Decizia nr. 483/RC/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2900 din 11.12.2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, secţia penală s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1), lit. a), b) din C. pen. s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 349 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În temeiul art. 38 alin. (2) din C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost săvârşite de inculpat în concurs real.

În temeiul art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. au fost contopite cele două pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatului A. să i se aplice pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) din C. pen. au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului A. prin prezenta hotărâre, urmând ca acestuia să-i fie interzisă ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 45 alin. (2) din C. pen. au fost contopite pedepsele accesorii aplicate inculpatului A. prin prezenta hotărâre, urmând ca acestuia să-i fie interzisă, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. s-au pus în vedere inculpatului A., ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2), lit. b) din C. pen. s-a impus ca inculpatul să execute următoarele obligaţii:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile la una din următoarele instituţii: Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau la Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 din C. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1), lit. a), b) din C. pen. s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 349 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În temeiul art. 38 alin. (2) din C. pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost săvârşite de inculpat în concurs real.

În temeiul art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. au fost contopite cele două pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatului B. să i se aplice pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) din C. pen. au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului B. prin prezenta hotărâre urmând ca acestuia să-i fie interzisă ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 45 alin. (2) din C. pen. au fost contopite pedepsele accesorii aplicate inculpatului B. prin prezenta hotărâre, urmând ca acestuia să-i fie interzisă, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. s-au pus în vedere inculpatului B., ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2), lit. b) din C. pen. s-a impus ca inculpatul să execute următoarele obligaţii:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile la una din următoarele instituţii: Primăria Alexandria sau la Primăria Roşiori de Vede.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului B. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 din C. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1), art. 1387 şi art. 1388 din C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile C. şi D. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente E. SA. la plata către acestea a următoarelor sume:

- 200000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă C. (fiica defunctului);

- 200000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă D. (soţia defunctului);

- 10000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă D. (soţia defunctului).

S-a luat act că persoana vătămată Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu nu s-a constituit ca parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 5000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că:

Prin rechizitoriul din data de 11.06.2018 din Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, fapta prev. de art. 349 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., şi B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, fapta prev. de art. 349 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, precum şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt precum cea din actul de sesizare a instanţei, şi anume că, SC E. SA. Slatina desfăşoară o serie de activităţi comerciale autorizate atât la sediul social din municipiul Slatina jud. Olt cât şi la alte 12 sedii secundare, dintre care 10 situate în judeţul Olt şi câte unul situat în judeţele Giurgiu şi Teleorman, având în total un număr de 112 salariaţi.

Activităţile de prevenire şi protecţie la nivel central au fost atribuite martorei F., potrivit Deciziei nr. 150 din 05.06.2013 (anexa nr. 66) a directorului A., deşi aceasta, potrivit fişei postului său, era încadrată ca inspector resurse umane, cod COR x şi desfăşura şi activităţile corespunzătoare acestui post, aspecte confirmate prin depoziţia acesteia din data de 04.09.2019.

Astfel, din cele două documente rezultă că lucrătorul desemnat pentru activităţile de prevenire şi protecţie trebuia să desfăşoare, pe lângă activităţile specifice de resurse umane, nu mai puţin de 26 de activităţi specifice de securitate şi sănătate în muncă, unele dintre ele necesitând deplasări la punctele de lucru dispersate pe trei judeţe. La nivel local pentru activităţile de prevenire şi protecţie au fost desemnaţi şefii de puncte de lucru, instruiţi colectiv de lucrătorul desemnat F. Acesta a precizat în faţa instanţei că atribuţiile acesteia constau în verificarea formală a fişelor întocmite de şeful pct. de lucru, inculpatul B., nu şi dacă instructajele privind protecţia muncii erau efectuate în punctul de lucru Giurgiu.

Pentru informarea, consultarea şi participarea lucrătorilor la luarea deciziilor legate de securitatea şi sănătatea în muncă a fost numit ca reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi al situaţiilor de urgenţă şeful de siloz, inculpatul B.

La data de 11.04.2013, SC E. SA. a externalizat, în esenţă, atribuţiile referitoare la SSM către SC G. SRL Slatina, reprezentat de H. în calitate de şef serviciu extern, încheind cu acesta un contract de prestări servicii.

Documentaţia ce priveşte executarea acestui contract, respectiv evaluarea riscurilor şi planul de prevenire şi protecţie, a fost întocmită de serviciul extern şi înaintată SC I. SA. Slatina şi a fost pusă la dispoziţia inspectorului de muncă în procedura de cercetare a accidentului de către I.T.M. Giurgiu, având în vedere că aceste înscrisuri poartă semnătura inspectorului de muncă şi impresiunea ştampilei I.T.M. Giurgiu. Din cuprinsul planului de prevenire şi protecţie pentru anul 2013, prezentat de angajator inspectorului de muncă a rezultat că la data producerii accidentului de muncă nu era efectuată activitatea de evaluarea riscurilor pentru posturile de lucru de la punctul de lucru Silozul Giurgiu, având în vedere că nu apare nicio menţiune despre postul de lucru "docher" sau despre identificarea pericolului de cădere în apă şi înec specific acestui punct de lucru. De altfel, se observa că, planul de prevenire şi protecţie cuprindea doar posturile de lucru existente la data semnării contractului nr. x/11.04.2013 (tesa/casier, muncitor necalificat, rujar silozar, şef de siloz, şef baza, laborant, tehnician CTC, gestionar, agent comercial, agent vânzări, lăcătuş mecanic şi tâmplar).

Instanţa de fond a reţinut faptul că în data de 05.06.2013 SC I. SA. Slatina în calitate de prestator, a încheiat cu beneficiarul

SC J. SRL, Constanţa contractul de depozitare şi prestări servicii nr. x din 05.06.2013.

Obiectul contractului îl constituie conform art. 1 recepţia (cântărirea, descărcarea din mijlocul de transport în siloz sau magazie, analize de calitate, întocmirea documentelor de recepţie), depozitarea (cu păstrarea calităţii care include eventuale aerări, gazări, recirculări) şi livrarea (încărcarea în mijlocul de transport, cântărirea, analize de calitate, întocmirea documentelor de livrare şi transport) a cantităţilor de produs proprietatea beneficiarului depus în bazele de recepţie prestări de servicii portuare (încărcare/descărcare, cântărire, depozit. Activităţile de servicii portuare prevăzute de acest contract sunt clasificate potrivit CAEN rev. 2 cu codurile 5222*- Activităţi de servicii anexe transportului pe apă (activităţi în terminale ca porturi şi dane) şi 5224 - Manipulări (încărcarea şi descărcarea mărfurilor sau a bagajelor pasagerilor indiferent de mijlocul de transport utilizat).

Niciuna din aceste activităţi desfăşurate de SC I. SA. Slatina, în calitate de prestator în contractul cu SC J. SRL Constanţa, nu se regăseşte între activităţile autorizate legal potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea 359 din 2004.

Tot în calitate de beneficiar, SC J. SRL Constanţa a încheiat cu SC K. SRL Constanţa, contractul de transport nr. x din 01.07.2013, având ca obiect transportul de cereale şi îngrăşăminte pe barje fluviale (anexa nr. 51). Pe baza acestui contract au fost efectuate până la data producerii evenimentului peste 20 transporturi de produse agricole, fie cu nava L. fie cu alte nave. Prin încheierea celor două contracte, ce au ca beneficiar SC J. SRL Constanţa, două societăţi comerciale care nu aveau nicio legătură contractuală directă, SC I. SA. Slatina şi SC, K. SRL Constanţa au fost puse în situaţia de a desfăşura în comun o activitate care, conform practicii stabilite pe baza dotărilor existente, presupunea deplasarea şi efectuarea unor activităţi de către un lucrător al unui angajator la bordul navei ce aparţinea altui angajator. Cazul impunea conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, coordonare şi colaborare în domeniul securităţii muncii, lucru care nu s-a realizat. (cf. raportului din 13.03.2014 întocmit de ITM Giurgiu).

Apare evident că stabilirea unei proceduri de lucru clare de lucru la nivelul pct. de lucru nu se putea face decât la nivelul conducerii celor două societăţi, neputând fi lăsată exclusiv în sarcina şefului pct. de lucru sau a persoanei desemnate cu atribuţii de prevenire şi protecţie a muncii la nivel central (martora F.), revenind în sarcina inculpatului A., ca director general al societăţii, obligaţia de a coopera cu reprezentanţii societăţii K. SRL şi de a coordona acţiunile în vederea implementării prevederilor privind securitatea muncii şi pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor luând în considerare natura activităţilor, de a se informa reciproc şi de a-şi informa lucrătorii despre riscurile profesionale, într-un mod care să poată fi documentat.

Cu privire la evenimentele din data de 21.12.2013, din coroborarea declaraţiilor martorilor, a rezultat ca activitatea schimbului doi a început în jurul orelor 20:00. Conform indicaţiilor date de inculpatul B., sarcinile de lucru erau împărţite după cum urmează: martorul M. urma să efectueze activităţi în siloz, N. în cabina de comandă de unde era controlat sistemul de transport al cerealelor din siloz în buncăr, iar O. pe barjă, unde supraveghea modul de încărcare şi manevra tubulatura.

În ziua respectivă, martorii M., N. şi victima O. au stabilit ca pe timpul activităţii de încărcare să gătească peşte. Astfel, după ce a pregătit masa (pe nava "L."), O. a mers în cabină unde se afla martorul P. şi au mâncat, după care a mers în cabina de comandă unde se afla martorul N. În tot acest timp, pe barja se afla martorul M. care desfăşura activităţile repartizate persoanei vătămate O. La scurt timp, O. a mers pe barjă pentru a-şi relua activitatea, a stat de vorbă cu martorul M. circa 5 minute, iar după plecarea celui din urmă a continuat de unul singur activitatea de încărcare, fără a fi supravegheat de vreo persoană.

La un moment dat, căpitanul navei, Q., a mers în cabina de comandă a ambarcaţiunii (situată deasupra punţii) de unde a observat că pe punte nu se afla nimeni, instalaţia de transbordare era în funcţiune, în magazia de depozitare era adunată mai multă floarea soarelui într-un singur loc, motiv pentru care a acţionat instalaţia de avertizare fonică. Fiind alarmat de zgomotul produs, martorul M. s-a deplasat pe navă ocazie cu care a observat că O. nu se afla pe punte, solicitând prin staţie oprirea instalaţiei.

Având în vedere că victima nu răspundea la telefon, martorii M., P. şi N. au început să o caute. Ajutaţi de lumina proiectorului navei şi de o lanternă, l-au găsit pe O. plutind în apă, cu faţa în jos, ţinând în mână capătul frânghiei cu care se manevra tubulatura flexibilă. Cu ajutorul unei căngi au reuşit să-l scoată din apa după care, conform declaraţiilor date de martori, şeful de siloz B. (care fusese anunţat de către angajaţi), a venit de la domiciliu şi i-a aplicat măsuri de resuscitare până la sosirea echipajului de pe ambulanţa care a constatat decesul persoanei vătămate.

Urmare a sesizării, organele de cercetare penală din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Navale Giurgiu s-au deplasat la locului producerii evenimentului ocazie cu care au observat cadavrul unei persoane de sex masculin, identificată în persoana lui O., despre care s-a declarat verbal, în prezenţa inculpatului B., ca acesta a fost scos din apa în apropierea şlepului motor "L.". De asemenea, s-a mai observat că victima purta o vestă de culoare albă din lână, o bluză de trening de culoare gri cu fermoar, pulover de culoare gri cu albastru, pulover de culoare galbenă, tricou cu mânecă lungă de culoare neagră cu albastru şi alb, un brâu de culoare albă, o pereche de pantaloni trening gri, o pereche de pantaloni trening de culoare albastră, lenjerie intimă, o pereche de ciorapi, iar în piciorul stâng un pantof de culoare neagră.

Conform actelor medicale aflate la dosar, moartea numitului O. a survenit la data de 20.12.2013 şi a fost violentă. Ea s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii acute, consecutive asfixiei mecanice prin submersie sub apă. La examenul extern al cadavrului s-au constatat fracturi costale şi de stern, cu infiltrate sangvine minime, care au putut fi produse în urma activităţii de resuscitare. Din buletinul de analiza nr. x, a rezultat ca victima nu a consumat alcool. Având în vedere aceste date, este evident că înecul victimei s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, în condiţiile în care victima a fost găsită prinsă cu mâna de frânghia tubulaturii, fiind exclusa varianta unei acţiuni suicidale.

Potrivit procesului-verbal de cercetare încheiat de ITM Giurgiu, nu s-a putut stabili cu certitudine din ce cauză efectivă (alunecare, împiedicare, indisponibilitate fizică, etc.) O. a căzut în apă. Cu toate acestea în urma analizării tuturor împrejurărilor, a rezultat că, în lipsa unor mijloace tehnice corespunzătoare, care să permită încărcarea navelor cu cereale fără a fi necesară prezenţa lucrătorului pe navă pentru efectuarea manevrelor de poziţionare a tubulaturii, accidentul suferit de O. a fost cauzat de desfăşurarea de către acesta a unor sarcini de muncă fără a fi asigurate măsuri de protecţie corespunzătoare care, în primul rând să prevină căderea în apă sau, în caz că acest fapt s-ar fi produs în orice mod, să facă posibilă supravieţuirea lui prin împiedicarea submersiei în apă. Aceste măsuri erau cu atât mai necesare cu cât activitatea se desfăşura pe timp de noapte, în condiţii de ceaţă şi temperaturi negative care au creat suplimentar şi pericolul de alunecare (raportul nr. x/13.03.2014 întocmit de ITM Giurgiu).

Sub aspectul procesului de instruire a lucrătorului, s-a constatat că, la data evenimentului, victima avea întocmită fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă pentru calificarea lăcătuş mecanic, funcţia muncitor, pentru "Locul de muncă SC I. SA. Slatina - Silozul Giurgiu". Referitor la instruirea periodică apar trei menţiuni din datele de 05.08.2013, 05.09.2013 şi 05.10.2013, cu precizări privind materialul predat şi semnăturile celui instruit, cel care a instruit şi celui care a verificat instruirea. Din analiza acestei fişe, la ultima instruire, cea din data de 05.10.2013, au fost predate Legea nr. 319/2006, art. 22 şi 23 (obligaţiilor lucrătorilor), H.G. nr. 1425/2006, art. 14 - 19 (organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie), H.G. nr. 971/2006, H.G. nr. 1048/2006, H.G. nr. 1146/2006, H.G. nr. 300/2006 în integralitatea lor.

Astfel cum s-a evidenţiat şi în procesul-verbal de cercetare întocmit de I.T.M. Giurgiu, pe lângă faptul că volumul de informaţie cuprins în aceste documente este imposibil de acoperit în două ore, cât este consemnata în fişa individuală durata instructajului, nici conţinutul nu este potrivit în raport cu specificul sarcinilor ce le avea de executat O.

Din documentele provenite de la angajatorul SC I. SA. Slatina, dar şi din celelalte probe administrate a rezultat că pentru postul de docher (cod 833308- muncitor portuar, conform Clasificării Ocupaţiilor în România), activitate desfăşurată efectiv de O., nu au fost identificate şi evaluate riscurile, planul de prevenire şi protecţie nu cuprindea măsuri de protecţie pentru această activitate, nu a fost întocmită fisa de evaluare a locului de muncă, nu au fost emise instrucţiuni proprii privind acest post de lucru şi nu au fost identificate echipamente individuale de protecţie necesare pentru acest post de lucru.

Singura instrucţiune concretă relevantă ce conţine referiri la încărcarea barjelor este cea intitulata "IPSSM 11 - privind activitatea de transport feroviar", unde la capitolul "Norme de tehnica securităţii muncii privind încărcarea şi descărcarea în şi din vagoane, autovehicule, barje", s-a precizat că: "încărcarea barjelor se face numai după instruirea personalului care participă la procesul de încărcare a barjelor" "numai după instruirea personalului, de către şeful pct. de lucru şi repartizarea lucrătorilor se va trece la încărcarea barjelor" "încărcarea se face cu respectarea normelor de protecţie muncii specific locului de muncă. Lucrătorii care participă la încărcarea produselor agricole în barje sunt obligaţi să respecte întocmai instrucţiunile de protecţie a muncii. Salariaţii care participă la procesul de încărcare a barjelor încep activitatea numai după ce primesc instructajul specific şi numai cu aprobarea şefului pct. de lucru, respectând întocmai instrucţiunile de protecţia muncii".

Din analiza acestei instrucţiuni şi a documentelor puse la dispoziţie de angajator pe parcursul cercetării, s-a reţinu ca instrucţiunea "IPSSM 11" nu a fost întocmită pentru locul de muncă respectiv - "încărcare barje", iar pe de altă parte s-a constatat că aceasta este incompletă. În cuprinsul acesteia nu se regăseşte nicio menţiune privind modalitatea practică de punere în aplicare a operaţiei de încărcare barjă, nu cuprinde riscurile existente pentru această activitate, nu cuprinde măsuri tehnice şi organizatorice dispuse pentru evitarea riscurilor, nu face referire la echipamentele individuale de protecţie ce trebuie utilizate, echipamente eminamente necesare având în vedere faptul că activitatea se desfăşura şi pe apă.

Instanţa de fond a reţinut că, la producerea incidentului nefericit din noaptea de 21.12.2013, ce a condus la decesul numitului O.

O., au contribuit o multitudine de factori, pornind de la lipsa unei proceduri clare de lucru în domeniul securităţii muncii între societăţile contractante SC E. SA. (fostă SC I. SA. Slatina) şi SC K. SRL, impusă de complexitatea activităţilor de transport de cereale şi îngrăşăminte pe barje fluviale, acţiune imputabilă inculpatului A., şi continuând cu lipsa unei instruiri suficientă şi adecvată care să cuprindă şi prevederi pentru activitatea de încărcare a navei cu produse agricole, în condiţiile de dotare cu echipamente de muncă, precum şi de dotare cu echipament individual de protecţie, acţiune imputabilă inculpatului B.

În drept, faptele inculpatului A. constând în aceea că, în calitate de director al SC E. SA. (fostă SC I. SA. Slatina), nu a luat măsurile legale de Securitate şi sănătate în munca prevăzute în Legea nr. 319/2006, respectiv:

- a organizat în mod necorespunzător serviciile de prevenire şi protecţie, în sensul că a desemnat lucrători responsabili cu activităţi de prevenire şi protecţie care nu aveau capacitatea, pregătirea (B.), precum şi timpul necesar (F. şi B.) pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi prevenire la Punctul de lucru Silozul Giurgiu, care puteau sesiza pericolul de înec şi să ia măsuri pe loc şi imediat de înlăturare a acestuia, ceea ce a dus la neasigurarea condiţiile necesare pentru că lucrătorii să fie informaţi şi să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

- a permis desfăşurarea activităţii la punctul de lucru situat pe Canalul Plantelor, fără ca în prealabil să fie evaluate riscurile de accidentare generate de activitatea desfăşurată - încărcare barje, fără a exista un plan de prevenire şi protecţie a riscurilor actualizat cu riscurile pentru această activitate, nefiind astfel stabilite măsurile de securitate şi sănătate în muncă corespunzător riscurilor identificate, conducând în acelaşi timp la alte deficienţe privind alte activităţi de prevenire şi protecţie, respectiv activităţi de identificare a echipamentului individual de protecţie necesar postului de lucru muncitor portuar, de elaborare a unor instrucţiuni proprii care să conţină măsuri tehnice şi organizatorice cu privire la activitatea de lucrător portuar raportat la riscurile existente, neasigurându-se astfel nici informarea şi instruirea lucrătorilor cu privire la riscurile implicate;

- nu a luat măsurile legale pentru a asigura cooperarea şi coordonarea între lucrătorii responsabili SSM din cadrul SC E. SA. (fostă SC I. SA. Slatina) şi SC K. SRL, atât în ceea ce priveşte informarea reciprocă cu privire la riscurile profesionale, cât şi în ceea ce priveşte coordonarea acţiunilor în vederea protecţiei lucrătorilor;

- la data producerii evenimentului nu deţinea autorizaţie de funcţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru activităţi de încărcare a produselor agricole în nave şi nu a luat măsurile necesare pentru autorizarea exercitării meseriei de docher (muncitor portuar);

- nu a respectat dispoziţiile legale privind numirea inculpatului B. în funcţia de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM, astfel încât lucrătorii care îşi desfăşurau activitatea la Silozul Giurgiu, aflaţi în subordinea inculpatului, au fost lipsiţi de suportul organizatoric adecvat necesar participării active în procesul luării măsurilor specifice de securitate şi sănătate în muncă, toate aceste acţiuni şi omisiuni ducând la crearea unui pericol grav şi iminent, ce s-a materializat în decesul victimei O. la data de 20.12.2013, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de "ucidere din culpă", prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, fapta prev. de art. 349 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 din C. pen.

Faptele inculpatului B., constând în aceea că, în calitate de şef de siloz şi persoana desemnată cu atribuţii de coordonare şi supraveghere la punctul de lucru Silozul Giurgiu al SC E. SA. (fostă SC I. SA. Slatina), nu a luat măsurile legale de securitate şi sănătate în munca prevăzute în Legea nr. 319/2006, respectiv:

- a permis desfăşurarea activităţii de încărcare a barjei "L.", de către o persoană neinstruită, în condiţiile în care în prealabil nu au fost evaluate riscurile de accidentare pentru postul de lucru docher, nu a fost actualizat planul de prevenire şi protecţie şi nu au fost stabilite măsurile de securitate şi sănătate în munca corespunzătoare riscurilor identificate;

- a permis desfăşurarea de către victima a unor sarcini de muncă fără ca aceasta să fie calificată şi instruită cu privire la postul de lucru - docher şi fără a fi asigurate măsurile tehnice şi organizatorice necesare de protecţie corespunzătoare (care să prevină căderea în apă şi/sau înecul), inclusiv în ceea ce priveşte echipamentele individuale de protecţie pentru postul respectiv;

- nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere a fiecărui lucrător şi de organizare a pct. de lucru sub aspectul luării măsurilor necesare pentru a se evita accidentele de muncă şi impunerea respectării de către lucrători a acestora (fişa postului), toate aceste acţiuni şi omisiuni ducând la crearea unui pericol grav şi iminent, ce s-a materializat în decesul victimei O. la data de 20.12.2013, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de "ucidere din culpă", prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, fapta prev. de art. 349 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 din C. pen. Din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material al infracţiunii de ucidere din culpă se caracterizează prin acţiunea inculpaţilor de încălcare a atribuţiilor de serviciu, în sensul de încălcare a atribuţiilor de coordonare şi supraveghere a angajaţilor, în calitatea sa de şef de punct de lucru (inculpatul B.), respectiv de director al societăţii SC E. SA., (inculpatul A.).

Urmarea imediată a acţiunilor inculpaţilor o reprezintă decesul victimei O., urmare imediată care se află în legătură de cauzalitate directă cu elementul material al infracţiunii, din raportul de necropsie medico-legal nr. x/2013, rezultând că moartea victimei a fost violentă, iar leziunile traumatice au fost produse în condiţiile insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutiv asfixiei mecanice prin submersie în apă.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialul probator administrat în cauză, întrucât în situaţia în care inculpaţii ar fi respectat în totalitate regulile ce le guvernau activitatea, producerea accidentului şi, implicit, consecinţele sale, ar fi fost evitate.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii nu au prevăzut posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, deşi puteau şi ar fi trebuit să-l prevadă, atitudine psihică specifică culpei simple, reglementată de art. 16 alin. (4), lit. a) din C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 350 alin. (1) din C. pen., instanţa de fond a reţinut că elementul material constă în nerespectarea obligaţiilor şi măsurilor privitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, astfel cum au fost descrise anterior în cazul fiecărui inculpat.

Urmarea imediată constă în crearea unui pericol pentru relaţiile sociale din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât inculpaţii au prevăzut rezultatul faptelor lor şi, deşi nu au urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor, au acceptat posibilitatea producerii lui.

Prin urmare, apreciind că au fost îndeplinite condiţiile prev. de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţii A. şi B. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpaţilor pentru infracţiunile comise.

Pentru a stabili în concret pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen. În procesul deliberativ de alegere a pedepsei aplicate au fost relevante împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii.

În raport cu natura infracţiunii săvârşite, în acest caz s-a apreciat că se impune stabilirea unei pedepse care să nu poată fi interpretată ca o iertare sau ca o minimizare a gravităţii comportamentului inculpatului şi care să armonizeze latura de sancţiune a pedepsei cu necesitatea reintegrării în societate.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 91din C. pen., fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă fiind de 2 ani şi 2 luni închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Pe latură civilă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 02.05.2019, persoana vătămata C. s-a constituit parte civilă cu suma de 300.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, precum şi cu suma de 600 euro lunar, reprezentând o rentă lunară în ceea ce priveşte cheltuielile de întreţinere şi şcolarizare, de la data de 21.12.2013 şi până la terminarea studiilor.

De asemenea, la aceeaşi dată, persoana vătămată D. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale, precum şi cu suma de 20.000 euro, reprezentând daune materiale

A mai reţinut instanţa de fond că au fost întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale; fapta ilicită a inculpaţilor (intervenirea decesului victimei pe fondul nerespectării dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă), prejudiciul material şi moral suferit de părţile civile, legătura de cauzalitate directă între faptele ilicite şi prejudicii (nerespectarea dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către inculpaţi urmată de decesul victimei) şi vinovăţia dovedită a inculpaţilor care au acţionat din culpă.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv art. 1.357 şi urm. din C. civ. Aceste dispoziţii impun ca, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, să se dovedească existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei autorului prejudiciului.

În ceea ce priveşte daunele materiale, instanţa de fond a constatat că, martorul audiat sub aspectul laturii civile, martorii audiaţi au atestat sumele de bani cheltuite de părţile civile cu ocazia înmormântării victimei, pomenirilor şi ritualurilor ortodoxe şi numărul de persoane participante la pomenirile.

Apreciind asupra cuantumului pretenţiilor materiale ale părţilor civile C. şi D., instanţa de fond a luat în calcul, pe lângă declaraţiile martorului şi părţilor civile şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi va proceda la o apreciere globală a cuantumului sumelor pretinse cu titlu de daune materiale.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa de fond a mai reţinut că, deşi nu există criterii obiective pentru evaluarea prejudiciul moral pretins, pot fi avute în vedere în acest sens unele criterii orientative (cum ar fi impactul emoţional puternic pentru părţile civile cauzat de decesul subit al fiului şi fratelui acestora, victimă a accidentului de muncă).

La stabilirea despăgubirilor băneşti pentru repararea daunelor morale, instanţa de fond a analizat despăgubirea care trebuie să compenseze prejudiciul efectiv suferit de părţile civile în urma decesului fiului şi fratelui acestora.

În ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de daune morale, instanţa de fond a reţinut că la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să aibă în vedere anumite criterii cum sunt:

- criteriul echităţii, care presupune existenţa unei corespondenţe între prejudiciul încercat şi dimensiunea despăgubirii;

- criterii referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv;

- criterii referitoare la importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.

Toate aceste criterii trebuie să conducă la stabilirea unei sume care să reprezinte o justă şi reală despăgubire a părţii civile, cu efect de satisfacţie şi să nu reprezinte o sancţiune excesivă pentru autorul faptei prejudiciabile ori ca venituri necuvenite părţilor civile.

Instanţa de fond a reţinut că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare. Cu privire la daunele morale solicitate de partea civilă instanţa a apreciat că nu se poate stabili un preţ pe suferinţa produsă acesteia ca urmare a decesului victimei.

A mai apreciat instanţa de fond că astfel de pierderi nu pot fi cuantificate, orice sumă de bani neputând duce la restaurarea integrală a psihicului persoanei vătămate. A fost avută în considerare suferinţa psihică prin care a trecut partea civilă în urma accidentului, necesitatea suplinirii victimei în relaţiile din sânul familiei, faptul că aceasta va fi lipsită pentru totdeauna de dreptul de a se bucura de prezenţa membrului de familie decedat, dar şi de relaţiile foarte apropiate existente între partea civilă şi victimă.

Dincolo de prejudiciul moral incontestabil suferit de partea civilă, cuantumul despăgubirilor solicitate de aceasta este exagerat având în vedere că scopul daunelor morale este în principiu acela de a oferi celor vătămaţi posibilitatea de a trece mai uşor peste evenimentul nefericit, iar la stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracţie de elemente precum nivelul general de trai al societăţii şi condiţiile concrete socio-economice de la momentul acordării.

Instanţa de fond a apreciat că se impune acordarea de despăgubiri civile pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de părţile civile, motiv pentru care, în temeiul art. 397 din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 1357 şi urm. din C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile C. şi D. şi a obligat inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente E. SA., la plata către acestea a următoarelor sume:

- 200.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă C. (fiica defunctului);

- 200.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă D. (soţia defunctului);

- 10.000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă D. (soţia defunctului).

Instanţa de fond a mai reţinut că, deşi legal citată cu menţiunea că se poate constitui parte civilă, persoana vătămată Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu nu s-a constituit ca parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apeluri inculpaţii B. şi A., părţile civile D. şi C. şi partea responsabilă civilmente SC I. SA.

Apelanţii inculpaţi B. şi A. şi partea responsabilă civilmente SC I. SA., în motivele de apel depuse în scris, au solicitat:

- admiterea apelului şi rejudecarea cauzei, întrucât instanţa de fond nu a motivat, nu a explicat motivele pentru care apărările şi mai ales probele administrate au fost ignorate şi nu au fost analizate corect şi judicios toate probele administrate. În acest caz, au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţia României, ce impun aplicabilitatea directă a tratatelor internaţionale ratificate de România în dreptul intern - raportate la art. 2 din Protocolul 7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportat la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru a se asigura respectarea principiilor convenţionale şi constituţionale ale unei judecăţi efective şi dublul grad de jurisdicţie.

În subsidiar, inculpaţii au solicitat admiterea apelului şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. (1) din C. pen. achitarea în temeiul art. 16 alin. (1), lit. b) teza I şi, în subsidiar, lit. c) din C. proc. pen. pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Inculpaţii au solicitat, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. să fie respinsă acţiunea civilă şi să se constate că nu au fost întrunite condiţiile pentru răspunderea civilă a apelantei E. SA. fostă I. SA.

Referitor la prima critică - nemotivarea hotărârii judecătoreşti, au precizat apelanţii că, motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă o condiţie esenţială de înfăptuire a justiţiei, fiindu-le încălcate drepturile garantate de CEDO. Au precizat că, la termenul din 08.07.2020, atât inculpaţii, cât şi persoana responsabilă civilmente au solicitat administrarea probei cu Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară în domeniul protecţiei muncii, întocmit de expertul tehnic ing. R. şi Ordonanţa nr. x/2019 din 16.12.2019 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu prin care s-a redeschis urmărirea penală cu privire la societatea K. şi căpitanul Q. cu privire la aceleaşi infracţiuni de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor de sănătate şi siguranţă în muncă, ordonanţa sus menţionată fiind confirmată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Giurgiu în Dosarul nr. x/2019 Cu privire la aceste probe, instanţa de fond nu le-a avut în vedere la motivarea soluţiei; nu există nicio argumentaţie a instanţei de fond cu privire la aprecierea acestora.

Raportul de expertiză extrajudiciară în domeniul protecţiei muncii este o probă importantă, de natură a demonstra vinovăţia inculpaţilor şi lipsa de răspundere a părţii responsabile civilmente şi că, o astfel de probă a ajuns să nu se reflecte în niciun moment în hotărârea judecătorească, nefiind obiectul deliberării asupra soluţiei.

Ordonanţa nr. x/2019 din 16.12.2019 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu prin s-a redeschis urmărirea penală cu privire la societatea K. şi căpitanul Q. cu privire la aceleaşi infracţiuni de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor de sănătate şi siguranţă în muncă nu a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei şi nu se găseşte nicio minimă motivare cu privire la soarta acestei probe, rezultând că nu a fost avută în vedere la soluţia pronunţată şi nu se reflectă în hotărârea judecătorească pronunţată.

Această ordonanţă de redeschidere a urmăririi penale, pe lângă efectul avut pe latura penală, are efect şi pe latura civilă a cauzei, întrucât contribuţia mai multor persoane la producerea prejudiciului este o cauză de atenuare a răspunderii civile.

Or, în niciun moment, nici în cuprinsul motivării pe latura penală, nici în cuprinsul motivării pe latura civilă, nu este analizat acest mijloc de probă.

Concret, hotărârea judecătorească trebuie să explice de ce a respins apărările inculpatului, care a fost rezultatul deliberării asupra probelor în favoarea inculpatului şi de ce rechizitoriul este întemeiat, fără a se prelua aspecte din rechizitoriu ca şi cum ar constitui rezultatul deliberării instanţei.

Criticile de nelegalitate, în opinia inculpaţilor, sunt întemeiate cu cât aceste probe au fost încuviinţate spre administrare în procesul penal, deci trebuiau să se reflecte în hotărârea judecătorească pronunţată.

În concluzie, instanţa de fond nu a analizat materialul probator administrat în favoarea inculpaţilor şi persoanei responsabile civilmente.

Pe lângă aspectele favorabile neanalizate ce au rezultat din raportul de expertiză extrajudiciară în domeniul SSM şi din ordonanţa de redeschidere, au existat declaraţiile martorilor S., T., U. şi P.

O altă probă ce nu a fost analizată de instanţa de fond este fişa postului căpitanului barjei L., din care a rezultat că acesta avea, între altele, şi interdicţia de a permite accesul pe navă a altor persoane, în afara celor care fac parte din echipaj sau care îl reprezintă pe armator, în caz contrat fiind direct răspunzător pentru acţiunile acestor persoane şi pentru siguranţa lor.

În acest sens au solicitat admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a nu lipsi părţile de un grad efectiv de jurisdicţie.

Referitor la cel de-al doilea motiv - nelegalitatea şi netemeinicia sub aspectul soluţiilor pronunţate pe latră penală şi civilă a cauzei, în mod netemeinic s-a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile de neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă şi ucidere din culpă.

Astfel, inculpatului A., nu i se poate imputa acestuia că nu au fost luate măsurile legale de securitate şi sănătate cât timp a efectuat demersuri care demonstrează caracterul nefondat al acuzaţiei.

În mod nefondat şi contrar probelor existente la dosarul cauzei, prima instanţă a preluat acuzaţiile din rechizitoriu. A arătat inculpatul în acest sens că, instanţa de fond a reţinut:

"organizat în mod defectuos serviciile de prevenire şi protecţie, în sensul că a desemnat lucrători responsabili cu activităţi de prevenire şi protecţie care nu aveau capacitatea, pregătirea (B.), precum şi timpul necesar (F. şi B.) pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi prevenire la punctul de lucru Silozul Giurgiu".

Apelantul inculpat A. a apreciat că este o acuzaţie neîntemeiată fiind contrazisă de probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Apelantul inculpat B. a precizat că îndeplinea toate cerinţele prevăzute de lege pentru a ocupa funcţia în care a fost numit.

Inculpatul a precizat că, referitor la pretinsa lipsă de capacitate şi pregătire a arătat că a depus la dosar certificatul de absolvire seria x nr. x din care rezultă că acesta a absolvit în anul 2010 un curs profesional cu durata de 50 de ore şi îndeplinea toate cerinţele prevăzute de lege pentru a ocupa funcţia în care a fost numit.

Aşadar, au fost respectate dispoziţiile legale în ceea ce priveşte numirea inculpatului B. în funcţia de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM, contrar celor reţinute în rechizitoriu.

Cu privire la pretinsa lipsă de timp a lui F. şi B. de a îndeplini obligaţiile de serviciu şi faptul că această pretinsă lipsă de timp ar fi fost cunoscută de inculpatul A., acuzaţia a fost contrazisă de declaraţia martorei F. din data de 04.09.2019 în care arată expres că "avea timpul necesar să îşi desfăşoare activitatea în toate punctele de lucru şi nu a comunicat vreodată directorului general A. că nu ar avea timp să îşi desfăşoare activitatea".

Inculpatul B. nu a arătat că i-ar fi menţionat inculpatului A. că nu ar avea timpul necesar să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Tot ca motiv al condamnării s-a mai arătat în rechizitoriu şi sentinţă că a permis desfăşurarea activităţii la punctul de lucru situat pe canalul Plantelor fără ca în prealabil să fie evaluate riscurile de accidentare generate de activitatea de încărcare bârfe şi astfel s-ar justifica reţinerea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de sănătate în muncă.

În acest sens, inculpatul B. a precizat că, inculpatul A./I. SA. a încheiat contractul x/01.06.2013 privind evaluarea riscurilor de accidentare cu consultantul extern G. SRL, iar la dosarul cauzei se regăseşte evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pentru locul de muncă "lăcătuş mecanic", în care este precizat ca factor de risc proprii executantului căderea de la înălţime prin alunecare, împiedicare, dezechilibrare, pericol de înec. Această evaluare a fost ridicată de organele de urmărire penală, având nr. de înregistrare 2282/26.09.2013, înainte de data producerii evenimentului, respectiv 20.12.2013.

S-a mai reţinut că O. nu exercita meseria de docher. Astfel, s-a mai susţinut că, pentru condamnarea inculpatului A. nu au fost luate măsurile necesare de sănătate şi securitate în muncă pentru exercitarea meseriei de docher. Această constatare este nefondată, deoarece O. nu a exercitat această funcţie, ci aceea de lăcătuş mecanic pentru care a fost angajat şi instruit. Autorizarea lui O. a fost confirmată şi de declaraţiile martorilor V. şi M.

În motivele de apel depuse în scris s-a mai precizat că, inculpatul A. nu avea atribuţii de serviciu pe linia de sănătate şi securitate în muncă, ci îndeplinea funcţia de conducere a SC I. SA., în baza unui contrat civil de mandat înregistrat sub nr. x/16.09.2010 din care a reieşit că nu avea atribuţiile menţionate mai sus - securitate şi sănătate în muncă.

Or, s-a mai precizat în motivele de apel că, singurele menţiuni cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă se găsesc în fişa postului de director general, însă aceste dispoziţii vizează exclusiv obligaţiile ce revin directorului general în calitate de utilizator al unui autovehicul de serviciu şi nu atribuţii specifice de securitate şi sănătate în muncă cu privire la punctul de lucru din Giurgiu, canalul Plantelor. Această obligaţie o avea SC I. SA.

Referitor la inculpatul B. s-a precizat în motivare că, nu i se poate imputa faptul că nu a luat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă cât timp acest inculpat a efectuat următoarele demersuri care demonstrează caracterul nefondat al acuzaţiei:

- efectuarea instructajului periodic şi efectiv al lucrătorilor de la punctul de lucru Giurgiu, a fost dovedită prin declaraţiile martorilor M. şi U.

B., conform Deciziei nr. 159/14.06.2013 prin care a fost numit reprezentant al lucrătorilor cu atribuţii SSM, relevant este că, acesta este consultat şi participa la desfăşurarea următoarelor activităţi: g) ... îndrumarea în vederea însuşirii şi aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă; or B. a instruit periodic şi efectiv lucrătorii din punctul de lucru Giurgiu, inclusiv în seara incidentului.

Din fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorului O. a rezultat că acesta a fost instruit SSM de B. la datele de 05.06.2013. 05.08.2013. 05.09.2013 şi 05.10.2013, deci de 4 ori anterior incidentului. Cu privire la acest aspect, în faza de cercetare judecătorească s-a demonstrat, prin declaraţiile lucrătorilor din schimbul 1 şi 2, că au fost instruiţi de B. inclusiv în ziua/seara incidentului.

S-a mai precizat cu privire la B. că, efectua instructajul lucrătorilor şi nu avea atribuţii privind atribuirea echipamentelor de protecţie, fapt dovedit prin fişa postului şi declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei. în acest sens fiind declaraţiile martorilor N. şi M.

Cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., apelanţii inculpaţi au arătat că, prin acţiunile lor nu au condus la decesul lucrătorului O. şi singura măsură eficientă de eliminare a pericolului de cădere în apă era aceea de montare a balustradelor de protecţie pe barja L. În acest sens au fost avute în vedere raportul de expertiză extrajudiciară întocmită de expertul SSM R., declaraţiile martorilor S., T., U., Q., P., W., X. şi N.

Referitor la infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. pentru care inculpaţii A. şi B. au fost condamnaţi, pentru ca aceasta să fie prevăzută de legea penală trebuie întrunite condiţiile laturii obiective. Or, în speţă, nu există o legătură de cauzalitate între acţiunile/inacţiunile inculpaţilor şi decesul lucrătorului O.

Or, pentru ca această infracţiune să fie prevăzută de legea penală, trebuie să fie întrunit tot conţinutul constitutiv al acesteia, implicit şi legătura de cauzalitate ca parte a laturii obiective a infracţiunii, situaţie care nu se regăseşte în speţă, motiv pentru care solicităm achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prin aplicarea condiţiei sine qua non, inculpaţii au arătat că nu rezultă legătură de cauzalitate dintre acţiunile/inacţiunile apelanţilor şi decesul lucrătorului O., ceea ce înseamnă că infracţiunea de ucidere din culpă pentru care au fost condamnaţi nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele laturii obiective.

Au mai apreciat inculpaţii că, în subsidiar, se poate aprecia că, achitarea este întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea -, întrucât din actele dosarului rezultă că alte persoane s-ar putea face vinovate de această infracţiune, iar prin Ordonanţa nr. x/2019 din 16.12.2019 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu s-a redeschis urmărirea penală cu privire la societatea K. şi căpitanul Q. cu privire la aceleaşi infracţiuni de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor de sănătate şi siguranţă în muncă, ordonanţa sus menţionată fiind confirmată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Giurgiu în Dosarul nr. x/2019

Or, când există probe că nu inculpatul trimis în judecată a săvârşit infracţiunea, soluţia legală şi temeinică este aceea de a se dispune clasarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Cu privire la latura civilă, apelanţii au apreciat că, în mod netemeinic au fost admise pretenţiile civile.

În primul rând, dată fiind soluţia de achitare o consideră cea corectă a fi pronunţată, soluţia de admitere a pretenţiilor civile în contradictoriu cu apelanţii este nelegală şi netemeinică, din moment ce aceştia nu au săvârşit faptele penale de care sunt acuzaţi.

Neexistând faptele penale, nu există nici obligaţia de reparare a prejudiciului în sarcina apelantei persoană responsabilă civilmente E. SA.

Chiar şi dacă ar fi existat faptele penale în sarcina apelanţilor, soluţia pe latura civilă este oricum netemeinică, fiind admise pretenţii civile care se constituie într-o îmbogăţire fără justă cauză şi care depăşesc prejudiciul moral suferit, mai ales că acţiunea civilă a fost admisă în contradictoriu cu persoane (apelanţii) care nu au avut vreo contribuţie directă (şi nici măcar indirectă) la producerea evenimentului nefericit.

Apelantele părţi civile D. şi C. în motivele de apel depuse în scris au arătat că, prin rechizitoriul din 11.06.2018 întocmit în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe instanţa de fond în mod greşit a apreciat faptul că daunele solicitate sunt exagerate.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat, acesta este în primul rând un prejudiciu material care constă în sumele de bani pe care părţile civile le-au cheltuit cu înmormântarea victimei în urma accidentului şi a pagubelor suferite şi un prejudiciu moral care constă în suferinţele psihice (durerea încercată prin moartea victimei) pe care părţile civile le-au încercat în urma accidentului şi a pierderii unei fiinţe dragi.

A considerat părţile civile că, instanţa de fond la stabilirea despăgubirilor nu a ţinut cont de următoarele probe: declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Ambii martori au arătat că relaţiile de afectivitate ale victimei cu soţia şi fiica erau foarte strânse, victima având o relaţie specială cu fiica sa, minora fiind foarte ataşată de tată, dispariţia acestuia distrugând practic această familie. La evaluarea acestor prejudicii, instanţa nu a ţinut seama de faptul că victima avea 47 de ani la data accidentului, şi că, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor, familia acestuia respectiv soţia şi fiica au fost profund afectate în relaţiile sociale şi familiale (suferind o depresie, minora refuzând să mai rămână singură în casă, fiind nevoită să meargă la psiholog).

Au considerat că la stabilirea cuantumului daunelor, instanţa nu a avut în vedere următoarele criterii (verificate prin coroborarea înscrisurilor cu declaraţiile martorilor audiaţi): relaţia de rudenie dintre părţile civile şi victimă, gradul de afecţiune existent între aceştia, împrejurarea ca prin decesul victimei a avut loc o dezmembrare a familiei, minora urmând să crească fără a beneficia de sprijinul şi îndrumarea tatălui ei, vârsta, profesiunea victimei, posibilităţile pe care familia le avea anterior decesului, starea familiala.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Sub acest aspect, acordarea daunelor morale implică în mod sigur o doză de aproximare însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, ce nu poate fi înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, neexistând nicio sumă de bani care să compenseze pierderea unui soţ şi a unui părinte.

Au mai apreciat părţile civile că, în mod incontestabil decesul victimei constituie o emoţie violentă, ce produce o tulburare sufletească şi poate modifica personalitatea individului, eveniment trebuie corelat cu gradul de previzibilitate al decesului, dependenţa materială şi emoţională a succesorilor de autorul lor, gradul de apropiere ale persoanelor, tipul şi cauza decesului. Victima O. era o persoană tânără, care nu prezenta probleme de sănătate, ce asigura întreţinerea familiei.

Un aspect ce nu poate fi omis este acela că, minora era ataşată de tată şi se afla la o vârstă la care avea nevoie de afecţiunea şi de sprijinul său material (avea doar 13 ani la data decesului victimei). Prin pierderea tatălui minora este lipsită de un important susţinător în procesul de creştere şi dezvoltare, pierdere ce nu poate fi compensată decât prin acordarea unei compensaţii financiare.

Partea civilă C. a precizat că este studentă în anul III, instanţa de fond nedispunând (astfel cum am solicitat) acordarea unei rente lunare pentru cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere, deşi cunoscut este că aceste cheltuieli au un cuantum considerabil minora (în prezent majoră - studentă) susţinând examen de capacitate, bacalaureat, admitere la facultate - examene pentru care s-a pregătit şi extraşcolar.

În consecinţă, apelantele părţi civile au solicitat admiterea apelurilor, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice şi să se dispună acordarea daunelor în cuantumul solicitat.

În apel, la termenul din 10.03.2022, inculpaţii A. şi B. au dorit să dea declaraţii, acestea fiind consemnate şi ataşate la dosar.

De asemenea, au depus înscrisuri, constând în adresă emisă de Oficiul naţional al Registrului Comerţului şi Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară a SC I. SA.

Apelantele părţi civile au depus la dosar, fila x, adeverinţa prin care se atestă faptul că partea civilă C. este studentă, în sensul că se impune acordarea unei rente necesare terminării studiilor.

Prin Decizia penală nr. 494/A din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii B. şi A., de partea responsabilă civilmente SC E. SA. şi de partea civilă D. împotriva Sentinţei penale nr. 2900/11.12.2020 a Judecătoriei Giurgiu.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de apelanta parte civilă C.

S-a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 2900/11.12.2020 a Judecătoriei Giurgiu şi rejudecând în fond:

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente E. SA. la plata către partea civilă C. a sumei de 375 RON lunar de la data de 21.12.2013 pana la terminarea studiilor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2), (4) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii, partea civilă D. şi partea responsabilă civilmente la câte 800 RON fiecare cheltuieli judiciare.

Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză în raport cu motivele invocate şi de art. 417 din C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Curtea a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a nemotivării hotărârii. Astfel, din analiza considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul a ajuns la concluzia dovedirii dincolo de orice îndoială rezonabilă a faptelor ca urmare a analizei probelor administrate în cauză.

Deşi în concepţia Curţii CEDO, între garanţiile implicite ale dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţie, se înscrie şi obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile (hotărârile Hadjianastassiou c. Greciei, Buzescu c. României, Albina c. României), instanţa europeană a statuat (hotărârile Ruiz Torija şi Hiro Balani împotriva Spaniei) că obligaţia de motivare nu trebuie înţeleasă în sensul că instanţele ar fi obligate să răspundă la fiecare argument al părţilor procesului, întinderea obligaţiei de motivare a hotărârilor variind în funcţie de natura acestora.

Instanţa a apreciat că prima instanţă a analizat probele administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti în măsura în care se coroborau, arătând considerentele pentru care a apreciat că faptele au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă. De altfel, chiar în condiţiile în care s-ar fi constatat o motivare insuficientă (ca urmare a lipsei menţiunilor privitoare la anumite mijloace de probă), aceasta nu poate conduce, însă, decât la o nulitate relativă (întrucât nerespectarea acestei dispoziţii legale nu este printre cele enumerate expres şi limitativ de art. 281 din C. proc. pen.), sancţiune care s-ar impune numai în condiţiile în care vătămarea procesuală nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii atacate. Or, în condiţiile în care instanţa de control judiciar va analiza toate argumentele esenţiale aduse de inculpaţi şi mijloacele de probă indicate de aceştia cu ocazia soluţionării caii de atac, această neregularitate poate fi acoperită.

Din analiza proprie efectuată de instanţa de apel a mijloacelor de probă (proces-verbal de constatare din data de 21.12.2013; declaraţiile inculpaţilor A., B. şi F.; declaraţie parte civilă D.; declaraţie reprezentant parte responsabil civilmente SC I. SA. Slatina; declaraţiile martorilor M., N., T.; raportul medico-legal de necropsie nr. x/2013; adresa nr. x/24.05.2018 emisă de CN Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA.; procese-verbale, alte înscrisuri, raportul de expertiză extrajudiciară), Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Evenimentul din data de 21.12.2013 s-a produs în cadrul activităţilor desfăşurate de către personalul SC I. la punctul de lucru Siloz Giurgiu, care avea ca activitate principală aceea de depozitare, recondiţionare şi încărcare/descărcare a produselor agricole în mijloace de transport terestru şi naval. În data de 21.12.2013 barza autopropulsată Elis a sosit în jurul orei 10:30 şi a acostat la pontonul de pe canalul Plantelor Giurgiu pentru încărcare floarea soarelui, fiind deservită de către căpitanul Q. şi marinarul T. Barja avea două magazii cu capace glisante, fără balustradă de protecţie la borduri.

Încărcarea trebuia să se efectueze în colaborare cu personalul Silozului Giurgiu, coordonat de către inculpatul B., personal care trebuia să utilizeze sistemul de preluare a produsului din siloz pe un transportator cu bandă rulantă şi de deversare în magaziile barjei printru-un coş flexibil cu posibilitatea de poziţionare a acestuia prin manevrare şi asigurare cu ajutorul unei funii.

Instalaţia de încărcare amplasată parţial în siloz şi parţial pe ponton putea fi deservită de minim trei persoane cu principalele atribuţii:

- o persoană pentru poziţionarea coşului de deversare a produsului pe barjă cu ajutorul funiei şi rujarea produsului (deversat în movile) în sensul de a distribui mai uniform pe întreaga suprafaţă a magaziei;

- o persoană pentru supravegherea preluării produsului din depozit;

- o persoană pentru comanda şi supraveghere a instalaţiei electrice de antrenare a benzii transportatoare.

Comunicarea între cele trei persoane aflate la distanţă şi fără posibilitate de contact vizual s-a realizat prin staţie radio.

În condiţiile de mai sus, încărcarea barjei a început în jurul orei 11:00, de serviciu fiind personalul din tura de zi, prezent fiind şi şeful silozului, inculpatul B. care a organizat activitatea astfel încât pentru tura de noapte începând cu ora 20:00 încărcarea să fie asigurată de către O., N. şi M.

Activitatea schimbului doi a început în jurul orelor 20:00. Conform indicaţiilor date de inculpatul B., sarcinile de lucru erau împărţite după cum urmează: martorul M. urma să efectueze activităţi în siloz, N. în cabina de comandă de unde era controlat sistemul de transport al cerealelor din siloz în buncăr, iar O. pe barjă, unde supraveghea modul de încărcare şi manevra tubulatura.

În ziua respectivă, martorii M., N. şi victima O. au stabilit ca pe timpul activităţii de încărcare să gătească. Astfel, după ce a pregătit masa (pe nava "L."), O. a mers în cabină unde se afla martorul P. şi au mâncat, după care a mers în cabina de comandă unde se afla martorul N. În acest timp, pe barja se afla martorul M. care desfăşura activităţile repartizate persoanei vătămate O. La scurt timp, O. a mers pe barjă pentru a-şi relua activitatea, a stat de vorbă cu martorul M. circa 5 minute, iar după plecarea celui din urmă a continuat de unul singur activitatea de încărcare, fără a fi supravegheat de vreo persoană.

La un moment dat, căpitanul navei, Q., a mers în cabina de comandă a ambarcaţiunii (situată deasupra punţii) de unde a observat că pe punte nu se afla nimeni, instalaţia de transbordare era în funcţiune, în magazia de depozitare era adunată mai multă floarea soarelui într-un singur loc, motiv pentru care a acţionat instalaţia de avertizare fonică. Fiind alarmat de zgomotul produs, martorul M. s-a deplasat pe navă, ocazie cu care a observat că O. nu se afla pe punte, solicitând prin staţie oprirea instalaţiei.

Având în vedere că victima nu răspundea la telefon, martorii M., P. şi N. au început să o caute. Ajutaţi de lumina proiectorului navei şi de o lanternă, l-au găsit pe O. plutind în apă, cu faţa în jos, ţinând în mână capătul frânghiei cu care se manevra tubulatura flexibilă. Cu ajutorul unei căngi au reuşit să-l scoată din apa după care, conform declaraţiilor date de martori, şeful de siloz B. (care fusese anunţat de către angajaţi), a venit de la domiciliu şi i-a aplicat măsuri de resuscitare până la sosirea echipajului de pe ambulanta care a constatat decesul persoanei vătămate.

Urmare a sesizării, organele de cercetare penală din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Navale Giurgiu s-au deplasat la locului producerii evenimentului ocazie cu care au observat cadavrul unei persoane de sex masculin, identificată în persoana lui O., despre care s-a declarat verbal, în prezenţa inculpatului B., ca acesta a fost scos din apa în apropierea şlepului motor "L.". De asemenea, s-a mai observat că victima purta o vestă de culoare albă din lână, o bluză de trening de culoare gri cu fermoar, pulover de culoare gri cu albastru, pulover de culoare galbenă, tricou cu mânecă lungă de culoare neagră cu albastru şi alb, un brâu de culoare albă, o pereche de pantaloni trening gri, o pereche de pantaloni trening de culoare albastră, lenjerie intimă, o pereche de ciorapi, iar în piciorul stâng un pantof de culoare neagră.

Conform actelor medicale aflate la dosar, moartea numitului O. a survenit la data de 21.12.2013 şi a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutive asfixiei mecanice prin submersie sub apă. La examenul extern al cadavrului s-au constatat fracturi costale şi de stern, cu infiltrate sangvine minime, care au putut fi produse în urma activităţii de resuscitare. De asemenea, din buletinul de analiza nr. x, a rezultat că victima nu a consumat alcool. Având în vedere aceste date, este evident că înecul victimei s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, în condiţiile în care victima a fost găsită prinsă cu mâna de frânghia tubulaturii, fiind exclusa varianta unei acţiuni suicidale.

Potrivit procesului-verbal de cercetare încheiat de ITM Giurgiu, nu s-a putut stabili cu certitudine din ce cauză efectivă (alunecare, împiedicare, indisponibilitate fizică, etc.) O. a căzut în apă. Cu toate acestea în urma analizării tuturor împrejurărilor, a rezultat că, în lipsa unor mijloace tehnice corespunzătoare, care să permită încărcarea navelor cu cereale fără a fi necesară prezenţa lucrătorului pe navă pentru efectuarea manevrelor de poziţionare a tubulaturii, accidentul suferit de O. a fost cauzat de desfăşurarea de către acesta a unor sarcini de muncă fără a fi asigurate măsuri de protecţie corespunzătoare care, în primul rând să prevină căderea în apă sau, în caz că acest fapt s-ar fi produs în orice mod, să facă posibilă supravieţuirea lui prin împiedicarea submersiei în apă. Aceste măsuri erau cu atât mai necesare cu cât activitatea se desfăşura pe timp de noapte, în condiţii de ceaţă şi temperaturi negative care au creat suplimentar şi pericolul de alunecare (raportul nr. x/13.03.2014 întocmit de ITM Giurgiu).

Sub aspectul procesului de instruire a lucrătorului, se constată că, la data evenimentului, victima avea întocmită fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă pentru calificarea lăcătuş mecanic, funcţia muncitor, pentru " Locul de muncă SC I. SA. Slatina - Silozul Giurgiu". Referitor la instruirea periodică apar trei menţiuni din datele de 05.08.2013, 05.09.2013 şi 05.10.2013, cu precizări privind materialul predat şi semnăturile celui instruit, cel care a instruit şi celui care a verificat instruirea. Din analiza acestei fişe, la ultima instruire, cea din data de 05.10.2013, au fost predate Legea nr. 319/2006, art. 22 şi 23 (obligaţiilor lucrătorilor), H.G. nr. 1425/2006, art. 14 - 19 (organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie), H.G. nr. 971/2006, H.G. nr. 1048/2006, H.G. nr. 1146/2006, H.G. nr. 300/2006 în integralitatea lor.

Deşi raportul de expertiză extrajudiciară indică faptul că raportul ITM nu a stabilit cauza căderii în apă, care ar fi fost posibilă în opinia expertului parte fie prin pierderea echilibrului victimei din cauza oboselii/consumului de alcool, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile sau a unei mişcări neaşteptate a ambarcaţiunii, ceea ce li se impută inculpaţilor este neluarea măsurilor pentru a preveni urcarea victimei pe barjă, fără să fi evaluat riscurile acestei activităţi, fără să o fi informat cu privire la aceste riscuri şi la măsurile de prevenţie, această cauză fiind anterioară celei indicate de expert.

Astfel, inculpatul A. este acuzat cu privire la încălcarea următoarelor obligaţii, omisiuni care s-au intercalat în lanţul cauzal al complexului care a condus la decesul victimei:

- a organizat în mod necorespunzător serviciile de prevenire şi protecţie, în sensul că a desemnat lucrători responsabili cu activităţi de prevenire şi protecţie care nu aveau capacitatea şi timpul necesar (F. şi B.) pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi prevenire la Punctul de lucru Silozul Giurgiu, care puteau sesiza pericolul de înec şi să ia măsuri pe loc şi imediat de înlăturare a acestuia, ceea ce a dus la neasigurarea condiţiile necesare pentru că lucrătorii să fie informaţi şi să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

Astfel, din declaraţiile martorilor rezultă că dispariţia victimei de pe puntea barjei a fost sesizată abia după ce căpitanul navei a acţionat instalaţia de avertizare fonică întrucât instalaţia de încărcare era nesupravegheată şi în urma cercetărilor au găsit-o plutind în apă, iar manevrele de resuscitare au fost aplicate de inculpatul B. abia după ce a ajuns la faţa locului venind de la domiciliul său, în timp ce ambulanţa a venit abia după 30 de minute, când s-a constatat decesul. Acordarea primului ajutor cu maximă operativitate este absolut salvatoare, după cum s-a constatat şi în raportul de expertiză extrajudiciară, astfel încât efectuarea acestor operaţiuni după sosirea inculpatului B. de acasă au fost tardive. În dezacord cu opinia expertului parte, Curtea a apreciat că lipsa organizării operaţiunii de salvare nu este imputabilă personalului de pe ambarcaţiune, ci această sarcină revenea în primul rând angajatorului şi trebuia să se regăsească în planul de evaluare a riscurilor şi de identificare a măsurilor de salvare.

Curtea a apreciat că desemnarea unor lucrători responsabili cu activităţi de prevenire şi protecţie nu este de natură a înlătură răspunderea directorului societăţii care avea obligaţia de a se asigura că aceste obligaţii sunt îndeplinite în mod efectiv de persoanele desemnate în condiţiile în care el avea imaginea de ansamblu a activităţii la toate punctele de lucru.

Deşi martora F. a declarat că avea timpul necesar să îşi desfăşoare activitatea în toate punctele de lucru şi nu a comunicat vreodată directorului general A. că nu ar avea timp să îşi desfăşoare activitatea, în condiţiile în care se constată că informaţiile cuprinse în fişa de instructaj nu ar fi putut fi acoperite în timpul fizic constat în înscris, o astfel de activitate formală nu este de natură a înlătura răspunderea angajatorului. Inculpatul A., în calitate de director, răspunde pentru obligaţiile de angajator ale SC E. SA. întrucât el reprezintă societatea, (o ficţiune juridică) în relaţiile cu terţii.

- a permis desfăşurarea activităţii la punctul de lucru situat pe Canalul Plantelor, fără ca în prealabil să fie evaluate riscurile de accidentare generate de activitatea desfăşurată - încărcare barje, fără a exista un plan de prevenire şi protecţie a riscurilor actualizat cu riscurile pentru această activitate, nefiind astfel stabilite măsurile de Securitate şi sănătate în munca corespunzător riscurilor identificate, conducând în acelaşi timp la alte deficienţe privind alte activităţi de prevenire şi protecţie, respectiv activităţi de identificare a echipamentului individual de protecţie necesar postului de lucru muncitor portuar, de elaborare a unor instrucţiuni proprii care să conţină măsuri tehnice şi organizatorice cu privire la activitatea de lucrător portuar raportat la riscurile existente, neasigurându-se astfel nici informarea şi instruirea lucrătorilor cu privire la riscurile implicate;

Externalizarea evaluării riscurilor nu este de natură a înlătură răspunderea directorului societăţii care avea obligaţia de a se asigura că aceste obligaţii sunt îndeplinite în mod efectiv de societatea desemnată, mai ales în condiţiile în care el însuşi a dispus activitatea de încărcare a barjei cu porumb, deşi nu exista autorizarea de funcţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru activităţi de încărcare a produselor agricole în nave. SC G. SRL Slatina nu avea obligaţia de a evalua riscurile pentru o activitate care nu putea fi desfăşurată de SC E. SA. în mod legal.

Din cuprinsul planului de prevenire şi protecţie pentru anul 2013, prezentat de angajator inspectorului de muncă, rezultă că la data producerii accidentului de muncă nu era efectuată activitatea de evaluarea riscurilor pentru posturile de lucru de la punctul de lucru Silozul Giurgiu, având în vedere că nu apare nicio menţiune despre postul de lucru "docher" sau despre identificarea pericolului de cădere în apă şi înec specific acestui punct de lucru. De altfel, se observă că, planul de prevenire şi protecţie cuprindea doar posturile de lucru existente la data semnării contractului nr. x/11.04.2013 (tesa/casier, muncitor necalificat, rujar silozar, şef de siloz, şef baza, laborant, tehnician CTC, gestionar, agent comercial, agent vânzări, lăcătuş mecanic şi tâmplar).

Singura instrucţiune concretă relevantă în speţă ce conţine referiri la încărcarea barjelor este cea intitulată "IPSSM 11 - privind activitatea de transport feroviar", unde la capitolul "Norme de tehnica securităţii muncii privind încărcarea şi descărcarea în şi din vagoane, autovehicule, barje", se precizează: "încărcarea barjelor se face numai după instruirea personalului care participă la procesul de încărcare a barjelor" "numai după instruirea personalului, de către şeful pct. de lucru şi repartizarea lucrătorilor se va trece la încărcarea barjelor" "încărcarea se face cu respectarea normelor de protecţie muncii specific locului de muncă. Lucrătorii care participă la încărcarea produselor agricole în barje sunt obligaţi să respecte întocmai instrucţiunile de protecţie a muncii. Salariaţii care participă la procesul de încărcare a barjelor încep activitatea numai după ce primesc instructajul specific şi numai cu aprobarea şefului pct. de lucru, respectând întocmai instrucţiunile de protecţia muncii".

Din analiza acestei instrucţiuni şi a documentelor puse la dispoziţie de angajator pe parcursul cercetării, s-a reţinut, pe de-o parte, că instrucţiunea "IPSSM 11" nu a fost întocmită pentru locul de muncă respectiv - "încărcare barje", iar pe de altă parte se constată că aceasta este incompletă. În cuprinsul acesteia nu se regăseşte nicio menţiune privind modalitatea practică de punere în aplicare a operaţiei de încărcare barjă, nu cuprinde riscurile existente pentru această activitate, nu cuprinde măsuri tehnice şi organizatorice dispuse pentru evitarea riscurilor, nu face referire la echipamentele individuale de protecţie ce trebuie utilizate, echipamente eminamente necesare având în vedere faptul că activitatea se desfăşura şi pe apă.

- nu a luat măsurile legale pentru a asigura cooperarea şi coordonarea între lucrătorii responsabili SSM din cadrul SC E. SA. (fostă SC I. SA. Slatina) şi SC K. SRL, atât în ceea ce priveşte informarea reciprocă cu privire la riscurile profesionale, cât şi în ceea ce priveşte coordonarea acţiunilor în vederea protecţiei lucrătorilor;

În condiţiile în care instalaţia de încărcare amplasată parţial în siloz şi parţial pe ponton putea fi deservită de minim trei persoane, din care una trebuia să se afle pe barjă, era absolut necesar a se stabili o procedură comună de lucru care să stabilească în ce condiţii era permis accesul lucrătorilor SC E. SA., măsurile de protecţie ce trebuiau respectate şi echipamentul de protecţie necesar. În condiţiile în care aceste aspecte nu au fost stabilite, nu se poate reţine o culpă a victimei pentru că s-a aflat pe barjă fără echipament de protecţie.

Cazul impunea conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, coordonare şi colaborare în domeniul securităţii muncii, lucru care nu s-a realizat. (cf. raportului nr. x/13.03.2014 întocmit de ITM Giurgiu).

Apare evident că stabilirea unei proceduri de lucru clare de lucru la nivelul pct. de lucru nu se putea face decât la nivelul conducerii celor două societăţi, neputând fi lăsată exclusiv în sarcina şefului pct. de lucru sau a persoanei desemnate cu atribuţii de prevenire şi protecţie a muncii la nivel central (martora F.), revenind în sarcina inculpatului A., ca director general al societăţii, obligaţia de a coopera cu reprezentanţii societăţii K. SRL şi de a coordona acţiunile în vederea implementării prevederilor privind securitatea muncii şi pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor luând în considerare natura activităţilor, de a se informa reciproc şi de a-şi informa lucrătorii despre riscurile profesionale, într-un mod care să poată fi documentat.

- la data producerii evenimentului nu deţinea autorizaţie de funcţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca pentru activităţi de încărcare a produselor agricole în nave şi nu a luat măsurile necesare pentru autorizarea exercitării meseriei de docher (muncitor portuar);

Deşi victima era angajată ca lăcătuş mecanic, acesta a exercitat în ziua accidentului în fapt atribuţii de muncitor portuar, astfel că fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă pentru calificarea lăcătuş mecanic nu este relevantă. Victima ar fi trebuit să cunoască măsurile pe acare trebuie să le respecte în exercitarea atribuţiilor desfăşurate în fapt. Chiar în raportul de expertiză extrajudiciară se reţine că victima avea ca sarcină de muncă operarea de pe uscat a utilajului de încărcare a barjei, astfel că prezenţa sa pe puntea barjei, din dispoziţia inculpatului B., pentru realizarea unor operaţiuni specifice altui post trebuia pregătită în mod specific acestor atribuţii. Este de domeniul evidenţei că înecul nu s-ar fi produs dacă victima ar fi îndeplinit sarcinile aferente de pe uscat.

- nu a respectat dispoziţiile legale privind numirea inculpatului B. în funcţia de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM, astfel încât lucrătorii care îşi desfăşurau activitatea la Silozul Giurgiu, aflaţi în subordinea inculpatului, au fost lipsiţi de suportul organizatoric adecvat necesar participării active în procesul luării măsurilor specifice de securitate şi sănătate în muncă,

Cu privire la lipsa de capacitate şi pregătirea inculpatului B., a fost depus certificatul de absolvire seria x număr x din care rezultă că acesta a servit în anul 2010 un curs profesional cu durata de 50 de ore şi îndeplinea cerinţele prevăzute de lege pentru a ocupa funcţia în care a fost numit, aşadar au fost respectate dispoziţiile legale în ceea ce priveşte numirea a inculpatului B. în funcţia de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM, contrar celor reţinute în rechizitoriu.

Inculpatul B., şeful de siloz şi persoana desemnată cu atribuţii de coordonare şi supraveghere la punctul de lucru Silozul Giurgiu al SC E. SA. (fostă SC I. SA. Slatina) este acuzat cu privire la încălcarea următoarelor obligaţii, omisiuni care s-au intercalat în lanţul cauzal al complexului care a condus la decesul victimei:

- a permis desfăşurarea activităţii de încărcare a barjei "L." de către o persoană neinstruită, în condiţiile în care în prealabil nu au fost evaluate riscurile de accidentare pentru postul de lucru docher, nu a fost actualizat planul de prevenire şi protecţie şi nu au fost stabilite-măsurile de securitate şi sănătate în munca corespunzătoare riscurilor identificate;

Deşi victima era angajată ca lăcătuş mecanic, acesta a exercitat în ziua accidentului în fapt atribuţii de muncitor portuar, astfel că fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă pentru calificarea lăcătuş mecanic nu este relevantă. Activitatea de lăcătuş mecanic nu presupune aceleaşi riscuri cu cele de muncitor portuar care manevrează marfă, instalaţii sau se deplasează pe ambarcaţiuni fluviale. În condiţiile în care instalaţia de încărcare amplasată parţial în siloz şi parţial pe ponton putea fi deservită de minim trei persoane, din care una trebuia să se afle pe barjă, era absolut necesar a se stabili o procedură comună de lucru care să stabilească în ce condiţii era permis accesul lucrătorilor SC E. SA., măsurile de protecţie ce trebuiau respectate şi echipamentul de protecţie necesar pentru activitatea desfăşurată în fapt.

- a permis desfăşurarea de către victima a unor sarcini de muncă fără ca aceasta să fie calificată şi instruita cu privire la postul de lucru - docher şi fără a fi asigurate măsurile tehnice şi organizatorice necesare de protecţie corespunzătoare (care să prevină căderea în apă şi/sau înecul), inclusiv în ceea ce priveşte echipamentele individuale de protecţie pentru postul respectiv;

Fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă pentru calificarea lăcătuş mecanic nu este relevantă în condiţiile în care a exercitat în ziua accidentului în fapt atribuţii de muncitor portuar. Simpla avertizare a lucrătorilor să aibă grijă, după cum rezultă din declaraţiile martorilor N., M. şi U., nu este suficientă pentru a înlocui o informare efectivă şi eficientă cu privire la riscuri, măsuri şi echipament de protecţie.

- nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere a fiecărui lucrător şi de organizare a pct. de lucru sub aspectul luării măsurilor necesare pentru a se evita accidentele de muncă şi impunerea respectării de către lucrători a acestora (fişa postului);

Inculpatul a părăsit punctul de lucru în jurul orei 21:30 şi a plecat acasă, lăsând lucrătorii fără supraveghere, deşi stabilise încărcarea barjei în două schimburi, iar la momentul accidentului această activitate se desfăşura în timpul nopţii, implicând riscuri mai mari. Deşi martorii N. şi M. au precizat că de furnizarea echipamentelor de protecţie se ocupa martora F., sarcina de a se asigura că lucrătorii le purtau efectiv revenea inculpatului B. în calitate de şef de siloz.

Este posibil ca în nexul cauzal să fie implicaţi şi alţi factori pentru care cei doi inculpaţi nu sunt responsabili, care ar fi putut preveni căderea în apă sau asfixia ulterioară imersiei în apă (existenţa balustradelor de protecţie, interzicerea accesului pe barjă, furnizarea unei veste de protecţie), dar instanţa nu este sesizată cu privire la acest aspect, ce urmează a fi stabilit printr-o hotărâre judecătorească în măsura în care se va dispune trimitere în judecată şi a altor persoane. Contribuţia celor doi inculpaţi la producerea rezultatului este importantă din perspectiva obligaţiilor încălcate, a faptului că victima era angajatul lor şi în primul rând ei aveau obligaţia de a-l proteja în exercitarea muncii pe care a prestat-o în beneficiul lor şi premergătoare intervenţiei în lanţul cauzal a altor factori.

Declaraţiile martorilor S., T., U., W., X. şi P. din care rezultă că şi alte persoane şi-ar fi încălcat obligaţiile au fost avute în vedere de Curte la analiza ansamblului probator în cauză, dar nu sunt de natură a înlătura răspunderea penală a inculpaţilor în condiţiile în care instanţa a reţinut culpa esenţială a acestora în complexul cauzal. Curtea a considerat că nu este vorba de activităţi cu caracter administrativ sau birocratic, ci de lipsa luării măsurilor de prevenţie şi informare în îndeplinirea obligaţiilor legale ce le reveneau şi care presupunea desfăşurarea unei activităţi în condiţii de legalitate cu persoane instruite în mod corespunzător atribuţiilor pe care le executau în mod efectiv.

De asemenea, nu se poate reţine o culpă în sarcina victimei cu privire la consumul de băuturi alcoolice, întrucât din raportul de necropsie rezultă că nu s-a constatat prezenţa alcoolului în sânge. Nici o eventuală stare de oboseală a victimei (dedusă de expertul parte din faptul că victima ar fi lucrat 6 ore) nu poate fi imputată acesteia în condiţiile în care inculpatul B. a stabilit distribuirea lucrătorilor.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că în cauză s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţii A. şi B. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. În cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpaţilor pentru infracţiunile comise: "ucidere din culpă", prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, fapta prev. de art. 349 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 din C. pen. şi nu se impune achitarea celor doi inculpaţi.

Art. 74 din C. pen. stabileşte criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii şi cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de legea penală: funcţia represivă şi cea de prevenţie generală şi specială, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său antisocial şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de faţă, instanţa de fond a indicat criteriile generale, şi, raportându-le la circumstanţele speţei, a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi 6 luni închisoare, orientate spre minimul special prevăzut de lege ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsa prin aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Curtea a apreciat că, în raport, cu circumstanţele faptei: aducându-se atingere în mod ireversibil valorii fundamentale ocrotite - dreptul la viaţă, ca urmare a încălcării mai multor obligaţii legale, de rezultatul produs (moartea unei persoane), de faptul că inculpaţii au fost cei care au stabilit ca victima să se afle pe barja de pe care a căzut fără a lua masurile necesare de prevenţie şi protecţie şi să execute alte atribuţii decât cele pentru care fusese instruit, de faptul că la producerea rezultatului ar fi putut concura şi acţiunile altor persoane, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor care au avut o conduită corespunzătoare în societate anterior faptei, sunt integraţi în societate şi familie, fiind apreciaţi la locul de munca, nu au antecedente penale, sunt la primul conflict cu legea penală, inculpatul A. este în vârstă de 45 de ani, este căsătorit, având funcţia de director general în cadrul SC E. SA., iar inculpatul B. este în vârstă de 68 de ani, este căsătorit, fiind şef de depozit în cadrul SC E. SA., pedepsele stabilite, sunt de natură să corespundă gravităţii faptelor şi periculozităţii sociale a inculpaţilor, fără a se impune modificarea acestora.

Cu privire la modalitatea de soluţionare a laturii civile, Curtea a apreciat că nu se impune modificarea cuantumului despăgubirilor materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi cu riturile creştine de pomenire, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile părţilor civile şi ale martorilor audiaţi. Curtea a apreciat că se impune obligarea inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente la acoperirea integrală a prejudiciului produs, urmând ca în situaţia în care se va stabili şi culpa altor persoane, cele dintâi să aibă posibilitatea unei acţiuni în regres pentru obligarea celor din urmă proporţional cu gradul de culpă.

Curtea a constatat că prima instanţă a omis sa se pronunţe cu privire la solicitarea părţii civile C. de obligare a inculpaţilor la suma de 600 euro lunar, reprezentând o rentă lunară în ceea ce priveşte cheltuielile de întreţinere şi şcolarizare, de la data de 21.12.2013 şi până la terminarea studiilor.

Potrivit 499 alin. (1), (3) din C. civ., Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. (...) Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani., iar potrivit art. 529 alin. (2) din C. civ., Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil (...)

Instanţa a constatat că partea civilă C. era elevă la data decesului tatălui său, iar actualmente este studentă anul III la Universitatea Politehnică - Facultatea de Inginerie Medicală (după cum rezultă din adeverinţa de la fila x d.a.), astfel încât, instanţa a apreciat că partea civilă este creditor al obligaţiei de întreţinere pe durata şcolarizării şi îndreptăţită la suma la care ar fi fost obligat tatăl său dacă nu ar fi intervenit decesul.

Întrucât din declaraţia martorului V. rezultă că victima avea un venit de 1500 RON lunar, a dispus plata unei despăgubiri în cuantum de 1/4 din acest venit către partea civilă C. până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani. Instanţa de apel nu a luat în considerare şi suma de 700 RON indicată de acelaşi martor ca fiind obţinută de victimă din activităţi independente, întrucât nu s-a făcut dovada că aceste venituri aveau caracter constant.

Cu privire la daunele morale, Curtea a apreciat că, în raport, cu vârsta victimei, cu relaţiile apropiate între membrii familiei care locuiau împreună, de impactul pe care pierderea victimei l-a avut în viaţa părţilor civile, lipsite de dragostea, dar şi de sprijinul acesteia, sumele acordate de prima instanţă sunt echitabile. Este neîndoielnică suferinţa provocată de pierderea unei persoane dragi, a unui membru al familiei, a cărei dispariţie intempestivă şi prematură reprezintă şi în prezent motiv de durere şi tristeţe. Deşi această pierdere nu poate fi acoperită material, Curtea a apreciat că prin acordarea sumelor acordate se poate atenua în mod echitabil această pierdere, fără ca aceasta să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri în casaţie inculpaţii B., A. şi partea responsabilă civilmente SC E. SA. (fostă I. SA).

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul B. prin apărător ales a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. admiterea în principiu a prezentului recurs în casaţie; în temeiul art. 441 din C. proc. pen. să se încuviinţeze până la soluţionarea recursului în casaţie, suspendarea executării deciziei instanţei de apel; în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi b) din C. proc. pen. raportat la art. 449 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei instanţei de apel şi să se remedieze neconformitatea hotărârii judecătoreşti recurate cu legea prin dispunerea următoarelor soluţii: în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului B., întrucât faptele pentru care a fost condamnat prin decizia instanţei de apel nu sunt prevăzute de legea penală; să se dispună respingerea acţiunii civile formulate de părţile civile D. şi C., urmare a constatării că inculpatul B. nu a săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.

Recurentul inculpat prin apărătorul ales a făcut un istoric al cauzei,după care în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a solicitat să se constate admisibilitatea în principiu a prezentei cereri de recurs în casaţie şi să se trimită cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul de judecată competent, având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzut la art. 434 - 438 din C. proc. pen.: Decizia nr. 494/A/2022 din 20 aprilie 2022 este pronunţată de o instanţă de apel şi astfel este susceptibilă de a forma obiectul unui recurs în casaţie; decizia nu este una dintre cele despre care C. proc. pen. stabileşte că nu pot face obiectul recursului în casaţie; recursul în casaţie este declarat la data de 23 mai 2022 în termenul legal de 30 de zile, decizia instanţei de apel fiind comunicată inculpatului B. la data de 26 aprilie 2022; recursul în casaţie este formulat de inculpatul B. din Dosarul nr. x/2018, fiind astfel îndeplinită şi cerinţa prevăzută la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie vizând, atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei: este îndeplinită şi condiţia negativă prevăzută la art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., inculpatul B. exercitând calea de atac a apelului în prezenta cauză; recursul în casaţie este motivat în fapt şi în drept, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu a mai fost declarat alt recurs în casaţie împotriva deciziei instanţei de apel de către inculpatul B.

Faţă de aspectele menţionate, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. recurentul inculpat B. prin apărătorul ales a solicitat a se constata că prezenta cerere de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 din C. proc. pen., să se dispună prin încheiere admiterea în principiu a recursului în casaţie şi să se trimită cauza către completul de judecată competent în vederea judecării recursului în casaţie.

Pe fondul recursului în casaţie s-a arătat că se invocă cazul de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., considerând că decizia instanţei de apel nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi infracţiunea de neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală, astfel încât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu corespunde legii.

Sub aspectul laturii penale s-a arătat că faptele inculpatului B. nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

S-a solicitat să se constate că nu există o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, aşa cum sunt acestea definite de C. pen., fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Remediul procesual pe care l-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului B. pentru faptele pentru care a fost condamnat prin decizia instanţei de apel, întrucât acestea nu sunt prevăzute de legea penală, temeiul de drept fiind art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Recurentul inculpat B. prin apărătorul ales a menţionat cu privire la infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă că pentru a fi întrunite condiţiile legale de tipicitate obiectivă, aşa cum sunt acestea exprimate în art. 349 alin. (1) din C. pen., trebuie să existe o inacţiune (un element material al infracţiunii) de neluare a unor măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă. Concret pentru a se afla în prezenţa întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, trebuie ca inculpatul să nu fi luat o asemenea măsură, în caz contrar decizia de condamnare nu este conformă cu regulile de drept aplicabile, iar fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală.

Or, în cauză, nu există o acţiune a inculpatului B. de neluare a unor măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât: a efectuat instructajul periodic şi efectiv al lucrătorilor de la punctul de lucru Giurgiu, fapt ce este dovedit cu mijloacele de probă pe care le-a indicat în concret (dosarul Înaltei Curţi). Prin urmare, cât timp B. a fost desemnat să efectueze instructajul periodic al lucrătorilor la nivelul pct. de lucru Giurgiu, iar inculpatul şi-a respectat această obligaţie (fapt dovedit prin actele dosarului şi prin declaraţiile tuturor martorilor audiaţi, lucrători la punctul de lucru Giurgiu), condamnarea pentru infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă este nelegală, inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în speţă, neexistând elementul material de neluare a măsurilor.

Cu privire la punerea la dispoziţie a echipamentului de protecţie specific, respectiv vestă de salvare, acesta trebuia pus la dispoziţia lucrătorului care s-a urcat pe barjă de căpitanul vasului, acesta fiind cel care trebuia să-l instruiască cu privire la eventualele aspecte periculoase ale ambarcării pe barjă, să-l informeze despre eventualele locuri periculoase ale navei şi să-i pună la dispoziţie echipament de protecţie specific navelor - vestă de salvare sau colac de salvare.

Referitor la montarea balustradelor de protecţie pe barja L., acest mijloc de protecţie colectiv trebuia asigurat de armatorul K. SRL, la fel ca vesta de salvare, în ipoteza în care O. s-a urcat pe barja L., din declaraţia marinarului T. pentru a-i ajuta pe membrii echipajului barjei.

S-a arătat că B. nu putea să dispună montarea unor balustrade de protecţie pe barja L., care aparţinea altei societăţi comerciale decât E. SRL.

De altfel, echipamentele de protecţie necesare unei persoane care se ambarcă pe o barjă sunt decise de căpitanul vasului şi de echipajul acestuia, care trebuie să supravegheze şi să instruiască persoanele străine urcate la bordul ambarcaţiunii.

Concluzionând, având în vedere cele expuse mai sus rezultă că inculpatul B. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu referire la condamnarea pentru infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

Cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă s-a arătat că trebuie întrunite cumulativ toate elementele constitutive ale infracţiunii, inclusiv legătura de cauzalitate. În caz contrar, nu este îndeplinită tipicitatea obiectivă a faptei. În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat B. pentru ca aceasta să fie prevăzută de legea penală trebuie întrunite condiţiile laturii obiective, printre care se regăseşte şi legătura de cauzalitate.

În speţă, nu există o astfel de legătură de cauzalitate între acţiunile/inacţiunile lui B. şi urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul lucrătorului O.

Recurentul inculpat prin apărătorul ales a învederat că stabilirea legăturii de cauzalitate se face folosind teoria condiţiei necesare or, aplicând acest criteriu, speţei, a rezultat că nu acţiunile lui B. au dus la urmarea socialmente periculoasă, decesul lui O.

Astfel, decesul nu s-ar fi produs dacă pe barja L. ar fi fost montate balustrade de protecţie, întrucât dacă aceste balustrade ar fi fost montate lucrătorul nu ar mai fi căzut în apă, împrejurare care a produs urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul.

De asemenea, dacă căpitanul vasului ar fi pus la dispoziţia lucrătorului O. echipament de protecţie specific (vestă de salvare), exista probabilitatea ca acesta să supravieţuiască chiar dacă a căzut în apă, însă, deşi era obligat să pună la dispoziţia persoanelor care se urcă pe barjă veste de salvare, căpitanul nu a făcut acest lucru. În acest sens, trebuie observat că declaraţiile martorilor au arătat în unanimitate că vestele de salvare se pun la dispoziţie de membrii echipajului persoanelor care se urcă pe navă, dar şi faptul că barja L. avea în dotare mai multe veste de salvare decât membrii echipajului, tocmai în această idee. S-a mai făcut referire la expertiza în protecţia muncii de către expertul SSM R.(dosarul Înaltei Curţi).

Aşadar, aplicând teoria condiţiei necesare nu rezultă legătura de cauzalitate dintre acţiunile/inacţiunile lui B. şi decesul lucrătorului O., ceea ce înseamnă că infracţiunea de ucidere din culpă pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele laturii obiective.

Concluzionând, având în vedere cele expuse mai sus, a rezultat că inculpatul B. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu referire la condamnarea pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

În ceea ce priveşte latura civilă, recurentul inculpat B. prin apărătorul ales a arătat că dat fiind faptul că a fost condamnat fără să comită vreo faptă prevăzută de legea penală a considerat că în mod nelegal a fost admisă şi acţiunea civilă. Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală reprezintă temeiul şi al răspunderii civile în cauză, or, întrucât a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal.

Faţă de aceste aspecte a solicitat să se înlăture nelegalitatea constatată şi să se respingă acţiunea civilă, întrucât inculpatul B. a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală.

În legătura cu suspendarea executării deciziei instanţei de apel, s-a arătat că în condiţiile în care există puternice dubii asupra legalităţii hotărârii recurate şi a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile, a considerat că instanţa este îndrituită să dispună suspendarea executării deciziei până la soluţionarea recursului în casaţie. De asemenea a mai menţionat că, atât timp cât există argumente viabile referitoare la lipsa caracterului penal al faptelor puse în discuţie în speţă, suspendarea efectelor deciziei instanţei de apel în ceea ce priveşte latura penală şi civilă este o soluţia temeinică şi legală, care poate fi dispusă în cauză. Faţă de aspectele sus menţionate şi argumentele expuse pe larg în cuprinsul prezentului recurs în casaţie, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei instanţei de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. prin apărător ales a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând în temeiul art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. admiterea în principiu a prezentului recurs în casaţie; în temeiul art. 441 din C. proc. pen. să se încuviinţeze până la soluţionarea recursului în casaţie, suspendarea executării deciziei instanţei de apel; în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi b) din C. proc. pen. raportat la art. 449 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei instanţei de apel şi să se remedieze neconformitatea hotărârii judecătoreşti recurate cu legea prin dispunerea următoarelor soluţii: în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului A.

A., întrucât faptele pentru care a fost condamnat prin decizia instanţei de apel nu sunt prevăzute de legea penală; să se dispună respingerea acţiunii civile formulate de părţile civile D. şi C., urmare a constatării că inculpatul A. nu a săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.

Recurentul inculpat prin apărătorul ales a făcut un istoric al cauzei,după care în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a solicitat să se constate admisibilitatea în principiu a prezentei cereri de recurs în casaţie şi să se trimită cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul de judecată competent, având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzut la art. 434 - 438 din C. proc. pen.: Decizia nr. 494/A/2022 din 20 aprilie 2022 este pronunţată de o instanţă de apel şi astfel este susceptibilă de a forma obiectul unui recurs în casaţie; decizia nu este una dintre cele despre care C. proc. pen. stabileşte că nu pot face obiectul recursului în casaţie; recursul în casaţie este declarat la data de 23 mai 2022 în termenul legal de 30 de zile, decizia instanţei de apel fiind comunicată inculpatului A. la data de 26 aprilie 2022; recursul în casaţie este formulat de inculpatul A. din Dosarul nr. x/2018, fiind astfel îndeplinită şi cerinţa prevăzută la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie vizând, atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei: este îndeplinită şi condiţia negativă prevăzută la art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., inculpatul A. exercitând calea de atac a apelului în prezenta cauză; recursul în casaţie este motivat în fapt şi în drept, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu a mai fost declarat alt recurs în casaţie împotriva deciziei instanţei de apel de către inculpatul B.

Faţă de aspectele menţionate, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. recurentul inculpat A. prin apărătorul ales a solicitat a se constata că prezenta cerere de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 din C. proc. pen., să se dispună prin încheiere admiterea în principiu a recursului în casaţie şi să se trimită cauza către completul de judecată competent în vederea judecării recursului în casaţie.

Pe fondul recursului în casaţie s-a arătat că se invocă cazul de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., considerând că decizia instanţei de apel nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi infracţiunea de neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală, astfel încât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu corespunde legii.

Sub aspectul laturii penale s-a arătat că faptele inculpatului A. nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

S-a solicitat să se constate că nu există o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, aşa cum sunt acestea definite de C. pen., fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Remediul procesual pe care l-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului A. pentru faptele pentru care a fost condamnat prin decizia instanţei de apel, întrucât acestea nu sunt prevăzute de legea penală, temeiul de drept fiind art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Recurentul inculpat prin apărătorul său ales a menţionat cu privire la infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă că pentru a fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale acestei infracţiuni ar trebui să fie întrunită condiţia preexistentă din norma de incriminare de a exista obligaţia în sarcina subiectului activ de luare a acestei măsuri, ceea ce în cauză nu este îndeplinită această condiţie.

S-a arătat că actele dosarului arată că A. nu avea atribuţii de serviciu pe linia de sănătate şi securitate în muncă.

În perioada de referinţă, inculpatul A., în calitate de mandatar, îndeplinea funcţia de conducere a societăţii I., funcţie îndeplinită în baza unui contract civil de mandat înregistrat sub nr. x/16.09.2010, ataşat cererii de probe depusă la dosarul cauzei.

Niciunde în cuprinsul acestui contract de mandat nu rezultă că A. are atribuţii pe linia de securitate şi sănătate în muncă, pentru a fi astfel subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 349 alin. (1) din C. pen.

Or, prevederea în legea penală constă şi în faptul că anumite fapte sunt incriminate doar în ceea ce priveşte anumiţi subiecţi activi, cu alte cuvinte doar dacă A. ar fi fost obligat de lege să ia aceste măsuri de sănătate şi securitate în muncă s-ar fi putut afla în prezenţa tipicităţii obiective şi întrunirii elementelor constitutive ale faptei de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

Singurele menţiuni cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă se găsesc în fişa postului de director general, însă aceste dispoziţii vizează exclusiv obligaţiile ce revin directorului general în calitate de utilizator al unui autovehicul de serviciu şi nu atribuţii specifice de securitate şi sănătate în muncă cu privire la punctul de lucru din Giurgiu, canalul Plantelor.

Mai mult, conform Legii nr. 319 din 2006, angajatorul are obligaţia legală de a lua măsurile de sănătate şi securitate în muncă şi nu directorul societăţii.

În ordinea de idei expusă mai sus, în contractul de mandat şi fişa postului inculpatului A. nu sunt inserate obligaţii cu privire la luarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, această împrejurare fiind logică, întrucât acest domeniu este dat în sarcina unor persoane specializate, care au cursuri de pregătire în domeniu, fiind nelegal, ca inculpatului A. să i se impute pretinsa nerespectare a unor măsuri specifice de SSM, cât timp a numit un responsabil general cu SSM (persoană cu studii de specialitate) la nivelul I., a numit un reprezentant al lucrătorilor cu atribuţii SSM şi a încheiat şi un contract de consultanţă/prestări servicii cu o societate specializată/autorizată în acest domeniu.

Potrivit normei de incriminare şi scopului avut în vedere de legiuitor, persoana care are îndatorirea de a lua măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă trebuie să fie o persoană de specialitate, care deţine cunoştinţele specifice pentru a se conforma legii, tocmai de aceea fiind obligatorie numirea unui responsabil pe domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, responsabil care dobândeşte această calitate doar în urma absolvirii unor cursuri de pregătire profesională acreditate de autorităţile statului.

Concret, conform normei de incriminare fapta constă în neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau îmbolnăvire profesională.

Deci, fapta este prevăzută de legea penală doar dacă este săvârşită de un subiect activ calificat - respectiv de persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri - nu de orice persoană.

Or, decizia instanţei de apel nu este conformă astfel cu regulile de drept, inculpatul A. fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât acesta nu era o persoană care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri.

Pentru a fi întrunite condiţiile legale de tipicitate obiectivă aşa cum sunt acestea exprimate în art. 349 alin. (1) din C. pen., trebuie să există o inacţiune (un element material al infracţiunii) de neluare a unor măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă.

Concret, pentru a se afla în prezenţa întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii şi astfel a tipicităţii obiective a acesteia, trebuie ca inculpatul să nu fi luat o asemenea măsură, în caz contrar decizia de condamnare nefiind conformă cu regulile de drept aplicabile, iar fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală.

Or, în cauză, nu există o acţiune a inculpatului A. de neluare a unor măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât prin Decizia nr. 150/05.06.2013, A. a numit un responsabil cu protecţia muncii la nivelul întregii societăţi I. SA. în persoana doamnei F. Aceasta îndeplinea toate cerinţele prevăzute de lege pentru a ocupa această funcţie, l-a instruit personal la angajare pe angajatul O. şi a arătat prin declaraţia dată în faţa instanţei că "avea timpul necesar să îşi desfăşoare activitatea în toate punctele de lucru şi nu a comunicat vreodată directorului general A. că nu ar avea timp să îşi desfăşoare activitatea."

Prin aceeaşi decizie 150/05.06.2013 s-au stabilit obligaţiile responsabilului cu sănătatea şi securitatea în muncă F., rezultând astfel că instruirea personalului, echiparea acestuia, elaborarea documentaţiilor de SSM, verificarea modului în care angajaţii îţi însuşesc informaţiile specifice SSM sunt efectuate de specialistul F.

Aşa cum a arătat, recurentul inculpat prin apărătorul său ales consideră că este logic şi reprezintă intenţia legiuitorului ca răspunderea şi atribuţiile specifice securităţii şi sănătăţii în muncă să aparţină unei persoane de specialitate, cu pregătire în domeniu, cum este F., cea numită de A. în această funcţie, directorul putând fi acuzat doar dacă nu ar fi fost numită o persoană de specialitate în organizarea SSM la nivelul I. sau nu ar fi făcut vreun demers, însă actele dosarului dovedesc că A. a luat măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă.

Pentru desemnarea unei persoane cu atribuţii şi răspunderi specifice pe această linie a sănătăţii şi securităţii în muncă la nivelul I. SA. în persoana doamnei F., A. a încheiat (în numele I. SA.) şi contractul nr. x/01.06.2013 pentru evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăviri profesionale cu societatea G., aceasta având calitatea de consultant extern pe linia SSM al I. SA.

Concluzionând, având în vedere cele expuse mai sus a rezultat că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu referire la condamnarea pentru infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

Recurentul inculpat A. prin apărătorul său ales a arătat cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă că pentru a se dispune în mod legal condamnarea pentru această infracţiune, trebuie să fie întrunite cumulativ toate elementele constitutive ale infracţiunii, inclusiv legătura de cauzalitate, în caz contrar nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă, inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Dispunând condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de ucidere din culpă, instanţa de apel, contrar regulilor de drept aplicabile, a constatat că ar exista o legătură de cauzalitate între acţiunile sau inacţiunile inculpatului şi decesul lucrătorului O.

În speţă, nu există o astfel de legătură de cauzalitate între acţiunile/inacţiunile lui A. şi urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul lucrătorului O.

S-a făcut referire la dreptul penal român, privind stabilirea legăturii de cauzalitate prin folosirea teoriei condiţiei necesare, or, aplicând acest criteriu speţei a rezultat că nu acţiunile lui A. au dus la urmarea socialmente periculoasă, decesul lui O. Astfel, decesul nu s-ar fi produs dacă pe barja L. ar fi fost montate balustrade de protecţie, întrucât dacă aceste balustrade ar fi fost montate lucrătorul nu ar mai fi căzut în apă, împrejurare care a produs urmarea socialmente periculoasă.

De asemenea, dacă căpitanul vasului ar fi pus la dispoziţia lucrătorului O. echipament de protecţie specific (vestă de salvare), exista probabilitatea ca aceasta să supravieţuiască chiar dacă a căzut în apă, însă, deşi era obligat să pună la dispoziţia persoanelor care se urcă pe barjă veste de salvare, căpitanul nu a făcut acest lucru. În acest sens, trebuie observat că declaraţiile martorilor au arătat în unanimitate că vestele de salvare se pun la dispoziţie de membrii echipajului persoanelor care se urcă pe navă, dar şi faptul că barja L. avea în dotare mai multe veste de salvare decât membrii echipajului, tocmai în această idee.

Totodată s-au făcut referiri punctuale din expertiza în protecţia muncii întocmită şi depusă la dosar de către expertul autorizat în domeniul securitate şi sănătate în muncă, R. (dosarul Înaltei Curţi).

Aşadar, aplicând teoria condiţiei necesare nu a rezultat legătura de cauzalitate dintre acţiunile/inacţiunile lui A. şi decesul lucrătorului O., ceea ce înseamnă că infracţiunea de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele laturii obiective.

Mai mult, în acelaşi sens, precum declaraţiile sus menţionate, Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre în Sectorul Românesc aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 494 din 4.09.1992 la art. 1.03 arată că orice alte persoane care se găsesc la bord trebuie să se conformeze ordinelor ce le sunt date de conducătorul navei în interesul siguranţei navigaţiei sau ordinii la bord.

Mergând la fişa postului căpitanului fluvial Q., vol. I d.u.p., anexa 56 la procesul-verbal ITM Giurgiu, a rezultat că acest martor avea următoarelor îndatoriri:"Căpitanul are obligaţia de lua toate măsurile care se impun în vederea desfăşurării în condiţii de securitate a operaţiunilor ce se desfăşoară la bordul navei" "În timpul iernii, căpitanul se va asigura că puntea navei este curăţată de gheaţă sau de zăpadă, iar dacă este cazul se va presăra nisip sau rumeguş. De asemenea, va urmări ca punţile de manevră să nu fie unsuroase, murdare de grăsimi sau uleiuri".

Prin aceeaşi fişă de post, se interzice căpitanului să permită accesul pe navă a altor persoane, în afara celor care fac parte din echipaj sau care îl reprezintă pe armator, în caz contrar fiind direct răspunzător pentru acţiunile acestor persoane şi pentru siguranţa lor.

Or, contrar acestor îndatoriri, căpitanul nu a pus la dispoziţia lui O. echipament de salvare specific (vestă de salvare), nu l-a instruit când sus numitul s-a îmbarcat pe navă, deşi suprafaţa navei a fost spălată în prealabil şi era îngheţată (conform declaraţiei lui T., marinar şi membru al echipajului) nu a presărat material antiderapant şi nici nu s-a îngrijit ca barjei L. să îi fie montate balustrade de protecţie.

Nu în ultimul rând, aceste aspecte referitoare la armatorul barjei/membrii echipajului acesteia şi obligaţiile pe care aceştia le aveau în raport cu sănătatea şi securitatea în muncă au fost analizate în Dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Giurgiu, în care prin încheierea din 28 aprilie 2022 s-a infirmat soluţia de clasare emisă faţă de armatorul barjei (societatea E.) şi membrii echipajului.

Concluzionând având în vedere cele expuse mai sus a rezultat că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu referire la condamnarea pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

În ceea ce priveşte latura civilă, recurentul inculpat A. prin apărătorul ales a arătat că dat fiind faptul că a fost condamnat fără să comită vreo faptă prevăzută de legea penală a considerat că în mod nelegal a fost admisă şi acţiunea civilă. Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală reprezintă temeiul şi al răspunderii civile în cauză, or, întrucât a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat înlăturarea nelegalităţii constatate şi să se respingă acţiunea civilă, întrucât inculpatul A. a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la suspendarea deciziei instanţei de apel s-a arătat că în condiţiile în care există puternice dubii asupra legalităţii hotărârii recurate şi a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile, a considerat că instanţa este îndrituită să dispună suspendarea executării deciziei până la soluţionarea recursului în casaţie.

S-a mai menţionat că, atât timp cât există argumente viabile referitoare la lipsa caracterului penale al faptelor puse în discuţie în speţă, suspendarea deciziei instanţei de apel sub aspectul laturii penale şi civile este o soluţie temeinică şi legală, care poate fi dispusă în cauză.

Faţă de aspectele sus menţionate şi argumentele expuse pe larg în cuprinsul recursului în casaţie, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei pronunţată de instanţa de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, recurenta parte responsabilă civilmente E. SA. (fostă I. SA.) prin apărător ales a fost invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi a solicitat în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. admiterea în principiu a prezentului recurs în casaţie; în temeiul art. 441 din C. proc. pen. să se încuviinţeze până la soluţionarea recursului în casaţie, suspendarea executării Deciziei penale nr. 494/A 2022 din 20.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018; în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi b) din C. proc. pen. raportat la art. 449 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. să se admită recursul în casaţie, casarea deciziei instanţei de apel şi să se remedieze neconformitatea hotărârii judecătoreşti recurate cu legea prin dispunerea următoarelor soluţii: în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpaţilor A. şi B., întrucât faptele pentru care au fost condamnat prin decizia instanţei de apel nu sunt prevăzute de legea penală; să se dispună respingerea acţiunii civile formulate de părţile civile D. şi C., urmare a constatării că inculpaţii A. şi B. nu au săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.

Recurenta parte responsabilă civilmente prin apărătorul său ales a făcut un istoric al cauzei, după care în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a solicitat să se constate admisibilitatea în principiu a prezentei cereri de recurs în casaţie şi să se trimită cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul de judecată competent, având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 din C. proc. pen., astfel: Decizia nr. 494/A din 20 aprilie 2022 este pronunţată de o instanţă de apel şi în consecinţă este susceptibilă de a forma obiectul unui recurs în casaţie; decizia instanţei de apel nu este una dintre cele despre care C. proc. pen. stabileşte că nu pot face obiectul recursului în casaţie; recursul în casaţie este declarat la data de 23.05.2022, în termenul legal de 30 de zile, decizia instanţei de apel fiind comunicată recurentei E. SA la data de 26.04.2022; recursul în casaţie este formulat de partea responsabilă civilmente E. SA. din Dosarul nr. x/2018, fiind astfel îndeplinită şi cerinţa prevăzută la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie vizând, atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei; soluţia pe latura penală de condamnare a inculpaţilor B. şi A. influenţează în mod decisiv soluţia pronunţată pe latura civilă faţă de partea responsabilă civilmente I. SA., întrucât s-a reţinut că inculpaţii au fost prepuşii subscrisei şi astfel aceasta trebuie să răspundă civil în urma pretinselor fapte de natură penală presupus săvârşite de aceştia, răspunderea civilă a subscrisei fiind antrenată în urma constatării răspunderii penale a inculpaţilor, aşadar, este întrunită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) lit. c) teza finală din C. proc. pen. este îndeplinită şi condiţia negativă prevăzută la art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., partea responsabilă civilmente E. SA., exercitând calea de atac a apelului în prezenta cauză; recursul în casaţie este motivat în fapt şi în drept, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu a mai fost declarat alt recurs în casaţie împotriva deciziei instanţei de apel de către partea responsabilă civilmente E. SA.

Faţă de aspectele sus menţionate, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a solicitat să se constate că prezenta cerere de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 din C. proc. pen., să se dispună prin încheiere admiterea în principiu a recursului în casaţie şi să se trimit cauza către completul de judecată competent în vederea judecării recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie invocat, recurenta parte responsabilă civilmente prin apărătorul său ales a considerat că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea inculpaţilor A. şi B. pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care inculpaţii sus precizaţi au fost trimişi în judecată nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală, astfel încât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu corespunde legii.

Sub aspectul laturii penale, faptele inculpaţilor A. şi B. nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

Concret, a solicitat să se constate că nu există o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, aşa cum sunt acestea definite de C. pen., fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Remediul procesual pe care l-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpaţilor A. şi B. pentru faptele pentru care au fost condamnaţi prin Decizia nr. 494A/2022, întrucât acestea nu sunt prevăzute de legea penală, temeiul de drept fiind art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Recurenta parte responsabilă civilmente prin apărătorul său ales cu privire la inculpatul A. şi infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă a reiterat motivele expuse în detaliu în dezvoltarea recursului în casaţie al inculpatului, aşa încât vor fi prezentate succint în cele ce urmează şi anume că ar trebui îndeplinită condiţia preexistentă din norma de incriminare de a exista obligaţia în sarcina subiectului activ de luare a acestor măsuri, în cauză nefiind întrunită această condiţie, ca urmare a faptului că aşa cum rezultă din dosar inculpatul nu avea atribuţii de serviciu pe linia de sănătate şi securitate în muncă, avea calitatea de mandatar în baza contractului civil de mandat înregistrat sub nr. x/16.09.2010, ataşat cererii de probe depusă la dosarul cauzei, la fişa postului de director general, în care nu sunt inserate obligaţii cu privire la luarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă.

De asemenea se apreciază că pentru a fi întrunite condiţiile legale de tipicitate obiectivă aşa cum sunt exprimate în art. 349 alin. (1) din C. pen., trebuie să existe o inacţiune (un element material al infracţiunii) de neluare a unor măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă. Or, în cauză, nu există o acţiune a inculpatului A. de neluare a unor măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât prin Decizia nr. 150/05.06.2013, A. a numit un responsabil cu protecţia muncii la nivelul întregii societăţi I.

SA în persoana doamnei F. Aceasta îndeplinea toate cerinţele prevăzute de lege pentru a ocupa această funcţie, l-a instruit personal la angajare pe angajatul O., fiind făcute referiri la conţinutul declaraţiei date de aceasta la instanţă, obligaţiile acesteia din decizia menţionată, la contractul nr. x/01.06.2013, cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat s-a reiterat aspectele la lipsa condiţiei referitoare la legătura de cauzalitate, iar condamnarea inculpatului A. pentru comiterea acestei infracţiuni este contrară regulilor de drept aplicabile, întrucât instanţa de apel a constatat că ar exista o legătură de cauzalitate între acţiunile sau inacţiunile inculpatului şi decesul lucrătorului O.

S-a făcut referiri la stabilirea legăturii de cauzalitate folosind teoria condiţiei necesare, ceea ce conduce în speţă că nu acţiunile lui A. au dus la urmarea socialmente periculoasă, decesul lui O., făcându-se referiri la balustradele de protecţie, la echipamentul de protecţie care au lipsit, la expertiza în protecţia muncii şi aflată la dosar, la declaraţiile menţionate, la Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre în Sectorul Românesc aprobat prin ordinul ministrului transporturilor, fişa postului căpitanului fluvial Q. din vol.

I d.u.p., rezultând că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv la infracţiunea de ucidere din culpă.

Recurenta parte responsabilă civilmente prin apărătorul său ales a reiterat aceleaşi motive din dezvoltarea recursului în casaţie al inculpatului B., aşa încât vor fi doar succint expuse. Astfel, în legătură cu infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă s-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de tipicitate ale acestei infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul B., neexistând o acţiune a acestuia de neluare a unor măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, deoarece a făcut instructajul periodic şi efectiv al lucrătorilor de la punctul de lucru Giurgiu, indicând mijloacele de probă din dosar, declaraţia martorului N., declaraţia martorului M.; declaraţia martorului U., fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorului O.

Astfel, s-a considerat că, cât timp B. a fost desemnat să efectueze instructajul periodic al lucrătorilor la nivelul pct. de lucru Giurgiu, iar inculpatul şi-a respectat această obligaţie, condamnarea sa pentru infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă este nelegală, inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în speţă, neexistând elementul material de neluare a măsurilor. Totodată, recurenta a mai făcut referiri la punerea la dispoziţie a echipamentului de protecţie specific, vesta de salvare care trebuia pusă la dispoziţia lucrătorului care s-a urcat pe barjă de căpitanul vasului, la montarea balustradelor care trebuia asigurată de armatorul K.

SRL, la declaraţia marinarului T. În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat B. s-a reiterat că nu este îndeplinită tipicitatea obiectivă a faptei, inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, lipsind condiţia referitoare la legătura de cauzalitate între acţiunile/inacţiunile lui B. şi urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul lucrătorului O. De asemenea, s-a făcut referire la teoria condiţiei necesare şi că nu acţiunile lui B. au dus la urmarea socialmente periculoasă, decesul lui O., ci lipsa montării balustradelor de protecţie care trebuiau montate de armator şi a lipsei vestelor de protecţie care ar fi trebuit puse la dispoziţie de căpitanul vasului, fiind făcute menţiuni la declaraţiile martorilor, la expertiza în protecţia muncii întocmită de expertul SSM R.

Recurenta parte responsabilă civilmente E. SA (fostă I. SA) prin apărătorul său ales, sub aspectul laturii civile a menţionat că dat fiind faptul că prepuşii acesteia au fost condamnaţi fără să săvârşească vreo faptă prevăzută de legea penală, a considerat că în mod nelegal a fost admisă şi acţiunea civilă, Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală reprezintă temeiul şi al răspunderii civile în cauză, or, întrucât inculpaţii au fost condamnaţi pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal.

În ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, aceasta nu este obligată să repare prejudiciul în situaţia în care nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul produs şi faptele prepuşilor, iar în prezenta speţă această legături de cauzalitate nu există, împrejurare care determină soluţia de achitare a inculpaţilor şi respingere a acţiunii civile.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat înlăturarea nelegalităţii constatate şi respingerea acţiunii civile, întrucât inculpaţii au fost condamnaţi pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la suspendarea executării deciziei instanţei de apel a arătat că în condiţiile în care există puternice dubii asupra legalităţii hotărârii recurate şi a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabilă, a considerat că instanţa este îndrituită să dispună suspendarea executării deciziei până la soluţionarea recursului în casaţie.

S-a mai menţionat că, atât timp, cât există argumente viabile referitoare la lipsa caracterului penal al faptelor puse în discuţie în speţă, suspendarea efectelor deciziei penale pronunţată de instanţa de apel sub aspectul laturii penale şi civile este o soluţie temeinică şi legală, care poate fi dispusă în cauză.

Faţă de aspectele menţionate mai sus şi argumentele expuse pe larg în cuprinsul recursului în casaţie, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei pronunţată de instanţa de apel.

La dosarul cauzei au fost depuse note scrise de părţile civile D. şi C. prin apărător, cu privire la recursurile în casaţie declarate în cauză, aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În conţinutul notelor scrise, părţile civile au solicitat respingerea recursului în casaţie, ca inadmisibil.

Inculpaţii B. şi A. au fost condamnaţi prin Sentinţa penală nr. 2900 din 11.12.2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în dosarul mai sus arătat, Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia penală a respins apelurile declarate de aceştia.

Prin Sentinţa penală nr. 2900 din 11.12.2020, în temeiul art. 397 din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1), art. 1387 şi art. 1388 din C. civ., Judecătoria Giurgiu a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile C. şi D. şi a obligat inculpaţii, în solidar, cu partea responsabilă civilmente E. SA. la plata daunelor materiale şi morale.

S-a mai arătat că apelul declarat de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente împotriva Sentinţei penale nr. 2900 din 11.12.2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu a vizat, în special, latura penală a cauzei.

În recursul în casaţie formulat, apelanţii reiau criticile aduse Sentinţei penale nr. 2900 din 11.12.2020, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, aceleaşi critici fiind aduse acum Deciziei penale nr. 494/A/2022 din 20.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Or, instanţa de control judiciar, în motivarea hotărârii face referire la probele administrate în cauză(chiar cu indicarea filelor din dosar), motivarea fiind în concordanţă cu acestea, arătând ce a condus în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, respectiv respingerea apelurilor formulate de inculpaţii B., A. şi de partea responsabilă civilmente E. SA.

În raport de cele menţionate, părţile civile prin apărător au considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 29 septembrie 2022.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că Decizia penală nr. 494/A din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 27 aprilie 2022, inculpatului B. la data de 26 aprilie 2022, la adresa de primire a corespondenţei (Dosar nr. x/2018), precum şi la adresa de domiciliu (Dosar nr. x/2018), inculpatului A. la data de 26 aprilie 2022 la adresa de primire a corespondenţei (Dosar nr. x/2018), precum şi la dresa de domiciliu (Dosar nr. x/2018), părţii responsabile civilmente SC E. SA. la data de 26 aprilie 2022, la adresa de primire a corespondenţei (Dosar nr. x/2018, precum şi la sediul societăţii (Dosar nr. x/2018), părţii civile C., fiind afişată înştiinţarea la adresa de domiciliu, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu la data de 26 aprilie 2022 (Dosar nr. x/2018), persoanei vătămate O. la data de 26 aprilie 2022, la domiciliul indicat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpatul B., la data de 25 mai 2022 (data poştei - Dosar nr. x/2018), inculpatul A. la data de 25 mai 2022 (dosar) şi partea responsabilă civilmente SC. E. SA., la aceeaşi dată (dosar).

Termenul de formulare a cererii de recurs în casaţie s-a împlinit pentru cei doi inculpaţi şi partea responsabilă civilmente la data de 27 mai 2022. În raport cu data comunicării deciziei atacate, s-a constatat că recursurile în casaţie au fost formulate în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 435 din C. proc. pen.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi şi procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar. În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13 iulie 2022, sub nr. x/2018, fiind repartizat aleatoriu completului C9 Filtru.

Cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., precum şi de partea responsabilă civilmente SC E. SA. au fost declarate în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 494/A din data de 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală face parte dintre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpaţi şi de către partea responsabilă civilmente, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, cererile de recurs în casaţie formulate în cauză îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele părţii, respectiv denumirea, hotărârea ce se atacă, cazul de casare şi motivarea, precum şi semnătura celui care a exercitat calea de atac (apărătorul ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei).

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că în cuprinsul motivelor de recurs a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a susţinut că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea acestuia pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală.

În acest sens, a arătat că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

Cu privire la infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă a învederat că pentru a fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, ar trebui să fie întrunită condiţia preexistentă din norma de incriminare de a exista obligaţia în sarcina subiectului activ de luare a acestor măsuri. Astfel, a susţinut că inculpatul, în calitate de mandatar, îndeplinea funcţia de conducere a societăţii I., funcţie îndeplinită în baza unui contract civil de mandat, care a fost depus la dosarul cauzei, iar din cuprinsul acestuia nu rezultă ca A. ar fi avut atribuţii pe linia de securitate şi sănătate în muncă, pentru a putea fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 349 alin. (1) din C. pen.

În continuare, a susţinut că în contractul de mandat şi în fişa postului nu sunt inserate obligaţii cu privire la luarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, această împrejurare fiind logică, întrucât acest domeniu este dat în sarcina unor persoane specializate, care au cursuri de pregătire în domeniu, fiind nelegal ca inculpatului să i se impute pretinsa nerespectare a unor măsuri specifice SSM, cât timp a numit un responsabil general cu SSM la nivelul I., a numit un reprezentant al lucrătorilor cu atribuţii SSM şi a încheiat şi un contract de consultanţă/prestări servicii cu o societate specializată/autorizată în acest domeniu.

Cu privire la această infracţiune a mai arătat că, potrivit normei de incriminare şi scopului avut în vedere de legiuitor, persoana care are îndatorirea de a lua măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă trebuie să fie o persoană de specialitate, care deţine cunoştinţe specifice pentru a se conforma legii - tocmai de aceea fiind obligatorie numirea unui responsabil pe domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, responsabil care dobândeşte această calitate doar în urma absolvirii unor cursuri de pregătire profesională acreditate de autorităţile statului.

Cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, inculpatul a susţinut că, dispunând condamnarea sa, instanţa de apel, contrar regulilor de drept aplicabile, a constatat că ar exista o legătură de cauzalitate între acţiunile sau inacţiunile inculpatului şi decesul lucrătorului O.

În acest sens, a arătat că stabilirea legăturii de cauzalitate trebuia să se facă folosind teoria condiţiei necesare, or aplicând acest criteriu speţei rezultă că nu acţiunile lui A. au dus la urmarea socialmente periculoasă, decesul lui O., deoarece aceste eveniment nu s-ar fi produs dacă pe barja L. ar fi fost montate balustrade de protecţie, care să împiedice alunecarea în apă a acestuia sau dacă căpitanul vasului ar fi pus la dispoziţia lucrătorului O. echipament de protecţie specific (aşa cum avea obligaţia), existând probabilitatea ca acesta să supravieţuiască chiar dacă a căzut în apă.

A arătat că în susţinerea acestor argumente sunt şi probele administrate în cauză, respectiv expertiza în protecţia muncii depusă la dosar, Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre în Sectorul Românesc, fişa postului căpitanului fluvial Q. şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, probe ce confirmă susţinerea că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la latura civilă a cauzei, raportat la faptul că a fost condamnat fără să comită vreo faptă prevăzută de legea penală, a considerat că în mod nelegal a fost admisă şi acţiunea civilă.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat să fie înlăturată nelegalitatea constatată, cu consecinţa respingerii acţiunii civile.

Totodată, a solicitat suspendarea executării Deciziei penale nr. 494/A din 20 aprilie 2022, în condiţiile în care există puternice dubii asupra legalităţii hotărârii recurate şi a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile.

Inculpatul B. a arătat că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea sa pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală, astfel încât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu corespunde legii.

Cu referire la latura penală a cauzei, recurentul inculpat a arătat că faptele pentru care a fost condamnat nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, neexistând o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, aşa cum sunt acestea definite de C. pen., fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, a susţinut că, pentru a fi întrunite condiţiile legale de tipicitate obiectivă, aşa cum sunt acestea exprimate în art. 349 alin. (1) din C. pen., trebuie să existe o inacţiune (un element material al infracţiunii) de neluare a unor măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă, aspect ce nu a fost dovedit în cauză.

În continuare, a arătat că a efectuat instructajul periodic şi efectiv al lucrătorilor de la punctul de lucru Giurgiu, fapt dovedit prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, de fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorului O., îndeplinindu-şi obligaţiile de serviciu. Cu privire la punerea la dispoziţie a echipamentului de protecţie specific, respectiv vestă de salvare, a susţinut că acesta trebuia pus la dispoziţia lucrătorului care s-a urcat pe barjă de căpitanul vasului, acesta fiind cel care trebuia să-l instruiască cu privire la eventualele aspecte periculoase ale ambarcării pe barjă, să-l informeze despre eventualele locuri periculoase ale navei şi să-i pună la dispoziţie echipament de protecţie specific navelor - vestă de salvare sau colac de salvare.

Referitor la montarea balustradelor de protecţie pe barja L., a arătat acest mijloc de protecţie colectiv trebuia asigurat de armatorul K. SRL, la fel ca vesta de salvare, în ipoteza în care O. s-a urcat pe barja L., din declaraţia marinarului T. pentru a-i ajuta pe membrii echipajului barjei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă a arătat că nu există o legătură de cauzalitate între acţiunile/inacţiunile lui B. şi decesul lucrătorului O. Astfel, decesul acestuia din urmă nu s-ar fi produs dacă pe barja L. ar fi fost montate balustrade de protecţie, întrucât dacă aceste balustrade ar fi fost montate lucrătorul nu ar mai fi căzut în apă, împrejurare care a produs urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul. De asemenea, a învederat faptul că, dacă căpitanul vasului ar fi pus la dispoziţia lucrătorului echipament de protecţie, exista posibilitatea ca acesta să supravieţuiască.

Concluzionând a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu est prevăzută de legea penală.

Pe latură civilă, dat fiind faptul ca a fost condamnat fără să comită vreo faptă prevăzută de legea penală, a considerat că, în mod nelegal, a fost admisă şi acţiunea civilă; săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală reprezintă temeiul şi al răspunderii civile în cauză, or întrucât a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal.

Totodată, a solicitat suspendarea executării Deciziei penale nr. 494/A din 20 aprilie 2022, în condiţiile în care există puternice dubii asupra legalităţii hotărârii recurate şi a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta parte responsabilă civilmente SC E. SA. (fostă I. SA), în cadrul motivelor de recurs în casaţie a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei recurate şi achitarea inculpaţilor A. şi B., întrucât faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală.

Totodată, a solicitat respingerea acţiunii civile formulate de părţile civile D. şi C., urmare a constatării că inculpaţii A. şi B. nu au săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.

Partea responsabilă civilmente şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cadrul motivelor de recurs a arătat că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea inculpaţilor A. şi B. pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care inculpaţii sus precizaţi au fost trimişi în judecată nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală, astfel încât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu corespunde legii.

Cu privire la latura penală a cauzei, a susţinut, în esenţă, că faptele inculpaţilor A. şi B. nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, neexistând o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

Cu referire la acţiunile inculpatului A., a arătat că în fişa postului acestuia nu sunt inserate obligaţii cu privire la luarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă. De asemenea, a arătat că în cauză, nu există o acţiune a inculpatului A. de neluare a unor măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât prin Decizia nr. 150/05.06.2013, A. a numit un responsabil cu protecţia muncii la nivelul întregii societăţi I. SA. în persoana doamnei F., astfel că instruirea personalului, echiparea acestuia, elaborarea documentaţiilor de SSM, verificarea modului în care angajaţii îşi însuşesc informaţiile specifice SSM au fost efectuate de aceasta. Şi în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, a susţinut că nu există o astfel de legătură de cauzalitate între acţiunile/inacţiunile inculpatului şi urmarea socialmente periculoasă.

Cu referire la faptele reţinute în sarcina inculpatului B., în cadrul motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că nu există o acţiune a inculpatului de neluare a unor măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, deoarece a efectuat instructajul periodic şi efectiv al lucrătorilor de la punctul de lucru Giurgiu, aspect demonstrat de probele administrate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, s-a susţinut că nu acţiunile lui B. au dus la urmarea socialmente periculoasă, decesul lui O.

Astfel, decesul nu s-ar fi produs dacă pe barja L. ar fi fost montate balustrade de protecţie, întrucât dacă aceste balustrade ar fi fost montate lucrătorul nu ar mai fi căzut în apă, împrejurare care a produs urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul.

De asemenea, dacă căpitanul vasului ar fi pus la dispoziţia lucrătorului O. echipament de protecţie specific (vestă de salvare), exista probabilitatea ca acesta să supravieţuiască chiar dacă a căzut în apă, însă, deşi era obligat să pună la dispoziţia persoanelor care se urcau pe barjă veste de salvare, căpitanul nu a făcut acest lucru. În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere faptul că declaraţiile martorilor au arătat în unanimitate că vestele de salvare se pun la dispoziţie de membrii echipajului persoanelor care se urcă pe navă, dar şi faptul că barja L. avea în dotare mai multe veste de salvare decât membrii echipajului, tocmai în această idee.

Sub aspectul laturii civile, dat fiind faptul că prepuşii subscrisei au fost condamnaţi fără să săvârşească vreo faptă prevăzută de legea penală, partea responsabilă civilmente, prin avocat, a considerat că în mod nelegal a fost admisă şi acţiunea civilă. Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală reprezintă temeiul şi al răspunderii civile în cauză, or, întrucât inculpaţii au fost condamnaţi pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal.

În ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, a susţinut că aceasta nu este obligată să repare prejudiciul în situaţia în care nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul produs şi faptele prepuşilor, iar în prezenta speţă această legătură de cauzalitate nu există, împrejurare care determină soluţia de achitare a inculpaţilor şi respingere a acţiunii civile.

Totodată, partea responsabilă civilmente SC E. SA. a solicitat suspendarea executării deciziei penale recurate.

Magistratul asistent a concluzionat că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. şi de partea responsabilă civilmente SC E. SA. sunt introduse în termenul prevăzut de lege şi respectă dispoziţiile art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 lit. a),b) şi d) şi art. 438 din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele recurentului, respectiv denumirea recurentei, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al părţii care a exercitat calea de atac, în numele acestora.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac formulată.

În raport cu cele expuse, magistratul asistent raport a opinat că cererea de recurs în casaţie formulată este admisibilă.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 29 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii inculpaţi A. şi B. şi de recurenta parte responsabilă civilmente SC E. SA. (fostă I. SA) împotriva Deciziei penale nr. 494/A din data de 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. şi de recurenta parte responsabilă civilmente SC E. SA. (fostă I. SA), fixându-se termen la data de 13 octombrie 2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpaţilor şi al părţii responsabile civilmente.

S-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 494/A din data de 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A., precum şi de partea responsabilă civilmente SC E. Sa (fostă I. SA), Înalta Curte a constatat că acestea sunt admisibile în principiu pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d), rezultând, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs este formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, conform dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., de către inculpat potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen.

Totodată, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a),b) şi d) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererilor este indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi motivarea acestuia.

În considerentele cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a susţinut că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea acestuia pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală.

În acest sens, a arătat că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

Cu privire la infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă a învederat că pentru a fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, ar trebui să fie întrunită condiţia preexistentă din norma de incriminare de a exista obligaţia în sarcina subiectului activ de luare a acestor măsuri. Astfel, a susţinut că inculpatul, în calitate de mandatar, îndeplinea funcţia de conducere a societăţii I., funcţie îndeplinită în baza unui contract civil de mandat, care a fost depus la dosarul cauzei, iar din cuprinsul acestuia nu rezultă ca A. ar fi avut atribuţii pe linia de securitate şi sănătate în muncă, pentru a putea fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 349 alin. (1) din C. pen.

În continuare, a susţinut că în contractul de mandat şi în fişa postului nu sunt inserate obligaţii cu privire la luarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, această împrejurare fiind logică, întrucât acest domeniu este dat în sarcina unor persoane specializate, care au cursuri de pregătire în domeniu, fiind nelegal ca inculpatului să i se impute pretinsa nerespectare a unor măsuri specifice SSM, cât timp a numit un responsabil general cu SSM la nivelul I., a numit un reprezentant al lucrătorilor cu atribuţii SSM şi a încheiat şi un contract de consultanţă/prestări servicii cu o societate specializată/autorizată în acest domeniu.

Cu privire la această infracţiune a mai arătat că, potrivit normei de incriminare şi scopului avut în vedere de legiuitor, persoana care are îndatorirea de a lua măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă trebuie să fie o persoană de specialitate, care deţine cunoştinţe specifice pentru a se conforma legii - tocmai de aceea fiind obligatorie numirea unui responsabil pe domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, responsabil care dobândeşte această calitate doar în urma absolvirii unor cursuri de pregătire profesională acreditate de autorităţile statului.

Cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, inculpatul a susţinut că, dispunând condamnarea sa, instanţa de apel, contrar regulilor de drept aplicabile, a constatat că ar exista o legătură de cauzalitate între acţiunile sau inacţiunile inculpatului şi decesul lucrătorului O.

În acest sens, a arătat că stabilirea legăturii de cauzalitate trebuia să se facă folosind teoria condiţiei necesare, or aplicând acest criteriu speţei rezultă că nu acţiunile lui A. au dus la urmarea socialmente periculoasă, decesul lui O., deoarece aceste eveniment nu s-ar fi produs dacă pe barja L. ar fi fost montate balustrade de protecţie, care să împiedice alunecarea în apă a acestuia sau dacă căpitanul vasului ar fi pus la dispoziţia lucrătorului O. echipament de protecţie specific (aşa cum avea obligaţia), existând probabilitatea ca acesta să supravieţuiască chiar dacă a căzut în apă.

A arătat că în susţinerea acestor argumente sunt şi probele administrate în cauză, respectiv expertiza în protecţia muncii depusă la dosar, Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre în Sectorul Românesc, fişa postului căpitanului fluvial Q. şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, probe ce confirmă susţinerea că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la latura civilă a cauzei, raportat la faptul că a fost condamnat fără să comită vreo faptă prevăzută de legea penală, a considerat că în mod nelegal a fost admisă şi acţiunea civilă.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat să fie înlăturată nelegalitatea constatată, cu consecinţa respingerii acţiunii civile.

Totodată, a solicitat suspendarea executării Deciziei penale nr. 494/A din 20 aprilie 2022, în condiţiile în care există puternice dubii asupra legalităţii hotărârii recurate şi a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile.

Inculpatul B. a arătat că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea sa pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală, astfel încât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu corespunde legii.

Cu referire la latura penală a cauzei, recurentul inculpat a arătat că faptele pentru care a fost condamnat nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, neexistând o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, aşa cum sunt acestea definite de C. pen., fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, a susţinut că, pentru a fi întrunite condiţiile legale de tipicitate obiectivă, aşa cum sunt acestea exprimate în art. 349 alin. (1) din C. pen., trebuie să existe o inacţiune (un element material al infracţiunii) de neluare a unor măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă, aspect ce nu a fost dovedit în cauză.

În continuare, a arătat că a efectuat instructajul periodic şi efectiv al lucrătorilor de la punctul de lucru Giurgiu, fapt dovedit prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, de fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorului O., îndeplinindu-şi obligaţiile de serviciu. Cu privire la punerea la dispoziţie a echipamentului de protecţie specific, respectiv vestă de salvare, a susţinut că acesta trebuia pus la dispoziţia lucrătorului care s-a urcat pe barjă de căpitanul vasului, acesta fiind cel care trebuia să-l instruiască cu privire la eventualele aspecte periculoase ale ambarcării pe barjă, să-l informeze despre eventualele locuri periculoase ale navei şi să-i pună la dispoziţie echipament de protecţie specific navelor - vestă de salvare sau colac de salvare.

Referitor la montarea balustradelor de protecţie pe barja L., a arătat acest mijloc de protecţie colectiv trebuia asigurat de armatorul K. SRL, la fel ca vesta de salvare, în ipoteza în care O. s-a urcat pe barja L., din declaraţia marinarului T. pentru a-i ajuta pe membrii echipajului barjei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă a arătat că nu există o legătură de cauzalitate între acţiunile/inacţiunile lui B. şi decesul lucrătorului O. Astfel, decesul acestuia din urmă nu s-ar fi produs dacă pe barja L. ar fi fost montate balustrade de protecţie, întrucât dacă aceste balustrade ar fi fost montate lucrătorul nu ar mai fi căzut în apă, împrejurare care a produs urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul. De asemenea, a învederat faptul că, dacă căpitanul vasului ar fi pus la dispoziţia lucrătorului echipament de protecţie, exista posibilitatea ca acesta să supravieţuiască.

Concluzionând a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu est prevăzută de legea penală.

Pe latură civilă, dat fiind faptul ca a fost condamnat fără să comită vreo faptă prevăzută de legea penală, a considerat că, în mod nelegal, a fost admisă şi acţiunea civilă; săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală reprezintă temeiul şi al răspunderii civile în cauză, or întrucât a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal.

Totodată, a solicitat suspendarea executării Deciziei penale nr. 494/A din 20 aprilie 2022, în condiţiile în care există puternice dubii asupra legalităţii hotărârii recurate şi a conformităţii acesteia cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta parte responsabilă civilmente SC E. SA. (fostă I. SA), în cadrul motivelor de recurs în casaţie a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei recurate şi achitarea inculpaţilor A. şi B., întrucât faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală.

Totodată, a solicitat respingerea acţiunii civile formulate de părţile civile D. şi C., urmare a constatării că inculpaţii A. şi B. nu au săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.

Partea responsabilă civilmente şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cadrul motivelor de recurs a arătat că decizia penală atacată nu este conformă cu regulile de drept, instanţa de apel dispunând, în mod nelegal, condamnarea inculpaţilor A. şi B. pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât faptele pentru care inculpaţii sus precizaţi au fost trimişi în judecată nu prezintă tipicitatea unei infracţiuni şi nu sunt prevăzute de legea penală, astfel încât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu corespunde legii.

Cu privire la latura penală a cauzei, a susţinut, în esenţă, că faptele inculpaţilor A. şi B. nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, neexistând o concordanţă între situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel în baza probelor administrate şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

Cu referire la acţiunile inculpatului A., a arătat că în fişa postului acestuia nu sunt inserate obligaţii cu privire la luarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă. De asemenea, a arătat că în cauză, nu există o acţiune a inculpatului A. de neluare a unor măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, întrucât prin Decizia nr. 150/05.06.2013, A. a numit un responsabil cu protecţia muncii la nivelul întregii societăţi I. SA. în persoana doamnei F., astfel că instruirea personalului, echiparea acestuia, elaborarea documentaţiilor de SSM, verificarea modului în care angajaţii îşi însuşesc informaţiile specifice SSM au fost efectuate de aceasta. Şi în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, a susţinut că nu există o astfel de legătură de cauzalitate între acţiunile/inacţiunile inculpatului şi urmarea socialmente periculoasă.

Cu referire la faptele reţinute în sarcina inculpatului B., în cadrul motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că nu există o acţiune a inculpatului de neluare a unor măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, deoarece a efectuat instructajul periodic şi efectiv al lucrătorilor de la punctul de lucru Giurgiu, aspect demonstrat de probele administrate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, s-a susţinut că nu acţiunile lui B. au dus la urmarea socialmente periculoasă, decesul lui O.

Astfel, decesul nu s-ar fi produs dacă pe barja L. ar fi fost montate balustrade de protecţie, întrucât dacă aceste balustrade ar fi fost montate lucrătorul nu ar mai fi căzut în apă, împrejurare care a produs urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul.

De asemenea, dacă căpitanul vasului ar fi pus la dispoziţia lucrătorului O. echipament de protecţie specific (vestă de salvare), exista probabilitatea ca acesta să supravieţuiască chiar dacă a căzut în apă, însă, deşi era obligat să pună la dispoziţia persoanelor care se urcau pe barjă veste de salvare, căpitanul nu a făcut acest lucru. În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere faptul că declaraţiile martorilor au arătat în unanimitate că vestele de salvare se pun la dispoziţie de membrii echipajului persoanelor care se urcă pe navă, dar şi faptul că barja L. avea în dotare mai multe veste de salvare decât membrii echipajului, tocmai în această idee.

Sub aspectul laturii civile, dat fiind faptul că prepuşii subscrisei au fost condamnaţi fără să săvârşească vreo faptă prevăzută de legea penală, partea responsabilă civilmente, prin avocat, a considerat că în mod nelegal a fost admisă şi acţiunea civilă. Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală reprezintă temeiul şi al răspunderii civile în cauză, or, întrucât inculpaţii au fost condamnaţi pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal.

În ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, a susţinut că aceasta nu este obligată să repare prejudiciul în situaţia în care nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul produs şi faptele prepuşilor, iar în prezenta speţă această legătură de cauzalitate nu există, împrejurare care determină soluţia de achitare a inculpaţilor şi respingere a acţiunii civile.

Totodată, partea responsabilă civilmente SC E. SA. a solicitat suspendarea executării deciziei penale recurate.

Înalta Curte a reţinut că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la cazul de casare invocat şi motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate de recurentul inculpat, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi a apreciat că susţinerile acestuia se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi se impune a fi examinate într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 din C. proc. pen.

Cât priveşte cererea formulată de recurenţi privind suspendarea executării hotărârii recurate, se apreciază că potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

Aşadar, textul de lege invocat prevede posibilitatea instanţei, care admite în principiu cererea de recurs în casaţie, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei.

În considerarea acestor dispoziţii legale, în raport cu motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie, împrejurările concrete ale cauzei şi stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434 - 438 din Codul de procedură, instanţa consideră că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, având în vedere că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie se verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. şi de partea responsabilă civilmente SC E. SA. împotriva Deciziei penale nr. 494/A din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

A trimis cauza la Completul 9 în vederea soluţionării cererii de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. şi de partea responsabilă civilmente SC E. SA., stabilind termen la data de 13 octombrie 2022, pentru când se vor cita părţile, a fost încunoştinţat telefonic apărătorul ales al recurenţilor şi s-a emis adresă pentru desemnarea unor apărător din oficiu pentru recurenţii inculpaţi.

La termenul de judecată de astăzi, 13 octombrie 2022, s-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat că intimata parte civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Deopotrivă, a învederat că pe dovada de primire a citaţiei emisă pentru intimatul persoană vătămată O. s-a menţionat că acesta este decedat din anul 2013, după care:

Înalta Curte a constatat încetate delegaţiile apărătorilor desemnaţi din oficiu, ca urmare a prezentării apărătorului ales, urmând ca în cauză să se facă aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiţiei cu U.N.B.R. privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală.

Apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi A., B. şi al recurentei parte responsabilă civilmente SC E. SA., având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat, referitor la recurentul inculpat A., să fie admis recursul în casaţie şi să se constate nelegalitatea deciziei recurate şi, în rejudecare, să se dispună achitarea acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât ambele fapte pentru care a fost condamnat prin decizia instanţei de apel nu sunt prevăzute de legea penală.

A învederat că, pentru a se reţine că infracţiunea de neluarea a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă este tipică, este necesar să avem în cauză condiţia preexistenţei unei persoane care să aibă îndatorirea de a lua acestei măsuri, respectiv să existe un subiect activ calificat. Or, în cauză nu este îndeplinită această condiţie, întrucât recurentul inculpat A. a îndeplinit funcţia de director a SC E. SA. în baza unui contract civil de mandat, contract în care nu exista nicio prevedere din care să rezulte obligaţia legală a acestuia de lua măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă. Prin urmare, a apreciat că nu este îndeplinită condiţia subiectului activ, iar fapta nu este tipică.

Mai mult decât atât, a arătat că, pentru a ne afla în prezenţa elementelor constitutive ale infracţiunii, este necesar să existe o situaţie de inacţiune, respectiv de a nu se lua o măsură legală de sănătate în muncă, însă, în cauză, recurentul inculpat A. a numit-o pe doamna F. în calitate de responsabil SSM. Astfel, din moment ce recurentul A. a numit o persoană de specialitate, care îndeplinea toate cerinţele prevăzute de lege, rezultă că a luat măsurile de siguranţă şi securitate în muncă, iar subiect activ al infracţiunii putea fi doar persoana cu cunoştinţe de specialitate, adică responsabilul SSM.

A învederat că legea sănătăţii şi securităţii în muncă impune angajarea unui personal de specialitate, iar în cazul SC E., recurentul A. nu numai că a angajat-o pe doamna F., ci a încheiat un contract şi cu o societate specializată în domeniu. Drept urmare, a opinat că decizia atacată nu este legală, inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte calitatea de subiect activ şi nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă reţinută în sarcina recurentului inculpat A., a apreciat că nu se poate constata că aceasta îndeplineşte condiţiile de tipicitate, întrucât lipseşte legătura de cauzalitate. A învederat că, în dreptul penal român, se impune a fi verificată teoria condiţiei necesare în scopul constatării existenţei acestui element constitutiv al infracţiunii. A susţinut că, pe baza expertizei efectuate în cauză şi a declaraţiilor de martori, s-a stabilit că singură modalitate de preîntâmpinare a căderii victimei în apă era montarea unor balustrade pe barja L. A opinat că legătura de cauzalitate este dovedită în ceea ce îl priveşte căpitanul barjei, întrucât, în serile lunilor de iarnă, avea obligaţia de a presăra pe punte nisip şi material antiderapant şi există declaraţii ale unor martori care afirmă că nu a fost presărat material antiderapant pe punte şi, mai mult, acea punte a fost spălată într-o seară de decembrie, în condiţiile în care pe barja L. nu era montată o balustradă de protecţie. Prin urmare, a apreciat că nu este îndeplinită condiţia sine qua non şi nu ne aflăm în prezenţa tipicităţii obiective a faptei.

Referitor la recurentul inculpat B., a solicitat să se constate nelegalitatea hotărârii atacate, având în vedere lipsa tipicităţii obiective a infracţiunilor de neluare a măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi ucidere din culpă. Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută la art. 349 din C. pen., a arătat că recurentul inculpat B. avea calitatea de reprezentant al lucrătorilor cu atribuţii SSM la SC E. SA. şi, pentru a i se reţine calitatea de subiect activ al acestei infracţiuni, acesta trebuia să nu ia nicio măsură legală de sănătate în muncă. Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că recurentul l-a instruit personal pe O., iar ceilalţi martori au arătat că B. îi instruia şi le punea la dispoziţie echipamentul de protecţie necesar, stabilit conform reglementărilor SSM. Prin urmare, cât timp inculpatul B. a luat aceste măsuri, a apreciat că nu există o tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru a se putea dispune condamnarea acestuia. A mai arătat că cel ce trebuia să pună la dispoziţie veste de salvare sau să monteze bara de protecţie era armatorul. Mai mult, a precizat că pe barja L. existau mai multe veste de salvare decât membrii echipajului, pentru situaţia în care urcau pe acea barjă şi alte persoane, pentru a putea să le fie puse la dispoziţie veste de salvare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, a precizat că ne aflăm în prezenţa unei neconcordanţe între situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel şi tipicitatea obiectivă a infracţiunii, nefiind îndeplinită condiţia necesară a legăturii de cauzalitate dintre acţiunile inculpatului B. şi decesul victimei, întrucât singura modalitate prin care se putea preîntâmpina acest eveniment nefericit era ca armatorul să pună la dispoziţie veste de salvare şi să monteze bara de protecţie.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal, întrucât răspunderea civilă poate interveni doar în cazul în care există răspunderea penală, iar, din moment ce faptele nu sunt prevăzute de legea penală, nu poate fi antrenată nici răspunderea civilă.

Referitor la recurenta parte responsabilă civilmente SC E., a susţinut că atât timp cât cei doi inculpaţi pentru care societatea răspunde nu au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, nici partea responsabilă civilmente nu trebuie să răspundă pentru fapta prepuşilor săi.

Concluziile reprezentantului Ministrului Public asupra recursurilor în casaţie ale inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente, precum şi ale apărătorului ales al recurenţilor inculpaţi şi al recurentei părţi responsabile civilmente în replică, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B. şi de partea responsabilă civilmente SC E. SA (fostă I. SA.) împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma aceluiaşi caz de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile în casaţie declarate de inculpaţi şi de partea responsabilă civilmente, ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

Prealabil analizei recursului în casaţie declarat de inculpat se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

Înalta Curte în prealabil examinării criticilor formulate de către recurenţii inculpaţi şi recurenta parte responsabilă civilmente a verificat decizia instanţei de apel şi a constatat că aceasta a stabilit situaţia de fapt şi încălcarea de către inculpaţii A. şi B. a unor obligaţii prin neluarea unor măsuri legale de securitate şi sănătate, care au avut drept consecinţă decesul victimei O.

Astfel, aşa cum rezultă din considerentele deciziei pronunţate în apel, a constatat că instanţa de control judiciar, a făcut o evaluare proprie asupra mijloacelor de probă şi a stabilit baza factuală în contextul cauzei, reţinând că evenimentul din data de 21.12.2013 s-a produs în cadrul activităţilor desfăşurate de către personalul SC I. la punctul de lucru Siloz Giurgiu, care avea ca activitate principală aceea de depozitare, recondiţionare şi încărcare/descărcare a produselor agricole în mijloace de transport terestru şi naval. În data de 21.12.2013 barza autopropulsată Elis a sosit în jurul orei 10:30 şi a acostat la pontonul de pe canalul Plantelor Giurgiu pentru încărcare floarea soarelui, fiind deservită de către căpitanul Q. şi marinarul T. Barja avea două magazii cu capace glisante, fără balustradă de protecţie la borduri.

Încărcarea trebuia să se efectueze în colaborare cu personalul Silozului Giurgiu, coordonat de către inculpatul B., personal care trebuia să utilizeze sistemul de preluare a produsului din siloz pe un transportator cu bandă rulantă şi de deversare în magaziile barjei printru-un coş flexibil cu posibilitatea de poziţionare a acestuia prin manevrare şi asigurare cu ajutorul unei funii.

Instalaţia de încărcare amplasată parţial în siloz şi parţial pe ponton putea fi deservită de minim trei persoane cu principalele atribuţii:

- o persoană pentru poziţionarea coşului de deversare a produsului pe barjă cu ajutorul funiei şi rujarea produsului (deversat în movile) în sensul de a distribui mai uniform pe întreaga suprafaţă a magaziei;

- o persoană pentru supravegherea preluării produsului din depozit;

- o persoană pentru comanda şi supraveghere a instalaţiei electrice de antrenare a benzii transportatoare.

Comunicarea între cele trei persoane aflate la distanţă şi fără posibilitate de contact vizual s-a realizat prin staţie radio.

În condiţiile de mai sus, încărcarea barjei a început în jurul orei 11:00, de serviciu fiind personalul din tura de zi, prezent fiind şi şeful silozului, inculpatul B. care a organizat activitatea astfel încât pentru tura de noapte începând cu ora 20:00 încărcarea să fie asigurată de către O., N. şi M.

Activitatea schimbului doi a început în jurul orelor 20:00. Conform indicaţiilor date de inculpatul B., sarcinile de lucru erau împărţite după cum urmează: martorul M. urma să efectueze activităţi în siloz, N. în cabina de comandă de unde era controlat sistemul de transport al cerealelor din siloz în buncăr, iar O. pe barjă, unde supraveghea modul de încărcare şi manevra tubulatura.

În ziua respectivă, martorii M., N. şi victima O. au stabilit ca pe timpul activităţii de încărcare să gătească. Astfel, după ce a pregătit masa (pe nava "L."), O. a mers în cabină unde se afla martorul P. şi au mâncat, după care a mers în cabina de comandă unde se afla martorul N. În acest timp, pe barja se afla martorul M. care desfăşura activităţile repartizate persoanei vătămate O. La scurt timp, O. a mers pe barjă pentru a-şi relua activitatea, a stat de vorbă cu martorul M. circa 5 minute, iar după plecarea celui din urmă a continuat de unul singur activitatea de încărcare, fără a fi supravegheat de vreo persoană.

La un moment dat, căpitanul navei, Q., a mers în cabina de comandă a ambarcaţiunii (situată deasupra punţii) de unde a observat că pe punte nu se afla nimeni, instalaţia de transbordare era în funcţiune, în magazia de depozitare era adunată mai multă floarea soarelui într-un singur loc, motiv pentru care a acţionat instalaţia de avertizare fonică. Fiind alarmat de zgomotul produs, martorul M. s-a deplasat pe navă, ocazie cu care a observat că O. nu se afla pe punte, solicitând prin staţie oprirea instalaţiei.

Având în vedere că victima nu răspundea la telefon, martorii M., P. şi N. au început să o caute. Ajutaţi de lumina proiectorului navei şi de o lanternă, l-au găsit pe O. plutind în apă, cu faţa în jos, ţinând în mână capătul frânghiei cu care se manevra tubulatura flexibilă. Cu ajutorul unei căngi au reuşit să-l scoată din apa după care, conform declaraţiilor date de martori, şeful de siloz B. (care fusese anunţat de către angajaţi), a venit de la domiciliu şi i-a aplicat măsuri de resuscitare până la sosirea echipajului de pe ambulanta care a constatat decesul persoanei vătămate.

Urmare a sesizării, organele de cercetare penală din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Navale Giurgiu s-au deplasat la locului producerii evenimentului ocazie cu care au observat cadavrul unei persoane de sex masculin, identificată în persoana lui O., despre care s-a declarat verbal, în prezenţa inculpatului B., ca acesta a fost scos din apa în apropierea şlepului motor "L.". De asemenea, s-a mai observat că victima purta o vestă de culoare albă din lână, o bluză de trening de culoare gri cu fermoar, pulover de culoare gri cu albastru, pulover de culoare galbenă, tricou cu mânecă lungă de culoare neagră cu albastru şi alb, un brâu de culoare albă, o pereche de pantaloni trening gri, o pereche de pantaloni trening de culoare albastră, lenjerie intimă, o pereche de ciorapi, iar în piciorul stâng un pantof de culoare neagră.

Conform actelor medicale aflate la dosar, moartea numitului O. a survenit la data de 21.12.2013 şi a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutive asfixiei mecanice prin submersie sub apă. La examenul extern al cadavrului s-au constatat fracturi costale şi de stern, cu infiltrate sangvine minime, care au putut fi produse în urma activităţii de resuscitare. De asemenea, din buletinul de analiza nr. x, a rezultat că victima nu a consumat alcool. Având în vedere aceste date, este evident că înecul victimei s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, în condiţiile în care victima a fost găsită prinsă cu mâna de frânghia tubulaturii, fiind exclusa varianta unei acţiuni suicidale.

Potrivit procesului-verbal de cercetare încheiat de ITM Giurgiu, nu s-a putut stabili cu certitudine din ce cauză efectivă (alunecare, împiedicare, indisponibilitate fizică, etc.) O. a căzut în apă. Cu toate acestea în urma analizării tuturor împrejurărilor, a rezultat că, în lipsa unor mijloace tehnice corespunzătoare, care să permită încărcarea navelor cu cereale fără a fi necesară prezenţa lucrătorului pe navă pentru efectuarea manevrelor de poziţionare a tubulaturii, accidentul suferit de O. a fost cauzat de desfăşurarea de către acesta a unor sarcini de muncă fără a fi asigurate măsuri de protecţie corespunzătoare care, în primul rând să prevină căderea în apă sau, în caz că acest fapt s-ar fi produs în orice mod, să facă posibilă supravieţuirea lui prin împiedicarea submersiei în apă. Aceste măsuri erau cu atât mai necesare cu cât activitatea se desfăşura pe timp de noapte, în condiţii de ceaţă şi temperaturi negative care au creat suplimentar şi pericolul de alunecare (raportul nr. x/13.03.2014 întocmit de ITM Giurgiu).

Sub aspectul procesului de instruire a lucrătorului, se constată că, la data evenimentului, victima avea întocmită fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă pentru calificarea lăcătuş mecanic, funcţia muncitor, pentru " Locul de muncă SC I. SA. Slatina - Silozul Giurgiu". Referitor la instruirea periodică apar trei menţiuni din datele de 05.08.2013, 05.09.2013 şi 05.10.2013, cu precizări privind materialul predat şi semnăturile celui instruit, cel care a instruit şi celui care a verificat instruirea. Din analiza acestei fişe, la ultima instruire, cea din data de 05.10.2013, au fost predate Legea nr. 319/2006, art. 22 şi 23 (obligaţiilor lucrătorilor), H.G. nr. 1425/2006, art. 14 - 19 (organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie), H.G. nr. 971/2006, H.G. nr. 1048/2006, H.G. nr. 1146/2006, H.G. nr. 300/2006 în integralitatea lor.

Deşi raportul de expertiză extrajudiciară indică faptul că raportul ITM nu a stabilit cauza căderii în apă, care ar fi fost posibilă în opinia expertului parte fie prin pierderea echilibrului victimei din cauza oboselii/consumului de alcool, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile sau a unei mişcări neaşteptate a ambarcaţiunii, ceea ce li se impută inculpaţilor este neluarea măsurilor pentru a preveni urcarea victimei pe barjă, fără să fi evaluat riscurile acestei activităţi, fără să o fi informat cu privire la aceste riscuri şi la măsurile de prevenţie, această cauză fiind anterioară celei indicate de expert.

Instanţa de apel detaliază încălcarea obligaţiilor pentru fiecare inculpat, în sensul că inculpatul A. a încălcat mai multe obligaţii, în sensul că a organizat în mod necorespunzător serviciile de prevenire şi protecţie, în sensul că a desemnat lucrători responsabili cu activităţi de prevenire şi protecţie care nu aveau capacitatea şi timpul necesar pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi prevenire la Punctul de lucru Silozil Giurgiu, care puteau sesiza pericolul de înec şi să ia măsuri pe loc şi imediat de înlăturare a acestuia, ceea ce a dus la neasigurarea condiţiilor necesare pentru că lucrătorii să fie informaţi şi să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; a permis desfăşurarea activităţii la punctul de lucru situat pe Canalul Plantelor, fără ca în prealabil să fie evaluate riscurile de accidentare generate de activitatea desfăşurată - încărcare barje, fără a exista un plan de prevenire şi protecţie a riscurilor actualizat cu riscurile pentru această activitate, nefiind astfel stabilite măsurile de securitate şi sănătate în munca corespunzător riscurilor identificate, conducând în acelaşi timp la alte deficienţe privind alte activităţi de prevenire şi protecţie, respectiv activităţi de identificare a echipamentului individual de protecţie necesar postului de lucru muncitor portuar, de elaborare a unor instrucţiuni proprii care să conţină măsuri tehnice şi organizatorice cu privire la activitatea de lucrător portuar raportat la riscurile existente, neasigurându-se astfel nici informarea şi instruirea lucrătorilor cu privire la riscurile implicate; nu a luat măsurile legale pentru a asigura cooperarea şi coordonarea între lucrătorii responsabili SSM din cadrul SC E. SA. (fostă SC I.

SA. Slatina) şi SC K. SRL, atât în ceea ce priveşte informarea reciprocă cu privire la riscurile profesionale, cât şi în ceea ce priveşte coordonarea acţiunilor în vederea protecţiei lucrătorilor; la data producerii evenimentului nu deţinea autorizaţie de funcţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru activităţi de încărcare a produselor agricole în nave şi nu a luat măsurile necesare pentru autorizarea exercitării meseriei de docher (muncitor portuar); nu a respectat dispoziţiile legale privind numirea inculpatului B.

în funcţia de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM, astfel încât lucrătorii care îşi desfăşurau activitatea la Silozul Giurgiu aflaţi în subordinea inculpatului, au fost lipsiţi de suportul organizatoric adecvat necesar participării active în procesul luării măsurilor specifice de securitate şi sănătate în muncă.

Tot instanţa de apel a stabilit că inculpatul B., şeful de siloz şi persoana desemnată cu atribuţii de coordonare şi supraveghere la punctul de lucru Silozul Giurgiu al SC E. SA. (fostă SC I. SA. Slatina) nu a respectat obligaţiile pe care le avea în sensul că a permis desfăşurarea activităţii de încărcare a barjei "L." de către o persoană neinstruită, în condiţiile în care prealabil nu au fost evaluate riscurile de accidentare pentru postul de lucru docher, nu a fost actualizat planul de prevenire şi protecţie şi nu au fost stabilite măsurile de securitate şi sănătate în munca corespunzătoare riscurilor identificate; a permis desfăşurarea de către victimă a unor sarcini de muncă fără ca aceasta să fie calificată şi instruită cu privire la postul de lucru - docher şi fără a fi asigurate măsurile tehnice şi organizatorice necesare de protecţie corespunzătoare (care să prevină căderea în apă şi/sau înecul), inclusiv în ceea ce priveşte echipamentele individuale de protecţie pentru postul respectiv; nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere a fiecărui lucrător şi de organizare a pct. de lucru sub aspectul luării măsurilor necesare pentru a se evita accidentele de muncă şi impunerea respectării de către lucrători a acestora (fişa postului).

În ceea ce priveşte recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte consideră criticile formulate de către apărătorul acestuia că nu pot fi avute în vedere, întrucât din verificarea bazei factuale reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel, inclusiv cu neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate şi celelalte obligaţii mai sus menţionate şi expusă mai sus există o deplină concordanţă cu condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor reţinute ca fiind comise de către acesta.

Înalta Curte reaminteşte că pe calea recursului în casaţie nu poate fi schimbată situaţia de fapt stabilită cu caracter definitiv şi nici reanalizate mijloacele de probă administrate având în vedere natura şi specificul căii de atac a recursului în casaţie.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate reţine aspectele invocate de către recurentul inculpat A. prin apărătorul acestuia referitor la infracţiunea de neluare a măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă cu privire la neîndeplinirea condiţiei preexistente, precum şi a inacţiunii de neluare a unor măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă, întrucât argumentele invocate şi corelarea lor cu indicarea mijloacelor de probă, respectiv fişa postului inculpatului, Decizia nr. 150/05.06.2013 de numire a unui responsabil cu protecţia muncii la nivelul întregii societăţi în persoana doamnei F. presupune reevaluarea materialului probator administrat ceea ce excedează căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

De altfel, aceste critici cu privire la desemnarea unor persoane cu activităţi de prevenire şi protecţie, respectiv F. şi B., precum şi cele legate de externalizarea riscurilor, lipsa autorizaţiei de funcţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru activităţi de încărcare a produselor agricole în nave şi pentru exercitarea meseriei de docher, aspectele privind lipsa balustradelor şi vestelor de salvare au fost analizate amplu motivat de către instanţa de apel, cu referire la mijloace de probă, ceea ce este de esenţa controlului judiciar în calea de atac a apelului şi nu mai pot fi reanalizate prin prisma materialului probator în calea extraordinară de atac exercitată.

Totodată, în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, în raport cu criticile susţinute referitoare la lipsa condiţiei de tipicitate a legăturii de cauzalitate, ca urmare a folosirii teoriei condiţiei necesare prin raportare la mijloacele de probă indicate, raportul de expertiză administrat, Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre în Sectorul Românesc, fişa postului căpitanului fluvial Q., acestea nu pot fi avute în vedere, întrucât tind la reevaluarea materialului probator administrat şi schimbarea situaţiei de fapt stabilită cu caracter definitiv, ceea ce nu este permis pe calea recursului în casaţie.

Înalta Curte constată că baza factuală stabilită de către instanţa de apel cu caracter definitiv conduce la verificarea identităţii împrejurărilor concrete ale comiterii faptelor penale şi îndeplinirii condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor prevăzute de art. 349 alin. (1) din C. pen. neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., ucidere din culpă, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., referitoare la condiţia preexistentă, subiect, urmările produse prin încălcarea obligaţiilor pe care le avea şi care au condus la producerea unui accident de muncă care a avut drept consecinţă moartea victimei O., respectiv uciderea din culpă a acesteia, aşa cum au fost comise de către inculpatul A.

Totodată, urmare îndeplinirii condiţiilor de tipicitate ale celor două infracţiuni reţinute ca fiind comise de către inculpatul A., sub aspectul laturii civile sunt îndeplinite şi condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa de apel însuşindu-şi argumentele primei instanţe cu privire la despăgubirile materiale şi morale şi a stabilit o obligaţie solidară în sarcina inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente cu privire la suma menţionată cu caracter lunar pe perioada menţionată către partea civilă C.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de inculpatul B., Înalta Curte constată că criticile invocate cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 349 alin. (1) din C. pen., respectiv a inacţiunii, ci dimpotrivă că a efectuat instructajul periodic şi efectiv al lucrătorilor de la punctul de lucru Giurgiu cu referire la declaraţiile martorilor N., M., U., fişa de instruire individuală a victimei O., a lipsei balustradelor şi vestelor de salvare, nu pot fi avute în vedere, întrucât tind la reevaluarea materialului probator administrat şi schimbarea situaţiei de fapt ceea ce excedează căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Totodată, nu poate fi reţinută nici critica cu privire la inexistenţa condiţiei de tipicitate obiectivă a legăturii de cauzalitate prin folosirea teoriei condiţiei necesare în cazul infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu referire la expertiza în protecţia muncii, întrucât ar conduce la reaprecierea mijloacelor de probă şi la schimbarea bazei factuale stabilite cu caracter definitiv, ceea ce nu este permis pe calea recursului în casaţie.

În consecinţă, Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel ce a dobândit caracter definitiv permite verificarea existenţei identităţii împrejurărilor concrete cu condiţiile de tipicitate ale celor două infracţiuni prevăzute de art. 349 alin. (1) din C. pen. neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., ucidere din culpă, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., respectiv conţinutul constitutiv, urmările produse, legătura de cauzalitate, reţinute ca fiind comise de inculpatul B.

Înalta Curte constată că fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale celor două infracţiuni în sarcina inculpatului, există concordanţă şi sub aspectul laturii civile, instanţa de apel, însuşindu-şi argumentele primei instanţe cu privire la despăgubirile materiale şi morale şi stabilind o obligaţie solidară a inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente cu privire la suma menţionată cu caracter lunar pe perioada menţionată către partea civilă C.

Înalta Curte consideră că nu pot fi avute în vedere nici criticile formulate în recursul în casaţie al părţii responsabile civilmente E. SA. (fostă I. SA) referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale celor două infracţiuni reţinute în sarcina fiecărui inculpat A. şi B. aşa cum fost expuse, întrucât tind spre reevaluarea materialului probator şi schimbarea bazei factuale ceea ce nu se poate efectua în calea recursului în casaţie.

Astfel, Înalta Curte constată că există concordanţă între situaţia de fapt stabilită cu caracter definitiv şi condiţiile de tipicitate ale celor două infracţiuni reţinute ca fiind comise de inculpaţii A. şi B., în calitate de prepuşi părţii responsabile civilmente, victima fiind angajată a inculpaţilor, având drept consecinţă şi în planul laturii civile a cauzei, instanţa de apel însuşindu-şi argumentele primei instanţei cu privire la despăgubirile materiale şi morale şi stabilind o obligaţie solidară a inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente cu privire la suma menţionată cu caracter lunar pe perioada indicată către partea civilă C.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi de partea responsabilă civilmente SC E. SA. (fostă I. SA.) împotriva Deciziei nr. 494/A din data de 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de către 170 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi de partea responsabilă civilmente SC E. SA. (fostă I. SA.) împotriva Deciziei nr. 494/A din data de 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câtre 170 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2022.

GGC - ED