011, nr. 3999 din 10 noiembrie 2010, nr. 4012 din 2 decembrie 2009, nr. 2412 din 4 mai 2004, nr. 2822 din 12 iunie 2003, nr. 1219 din 6 martie 2002, nr. 660 din 6 februarie 2002, www.x.ro). Una dintre modalităţile de falsificare a unui înscris sub semnătură privată este şi plăsmuirea, adică întocmirea totală sau parţială a unui înscris fals, după cum s-a statuat prin Decizia Tribunalului Suprem nr. 1/1970, care se referă la înscrisurile oficiale şi care îşi găseşte aplicabilitatea şi în cazul celor sub semnătură privată, deoarece art. 290 C. pen. 1969 presupune "Falsificarea (...) prin vreunul din modurile arătate în art. 288", urmată de folosirea înscrisului de către autorul falsului sau de încredinţarea lui unei alte persoane spre folosire. Nici Expunerea de motive a noului C. pen. (pct. 2.78, parag. al doilea), ale cărui dispoziţii - art. 322 alin. (1) - incriminează expres falsificarea unui înscris sub semnătură privată inclusiv "prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului", nu poate constitui un argument în sens contrar, prevăzându-se că, "pe baza textelor existente în legea în vigoare, era dificilă încadrarea juridică a unor fapte, devenite din ce în ce mai frecvente, comise în sfera raporturilor comerciale (spre exemplu, facturi care consemnează date neconforme realităţii)", iar nu că asemenea fapte nu erau prevăzute de legea penală veche (în acest sens, C.A. Bucureşti, secţia a II-a penală, Dec. pen. nr. 1382/A din 19 octombrie 2015, www.x.ro).

În cauză, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost reţinută de Curte, pe de o parte, cu privire la încheierea contractului de închiriere de bunuri mobile nr. x/26.01.2011, precum şi a actului adiţional din 27.11.2012, şi, pe de altă parte, cu privire la încheierea contractelor de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009 şi nr. x/27.02.2009 (încheiate între C.C.I.R. şi Cabinetul de avocatură "A.") şi nr. x/25.09.2012, nr. x/11.07.2013 şi nr. x/06.01.2014 (încheiate între B. SA. cu Cabinetul de avocatură "A.").

În ceea ce priveşte contractul de închiriere de bunuri şi a actului adiţional la acesta, din mijloacele de probă administrate (astfel cum au fost arătate la pct. I.6.) a rezultat că bunurile ce făceau obiectul închirierii nu aparţineau locatorului (inculpatul I.), după cum se menţionează expres în contract, ci erau bunuri care se aflau deja în sediul C.C.I.R. şi aparţineau inculpatului A., care a fost şi beneficiarul real al sumelor de bani avansate de C.C.I.R. cu titlul de chirie. Atât contractul cât şi actul adiţional au fost încheiate în mod "fictiv" (doar pentru a crea o aparenţă şi nereflectând o intenţia reală a părţilor), cu scopul exclusiv al însuşirii unor sume de bani din patrimoniul C.C.I.R., de către inculpatul A., preşedintele acestei organizaţii.

În ceea ce priveşte contractele de asistenţă juridică, inculpaţii s-au apărat, în esenţă, în sensul că acestea fac dovada prin ele însele a realităţii voinţei părţilor, inexistenţa unor dovezi cu privire la executarea efectivă a acestora nedemonstrând caracterul fictiv, iar neprestarea activităţii de asistenţă juridică este o chestiune ce ţine de executarea contractului şi, prin urmare, nu poate constitui o faptă penală. Aceste susţineri pot fi reţinute ca fiind valabile de principiu, doar în situaţia în care nu se dovedeşte contrariul. Or, din mijloacele de probă administrate în cauză (declaraţiile inculpatei J. şi ale martorilor P., O., AA., MM., BB., CC., precum şi adresele C.C.I.R. şi ale B. SA. şi celelalte înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală) rezultă nu numai că activitatea de asistenţă juridică nu a fost prestată efectiv, ci şi că cele cinci contracte nici măcar nu au fost încheiate în acest scop, ci pentru ca inculpatul A. să îşi poată însuşi, prin intermediul altora (inculpatele D. şi J.), sume de bani din patrimoniile C.C.I.R. şi al B. SA. Menţiunile efectuate de inculpatul A. pe actele ce îi erau comunicate în cauzele în care C.C.I.R. şi B. SA. figurau ca parte (de exemplu, rezoluţiile privind exercitarea căilor de atac, verificarea împrejurărilor în care o delegaţie a fost emisă greşit pentru Tribunal, şi nu pentru Curte, "readucerea" unui termen mai aproape şi ataşarea unei ordonanţe preşedinţiale, plata onorariului pentru efectuarea expertizei sau formularea unei cereri de reexaminare, discuţiile pe care le avea cu persoane din cadrul departamentelor juridice ale C.C.I.R. şi B. SA. în legătură cu activitatea specifică a acestora (confirmate de martorii O., MM., DD., KK., II. şi JJ. - ultimii doi, audiaţi la cererea inculpatului) reprezintă acţiuni fireşti ale oricărui conducător/reprezentant al unei instituţii sau organizaţii, şi nu pot fi catalogate drept "asistenţă juridică" prestată în baza unui contract, potrivit Legii nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care să fie remunerată distinct, chiar dacă acea persoană are studii juridice, după cum, de exemplu, dacă ar fi avut studii economice nu ar fi trebuit remunerată pentru "consultanţă fiscală" pentru semnarea actelor de această natură.

De altfel, niciuna dintre persoanele audiate din cadrul departamentelor juridice ale C.C.I.R. şi B. SA. nu a declarat că a avut reprezentarea că discutând sau consultându-se cu inculpatul A. în legătură cu unele litigii acesta le acorda de fapt consultanţă juridică, în baza unui contract, martorii raportându-se la inculpat ca la preşedintele C.C.I.R., organizaţie care era şi acţionar majoritar la B. SA., persoană care trebuia informată şi consultată în legătură cu ce conduită trebuia urmată; este evident că martorii cunoşteau calitatea de avocat a inculpatului, dar nu apelau la inculpat pentru acest motiv (de-a lungul timpului în acest scop martorii arătând că au fost angajaţi alţi avocaţi sau case de avocatură).

Potrivit Hotărârii CJUE (Camera a treia) din 3 septembrie 2015, în cauza Asparuhovo Lake Investment Company (C-463/14, ECLI:EU:C:2015:542), hotărâre invocată în apărare de inculpatul A.:

"1) Articolul 24 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că noţiunea "prestare de servicii" cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială şi financiară, în cadrul cărora prestatorul s-a pus la dispoziţia beneficiarului pe durata contractului.

2) În ceea ce priveşte contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă precum cele în discuţie în litigiul principal, articolul 62 alin. (2), articolul 63 şi articolul 64 alin. (1) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că faptul generator al taxei şi exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s-a convenit plata, fără să prezinte importanţă dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului.".

Pe lângă faptul că hotărârea menţionată se referă la contracte de asistenţă juridică valabil încheiate (şi nu pentru a da o aparenţă de legalitate însuşirii nejustificate a unor sume de bani din patrimoniul unei organizaţii/societăţi), contractele de asistenţă juridică ce fac obiectul acuzaţiei în prezenta cauză nici măcar nu ar putea fi catalogate ca fiind contracte "de abonament" (la care se face referire în hotărârea Curţii), potrivit cărora clienţii efectuează plăţi indiferent dacă apelează sau nu la serviciile de consultanţă (juridică), întrucât nu sunt contracte cu executare succesivă şi, în plus, se referă la consultaţia care ar trebui acordată în anumite cauze (contractele încheiate cu C.C.I.R. şi contractul nr. x/25.09.2012 încheiat între B. SA.). Pe de altă parte, chiar din considerentele hotărârii (parag. 40) rezultă că revine instanţei naţionale să verifice existenţa efectivă a prestării de servicii de consultanţă.

Astfel fiind, nici Decizia Consiliului Baroului Iaşi nr. 12 din 4.05.2015, invocată de inculpatul A. în apărare, nu poate atesta liceitatea cauzei încheierii contractului de asistenţă juridică nr. x/06.01.2014 şi/sau realitatea prestării serviciilor, rezumându-se la a analiza exclusiv conţinutul contractului încheiat.

Inculpaţii au comis infracţiunile reţinute în sarcina lor cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind producerea rezultatelor faptelor, respectiv prejudiciul adus persoanelor vătămate şi, în cazul inculpatului A., obţinerea - pentru sine ori pentru altul - de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, inclusiv prin folosirea unor înscrisuri false.(...)

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi inculpaţii J., D., F., I., A. şi G.

Prin Decizia penală nr. 325/A din 03 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpaţii J., D., F., I., A. şi G. împotriva Sentinţei penale nr. 165/F din data de 3 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, care a fost desfiinţată în parte şi, în rejudecare, printre altele, s-au dispus următoarele în ceea ce îl priveşte pe A.:

1. În baza art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (5 acte materiale), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice), ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

2. A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. (7 acte materiale), de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare.

3. Au fost menţinute pedeapsa principală, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie stabilite pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

4. În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. d) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

5. În baza art. 105 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea liberării condiţionate a persoanei condamnate A. din executarea pedepsei rezultante de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 1313/20.09.2017, pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 274/3.11.2017 a Tribunalului Vaslui, secţia penală.

6. Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului A., contopite prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară (pe o perioadă de 5 ani) şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., aplicate prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, aplicate prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

7. În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare [reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse principale], în total 8 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice).

S-a dedus din durata pedepsei închisorii pronunţate perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 19.03.2014 la 24.04.2014, respectiv de la 24.04.2014 la 29.08.2014, precum şi perioada executată, de la data de 18.06.2015 la 3.11.2017.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate ce nu erau contrare deciziei.

În ceea ce-l priveşte pe apelantul-intimat-inculpat A., referitor la critica inculpatului în sensul că în cauză nu s-a dat eficienţă cauzelor justificative reglementate de art. 21 alin. (1) din C. pen., reprezentate de dreptul/obligaţia pe care preşedintele organizaţiei îl/o are, consacrat imperativ prin dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 335/2007 şi prin art. 34 pct. 3, 4, 10, 11, 13 şi 15 din Statut, precum şi de art. 22 din C. pen., faptele fiind săvârşite cu consimţământul persoanelor vătămate C.C.I.R. şi B., dovedit prin descărcarea de gestiune. În acest sens, inculpatul A. a susţinut că Adunarea Generală, Colegiul şi Biroul de Conducere au luat hotărâri în respectul legii şi al statutului şi, chiar în ipoteza în care s-ar fi comis fapte de natură penală, în condiţiile în care persoana vătămată, prin descărcarea de gestiune - legală şi statutară - şi-a dat consimţământul, prin votul majoritar al membrilor săi, cu privire la cheltuielile prevăzute anterior în Buget, aceste fapte devin nepenale.

Înalta Curte a respins ca nefondate aceste critici şi şi-a însuşit în totalitate motivarea primei instanţe care a învederat că nu are relevanţă faptul că "bugetul de venituri şi cheltuieli a fost aprobat şi/sau rectificat în condiţiile legii şi statutului. Astfel fiind, descărcarea de gestiune dată în cadrul Adunării Generale nu poate echivala cu un consimţământ al persoanei vătămate C.C.I.R. la săvârşirea faptei penale, în condiţiile art. 22 C. pen., întrucât în cauză persoana vătămată nu cunoştea, la momentul acordării descărcării de gestiune, că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală în legătură cu patrimoniul său".

În ceea ce priveşte consimţământul persoanei vătămate dat "[...] prin votul majoritar al membrilor săi [...]", Înalta Curte s-a raportat la elementele de fapt desprinse din declaraţiile celor care făceau parte din organele de conducere menţionate de apelantul-inculpat A. în motivele de apel care au descris modalitatea în care acesta din urmă îşi subordonase aceste organe de conducere.

Astfel, s-a reţinut că martorii au menţionat că " [...] întrucât legea şi statutul de organizare ale CCIR au fost concepute şi adoptate de către A., a fost facil pentru acesta de a conduce discreţionar şi abuziv instituţia. [...] cine nu se subordona necondiţionat dispoziţiilor sale, prolifera ameninţări [...] dispunea unilateral de patrimoniul instituţiei, [...] fiind foarte uşor de a controla o masă critică care să-i asigure continuitatea şi majoritatea în luarea deciziilor" (N., vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2011- martie 2014; "Cu nicio ocazie, nici în Adunările generale şi nici la şedinţele Colegiului sau Biroului de conducere, nu mi s-a prezentat vreo situaţie cu sumele cheltuite şi în ce scop. [...] La nici una dintre şedinţele de birou, de colegiu sau ale Adunării Generale nu ni s-a adus la cunoştinţă despre existenţa acestor contracte încheiate în dauna patrimoniului CCIR şi nici nu au fost supuse dezbaterii sau aprobării transparente. E posibil să fie prezentate sub forma unor proiecte globale, dar din care nu reieşea care este obiectul acestor contracte sau convenţii, cine sunt părţile sau sumele plătite. În fapt, CCIR a fost condus de şeful executivului şi al Cancelariei Camerei, d-na C., care colabora direct cu preşedintele, A. şi executa întocmai dispoziţiile acestuia. [...] modul de conducere al lui A. a fost individual, fără antrenarea structurilor de conducere [...] actul de conducere al acestuia a fost realizat prin manipulare, prezentându-ni-se global situaţia, fără să ni se indice în concret detaliile" (Q., vicepreşedinte al CCIR, membru în Biroul de conducere, Colegiul de conducere al CCIR. "La nici una dintre aceste şedinţe sau adunări nu au fost dezbătute spre aprobare, contractele sau convenţiile încheiate între CCIR şi Cabinet de Avocatură A., contractele de cesiune neexclusivă a drepturilor de patrimoniale de autor încheiate între CCIR şi SC F. S.R.RL. şi contractele de colaborare încheiate între CCIR şi SC H. SRL, reprezentată de ginerele său, G. [...] modul de conducere al lui A. a fost manipulator, în sensul că prezenta eronat unele situaţii şi se folosea de oamenii care erau mai uşor de influenţat" (FF., vicepreşedinte al CCIR în perioada 2007-2011, participant la şedinţele Biroului şi Colegiului de conducere şi în Adunările Generale ale CCIR).

O altă critică a inculpatului apelant a fost aceea că, în mod nelegal, şi contrar menţiunii din Rechizitoriu, s-a reţinut că faptele au fost săvârşite sub Noul C. pen., deşi ultimul act la care a participat a fost şedinţa Biroului de conducere din 23 ianuarie 2014.

În ceea ce priveşte critica referitoare la legea penală aplicabilă conflictului de drept dedus judecăţii, Înalta Curte a respins-o ca neîntemeiată, reţinând corecte argumentele primei instanţe care a avut în vedere că, potrivit evidenţei financiar-contabile a CCIR transmise cu adresa nr. x/25.02.2015, contul de card de debit al organizaţiei nu a mai înregistrat operaţiuni după data de 06.05.2014.

Cu privire la criticile subsumate calităţii de subiect activ al infracţiunii de delapidare, Înalta Curte le-a respins dat fiind că, pe de o parte, în privinţa legii aplicabile raportului de conflict, inclusiv în urma schimbării încadrării juridice dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 02.06.2020, astfel cum s-a reţinut supra, ne aflăm pe tărâmul C. pen. în vigoare, nu al C. pen. din 1968, iar pe de altă parte, în determinarea calităţii sale de "funcţionar", pe lângă argumentele primei instanţe, suplimentar s-a reţinut că relevantă este poziţia juridică şi de fapt ocupată de apelantul-inculpat în cadrul raporturilor cu C.C.I.R., voinţa legiuitorului nefiind aceea de a exclude din sfera de cuprindere a categoriei funcţionarilor a persoanelor care exercită însărcinări de altă natură decât cea de salariat în serviciul unei persoane juridice de drept privat.

Apărarea inculpatului a mai arăta şi că:Întrucât organizaţia CCIR nu este "o persoană juridică fără scop patrimonial", "fără scop lucrativ", aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, ci dimpotrivă, fiind însă nonprofit, aşa cum este şi apolitică, privată şi de utilitate publică (dar fără a fi "de interes public", conform Deciziilor Curţii Constituţionale), preşedintele acestei organizaţii nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Pentru a fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu este suficient să fii "conducătorul" entităţii respective, ci este obligatoriu să realizezi conţinutul constitutiv al infracţiunii prin a-ţi folosi influenţa sau autoritatea şi această latură obiectivă a infracţiunii trebuie dovedită cu probe, nu prin simpla alegaţie "şi-a folosit influenţa sau autoritatea".

Înalta Curte a reţinut că obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 constă în relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu care nu se poate realiza în condiţiile în care persoanele aflate în diferite funcţii de conducere îşi folosesc prerogativele conferite de funcţie în scopul realizării unor avantaje personale, inclusiv patrimoniale.

Inculpatul a susţinut că, pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii, "nu este suficient să fii "conducătorul" entităţii respective, ci este obligatoriu să realizezi conţinutul constitutiv al infracţiunii prin a-ţi folosi influenţa sau autoritatea şi această latură obiectivă a infracţiunii trebuie dovedită cu probe, nu prin simpla alegaţie "şi-a folosit influenţa sau autoritatea".

Pe lângă elementele de fapt menţionate de prima instanţă în antepenultimul alineat al filei 40 din sentinţa apelată sub aspectul influenţei ori autorităţii pe care inculpatul A. o avea atât în cadrul CCIR, cât şi al B., Înalta Curte a reţinut că aspecte de fapt care să pună în lumină modalitatea discreţionară în care acesta acţiona sunt puse în lumină şi de alte declaraţii administrate în cauză, menţionându-le cu titlu exemplificativ pe cele ale martorilor GG. şi N.

Astfel, s-a reţinut din declaraţia martorului GG., fost vicepreşedinte al CCIR în perioada 2009 - 2011 - perioadă care se suprapune cu activitatea de preşedinte al CCIR a inculpatului A. -, că "atât legea de organizare şi funcţionare a camerei, cât şi statutul acesteia au fost concepute în totalitate de A. [...] prin statut se permitea ca 22 de voturi din cei 42 de membri ai Adunării Generale să se poată adopta hotărâri. Cu acest fapt ne ameninţa permanent, că îi este uşor să ne schimbe în orice clipă, fiind simplu pentru el să controleze şi să manipuleze un grup de cel puţin 22 de membri ai Adunării Generale [...]".

Din declaraţia următorului vicepreşedinte al CCIR, martorul N., Înalta Curte a reţinut că, " legea şi statutul de organizare ale CCIR au fost concepute şi adoptate de către A., a fost facil pentru acesta de a conduce discreţionar şi abuziv instituţia. Mai mult decât atât, cine nu se subordona necondiţionat dispoziţiilor sale, prolifera ameninţări care se concretizau cu pierderea locului de muncă, procese intentate acestora în care nu aveai nicio şansă de câştig, ameninţări fizice. [...] era singurul care dispunea unilateral de patrimoniul instituţiei, de poziţiile pe care le ocupa fiecare preşedinte al camerelor judeţene, fiind, prin modul de organizare, foarte uşor de a controla o masă critică care să-i asigure continuitatea şi majoritatea în luarea deciziilor".

De asemenea, Înalta Curte a reţinut suplimentar şi o parte din convorbirile telefonice interceptate, din conţinutul acestora punându-se în evidenţă modalitatea în care inculpatul A. îşi exercita ascedentul asupra membrilor CCIR.

Astfel, s-a reţinut ca fiind edificatoare în acest sens este conversaţia pe care inculpatul A. a avut-o în data de 03.04.2013 cu inculpata J. În cadrul acestei convorbiri telefonice, inculpatul A. a utilizat mai multe formule imperative. În acest sens, inculpatul A. era cel care avea autoritatea şi influenţa totală în cadrul CCIR şi B., inclusiv asupra persoanelor angajate în cadrul acestei organizaţii care au calitatea de inculpaţi în prezenta cauză, prin folosirea unor construcţii imperative prin excelenţă, exercitând asupra receptorului o presiune pentru a-l determina să acţioneze în sensul solicitat.

Apărarea inculpatului a mai arătat şi că: Situaţia de fapt reţinută este eronată. Astfel, sumele cheltuite în interes personal, în cazinou, îi aparţineau inculpatului, fiind depuse de acesta pe card personal, în numerar, la casierie sau transferate prin bancă; contractele cu privire la care s-a reţinut fictivitatea provin în mod cert, asumat şi real de la persoanele semnatare, conţin datele de identificare corecte, poartă sigiliul autentic al părţilor, semnăturile acestora şi au fost emise prin voinţa, consimţământul şi voinţa de necontestat a contractanţilor, fiind valabile chiar dacă ar fi acceptată ipoteza că conţinutul acestora nu corespunde adevărului, obligaţiile fiind legal asumate. De altfel, contractele incriminate nu conţin drept clauze menţiunea că acestea ar fi fost executate, ci asumarea executării în viitor a unor prestaţii, împrejurare care nu putea să fie nereală la momentul încheierii contractului. Martora C. şi inculpata D., asupra cărora se pretinde că şi-a folosit autoritatea, aveau obligaţia de a executa dispoziţiile inculpatului în legătură cu actele şi faptele care priveau bunul mers al organizaţiei. Actele încheiate între B. şi SC H. reprezintă contracte civile, cu privire la încheierea cărora inculpatul nu avea nici atribuţii, nici autoritate, societatea B. fiind distinctă faţă de CCIR. Referitor la contractele de asistenţă juridică încheiate de CCIR cu cabinetul său de avocatură, inculpatul a susţinut că atât acestea, cât şi prestaţiile au fost reale, aspect ce reiese din declaraţiile tuturor consilierilor juridici ai CCIR, care arată că inculpatul se implica în toate dosarele (procesele au fost câştigate), însă nu în calitate de preşedinte, întrucât nu avea atribuţii în acest sens.

Instanţa de apel a reţinut următoarele.

A. În ceea ce priveşte criticile prin care apelantul-inculpat A. a susţinut că sumele cheltuite în interes personal, în cazinou, îi aparţineau acestuia, fiind depuse în contul cardului, personal, în numerar, la casierie sau transferate prin bancă, Înalta Curte îşi însuşeşte în totalitate argumentele avute în vedere de prima instanţă care a menţionat că acţiunea inculpatului de a cheltui bani din contul organizaţiei, folosind cardul aferent, ar fi fost licită în măsura în care ar fi alimentat acel cont cu sumele de bani cheltuite, astfel încât să se poată afirma că a cheltuit banii proprii; or, în cauză inculpatul nu a procedat în acest mod, astfel că acţiunea sa de a efectua plăţile menţionate reprezintă o însuşire a banilor C.C.I.R. şi constituie una din modalităţile normative alternative ale infracţiunii de delapidare.

B. Referitor la criticile aduse sentinţei primei instanţe prin care inculpatul A. a susţinut că martora C. şi inculpata D. - asupra cărora se pretinde că şi-a folosit autoritatea - aveau obligaţia de a executa dispoziţiile inculpatului în legătură cu actele şi faptele care priveau bunul mers al organizaţiei, Înalta Curte le circumscrie cauzelor justificative şi nu le va analiza în apelul acestui inculpat care nu are calitatea procesuală de a le critica în numele inculpatei la care a făcut referire, ci vor fi analizate separat, în apelul inculpatei D.

C. În ceea ce priveşte criticile aduse de acelaşi inculpat care a susţinut că actele încheiate între CCIR, respectiv B., pe de o parte, şi SC H. SRL, respectiv SC F. SRL, pe de altă parte, reprezintă contracte civile, cu privire la încheierea cărora inculpatul nu avea nici atribuţii, nici autoritate, fiind asumate, reale, conţinând datele de identificare corecte, poartă sigiliul autentic al părţilor, semnăturile acestora, au fost emise prin voinţa, consimţământul şi voinţa de necontestat a contractanţilor, fiind valabile chiar dacă ar fi acceptată ipoteza că conţinutul acestora nu corespunde adevărului, Înalta Curte le-a respins ca nefondate, din probatoriul administrat şi amplu analizat de prima instanţă rezultând contrariul. Astfel, după cum a reţinut şi prima instanţă, inculpatul A. îşi subordonase, practic, CCIR şi B., edificatoare în acest sens fiind elementele de fapt desprinse din declaraţia inculpatei J., director general al B.:

"[...] pe toată perioada exercitării funcţiei am fost ameninţată verbal de către domnul A. că, dacă nu execut ceea ce mi se cere, voi fi dată afară. Din cea mai mare parte a actelor care au fost dispuse de domnul A., reiese faptul că acestea au fost făcute în scop personal, pentru sine, familia şi apropiaţii săi, solicitând totodată încheierea de contracte în condiţii preferenţiale. [...] au existat situaţii în care cei care nu se supuneau deciziilor sale, erau eliminaţi [...]". În aceste condiţii, reiese cu evidenţă că, prin faptele sale, inculpatul a urmărit să sustragă şi să-şi însuşească pentru G. bani din patrimoniul acestei persoane juridice.

D. Inculpatul A. a mai susţinut, referitor la contractele de asistenţă juridică încheiate de CCIR şi B. cu cabinetul său de avocatură, că atât acestea, cât şi prestaţiile au fost reale, aspect ce reiese din declaraţiile tuturor consilierilor juridici care au declarat că inculpatul se implica în toate dosarele, însă nu în calitate de preşedinte, neavând atribuţii în acest sens.

Înalta Curte a respins ca nefondate şi aceste critici şi şi-a însuşit argumentele primei instanţe care a arătat că activitatea de asistenţă juridică nu a fost prestată efectiv, iar cele cinci contracte nici măcar nu au fost încheiate în acest scop, ci pentru ca inculpatul A. să îşi poată însuşi, prin intermediul inculpatelor D. şi J., sume de bani din patrimoniile C.C.I.R. şi al B. SA.

Astfel, s-a reţinut, cu titlu exemplificativ, din declaraţia inculpatei J. că "În luna septembrie 2012 am fost chemată de către domnul A. la sediul Camerei de Comerţ pentru a mi se comunica că trebuie să semnez un contract de consultanţă juridică cu Cabinetul de avocatură A., în valoare de 400.000 euro + TVA [...] În fapt, domnul A. nu a prestat nicio activitate de consultanţă pentru aceste contract. [...] în iulie 2013 mi s-a comunicat de către domnul A. că trebuie să mai încheiem un contract de consultanţă pentru suma de 175.000 euro + TVA, motivând că are nevoie pentru vacanţă". O., director economic al B. în perioada de referinţă care interesează cauza, a menţionat în declaraţia de martor că inculpatul A. a fost cel care, "În perioada 2012 - 2014 a dispus încheierea a trei contracte de consultanţă între B. SA. şi Cabinetul de Avocatură A. în cuantum total de 5.977.000 RON pe care le-a încasat fără a presta serviciul de consultanţă specificat în obiectul contractului, mai exact nu există documente care să ateste prestarea serviciilor pentru banii încasaţi". Din declaraţiile martorului P., iniţial membru al Consiliului de Administraţie (CA) B., ulterior preşedinte al CA B., reţinem că, în ceea ce priveşte "[...] contractele de consultanţă încheiate între Cabinet de Avocatură A. şi B. SA. din perioada 2012 - 2014 [...] nu am avut niciodată cunoştinţă despre existenţa acestora, [...] nu a avut loc vreo discuţie cu privire la reprezentarea Cabinetului de avocatură A. în toate aceste procese. Discuţiile permanente cu A. au fost doar în calitate de preşedinte al CCIR şi niciodată nu au fost cerute angajamente în calitate de avocat [...] alţii au fost avocaţii aleşi pentru toate aceste litigii [...] Inclusiv angajaţii de la Biroul juridic al B. s-au prezentat la termenele proceselor, fără să se pună niciodată problema participării lui A. în instanţă sau de consultanţa juridică prestată de acesta". MM., şeful Departamentului Juridic al B., a menţionat în declaraţia de martor că "În perioada respectivă, A. nu a acordat asistenţă juridică pentru SC B. SA., în calitate de avocat. Am aflat ulterior că au fost încheiate contracte de asistenţă juridică între SC B. SA. şi Cabinetul de Avocat A., pentru care s-au achitat sume de bani, fără ca serviciile să fi fost prestate"

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la adresa de domiciliu la data de 22 noiembrie 2021, prin afişarea înştiinţării, precum şi celorlalţi participanţi la proces.

Termenul de declarare a recursului în casaţie nu s-a împlinit pentru inculpatul A., având în vedere că hotărârea din apel nu i-a fost comunicată acestuia şi la locul de detenţie unde a fost încarcerat la 03 noiembrie 2020, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de grefierul de şedinţă ataşat la dosar I.C.C.J.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 28 iulie 2022, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a învederat, în esenţă, că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, motiv pentru care, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a solicitat achitarea sa pentru toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcină.

În acest sens, făcând trimiteri ample la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a arătat că, în privinţa sa, nu este întrunită condiţia cerută subiectului activ al infracţiunii de delapidare, de a fi funcţionar în sensul art. 308 C. pen.

Astfel, s-a menţionat că prin decizia penală atacată s-a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că, în perioada 04 iunie 2008 - 06 mai 2014, în calitate de preşedinte ales, voluntar şi nesalariat al organizaţiei neguvernamentale Camera de Comerţ şi Industrie a României, persoană juridică de drept privat, autonomă, non profit, de utilitate publică, conform definiţiei dată de art. 24 din Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ din România, inculpatul A. şi-a însuşit prin sustragere, pentru sine sau pentru altul, o importantă sumă de bani. Instanţa de apel a mai reţinut că, în acea perioadă, inculpatul îşi exercita, în mod continuu şi permanent, profesia de avocat în Cabinetul de avocatură A. din cadrul Baroului Iaşi şi că nu era angajatul CCIR întrucât "nu era salariat al CCIR", dar şi că acesta îşi îndeplinea atribuţiile prevăzute de legea de organizare şi funcţionare a CCIR, reglementate de art. 35 - art. 47 din Legea nr. 335/2007, atribuţii prevăzute funcţiei de preşedinte al organizaţiei, ca organ de conducere ales în baza procesului-verbal de alegeri. Referitor la calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare s-a reţinut, suplimentar argumentelor primei instanţe, că "relevantă este poziţia juridică şi de fapt ocupată de apelantul-inculpat în cadrul raporturilor cu C.C.I.R., voinţa legiuitorului nefiind aceea de a exclude din sfera de cuprindere a categoriei funcţionarilor a persoanelor care exercită însărcinări de altă natură decât cea de salariat în serviciul unei persoane juridice de drept privat".

Prin urmare, prin decizia atacată inculpatul a fost inclus în categoria funcţionarilor privaţi, ignorându-se faptul că doar persoanele care sunt în raporturi de serviciu cu persoana juridică de drept privat dobândesc această calitate, nu şi cele care au alte tipuri de raporturi cu organizaţia, precum cele de management, de colaborare, de prestări servicii. S-a subliniat că CCIR nu era angajatorul preşedintelui ales al CCIR pentru că însărcinările de orice natură pe care acesta din urmă le îndeplinea, nesalariat şi voluntar, ca reprezentant al organizaţiei, nu erau circumscrise raporturilor de serviciu, remunerate sau nu, permanent sau temporar, ci erau atribuţii prevăzute în legea sau în Statutul pe baza cărora funcţiona organizaţia şi erau îndeplinite de către o persoană care, în mod continuu şi permanent, îşi exercita profesia de avocat şi nu era în serviciul CCIR.

Totodată, s-a arătat că instanţele nu aveau cum să reţină, în privinţa sa, calitatea de gestionar de drept sau de fapt, întrucât o asemenea calitate nu o poate avea decât un angajat al persoanei juridice, fie cu atribuţii principale de serviciu cu privire la primirea, păstrarea sau eliberarea de bunuri aflate în administrarea CCIR (gestionar de drept), fie că îndeplineşte în fapt astfel de atribuţii, fiind angajatul organizaţiei (gestionar de fapt). Or, aşa cum s-a arătat deja, A. nu a fost angajatul CCIR, neavând raporturi de muncă ori de serviciu cu această organizaţie, căci, potrivit dovezilor administrate în cauză, acesta exercita efectiv calitatea de avocat, în mod continuu, iar această calitate nu îi dădea dreptul de a avea asemenea raporturi cu nicio persoană juridică de drept public ori privat.

De asemenea, a învederat că nu se poate reţine că a avut calitatea de administrator, întrucât nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au avut în vedere un asemenea aspect, ci s-au referit doar la calitatea inculpatului de preşedinte al CCIR şi la atribuţiile care i le conferea această funcţie. În plus, conform art. 35 lit. d) din Legea nr. 335/2007, unicul administrator al patrimoniului CCIR este Colegiul de conducere, preşedintele având ca atribuţii, potrivit art. 39 lit. c) şi d) din acelaşi act normativ, urmărirea aducerii la îndeplinire a hotărârilor acestuia, ale biroului de conducere şi adunării generale, precum şi a realizării bugetului de venituri şi cheltuieli al camerei, aşadar a punerii în executare a bugetului. Cu toate acestea, punerea în executare a actelor de dispoziţie luate cu privire la bugetul organizaţiei la începutul fiecărui an, pe capitole bugetare, care stabileau activităţile pe care se cheltuiau bani, nu îi conferea inculpatului (în funcţia sa de preşedinte) calitatea de administrator în fapt, căci acesta nu lua decizii în locul colegiului, nu le modifica, nu avea drept de semnătură în bancă pentru a angaja patrimonial, nu ţinea evidenţa fondurilor băneşti, nu semna ordine de plată, nu aproba efectuarea plăţilor conform facturilor, ci dispunea măsurile necesare funcţionării activităţii, ce erau oportune şi benefice organizaţiei, aşa cum era stabilit în Bugetul aprobat de către administratorul CCIR.

S-a concluzionat că, nefiind funcţionar, nici public, nici asimilat, nici privat, ori administratorul patrimoniului, în drept sau în fapt, inculpatul A. nu putea avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare.

Pe de altă parte, a învederat că atât Adunarea Generală, cât şi Comisia de Cenzori au dat descărcare de gestiune în fiecare an din perioada 2008-2014, constatând şi aprobând faptul că banii s-au cheltuit în interesul CCIR, situaţie care s-a dovedit în cauză.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a arătat că, la momentul săvârşirii acesteia, erau aplicabile dispoziţiile art. 290 C. pen. din 1969, care prevedea, în conţinutul constitutiv, doar modalităţile de la art. 288 C. pen. din 1969, şi anume falsificarea înscrisului prin contrafacerea scrierii, a subscrierii şi prin alterarea înscrisului în orice mod. În noua reglementare, însă, art. 322 C. pen. stabileşte cinci modalităţi de comitere a falsului şi anume: prin contrafacerea scrierii, a subscrierii, prin alterarea înscrisului în orice mod, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, ultimele două modalităţi săvârşindu-se doar cu prilejul întocmirii înscrisurilor. Prin urmare, la momentul comiterii presupusei activităţi infracţionale, în perioada 30.01.2009- 06.01.2014, legea penală nu incrimina ca fals în înscrisuri sub semnătură privată atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, acuzaţie ce i se aduce în cauză în legătură cu încheierea celor 7 contracte de asistenţă juridică.

Totodată, raportându-se la cele stabilite prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nr. 5 din 21 martie 2019, a învederat că, în cazul acestei infracţiuni, al cărei ultim act material datează din 06 ianuarie 2014, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la 05 ianuarie 2019. A considerat că şi sub acest aspect hotărârile atacate au înfrânt legalitatea, căci nu s-au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, care este vechea reglementare având în vedere cuantumul mai redus al pedepselor, numărul mai mic de modalităţi de săvârşire a infracţiunii, precum şi cele statuate prin deciziile Curţii Constituţionale cu privire la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Referitor la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, s-a arătat că, în privinţa inculpatului, nu este îndeplinită condiţia cerută subiectului activ de a fi persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. Sub acest aspect, s-a arătat că potrivit art. 24 din Legea nr. 335/2007, CCIR este o "organizaţie neguvernamentală, autonomă, non profit, de utilitate publică, cu personalitate juridică". Aceasta înseamnă că CCIR desfăşoară activităţi lucrative/patrimoniale care produc venituri, evidenţiate în contul de capital 1212, operând cu profit şi pierderi ca şi societăţile comerciale, însă, spre deosebire de acestea, nu are dreptul de a distribui profitul către membrii organizaţiei. Prin urmare, CCIR nu este o persoană juridică fără scop patrimonial, căci, în cazul unei asemenea persoane, sumele atrase sunt evidenţiate în conturile de capitaluri 1211, operând cu "excedent" şi "deficit". În plus, CCIR nu este înregistrată în Registrul Naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial monitorizat de Ministerul Justiţiei, doar camerele judeţene fiind evidenţiate în acest registru, întrucât doar acestea sunt fără scop patrimonial. Or, textul art. 13 din Legea nr. 78/2000 se referă doar la persoanele juridice fără scop patrimonial, iar nu şi la cele non profit, cum este cazul CCIR, al cărui preşedinte ales era inculpatul.

Pe de altă parte, prin hotărârile atacate i se impută că ar fi instigat "prin folosirea influenţei ori autorităţii la încheierea contractelor". Or, atâta timp cât A. este autor al infracţiunii, el nu poate fi şi instigator la aceeaşi infracţiune. De altfel, latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu poate fi realizată decât printr-o acţiune de "folosire a influenţei ori autorităţii".

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată la data de 01 august 2022 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, inculpaţilor D., G., F., la 02 august 2022 părţilor civile B. SA. şi Camera de Comerţ şi Industrie a României şi inculpatei J., la 11 august 2022 inculpatului I.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat cel mai târziu la data de 22 august 2022.

La data de 10 august 2022 au depus concluzii scrise Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, şi inculpaţii G. şi F., iar la 11 august 2022 inculpatul I. şi părţile civile B. SA. şi Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 23 septembrie 2022.

Prin încheierea din 25 octombrie 2022, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 325/A din 03 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

A trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7 şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 08 noiembrie 2022, pentru când au fost citaţi recurentul A. şi părţile civile B. SA. şi Camera de comerţ şi industrie a României, la adresele din dosar.

S-a emis adresă către Baroul Bucureşti pentru a desemna un apărător din oficiu pentru recurentul A.

Înalta Curte a reţinut că în speţă, prin criticile formulate în baza art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a susţinut că faptele pentru care a fost condamnat nu întrunesc cerinţele de tipicitate obiectivă, nefiind întrunită condiţia cerută subiectului activ al infracţiunii de delapidare, în sensul de a avea dubla calitate de funcţionar în sensul art. 308 C. pen. şi, respectiv, administrator sau gestionar, şi nici calitatea de subiect activ al infracţiunii incriminată de art. 13 din Legea nr. 78/2000, de a fi persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial.

Deşi circumscris aceluiaşi caz de casare recurentul A. a susţinut că nici fapta subsumată celei de-a treia infracţiune pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât, la momentul săvârşirii activităţii infracţionale, în perioada 30.01.2009 - 06.01.2014, atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, acuzaţie ce i se aduce în cauză în legătură cu încheierea celor 7 contracte de asistenţă juridică, nu era incriminată ca modalitate a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a observat că, în realitate, ceea ce se critică, în concret, este greşita apreciere a legii penale mai favorabile, cu atât mai mult cu cât, în analiza efectuată sub acest aspect, recurentul invocă dispoziţii legale în baza cărora nu s-a dispus condamnarea sa (respectiv art. 290 C. pen. din 1969).

Această concluzie a rezultat şi din susţinerile referitoare la incidenţa Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nr. 5 din 21 martie 2019, prin raportare la care a învederat că, în cazul acestei infracţiuni, al cărei ultim act material datează din 06 ianuarie 2014, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la 05 ianuarie 2019, recurentul considerând că şi sub acest aspect s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

Or, jurisprudenţa instanţei supreme este constantă în a aprecia că greşita stabilire a legii penale mai favorabile într-o cauză nu poate forma obiect de cenzură prin intermediul recursului în casaţie (în acest sens sunt, cu titlu exemplificativ, Deciziile nr. 55/RC din 10 februarie 2015, nr. 140/RC din 18 aprilie 2019, nr. 188/RC din 22 mai 2019 ale instanţei supreme, secţia penală, încheierea din 11 octombrie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2020), căci vizează o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii atacate.

Pe de altă parte, s-a subliniat că aspectele privitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale nu se încadrează în vreunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., ci pot fi, eventual, invocate prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac (în conformitate cu dispoziţiile art. 426 şi urm. C. proc. pen.).

Prin urmare, s-a constatat că în privinţa criticilor referitoare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care nu se subsumează cazului de casare indicat, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., aspectele invocate neavând aptitudinea, ab initio, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte formal condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen. numai în ceea ce priveşte criticile referitoare la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 295 C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen., şi art. 13 din Legea nr. 78/2000 din perspectiva lipsei calităţii speciale cerută subiectului activ.

Cu ocazia dezbaterilor, la data de 08 noiembrie 2022, apărătorul desemnat din oficiu recurentului, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., achitarea recurentului inculpat pentru toate cele trei infracţiuni pentru care a fost condamnat.

Recurentul, având personal cuvântul în susţinerea recursului în casaţie, a formulat apărări cu privire la infracţiunea de delapidare, criticile vizând neîntrunirea calităţii de funcţionar public cerută de norma de incriminare care se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 25 octombrie 2022, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.

Recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., pentru toate infracţiunile pentru care a fost condamnat.

Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate de instanţele în faţa cărora au fost administrate în mod nemijlocit probele, respectiv pe baza faptelor stabilite de instanţa de apel. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se evaluează legalitatea hotărârii recurate, respectiv concordanţa dintre situaţia de fapt reţinută şi consecinţele legale ale acesteia. (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Cazul de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din Codul de procedură, numai în ceea ce priveşte criticile referitoare la omisiunea întrunirii condiţiilor de tipicitate obiectivă în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 295 C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 78/2000 din perspectiva lipsei calităţii speciale cerută subiectului activ.

Chiar dacă instanţa de recurs în casaţie nu poate să intervină în stabilirea legii penale mai favorabile, motivul de recurs în casaţie invocat face necesară analiza întrunirii calităţii de subiect activ al infracţiunii atât în legea în vigoare la data săvârşirii faptelor cât şi în legea în vigoare la data judecării faptelor de către instanţa de apel. Analiza va conduce la concluzia că preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie este subiect activ al infracţiunii incriminate de art. 13 din Legea nr. 78/2000, dar este şi funcţionar în sensul legii penale şi deci subiect activ al infracţiunii de delapidare, astfel cum era incriminată atât la data săvârşirii cât şi la data judecării de către instanţa de apel.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie este subiect activ al infracţiunii incriminate de art. 13 din Legea nr. 78/2000, fiind persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, iar interpretarea art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 nu conduce la restrângerea sferei subiecţilor activi ai infracţiunii incriminate de art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi nu exclude subiecţii enumeraţi expres de art. 13 din Lege dintre persoanele cărora aceasta le este aplicabilă. Textele de lege echivalează conceptul de persoană juridică fără scop patrimonial şi cel de persoană juridică fără scop lucrativ [art. 212 alin. (4) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.]. Totodată, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie este şi subiect activ al infracţiunii de delapidare. Calitatea de "funcţionar", cerută de lege pentru subiectul activ al infracţiunii de delapidare, este îndeplinită atât conform art. 308 C. pen., ca persoană care exercită, temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice), cât şi conform art. 147 alin. (2) C. pen. din 1969, ca orice persoană care exercită temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei alte persoane juridice decât autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public. Sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată funcţionar în sensul legii penale deoarece: persoana desfăşoară o activitate de interes public în cadrul unei instituţii de utilitate publică (condiţie îndeplinită de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi de preşedintele acesteia), iar instituţia este învestită în activitatea sa de către o autoritate publică (Parlamentul României, în cazul de faţă).

Textele de incriminare au următorul conţinut şi susţin interpretarea dată de instanţa de apel conceptului de subiect activ al infracţiunii în dosarul de faţă:

art. 13 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

295 C. pen. în vigoare

Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

art. 308 C. pen.în vigoare

1) Dispoziţiile art. 289 - 292, 295, 297 - 300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Art. 175. alin. (2) C. pen.în vigoare

(...) (2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Art. 2151. C. pen. anterior

Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.

Art. 147 C. pen. anterior

(1) Prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

(2) Prin "funcţionar" se înţelege persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.

Din cele ce preced, rezultă, cu referire la situaţia de fapt din prezentul dosar, că subiectul activ al infracţiunii incriminate de art. 13 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, este acela care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. Astfel cum au reţinut deja instanţa de fond şi cea de apel, domeniul de aplicare a legii, precizat în art. 1 din Legea nr. 78/2000, nu exclude aplicarea acestei legi persoanelor enumerate expres de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Conform art. 1 din Legea nr. 78/2000, "Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane: (...) f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie; g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) - f), în condiţiile prevăzute de lege" (s.n.).

Contrar argumentelor apărării, art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 nu restrânge sfera subiecţilor activi al infracţiunii incriminate de art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi nu exclude subiecţii enumeraţi expres de art. 13 din Lege dintre persoanele cărora legea le este aplicabilă. Conform argumentelor deja expuse în considerentele instanţei de apel, nu se restrânge sfera de aplicare a legii de la persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei "persoane juridice"fără scop patrimonial la persoana care deţine o funcţie de conducere într-o "asociaţie" constituită potrivit O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Interpretarea sistematică a celor trei texte de lege, respectiv art. 1 lit. f), art. 1 lit. g) şi art. 13 din Legea nr. 78/2000, conduce la concluzia că subiectul care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial (prevăzut de art. 13 din Legea nr. 78/2000) îndeplineşte condiţia din art. 1 lit. g) din Legea nr. 78/2000, fiind una dintre persoanele fizice descrise de legea nr. 78/2000, altele decât cele din art. 1 lit. a) - f) din lege, dar menţionate de acelaşi act normativ. Art. 1 lit. g) din Legea nr. 78/2000, făcând trimitere la "alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) - f), în condiţiile prevăzute de lege", include, în noţiunea de lege, înseşi dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Instanţele au reţinut şi că sintagma "fără scop patrimonial" este echivalentă celei "fără scop lucrativ" şi, folosită în legătură cu o entitate, semnifică faptul că acea entitate nu are ca scop obţinerea de beneficii economice. Această entitate poate obţine însă fonduri/finanţări pentru a-şi desfăşura activitatea şi a-şi aduce la îndeplinire scopul pentru care a fost înfiinţată. Interpretarea dată de instanţa de apel şi de instanţa de fond este conformă cu interpretarea legală. Astfel, dispoziţiile art. 212 alin. (4) din cap. X "Dispoziţii finale" din Legea nr. 71/2011 prevăd că: În cuprinsul C. civ., precum şi în cuprinsul celorlalte acte normative în vigoare, sintagmele «persoane juridice fără/cu scop patrimonial», «fără scop patrimonial» şi «cu scop patrimonial» se înlocuiesc cu sintagmele «persoane juridice fără/cu scop lucrativ», «fără scop lucrativ» şi, respectiv, «cu scop lucrativ».

De asemenea, recurentul a susţinut că nu avea o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, ci era preşedintele ales, voluntar şi nesalariat al organizaţiei (Camera de Comerţ şi Industrie a României, persoană juridică nonprofit, calitatea juridică nonprofit fiind atribuită de legiuitor), iar calitatea de persoană juridică non profit o exclude pe cea de persoană juridică fără scop lucrativ, ceea ce determină şi absenţa calităţii de subiect activ al infracţiunii incriminate de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În sensul celor arătate, recurentul a solicitat a se avea în vedere practica judiciară, respectiv cinci decizii penale, a căror semnificaţie a fost indicată de instanţa de recurs în casaţie după cum urmează:

1. Sentinţa nr. 50/31.01.2017 ICCJ SP definitivă prin Decizia Completului de 5 judecători nr. 42./05.03.2018.

Apărarea recurentului este infirmată de conţinutul deciziei invocate care se referă la o altă situaţie juridică, respectiv aceea a unei persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic. Acuzaţia a vizat fapta inculpatului, constând în aceea că, folosindu-şi influenţa pe care o deţinea în calitate de prim-vicepreşedinte al unui partid, cu intenţie directă, l-a contactat la data de 01 martie 2016 pe martor, solicitându-i acestuia sprijin financiar pentru campania electorală privind alegerile locale din vara anului 2016, în care inculpatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al municipiului Bucureşti, iar la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, i-a pretins aceluiaşi martor suma de 50.000 euro în numerar, aşadar nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului, martorul acceptând să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care inculpatul o deţinea în cadrul XXX.

2. Sentinţa nr. 351/2015 ICCJ SP definitivă prin Decizia 114/2016, Completul de 5 judecători al ÎCCJ,

Apărarea recurentului este infirmată de conţinutul deciziei invocate care se referă la o altă situaţie juridică, respectiv aceea a unei persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic. Acuzaţia a vizat folosirea funcţiei de secretar general al unui partid politic în scopul de a influenţa rezultatul unui vot şi conduita celor care gestionau numărarea voturilor.

3. Decizia penală 168/A/28.06.2018 Completul de 5 judecători al ÎCCJ.

Apărarea recurentului este infirmată de conţinutul deciziei invocate care se referă la o altă situaţie juridică şi vizează o cale de atac împotriva respingerii unei cereri de sesizare a Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, instanţa a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenţii condamnaţi împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi art. 172 alin. (12) C. proc. pen., art. 248 C. pen. anterior şi art. 297 C. pen., din cuprinsul Sentinţei penale nr. 65 din 26 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017. Instanţa a reţinut în ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de inculpaţi, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond că, raportat la obiectul cauzei - apel formulat împotriva unei hotărâri pronunţate în cadrul analizării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire - posibilă soluţie a instanţei de contencios constituţional cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate (ce reglementează posibilitatea organului judiciar de a dispune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, efectuarea unei expertize şi respectiv dispoziţii în baza cărora apelanţii revizuenţi au fost condamnaţi definitiv) nu poate avea nicio înrâurire efectivă asupra soluţiei ce s-ar putea pronunţa cu privire la cererea de apel formulată de revizuenţii condamnaţi, respectiv cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de aceştia. (...). recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 246 C. pen. anterior şi, respectiv, art. 297 C. pen., susţinând că noţiunea de "pagubă" trebuie calificată şi definită clar în cadrul textelor legale indicate, în sensul că o pagubă trebuie să fie efectivă, cuantificabilă şi să denote, în mod cert, o modificare perceptibilă în patrimoniul instituţiei vătămate, cuantumul pagubei urmând a fi stabilit numai în baza unei expertize judiciare efectuate de experţi independenţi, cu participarea şi a unor experţi desemnaţi de părţi.

4. Decizia nr. 218/09.11.2020 ICCJ SP Complet de 5 judecători;

Apărarea recurentului este infirmată de conţinutul deciziei invocate care se referă la o altă situaţie juridică, respectiv aceea a unei persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic. Acuzaţia a vizat fapta inculpatului, care, începând cu luna aprilie 2017 până în luna iulie 2017, şi-a folosit influenţa şi autoritatea date de funcţia de preşedinte al Organizaţiei YYY. şi secretar executiv al YYY. Braşov asupra primarului municipiului Făgăraş, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, respectiv nerevocarea din funcţie şi ulterior prelungirea mandatului de director financiar-contabil interimar al Spitalului Municipal Făgăraş până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului şi totodată păstrarea imaginii sale de lider YYY. influent, care îşi protejează oamenii apropiaţi şi controlează deciziile autorităţilor în raza sa, sens în care, după luarea la cunoştinţă a intenţiei de revocare a sus-numitei din funcţia deţinută, l-a abordat pe primarul municipiului Făgăraş, solicitându-i şi obţinând acordul acestuia pentru finalizarea mandatului de director financiar-contabil şi, ulterior, în luna iulie 2017, fiind informat asupra neprelungirii mandatului acesteia până la organizarea unui concurs, l-a contactat din nou pe martor, atât direct, cât şi indirect, solicitându-i să amâne decizia, în caz contrar partidul pe care-l conduce îi retrage sprijinul politic.

5. Decizia nr. 90/22.06.2020 ICCJ SP Complet de 5 judecători.

Apărarea recurentului este infirmată de conţinutul deciziei invocate care se referă la o altă situaţie juridică, respectiv aceea a unei persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic. Acuzaţia a vizat fapta inculpatului care, în calitate de preşedinte al XXX. - Filiala Dolj şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, în perioada ianuarie - ultima decadă a lunii aprilie 2012, şi-a folosit influenţa şi autoritatea derivând din funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului Permanent Teritorial al XXX. Dolj criterii neprevăzute de lege şi de Statutul XXX., constând în plata de către membrii de partid a unor sume de bani spre a putea candida de pe un loc eligibil pe listele de vot pentru alegerile locale din vara anului 2012 sau pentru a fi susţinuţi politic pentru a ocupa o funcţie de conducere într-o instituţie publică, determinând prin aceasta 20 de membri ai organizaţiei de partid să remită diverse sume de bani, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de foloase necuvenite în valoare totală de 290.450 RON, şi, corelativ, fapta inculpatului care, în calitate de secretar general coordonator al XXX. - Filiala Dolj, în perioada ianuarie - ultima decadă a lunii aprilie 2012, l-a ajutat pe primul inculpat să-şi folosească influenţa şi autoritatea, în maniera descrisă anterior, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de foloase necuvenite în valoare totală de 290.450 RON,

Contrar argumentelor recurentului, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, a Camerelor de comerţ din România, "Camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate", sintagma "de utilitate publică" fiind introdusă ca urmare a modificării legii prin Legea nr. 39/2011 (M. Of. nr. 224 din 31 martie 2011). De asemenea, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, "Camera Naţională este organizaţie neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din România, urmărind promovarea şi dezvoltarea industriei, comerţului, serviciilor şi agriculturii, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă.".

Interpretarea instanţelor, care au echivalat noţiunile de persoană juridică non profit şi persoană juridică fără scop lucrativ, este conformă şi cu dreptul european, iar instanţa de fond şi cea de apel (care a preluat argumentele juridice din sentinţa apelată) au analizat concordanţa raţionamentului juridic cu actele europene, precizând că: Decizia Comisiei din 18 decembrie 2012, privind adoptarea normelor care asigură verificarea coerentă a existenţei şi a statutului juridic, precum şi a capacităţii operaţionale şi financiare a participanţilor la acţiunile indirecte susţinute prin granturi în temeiul celui de Al şaptelea program-cadru al Comunităţii Europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative şi în temeiul celui de Al şaptelea program-cadru al Comunităţii Europene a Energiei Atomice pentru activităţi de cercetare şi formare în domeniul nuclear (2012/838/UE, Euratom) (J.O. L 359, 29.12.2012) şi Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare şi diseminare pentru "Programul-cadru pentru cercetare şi inovare (2014-2020) - "WWW." şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006 (J.O. L 347, 20.12.2013). Pe lângă faptul că definiţiile termenilor şi expresiilor din Decizie şi Regulament prezintă relevanţă doar pentru domeniul de aplicare al acestor acte, neavând nicio legătură cu prezenta cauză, nici acestea nu contravin interpretării dată mai sus dispoziţiilor art. 1 şi art. 13 din Legea nr. 78/2000, prin "organizaţie nonprofit" înţelegându-se "o entitate juridică ce, prin forma sa juridică, nu obţine profit şi/sau care are o obligaţie juridică sau statutară de a nu distribui profit acţionarilor sau membrilor săi individuali" (Decizia CE), şi, respectiv, prin "entitate juridică nonprofit" înţelegându-se "o entitate juridică care, prin forma sa juridică, nu are scop lucrativ sau care are o obligaţie juridică sau statutară de a nu distribui profituri acţionarilor sau membrilor săi" (art. 2 alin. (1) pct. 14 din Regulamentul UE).

Faţă de cele ce preced, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie este subiect activ al infracţiunii incriminate de art. 13 din Legea nr. 78/2000, fiind persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial.

În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de delapidare, art. 295 C. pen., include şi persoanele descrise de art. 308 C. pen. respectiv art. 175 alin. (2) C. pen. respectiv cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. şi anume "persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public".

Infracţiunea de delapidare era incriminată de art. 2151 C. pen. anterior iar subiectul activ era funcţionarul care gestiona sau administra bani, valori sau alte bunuri. Din interpretarea coroborată a textelor de lege a rezultat, cu relevanţă pentru cauza de faţă, că, în concepţia C. pen. anterior prin "funcţionar" se înţelegea, orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu [persoana menţionată în art. 147 alin. (1) C. pen. din 1969] în serviciul unei alte persoane juridice decât "autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public" [cele prevăzute în alin. (1)], independent de existenţa sau nu a calităţii de salariat. Instanţele au ajuns la concluzia că sintagma "care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice ..." de la art. 147 alin. (2) nu se referă doar la persoana care are calitatea de "salariat", ci şi la "persoana menţionată în alin. (1)" la care se face trimitere. Jurisprudenţa a validat această interpretare "(...) din analiza coroborată a prevederilor art. 147 C. pen., rezultă că în determinarea noţiunii de funcţionar, (...), dispoziţiile menţionate au în vedere nu doar calitatea de salariat a inculpatului, ci şi pe aceea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute de art. 145 C. pen. Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1188 din 2 aprilie 2014 (www.x.ro).

Instanţa de recurs în casaţie constată că raţionamentul menţionat în considerentele instanţei de fond şi a celei de apel este corect. Preşedintele Camerei de Comerţ şi industrie are calitatea de "funcţionar", potrivit legii penale, atât conform reglementării actuale (art. 308 C. pen., ca şi persoane care exercită, temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice), cât şi reglementării anterioare - art. 147 alin. (2) C. pen. 1969 (care se referea inclusiv la orice persoană care exercită temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei alte persoane juridice decât autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public. După cum au reţinut instanţele de fond şi cea de apel(care şi-a însuşit raţionamentul instanţei de fond) recurentul a avut, în perioada infracţională, calitatea de preşedinte al C.C.I.R. Conform legii, 31 lit. b) din Legea nr. 335/2007, preşedintele care este unul din organele de conducere ale C.C.I.R. având, potrivit art. 39 din Legea nr. 335/2007, următoarele atribuţii principale:

"a) reprezintă şi angajează Camera Naţională în relaţiile cu persoane fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate; b) încheie, modifică şi desface, în condiţiile legii, contractele de muncă ale salariaţilor Camerei Naţionale; c) urmăreşte ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale, ale colegiului şi biroului de conducere; d) urmăreşte realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei Naţionale, aprobat de adunarea generală; e) convoacă adunarea generală (...); f) convoacă şi conduce şedinţele biroului şi colegiului de conducere; g) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de adunarea generală şi de colegiul de conducere".

În acord cu instanţa de apel, se constată că sunt îndeplinite ambele condiţii cerute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată funcţionar în sensul legii penale, respectiv aceea ca persoana care îndeplineşte această funcţie să desfăşoare o activitate de interes public în cadrul unei instituţii de utilitate publică (condiţie pe care o îndeplinea atât Camera de Comerţ şi Industrie a României, cât şi preşedintele acesteia, cât şi aceea ca instituţia să fie învestită în activitatea sa de către o autoritate publică (în speţa de faţă acesta fiind Parlamentul României).

Instanţa de apel a reţinut în mod corect şi faptul că, în concret, recurentul inculpat îşi subordonase întreaga activitate a Camerei de Comerţ şi Industrie şi a B. Prin urmare, erau respectate toate dispoziţiile date de acesta în calitate de conducător al Camerei de Comerţ şi Industrie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de A. împotriva Deciziei penale nr. 325/A din data de 03 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va recurentul inculpat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de A. împotriva Deciziei penale nr. 325/A din data de 03 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2022.

GGC - ED