Decizia nr. 421/RC/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 211 din 08 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, printre altele, a fost respinsă, ca nefondată, cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

S-a constatat că legea penală substanţială aplicabilă cauzei este C. pen. din 2014.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (în calitate de reprezentant legal al SC B.).

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (în calitate de reprezentant legal al SC C. SRL).

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea în calitate de complice a unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea în calitate de complice a unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În baza art. 55 lit. a) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., referitor la cele 4 infracţiuni arătate mai sus, s-au aplicat inculpatului A. câte 4 pedepse complementare constând în interzicerea exercitării pe o durată de câte 2 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 54 şi art. 65 din C. pen., referitor la cele 4 infracţiuni arătate mai sus, s-au aplicat inculpatului A. câte 4 pedepse accesorii, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite cele cinci pedepse principale privative de libertate arătate mai sus şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, stabilindu-se, astfel, o pedeapsă principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară cea mai grea (interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. timp de 2 ani) şi cea accesorie stabilite potrivit celor de mai sus.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus durata cât inculpatul A. a fost supus măsurilor preventive ale reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu de la data de 27.08.2014 până la data de 03.08.2015, inclusiv.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea în calitate de complice a unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea în calitate de complice a unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În baza art. 55 lit. a) şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., referitor la cele 2 infracţiuni arătate mai sus, s-au aplicat inculpatului D. câte 2 pedepse complementare constând în interzicerea exercitării pe o durată de câte 2 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 54 şi art. 65 din C. pen., referitor la cele 2 infracţiuni arătate mai sus, s-au aplicat inculpatului D. câte 2 pedepse accesorii, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 55 lit. a) şi art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen., referitor la infracţiunea arătată mai sus, s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării pe o durată de 2 ani a dreptului de a ocupa o funcţie publică.

În baza art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 54 şi art. 65 din C. pen., referitor la infracţiunea arătată mai sus, s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite cele trei pedepse principale privative de libertate arătate mai sus şi s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, stabilindu-se, astfel, o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară (interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. timp de 2 ani) şi cea accesorie stabilite potrivit celor de mai sus.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus durata cât inculpatul D. a fost supus măsurilor preventive ale reţinerii şi arestului preventiv de la data de 27.08.2014 până la data de 16.09.2014, inclusiv.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata SC C. SRL (cu sediul social în România, judeţul Braşov, localitatea Codlea, Extravilan, CUI x) la pedeapsa amenzii în cuantum 290.000 RON, calculată potrivit art. 137 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. (290 zile-amendă x 1.000 RON/zi-amendă) pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În baza art. 136 alin. (3) lit. d) şi art. 143 din C. pen., s-a interzis pe o perioadă de 2 ani dreptul inculpatei SC C. SRL de a participa la procedurile de achiziţii publice, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata SC B. (cu sediul social în România, judeţul Braşov, localitatea Codlea, Extravilan, CUI x) la pedeapsa amenzii în cuantum 240.000 RON, calculată potrivit art. 137 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. (240 zile-amendă x 1.000 RON/zi-amendă) pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În baza art. 136 alin. (3) lit. d) şi art. 143 din C. pen., s-a interzis pe o perioadă de 2 ani dreptul inculpatei SC B. de a participa la procedurile de achiziţii publice, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 397 raportat la art. 19 alin. (1), alin. (5), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. şi cu referire la art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în contradictoriu cu inculpaţii A., E. şi SC C. SRL.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., E. şi SC C. SRL să plătească părţii civile Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale suma de 3.379.676 RON.

În baza art. 397 raportat la art. 19 alin. (1), alin. (5), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. şi cu referire la art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în contradictoriu cu inculpaţii A., E. şi SC B.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., E. şi SC B. să plătească părţii civile Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale suma de 3.291.619 RON.

A fost respinsă ca lipsită de interes acţiunea civilă formulată de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia Generală Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management pentru PNDR.

S-a constatat că inculpatul D. este ţinut în solidar cu numiţii F. şi SC G. SRL la plata sumei de 3.436.330 RON despăgubiri civile către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, sumă stabilită definitiv prin Sentinţa penală nr. 1503/15.06.2016.

S-a constatat că inculpatul D. este ţinut în solidar cu numiţii F. şi SC H. la plata sumei de 2.692.719 RON despăgubiri civile către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, sumă stabilită definitiv prin Sentinţa penală nr. 1503/15.06.2016.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa emisă de procuror la data de 09.09.2014 în Dosarul nr. x/2014 asupra bunurilor inculpaţilor A., E., D., SC C. SRL şi SC B., astfel cum s-a dispus prin ordonanţa sus menţionată.

În baza art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul E. a sumei de 150 de RON reprezentând echivalentul produselor alimentare primite de acesta.

În baza art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D. a sumei de 300 de euro, respectiv a sumei de 150 de RON reprezentând echivalentul produselor alimentare primite de acesta.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpaţilor A., B. SRL şi C. SRL îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În perioada aprilie 2011 - 2014, prin prezentarea de documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete, A. a solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri în valoare totală de aprox. 6,5 milioane RON, folosind în acest sens două societăţi comerciale, respectiv SC B. şi SC C. SRL.

Documentele şi declaraţiile false, inexacte şi incomplete folosite sau prezentate de A. au fost următoarele:

- Documente şi declaraţii cuprinse în dosarele cererilor de finanţare depuse de A. în numele celor două societăţi, prin care, pe de o parte, a ascuns faptul că a realizat o divizare artificială a aceluiaşi proiect de investiţii şi, pe de altă parte, a prezentat acte false în vederea întocmirii bugetului estimativ al proiectului (oferte de la trei producători, astfel cum se va arăta în continuare) şi extrase de cont necorespunzătoare adevărului prin care dovedea existenţa disponibilului necesar cofinanţării proiectelor;

- Documente şi declaraţii prezentate ulterior aprobării cererilor de finanţare şi încheierii contractelor de finanţare cu APDRP, constând în documente false privind procedurile de achiziţie echipamente şi lucrări.

1.1. Documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete folosite de A. cu prilejul depunerii cererilor de finanţare:

1.1.1. Documente inexacte prin care nu a fost evidenţiat faptul că cele două proiecte depuse în numele celor două societăţi, reprezintă, în realitate, părţi ale aceluiaşi proiect divizat artificial tocmai pentru a îndeplini, formal, condiţiile de eligibilitate pentru accesarea de fonduri nerambursabile.

Atât cererile de finanţare, cât şi studiile de fezabilitate ataşate acestora prezintă fiecare proiect ca fiind de sine stătător. Aceste documente sunt inexacte, având în vedere că, în realitate, A. a urmărit realizarea unui singur proiect. Unitatea de proiect rezultă având în vedere următoarele aspecte:

- Cererile de finanţare sunt depuse în aceeaşi zi (28.04.2011) la OJPDRP Braşov, fiindu-le alocate numere de înregistrare consecutive;

- Beneficiarii au acelaşi sediu: jud. Braşov;

- Beneficiarii au aceleaşi date de contact;

- La momentul depunerii cererilor de finanţare, beneficiarii au avut acelaşi administrator şi reprezentant legal de proiect în persoana lui A.

- Societăţile sunt înfiinţate în acelaşi timp, respectiv SC C. SRL în data de 22.04.2011 şi SC B. în data de 21.04.2011, cu doar câteva zile înainte de depunerea cererilor de finanţare;

- Studiul de fezabilitate pentru ambele proiecte este întocmit de aceeaşi firma: SC I. SRL Braşov;

- Proiectele au obiectiv identic şi anume, "construirea unei incinte compuse din hala de producţie, corp administrativ, spaţiu de sortare şi depozit ouă şi reţelele necesare desfăşurării activităţii precum şi prin dotarea acestora cu utilaje de ultimă generaţie care permit respectarea standardelor europene care reglementează activitatea de creştere a găinilor pentru ouă" (conform studiului de fezabilitate);

- De asemenea, conţinutul studiului de fezabilitate este identic: exceptând datele unice ale fiecărui beneficiar - denumire societate, data înfiinţare, nr. şi date autorizaţii/certificate, etc, toate informaţiile prezentate în conţinutul cadrul al studiului de fezabilitate care ţin de prezentarea şi obiectivele investiţiei sunt aceleaşi; singurele diferenţe au fost identificate la lista de echipamente şi utilaje propuse prin proiect, unde pe lângă autoutilitara propusa spre achiziţionare (comuna în ambele proiecte), SC C. SRL îşi propune achiziţionarea unui grup electrogen, un încărcător multifuncţional, o remorca, două lise şi două profijet, iar SC B. propune achiziţionarea unei autospeciale transport furaje. Aceste echipamente sunt complementare, utilizarea în comun de către cei doi beneficiari făcând mai eficientă activitatea acestora;

- cele două societăţi au aceeaşi sursă de finanţare, respectiv sume provenite de la A.

Faptul că A. a realizat o fracţionare artificială a proiectelor a fost constatat şi prin raportul de control întocmit de Direcţia Control şi Antifraudă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Cele de mai sus s-au coroborat cu convorbirile interceptate în cauză din care a rezultat că A. este beneficiarul real al ambelor societăţi şi că cele două proiecte reprezintă o divizare artificială a aceleiaşi investiţii. Astfel, în toate convorbirile interceptate, A. se comportă ca adevăratul beneficiar al celor două societăţi, acesta fiind cel care ia toate deciziile privind activitatea acestora şi care suportă riscurile. Faptul că A. se ocupa de activitatea celor două societăţi a fost confirmat de inculpat în declaraţia sa din data de 14.10.2014.

S-a constatat că un alt element care demonstrează unitatea celor două proiecte este faptul că utilităţile necesare pentru cele două investiţii sunt asigurate prin încheierea unor contracte de furnizare apă şi energie electrică cu SC J. SRL, al cărei administrator a fost până în 08.01.2013 tot A.

1.1.2. Documente false, depuse împreună cu cererea de finanţare, pe baza cărora s-a stabilit bugetul indicativ al proiectului

Odată cu cererile de finanţare pentru cele două societăţi, SC C. SRL şi SC B., au fost depuse câte trei oferte falsificate, semnate pentru conformitate cu originalul de A., pretins a fi fost emise de societăţile respective. Pe baza acestora au fost calculate bugetele indicative ale celor două investiţii. Se constată că sumele cuprinse în ofertele falsificate au fost în aşa fel calculate încât valoarea totală să permită obţinerea de fonduri nerambursabile la limita plafonului legal maxim de 800.000 de euro (793.424 euro în cazul SC B. şi 793.485 euro în cazul SC C. SRL).

Analizând aceste oferte s-a constatat că:

- ştampila şi semnătura de pe oferta K. regăsită în dosarul SC C. SRL sunt asemănătoare ca amprentă şi suprapunere cu cele aplicate pe oferta regăsită în dosarul SC B., existând astfel suspiciunea că ofertele reprezintă o scanare şi/sau supraprintare a aceluiaşi document;

- pentru echipamentele pentru producţia de ouă sistem volier, SC C. SRL a depus în cadrul dosarului cererii de finanţare oferte care sunt asemănătoare din punct de vedere al prezentării (SC L. SRL, SC M. SRL şi K.), în cazul ofertelor L. şi M., acestea fiind identice. Toate ofertele fac referire la aceleaşi tipuri de echipamente produse de K., iar toate preţurile sunt foarte apropiate (cu diferenţe foarte mici, atât la total general, cât şi pe fiecare componenta în parte). Aceiaşi ofertanţi şi aceleaşi asemănări se regăsesc şi în cadrul dosarului cererii de finanţare aparţinând SC B.

Mai mult, chiar dacă face referire la aceleaşi echipamente, acelaşi furnizor ofertează către cei 2 beneficiari la preţuri diferite, preţurile diferind atât la nivel de componente, cât şi la nivel de preţ total (ex: SC L. SRL ofertează la diferenţa de 1 zi la preţul total de 404.625 euro pentru SC C. SRL şi la preţul de 404.255 euro pentru SC B., preţurile individuale pe componente având de asemenea diferenţe mici, de aprox. +/- 50 - 100 euro. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul celorlalţi 2 ofertanţi care ofertează în aceeaşi perioadă aceleaşi echipamente la preţuri totale şi pe componente sensibil diferite).

Caracterul fals al acestor oferte a fost confirmat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit.

Fiind audiat în legătură cu aceste oferte, A. a arătat că le-a primit pe toate de la N., reprezentantul K. în România.

Documente false, depuse împreună cu cererea de finanţare, prin care A. a dovedit existenţa sumelor de bani necesare cofinanţării proiectelor

Odată cu cererile de finanţare, A. a depus extrase de cont emise pentru ambele societăţi, din care rezulta că acestea dispun de resursele necesare cofinanţării proiectelor.

Cofinanţarea investiţiilor a fost demonstrată prin prezentarea:

· pentru SC B. a extrasului de cont din data de 22.04.2011 emis de O. SA. Braşov şi a extrasului de cont din data de 26.04.2011 emis de P. SA. Braşov din care rezultă că suma de bani pentru partea de cofinanţare a fost depusă de către A.;

· pentru SC C. SRL a extrasului de cont din data de 22.04.201 emis de O. din care rezulta că suma de bani pentru partea de cofinanţare a fost depusă de către A.

Din extrasele de cont obţinute de la bănci a rezultat că, în realitate, aceeaşi sumă de bani a fost virată succesiv în conturile celor două societăţi.

Astfel, A. a efectuat, în data de 22.04.2011, în intervalul orar 17:09 - 17:30, patru operaţiuni bancare prin conturile SC C. SRL şi SC B. deschise la O. după cum urmează:

- la ora 17:09 a transferat din contul personal deschis tot la O. în contul SC B. suma de 1,23 mil. RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont al SC B. pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare

- la ora 17:23 a transferat din contul SC B. în contul personal deschis la O. aceeaşi suma de 1,23 mil. RON

- la ora 17:26 a transferat din contul personal în contul SC C. SRL suma de 1,42 mil. RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare

- la ora 17:30 a transferat din contul SC C. SRL în contul personal deschis la O. aceiaşi suma de 1,42 mil. RON

La sfârşitul zilei respective SC C. SRL şi SC B. dispuneau de sume modice de bani.

Ulterior, A. a efectuat, în data de 26.04.2011, patru operaţiuni bancare prin conturile SC C. SRL şi SC B. deschise la P. în următoarea ordine:

- a transferat din contul personal deschis tot la P. în contul SC B. suma de 1,1 mil. RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont al SC B. pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare

- a transferat din contul SC B. în contul personal deschis la P. aceeaşi suma de 1,1 mil. RON

- a transferat din contul personal în contul SC C. SRL suma de 0,9 mil. RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare

- a transferat din contul SC C. SRL în contul personal deschis la P. aceeaşi suma de 0,9 mil. RON

La sfârşitul zilei respective SC C. SRL şi SC B. dispuneau de sume modice de bani.

A. a efectuat aceste 8 operaţiuni bancare pentru a face dovada bonităţii financiare a celor două societăţi în cadrul analizei cererii de finanţare întrucât obţinerea fondurilor nerambursabile era condiţionată sine qua non de o contribuţie efectivă a fiecăreia dintre societăţi cu suma de cel puţin 2,3 mil. RON.

Este evident în condiţiile arătate că aceste extrase bancare depuse odată cu cererea de finanţare reprezintă documente inexacte şi incomplete în legătură cu situaţia financiară a celor două societăţi, componentă esenţială în raportul dintre Agenţie şi beneficiar.

1.2. Documente false, depuse în cadrul dosarelor de achiziţii (achiziţia de echipamente şi achiziţia de lucrări).

În cadrul achiziţiilor de echipamente şi lucrări trebuia parcursă o procedură care să asigure transparenţa contractelor încheiate, respectiv primirea ofertelor de la minim trei societăţi, constituirea unei comisii de evaluare a ofertelor care să selecteze oferta cea mai avantajoasă, încheind în acest sens un raport de selecţie şi semnarea contractului cu societatea care a depus oferta cea mai avantajoasă.

În cazul dosarelor de achiziţii depuse de A. pentru cele două societăţi C. şi B. invitaţiile de participare către societăţile care au depus oferte, confirmările de participare împreună cu ofertele depuse, procesele-verbale de deschidere şi selecţie a ofertelor sunt documente false. În ceea ce priveşte contractele încheiate, acestea sunt documente inexacte, întrucât preţul de achiziţie nu este cel real, fiind supraevaluat.

Referitor la SC C. SRL.

Procedura achiziţie construcţii şi instalaţii:

- Comisie evaluare: A., Q., R.;

- Buget declarat în cererea de oferta: 2.394.872 RON fără TVA

- Cerere de ofertă către SC S. SRL nr. x/23.04.2012, termen depunere oferte 03.05.2012; ofertă înregistrată la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 2.393.363,96 RON;

- Cerere de oferta către SC T. SRL nr. x/23.04.2012, ofertă înregistrata la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare ofertă: 2.388.916,98 RON;

- Cerere de ofertă către SC CN. U. SRL nr. x/23.04.2012, ofertă înregistrată la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 2.393.130,33 RON;

- în urma evaluării ofertelor, contractul de achiziţie a fost încheiat cu SC T. SRL, purtând nr. x/11.05.2012

Procedura de achiziţie utilaje şi echipamente:

- Comisie evaluare: A., Q., R.;

- Buget declarat în cererea de oferta: 2.191.000 RON (500.000 euro exclusiv TVA)

- Cerere de ofertă către SC V. SRL nr. x/23.04.2012, termen depunere a ofertelor 03.05.2012; oferta înregistrată la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 499.850 euro (utilaje 399.990 euro + montaj 99.860,48 euro); produse ofertate: producător K.;

- Cerere de ofertă către SC W. nr. x/23.04.2012, ofertă înregistrată la beneficiar sub nr. x/03.05.2012, valoare ofertă: 498.498 euro (utilaje 398.698 euro + montaj 99.800 euro); produse ofertate: producător SKA;

- Cerere de ofertă către SC X. SRL nr. x/23.04.2012, oferta înregistrata la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 499.798,94 euro; produse ofertate: producător Y.

- în urma evaluării ofertelor, contractul de achiziţie a fost încheiat cu SC W. nr. benef. x/11.05.2012

Referitor la SC B. SRL.

Procedura achiziţie construcţii şi instalaţii:

- Comisie evaluare: A., Z., AA.;

- Buget declarat în cererea de oferta: 2.547.795 RON fără TVA

- Cerere de oferta către SC BB. SRL nr. x/24.04.2012, termen depunere a ofertelor 03.05.2012; oferta înregistrata la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 2.391.489,38 RON;

- Cerere de ofertă către SC T. SRL nr. x/24.04.2012, ofertă înregistrată la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 2.389.123,61 RON;

- Cerere de ofertă către SC CC. SRL nr. x/24.04.2012, oferta înregistrata la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 2.470.954,48 RON;

- Contract cu SC T. SRL nr. benef. x/11.05.2012

Procedura achiziţie utilaje şi echipamente:

- Comisie evaluare: A., Z., AA.;

- Buget declarat în cererea de oferta: 2.191.000 RON (500.000 euro exclusiv TVA);

- Cerere de oferta către SC V. SRL nr. x/23.04.2012, termen depunere a ofertelor 03.05.2012; ofertă înregistrată la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 499.850 euro (utilaje 399.990 euro + montaj 99.860,48 euro); produse ofertate: producător K.;

- Cerere de ofertă către SC W. nr. x/23.04.2012, oferta înregistrata la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare oferta: 498.498 euro (utilaje 398.698 euro + montaj 99.800 euro); produse ofertate: producător SKA

- Cerere de ofertă către SC DD. SRL nr. x/23.04.2012, ofertă înregistrată la beneficiar cu nr. x/03.05.2012, valoare ofertă: 2.190.496,37 RON; produse ofertate: producător EE.;

- Contract cu SC W. nr. benef. x/11.05.2012.

Din verificarea modului de organizare a selecţiilor de ofertă de către cei 2 beneficiari, s-a constatat că SC C. SRL şi SC B. au organizat în acelaşi timp procedurile de achiziţii, existând următoarele asemănări:

- La ambele societăţi persoana care a coordonat derularea activităţii de achiziţii a fost A.;

- Cererile de ofertă sunt transmise de ambii beneficiari în aceeaşi zi (23.04.2012) sau la diferenţă de 1 zi (data de 24.04.2012 în cazul achiziţiei de lucrări a SC B. SRL);

- Termenul limită de depunere a ofertelor este acelaşi (03.05.2012);

- Data primirii şi înregistrării ofertelor la beneficiari este aceeaşi în cazul tuturor ofertanţilor (03.05.2012);

- Chiar dacă beneficiarii au schimbat unii dintre ofertanţii cărora le-au transmis cereri de oferte, rezultatul este acelaşi,şi anume ofertantul câştigător este acelaşi la ambele tipuri de achiziţii (lucrări şi respectiv, echipamente) pentru ambele proiecte - T., respectiv W.

DLAF a efectuat verificări în legătură cu veridicitatea ofertelor necâştigătoare în urma cărora s-au constatat următoarele:

S-a reţinut că în data de 03.07.2014 angajaţii DLAF s-au deplasat la sediul SC BB. SRL unde au identificat pe numita FF., de profesie avocat, care a afirmat că locuieşte la respectiva adresă de 7 ani şi că nu are cunoştinţă în nici un fel de SC BB. SRL.

În data de 12.08.2014 angajaţii DLAF s-au deplasat la sediul SC CC. SRL unde au identificat pe numita GG., de profesie avocat, care a afirmat că locuieşte la respectiva adresă de mai mulţi ani, iar în vara anului 2012 s-a întâlnit cu o persoană care s-a recomandat ca fiind HH., reprezentant al SC CC. SRL, societate cu care a încheiat un contract de asistenţă juridică, stabilind adresa de corespondenţă la locuinţa sa. De asemenea, a afirmat că nu a întreprins niciun demers pentru ca SC CC. SRL să îşi stabilească sediul la adresa respectivă.

În data de 12.08.2014 angajaţii DLAF s-au deplasat la sediul SC U. SRL unde au identificat pe numitul II., care a afirmat că locuieşte la respectiva adresă de 3 ani şi că nu are cunoştinţă în nici un fel de SC U. SRL.

În data de 12.08.2014 angajaţii DLAF s-au deplasat la sediul SC S. SRL unde nu au reuşit să identifice nici o persoană.

În cauză au fost audiaţi în calitate de martori administratorii societăţilor SC V. SRL şi SC X. SRL Martorul JJ., reprezentantul V., a declarat că societatea sa nu a formulat niciodată astfel de oferte, iar semnăturile existente pe documentele depuse în cadrul procedurilor de achiziţie nu îi aparţin nici lui, nici vreunui angajat al său.

Toate aceste asemănări împreună cu constatările DLAF şi declaraţiile martorilor conduc la concluzia că procedurile de achiziţie au fost manipulate de A., invitaţiile de participare, confirmările de participare împreună cu ofertele depuse, procesele-verbale de deschidere şi selectare a ofertelor din partea societăţilor reprezintă documente false prezentate de A. Agenţiei şi, prin urmare, contractele de lucrări şi de furnizare bunuri încheiate cu SC W. şi SC T. SRL nu exprimă raporturi comerciale reale, fiind distorsionată componenta concurenţială, element esenţial pentru stabilirea eligibilităţii oricărei plăţi făcute în cadrul ajutorului public nerambursabil.

Deşi inculpatul A. a susţinut că ofertele primite în cadrul procedurilor de achiziţie au fost reale şi că le-a primit personal de la reprezentanţii societăţilor ofertante, inculpatul nu a putut să descrie nici unul dintre aceşti reprezentanţi; în acelaşi timp, inculpatul a făcut afirmaţii necredibile cu privire la împrejurările în care a avut loc primirea acestor oferte - respectiv întâlnirile cu reprezentanţii societăţilor ofertante aveau loc pe strada, în absenţa vreunor martori, iar reprezentanţii aflau de procedurile organizate din ziare (deşi la dosar există invitaţii de participare trimise de societăţile B. şi C. către aceşti reprezentanţi).

Preţurile, atât în cadrul achiziţiilor de echipamente, cât şi în cazul achiziţiilor de lucrări, nu au fost reale, fiind supraevaluate, potrivit unei scheme concepute de inculpatul A. şi folosite atât în cadrul proiectelor societăţilor sale, C. şi B., cât şi de inculpatul F., în cadrul proiectelor societăţilor G. şi H. (astfel cum s-a arătat mai sus).

Schema infracţională a presupus următoarele:

- În cadrul achiziţiilor de echipamente, inculpatul A. a avut înţelegeri cu KK., reprezentantul în România al societăţii LL., potrivit căreia preţurile de achiziţie erau supraevaluate, diferenţa de valoare întorcându-se la inculpatul A., prin intermediul societăţilor controlate de acesta; o înţelegere similară a existat şi între inculpatul A. şi MM., reprezentantul firmei W., cel de-al doilea furnizor de echipamente;

- În cadrul achiziţiilor de lucrări preţurile erau de asemenea supraevaluate, firmele câştigătoare ale licitaţiilor organizate subcontractând lucrările altor firme, controlate de A.

Cele de mai sus au fost confirmate de inculpatul F. Din declaraţia acestuia din data de 10.10.2014 a rezultat că preţurile de achiziţie de la W. nu au fost cele reale, fiind supraevaluate, în baza unei înţelegeri între inculpatul A. şi reprezentantul W., MM.; inculpatul A. a avut înţelegeri şi cu KK., reprezentantul în România al societăţii LL., potrivit căreia preţurile de achiziţie erau supraevaluate, diferenţa de valoare întorcându-se la inculpatul A., prin intermediul societăţii NN.

Susţinerile inculpatului F. s-au coroborat cu constatările DLAF din care a rezultat că, după achiziţiile de echipamente efectuate de societăţile B. şi C. de la W. (în valoare totală de 996.996 euro), societatea W. a transferat succesiv, în perioada 25.01.2013 - 12.07.2013, suma totală de 302.029 euro în conturile SC NN. SRL; din acest cont, în perioada 11.07.2013 - 15.07.2013 a fost transferată suma de 220.590 euro în contul personal al inculpatului A. Or, potrivit declaraţiei martorului OO., asociat şi administrator al SC NN. SRL, a rezultat că această societate era controlată de A., pe care l-a împuternicit, în baza unei procuri speciale, să îl reprezinte în tot ce înseamnă actele comerciale ale SC NN.; la dosar a depus şi procura emisă în acest sens din care rezultă că A. era împuternicit inclusiv în relaţiile cu banca.

În ceea ce priveşte achiziţiile de lucrări, a rezultat că societatea T. SRL, administrată de suspectul PP., prieten cu inculpatul A., a subcontractat ambele lucrări, atât în cazul societăţii B., cât şi în cazul societăţii C. SRL Subcontractările au fost realizate în lanţ către societăţi controlate, de asemenea, de inculpatul A.

În sensul că lucrările efectuate la toate cele patru societăţi, G., H., B. şi C., au fost coordonate de A., printr-un sistem de subcontractări fictive, sunt şi declaraţiile martorilor QQ., RR., SS., OO., TT., UU., VV.

Împotriva Sentinţei penale nr. 211 din 08 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii A., E., D., SC C. SRL şi SC B., precum şi partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Prin Decizia penală nr. 399/A din data de 01 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii E., D., A., SC C. SRL şi SC B. împotriva Sentinţei penale nr. 211 din 08 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2014, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

S-a constatat nulitatea absolută a actelor de punere în executare a mandatelor nr. x, cu privire la interceptărilor convorbirilor realizate în cauză de către S.R.I., în baza autorizaţiilor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal din 05.08.2014 întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie, de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice.

S-a constatat nulitatea absolută a următoarelor note emise de către SRI:

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatelor nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 2.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- nota nr. x/28.05.2014 obţinută din exploatarea mandatului nr. x din 02.04.2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. (două fapte).

A fost menţinută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului D., pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 din C. pen. În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului D. să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului D., pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei pentru promovarea sancţiunilor comunitare - WW., pe o perioadă de 60 de zile sau în cadrul Primăriei Municipiului Braşov.

S-a decis ca pedeapsa complementară să se execute, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., iar pedeapsa accesorie numai în caz de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului D. că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei alte infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere va atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în întregime.

În baza art. 72 din C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului D. reţinerea şi arestul preventiv de la 27.08.2014 până la data de 16.09.2014.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. (patru fapte) şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 290 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în pedepsele componente.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) - (39) alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală apelată, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare, stabilindu-se, astfel, o pedeapsă principală rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu al inculpatului A. de la data de 27.08.2014 până la data de 03.08.2015, inclusiv.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale apelate, care nu contravin deciziei.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, cu privire la infracţiunile prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (două fapte) reţinute în sarcina inculpatului A. şi a inculpatelor persoane juridice SC C. SRL şi SC B., Curtea de apel a constatat că, potrivit probelor administrate în cauză, inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea în concurs real a două infracţiuni prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Instanţa de apel a reţinut că acuzaţiile care i se aduc inculpatului A., demonstrate pe bază de probe, confirmă că, în perioada 2011 - 2014 prin prezentarea de documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete, a solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 6,5 mil. RON, folosind în acest sens două societăţi comerciale, respectiv SC B. şi SC C. SRL.

Conform Ghidului solicitantului versiunea 8/2011 pentru a fi eligibil, solicitantul trebuia să îndeplinească condiţiile prev. la lit. a), b), c). Conform literei c, solicitantul trebuia să solicite finanţare pentru o singură activitate economică identificată pentru un singur cod CAEN, eligibil.

Or, în opinia instanţei de apel, probele administrate în cauză au condus la concluzia că beneficiarul real al SC C. SRL şi SC B. a fost inculpatul A., acesta obţinând în mod nelegal fonduri europene.

Astfel cum a rezultat din raportul de control CA 12-9, întocmit de Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală, din cererile de finanţare depuse pentru SC C. SRL şi SC B. a reieşit că acestea au acelaşi sediu social, jud. Braşov, aceleaşi date de contact şi aceeaşi adresă de email.

La data depunerii cererilor, inculpatul A. era nu numai reprezentantul legal al celor două societăţi, dar şi administratorul acestora.

Cofinanţarea investiţiilor a fost dovedită prin depunerea următoarelor acte: pentru SC C. SRL, extrasele de cont nr. x/22.04.2011 emis de O. SA. - Sucursala Braşov şi f.n. 26.04.2011 emis de P.; pentru SC B. extrasele de cont nr. x/22.04.2011 emis de O. SA. - Sucursala Braşov şi f.n./26.04.2011 emis de P., din acestea reieşind că suma de bani pentru cofinanţare a fost depusă de inculpatul A.

S-a constatat că la fila x dup se află procesul-verbal de percheziţie domiciliară din data de 27.08.2014.

Cu privire la SC B., instanţa de apel a reţinut că agentul de pază XX., persoană aflată la punctul de acces al complexului de firme a declarat că "patroana întregului complex de firme este A.". Întrebat fiind dacă îl cunoaşte pe YY., asociat unic şi administrator al SC B., XX. a precizat că nu cunoaşte o asemenea persoană.

Organele judiciare de poliţie au luat legătura, la data efectuării percheziţiei, cu inculpatul A. care a precizat că este reprezentantul SC B. şi că nu poate să participe la efectuarea percheziţiei. Inculpatul A. a desemnat-o pe ZZ., care în prealabil a declarat că, A. este "posibilul administrator". Că inculpatul A. a obţinut pe nedrept fonduri europene, în condiţiile în care a încălcat dispoziţiile Regulamentului Uniunii Europene CE nr. 1975/2006 şi prevederile Ghidului solicitantului versiunea 8/2011, în sensul că a fost beneficiarul real a fondurilor europene, pentru două societăţi comerciale, cu obiectiv de activitate identic "activitatea de creştere a găinilor pentru ouă", o confirmă şi constatarea organelor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din data de 27.08.2014.

La data percheziţiei la sediul SC B., inculpatul A., fiind încunoştinţat telefonic cu privire la emiterea mandatului de percheziţie domiciliară nr. x din 26.08.2014, a adus la cunoştinţa organelor judiciare că deţine o procură de administrare a SC B., desemnând-o pe Z., contabilul şef al societăţii să participe la efectuarea percheziţiei.

Astfel, cu ocazia percheziţiilor domiciliare, organele judiciare au ridicat înscrisuri ale SC B. şi SC C. SRL, ceea ce demonstrează că, beneficiarul real al fondurilor europene a fost inculpatul A., acesta administrând de fapt societăţile.

S-a reţinut că inculpatul A. a înfiinţat două societăţi SC C. SRL şi SC B. având ca acţionari pe AAA., sora sa (pentru SC C.) şi pe YY. pentru B. Că YY. avea calitatea de acţionar numai în acte, o confirmă faptul că nu venea la sediul societăţii, atâta timp cât paznicul SC BBB. SRL din cadrul complexului de ferme a declarat organelor de poliţie judiciară că nu cunoaşte o asemenea persoană.

În ceea ce priveşte cofinanţarea proiectului pentru SC B., s-a reţinut că martorul CCC. a declarat în instanţă că nu îşi mai aminteşte câţi bani a dat în numerar inculpatului A. pentru cofinanţarea proiectului cu fonduri europene. A precizat că a împrumutat de la bancă pentru implementarea proiectului sumele de 1.150.000 RON şi 1.010.000 RON, respectiv pentru achiziţii în derularea proiectului.

Conform Notei de control privind concluziile rezultate în urma verificărilor efectuate la OJPDRP Braşov nr. x/10.06.2013, cofinanţarea a fost asigurată prin contracte de împrumut cuprinse în perioada anilor 2011 - 2013, fiind evidenţiate înregistrările în contabilitatea beneficiarului (cont 455) ca obligaţii de plată.

Nu în ultimul rând, Curtea de apel a constatat că, din lista de echipamente şi utilaje propuse prin proiect, unde pe lângă autoutilitara propusă spre achiziţionare (comună în ambele proiecte), SC C. SRL a specificat achiziţionarea unui grup electrogen, un încărcător, o remorcă, iar SC B. propunând achiziţionarea unei autospeciale, transport furaje. Aceste echipamente, cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond sunt complementare, ambele societăţi având surse de finanţare care, pe bază de probe s-a constatat că au fost nelegal obţinută.

Contrar susţinerilor inculpatului A., Curtea de apel a constatat odată cu cererile de finanţare pentru SC C. SRL şi SC B. au fost depuse oferte falsificate, semnate pentru conformitate de către acestea. Mai mult, aceste oferte au fost analizate în mod judicios de către judecătorul instanţei de fond, ajungându-se în mod corect la concluzia că sunt false. S-a precizat că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a fost confirmat caracterul fals al acestor oferte. În legătură cu aceste oferte, inculpatul A. a avut o poziţie sinceră, recunoscând că, de fapt le-a primit pe toate de la N.

În ceea ce priveşte existenţa cofinanţării investiţiilor, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, extrasele bancare depuse odată cu cererea de finanţare reprezintă documente inexacte şi incomplete, în condiţiile în care activitatea infracţională a inculpatului A. s-a desfăşurat în felul următor:

În data de 22.04.2011, în intervalul orar 17:09 - 17:30, patru operaţiuni bancare prin conturile SC C. SRL şi SC B. deschise la O. după cum urmează: la ora 17:09 a transferat din contul personal deschis tot la O. în contul SC B. suma de 1,23 mil RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont al SC B. pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare; la ora 17:23 a transferat din contul SC B. în contul personal deschis la O. aceeaşi sumă de 1,23 mil.RON; la ora 17:23 a transferat din contul SC B. în contul personal deschis la O. aceeaşi sumă de 1,23 mil - RON; la ora 17:26 a transferat din contul personal în contul SC C. SRL suma de 1,42 mil. RON după care, imediat, a solicitat extras de cont pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare; la ora 17:30 a transferat din contul SC C. SRL în contul personal deschis la O. aceeaşi sumă de 1,42 mil. RON. La sfârşitul zilei respective, SC C. SRL şi SC B. dispuneau sume modice de bani.

Ulterior, A. a efectuat, în data de 26.04.2011, patru operaţiuni bancare prin conturile SC C. SRL şi SC B. deschise la P., astfel: a transferat din contul personal deschis tot la P. în contul SC B. suma de 1,1 mil.RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont al SC B. pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare; a transformat din contul SC B. în contul personal deschis la P. aceeaşi sumă de 1,1 mil. RON; a transferat din contul personal în contul SC C. SRL suma de 0.9 mil. RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare; a transferat din contul SC C. SRL în contul personal deschis la P. aceeaşi sumă de 0,9 mil. RON. La sfârşitul zile respective, SC C. SRL şi SC B. dispuneau sume de bani modice.

Instanţa de apel a constatat, totodată, că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile prev. de art. 18 ind. alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 prin modul în care a desfăşurat procedura de achiziţie pentru cele două societăţi SC C. SRL şi SC B., judecătorul instanţei de fond, făcând o analiză judicioasă pe acest aspect.

Astfel, în cazul achiziţiilor de echipamente, inculpatul A. a avut înţelegeri cu KK., reprezentantul în România al societăţii LL., potrivit căreia preţurile de achiziţie erau supraevaluate, diferenţa de valoare întorcându-se la inculpatul A., prin intermediul societăţilor controlate de acesta; o înţelegere similară a existat şi între inculpatul A. şi MM., reprezentantul firmei W., cel de-al doilea furnizor de echipamente.

În cadrul achiziţiilor de lucrări preţurile erau de asemenea supraevaluate, firmele câştigătoare ale licitaţiilor organizate subcontractând lucrările altor firme, controlate de A.

În acest sens, Curtea de apel a avut în vedere declaraţia dată de F., care se coroborează cu constatările DLAF din care a rezultat că, după achiziţiile de echipamente efectuate de SC B. şi C. de la W. (în valoare totală de 996.996 euro), societatea W. a transferat succesiv, în perioada 25.01.2013 - 12.07.2013, suma totală de 302.029 euro în conturile SC NN. SRL; din acest cont, în perioada 11.07.2013 -15.07.2013 a fost transferată suma de 220.590 euro în contul personal al inculpatului A. Or, potrivit declaraţiei martorului OO., asociat şi administrator al SC NN. SRL, a rezultat că această societate era controlată de A., pe care l-a împuternicit, în baza unei procuri speciale, să îl reprezinte în tot ce înseamnă actele comerciale ale SC NN.; la dosar a depus şi procura emisă în acest sens din care a rezultat că A. era împuternicit inclusiv în relaţiile cu banca.

În ceea ce priveşte achiziţiile de lucrări, a rezultat că societatea T. SRL, administrată de suspectul PP., prieten cu inculpatul A., a subcontractat ambele lucrări, atât în cazul societăţii B., cât şi în cazul societăţii C. SRL Subcontractările au fost realizate în lanţ către societăţi controlate, de asemenea, de inculpatul A.

În sensul că lucrările efectuate la toate cele patru societăţi, G. H., B. şi C., au fost coordonate de A., printr-un sistem de subcontractări fictive, sunt şi declaraţiile martorilor QQ., RR., SS., OO., TT., UU., VV.

Relevantă pentru modul în care a fost conceput sistemul de subcontractări este declaraţia martorei QQ., administrator al societăţii DDD. SRL, societate care a subcontractat de la T. o parte din lucrările de la ferma C. şi care, la rândul său, a subcontractat aceste lucrări la societatea EEE. SRL; valoarea încasată de la societatea T. a fost de 25 de ori mai mare decât suma plătită pentru aceleaşi bunuri şi servicii de societatea DDD. societăţii EEE. SRL, diferenţa de valoare întorcându-se la inculpatul A. sau la societăţi controlate de acesta.

În concluzie, Curtea de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 (două fapte).

La individualizarea judiciară a pedepselor orientate la limita specială prevăzută de lege, instanţa de fond a avut în vedere, în mod corect, criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., privitoare atât la circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunilor cât şi la persoana inculpatului A., care este necunoscut cu antecedente penale.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, ce conduc la vinovăţia inculpatului A. în săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., Curtea de apel a avut în vedere aceleaşi argumente, referitoare la soluţia pronunţată de către instanţa de fond cu privire la inculpatele persoane juridice SC C. SRL şi SC B.

Astfel, Curtea de apel a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a amenzii penale, în cuantum 290.000 RON, calculată potrivit art. 137 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. d) C. proc. pen. [290 zile-amendă x 1.000 RON/zi-amendă] pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, la care a fost condamnată inculpata persoană juridică SC C. SRL.

De asemenea, instanţa de fond, în conformitate cu art. 74 C. pen., a făcut o corectă individualizare judiciară şi în ceea ce priveşte condamnarea inculpatei persoană juridică SC B. la pedeapsa amenzii în cuantum 240.000 RON, calculată potrivit art. 137 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. d) C. proc. pen. [240 zile-amendă x 1.000 RON/zi-amendă] pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Instanţa de apel a apreciat că apelurile declarate de SC C. SRL şi SC B. sunt fondate numai în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., invocate de către apărătorii acestora.

De asemenea, contrar susţinerilor apărării, Curtea de apel a constatat că, inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. sub forma complicităţii.

Astfel, s-a constatat că probele dosarului confirmă că, ajutorul dat de inculpatul A. a constat în faptul că, a pus la dispoziţia inculpatului F. o parte din banii folosiţi de acesta din urmă pentru a obţine extrasele de cont necesare dovedirii asigurării cofinanţării, extrase de cont care au fost depuse în aprilie 2011, împreună cu cererile de finanţare formulate de SC G. SRL şi H. În acelaşi timp, A. s-a ocupat de executarea lucrărilor la cele două ferme aparţinând G. SRL şi H., prin societăţi controlate de el, la preţul supraevaluate. În ceea ce priveşte achiziţiile de echipamente, acestea de asemenea au fost realizate la preţuri supraevaluate, în baza înţelegerii existente între A. şi reprezentantul furnizorului LL., KK.

Instanţa de apel a constatat că probele dosarului au mai confirmat că, inculpatul A. l-a ajutat pe F., pentru ca acesta, în calitate de reprezentant legal şi beneficiar real al societăţii SC H. SRL, prin folosirea de documente false, inexacte şi incomplete atât cu prilejul depunerii cererii de finanţare, cât şi ulterior, în faza de executare a contractului de finanţare şi desfăşurare a procedurilor de achiziţii, în perioada aprilie 2011 - 2014, să obţină fonduri nerambursabile în valoare de 2.692.719 RON.

La individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea de apel a constatat că, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen., având în vedere atât circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii, cât şi circumstanţelor personale ale inculpatului A. care este necunoscut cu antecedente penale.

Referitor la acuzaţia Parchetului în sensul că inculpatul D. a acordat consultanţă şi informaţii referitoare la controalele ce urmau a fi efectuate şi stadiul cererilor de plată formulate şi că, în data de 08.11.2014 l-a ajutat pe F. să creeze aparenţa că societăţile sale nu au aceleaşi surse de curent şi apă, Curtea de apel a constatat că, în mod greşit Parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. pentru complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 în condiţiile în care trebuiau să se efectueze cercetări dacă acesta a încălcat sau nu atribuţiile de serviciu, în calitatea sa de angajat al OJPDRP Braşov, la data efectuării controalelor.

În atare situaţie, Curtea de apel a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracţiunile de complicitate la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru care inculpatul D. a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită din data de 08.10.2013 constând în primirea de către inculpatul D. a unor produse alimentare şi a unui plic conţinând suma de 300 euro, în data de 22.10.2013, Curtea de apel a constatat că, deşi au fost înlăturate interceptările telefonice realizate de către SRI, sunt probe care să conducă la concluzia că acesta a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa.

În acest sens, Curtea de apel a avut în vedere declaraţia lui F. care a confirmat primirea de către inculpatul D. a produselor alimentare şi a sumei de 300 euro, care se coroborează cu prima declaraţia dată de inculpatul D., în faţa procurorului.

Or, revenirea asupra declaraţiei dată la Parchet, de către inculpatul D., nu poate conduce la achitarea acestuia, atâta timp cât Curtea şi-a confirmat convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă că, inculpatul D. a săvârşit infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen.

Curtea de apel a constatat că, la individualizarea judiciară a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de către instanţa de fond, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen. raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii de luare de mită, cât şi la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului D.

De asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei Curtea de apel, a făcut aplicarea art. 91 C. pen. raportat la art. 92 şi art. 93 C. pen., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără executare efectivă.

În ceea ce priveşte apelul Parchetului, referitor la netemeinicia pedepselor aplicate, Curtea de apel a constatat că, acest motiv de apel este neîntemeiat.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că este neîntemeiat şi motivul de apel privind greşita soluţionare a laturii civile, ca urmare a faptului că, instanţa de fond a omis să-l oblige în solidar pe inculpatul A., cu F. la plata despăgubirilor civile cauzate prin fraudarea bugetului Uniunii European, prin intermediul SC G. SRL, SC H., în condiţiile în care, prin Sentinţa penală nr. 1503/15.06.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 509/A/din 31.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost obligaţi în solidar inculpaţii F. şi persoanele juridice SC G. SRL, SC H., în integralitate la plata despăgubirilor civile către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Or, raportat la faptul că această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, F. fiind obligat în solidar cu cele două societăţi comerciale la repararea integrală a prejudiciului cauzat bugetului Uniunii Europene, acesta poate să se îndrepte pe calea unei acţiuni oblice împotriva inculpatului A. pentru a răspunde în solidar cu acesta.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat şi apelul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ca fiind nefondat, faţă de argumentele mai sus invocate, având în vedere totodată că, acesta nu a formulat motive de apel în cauză.

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată inculpaţilor A., SC C. SRL şi SC B. la data de 07 aprilie 2022 şi inculpatului D. la data de 08 aprilie 2022, iar termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru cei patru inculpaţi la 09 mai 2022.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 06 mai 2022 (dată ştampilă plic); inculpatul D. la data de 25 aprilie (dată ştampilă plic); inculpata SC C. SRL la data de 02 mai 2022; inculpata SC B. la data de 09 mai 2022 (dată plic).

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut că fapta pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare nu este tipică prin raportare la prima trăsătură esenţială a infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, fapta reţinută prin hotărârea definitivă neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Recurentul a arătat că, prin hotărârea recurată, a fost încălcată Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În acest sens, a menţionat că, în considerentele deciziei atacate, referitor la soluţia de condamnare dispusă pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în calitate de reprezentant legal al SC B., Curtea de Apel Bucureşti şi-a însuşit argumentele reţinute de instanţa de fond şi invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, conform cărora nu s-a reţinut infracţiunea de uz de fals, în legătură cu documentele nereale prezentate Agenţiei, întrucât această infracţiune este absorbită în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de înscrisuri sub semnătură privată falsificate, care a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, săvârşită de către aceeaşi persoană care, în calitate de autor sau participant secundar, a contribuit la comiterea falsului, realizează conţinutul infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., în concurs real.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că, în timp ce obiectul juridic al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este reprezentat de relaţiile sociale privind încrederea care trebuie să existe în înscrisurile sub semnătură privată producătoare de consecinţe juridice, obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 vizează relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente necesare obţinerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene (conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 869 din 23 iunie 2011). Pe de altă parte, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în acţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Deşi aparent art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 incriminează uzul de fals (sancţionând "folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false "), instanţa supremă a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, că "din modul de incriminare a faptei de obţinere pe nedrept de fonduri europene rezultă că această faptă penală reprezintă o formă atipică a infracţiunii de înşelăciune" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 4/2016). Or, în cazul infracţiunii de înşelăciune săvârşite prin folosirea de mijloace frauduloase (de exemplu, prin folosirea de înscrisuri falsificate), la art. 244 alin. (2) din C. pen. se prevede expres că "dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni".

Deopotrivă, recurentul a făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 869/2011, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 incriminează uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Uniunii Europene. Prin Decizia penală nr. 1.313/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a reţinut că infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri prevăzută de art. 306 din C. pen. - definită ca folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri - constituie o infracţiune complexă, care absoarbe în conţinutul său infracţiunea de uz de fals.

Din modalitatea în care legiuitorul a structurat latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., în ipoteza în care uzul (folosirea sau prezentarea) documentelor false (înscrisuri sub semnătură privată) se realizează de către persoana care le-a falsificat, se desprind următoarele concluzii: uzul (folosirea sau prezentarea) documentelor false constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; uzul (folosirea, inclusiv prezentarea) documentelor false constând în înscrisuri sub semnătură privată constituie o cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen., în absenţa căreia acţiunea de falsificare a documentelor nu dobândeşte relevanţă penală; există o identitate între acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi acţiunea care întregeşte latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen.

Aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă "o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare", având ca obiect juridic principal ocrotirea relaţiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declaraţii false", infracţiunea analizată cunoaşte şi un obiect juridic secundar, care include relaţiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declaraţiile producătoare de consecinţe juridice.

În schimb, atunci când infracţiunea este săvârşită în varianta folosirii sau prezentării de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete, ea îmbracă forma unei infracţiuni simple.

Indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului. Folosirea presupune: utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conţinutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris.

Din analiza normei de incriminare rezultă că cerinţele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acţiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declaraţiile sunt necorespunzătoare adevărului), inexacte (adică, fără a fi falsificate, ele nu au fost întocmite corect) sau incomplete (atunci când nu cuprind toate datele şi informaţiile necesare pentru corecta evaluare a stării de fapt).

Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii este irelevant dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, dacă subiectul activ a acţionat cu intenţie directă sau indirectă.

În raport cu aceste particularităţi ale laturii obiective a infracţiunii analizate, în opinia recurentei, se desprinde concluzia că legiuitorul a considerat că, în abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declaraţii care nu reflectă în mod complet realitatea prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, în sine, pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, fără a distinge după cum acele documente sau declaraţii au fost sau nu falsificate.

Nu se poate admite concluzia că infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ar absorbi falsul în înscrisuri sub semnătură privată numai pentru că, în conţinutul tipic al ambelor infracţiuni, ar intra ca element constitutiv acţiunea de folosire.

Elementul material al fraudei în materie de cheltuieli din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei (folosirea sau prezentarea) este distinct de elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 322 din C. pen. (falsificarea urmată de folosire sau încredinţarea spre folosire), cel din urmă nefiind absorbit integral de cel dintâi. Pe de o parte, acţiunea de falsificare a înscrisului sub semnătură privată prin contrafacere sau alterare este premergătoare şi exterioară acţiunii de folosire ce constituie elementul material al fraudei, iar, pe de altă parte, simpla folosire a înscrisului falsificat (deşi suficientă pentru consumarea falsului), este nesusceptibilă să conducă, prin ea însăşi, la consumarea fraudei, fiind necesar ca aceasta să aibă şi un anumit rezultat, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Făcând referire la considerentele deciziei recurate în ceea ce priveşte acuzaţia vizând utilizarea de înscrisuri false în cadrul dosarelor de achiziţii (pag. 89), precum şi la cele reţinute referitor la SC B. (pag. 91), recurentul a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat a fost reţinută ca fiind comisă atât în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declaraţii false", deşi pentru presupusele falsuri ale documentelor (oferte false) prin intermediul cărora s-au obţinut fonduri europene instanţa nu a fost sesizată, prin rechizitoriu fiind disjunsă cauza relativ la infracţiuni de fals, iar ulterior prin două ordonanţe adoptate până la soluţionarea apelului s-a dispus clasarea cauzelor disjunse, cât şi în varianta folosirii sau prezentării de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete, fără a fi identificate şi nominalizate astfel de documente sau declaraţii.

Or, fără reţinerea infracţiunii prev. de art. 322 din C. pen. în concurs real cu infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declaraţii false" soluţia de condamnare menţinută în apel este în antiteză cu Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. De asemenea, reţinerea ca modalitate de comitere a faptei în varianta folosirii sau prezentării de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete, putea îmbracă forma unei infracţiuni simple prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu condiţia să fi existat şi să fi fost identificate asemenea documente sau declaraţii utilizate sau înfăţişate de inculpatul A. în numele SC B., în baza cărora să se fi obţinut fondurile europene.

Pe cale de consecinţă, inculpatul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece acţiunile sale nu se circumscriu niciuneia dintre variantele alternative prevăzute de norma de incriminare, care să corespundă elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000.

În continuare, s-a arătat că, referitor la cererile de schimbare a încadrării juridice şi la legea penală substanţială aplicabilă, instanţa de apel a reţinut argumentele invocate de instanţa de fond, şi anume: în privinţa legii penale mai favorabile, s-a apreciat că aceasta este reprezentată de noul din C. pen. şi de dispoziţiile penale cuprinse în legile speciale, în forma în vigoare după data de 01.02.2014; în ceea ce priveşte cererea privind schimbarea încadrării juridice, aceasta a fost respinsă, ca nefondată.

Recurentul inculpat a precizat că prin rechizitoriul din data de 20.10.2014 (dosarul penal nr. x/2014) nu s-a reţinut infracţiunea de uz de fals, în legătură cu documentele nereale prezentate Agenţiei, întrucât această infracţiune este absorbită în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Recurentul a mai arătat că prin ordonanţa din data de 28 februarie 2019 (dosar penal nr. x/2015) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la aspectul menţionat la punctul V din ordonanţă, întrucât nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; clasarea cauzei faţă de reprezentanţii societăţilor LL. SL şi W. (KK. şi MM.), sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu există probe că aceştia au săvârşit infracţiunea; clasarea cauzei faţă de N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunea.

Prin ordonanţa nr. 394/P/2017 din data de 21 octombrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus clasarea cauzei faţă de GGG., HHH., III., JJJ., N. şi KKK., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că persoanele investigate nu au săvârşit infracţiunea menţionată în actele de sesizare.

Recurentul inculpat a susţinut că, aşa cum au reţinut ambele instanţe de judecată cu prilejul judecării cauzei în fond şi în apel, sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, fapta se comite prin acţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. Acţiunea de folosire înseamnă utilizarea efectivă a acestor documente sau declaraţii, adică prezentarea sau depunerea lor în faţa instituţiei care primeşte proiectele în baza cărora se solicită fonduri din bugetele Uniunii Europene.

La data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, era emisă de 3 ani ordonanţa din data de 28 februarie 2019 prin care s-a dispus clasarea în cauza disjunsă prin rechizitoriu, în care au fost continuate cercetările pentru identificarea autorului documentelor false, depuse la dosarele celor patru societăţi, G., H., B. şi C., neexistând niciun element din care să rezulte săvârşirea acestor fapte.

Recurentul inculpat a invocat şi încălcarea principiului prevăzut de art. 5 din C. proc. pen. (aflarea adevărului) şi a susţinut că instanţa de apel, după 8 ani de la întocmirea rechizitoriului, a înlăturat la adoptarea deciziei ordonanţele de clasare, prin care s-au soluţionat aspecte esenţiale cu privire la starea de fapt şi încadrarea în drept reţinută prin actul de acuzare, a încălcat un principiu fundamental al procesului penal şi nu a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale faptei reţinută în sarcina inculpatului A., deoarece, în calitate de reprezentant legal al societăţii SC B., acesta nu s-a folosit de documente false, inexacte şi incomplete, nici cu prilejul depunerii cererii de finanţare şi nici ulterior, în faza de executare a contractului de finanţare şi desfăşurare a procedurilor de achiziţii, în perioada aprilie 2011 - 2014 pentru a obţine fonduri nerambursabile în valoare de 3.291.619 RON.

Curtea de apel a reţinut în susţinerea soluţiei de condamnare a inculpatului A. (pag. 91) pentru fapta cu privire la cererea de finanţare formulată de SC B. că "o dată cu cererile de finanţare pentru SC C. SRL şi SC B. au fost depuse oferte falsificate, semnate pentru conformitate de către acestea. Mai mult, aceste oferte au fost analizate în mod judicios de către judecătorul instanţei de fond, ajungându-se în mod corect la concluzia că sunt false. În concluzie, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 (două fapte)".

Făcând referire la art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentelor CE nr. 1698/2005 a Consiliului, în care se arată că, fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către persoane în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de aceste plăţi şi a obţine astfel un avantaj care contravine obiectivelor schemei de sprijin, recurentul inculpat a susţinut că, în calitatea sa de reprezentant legal al societăţii SC B., nu a obţinut niciun avantaj nejustificat deoarece despre crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea unui avantaj se putea discuta doar după depunerea cererii de finanţare pentru societatea SC C. SRL.

Doar această a doua faptă concretă putea fi cercetată şi/sau analizată din perspectiva întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzută de art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

S-a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, conform cărora "Ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat (...) actele despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunităţii, aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului au drept consecinţă, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia".

Curtea de Apel a reţinut existenţa a două infracţiuni distincte şi nu a unei infracţiuni continuate, prevăzută de art. 35 alin. (1) din C. pen., apreciind că nu există o singură rezoluţie infracţională, ci două rezoluţii distincte, deoarece faptele imputate inculpatului nu îl privesc doar pe acesta, abstracţie făcând de calitatea sa de reprezentant legal al unor societăţi comerciale.

Recurentul inculpat a arătat că cererea de finanţare a fost depusă de el, în calitate de reprezentant legal al proiectului, pentru SC B. (asociatul unic dl. YY.) - şi înregistrată la OJPDRP Braşov sub nr. x/28.04.2011.

În urma instrumentării dosarului cererii de plată Tranşa a IV-a, înregistrat cu nr. x şi a verificărilor efectuate conform Manualului de Autorizare Plăţi versiunea 21., a reverificărilor instrumentate în baza Raportului de Analiza Preliminară nr. x/23.01.2013 întocmit de către Serviciul verificare Cereri de Finanţare, s-a constatat de către experţi suspiciunea privind existenţa unor condiţii artificiale. Din acest motiv s-a suspendat transa a IV-a de plată.

Neregula, aşa cum este definită această noţiune de legiuitor în Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011, reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Chiar dacă suspiciunea de crearea de condiţii artificiale, de către beneficiarul contractului de finanţare pentru SC C. SRL, a fost catalogată de către instanţa de fond, respectiv de instanţa de apel ca element constitutiv obiectiv al infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, acest raţionament nu poate fi aplicat şi pentru contractul de finanţare al SC B., deoarece este primul contract încheiat legal, cererea de finanţare fiind declarată eligibilă anterior celei de-a doua cereri de finanţare în temeiul unei rezoluţii subiective distincte faţă de cea de-a doua rezoluţie, care ar fi avut ca scop crearea condiţiilor artificiale în scopul obţinerii a încă unei finanţări neconforme. Documentele depuse alături de cererea de finanţare în numele SC B. şi ulterior în derularea contractului nu au fost dovedite de niciun organ judiciar ca fiind înscrisuri false, inexacte sau incomplete.

Astfel, s-a apreciat că este nelegală soluţia de condamnare a inculpatului A., susţinută pe alegaţia că, în perioada 2011 - 2014, prin prezentarea de documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete, a solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri europene, folosind în acest sens SC B., cât timp invitaţiile de participare, confirmările de participare şi ofertele depuse, precum şi rapoartele de selecţie sunt documente reale, care atestă împrejurări de fapt adevărate, iar nu înscrisuri falsificate. Toate aceste înscrisuri nu au fost dovedite pe bază de probe ca fiind false de niciun organ judiciar, dimpotrivă, în urma verificărilor efectuate în cauzele disjunse prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea, astfel că nu se putea reţine ipoteza modificării lor prin contrafacere sau alterare de către A. şi nici ipoteza folosirii de documente false, inexacte şi incomplete de către acesta.

Urmarea imediată a faptei incriminate de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 constă în obţinerea ilegală, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Conform apărării, fondurile pentru SC B. au fost obţinute legal deoarece, la data aprobării cererii de finanţare, nu era incidentă nici cerinţa condiţiilor artificiale şi nici condiţia prezentării de documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete pentru a se putea reţine infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

Legea română nu prevede ca urmare imediată a faptei penale incriminată la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 producerea vreunui prejudiciu acestor bugete, ci simpla obţinere pe nedrept a unor fonduri. Dacă aceste fonduri au fost obţinute fără respectarea dispoziţiilor legale, prin una din modalităţile prevăzute de textul de incriminare (alin. (1), respectiv alin. (2) al art. 181) se produce urmarea imediată, iar fapta constituie infracţiune, indiferent dacă se prejudiciază sau nu bugetul unional.

Per a contrario, dacă obţinerea fondurilor a fost realizată în mod legal, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu atât mai mult cu cât aceste fonduri sunt utilizate conform destinaţiei, iar proiectul este dus până la capăt în parametrii prevăzuţi de contract.

Recurentul a mai susţinut că, sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul prevede că prin săvârşirea faptei se obţin pe nedrept fonduri din bugetul unional şi urmăreşte sau acceptă producerea acestui rezultat. Or, câtă vreme recurentul a adoptat o nouă rezoluţie la data depunerii cererii de finanţare în numele SC C. SRL (aspect soluţionat printr-o hotărâre definitivă), este de netăgăduit că prima faptă reţinută în sarcina sa nu este tipică prin raportare la cea de-a doua trăsătură esenţială a infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, deoarece fapta concretă reţinută prin hotărârea definitivă nu întruneşte nici elementele de tipicitate subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Întrucât comiterea infracţiunii mijloc (formularea primei cereri de finanţare în numele SC B.) a fost doar în mod ocazional necesară, pentru săvârşirea infracţiunii scop (obţinerea celei de-a doua finanţări în numele SC C.), nu se poate invoca dubla sancţionare a autorului pentru infracţiunea mijloc, o dată ca faptă de sine stătătoare, iar a doua oară, ca element constitutiv al conţinutului legal al infracţiunii scop.

În doctrină s-a distins între concursul dintre două calificări, între care una constituie element sau circumstanţă a celeilalte. O astfel de situaţie, care este incidentă atunci când norma de incriminare a faptei complexe şi norma incriminatoare a infracţiunii absorbite par a avea deopotrivă aplicabilitate în speţă, se rezolvă prin identificarea existenţei ori inexistenţei raportului de absorbţie. Astfel, atunci când există un astfel de raport, se va aplica doar norma absorbantă. Prin Decizia nr. 4/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a pronunţat asupra interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), (2) şi 3 din C. pen. din 1969, respectiv art. 244 alin. (1) şi (2) şi art. 306 din C. pen., stabilind că fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii - Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "(...) ceea ce urmăreşte inculpatul este ca, prin folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, să obţină pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor", obiectul juridic special al infracţiunii de obţinere pe nedrept de fonduri europene constituindu-l, aşadar, "ocrotirea relaţiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare".

Instanţa supremă a subliniat, de asemenea, că "Din perspectiva conţinutului său constitutiv, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 implică, în esenţă, o inducere în eroare a autorităţii contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, reprezentând, prin urmare, o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare, ce nu ar putea fi reţinută simultan cu incriminarea generală prevăzută de art. 215 din C. pen. din 1969".

S-a susţinut că relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia Curţii Constituţionale nr. 552/2008, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se, printre altele, că aceste prevederi nu fac altceva "decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităţilor Europene." Aceste considerente au fost reluate, ulterior, de instanţa de contencios constituţional şi în Decizia nr. 1.437/2010, respectiv în Decizia nr. 1.452/2010.

Totodată, prin Decizia nr. 869/2011, Curtea Constituţională a constatat, suplimentar, că "reglementarea criticată vizează un obiect juridic special care are în vedere acele relaţii sociale cu caracter patrimonial în legătură directă cu interesele financiare ale Uniunii Europene (...)

Deopotrivă, s-a susţinut că, din lecturarea hotărârii pronunţate în cauza Slancheva [C-434/12], se observă că litigiul supus atenţiei Curţii de la Luxemburg a vizat tot aspecte care ţin de corecta interpretare şi aplicare a art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65.

În acest sens, se observă că instanţa europeană a stabilit la punctul 1 al dispozitivului hotărârii menţionate că articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a Eco condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Articolul 4 (8) din Regulamentul 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului European agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau ca există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

În contextul argumentelor expuse, recurentul inculpat A. a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi art. 449 alin. (2) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi casarea hotărârii atacate numai cu privire la fapta reţinută în sarcina sa, constând în aceea că, în calitate de reprezentant legal şi beneficiar real al societăţii SC B., prin folosirea de documente false, inexacte şi incomplete, atât cu prilejul depunerii cererii de finanţare, cât şi ulterior, în faza de executare a contractului de finanţare şi desfăşurare a procedurilor de achiziţii, în perioada aprilie 2011 - 2014, a obţinut fonduri nerambursabile în valoare de 3.291.619 RON, şi pronunţarea unei soluţii de achitare, fiind exclusă antrenarea răspunderii penale pentru această faptă.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul D. a susţinut că, fapta, în materialitatea ei, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu verifică tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită, din punctul de vedere al analizării îndatoririlor de serviciu care se presupune că nu au fost îndeplinite.

Astfel, recurentul a susţinut că instanţa de apel a dispus condamnarea sa, fără ca în cuprinsul deciziei să individualizeze atribuţiile de serviciu care se presupune că nu au fost îndeplinite şi care au condus la reţinerea infracţiunii de luare de mită. În decizia atacată (pag. 96) se reţine doar "... Curtea, şi-a format convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă că, inculpatul D. a săvârşit infracţiunea de luare de mită...", iar instanţa de fond a reţinut că foloasele materiale au fost oferite în schimbul formulării de concluzii favorabile cu ocazia controlului efectuat la cele două societăţi. Prin actul de inculpare s-a reţinut că ajutorul acordat de D. în schimbul foloaselor materiale a constat în întocmirea proceselor-verbale nr. x/21.10.2013 (G.) şi x/24.10.2013 (H.), pe care le-a pus la dispoziţia beneficiarului înainte ca acesta să aibă dreptul, pentru eventuale corecturi, precum şi pentru acordarea de consultanţă şi informaţii referitoare la controalele ce urmau a fi efectuate şi stadiul cererilor de plată. În final, D. a ajutat beneficiarul, în schimbul foloaselor materiale, să creeze aparenţa că societăţile sale nu au aceeaşi sursă de curent şi apă.

Recurentul a arătat că nu a făcut altceva decât să îşi respecte obligaţiile ce îi reveneau în virtutea funcţiei deţinute şi nu s-a stabilit că nu şi-ar fi îndeplinit vreo atribuţie de serviciu din cele ce îi reveneau.

În continuare, s-a arătat că reperul legislativ cuprins în O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, fixează în cadrul capitolului III modalitatea în care structurile de control desfăşoară activitatea de constatare a neregulilor. Astfel, art. 17 din actul normativ antemenţionat prevede că "Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia", iar alin. (13) al art. 21 prevede că "Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare." În final, conform alin. (16) al aceluiaşi articol "Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se aprobă de conducerea instituţiei publice în cadrul căreia funcţionează structura de control, respectiv conducerea autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene - dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia".

Totodată, s-a precizat că, la data de 03.04.2013, prin adresa nr. x, M.A.D.R. - A.P.D.R.P. Bucureşti a informat directorii centrelor regionale cu privire la misiunea de audit a Comisiei Europene din perioada 22 - 26 aprilie 2013 şi a fixat modalitatea de închidere a formularelor IRD 0.1 deschise pentru nereguli:

"În situaţia în care probele existente nu sunt suficiente pentru a stabili clar crearea condiţiilor artificiale pentru obţinerea finanţării, dar rămân unele suspiciuni de fraudă bine justificate în acest sens, se va întocmi un proces-verbal de constatare fără debit dar cu propunere de includere a proiectului în planul de control pe eşantion ex-post, fiind înfiinţată, în acest sens, Direcţia Control şi Antifraudă."

În urma întocmirii notelor de descoperire a unor nereguli IRD 0.1 nr. x din data de 06.08.2013 (pentru societatea H.) şi IRD 0.1 nr. x din data de 12.08.2013 (pentru societatea G.) s-a stabilit componenţa a două echipe formate din câte trei experţi ce urmau să procedeze la verificarea documentară şi în teren a proiectelor ce beneficiau de finanţare din cadrul Bugetului Uniunii Europene, după cum urmează: pentru G. echipa de verificare a fost formată din LLL. (expert Serviciul Plăţi OJ.P.D.R.P. Braşov), D. (expert Serviciul Plăţi OJ.P.D.R.P. Braşov) şi MMM. (expert compartiment nereguli OJ.P.D.R.P. Braşov); pentru H. echipa de verificare a fost formată din MMM. (expert compartiment nereguli OJ.P.D.R.P. Braşov), D. (expert Serviciul Plăţi OJ.P.D.R.P. Braşov) şi NNN. (expert SAP-C.R.P.D.R.P7Alba Iulia).

În urma celor două controale aferente societăţilor enumerate mai sus, în virtutea prevederilor legale ce stabileau modalitatea de desfăşurare a activităţii de verificare, au fost întocmite două procese-verbale, respectiv procesul-verbal nr. x şi procesul-verbal nr. x Experţii verificatori erau obligaţi, indiferent de concluzia la care ajungeau în urma acestor verificări, să întocmească un proces-verbal, neexistând varianta de a nu încheia acest înscris.

S-a menţionat în acest context că niciunul din cei trei experţi, ce compuneau cele două echipe de control mai sus menţionate, nu deţinea funcţia de şef de echipă. Decizia consemnată la capitolul 8 - Concluziile activităţii de verificare - era rezultatul acordului dintre cei trei experţi.

Aşadar, în acest context, s-au încheiat cele două procese-verbale de constatare nereguli şi de stabilire a creanţelor bugetare (debit 0) prin care s-a propus o atentă monitorizare ex-post (în acord cu adresa nr. x emisă de M.A.D.R. - A.P.D.R.P. Bucureşti de informare a directorilor centrelor regionale cu privire la misiunea de audit a Comisiei Europene din perioada 22 - 26 aprilie 2013).

Mai mult, s-a menţionat şi aspectul aprobării proceselor-verbale nr. x şi nr. y de către directorul general OOO., acesta fiind şi redactorul notelor şi îndrumărilor ce stabileau procedura de verificare a cererii de condiţii artificiale, nota nr. x din data de 24.09.2010, nota de clarificări referitoare la crearea de condiţii artificiale nr. x din data de 24.04.2013 şi adresa nr. x din data de 03.04.2013.

Mai departe, parcurgând etapele de urmat în cadrul acestei proceduri, art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede că "înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere."

Conform apărării, punerea la dispoziţia lui F. a proiectului procesului-verbal, înainte ca acesta să fie trimis spre aprobare, reprezintă o obligaţie şi nu constituie infracţiune, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond. Totodată, în cadrul acestei proceduri, această chestiune - punerea la dispoziţie a procesului-verbal în vederea formulării unui punct de vedere de către beneficiar - reprezenta o etapă obligatorie.

Recurentul a susţinut că, dacă, într-adevăr, ar fi formulat concluzii favorabile în urma controlului efectuat, ceilalţi membri ai echipei ar fi sesizat că au fost efectuate corecturi (în ideea în care ar fi modificat în vreun fel concluziile procesului-verbal deja consemnate) sau în cuprinsul concluziilor nu ar fi existat un punct de vedere comun, însuşit de către cei trei experţi verificatori, fiecare ar fi avut un punct de vedere diferit.

S-a mai arătat că, atâta vreme cât procesele-verbale au fost încheiate cu debit 0 (adică beneficiarul nu trebuia să restituie vreo sumă de bani), F. nu ar mai fi avut vreun interes (personal sau cu ajutorul recurentului) să schimbe concluziile procesului-verbal, atâta vreme cât acestea îi erau deja favorabile.

S-a solicitat să se constate că forma procesului-verbal întocmită de către cei trei experţi ca urmare a constatării situaţiei de fapt şi documentară nu a suferit nicio modificare, forma iniţială în care erau cuprinse concluziile experţilor verificatori reprezentând şi forma finală a proceselor-verbale,

Mai departe, în ceea ce priveşte acordarea de consultanţă şi informaţii privitoare la controalele ce urmau să fie efectuate, au fost invocate prevederile art. 21 alin. (6) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "în cazul în care sunt necesare activităţi de verificare la faţa locului echipa nominalizată va notifica structura supusă verificării cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data declanşării acţiunii, precizându-se scopul şi durata acesteia".

Referitor la controlul efectuat la data de 08.11.2014, recurentul a susţinut că nu există niciun înscris la dosarul cauzei care să ateste că ar fi făcut parte din echipa de control sau că a fost semnatarul vreunui proces-verbal încheiat cu această ocazie.

În concluzie, recurentul a susţinut că nu au fost stabilite atribuţiile de serviciu care se presupune că nu au fost îndeplinite, iar activitatea imputată, în realitate, a îmbrăcat forma respectării dispoziţiilor legale incidente în cadrul procedurii de urmat într-o atare situaţie, implicit a respectării atribuţiilor ce îi erau conferite de fişa postului, astfel că ne regăsim în situaţia în care împrejurările factuale reţinute atât de către acuzare, dar şi de către instanţele de judecată nu se pot plia pe elementele constitutive aferente infracţiunii de luare de mită.

Pe lângă faptul că nu sunt trasate atribuţiile de serviciu ce nu au fost îndeplinite, recurentul a arătat că, prin raportare la momentele determinante, atribuţiile sale erau finalizate.

Astfel, a arătat că se reţine de către instanţa de apel că, în data de 08.10.2013, au fost primite produse alimentare, iar la data de 22.10.2013 a fost primită suma de 300 euro.

S-a arătat că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind societatea G. a fost întocmit la data de 15.10.2013, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind societatea H. a fost întocmit la data de 18.10.2013, verificările s-au desfăşurat la data de 08.09.2013 (potrivit menţiunii regăsite în procesele-verbale) şi, în data de 13.09.2013, procesele-verbale au fost transmise către CRPDRP 7 "Centru Alba-Iulia. S-a subliniat că între forma trimisă către Centrul de la Alba-Iulia şi forma finală nu există nicio modificare.

În acest context, recurentul a precizat că, împreună cu ceilalţi membri ai echipei, a efectuat verificările şi şi-a expus punctele de vedere cuprinse în cele două procese-verbale anterior primirii presupuselor mite, iar punctele de vedere cuprinse în procesul-verbal reprezenta acordul celor trei experţi. Astfel că, la momentul la care se reţine că s-ar fi primit foloasele materiale, atribuţiile de serviciu ce îi reveneau încetaseră, fiind desesizat de verificarea proiectelor societăţilor G. şi H. Chiar dacă ar fi dorit să interfereze în vreun fel în procedură, în sensul nesocotirii unor norme legale, pentru a crea condiţii favorabile pentru beneficiarul F., nu mai exista cadru în acest sens, de la momentul consemnării concluziilor experţilor şi trimiterii proceselor-verbale către Centrul Alba Iulia, nemaiputând să intervină sau să influenţeze în vreun fel cursul finalizării acestor verificări.

S-a arătat că se reţine chiar de către acuzare, încă de la momentul emiterii ordonanţei de începere a urmăririi penale în rem, din data de 17.03.2014, că "în perioada 19.09 - 15.10.2013, PPVC au făcut obiectul mai mult completări/refaceri solicitate de Compartimentul juridic din cadrul CRPDRP 7 "Centru" Alba Iulia, care însă nu au schimbat concluziile iniţiale...".

Suplimentar, plecând de la mijloacele de probă care se presupune că ar susţine acuzaţia de luare de mită, recurentul a solicitat să se observe că nu a fost stabilită o interdependenţă între presupusa mită primită şi atribuţiile ce erau deja finalizate. În acest sens, a arătat că nici el, nici F., nu au relatat vreo legătură între foloasele materiale constând în produse alimentare şi suma de 300 de euro şi nesocotirea atribuţiile sale de serviciu.

S-a făcut referire la declaraţia lui F., din data de 10.10.2014, în care se reţine că suma de 300 euro a fost remisă "... întrucât m-am simţit obligat, având în vedere că îl deranjasem în mai multe rânduri cu întrebări referitoare la stadiul proiectelor mele; precizez că D. nu mi-a solicitat niciodată vreo sumă de bani şi nici vreun tarif al acestuia. Menţin declaraţiile anterioare cu privire la faptul că i-am mai dat unul sau doi curcani (o dată sau de două ori, nu îmi amintesc când) şi un platou cu prăjituri şi două bidoane de suc, în 08 noiembrie, cu ocazia Sf. Mihail şi Gavril, după efectuarea unui control la care participase şi el".

De asemenea, recurentul a arătat că, din declaraţia dată cu ocazia reţinerii, reiese că a primit de la F. atât produse alimentare, cât şi suma de 300 euro, însă aceste foloase materiale nu au avut legătură cu atribuţiile de serviciu.

Având în vedere că acestea sunt singurele mijloace de probă care susţin existenţa infracţiunii de luare de mită, recurentul a considerat că nu s-a stabilit o legătură între primirea foloaselor materiale şi încălcarea atribuţiilor de serviciu.

Concluzionând, având în vedere motivele de fapt şi de drept invocate, recurentul a solicitat admiterea căii de atac, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare şi înlăturării greşitei aplicări a legii.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpata SC C. SRL a susţinut că, pentru a dispune condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, ce au făcut obiectul trimiterii în judecată, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a depus, în vederea obţinerii finanţării din fondurile europene pentru SC B. şi SC C. SRL, înscrisuri false, respectiv ofertele pentru utilajele ce urmau a fi achiziţionate, depuse odată cu cererea de finanţare, semnate pentru conformitate de către inculpatul A. şi înscrisuri inexacte şi incomplete, respectiv extrasele bancare depuse odată cu cererea de finanţare, care atestau existenţa în conturile bancare ale celor două societăţi a sumelor de bani necesare pentru cofinanţare.

Problema esenţială de drept ce se ridică în cauză, cu impact esenţial asupra tipicităţii infracţiunii, este aceea dacă orice document falsificat sau inexact depus în cadrul procedurilor de accesare a fondurilor europene, indiferent de fază (de formulare a cererii, de aprobare sau de implementare a proiectului) este suficient pentru realizarea conţinutului infracţiunii sau numai unele dintre acestea.

S-a apreciat că prin depunerea unor documente constatate ca fiind inexacte (respectiv a ofertelor pentru utilajele ce urmau a fi achiziţionate şi a extraselor bancare) o dată cu cererile de finanţare pentru SC B. şi SC C. SRL, nu s-a realizat elementul material al infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care ofertele depuse aveau un caracter orientativ, urmărind să stabilească un buget estimativ al proiectelor ce se doreau a fi implementate, iar extrasele de cont atestau soldul contului la momentul eliberării lor, fără a se susţine că s-ar fi intervenit asupra conţinutului efectiv al acestora. Astfel, toate aceste documente au fost refăcute cu ocazia derulării proiectelor.

Analizând situaţia juridică a primei categorii de documente, respectiv ofertele pentru utilajele ce urmau a fi achiziţionate, se observă că normele legale relevante în materie sunt constituite de art. 3 alin. 1 lit. b) din Normele Metodologice din 2011 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobate prin H.G. nr. 875/2011 (în cele ce urmează denumite H.G. nr. 875/2011), conform cărora analiza rezonabilităţii valorilor din bugetul orientativ al unui proiect revenea Autorităţii contractante, adică părţii civile - AFIR, aceasta având responsabilitate exclusivă pe acest segment de analiză.

În acest sens, conform art. 3 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din H.G. nr. 875/2011, A.P.D.R.P. avea obligaţia de a solicita direct oferte furnizorilor din piaţă sau, alternativ, de a verifica ofertele pe care le-au obţinut candidaţii, în vederea stabilirii realităţii şi rezonabilităţii lor, iar conform art. 3 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 875/2011, bugetul orientativ propus de candidat nu obligă cu nimic autoritatea contractantă, aceasta având obligaţia de a analiza modul de fundamentare a bugetului orientativ şi de a solicita micşorarea bugetului dacă acesta nu e corect dimensionat.

Faţă de prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 875/2011, s-a solicitat să se observe că atât ofertele avute în vedere la stabilirea bugetului orientativ, cât şi cele la care s-au efectuat achiziţiile de utilaje şi lucrări au fost analizate, verificate de către autoritatea competentă, şi numai aprecierea lor ca rezonabile şi reale a fost de natură să producă efecte juridice. În lipsa acestei confirmări, acele oferte iniţiale nu puteau produce niciun efect.

Un alt element relevant este modul în care se derulează în fapt un astfel de proiect finanţat prin fonduri europene, principiul de bază fiind cel al rambursării cheltuielilor efectuate în prealabil de către beneficiar. Astfel, depunerea unor oferte la momentul depunerii cererii de finanţare are caracter strict orientativ, nici beneficiarul şi nici autoritatea nefiind ţinuţi în vreun fel de una sau mai multe din acele oferte. Ulterior aprobării cererii de finanţare, rambursarea cheltuielilor se efectuează numai după verificarea de către autoritate atât a procedurii de achiziţie derulată de solicitantul-beneficiar cât şi, în special, de situaţiile de lucrări din teren verificate şi confirmate de către experţii AFIR la faţa locului.

Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte o eventuală retragere a unei oferte de echipamente şi/sau lucrări de către ofertant, sau faptul că ofertantul nu îşi mai menţine respectiva ofertă făcută la momentul prospectării de piaţă şi bugetarii proiectului în vederea depunerii cererii de finanţare, asemenea evenimente nu pot avea absolut nicio înrâurire asupra derulării proiectului sau migrarea situaţiei astfel create în zona penală.

Mai mult decât atât, acea aprobare a unui buget estimativ nu are absolut niciun efect asupra sumelor efectiv accesate de către solicitant, atât timp cât mecanismul de finanţare este cel descris mai sus, care asigură rambursarea către solicitant în mod exclusiv a unei părţi din sumele avansate către furnizor, sub condiţia verificării livrării produselor/prestării serviciilor şi conformităţii acestora cu scopul avut în vedere de proiect şi cu obiectivele schemei de finanţare accesate.

În opinia apărării, sensul legii penale este acela că numai documentele, înscrisurile apte să producă efecte juridice pot forma obiectul material al infracţiunii analizate, nu şi celelalte înscrisuri care sunt ulterior analizate şi verificate, fără această din urmă activitate ele fiind inapte să genereze vreun efect.

În ceea ce priveşte extrasele bancare depuse cu cererea de finanţare, cu privire la care instanţa de apel a reţinut că ar reprezenta documente inexacte, s-a solicitat să se observe că înscrisurile solicitate prin Ghid pentru a indica sursa cofinanţării, care trebuiau anexate cererii de finanţare, sunt în esenţă documente cu o perioadă de valabilitate limitată în timp, iar în cadrul programului FEADR, spre deosebire de alte programe cum ar fi PNDR 2007 - 2013, nu s-a impus obligaţia de a menţine aceeaşi sursă de cofinanţare pe toată perioada de derulare a proiectului.

Pe de altă parte, un extras de cont, emis de unitatea bancară competentă, al cărui conţinut original nu a fost afectat în vreun mod din cele descrise la art. 320 din C. pen., nu poate fi obiect material al infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Mai mult decât atât, pentru a putea beneficia de finanţare prin programul accesat în numele celor două societăţi inculpate, singura condiţie impusă de autorităţile europene era ca solicitantul să nu reprezinte o "întreprindere aflată în dificultate", noţiune care, în accepţiunea Liniilor directoare publicate în Jurnalul Oficial 2004/C 244/02 de către Comisia Europeană, nu poate niciodată cuprinde o societate care la momentul evaluării nu are o existenţă de cel puţin 3 ani. Pe cale de consecinţă, atât SC C. SRL, cât şi SC B., societăţi nou înfiinţate, nu puteau fi încadrate ca întreprindere aflată în dificultate, bonitatea acestora neputând fi pusă sub semnul întrebării.

Având în vedere toate aceste considerente, s-a apreciat că, în cauză, depunerea înscrisurilor la care se face referire la filele x din decizia recurată nu se circumscrie elementului material al infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în contextul în care, pe de o parte, ofertele depuse aveau un caracter orientativ, menit să contureze bugetul estimativ al proiectelor, iar pe de altă parte, extrasele bancare reflectă doar disponibilul bănesc existent în contul beneficiarului la un anumit moment, fără a exista obligativitatea indisponibilizării acestor sume.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat să se constate că, în cauză, fapta reţinută în sarcina inculpatei SC C. SRL nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care se impune admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatei, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpata SC B. a susţinut că fapta ce formează obiectul judecăţii în cauză nu realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, lipsind temeiul de drept al acţiunii penale (art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.).

S-a arătat că, pentru a dispune condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 ce a făcut obiectul trimiterii în judecată, instanţa de fond şi, ulterior, cea de apel, au reţinut mai multe aspecte ce urmează a fi analizate, fiecare în parte.

În legătură cu inexistenţa condiţiilor artificiale, în ceea ce priveşte proiectul derulat de B. s-a solicitat să se observe că, prin Hotărârea CJUE din 12.09.2013, pronunţată în cauza C-434/12 (cauza Slancheva), instanţa europeană a statuat, cu caracter obligatoriu, interpretarea oficială a acestei noţiuni, arătând că pentru a se putea invoca motivul de refuz de plată, prevăzut de art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, trebuie verificată existenţa cumulativă a unui element obiectiv, ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR să nu poată fi atinsă, respectiv a unui element subiectiv, ca scopul urmărit în mod exclusiv de solicitant să fie obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. Prin considerentele aceleiaşi hotărâri, CJUE a dus raţionamentul mai departe şi a arătat că împrejurarea existenţei unei legături juridice între doi candidaţi la aceeaşi schemă de finanţare, sau lipsa autonomiei funcţionale a unuia din acestea nu poate fi calificată ab initio drept acţiunea de a crea condiţii artificiale şi nu poate conduce nici măcar la sancţionarea din punct de vedere administrativ a solicitantului, în sensul respingerii cererii de plată.

Cu alte cuvinte, instanţa europeană a decis că se impune aplicarea de sancţiuni doar în situaţia în care se poate demonstra că scopul principal al formulării cererii de finanţare este obţinerea de fonduri nerambursabile fără ca proiectul să aibă vreo motivare/justificare în acord cu obiectivele măsurii de sprijin accesate.

Pentru a concluziona că cererea de finanţare nu ar fi avut în fapt nicio legătură cu un obiectiv legitim care putea beneficia de sprijin prin fonduri europene, acuzarea ar fi trebuit să demonstreze că, indiferent de natura complementară, autonomă sau independentă a proiectelor B. şi C., acestea nu ar fi urmărit ca finalitate dezvoltarea unor afaceri cu caracter durabil în domeniul agricol.

Instanţa a apreciat că, în cauză, această condiţie este îndeplinită, în sensul că inculpatul A., prin intermediul societăţilor comerciale reprezentate de el, a urmărit să obţină un avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor.

Cu toate acestea, recurenta a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, la care însăşi instanţa de fond a făcut trimitere, "Sprijinul în favoarea dezvoltării rurale contribuie la realizarea următoarelor obiective: (a) ameliorarea competitivităţii agriculturii şi silviculturii prin sprijinirea restructurării, dezvoltării şi inovaţiei; (b) ameliorarea mediului şi a spaţiului rural, prin sprijinirea gestionării terenurilor; (c) ameliorarea calităţii vieţii în mediul rural şi promovarea diversificării activităţilor economice."

Totodată, Măsura 121, accesată de B., privind "Modernizare exploataţii Agricole" s-a încadrat în Axa I - "Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic" şi a avut ca obiective: a). introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile; b). adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare; c). creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite; d. sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.

Având în vedere aceste dispoziţii, presupusul avantaj identificat de Tribunalul Bucureşti, constând în pretinsa obţinere a unei finanţări duble, nu poate să contravină, în nicio situaţie, obiectivelor schemei de ajutor redate anterior.

Mai mult, apărarea a susţinut că nu este lipsită de interes nici împrejurarea că în urma accesării fondurilor europene nerambursabile prin cererile de finanţare ce formează obiectul dosarului, cele două societăţi, C. şi B., au devenit unele din cele mai competitive pe piaţa românească, conform clasamentelor publicate de PPP. în anul 2015.

Pe cale de consecinţă, arată apărarea, simplul fapt că cele două societăţi au desfăşurat activitatea pentru care s-a accesat schema de sprijin financiar, că echipamentele achiziţionate şi lucrările care s-au realizat din fondurile europene au respectat cele mai moderne tehnologii şi au avut ca rezultat creşterea competitivităţii acestora este de natură a proba că scopul avut în vedere întotdeauna a fost cel declarat, licit şi legitim, neexistând niciun avantaj obţinut de acestea, care să fie în contradicţie cu obiectivele schemei de finanţare.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta a apreciat că, în cauză, sunt pe deplin aplicabile cele reţinute de C.J.U.E. în hotărârea la care a făcut referire anterior, în sensul că obiectivele schemei de ajutor accesate au fost urmărite şi îndeplinite de B. Mai mult, proiectele B. şi C. au funcţionat independent (autonomie funcţională) şi, de asemenea, au fost deţinute de persoane diferite, asociaţii celor două societăţi fiind persoane fizice diferite (nu există o legătură juridică între solicitanţi de natură a conduce la concluzia că fondurile au fost accesate de o unică persoană, această supoziţie nefiind probată). Ca atare, nu exista vreun motiv pentru respingerea cererii de finanţare.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, există elemente de fapt care să conducă la concluzia că s-au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, în acest sens fiind relevante următoarele împrejurări: la data depunerii cererilor de finanţare, C. SRL şi B. au avut acelaşi administrator şi reprezentant legal pe proiect, în persoana inculpatului A.; C. SRL şi B. aveau sediul social la aceeaşi adresă (birouri diferite) şi cu aceleaşi date de contact; aceeaşi firmă de consultanţă, I. SRL Braşov, a realizat proiectele pentru toate cele 4 firme, acestea fiind identice; proiectele au presupus construirea de obiective identice: hale de găini, corp administrativ sanitar şi spaţiu de sortare şi depozitare ouă; în privinţa proiectelor implementate de către C. SRL şi B. s-a constatat faptul că acestea au contracte de furnizare de apă şi de energie electrică încheiate cu J. SRL al cărei administrator a fost tot inculpatul A. până la data de 08.01.2013.

S-a solicitat să se observe că instanţa de fond nu a argumentat în vreun fel de ce existenţa acestor împrejurări ar susţine teza acuzării, în sensul existenţei unor condiţii artificiale. De altfel, tribunalul a admis că "fiecare dintre aceste împrejurări, privite ut singuli, nu poate avea valoarea unui argument în sensul constatării unor nereguli". Cu toate acestea, fără a oferi vreun argument, judecătorul fondului a concluzionat că "existenţa cumulată a acestora este de natură a aduce greutatea necesară concluziei că într-adevăr în privinţa acestor proiecte au fost create în mod artificial condiţiile necesare pentru a se obţine finanţarea din fonduri europene."

Din cuprinsul studiilor de fezabilitate realizate pentru două afaceri, AFIR a fost în posesia tuturor informaţiilor de natură a aprecia dacă cele două proiecte formează un lot unitar sau sunt două afaceri independente. În opinia apărării, tocmai împrejurările pe care se întemeiază acuzaţia, împrejurări ce vizează transparenţa de care au dat dovadă reprezentanţii celor două societăţi, vin să demonstreze că, în fapt, nu poate fi vorba de prezentarea ca nereală a situaţiei din teren şi a planurilor de dezvoltare a a celor două afaceri.

În acest context, apărarea arată că nu se poate susţine că inculpatul A. - în calitate de reprezentant legal în relaţia cu AFIR - a folosit documente false, incorecte sau incomplete pentru a obţine fonduri europene în numele B., în condiţiile în care toate informaţiile prezentate autorităţii contractante la momentul solicitării finanţării reflectau întru totul realitatea. Astfel, ceea ce invocă în fapt acuzarea reprezintă cel mult nereguli administrative, inapte să angajeze răspunderea penală a inculpaţilor.

Apărarea mai arată şi că s-a mai susţinut de către acuzare că detaliile de implementare ale celor două proiecte, C. şi B., au generat apariţia unor indicatori de tip red-flag pentru persoanele care evaluau eligibilitatea acestor proiecte şi care au supravegheat derularea acestora, împrejurare căreia Parchetul i-a arogat putere de probă în ceea ce priveşte conduita intenţionat ilicită a celor doi solicitanţi persoane juridice şi a reprezentanţilor acestora. Recurenta SC B. a considerat că nu este admisibilă o asemenea abordare întrucât, pe de o parte, aceşti indicatori red-flag reprezentau indicii pentru autorităţi că anumite circumstanţe specifice unui proiect necesită o atenţie sporită şi eventuale verificări/clarificări suplimentare, iar pe de altă parte solicitanţii înşişi nu aveau cunoştinţă şi nu puteau avea cunoştinţă despre aceşti indicatori pe baza cărora AFIR putea declanşa controale suplimentare, fiind informaţii de uz intern în cadrul AFIR. Esenţial este însă că simpla apariţie a unor indicatori red-flag în cadrul unui proiect nu echivalează cu concluzia că există o fraudă sau a o tentativă de fraudă, aşa cum încearcă să acrediteze acuzarea.

De altfel, când Autoritatea a aflat despre indicatorii red flag, în anul 2013, ca reprezentând posibile indicii privind o neregulă (nicidecum dovada unei infracţiuni) -acelaşi tip de proiect, sediu la aceeaşi adresă, acelaşi reprezentant legal în relaţia cu AFIR, acelaşi consultant - AFIR s-a autosesizat şi, înainte de decontarea ultimei cereri de plată depusă de B., a efectuat un supracontrol pe tema creării de condiţii artificiale. AFIR, prin CRFIR 7 Alba Iulia, a efectuat un control complet, documentat şi pe teren, analizând atât proiectul B., cât şi proiectul C., amplasat în vecinătate. Acest supracontrol a fost finalizat cu emiterea procesului-verbal de constatare nr. x/09.05.2013, cu debit "0", în care AFIR ajunge la concluzia ca "suspiciunea de creare a condiţiilor artificiale de către beneficiarul B. nu se confirmă". La momentul controlului din aprilie - mai 2013, CRFIR 7 Alba Iulia a putut analiza inclusiv racordarea fermei B. la utilităţi, acelaşi punct de racordare la reţelele de utilităţi neconstituind, cum era şi firesc, nici un impediment pentru decontarea de către AFIR a întregii finanţări europene pentru proiectul B. complet finalizat şi funcţional.

În ceea ce priveşte presupusa lipsă a autonomiei funcţionale a proiectelor propuse spre finanţare de cele două societăţi, s-a considerat că, deşi aceasta nu ar avea relevanţă atât timp cât scopul cererilor este unul în conformitate cu obiectivele schemei de finanţare - conform interpretării obligatorii a CJUE - această acuzaţie nu este susţinută de probe, întrucât cele două proiecte au fluxuri tehnologice total independente, care le permite să producă şi să pună pe piaţă individual fără ajutorul altui beneficiar FEADR, un produs finit (ou pasăre).

Apărarea arată că cele două proiecte nu au nici măcar fluxuri tehnologice complementare -B. nu produce păsări ouătoare care să fie preluate ulterior de către C. pentru creştere. Suspiciunea privind achiziţia cu fonduri a unor echipamente diverse pentru fi utilizate în comun nu se justifică de vreme ce, în 2014, la controlul pe teren, Autoritatea nu a constatat o utilizare excesivă a vreunui echipament, în timp ce Opinia Expertă în materie contabilă a confirmat faptul că societăţile nu şi-au vândut/închiriat echipamentele/autovehicule reciproc. Simplul fapt că cele două societăţi "împart" resurse cum ar fi energia electrică sau apa este cauzată de racordarea fermelor la aceeaşi sursă autorizată de energie electrică şi, respectiv, la aceeaşi sursă autorizată de apă, şi nu poate conduce la concluzia că proiectele se află într-o legătură indisolubilă, activitatea uneia fiind condiţionată de activitatea celeilalte.

Din contră, aşa cum a reţinut şi acuzarea, sursele la care s-au racordat fermele au aparţinut altor operatori economici, nefiind înfiinţate de una dintre cele două societăţi inculpate pentru a profita gratuit şi celeilalte. Accesarea utilităţilor din cel mai apropiat punct de racordare, cu acordul SDEE Electrica Distribuţie Transilvania SUD (prin avizul tehnic de racordare), şi, respectiv, al CN Apele Romane - SGA Braşov (prin autorizaţia de gospodărire a apelor) reprezintă o soluţie perfect legală şi pe deplin fundamentată din punct de vedere economic (s-a accesat cel mai apropiat punct de racordare la utilităţi acceptat de către autorităţile interesate).

S-a mai susţinut de către acuzare faptul că cele două societăţi au prezentat informaţii neconforme cu adevărul în ceea ce priveşte posibilităţile de cofinanţare ale proiectelor, afirmându-se că, în fapt, cu aceiaşi bani depuşi de inculpatul A. s-ar fi făcut dovada disponibilului pentru ambele firme. Această acuzaţie se întemeiază pe împrejurarea că inculpatul A. a realizat anumite tranzacţii bancare, în calitate de administrator al celor doi operatori, şi a prezentat Autorităţii extrasele de cont prin care se dovedea disponibilitatea unor sume de bani la dispoziţia celor două societăţi.

Raportându-se la condiţiile în privinţa cofinanţării stabilite la nivelul anului 2011, recurenta a solicitat să se observe că, în fapt, acestea erau unele mult mai permisive decât cele care au fost implementate ulterior, relevantă fiind în acest sens declaraţia martorului QQQ. (din data de 16.10.2017), care arată următoarele:

"Verificarea cofinanţării se urmăreşte la nivelul evaluării proiectului iar apoi pe parcursul implementării se verifică dacă au fost respectate condiţiile care au fost impuse. La cererea de finanţare se solicită tuturor deponenţilor documente în dovedirea faptului că deţin suma necesară cofinanţării

I: În anul 2011 era o obligaţie ca solicitanţii să blocheze în contul societăţilor sumele necesare cofinanţării?

R: în acel an nu era obligatorie o asemenea blocare, acum este".

Declaraţia acestui martor se coroborează, de altfel, cu declaraţia martorului RRR. (audiat la data de 16.10.2017) care, întrebat fiind asupra aceluiaşi aspect al obligativităţii blocării unor sume de bani destinate cofinanţării, a răspuns "nu era neapărat să blocheze, puteau prezenta o scrisoare de garanţie bancară sau alte documente din care să rezulte că ei dispuneau de această suma necesară cofinanţării", precum şi cu prevederile Ghidului Solicitantului, care indicau la acel moment doar tipurile de înscrisuri care puteau fi folosite ca probă a existenţei disponibilităţii financiare pentru cofinanţare.

Recurenta SC B. a solicitat să se observe că înscrisurile solicitate prin Ghid pentru a indica sursa cofinanţării, care trebuiau anexate cererii de finanţare, sunt în esenţă documente cu o perioadă de valabilitate limitată în timp (extrase de cont, scrisori de garanţie bancară cu valabilitate limitată), iar în cadrul programului PNDR 2007 - 2013, nu s-a impus obligaţia de a menţine sursa declarată de cofinanţare pe toată perioada de derulare a proiectului. Din contră, cerinţa din Ghidul Solicitantului era ca beneficiarul "să asigure surse financiare stabile şi suficiente pe tot parcursul implementării proiectului", adică la un moment anterior aprobării cererii de finanţare şi semnării contractului. La momentul depunerii cererii de finanţare se solicita ca "Beneficiarul (trebuie) să declare că asigură cofinanţarea investiţiei".

Coroborarea celor două cerinţe din Ghidul Solicitantului confirmă faptul că blocarea de către solicitant a cofinanţării în conturile bancare la momentul depunerii cererii de finanţare nu era necesară, iar, după semnarea contractului de finanţare, pe parcursul implementării, acesta avea opţiunea de a identifica orice alte surse de cofinanţare decât cele identificate la data cererii de finanţare (în măsura în care erau stabile şi sigure), având posibilitatea inclusiv de a accesa credite bancare garantate de stat prin FGCR, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul B.

Mai mult decât atât, pentru a putea beneficia de finanţare prin programul accesat de cele două societăţi inculpate, singura condiţie impusă de autorităţile europene era ca solicitantul să nu reprezinte o "întreprindere aflată în dificultate", noţiune care, în accepţiunea Liniilor directoare publicate în Jurnalul Oficial 2004/C 244/02 de către Comisia Europeană, nu poate niciodată cuprinde o societate care la momentul evaluării nu are o existenţă de cel puţin 3 ani. Pe cale de consecinţă, atât C., cât şi B., societăţi nou înfiinţate, nu puteau fi încadrate ca întreprinderi aflate în dificultate, bonitatea acestora neputând fi pusă sub semnul întrebării.

S-a mai arătat că instanţa de fond a admis că "legislaţia în vigoare la acel moment nu presupunea blocarea în cont a sumei, în totalitate sau doar în parte".

Recurenta SC B. a susţinut că nu este de acord cu raţionamentul logico-juridic, în sensul că în cauză a lipsit cofinanţarea, în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, societăţile nu aveau obligaţia să blocheze sumele de bani în discuţie în conturile lor bancare, pentru a garanta astfel că au resurse pentru a cofinanţa proiectele de investiţii.

Dovada că, în speţă, proiectul derulat de B. a avut cofinanţare este că acesta a fost implementat şi este funcţional, astfel că societatea a avut inclusiv sume proprii de bani cu care a contribuit la realizarea obiectivului propus.

Conform apărării. de esenţa cofinanţării este asigurarea capitalului pe tot parcursul implementării proiectului şi nu la momentul depunerii dosarului de finanţare, cu atât mai mult cu cât nu exista obligaţia blocării sumelor respective, fiind irelevantă durata pentru care acestea au stat în contul bancar al societăţii.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta SC B. a apreciat că modalitatea obţinerii extraselor de cont în discuţie poate fi catalogată cel mult ca fiind o speculare a unui vid legislativ, care nu era de natură să contravină în vreun fel legii la momentul săvârşirii presupuselor fapte, context în care această împrejurare nu are valenţă penală şi nu poată fi valorificată din punct de vedere juridic în cauză.

S-a mai reţinut în rechizitoriu că inculpatul A. ar fi fost "reprezentant legal şi beneficiar real" al societăţilor C. SRL şi B., în condiţiile în care acesta nu a fost asociat al acestor societăţi. Or, A. a fost împuternicit pentru a acţiona în calitate de administrator al societăţilor şi reprezentant legal în relaţia cu AFIR, întrucât, la data depunerii cererilor de finanţare, asociaţii societăţilor nu aveau pregătirea profesională cerută de Ghidul solicitantului pentru a putea derula proiectele cu finanţare nerambursabilă (aveau nevoie de asistenţa unui profesionist, aşa cum indicau cerinţele Ghidului Solicitantului).

Recurenta SC B. a considerat că, în lipsa oricărei forme de participaţie a inculpatului A. la capitalul social al celor două societăţi, nu se poate avea în vedere calitatea de beneficiar al acestora, întrucât numai asociaţii sunt persoanele care pot beneficia de eventualele profituri realizate de societăţi, iar nu şi administratorul, care nu are în acelaşi timp şi calitatea de asociat.

Singurul motiv pentru care asociaţii celor două societăţi i-au solicitat lui A. să preia funcţia de administrator şi să fie reprezentant legal al acestor persoane juridice în faţa Autorităţii a fost cel al calificării profesionale a acestuia, calificare solicitată pentru îndeplinirea uneia din condiţiile specifice de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului pe Măsura 121 - "Beneficiarul sau reprezentantul legal al proiectului trebuie să dovedească o pregătire profesională, în raport cu proiectul." Ca atare, numirea lui A. ca reprezentant legal al proiectului a fost perfect legală şi justificată. În schimb, A. nu a deţinut vreodată calitatea de asociat al SC B.

Împrejurarea că inculpatul A., la anumite momente, a creditat societăţile cu sume de bani, care urmau a fi restituite ulterior, nu poate conduce la calificarea acestuia ca şi "beneficiar" al societăţilor, întrucât simpla restituire a unor împrumuturi nu este de natură a-i crea un avantaj din punct de vedere patrimonial.

În ceea ce priveşte acuzaţia de prezentare şi folosire de documente şi declaraţii false în vederea supradimensionării bugetelor estimative aprobate de AFIR, s-a solicitat să fie avute în vedere următoarele aspecte:

Normele legale relevante în speţă sunt constituite de art. 3 alin. (1) lit. b) din Normele Metodologice din 2011 de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobate prin H.G. nr. 875/2011 (în cele ce urmează denumite H.G. nr. 875/2011), analiza rezonabilităţii valorilor din bugetul orientativ revenind Autorităţii contractante, adică părţii civile - AFIR, fiind responsabilitatea exclusivă a acesteia. Astfel, conform art. 3 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din H.G. nr. 875/2011, APDRP avea obligaţia de a solicita direct oferte furnizorilor din piaţă sau, alternativ, de a verifica ofertele pe care le-au obţinut candidaţii, în vederea stabilirii realităţii şi rezonabilităţilor, iar conform art. 3 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 875/2011, bugetul orientativ propus de candidat nu obligă cu nimic Autoritatea contractantă, aceasta având obligaţia de a analiza modul de fundamentare a bugetului orientativ şi de a solicita micşorarea bugetului dacă acesta nu era corect dimensionat.

Faţă de prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 875/2011, s-a solicitat să se observe că atât ofertele avute în vedere la stabilirea bugetului orientativ, cât şi cele la care s-au efectuat achiziţiile de utilaje şi lucrări au fost, la vremea respectivă, la nivelul preţurilor medii practicate pe piaţă. Nu există, astfel, niciun indiciu care să susţină afirmaţiile potrivit cărora bugetul a fost supraevaluat în vederea obţinerii în mod nelegal a unor fonduri nerambursabile din surse de finanţare europene.

S-a mai arătat că, un alt element ignorat de acuzare este reprezentat de modul în care se derulează, în fapt, un astfel de proiect finanţat prin fonduri europene, principiul de bază fiind cel al rambursării cheltuielilor efectuate în prealabil de către beneficiar.

Astfel, depunerea unor oferte la momentul depunerii cererii de finanţare are caracter strict orientativ, nici beneficiarul şi nici autoritatea nefiind ţinute în vreun fel de una sau mai multe din acele oferte. Ulterior aprobării cererii de finanţare, rambursarea cheltuielilor se efectuează numai după verificarea de către autoritate atât a procedurii de achiziţie derulată de solicitantul-beneficiar cât şi, în special, a situaţiilor de lucrări verificate în teren şi confirmate de către experţii AFIR la faţa locului. Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte eventuala retragere a unei oferte de echipamente şi/sau lucrări de către ofertant, sau faptul că ofertantul nu îşi mai însuşeşte respectiva ofertă făcută la momentul prospectării de piaţă şi bugetarii proiectului în vederea depunerii cererii de finanţare, s-a apreciat că asemenea evenimente nu au absolut nicio înrâurire asupra derulării proiectului. Mai mult decât atât, acea aprobare a unui buget estimativ nu are absolut niciun efect asupra sumelor efectiv accesate de către solicitant, atât timp cât mecanismul de finanţare este cel descris mai sus, care asigură rambursarea către solicitant în mod exclusiv a unei părţi din sumele avansate către furnizor, sub condiţia verificării livrării produselor/prestării serviciilor şi conformităţii acestora cu scopurile avute în vedere de proiect şi cu obiectivele schemei de finanţare accesate.

Pe cale de consecinţă, recurenta SC B. a susţinut că întreaga construcţie prezentată de acuzare este lipsită de substanţă, întrucât pretinsa supradimensionare a bugetului estimativ al proiectului nu este aptă să producă rezultatul urmărit de norma de incriminare, şi anume fraudarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, acţiunea de bugetare a unui proiect fiind în mod complet decuplată de cea de acordare efectivă a sprijinului financiar.

În acelaşi sens, s-a arătat că, în cuprinsul ordonanţei procurorului nr. x/P/2019 din data de 29.10.2020, prin care s-a dispus clasarea cu privire la inculpatul A., pentru fapte similare, s-au reţinut următoarele:

"Analizând situaţia de fapt se constată că nu se poate discuta despre existenţa infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, art. 47 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, deoarece ofertele depuse în această etapă nu au fost utilizate în procedura de selecţie a ofertelor şi nu au produs nicio consecinţă în planul derulării celor trei proceduri de achiziţie din proiect. În aceste condiţii, nu suntem în prezenţa unor documente cu caracter esenţial, care au stat la baza încheierii contractelor de achiziţii prevăzute în proiect şi care să aibă ca rezultat direct obţinerea pe nedrept de fonduri. Pentru aceste considerente, se va dispune clasarea cauzei (...) întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală."

Referitor la acuzaţiile privind modul în care s-au desfăşurat procedurile de achiziţii de echipamente şi servicii de către cele două societăţi inculpate, s-a apreciat că acestea nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă, întrucât toate înscrisurile care au fost ridicate în legătură cu acele proceduri au fost întocmite, semnate şi ştampilate de reprezentanţi ai societăţilor emitente, astfel că nu se poate reţine ipoteza modificării lor prin contrafacere sau alterare de către vreunul din inculpaţii trimişi în judecată în cauză.

Simplul fapt al depunerii la dosarul cauzei a unor note întocmite de DLAF pentru a proba caracterul nereal al unor înscrisuri nu poate conduce la concluzia că împrejurarea de fapt a falsului a fost probată, întrucât o astfel de notă are caracterul unui act de sesizare al autorităţilor competente, iar nu de concluzie cu caracter ştiinţific sau, cu atât mai puţin, de probă în accepţiunea C. proc. pen., întrucât, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 61/2011 numai actele de control ale DLAF pot constitui mijloc de probă în procesul penal.

Apărarea arată că în ceea ce priveşte depoziţiile unor persoane care se recomandă ca fiind reprezentanţi ai diferiţilor ofertanţi, fără a putea face dovada acestei calităţi în mod legal, acestea nu pot răsturna prezumţia de autenticitate şi veridicitate a respectivelor oferte despre care acuzarea a afirmat că ar avea un caracter nereal. Beneficiarii FEADR, B. şi C., au luat toate măsurile impuse de Anexa IV din Contractul de finanţare pentru verificarea ofertanţilor participanţi în procedură. Comisia de evaluare numită de beneficiarul finanţării a verificat ofertanţii prin prisma certificatelor constatatoare emise de ORC, pe care ofertanţii le-au prezentat în forma cerută de lege (original sau copie legalizată).

În niciun caz, beneficiarul FEADR/comisia de selecţie numită de acesta nu avea obligaţia de a verifica prezenţa ofertanţilor la sediul lor, pentru a putea declara oferta ca fiind conformă. Aşadar, conform apărării, aria verificărilor cerute beneficiarilor FEADR de finanţator a fost pe deplin respectată de candidaţi.

Recurenta a susţinut că nu se poate pretinde că aria verificărilor preliminare pe care trebuia să le efectueze comisia de evaluare numită de beneficiar era mai mare decât aria verificărilor pe care le efectua însăşi Autoritatea, de vreme ce aceasta din urmă era responsabilă să analizeze realitatea şi rezonabilitatea ofertelor primite de beneficiar, conform art. 5 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 875/2011.

În continuare, s-a apreciat că este relevantă şi declaraţia martorului JJ. (audiat la data de 20.03.2017), fost asociat şi administrator al V. SRL:

"... ofertele pot fi trimise de oricine, nu sunt înregistrate în evidenţe, intervine un contract doar dacă se câştigă o licitaţie sau dacă cealaltă parte e de acord. Oricum, semnătura care angajează societatea intervine când se pun probleme de bancă sau ORC". Acelaşi martor a furnizat şi informaţii extrem de importante în legătură cu societatea W., menţionând că numiţii SSS., MM. şi TTT. sunt asociaţi atât la V. SRL, unde au acces la ştampila firmei, cât şi la W.

Audiată fiind de instanţă la data de 06.02.2017, martora UUU. (reprezentanta X. SRL) a arătat că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală, potrivit cărora societatea a participat la diferite licitaţii, a transmis de mai multe ori oferte de echipamente şi utilaje către diverse alte societăţi, arătând la final că "dacă aş fi câştigat o licitaţie presupun că m-aş fi descurcat să găsesc acele utilaje". În mod evident, o asemenea declaraţie nu poate fi folosită pentru a proba caracterul fals al ofertei care a fost înregistrată la B.

Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte veridicitatea ofertelor depuse de participanţii necâştigători V. SRL şi X. SRL, recurenta a considerat că nu s-a făcut în vreun fel dovada că aceste oferte nu ar fi reale şi, cu atât mai puţin, că inculpatul A. ar fi cunoscut caracterul nereal al acestor oferte şi ar fi decis, chiar şi în aceste condiţii, continuarea procedurilor de achiziţii pentru proiectul finanţat cu fonduri europene nerambursabile.

Singura suspiciune poate apărea în ceea ce priveşte societăţile V. şi W., având în vedere că martorul JJ. a arătat că 3 din cei 4 asociaţi ai V. erau şi asociaţi ai W., firma câştigătoare, dar această situaţie în mod evident o priveşte pe societatea câştigătoare din Bulgaria, singura care ar fi putut avea un interes în influenţarea licitaţiei şi deturnarea acesteia într-un anumit sens, iar nu B.

Recurenta SC B. a mai solicitat să se observe că, prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2015 din 28.02.2019 s-a dispus clasarea cauzei faţă de reprezentanţii LL. şi W., în legătură cu presupusul sprijin acordat inculpatului A. în prezenta cauză, aspect de natură să confirme faptul că cele reţinute în rechizitoriu în acest sens sunt simple supoziţii care nu au niciun fundament în realitatea obiectivă. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus clasarea faţă de suspectul PP., în ceea ce priveşte contractele încheiate între firma T. SRL cu C. SRL şi B. în sensul "distorsionării componentei concurenţiale", împrejurare care relevă faptul că şi aceste susţineri din actul de sesizare nu s-au confirmat.

S-a mai susţinut că, un alt aspect extrem de important este acela că, în condiţiile în care societatea care a depus cererea de finanţare şi implementează proiectul trebuie în mod obligatoriu să avanseze din surse proprii sumele necesare demarării şi derulării acestuia, urmând să i se ramburseze parte din aceste cheltuieli în urma validării acestora de către Autoritate, inculpatul A. nu ar fi avut niciun interes în supraevaluarea bugetului orientativ sau în acceptarea unor oferte supraevaluate în cadrul procedurilor de achiziţii. În mod evident, inculpatul A. avea tot interesul să obţină cele mai bune preţuri, iar singurii interesaţi în posibila supraevaluare ar fi fost chiar câştigătorii licitaţiilor organizate de către B.

În ceea ce priveşte pretinsa supraevaluare a valorii bunurilor şi serviciilor achiziţionate în baza ofertelor declarate câştigătoare, s-a solicitat să se observe că Autoritatea avea posibilitatea şi obligaţia ca pe tot parcursul derulării contractului de finanţare să verifice caracterul rezonabil al cheltuielilor făcute de solicitant şi să cenzureze orice derapaj. În cazul celor două societăţi, Autoritatea nu a ajuns la momentul verificărilor prealabile aprobării plăţii sumelor către C. sau B. la concluzia că aceste cheltuieli sunt supradimensionate în raport cu necesităţile reale ale acestora şi condiţiile curente de piaţă, astfel încât nu s-a demonstrat caracterul nerezonabil şi potenţial suspect al preţurilor la care cele două candidate la finanţarea din fonduri europene au achiziţionat echipamente şi servicii.

Fiind aplicabil principiul rambursării cheltuielilor efectuate în prealabil de către beneficiar, Autoritatea a decontat beneficiarilor FEADR strict cota (60%) din cheltuielile eligibile ale proiectului: (i) numai după ce plata preţului lucrărilor efectuate/echipamentelor livrate şi montate a fost efectuată de beneficiari în conturile antreprenorilor selectaţi şi (ii) după ce Autoritatea, prin experţii săi, a verificat în teren, la locul de implementare a Proiectului, realitatea livrărilor efectuate de antreprenori, precum şi valoarea livrărilor efectuate.

Astfel, experţii Autorităţii au verificat direct, prin propriile simţuri existenţa componentelor Proiectului şi valoarea lucrărilor executate. Ca atare, pe facturile emise de antreprenori, experţii autorităţii au menţionat olograf şi şi-au însuşit prin semnături şi ştampilă "Lucrări şi bunuri în valoarea de (...) RON constatate la vizita în teren Transa (...)

De altfel, apărarea arată că, în speţă, nici Direcţia Naţională Anticorupţie nu a contestat faptul că lucrările decontate de B. şi C. există şi că au fost efectuate în acord cu proiectele tehnice aprobate, în acest caz, constatându-se că implementarea proiectelor lor s-a realizat în modul declarat, neexistând nicio contradicţie între documentele depuse la Autoritate de beneficiar şi situaţia din teren.

Pentru toate cele învederate anterior, recurenta SC B. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, în conformitate cu art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., desfiinţarea deciziei recurate, şi în rejudecare, să se dispună achitarea sa, întrucât fapta concretă reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi părţilor. La data de 02 iunie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a depus concluzii scrise (cu depăşirea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.), solicitând respingerea recursurilor în casaţie, ca inadmisibile. Deopotrivă, a depus concluzii scrise şi intimata parte civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, la 06 septembrie 2022 (cu depăşirea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.), solicitând respingerea recursurilor în casaţie, ca nefondate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 iunie 2022. Prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 13 septembrie 2022.

Prin încheiere din data de 13 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., SC C. SRL, B. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 399/A din 01 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7 şi s-a fixat termen de judecată la data de 27 septembrie 2022, fiind citaţi recurenţii inculpaţi A., SC C. SRL, B. şi D. şi intimatele părţi civile.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 399/A din 01 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (Dosarul nr. x/2014) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

Cererile de recurs în casaţie au fost formulate în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplinesc condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen. Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că toţi recurenţii inculpaţi au invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Înalta Curte a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii fiind realizată în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica referitoare la absenţa condiţiilor de tipicitate subiectivă, nu este prevăzută de lege în cazul de recurs în casaţie indicat de apărare. Ipoteza absenţei condiţiilor de tipicitate subiectivă este prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", iar cazul de casare din art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., preia doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de lege) nu şi pe cea referitoare la vinovăţia prevăzută de lege. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prev. art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. - nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Referitor la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracţiunea de prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de reprezentant legal şi beneficiar real al societăţii SC B., prin folosirea de documente false, inexacte şi incomplete, atât cu prilejul depunerii cererii de finanţare, cât şi ulterior, în faza de executare a contractului de finanţare şi desfăşurare a procedurilor de achiziţii, în perioada aprilie 2011 - 2014, a obţinut fonduri nerambursabile în valoare de 3.291.619 RON.

Conform susţinerilor recurentului, acţiunile sale nu se circumscriu niciuneia dintre variantele alternative prevăzute de norma de incriminare, care să corespundă elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000. Recurentul a susţinut că fondurile pentru SC B. au fost obţinute legal, astfel încât nu s-a produs urmarea imediată a faptei incriminate de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, care constă în obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Deopotrivă, recurentul A. a susţinut că fără reţinerea infracţiunii prev. de art. 322 din C. pen. în concurs real cu infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declaraţii false" soluţia de condamnare menţinută în apel este în antiteză cu Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie a inculpatului D., se constată că şi aceasta este admisibilă pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracţiunea de prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Recurentul inculpat a susţinut că instanţa de apel a dispus condamnarea sa, fără să individualizeze atribuţiile de serviciu care se presupune că nu au fost îndeplinite şi care au condus la reţinerea infracţiunii de luare de mită.

Înalta Curte a constatat că şi cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata SC C. SRL este admisibilă pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracţiunea de prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

Conform susţinerilor recurentei, prin depunerea unor documente constatate ca fiind inexacte (respectiv a ofertelor pentru utilajele ce urmau a fi achiziţionate şi a extraselor bancare) odată cu cererile de finanţare pentru SC C. SRL, nu s-a realizat elementul material al infracţiunii prev. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât ofertele depuse aveau un caracter orientativ, urmărind să stabilească un buget estimativ al proiectelor ce se doreau a fi implementate, iar extrasele de cont atestau soldul contului la momentul eliberării lor, fără a se susţine că s-ar fi intervenit asupra conţinutului efectiv al acestora.

Referitor la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata SC B., instanţa de casaţie a constatat că şi aceasta este admisibilă pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracţiunea de prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

Recurenta a susţinut că nu s-a realizat elementul material al infracţiunii prev. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul A. - în calitate de reprezentant legal în relaţia cu AFIR - nu a folosit documente false, incorecte sau incomplete pentru a obţine fonduri europene în numele B.

Astfel cum s-a menţionat anterior, analiza acestor aspecte se poate realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul inculpat A., în sensul că a adoptat o nouă rezoluţie la data depunerii cererii de finanţare în numele SC C. SRL (aspect soluţionat printr-o hotărâre definitivă), astfel încât prima faptă reţinută în sarcina sa nu este tipică prin raportare la cea de-a doua trăsătură esenţială a infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, fiind absente elementele de tipicitate subiectivă prevăzute de norma de incriminare, Înalta Curte a constatat că aceasta nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie. Astfel cum s-a arătat anterior, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză (neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă) ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. preluând doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, cu privire la sfera de incidenţă a cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. reţinându-se următoarele:

"Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie altă situaţie în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., diferită de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă fără putinţă de tăgadă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii." (Î.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 417/RC/2021).

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 27 septembrie 2022, apărarea recurentului A. a arătat că în condiţiile în care s-ar fi reţinut că recurentul inculpat ar fi săvârşit infracţiunea prin prezentarea de documente false, era obligatoriu să se reţină şi săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 322 din C. pen. Totodată, recurentul inculpat a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, fiind, aşadar, incident cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Apărarea recurentelor inculpate SC C. SRL şi B. a solicitat admiterea recursului în casaţie, întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, având în vedere că activitatea presupus infracţională este situată, din punct de vedere temporar, anterior semnării contractelor de finanţare.

Apărarea recurentului inculpat D. a susţinut că nu s-a stabilit dacă foloasele primite de recurentul inculpat au fost pentru îndeplinirea, sau nu, a atribuţiilor de serviciu, solicitând achitarea acestuia pentru faptele prevăzute de dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 atât în forma autoratului, cât şi în cea a complicităţii.

Analizând recursurile în casaţie, potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 13 septembrie 2022, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen. În această cale de extraordinară de atac se analizează hotărârea definitivă pentru a se verifica dacă aceasta corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii în cazul unei decizii definitive.

Înalta Curte constată că toţi recurenţii inculpaţi au invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor şi probelor anterior constatate. Verificarea hotărârii recurate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în calea de atac a recursului în casaţie, ci doar în căile de atac ale contestaţiei în anulare şi revizuirii. (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021, Decizia nr. 284/Rc din 14 iunie 2022).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Pentru a verifica dacă inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. După cum se preciza anterior, legea stabileşte competenţa de a reţine o situaţie de fapt diferită de cea din stabilită prin decizia pronunţată în calea de atac a apelului doar în cazul căilor extraordinare de atac de tipul contestaţiei în anulare şi revizuirii.

În consecinţă instanţa urmează să verifice apărările formulate în calea de atac a recursului în casaţie constând în:

a) absenţa elementelor de tipicitate în considerarea caracterului orientativ al ofertelor depuse de către recurentele SC C. SRL şi B., şi a absenţei documentelor falsificate. Apărarea a arătat că, prin două ordonanţe date de procuror, până la soluţionarea apelului, s-a dispus clasarea cauzelor disjunse privind infracţiuni de fals. La data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prin Ordonanţa din data de 28 februarie 2019 se dispusese clasarea în cauza disjunsă prin rechizitoriu, în care au fost continuate cercetările pentru identificarea autorului documentelor false, depuse la dosarele celor patru societăţi, G., H., B. şi C., astfel că nu a existat niciun element din care să rezulte săvârşirea acestor fapte. Invitaţiile de participare, confirmările de participare şi ofertele depuse, precum şi rapoartele de selecţie sunt documente reale, care atestă împrejurări de fapt adevărate, iar nu înscrisuri falsificate;

b) absenţa elementelor de tipicitate în considerarea faptului că activitatea presupus infracţională este situată, din punct de vedere temporar, anterior semnării contractelor de finanţare pentru SC C. SRL şi B. SRL;

c) soluţia de condamnare menţinută în apel este în antiteză cu Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reţinerea ca modalitate de comitere a faptei în varianta folosirii sau prezentării de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete, putea îmbracă forma unei infracţiuni simple prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu condiţia să fi existat şi să fi fost identificate asemenea documente sau declaraţii utilizate sau înfăţişate de inculpatul A. în numele SC B., în baza cărora să se fi obţinut fondurile europene;

d) absenţa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care a fost condamnat inc. D., în absenţa îndatoririlor de serviciu în legătură cu care s-ar fi reţinut infracţiunea de luare de mită. Reperul legislativ din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, stabileşte în capitolul III modalitatea în care structurile de control desfăşoară activitatea de constatare a neregulilor, nu prevede atribuţii proprii pentru recurent;

Apărările sunt nefondate.

Textele de incriminare criticate de apărare au următorul conţinut:

Art. 181 din Legea nr. 78/2000

(1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active.

3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Art. 289. C. pen. Luarea de mită

(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Pornind de la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, referitor la infracţiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (două fapte) reţinute în sarcina inculpatului A. şi a inculpatelor persoane juridice SC C. SRL şi SC B., Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a constatat, în mod judicios, că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea în concurs real a două infracţiuni prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că în perioada 2011 - 2014 prin prezentarea de documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete, a solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 6,5 mil. RON, folosind în acest sens două societăţi comerciale, respectiv SC B. şi SC C. SRL, beneficiarul real al celor două societăţi comerciale fiind inculpatul A.

Totodată, instanţa de apel a constatat că inculpatul A. se face vinovat pentru săvârşirea în calitate de complice a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene [art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.], reţinându-se, în fapt, că a pus la dispoziţia inculpatului F. o parte din banii folosiţi de acesta din urmă pentru a obţine extrasele de cont necesare dovedirii asigurării cofinanţării şi s-a ocupat de executarea lucrărilor la cele două ferme aparţinând G. SRL şi H., prin societăţi controlate de el, la preţul supraevaluate. În ceea ce priveşte achiziţiile de echipamente, acestea de asemenea au fost realizate la preţuri supraevaluate, în baza înţelegerii existente între A. şi reprezentantul furnizorului LL., KK. S-a mai reţinut că inculpatul A. l-a ajutat pe F., pentru ca acesta, în calitate de reprezentant legal şi beneficiar real al societăţii SC H. SRL, prin folosirea de documente false, inexacte şi incomplete atât cu prilejul depunerii cererii de finanţare, cât şi ulterior, în faza de executare a contractului de finanţare şi desfăşurare a procedurilor de achiziţii, în perioada aprilie 2011 - 2014, să obţină fonduri nerambursabile în valoare de 2.692.719 RON.

Sub aspectul lipsei elementelor de tipicitate care este analizată în cadrul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. prezintă relevanţă probele şi faptele stabilite prin decizia recurată. Reanalizarea situaţiei de fapt este prevăzută de lege într-o cale de atac separată, şi anume cea a revizuirii [art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.].

Fapta incriminată de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune complexă, având un obiect juridic special, atunci când sunt absorbite infracţiunile de fals săvârşite de inculpaţi (ICCJ, Decizia nr. 566 din 5.06.2019, Dosar nr. x/2017, publicat în www.x.ro nr. 1 din 05 iunie 2019), sau o infracţiune simplă arunci când elementul material constă în acte de inducere în eroare prin folosirea sau prezentarea de declaraţii sau documente incomplete ori inexacte. Sunt ocrotite în egală măsură relaţiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile producătoare de efecte juridice, iar variantele de incriminare sunt legate atât de caracterul falsificat al declaraţiilor cât şi de caracterul inexact sau incomplet al acestora. Folosirea unor declaraţii false nu este deci singura modalitate de incriminare, Legea nr. 78/2000 incriminând nu numai folosirea de informaţii false, ci şi folosirea de declaraţii inexacte sau incomplete. În consecinţă, argumentul apărării referitor la legătura dintre soluţiile de clasare pentru săvârşirea unor infracţiuni de fals şi conţinutul infracţiunii incriminate de art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu conduce în mod automat la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din legea specială. O soluţie de clasare a unei cauze privind infracţiuni de fals, pronunţate într-un dosar de urmărire penală distinct de dosarul în care se efectuează cercetarea judecătorească cu privire la infracţiunea din art. 181 din Legea nr. 78/2000, nu are relevanţă în dosarul în care au fost administrate probe cu privire la infracţiunea din art. 181 Legea nr. 78/2000, fie în considerarea temeiului soluţie declasare, fie în considerarea conţinutului acuzaţiei. Conţinutul infracţiunii incriminate de art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu exclude, deci, o condamnare pentru această infracţiune atunci când Ministerul Public a dat o soluţie de clasare cu privire la unele infracţiuni de fals având în vedere că incriminarea are un conţinut alternativ care include atât varianta documentelor false cât şi aceea a documentelor incomplete ori inexacte, iar soluţia de clasare poată să privească lipsa de elemente pentru identificarea autorului falsurilor.

Suplimentar argumentelor care ţin de conţinutul infracţiunii din art. 181 din Legea nr. 78/200, şi care vizează incriminarea faptei şi în ipoteza folosirii de declaraţii inexacte sau incomplete, soluţiile de clasare invocate de apărare nu infirmă caracterul fals al înscrisurilor, deoarece au în vedere incertitudinea cu privire la autorul falsurilor. Prin rechizitoriul din data de 20.10.2014 emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, printre altele, s-a dispus disjungerea cauzei pentru identificarea autorului documentelor false, depuse la dosarele celor patru societăţi, G., H., B. şi C. Prin Ordonanţa din de 28 februarie 2019 dată în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât cercetările nu au condus la identificarea autorului/autorilor documentelor false.

Jurisprudenţa confirmă soluţia instanţei de apel: În situaţia comiterii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin folosirea de documente sub semnătură privată falsificate putem distinge între mai multe situaţii. Dacă înscrisul a fost falsificat de către cel care îl şi foloseşte pentru obţinerea de fonduri europene întotdeauna infracţiunea prevăzută de art. 290 va fi absorbită în conţinutul infracţiunii reglementată de art. 181 alin. (1), corecta încadrare juridică vizând doar această din urmă infracţiune. Dacă înscrisul a fost falsificat de către o altă persoană, autorul falsului va răspunde fie pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. dacă a înmânat actul pentru a fi folosit însă nu a cunoscut faptul că se va uzita pentru obţinerea de fonduri europene, fie, în situaţia în care a cunoscut acest ultim aspect, va răspunde pentru complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 181 comisă de cel care a folosit actul falsificat; cel care va utiliza înscrisul falsificat cu scopul de a obţine fonduri comunitare va răspunde exclusiv pentru săvârşirea infracţiunii din legea specială, uzul de fals fiind absorbit în aceasta. (ICCJ, Decizia nr. 566 din 5.06.2019, Dosar nr. x/2017)

În consecinţă, argumentele juridice din decizia instanţei de apel, referitoare la caracterul complex al infracţiunii şi la semnificaţia soluţiilor de clasare sunt concordate cu deciziile nr. 3/2020 şi nr. 4/2016

Instanţele au reţinut următoarele aspecte de fapt din care rezultă elementele de tipicitate cu privire la caracterul fals inexact sau incomplet al documentelor depuse de A.: Documentele şi declaraţiile false, inexacte şi incomplete folosite sau prezentate de A. au fost următoarele:Documente şi declaraţii cuprinse în dosarele cererilor de finanţare depuse de A. în numele celor două societăţi, prin care, pe de o parte, a ascuns faptul că a realizat o divizare artificială a aceluiaşi proiect de investiţii şi, pe de altă parte, a prezentat acte false în vederea întocmirii bugetului estimativ al proiectului (oferte de la trei producători, astfel cum se va arăta în continuare) şi extrase de cont necorespunzătoare adevărului prin care dovedea existenţa disponibilului necesar cofinanţării proiectelor; Documente şi declaraţii prezentate ulterior aprobării cererilor de finanţare şi încheierii contractelor de finanţare cu APDRP, constând în documente false privind procedurile de achiziţie echipamente şi lucrări. Documente false, depuse împreună cu cererea de finanţare, pe baza cărora s-a stabilit bugetul indicativ al proiectului. Odată cu cererile de finanţare pentru cele două societăţi, SC C. SRL şi SC B., au fost depuse câte trei oferte falsificate, semnate pentru conformitate cu originalul de A., pretins a fi fost emise de societăţile respective. Pe baza acestora au fost calculate bugetele indicative ale celor două investiţii. Se constată că sumele cuprinse în ofertele falsificate au fost în aşa fel calculate încât valoarea totală să permită obţinerea de fonduri nerambursabile la limita plafonului legal maxim de 800.000 de euro (793.424 euro în cazul SC B. şi 793.485 euro în cazul SC C. SRL).

Analizând aceste oferte s-a constatat că ştampila şi semnătura de pe oferta K. regăsită în dosarul SC C. SRL sunt asemănătoare ca amprentă şi suprapunere cu cele aplicate pe oferta regăsită în dosarul SC B., existând astfel suspiciunea că ofertele reprezintă o scanare şi/sau supraprintare a aceluiaşi document;

Caracterul fals al acestor oferte a fost confirmat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit.

De asemenea, instanţele au reţinut şi că

- procedurile de achiziţie au fost manipulate de A., invitaţiile de participare, confirmările de participare împreună cu ofertele depuse, procesele-verbale de deschidere şi selectare a ofertelor din partea societăţilor reprezintă documente false prezentate de A. Agenţiei şi, prin urmare, contractele de lucrări şi de furnizare bunuri încheiate cu SC W. şi SC T. SRL nu exprimă raporturi comerciale reale, fiind distorsionată componenta concurenţială, element esenţial pentru stabilirea eligibilităţii oricărei plăţi făcute în cadrul ajutorului public nerambursabil.

- Contrar susţinerilor inculpatului A., Curtea de apel a constatat odată cu cererile de finanţare pentru SC C. SRL şi SC B. au fost depuse oferte falsificate, semnate pentru conformitate de către acestea. Mai mult, aceste oferte au fost analizate în mod judicios de către judecătorul instanţei de fond, ajungându-se în mod corect la concluzia că sunt false. S-a precizat că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a fost confirmat caracterul fals al acestor oferte. În legătură cu aceste oferte, inculpatul A. a avut o poziţie sinceră, recunoscând că, de fapt le-a primit pe toate de la N.

- În ceea ce priveşte existenţa cofinanţării investiţiilor, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, extrasele bancare depuse odată cu cererea de finanţare reprezintă documente inexacte şi incomplete, în condiţiile în care activitatea infracţională a inculpatului A. s-a desfăşurat în felul următor:

- În data de 22.04.2011, în intervalul orar 17:09 - 17:30, patru operaţiuni bancare prin conturile SC C. SRL şi SC B. deschise la O. după cum urmează: la ora 17:09 a transferat din contul personal deschis tot la O. în contul SC B. suma de 1,23 mil RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont al SC B. pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare; la ora 17:23 a transferat din contul SC B. în contul personal deschis la O. aceeaşi sumă de 1,23 mil.RON; la ora 17:23 a transferat din contul SC B. în contul personal deschis la O. aceeaşi sumă de 1,23 mil - RON; la ora 17:26 a transferat din contul personal în contul SC C. SRL suma de 1,42 mil. RON după care, imediat, a solicitat extras de cont pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare; la ora 17:30 a transferat din contul SC C. SRL în contul personal deschis la O. aceeaşi sumă de 1,42 mil. RON. La sfârşitul zilei respective, SC C. SRL şi SC B. dispuneau sume modice de bani.

- Ulterior, A. a efectuat, în data de 26.04.2011, patru operaţiuni bancare prin conturile SC C. SRL şi SC B. deschise la P., astfel: a transferat din contul personal deschis tot la P. în contul SC B. suma de 1,1 mil.RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont al SC B. pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare; a transformat din contul SC B. în contul personal deschis la P. aceeaşi sumă de 1,1 mil. RON; a transferat din contul personal în contul SC C. SRL suma de 0.9 mil. RON după care, imediat, a solicitat extrasul de cont pe care l-a depus odată cu cererea de finanţare; a transferat din contul SC C. SRL în contul personal deschis la P. aceeaşi sumă de 0,9 mil. RON. La sfârşitul zile respective, SC C. SRL şi SC B. dispuneau sume de bani modice.

- Instanţa de apel a constatat, totodată, că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile prev. de art. 18 ind. alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 prin modul în care a desfăşurat procedura de achiziţie pentru cele două societăţi SC C. SRL şi SC B., judecătorul instanţei de fond, făcând o analiză judicioasă pe acest aspect.

Ca atare, soluţia din decizia Curţii de Apel concordă atât cu doctrina, cât şi cu practica judiciară şi nu este contrară căilor de atac pronunţate în unificarea practicii judiciare care au stabilit că: pct. 31 "din modul de incriminare a faptei de obţinere pe nedrept de fonduri europene rezultă că această faptă penală reprezintă o formă atipică a infracţiunii de înşelăciune".

- pct. 39 "din perspectiva conţinutului său constitutiv, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 implică, în esenţă, o inducere în eroare a autorităţilor contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, reprezentând, prin urmare, o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare, ce nu ar putea fi reţinută simultan cu incriminarea generală prevăzută de art. 215 din C. pen. din 1969". (Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 - publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 2 iunie 2016, Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii)

Contrar susţinerilor apărării, se observă că prin Decizia nr. 3/2020, în dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a statuat că "Indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului. Din analiza normei de incriminare rezultă că cerinţele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt falsificate, inexacte sau incomplete, fapta constituind infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri comunitare, bineînţeles, dacă subiectul activ a acţionat cu rea-credinţă. În raport cu aceste particularităţi ale laturii obiective a infracţiunii analizate se desprinde concluzia că legiuitorul a considerat că, în abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declaraţii care nu reflectă în mod complet realitatea prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, în sine, pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, fără a distinge după cum acele documente sau declaraţii au fost sau nu falsificate. De vreme ce activitatea de folosire a unor documente incomplete sau inexacte, dacă a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri comunitare, se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în aceleaşi condiţii ca şi activitatea de folosire a unor înscrisuri false, rezultă că falsificarea respectivelor înscrisuri nu este de esenţa infracţiunii analizate, reprezentând numai una din modalităţile normative alternative în care poate fi comis acest tip de fraudă. Prin urmare, între infracţiunea de fals în înscrisuri (indiferent de tipul acestora) şi infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu există un raport de condiţionare, cea dintâi nefiind necesară pentru existenţa celei de-a doua, care poate fi comisă şi în absenţa falsului."

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu sunt fondate argumentele recurentului inculpat A. în sensul că fără reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 322 din C. pen. în concurs real cu infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declaraţii false", acţiunile sale nu se circumscriu niciuneia dintre variantele alternative prevăzute de norma de incriminare, care să corespundă elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

Recurentul A. a mai susţinut că folosirea de documente falsificate sau declaraţii falsificate presupune uzul acestor acte, iar, în situaţia în care se reţine o modalitate alternativă a laturii obiective a infracţiunii, folosirea de documente inexacte presupune că actele nu sunt false, fiind incorect întocmite. Astfel, dacă documentele nu cuprind toate datele şi informaţiile necesare pentru stabilirea unei situaţii de fapt acestea sunt inexacte.

Or, pentru existenţa infracţiunii este irelevant dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînţeles, dacă subiectul activ a acţionat cu rea-credinţă. În acest sens s-a pronunţat şi Decizia nr. 3/2020, în dezlegarea unei chestiuni de drept, precitată.

În ceea ce priveşte critica recurentului A. conform căreia nu s-ar fi produs urmarea imediată a faptei incriminate de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât fondurile pentru SC B. au fost obţinute legal, se observă că instanţa de apel a făcut un examen al probatoriului administrat în cauză şi a constatat că odată cu cererile de finanţare pentru SC C. SRL şi SC B. au fost depuse oferte falsificate, semnate pentru conformitate de către acestea, caracterul fals fiind confirmat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte constată că infracţiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., cât şi săvârşirea acestor fapte în forma complicităţii, pentru care a fost condamnat inculpatul prin decizia recurată, întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestuia exced cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură.

Apărarea celor două societăţi comerciale condamnate (SC C. SRL şi SC B. SRL) a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât ofertele depuse aveau un caracter orientativ şi au fost depuse în perioada premergătoare semnării contractului cu finanţare europeană, făcând trimitere la H.G. nr. 875/2011 care prevede că toate documentele sunt reanalizate şi restudiate în faza ulterioară semnării contractului. S-a susţinut că dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu pot incrimina perioada premergătoare semnării contractului, ci efectiv prezentarea de documente false sau inexacte în perioada de implementare a contractului.

În ceea ce priveşte argumentele susţinute de SC C. SRL şi SC B. referitoare la plasarea temporală a ofertelor în vederea accesării fondurilor din bufetul Comunităţilor Europene, se observă că nu poate fi înlăturată răspunderea penală a acestora, întrucât legiuitorul nu restrânge conţinutul infracţiunii la această împrejurare, documentele putând fi folosite sau prezentate în orice etapă a procedurii până la momentul efectuării plăţilor din fondurile europene (ICCJ, S. pen., Decizia nr. 403 din 5 noiembrie 2020, Dosar nr. x/2016).

În continuare, se constată că prin decizia penală atacată, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. (două fapte).

A fost menţinută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Apărarea recurentului inculpat D. a susţinut că nu s-a motivat de către instanţele de fond şi apel dacă atribuţiile de serviciu au fost efectuate sau nu în mod defectuos de către inculpat. Recurentul a susţinut că hotărârile penale nu fac referire la atribuţia de serviciu care nu a fost îndeplinită, deşi din materialul probator rezultă că a întocmit acte, procese-verbale şi l-a ajutat pe beneficiar, nefiind identificat elementul potrivit căruia inculpatul nu a îndeplinit atribuţiile, şi nici modalitatea defectuoasă în care au fost întocmite.

De asemenea, recurentul a susţinut că nu se cunoaşte dacă foloasele primite de recurentul inculpat, respectiv două bidoane de suc, un platou de prăjituri şi 300 euro, au fost pentru îndeplinirea, sau nu, a atribuţiilor de serviciu, apreciind, totodată că, instanţa de apel nu a analizat dacă la momentul în care inculpatul a primit foloasele materiale mai avea sau nu atribuţii de serviciu.

Argumentele recurentului D. nu sunt fondate. Procedând, aşadar, la analiza tipicităţii obiective a infracţiunii de luare de mită, reţinută în sarcina inculpatului, se constată că acesta, în calitatea sa de angajat al OJPDRP Braşov, la data efectuării controalelor, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, prin aceea că a întocmit rapoarte de control favorabile celor două societăţi şi a furnizat informaţii şi documente lui F. S-a constatat că în schimbul ajutorului acordat inculpatul D. a primit diverse foloase materiale.

Faptele reţinute contrazic susţinerile apărării şi conduc la concluzia întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă, inclusiv sub aspectul legăturii dintre foloasele primite şi atribuţiile de serviciu: După încheierea contractelor de finanţare, în cursul anilor 2012 - 2013, în faza de implementare a proiectelor, recurentul D. care era persoana însărcinată cu efectuarea controalelor din cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov (OJPDRP Braşov) şi-a încălcat atribuţiile de serviciu întrucât în cadrul controalelor efectuate nu a evidenţiat elementele din care rezulta divizarea artificială a proiectelor de afaceri şi nici suspiciunile de fals privind documentele folosite pentru accesarea fondurilor europene. S-a reţinut că prin activitatea de sprijin, de consiliere şi de furnizare a unor informaţii, recurentul a acordat un ajutor inculpaţilor F. şi A., a întocmit rapoarte favorabile celor două societăţilor G. SRL şi H. SRL şi i-a furnizat informaţii şi documente lui F., obţinând diverse avantaje materiale.

Pornind de la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârile atacate, se constată că, după încheierea contractelor de finanţare, în faza de implementare a proiectelor, F. şi A. au beneficiat de ajutorul acordat de E. şi D., persoanele însărcinate cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control şi Antifraudă (MADR-DGCA) şi, respectiv, din cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov (OJPDRP Braşov). Acest ajutor a avut la bază relaţia de prietenie existentă între cei doi oameni de afaceri şi reprezentanţii organelor de control, precum şi diverse avantaje materiale obţinute de aceştia din urmă. În consecinţă, în cadrul controalelor efectuate de cei doi funcţionari nu au fost evidenţiate nici elementele din care rezulta divizarea artificială a proiectelor de afaceri şi nici suspiciunile de fals privind documentele folosite pentru accesarea fondurilor europene.

Aşadar, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită din data de 08.10.2013 constând în primirea de către inculpatul D. a unor produse alimentare şi a unui plic conţinând suma de 300 euro, în data de 22.10.2013, Curtea de apel a constatat că, deşi au fost înlăturate interceptările telefonice realizate de către SRI, sunt probe care să conducă la concluzia că acesta a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Înalta Curte apreciază că există concordanţă între situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare şi încadrarea juridică reţinută şi că infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. pentru care a fost condamnat D. prin decizia recurată, întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

În continuare, se observă că instanţa de apel a pronunţat soluţia de achitare pentru infracţiunea de folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, reţinând că probele dosarului demonstrează că cererile de finanţare şi contractele de finanţare au fost depuse de F. pentru SC G. SRL, H. SRL în anul 2011, iar actele de complicitate ale inculpatului D. au constatat în întocmirea proceselor-verbale încheiate ulterior la datele de 21.10.2013, respectiv 24.10.2013.

Însă, contrar susţinerilor apărării, considerentele soluţiei de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în forma complicităţii (raportat la art. 48 din C. pen.) nu conduc la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită. O soluţie de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. pentru una dintre infracţiunile care compun pluralitatea nu conduce în mod direct la constatarea absenţei elementelor constitutive pentru cealaltă infracţiune a pluralităţii. Elementele constitutive distincte prevăzute de lege pentru infracţiunile care compun concursul de infracţiuni permit o soluţie de condamnare pentru una dintre infracţiuni şi o soluţie de achitare în considerarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. pentru o alta, de exemplu, atunci când instanţa de apel reţine că mijlocul real care a condus la actele de fraudă pentru determinarea ofertei câştigătoare a unei proceduri de achiziţie publică a fost reprezentat de un act de corupţie al unuia dintre funcţionarii care aveau atribuţii în legătură cu achiziţia şi nu de un act de falsificare a unor documente. Se constată că existenţa elementelor conţinutului infracţiunii de corupţie prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. nu depinde şi nici nu este influenţată de folosirea de declaraţii false, inexacte sau incomplete, astfel că soluţia de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu produce consecinţe asupra elementelor de tipicitate prevăzute pentru infracţiunea de luare de mită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., SC C. SRL, D. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 399/A din 01 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial, până la prezentarea avocatului ales, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în cuantum de 80 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., SC C. SRL, D. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 399/A din 01 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial, până la prezentarea avocatului ales, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în cuantum de 80 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.

GGC - ED