Failure to verify securing measures within one-year statutory deadline does not trigger automatic lapse or right cessation.

Asupra contestaţiilor de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2016, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 2502 C. proc. pen., s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de încetare de drept a măsurilor asigurătorii formulate de inculpaţi, precum şi de persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C.

În temeiul art. 2502 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile şi asupra mijloacelor fixe aparţinând inculpaţilor D., E., F., G. şi SC H. SRL, luate prin ordonanţele din 14.10.2015, 21.10.2015 şi 07.12.2015 ale Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, dispuse în Dosarul nr. x/2015

În temeiul art. 2502 C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare, aparţinând inculpaţilor D., I. şi SC H. SRL, luate prin ordonanţele din 28.10.2015 ale Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în Dosarul nr. x/2015

În temeiul art. 2502 C. proc. pen., s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii formulate de inculpaţi, precum şi de persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C.

Pentru a pronunţa această soluţie, evaluând, în cadrul prev. de art. 2502 C. proc. pen., măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale faţă de inculpaţii E., D., I., F., G. şi SC H. SRL (trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2015 din 15.01.2016 al Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală), instanţa a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au fundamentat luarea măsurilor asigurătorii continuă să existe şi că nu a intervenit niciun element de noutate care aibă aptitudinea de a modifica sau de a justifica revocarea sau ridicarea acestora.

Corelativ, a notat că cererile de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpaţi şi de persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C. sunt neîntemeiate.

În acest sens, a reţinut că textul art. 2502 C. proc. pen. nu prevede sancţiunea încetării de drept a măsurilor asigurătorii în cazul neverificării temeiniciei acestora în intervalul de timp prevăzut de lege şi că, fiind de strictă reglementare, dispoziţiile procesual penale care stabilesc sancţiunea încetării de drept a măsurilor preventive nu poate fi aplicată, prin analogie, şi în materia măsurilor asigurătorii, regimurile juridice diferite ale celor două instituţii nepermiţând acest lucru.

A mai reţinut că, în contextul în care textul art. 2502 C. proc. pen. nu o prevede, aplicarea sancţiunii încetării de drept a măsurilor asigurătorii în situaţia neverificării acestora în termenele stabilite constituie o adăugare la lege, care aduce atingere principiilor care guvernează materia penalului.

În fine, a notat că nu a procedat la verificarea măsurilor asigurătorii la termenul anterior (situat în intervalul de 1 an de la ultima verificare), întrucât a dat prevalenţă dreptului inculpaţilor la un proces echitabil (în componenta privind dreptul la apărare), care trebuie să guverneze orice procedură, deci inclusiv cea prev. de art. 2502 C. proc. pen.

Deopotrivă, instanţa a reţinut ca neîntemeiată cererea distinctă de încetare de drept a măsurii asigurătorii formulate de persoanele interesate B. şi C., notând că, în pofida susţinerilor acestora, apartamentul sechestrat face parte din bunurile imobile aparţinând SC H. SRL asupra cărora s-a luat măsura asigurătorie a sechestrului prin ordonanţa din 21.X.2015, context în care este evident faptul că persoanele interesate nu aveau cum să figureze nici în actul procesual susmenţionat şi nici în dosar şi că în raport cu acestea nu s-a verificat măsura asigurătorie.

Instanţa a respins şi cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii formulate de inculpaţi, reţinând că, raportat la acuzaţiile aduse acestora, măsurile au fost instituite cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 32 din Legea nr. 656/2002 şi că, date fiind complexitatea cauzei, numărul de inculpaţi cercetaţi şi ansamblul vast al materialului probator administrat, acestea sunt în continuare necesare şi proporţionale cu scopul pentru care au fost instituite, chiar şi după 6 ani de la instituirea lor.

În acelaşi context, instanţa a înlăturat apărările inculpaţilor, reţinând că acestea fie sunt rezultatul unor erori de interpretare (cele privind configuraţia dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 356/2014) sau chestiuni ce trebuiau invocate în procedura prev. de art. 250 alin. (1) C. proc. pen. (lipsa constituirii de parte civilă la momentul instituirii măsurilor asigurătorii), fie sunt chestiuni eminamente de fond, ce nu pot fi valorificate în procedura pendinte (celelalte apărări formulate de inculpaţi).

Totodată, a respins cererea ridicare a măsurii asigurătorii formulată de persoana interesată SC A. SRL, reţinând că există suspiciunea rezonabilă că, la momentul transferului dreptului de proprietate al celor două apartamente către societatea susmenţionată, inculpatul D. cunoştea că există o anchetă în derulare împotriva sa, astfel că operaţiunea juridică de translaţie a dreptului de proprietate reprezintă doar o modalitate prin care acesta a încercat să sustragă bunuri de la instituirea sechestrului, împiedicând, totodată, recuperarea prejudiciilor cauzate părţilor civile şi a cheltuielilor de judecată, dar şi confiscarea specială sau extinsă.

În fine, instanţa a respins şi cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii formulate de persoanele interesate B. şi C., reţinând că, în condiţiile în care există informaţii că inculpaţii aveau cunoştinţă de ancheta care se derula încă din anul 2009, actul de dare în plată semnat de persoana interesată B. (care nu era terţ, ci o persoană cu autoritate de decizie în SC H. SRL, fiind asociat şi administrator al inculpatei) atât în calitate de debitoare, cât şi de creditoare, încheiat în urma creditării societăţii, în perioada 13.11.2014 - 21.09.2015, reprezintă doar o modalitate prin care s-a încercat să se sustragă bunuri de la instituirea sechestrului, împiedicându-se astfel recuperarea prejudiciilor cauzate părţilor civile şi a cheltuielilor de judecată, dar şi confiscarea specială sau extinsă, care se poate aplica în cazul bunurilor înstrăinate prin acte translative de proprietate dovedite ca îmbrăcând forma simulaţiei.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestaţie inculpaţii E., D., I., F., G. şi SC H. SRL şi persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C.

În motivarea căilor de atac, toţi contestatorii au solicitat, în principal, constatarea încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a verificării lor după expirarea termenului de 1 an prevăzut de lege, iar în subsidiar, ridicarea acestora ca urmare a depăşirii termenului rezonabil al ingerinţei în dreptul lor de proprietate asupra bunurilor sechestrate (doar inculpaţii E., D., I., F., G.).

Solicitarea de ridicare a măsurilor asigurătorii a fost susţinută de inculpaţii F. şi G. şi pentru argumente vizând încălcarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la provenienţa pretins neilicită a bunurilor supuse confiscării, respectiv la lipsa constituirilor de parte civilă la momentul instituirii lor şi, prin aceasta, la inexistenţa scopului dispunerii măsurilor procesuale contestate.

Cu titlu particular, inculpata SC H. SRL a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii invocând: greşita reţinere a perioadei infracţionale prin raportare la perioada sa de funcţionare; caracterul excesiv al măsurilor asigurătorii raportat la valoarea bunurilor şi veniturilor dobândite în pretinsa perioada infracţională 2009 - 2014; instituirea acestora asupra unor bunuri dobândite la data de 19.01.2015, în afara perioadei pretins infracţionale.

La rândul lor, persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C. au solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii, invocând caracterul licit al dobândirii de către inculpaţii D. şi SC H. SRL a bunurilor sechestrate şi buna lor credinţă în translaţia ulterioară a proprietăţii acestora.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 8 iunie 2022, sub nr. x/2016/a14, având termen de judecată fixat la data de 14 iunie 2022.

La termenul fixat, apărătorii contestatorilor şi reprezentantul Ministerului Public au formulat concluziile detaliat redate în practicaua prezentei încheieri.

*

Procedând la evaluarea contestaţiilor pe baza actelor dosarului, Înalta Curte, în opinie majoritară, urmează a le respinge, ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

În Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală s-au instituit măsuri asigurătorii (sechestru penal şi/sau poprire) asupra bunurilor inculpaţilor E., D., I., F., G. şi SC H. SRL, după cum urmează:

- prin ordonanţa din 14.10.2015, pusă în aplicare prin procesele-verbale din 29.10.2015 - asupra unităţii individuale înscrise în CF nr. x Reşiţa, provenită din conversia de pe hârtie a CF x Reşiţa Română, nr. top. x - spaţiu comercial la mezanin, cu o suprafaţă construită de 157,63 mp., cota de 30,73 mp. din părţile de folosinţă comună, cota 31/650 din teren intravilan înscris în CF x Reşiţa, provenită din conversia de pe hârtie a CF x, nr. top. x din suprafaţa totală de 650 mp., imobil situat administrativ în Reşiţa, strada x, nr. 5, la mezanin, judeţul Caraş-Severin, în valoare de 292.200 RON, aparţinând inculpatului E., până la concurenţa sumei de 24.432.579 RON;

- prin ordonanţa din 28.10.2015 - asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise pe numele inculpatului E. (cu excepţia conturilor aferente cardurilor de pensii/salarii ajutoare sociale în care procentul de poprire va fi de 1/3 din venituri) la J. SA. Cluj-Napoca, până la concurenţa sumei de 24.432,579 RON;

- prin ordonanţa din 14.10.2015, pusă în aplicare prin procesele-verbale din 27.10.2015 şi 29.10.2015, asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului D., până la concurenţa sumei de 24.432.579 RON:

- imobil constând în apartament nr. x/A, compus din o cameră, bucătărie, baie, boxă la subsol, cu 2,31% din teren în folosinţă, cu nr. cad. x, cote părţi comune 2,31% (terenul clădit şi neclădit, fundaţiile, faţadele, pereţii despărţitori dintre apartamente, intrarea uscată, poarta de intrare, casa scării, coridoarele, spălătoria de la subsol, podul cu urcarea la pod, şarpanta, învelitoarea, branşamentul electric, apă, canal, toate instalaţiile şi dependinţele folosite în comun) înscris în CF x Timişoara, nr. CF vechi x, situat în mun. Timişoara, jud. Timiş, strada x nr. x, în valoare de 176.100 RON;

- imobil constând în apartament nr. x/B, situat la etajul I, compus din o cameră, cameră de alimente, antreu comun în 1/3 parte cu 0,79% p.c. şi teren în folosinţă, cu nr. cad. x, părţile comune fiind terenul clădit şi neclădit, fundaţiile, faţadele, pereţii despărţitori dintre apartamente, intrarea uscată, poarta de intrare, casa scării, coridoarele, spălătoria de la subsol, podul cu urcarea la pod, şarpanta, învelitoarea, branşamentul electric, apă, canal, toate instalaţiile şi dependinţele folosite în comun, înscris în CF x Timişoara, nr. CF vechi x, situat în mun. Timişoara, jud. Timiş, strada x nr. x, ap. x/B, dat în plată pentru stingerea creanţei în sumă de 125.500 RON;

- imobil categoria teren extravilan, în suprafaţă totală de 5670 mp., categoria de folosinţă pădure, situat în comuna Târnova, jud. Caraş-Severin, individualizat în tarla UP II, parcela UA 13/B, înscris în CF nr. x Târnova, jud. Caraş-Severin, nr. cadastral x, în preţul de 15.309 RON;

- imobil categoria teren extravilan, în suprafaţă totală de 5850 mp., categoria de folosinţă pădure, situat în comuna Târnova, jud. Caraş-Severin, individualizat în tarla UP II, parcela UA 13/A, înscris în CF nr. x Târnova, jud. Caraş-Severin, nr. cadastral x, în preţul de 15.795 RON;

- imobilul categoria teren extravilan, situat în Valea Bârzavei (Salastiuta), în suprafaţă măsurată de 11.800 mp., înscris în CF nr. x Târnova, nr. cadastral/topografic x, categoria folosinţă: 2900 mp. - păşune, 2900 mp. - fâneaţă, 6000 mp. - păşune, în valoare de 20.000 RON.

- prin ordonanţa din 28.10.2015 - asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise pe numele inculpatului D. (cu excepţia conturilor aferente cardurilor de pensii/salarii ajutoare sociale în care procentul de poprire va fi de 1/3 din venituri) la J. SA. Cluj-Napoca, K. SA., L. SA. şi M. SA., până la concurenţa sumei de 24.432,579 RON (la data instituirii popririi inculpatul figurând cu solduri în valoare de 17.65 RON şi 302.75 RON la J.);

- prin ordonanţa din 28.10.2015 - asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise pe numele inculpatului I. (cu excepţia conturilor aferente cardurilor de pensii/salarii ajutoare sociale în care procentul de poprire va fi de 1/3 din venituri) la J. SA. Cluj-Napoca, N. SA. şi O. SA., până la concurenţa sumei de 24.432,579 RON (la data instituirii popririi inculpatul figurând cu solduri în valoare de 15.42 RON la N.);

- prin ordonanţa din 07.12.2015 - pusă în executare prin procesul-verbal din 11.12.2015, asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatei F., până la concurenţa sumei de 24.432,579 RON:

- teren intravilan în suprafaţă de 726 mp. înscris în CF x Reşiţa, nr. cadastral x, şi construcţie înscrisă în CF x Reşiţa, nr. cadastral x;

- teren intravilan în suprafaţă de 1254 mp. şi construcţii, înscrise în CF x Reşiţa, nr. cadastral x;

- teren intravilan în suprafaţă de 6.363 mp., înscris în CF x Reşiţa, nr. cadastral x, şi construcţiile aferente având nr. topo;

- apartament în suprafaţă de 71 mp. situat în mun. Reşiţa, str. x, jud. Caraş-Severin.

- prin ordonanţa din 07.12.2015, pusă în executare prin procesul-verbal din 11.12.2015 - asupra terenului intravilan în suprafaţă de 450 mp. şi construcţii, situate în mun. Reşiţa, str. x, jud. Caraş-Severin, înscris în CF x Reşiţa, aparţinând inculpatului G., până la concurenţa sumei de 60.000 euro şi 32.000 RON;

- prin 2 ordonanţe din 21.10.2015, puse în aplicare prin procesele-verbale din 22.10.2015, 26.10.2015, 29.10.2015 şi 30.10.2015 - asupra bunurilor imobile şi mobile şi mijloacelor fixe aparţinând inculpatei SC H. SRL, până la concurenţa sumei de 24.432.579 RON;

- locul de parcare x, situat în municipiul Bucureşti, Calea x, subsol x, compus din parcare cu o suprafaţă utilă de 25 mp., împreună cu cota parte de 8,72 mp. din părţile şi dependinţele comune ale ansamblului P., care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună, forţată şi perpetuă a tuturor coproprietarilor ansamblului, precum şi dreptul de proprietate a cotei părţi de teren aferent parcării, în suprafaţă de 5,63 mp., din întregul teren pe care se află construit ansamblul, în valoare de 59,562.21 RON;

- apartamentul nr. x al imobilului din Municipiul Bucureşti, Calea x, a localităţii Bucureşti, compus din trei camere de locuit şi dependinţe (bucătărie, baie, hol, baie), având o suprafaţă utilă de 101,72 mp., balcon 7,43 mp., balcon 2,16 mp., rezultând o suprafaţă totală de 111,31 mp, împreună cu cota parte de 35,47 mp. din părţile şi dependinţele comune ale ansamblului P., care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună, forţată şi perpetuă a tuturor coproprietarilor ansamblului, precum şi dreptul de proprietate a cotei părţi de teren aferent apartamentului, în suprafaţă de 22,92 mp., din întregul teren pe care se află construit ansamblul, în valoare de 570,311.94 RON;

- autoturism, valoare de inventar 163.000 RON;

- autoturism, valoare de inventar 3.863 RON;

- autoturism, valoare de inventar 2609,94 RON;

- autoturism, valoare de inventar 6.158,97 RON;

- autoturism, valoare de inventar 50.821,14 RON;

- autoturism valoare de inventar 13.500;

- autoturism- valoare de inventar 6.6671 RON;

- Motostivuitor - valoare de inventar 10.000 RON;

- imobil compus din teren intravilan, având categoria de folosinţă curţi construcţii, în suprafaţă totală tabulară de 2060 mp. şi construcţii de sub A1.1, având destinaţia construcţii industriale şi edilitare - clădire restaurant, situat în comuna Şoimuş, judeţul Hunedoara, având număr cadastral/topografic x pentru teren şi x pentru construcţie, drept de proprietate intabulat în CF nr. x Şoimuş, judeţul Hunedoara, nr. CF vechi x, în valoare de 139,889.62 RON;

- imobil compus din teren în suprafaţă de 5.660 mp., categoria de folosinţă curţi construcţii, cu construcţia depozit de dinamită, în suprafaţă construită de 100 mp., construită din piatră şi bolţari, în anul 1970, având racord electric, cod construcţie C1, imobil situat administrativ în municipiul Reşiţa, zona Cariera Valea Domanului, zona Stârnic, judeţ Caraş-Severin, având nr. cadastral x, pentru teren şi pentru construcţie, număr topografic (înscris în CF nr. x Reşiţa, judeţul Caraş Severin, în valoare de 43,000 RON;

- imobil înscris în CF nr. x Timişoara, nr. CF vechi x, cu nr. top. x/III, constând în apartamentul nr. x, situat în Mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş, compus din: un antreu, una cameră, una cameră, una cameră alimente, una bucătărie, una baie, magazie şi pivniţă, cu cote părţi comune de 38%, având părţi comune: terenul construit şi neconstruit, poarta de intrare cu intrarea uscată, podul cu intrarea, racordul de apă, branşamentul electric, WC-ul din curte şi coridorul, în valoare de 37.500 euro;

- imobil înscris în CF nr. x Timişoara, nr. CF vechi x, cu nr. top. x/I, constând în apartamentul nr. x, situat în Mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş, compus din: un antreu, una bucătărie, una cameră, una cameră, magazie, cu o cotă de 32% parte din terenul în suprafaţă de 738 mp înscris în CF x Timişoara în proprietate, cu cote părţi comune de 32%, având părţi comune: terenul construit şi neconstruit, poarta de intrare cu intrarea uscată, podul cu intrarea, racordul de apă, branşamentul electric, WC-ul din curte şi coridorul, în valoare de 45.500 euro;

- imobil înscris în CF nr. x Timişoara, nr. CF vechi x, cu nr. top. x/II, constând în apartamentul nr. x, situat în Mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş, compus din: un antreu, una bucătărie, una cameră, magazie, cu o cotă de 30% parte din terenul în suprafaţă de 738 mp. înscris în CF x Timişoara în proprietate, cu cote părţi comune de 30%, având părţi comune: terenul construit şi neconstruit, podul cu intrarea, racordul de apă, branşamentul electric, WC-ul din curte şi coridorul, în valoare de 42.000 euro;

- construcţiile de sub A1.1. şi A1.2., reprezentând Hală P şi corp administrativ P+2E, situate în Timişoara, în suprafaţă măsurată de 2796 mp, cu destinaţia construcţii administrative şi social culturale, cu nr. cadastral x, de sub A1.1 şi anexe P situate în Timişoara, în suprafaţă măsurată de 564 mp, cu destinaţia construcţii anexă, cu nr. cadastral x, de sub A1.2, înscrise în CF nr. x Timişoara, situate administrativ în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, în valoare de 190,000 RON;

- construcţiile de sub A1.1., reprezentând clădire administrativă P+2E, situată în Timişoara, în suprafaţă măsurată de 177 mp, cu destinaţia construcţii administrative şi social culturale, cu nr. cadastral x, de sub A1.1, înscrise în CF nr. x Timişoara, situată administrativ în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, în valoare de 30,000 RON.

- prin ordonanţa din 28.10.2015 - asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise pe numele inculpatei SC H. SRL la J. SA. Cluj-Napoca, până la concurenţa sumei de 24.432,579 RON (la data instituirii popririi inculpata figurând cu solduri în valoare de 1.885.26 RON şi 0.97 RON la J.).

Măsurile procesuale au fost întemeiate, în drept, în cazul sechestrului asigurător - pe dispoziţiile art. 249 şi urm. C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 32 şi 33 din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., excepţie făcând sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului G., care a fost fundamentat doar pe dispoziţiile art. 249 şi urm. C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., iar în cazul propririi - pe dispoziţiile art. 249, art. 251 şi art. 253 alin. (4) C. proc. pen., art. 112 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 1121 C. pen., raportat la art. 32 şi 33 din Legea nr. 656/2002, iar în cazul inculpatei SC H. SRL şi cu trimitere la art. 11 din Legea nr. 241/2005.

În fapt, temeiurile avute în vedere la dispunerea măsurilor asigurătorii au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării lor, raportat la natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor (cu excepţia inculpatului G.), iar pe de altă parte, necesitatea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei şi/sau a confiscării speciale sau extinse.

Măsurile asigurătorii au fost menţinute prin rechizitoriul nr. x/2015 din 15 ianuarie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală prin care s-a dispus trimiterea în judecată (printre alţii) a inculpaţilor:

1. E. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen. şi bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen., constând în aceea că:

- în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Q. SRL, SC AAAA. SRL, SC R. SRL, S. SRL, SC H. SRL şi asociat coordonator al T., împreună cu inculpaţii D. şi U., alături de inculpaţii V., I. şi F., au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi bancrută frauduloasă, la care au aderat inculpaţii G., W. şi X., în cadrul grupului, inculpatul E. având atât rolul de a coordona modul de emitere a facturilor fiscale de către firmele din grup, în principal funcţie de necesitatea deducerii cheltuielilor şi de TVA firmelor de practicieni în insolvenţă, urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor sus-menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (prestări/achiziţii de servicii şi bunuri), sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului şi a impozitului pe profit/venit, cât şi de a înstrăina bunuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale în insolvenţă, la o valoarea subevaluată, către societăţi comerciale, pe care le controlau membrii grupării infracţionale, precum şi de a stabili destinaţia ulterioară a acestor bunuri;

- în perioada octombrie 2009 - 2014, în calitate de administrator al societăţilor comerciale sus menţionate, cât şi de asociat coordonator al societăţii de practicieni în insolvenţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a coordonat modul de emitere a facturilor fiscale de către firmele din grup situate pe palierele 1 şi 2 infracţionale (astfel cum au fost descrise la secţiunea situaţia de fapt di rechizitoriu), în funcţie de necesitatea deducerii cheltuielilor şi de TVA firmelor de practicieni în insolvenţă, urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor sus-menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (prestări/achiziţii de servicii şi bunuri de la societăţile comerciale situate pe palierul 1 şi 2 astfel cum au fost descrise la secţiunea situaţia de fapt), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA şi a impozitului pe profit/venit, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 6.023.336 RON reprezentând TVA dedus nejustificat pe baza unor documente fictive, cât şi impozit pe profit/venit urmare a creşterii artificiale a cheltuielilor

- în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2009 -2014, a supus unui proces de reciclare suma de 18.409.243 RON, prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale (SC Q. SRL, SC Y. SRL, SC AAAA. SRL, SC R. SRL, SC Z. SRL, SC AA. SRL, SC H. SRL, SC BB. SRL, SC CC. SRL, SC DD. SRL, SC EE. SRL, SC FF. SRL, SC GG. SRL, SC HH. SRL) şi ale firmelor de practicieni în insolvenţă (II., T. şi AA.), bani care au fost utilizaţi pentru achiziţionarea unor imobile ori pentru finanţarea activităţii firmelor din grup în funcţie de necesităţile acestora sau pentru a fi retraşi în numerar de către membrii grupării, care i-au predat inculpatului D., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită;

- în perioada 2008 -2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator judiciar şi apoi lichidator ale societăţilor aflate în insolvenţă/faliment, respectiv SC JJ. SRL Reşiţa, SC KK. SRL LL., SC MM. SA. Reşiţa, SC NN. SA. Deva - Filiala Bradmin, SC BBBB. SA. Anina, SC NN. SA. Deva - Filiala Poiana Ruscă, SC OO. SA. Oţelu Roşu, SC PP. SRL Timişoara, SC QQ. SRL Caransebeş, SC RR. SRL SS., SC TT. SRL Timişoara, SC CCCC. SA. Reşiţa, SC UU. SRL Deva, SC DDDD. SA. Deva, SC EEEE. SA., SC VV. SA. Reşiţa, cu intenţie, a înstrăinat la o valoare subevaluată bunuri ale debitorilor cu privire la care era deschisă procedura insolvenţei sau/şi a falimentului aflate în portofoliul T., AA. şi II., unor societăţi comerciale controlate de către acesta, cu scopul de a fi valorificate ulterior la valoarea reală, în vederea obţinerii ilicite a unui procent din suma obţinută, modalitate în care au fost prejudiciaţi creditorii acestor societăţi comerciale aflate în procedura specială;

2. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 C. pen., bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen., luare de mită, prev. de art. 289 C. pen., dare de mită, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. (3 acte materiale); participaţie improprie la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 52 rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. (2 acte materiale), participaţie improprie la comiterea infracţiunii fals intelectual, prev. de art. 52 rap. la art. 321 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. (2 acte materiale) şi uz de fals, prev. de prev. de art. 323 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen., constând în aceea că:

- în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator de drept al SC Q. SRL, SC Y. SRL, SC AAAA. SRL, SC R. SRL, SC Z. SRL, SC AA. SRL şi administrator în fapt al SC H. SRL (administrator E.), SC BB. SRL (administrator V.), SC CC. SRL (administrator V.), SC DD. SRL (administrator V.), SC EE. SRL (administrator V.), SC FF. SRL (administrator V.), SC GG. SRL (administrator V.), SC HH. SRL (administrator I.) şi asociat coordonator al T. şi AA., împreună cu inculpaţii E. (asociat coordonator al T. şi administrator al SC H. SRL, S. SRL, SC R. SRL, SC AAAA. SRL, SC Q. SRL) U. (asociat coordonator în cadrul II. şi asociat/administrator în cadrul SC AA. SRL, SC Z. SRL), alături de inculpaţii V., I. şi F. au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi bancrută frauduloasă, la care au aderat inculpaţii G., W. şi X., în cadrul grupului, inculpatul D. având rolul de a coordona modul de emitere şi înregistrare a facturilor fiscale de către firmele din grup, în funcţie de necesitatea deducerii cheltuielilor şi de TVA firmelor de practicieni în insolvenţă, urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor sus-menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (prestări/achiziţii de servicii şi bunuri), de a emite facturi fiscale cu scopul de a ascunde efectuarea unor operaţiuni frauduloase sau de a radia firmele utilizate în circuitul evazionist, de a stabili sumele de bani care trebuiau depuse/retrase în/din conturile bancare ale societăţilor comerciale, de a primi în numerar banii ridicaţi, sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului şi a impozitului pe profit/venit, cât şi de a stabili bunurile care urmau să fie achiziţionate la o valoarea subevaluată de către societăţi comerciale, pe care acesta le controla, de la firmele în insolvenţă, precum şi destinaţia ulterioară a acestor bunuri;

- în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al societăţilor comerciale sus menţionate şi de asociat coordonator al societăţilor de practicieni în insolvenţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a coordonat modul de emitere şi înregistrare a facturilor fiscale de către firmele din grup situate pe palierele 1 şi 2 infracţionale (astfel cum au fost descrise la secţiunea situaţia de fapt), în funcţie de necesitatea deducerii cheltuielilor şi de TVA a firmelor de practicieni în insolvenţă, urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor susmenţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (prestări/achiziţii de servicii şi bunuri de la societăţile comerciale situate pe palierul 1 şi 2), a emis facturi fiscale cu scopul de a ascunde efectuarea unor operaţiuni frauduloase şi a radiat firmele utilizate în circuitul evazionist, a stabilit sumele de bani care trebuiau depuse/retrase în/din conturile bancare ale societăţilor comerciale, din care a primit în mare parte în numerar banii ridicaţi, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA şi a impozitului pe profit/venit, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 6.023.336 RON reprezentând TVA dedus nejustificat pe baza unor documente fictive, cât şi impozit pe profit/venit urmare a creşterii artificiale a cheltuielilor;

- în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2009 - 2014, a supus unui proces de reciclare suma de 18.409.243 RON, prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale (SC Q. SRL, Y. SRL, SC AAAA. SRL, SC R. SRL, SC Z. SRL, SC AA. SRL, SC H. SRL, SC BB. SRL, SC CC. SRL, SC DD. SRL, SC EE. SRL, SC FF. SRL, SC GG. SRL, SC HH. SRL) şi firmelor de practicieni în insolvenţă pe care le controla (II., T. şi AA.), bani care au fost utilizaţi pentru achiziţionarea unor imobile ori pentru finanţarea activităţii firmelor din grup, în funcţie de necesităţile acestora sau pentru a fi retraşi în numerar de către membrii grupării, care i-au predat inculpatului D., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită;

- în perioada 2008 - 2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator judiciar şi apoi lichidator al societăţilor aflate în insolvenţă/faliment, respectiv SC JJ. SRL Reşiţa, SC KK. SRL LL., SC MM. SA. Reşiţa, SC NN. SA. Deva - Filiala Bradmin, SC BBBB. SA. Anina, SC NN. SA. Deva - Filiala Poiana Ruscă, SC OO. SA. Oţelu Roşu, SC PP. SRL Timişoara, SC QQ. SRL Caransebeş, SC RR. SRL SS., SC TT. SRL Timişoara, SC CCCC. SA. Reşiţa, SC UU. SRL Deva, SC DDDD. SA. Deva, SC EEEE. SA. şi SC VV. SA. Reşiţa, cu intenţie, a înstrăinat la o valoare subevaluată bunuri ale debitorilor cu privire la care era deschisă procedura insolvenţei sau/şi a falimentului, aflate în portofoliul T. SPRL, AA. şi II., unor societăţi comerciale controlate de către acesta, cu scopul de a fi valorificate ulterior la valoarea reală, în vederea obţinerii ilicite a unui procent din suma obţinută, modalitate în care au fost prejudiciaţi creditorii acestor societăţi comerciale aflate în procedura specială;

- în perioada 2008 - 2011, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a remis inculpatului G., judecător în cadrul Tribunalului Caraş-Severin, suma de 60.000 euro, disimulată sub forma vânzării-cumpărării unui teren forestier în suprafaţă de 11.520 mp. situat pe raza localităţii Târnova, judeţul Caraş-Severin şi, în două rânduri, câte 1000 RON, cu scopul ca magistratul să îşi îndeplinească necorespunzător atribuţiile de serviciu, în sensul creării unor situaţii favorabile (repartizarea preferenţială a firmei de lichidatori judiciari în dosarele în care D. avea interes sau adoptarea unor soluţii conform intereselor acestuia în dosarele de insolvenţă unde a fost desemnat);

- în calitate de administrator judiciar/lichidator, pe perioada derulării procedurii insolvenţei şi, mai apoi, a falimentului SC KK. SRL LL., a primit suma de 10000 euro de la denunţătorul WW., cu scopul de a aproba cesionarea în favoarea SC XX. SRL a unor sume de bani pe care SC KK. SRL LL. le avea de încasat de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin;

- la data de 17 noiembrie 2010, cu intenţie, a instigat pe inculpatul YY. să se prezinte la Biroului Notarului Public "ZZ." din municipiul Reşiţa, spre a încheia contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/2010 cu inculpatul G., iar la data de 16 februarie 2011, s-a prezentat la acelaşi birou notarial spre a încheia cu inculpatul YY., de asemenea fictiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2011, actele respective fiind redactate şi autentificate de către notarul public fără a cunoaşte caracterul fictiv al acestora;

- a depus la organele fiscale, în vederea înregistrării în calitate de proprietar, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2011 de către Biroului Notarului Public "ZZ." din mun. Reşiţa, urmată de folosirea aceluiaşi înscris cu ocazia partajării bunurilor comune din data de 07.08.2014, la B.N.P. "AAA." din Bucureşti;

3. I., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen. şi bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic.art. 35 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen., constând în aceea că:

- în perioada 2009 - 2014, în calitate de angajat al T. şi AA. şi de administrator al SC HH. SRL, împreună cu inculpaţii D., E., U., V. şi F., a constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi bancrută frauduloasă, la care au aderat inculpaţii G., W. şi X., în cadrul grupului, inculpatul I. având rolul: de a emite facturi fiscale pentru firmele unde era angajat şi de către firma unde deţinea calitatea de administrator, în principal, funcţie de necesitatea deducerii cheltuielilor şi de TVA firmelor de practicieni în insolvenţă, urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor susmenţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (prestări/achiziţii de servicii şi bunuri); de a emite facturi fiscale cu scopul de a ascunde efectuarea unor operaţiuni frauduloase sau de a radia firmele utilizate în circuitul evazionist; de a dispune înregistrarea fictivă în evidenţa contabilă a unor creanţe la valoarea nominală achiziţionate de la inculpatul V., precum şi plata în numerar a acestora, sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului şi a impozitului pe profit/venit; de a achiziţiona bunuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale în insolvenţă, la o valoarea subevaluată, urmată de înstrăinarea către alte către societăţi comerciale, controlate de către membrii grupării infracţionale; de a efectua plăţi/ridicări de sume de bani spre a fi predate, personal sau prin interpus, inculpatului D.; de a prelua, prin intermediul SC HH. SRL, creanţele firmelor aflate în insolvenţă, ce erau cesionate de către membrii grupului infracţional la o valoare modică;

- în perioada octombrie 2009 - 2014, în calitate de angajat al T. şi AA. şi administrator al SC HH. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis facturi fiscale pentru firmele unde era angajat şi pentru firma unde deţinea calitatea de administrator, în funcţie de necesitatea deducerii cheltuielilor şi de TVA firmelor de practicieni în insolvenţă, urmată de evidenţierea în contabilitatea T., AA. şi II., de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (prestări/achiziţii de servicii şi bunuri); a emis facturi fiscale cu scopul de a ascunde efectuarea unor operaţiuni frauduloase; a dispus înregistrarea fictivă în evidenţa contabilă a SC HH. SRL a unor creanţe la valoarea nominală achiziţionate de la inculpatul V., precum şi plata în numerar a acestora, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA şi a impozitului pe profit/venit, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 6.023.336 RON reprezentând TVA dedus nejustificat pe baza unor documente fictive, cât şi impozit pe profit/venit urmare a creşterii artificiale a cheltuielilor;

- în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2009 - 2014, a supus unui proces de reciclare suma de 18.409.243 RON, prin transferuri succesive între conturile bancare ale SC HH. SRL şi firmelor de practicieni în insolvenţă (T., AA. şi II.), bani care au fost utilizaţi pentru achiziţionarea unor imobile ori pentru finanţarea activităţii firmelor din grup, în funcţie de necesităţile acestora sau pentru a fi retraşi în numerar de către membrii grupării, spre a fi predaţi inculpatului D., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa lor ilicită;

- în perioada 2008 - 2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale: a achiziţionat creanţele unor societăţi comerciale cu scopul de a solicita intrarea lor în insolvenţă potrivit celor stabilite de inculpatul D.; a aprobat, în calitate de creditor majoritar, onorariul solicitat de către lichidatorul D., precum şi deciziile luate de către acesta; a achiziţionat la preţuri subevaluate bunuri ale firmelor în insolvenţă aflate în portofoliul T., AA. şi II., cu scopul de a le înstrăina ulterior la o valoare mult superioară, în cazul următoarelor societăţi comerciale: SC MM. SA. Reşiţa, SC UU. SRL, SC BBB. SA., SC DDDD. SA., SC CCC. SRL, SC DDD. SRL, SC EEEE. SRL, SC UU. SRL, SC AA. SRL, SC EEE. SRL, SC FFF. SRL, SC JJ. SRL Reşiţa, SC KK. SRL LL., SC NN. SA. Deva - Filiala Bradmin, SC BBBB. SA. Anina, SC NN. SA. Deva - Filiala Poiana Ruscă, SC PP. SRL Timişoara, SC QQ. SRL Caransebeş, SC RR. SRL SS., SC TT. SRL Timişoara, SC VV. SA. Reşiţa, modalitate în care au fost prejudiciaţi creditorii acestor societăţi comerciale aflate în procedura specială;

4. F., pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen. şi bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen., constând în aceea că:

- în perioada 2009 - 2014, în calitate de asociat coordonator în cadrul T. şi II. şi de administrator al SC HH. SRL, împreună cu inculpaţii D., E., U., V. şi I., a constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi bancrută frauduloasă, la care au aderat inculpaţii G., W. şi X., în cadrul grupului, inculpata F. având rolul: de a emite facturi fiscale pentru firmele de practicieni în insolvenţă şi de către firma unde deţinea calitatea de administrator, în principal, funcţie de necesitatea deducerii cheltuielilor şi de TVA firmelor de practicieni în insolvenţă, urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor susmenţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (prestări/achiziţii de servicii şi bunuri); de a emite facturi fiscale cu scopul de a ascunde efectuarea unor operaţiuni frauduloase sau de a radia firmele utilizate în circuitul evazionist, controlate de D., E. şi U., care au desfăşurat activităţi comerciale, precum: SC R. SRL, SC AAAA. SRL şi SC Q. SRL; de a dispune înregistrarea fictivă în evidenţa contabilă a unor creanţe la valoarea nominală achiziţionată precum şi plata în numerar a acestora, sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului şi a impozitului pe profit/venit; de a achiziţiona bunuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale în insolvenţă, la o valoarea subevaluată, urmată de înstrăinarea către alte către societăţi comerciale, controlate de către membrii grupării infracţionale; de a efectua plăţi/ridicări de sume de bani spre a fi predate, personal sau prin interpuşi, inculpatului D.; de a prelua, prin intermediul SC HH. SRL, creanţele firmelor aflate în insolvenţă, ce erau cesionate de către membrii grupului infracţional la o valoare modică;

- în perioada octombrie 2009 - 2014, în calitate de asociat coordonator în cadrul T. şi II. şi de administrator al SC HH. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis facturi fiscale în funcţie de necesitatea deducerii cheltuielilor şi de TVA firmelor de practicieni în insolvenţă, urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor susmenţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (prestări/achiziţii de servicii şi bunuri); a ajutat la radierea societăţilor comerciale unde calitatea de administrator a fost deţinută de către inculpaţii D., E., U. şi V.; a emis facturi fiscale în numele societăţii comerciale şi a celor 2 firme de practicieni în insolvenţă, cu scopul de a ascunde efectuarea unor operaţiuni frauduloase; a dispus înregistrarea fictivă în evidenţa contabilă a unor creanţe la valoarea nominală, achiziţionate de la firmele în insolvenţă, precum şi plata în numerar a acestora, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA şi a impozitului pe profit/venit, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 6.023.336 RON reprezentând TVA dedus nejustificat pe baza unor documente fictive, cât şi impozit pe profit/venit urmare a creşterii artificiale a cheltuielilor;

- în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2009 - 2014, a supus unui proces de reciclare suma de 18.409.243 RON, prin transferuri succesive între conturile bancare ale SC HH. SRL şi ale firmelor de practicieni în insolvenţă (T., AA. şi II.), bani care au fost ulterior utilizaţi pentru achiziţionarea unor imobile ori pentru finanţarea activităţii firmelor din grup, în funcţie de necesităţile acestora sau pentru a fi retraşi în numerar de către membrii grupării, spre a fi predaţi inculpatului D., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa lor ilicită;

- în perioada 2008 - 2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale: a achiziţionat creanţele unor societăţi comerciale, cu scopul de a solicita intrarea lor în insolvenţă, potrivit celor stabilite de inculpatul D.; a aprobat, în calitate de creditor majoritar, onorariul solicitat de lichidatorul D., precum şi deciziile luate de către acesta; a achiziţionat la preţuri subevaluate bunuri ale firmelor în insolvenţă aflate în portofoliul T., AA. şi II., cu scopul de a le înstrăina ulterior la o valoare mult superioară, în cazul următoarelor societăţi comerciale: SC MM. SA. Reşiţa, SC UU. SRL, SC BBB. SA., SC DDDD. SA., SC CCC. SRL, SC DDD. SRL, SC EEEE. SRL, SC UU. SRL, SC AA. SRL, SC EEE. SRL, SC FFF. SRL, SC JJ. SRL Reşiţa, SC KK. SRL LL., SC NN. SA. Deva - Filiala Bradmin, SC BBBB. SA. Anina, SC NN. SA. Deva - Filiala Poiana Ruscă, SC PP. SRL Timişoara, SC QQ. SRL Caransebeş, SC RR. SRL SS., SC TT. SRL Timişoara, SC VV. SA. Reşiţa, modalitate în care au fost prejudiciaţi creditorii acestor societăţi comerciale aflate în procedura specială;

5. G., pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen., luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. (4 acte materiale), fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. (2 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii de de bancrută frauduloasă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen., participaţie improprie la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. şi participaţie improprie la comiterea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen., constând în aceea că:

- în perioada 2009 - 2010, în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Caraş-Severin, a sprijinit o grupare infracţională iniţiată de către inculpatul D., care a fost constituită cu scopul de a înstrăina active ale unor firme aflate în faliment, în vederea obţinerii unor foloase materiale, sens în care a pretins şi primit diferite sume de bani;

- în perioada 2009 - 2010, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat la înstrăinarea unor active ale firmelor cu privire la care era declanşată procedura insolvenţei sau, după caz, a falimentului (SC CCCC. SA., SC KK. SRL), prin aceea că, în calitate de judecător sindic investit cu soluţionarea dosarelor având ca obiect soluţionarea acestor proceduri, a aplicat prevederile Legii nr. 85/2006 privind insolvenţa (în vigoare în acel moment), de natură a favoriza pe inculpatul D. în a solicita deschiderea procedurii falimentului sau pentru a putea valorifica bunurile acestor societăţi comerciale, cunoscând despre activităţile frauduloase desfăşurate de către lichidatorul judiciar (nu a dispus înlocuirea acestuia, deşi i-au fost aduse la cunoştinţă aspecte care justificau această măsură; l-a numit discreţionar pe inculpatul D., la solicitarea acestuia, în cauzele unde avea interes; a adoptat soluţii potrivit intereselor inculpatului D.), modalitate în care au fost prejudiciaţi creditorii societăţilor comerciale aflate în procedura specială;

- în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Caraş-Severin, în perioada 2008 - 2010, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a primit: suma de 30000 RON de la denunţătorul WW.; sumele de 60.000 euro şi 20000 RON (în două tranşe) de la inculpatul D., cu scopul de a-şi îndeplini necorespunzător atribuţiile de serviciu pe parcursul judecării unor dosare având ca obiect insolvenţa unor societăţi comerciale (repartizarea preferenţială a firmei de lichidatori judiciari în dosarele în care D. avea interes sau adoptarea unor soluţii conform intereselor acestuia şi ale lui WW.);

- în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Caraş-Severin, în perioada 2012 - 2013, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, nu a menţionat în declaraţiile de avere că deţine mai multe obiecte de artă (tablouri) achiziţionate de la galerii de artă din Bucureşti şi Cluj-Napoca, deşi avea această obligaţie legală;

- la data de 17 noiembrie 2010, cu intenţie, a determinat pe notarul public ZZ. ca aceasta, fără vinovăţie, să-şi încalce atribuţiile de serviciu (prev. de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 care stabilesc în sarcina notarului public "obligaţia să desluşească raporturile juridice dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice") cu ocazia redactării şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2010, încheiat în fals cu inculpatul YY. şi

6. SC H. SRL, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen., constând în aceea că:

- în perioada 2009 - 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii de bunuri şi servicii cu privire la care cunoştea că sunt fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA şi impozit pe venit/profit, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 6.023.336 RON, reprezentând TVA şi impozit pe venit/profit;

- în perioada 2009 -2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a supus unui proces de reciclare suma de 18.409.243, provenită din comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi bancrută frauduloasă, prin transferuri succesive între conturile bancare ale acestei societăţi de practicieni în insolvenţă şi cele ale societăţilor comerciale controlate de inculpaţii D., E., U., V., I. şi F., precum şi ale societăţilor comerciale în insolvenţă sau faliment pe care le avea în portofoliul de clienţi, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa lor ilicită.

Cauza, în care, alături de inculpaţii susmenţionaţi, au mai fost trimişi în judecată încă 11 inculpaţi (deci, în total, 17 inculpaţi), a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 19.01.2016, în cameră preliminară, iar din luna noiembrie 2016 se află în procedura judecăţii pe fond.

Instanţa de fond a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii instituite faţă de inculpaţi în cursul urmăririi penale prin încheierea din 16.04.2021 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 596 din 16.06.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), iar ulterior prin încheierea din 13.05.2022, ce face obiectul contestaţiilor în cauza pendinte.

În acest context, procedând la verificarea hotărârii contestate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen.(text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, (...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanţă (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile."

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.

O astfel de excepţie este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 241/2005, text de lege care, atât la momentul instituirii măsurilor asigurătorii contestate, cât şi în prezent, are următorul conţinut:

"În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Deopotrivă, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002, act normativ în vigoare la momentul instituirii măsurilor asigurătorii în speţă, "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie"

Acest text de lege se completa cu cel al art. 33 din acelaşi act normativ, conform căruia:

"(1) În cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor.

(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă.

(4) Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării.

(5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi veniturilor sau altor beneficii materiale obţinute din bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal.

(6) Pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen."

Aceste dispoziţii legale au fost fidel menţinute prin Legea nr. 129/2009 (prin care, la data 21 iulie 2019, a fost abrogată şi înlocuită Legea nr. 656/2002), art. 50 din acest act normativ stabilind că:

"În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în condiţiile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare", iar art. 51:

(1) În cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile privind confiscarea bunurilor din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă.

(4) Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării.

(5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi veniturilor sau altor beneficii materiale obţinute din bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal."

Pe de altă parte, potrivit art. 289 alin. (3) C. pen. "banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent".

Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005 şi Legea nr. 656/2002 (în prezent, Legea nr. 129/2019), respectiv, de art. 289 C. pen., necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de chiar natura acestor infracţiuni.

În acest caz particular, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpaţii E., D., I., F. şi SC H. SRL sunt trimişi în judecată, printre altele, pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălarea banilor, iar inculpatul G., pentru infracţiunea de luare de mită.

Or, infracţiunile de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpaţilor intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, iar infracţiunile de spălare a banilor imputate acestora - sub incidenţa art. 32 din Legea nr. 656/2002 (actual art. 50 din Legea nr. 129/2019) care, aşa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunilor prevăzute de cele două legi speciale.

Aceeaşi obligativitate instituie şi dispoziţiile art. 289 alin. (3) C. pen. în cazul infracţiunii de luare de mită.

Ca urmare, în speţă, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate găsindu-şi izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 2502 C. proc. pen., controlul instanţei fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporţionalităţii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor şi restrângerea drepturilor persoanelor acuzate şi, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situaţia patrimonială a inculpaţilor.

Prin încheierea contestată, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut măsurile asigurătorii instituite faţă de inculpaţii E., D., I., F., G. şi SC H. SRL în cursul urmăririi penale şi, corelativ, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente, a respins cererile de constatare a încetării de drept şi, respectiv, de ridicare a măsurilor asigurătorii, formulate de inculpaţi şi de persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C.

Contestatorii critică această hotărâre, invocând, sub un prim aspect, nelegalitatea ei, derivată, în esenţă, în principal, din faptul menţinerii măsurilor asigurătorii în condiţiile în care, urmare verificării lor cu depăşirea termenului de 1 an prev. de 2502 C. proc. pen., acestea ar fi încetat de drept.

Altfel spus, invocând caracterul de termen substanţial al reperului temporal susmenţionat, contestatorii susţin că sancţiunea nerespectării lui nu poate fi alta decât încetarea de drept a măsurilor asigurătorii.

Critica formulată este neîntemeiată.

Dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen. au fost introduse în fondul activ al legislaţiei procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina organelor judiciare obligaţia de a verifica, din oficiu, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecăţii.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activităţii de urmărire penală şi judecată la nivel naţional.

Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ susmenţionat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea:

"În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depăşind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficienţa măsurilor aflate la dispoziţia ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporţionate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spaţii, proprietatea unor terţi de bună credinţă având calitatea de custode ai bunurilor, precum şi cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuţiilor ANABI, avansate din bugetul instituţiei ar putea fi disproporţionate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidenţiată de către procurori şi judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea şi eficientizarea sistemului naţional de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni".

Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii lor raportat la ingerinţa adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, şi o consecinţă, în sens de sancţiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potenţial neverificate în intervalul de timp impus.

În speţă, susţinând că, în lipsa unei atari sancţiuni, textul de lege precitat nu este apt a asigura finalitatea avută în vedere de legiuitor la reglementarea lui, lipsindu-l, astfel, de eficacitate, apărarea invocă aplicabilitatea, prin analogie, în materia măsurilor de siguranţă, a prevederilor art. 241 C. proc. pen., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive, acesta fiind al doilea argument al criticii invocate.

Natura juridică şi consecinţele fundamental distincte ale celor două categorii de măsuri procesuale asupra drepturilor individuale se repercutează şi asupra temeiurilor şi regimurilor juridice ale celor două instituţii şi exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituţii în cadrul celeilalte.

De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală şi în privinţa măsurilor asigurătorii, situaţiile de încetare de drept a măsurilor preventive prev. de art. 241 C. proc. pen. nu pot fi extinse, prin analogie, şi în privinţa celor dintâi.

Pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, textul în discuţie (art. 241 C. proc. pen.) nu conţine o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidenţă este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare şi aplicare.

Mai mult, deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 C. proc. pen. nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Or, în condiţiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lui, este evident că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depăşire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.

O atare concluzie este susţinută şi de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situaţie în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acţiune la instanţa civilă [art. 397 alin. (5) C. proc. pen.].

De altfel, aceeaşi opinie a exprimat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa recentă (încheierea din 21 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2021 al secţiei penale).

În fine, Înalta Curte constată că, în pofida susţinerilor apărării, în ipoteza examinată nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen., întrucât această dispoziţie legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menţinute, astfel că dispoziţiile legale precitate nu-şi găsesc aplicabilitate în materia de referinţă.

Prin urmare, solicitarea comună a contestatorilor de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen. este neîntemeiată, concluzie în considerarea căreia evaluarea susţinerilor acestora cu privire la inexistenţa unor motive imputabile lor care ar fi condus la parcurgerea procedurii cu încălcarea termenului legal apar ca fiind superflue.

Fără a o invoca-o în mod expres, apărarea a antamat şi nelegalitatea încheierii atacate derivată din pretinsa omisiune a judecătorului fondului de a motiva, complet şi convingător, soluţiile dispuse.

Critica formulată este deopotrivă neîntemeiată.

În cuprinsul actului procedural atacat au fost expuse, într-o formă sintetică, dar elocventă, argumentele faptice şi juridice pe care judecătorul fondului şi-a fundamentat soluţia menţinerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, în cursul urmăririi penale, faţă de contestatori şi, respectiv, a celei corelative de respingere a cererilor de încetare de drept/ridicare a acestora.

Deşi, aparent, argumentaţia judecătorului are un caracter succint, ea reflectă cu suficientă concizie considerentele esenţiale pentru care acesta a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii subzistă şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă, aceste motive vizând, pe de o parte, constatarea persistenţei obligativităţii legale a instituirii/menţinerii măsurilor procesuale analizate raportat la natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, iar pe de altă parte, subzistenţa caracterului proporţional al acestora, atât din perspectiva scopului pentru care au fost dispuse, cât şi a duratei lor.

Împrejurarea că, în mod firesc, contestatorii nu achiesează argumentelor judecătorului fondului, nu afectează substanţa motivării încheierii atacate, care este suficientă pentru a permite instanţei de control judiciar, într-o cale de atac devolutivă ca cea de faţă, să examineze cauza sub toate aspectele şi să cenzureze toate statuările în fapt şi în drept ale primei instanţe.

Or, în baza propriului examen, Înalta Curte constată, concordant judecătorului de la instanţa de fond, că măsurile asigurătorii analizate satisfac în continuare exigenţele de necesitate (decurgând din lege) şi proporţionalitate care au stat la baza dispunerii lor, criticile de netemeinicie invocate de contestatori fiind, deopotrivă, neîntemeiate.

Astfel, în ceea ce priveşte cerinţa proporţionalităţii măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată îndeplinită în continuare această exigenţă, atât prin raportare la scopul urmărit prin dispunerea lor, cât şi, în mod particular, la valoarea estimată a sumelor ce s-ar impune a face obiectul confiscării speciale sau extinse, în condiţiile în care acestea nu vor servi acoperirii prejudiciului produs în cauză.

Înalta Curte notează în acest sens că ceea ce invocă contestatorii inculpaţi E., D., I., F. şi G. şi contestatoarea persoană interesată SC GGG. SRL în actuala procedură este caracterul disproporţionat al restrângerii dreptului lor de a se folosi de bunurile sechestrate/poprite, faţă de scopul urmărit prin instituirea măsurilor procesuale, raportat la durata acestora.

Evaluând această chestiune, Înalta Curte constată că, deşi, într-adevăr, în cauză, măsurile asigurătorii contestate sunt instituite de aproximativ 6 ani şi 8 luni, timpul scurs de la dispunerea acestora nu este singurul element de analiză ce se impune a fi avut avut în vedere în evaluarea proporţionalităţii lor, un astfel de examen raportându-se în mod obligatoriu şi la elementele specifice privind complexitatea cauzei şi etapa procesuală în care se află aceasta.

Neîndoielnic că, raportat la amploarea activităţii infracţionale investigate, care vizează nu mai puţin de 81 părţi civile şi 347 persoane vătămate şi numărul mare de inculpaţi ce au fost trimişi în judecată (17), cauza are o complexitate deosebită, care s-a repercutat în mod corespunzător asupra duratei procesului penal, nefiind însă singurul element care a condus la prelungirea ei pe durata a peste 6 ani.

Înalta Curte notează în acest sens că din actele dosarului rezultă că durata procesului penal a fost determinată de numeroasele amânări dispuse pentru lipsa de procedură, în special cu persoanele vătămate/părţi civile şi lipsa de apărare a părţilor, de incidentele procedurale intervenite în cauză (cereri de recuzare, excepţii neconstituţionalitate), dar şi de dificultăţile intervenite în administrarea probatoriului încuviinţat (audierea martorilor s-a realizat pe parcursul a numeroase termene, inclusiv prin comisie rogatorie în Germania, iar expertizele tehnice încuviinţate în anul 2019 nu au fost finalizate până în prezent).

Fără a face abstracţie nici de dificultăţile procedurale ivite în contextul pandemiei de Covid-19, Înalta Curte conchide că durata mare a procedurii în primă instanţă (cameră preliminară/fond) a fost determinată de complexitatea deosebită a cauzei şi conduita părţilor, iar nu de o presupusă atitudine nediligentă a instanţei.

În contextul prezentat, în care nu se poate reţine o inerţie a autorităţilor nici în finalizarea urmăririi penale (rechizitoriul, care are 270 de file, a fost întocmit într-o perioadă de 1 - 3 luni de la data instituirii măsurilor asigurătorii) şi nici în desfăşurarea procedurii de cameră preliminară şi a judecăţii în fond, restrângerea dreptului contestatorilor de a dispune neîngrădit de bunurile sechestrate pe o perioadă de aproximativ 7 ani îndeplineşte în continuare exigenţa de proporţionalitate cu scopul urmărit prin instituirea măsurilor procesuale contestate

De altfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (cauzele P. împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că, în accepţiunea convenţională, trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură a pune în discuţie, doar prin ea însăşi, principiul rezonabilităţii, subzistenţa acestuia urmând a fi apreciată, în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.

Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, durata măsurilor instituite prin ordonanţele procurorului este justificată, la acest moment procesual, de complexitatea cauzei şi natura acuzaţiilor aduse inculpaţilor, iar consecinţele pe care acestea le produc asupra contestatorilor nu depăşesc efectele normale ale unor astfel de măsuri procesuale, date fiind sumele mari de bani reţinute cu titlu de presupus prejudiciu cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală, a celor presupus spălate şi a celor care, prezumtiv, au constituit produs al infracţiunii de luare de mită, fapte ce fac obiectul cercetărilor în cauză.

Altfel spus, la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând într-o eventuală confiscare specială sau extinsă a sumelor de bani anterior menţionate şi interesul personal al contestatorilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

În ceea ce priveşte valoarea bunurilor supuse sechestrului, care, în opinia, contestatoarei SC H. SRL ar fi cu mult mai mare decât sumele a căror confiscare specială este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri, Înalta Curte constată că, găsindu-şi fundament în chiar contestarea elementelor factuale privind durata activităţii infracţionale imputate societăţii, valoarea veniturilor şi bunurile dobândite de aceasta în perioada de referinţă, cuantumul prejudiciului pretins comis de aceasta prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi suma totală ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor, susţinerile inculpatei persoană juridică aduc în discuţie chestiuni eminamente de fond, care nu pot fi analizate şi valorificate în această procedură.

Înalta Curte reaminteşte că în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen., rolul său în cenzurarea unor eventuale imprecizii ale acuzaţiilor penale este extrem de limitat, ceea ce determină, în contextul exigenţelor principiului separării funcţiilor judiciare, o analiză a cauzei doar în limitele prezentului cadru procesual, fără a putea antama decât tangenţial şi aspecte ce ţin de vinovăţia şi faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii.

Pentru aceste motive, nici susţinerile contestatorilor inculpaţi G., F. şi SC H. SRL. şi a contestatorilor persoane interesate SC A. SRL, B. şi C. privind caracterul pretins licit al dobândirii bunurilor care au fost supuse sechestrului asigurător şi, ca urmare, a neîncadrării lor în categoria celor care, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., pot face obiectul confiscării speciale, nu pot fi evaluate în actuala procedură, ele aducând în discuţie însăşi situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei şi configurarea infracţiunilor ce fac obiectul cercetării.

Se impune a se preciza în acest sens că standardul pentru luarea măsurii asigurătorii (în vederea confiscării) în cursul urmăririi penale şi, respectiv, pentru menţinerea acesteia inclusiv în faza judecăţii în fond a cauzei, nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii complete, fiind suficientă existenţa unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea unei infracţiuni (având gravitatea prev. de art. 1121 alin. (1) C. pen., în cazul confiscării extinse) şi că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 112 sau art. 1121 C. pen. cu privire la bunurile şi persoanele faţă de care se dispune măsura.

Or, mijloacele de probă administrate în cauză susţin, în continuare, în mod rezonabil, suspiciunea săvârşirii de către contestatorii inculpaţi a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, astfel că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii analizate subzistă.

De altfel, instituirea unei măsuri asigurătorii nu presupune automat dispunerea confiscării speciale sau extinse, verificarea îndeplinirii condiţiilor de luare a măsurilor de siguranţă susmenţionată efectuându-se la momentul soluţionării raportului de drept penal dedus judecăţii, când instanţa decide şi situaţia juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului.

De aceea, verificarea provenienţei licite sau nu a bunului sechestrat, din perspectiva dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., precum şi stabilirea situaţiei dreptului de proprietate asupra acestuia, inclusiv sub aspectul conduitei terţilor dobânditori, constituie chestiuni eminamente de fond, ce excedează limitelor de jurisdicţie specifice actualei proceduri.

Ca atare, pretinsa incertitudine care ar plana asupra situaţiei juridice a imobilelor sechestrate aparţinând inculpaţilor D. şi SC H. SRL, în raport de care SC A. SRL, B. şi C. invocă calitatea de persoane interesate, nu poate fi valorificată în prezenta procedură, stabilirea titularilor dreptului de proprietate în fapt şi în drept asupra acestora urmând a fi tranşată odată cu fondul cauzei.

Legea penală română reglementează confiscarea drept o măsură de siguranţă care are scopul de a înlătura o stare de pericol sau de a preveni săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală, susceptibilă a se dispune asupra anumitor bunuri (inclusiv sume de bani), în considerarea naturii lor sau a legăturii cu o faptă penală. Măsura se dispune în rem, fiind destinată recuperării bunurilor dobândite printr-un comportament ilicit, iar nu stabilirii vinovăţiei persoanei care le deţine, necircumscriindu-se unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţie şi nici unei pedepse, în sensul art. 7 din Convenţie, raportat fie la persoana cercetată ale cărei bunuri sunt confiscate (cauzele Arcuri contra Italiei Porter contra Marii Britanii), fie la terţii ale căror bunuri urmează a fi supuse acestei măsuri de siguranţă (mutatis mutandis, în cauza Silickiene împotriva Lituaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că prin emiterea unui ordin de confiscare nu se urmăreşte stabilirea unei "culpe personale" pentru o infracţiune specifică şi, cu atât mai mult, nu se "moşteneşte" vinovăţia unei alte persoane pentru conduita sa infracţională).

În fine, Înalta Curte constată că susţinerile inculpaţilor G., F. şi SC H. SRL privind inexistenţa unei finalităţi procedurale a măsurilor asigurătorii şi, prin aceasta, a nelegalităţii lor, ca urmare a faptului că, la data instituirii, nu ar fi existat constituire de parte civilă în cauză, sunt nesustenabile.

Înalta Curte reţine în acest sens, pe de o parte, că din cuprinsul rechizitoriului rezultă că, la data instituirii măsurilor asigurătorii analizate, existau nu mai puţin de 81 de constituiri de parte civilă în cauză.

Pe de altă parte, notează că dispoziţiile art. 249 C. proc. pen. legitimează posibilitatea instituirii măsurilor procesuale analizate în scopul exclusiv al asigurării confiscării speciale sau extinse a sumelor de bani rezultate din infracţiunile ce fac făcut obiectul cercetării, finalitate care este însă subordonată scopului acoperirii prejudiciului suferit de persoana vătămată, în condiţiile în care există constituire de parte civilă în acest sens.

Or, aşa cum s-a arătat în preambulul prezentelor considerente, în speţă, măsurile asigurătorii analizate au fost instituite în vederea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei şi/sau a confiscării speciale sau extinse.

Pentru aceste considerente, constatând legală şi temeinică încheierea atacată, iar criticile contestatorilor - neîntemeiate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 2501 coroborat cu art. 2502 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii E., D., I., F., G. şi SC H. SRL şi de persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C. împotriva încheierii din 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2016.

Urmare acestei soluţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi şi contestatorii persoane interesate la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat I., în cuantum de 313 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii E., D., I., F., G. şi SC H. SRL şi de persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C. împotriva încheierii din 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatorii inculpaţi şi contestatorii persoane interesate la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat I., în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2022.

*

Cu opinia separată, în sensul admiterii contestaţiilor formulate în cauză cu consecinţa constatării încetării de drept a măsurilor asiguratorii instituite în Dosarul nr. x/2015 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală faţă de contestatori.

La data de 18.02.2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017, de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), care, conform art. 25, a intrat în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în data de 28.02.2021.

Prin dispoziţiile art. 19 pct. 2 din Legea nr. 6/2021 a fost completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., în sensul introducerii unui nou articol - art. 2502 C. proc. pen., cu denumirea marginală "Verificarea măsurii asigurătorii".

Conform art. 2502 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost sesizat cu rechizitoriu la data de 19.01.2016, dispoziţia de începere a judecăţii a rămas definitivă prin încheierea nr. 1364 din data de 26.10.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, iar verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii s-a făcut de către instanţa de judecată în data de 16 aprilie 2021.

Având în vedere aceste date, a fost depăşit termenul de 1 an în care Curtea de Apel Bucureşti (fie judecătorul de cameră preliminară, fie instanţa de judecată) ar fi trebuit să procedeze conform art. 2502 C. proc. pen.

În primul rând, contrar celor reţinute de prima instanţă, în cauza de faţă, întrucât la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 procesul penal se afla în faza camerei preliminare, termenul de un an se calculează de la momentul intrării în vigoare a acestei legi prin care s-au introdus dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., respectiv de la data de 28 februarie 2021, şi nu de la momentul finalizării procedurii camerei preliminare şi începerii judecăţii în primă instanţă, în cauza de faţă 21 noiembrie 2016. Acest lucru rezultă din interpretarea dispoziţiilor mai sus indicate, legiuitorul arătând mai întâi organele judiciare abilitate să verifice subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, şi anume, procuror, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de judecată, pentru ca ulterior să stabilească termenul maxim în care să se procedeze la verificare, ocazie cu care nu mai menţionează şi faza camerei preliminare. Astfel, după ce prevede că în cazul urmăririi penale, termenul maxim de verificare este de 6 luni, legiuitorul trece direct la menţionarea termenului maxim din cursul judecăţii, de un an. Dacă s-ar interpreta restrictiva sintagma "în cursul judecăţii", în sensul că se are în vedere exclusiv acea fază a procesului penal reglementată de Titlul III din Partea specială a C. proc. pen., s-ar ajunge la concluzia că, deşi judecătorului de cameră preliminară îi revine obligaţia verificării subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, în privinţa acestuia nu ar fi stabilit de către legiuitor un termen maxim de efectuare a acestei verificări, ceea ce ar contraveni raţiunii pentru care articolul 2502 a fost inserat în C. proc. pen. În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că, prin sintagma "în cursul judecăţii", legiuitorul a vizat, în realitate acea parte a procesului penal ulterioară sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu.

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea bunurilor avute în vedere, prin instituirea unui sechestru asupra lor. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei [Decizia nr. 2/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabileşte că "noţiunea de indisponibilizare, la care se referă dispoziţiile art. 249 alin. (2) din C. proc. pen.]. De asemenea, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 168 din 4 martie 2016), referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen., Curtea Constituţională a reţinut că ingerinţa generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, aceasta este reglementată prin lege, respectiv art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată în abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie şi este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporţionalităţii, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că acesta presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar (parag. 30).

Tot astfel, prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016. (publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 12 aprilie 2016), Curtea Constituţională a reţinut că în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, temporar şi provizoriu, care au ca scop garantarea reparării pagubei cauzate prin infracţiune, a executării pedepsei amenzii, a executării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse, precum şi garantarea plăţii cheltuielilor judiciare generate de derularea unei proceduri judiciare penale.

Dispoziţiile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen. arată că atunci când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii. Chiar dacă în reglementarea art. 249 şi următoarele din C. proc. pen. nu există o menţiune explicită de tipul "măsura asigurătorie se ia pe o durată de", din însăşi obligaţia verificării sale "numai târziu de" reiese intenţia clară legiuitorului ca măsura asigurătorie să fie luată sau menţinută doar pentru un anumit termen limitat.

Termenele substanţiale sunt cele care ocrotesc drepturi, prerogative şi interese extraprocesuale, preexistente procesului penal şi independente de acesta, limitând durata unor măsuri sau condiţionând îndeplinirea unor acte sau promovarea unor acţiuni care ar anihila un drept sau un interes extraprocesual. Termenele substanţiale (de drept material sau de fond) se calculează potrivit dispoziţiilor art. 186 din C. pen., după sistemul computaţiei naturale (computado naturalis), atunci când termenul este exprimat în zile sau săptămâni (ziua se socoteşte de 24 de ore, iar săptămâna de 7 zile), şi după sistemul computaţiei civile (civilis computado) când termenul este exprimat în luni sau ani.

Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în textul de lege nou introdus şi o sancţiune pentru nerespectarea acestor termene, nu le conferă natura unor termene de recomandare, atâta vreme cât dispoziţiile legale în discuţie reglementează o obligaţie, iar nu doar o posibilitate.

În consecinţă, depăşirea termenului peremptoriu de un an prevăzut la art. 2502 din C. proc. pen., va atrage decăderea organului judiciar penal din exercitarea dreptului procesual de a dispune menţinerea măsurii asigurătorii, precum şi nulitatea actului procesual făcut peste termen iar, din punct de vedere substanţial, încetarea de drept (ope legis) a măsurilor asigurătorii.

Natura juridică a acestui termen, este dată de scopul reglementării, fiind instituit pentru disciplinarea şi sistematizarea activităţii procesuale ce priveşte măsurile asigurătorii. În acest sens este şi Expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, care arată că "în practică, au mai fost semnalate cazuri în care ANABI a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile, de administrare depăşind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficienţa măsurilor aflate la dispoziţia ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asiguratorie generează prejudicii sau costuri disproporţionate."

Raportat la efectele pe care le produce, termenul de 1 an este unul peremptoriu, întrucât în interiorul acestuia trebuie îndeplinită o activitate procesuală (verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii). Acest termen obligă judecătorul de cameră preliminară, respectiv instanţa de judecată să dispună verificarea legalităţii şi temeiniciei sechestrului penal mai înainte de expirarea lui.

Raţiunea termenului de un an instituit pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii este aceea de a respecta caracterul proporţional al măsurii în raport de durata şi evoluţia procedurii, respectiv de a elimina arbitrariul cât priveşte menţinerea pe o durată nedeterminată a unei măsuri restrictive de drepturi.

Totodată, menţinerea măsurii asigurătorii în procesul penal trebuie să respecte exigenţele de proporţionalitate impuse de CEDO, Curtea de la Strasbourg arătând că "ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare în raport de durata şi evoluţia procedurii şi consecinţele pe care le produce depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri" (cauza Forminster Entreprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 - 78).

Scopul imediat al termenului instituit de art. 2502 din C. proc. pen. este protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, spre a evita impunerea unei sarcini individuale excesive. Deci, prin instituirea termenului, legiuitorul s-a preocupat prioritar de respectarea proporţionalităţii duratei măsurii asigurătorii cu restrângerea dreptului de proprietate.

Prin urmare, sancţiunea nerespectării termenelor arătate, este cea prevăzută de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că nerespectarea acestuia atrage decăderea organelor judiciare din dreptul de a verifica măsura asiguratorie, respectiv nulitatea actului efectuat în acest sens cu depăşirea termenului.

În ceea ce priveşte că, prin încheierea de şedinţă din data de 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2016, au fost respinse cererile formulate de inculpaţi, precum şi de persoanele interesate SC A. SRL, B. şi C., de a se constata încetate de drept măsurile asigurătorii luate în dosarul de urmărire penală nr. 232/D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar prin Decizia nr. 596 din 16 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins contestaţiile formulate de F., G. şi SC H. SRL precum şi persoana interesată SC A. SRL, apreciez că nu se poate reţine existenţa unei autorităţi de lucru judecat sub acest aspect, organul judiciar chemat să analizeze subzistenţa temeiurilor luării sau menţinerii unei măsuri asigurătorii, trebuind să vegheze la respectarea legalităţii acestei măsuri.

Deşi s-a solicitat de către inculpaţi ridicarea măsurilor asigurătorii faţă de aspecte ce ţin inclusiv de legalitatea şi proporţionalitatea acestora, Înalta Curte, în opinie minoritară, nu va mai proceda la analiza acestora, având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată.

GGC - ED