Medical-legal expertise refusal as a prerequisite for interrupting prison sentence execution

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 35 din 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul dispoziţiilor art. 592 şi următoarele C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei aplicată prin Sentinţa penală nr. 44/2018 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 216/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, formulată de condamnatul A.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin Sentinţa penală nr. 44 din 23 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. x/2016, petentul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenţie.

La data de 19.08.2021 petentul A. a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei, pe motive medicale.

Curtea a reţinut că, potrivit adresei nr. x din 31.01.2022 a Serviciului de Medicină Legală Constanţa, condamnatul A., aflat la acea dată în Penitenciarul Poarta Albă Constanţa, în faţa comisiei medico-legale care urma să întocmească raportul de expertiză medico-legală, a renunţat din proprie răspundere la expertiza medico-legală solicitată de către Curtea de Apel Cluj.

În acest sens, s-a reţinut că efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se constate că boala de care suferă condamnatul nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi că aceasta ar face imposibilă continuarea executării pedepsei şi că boala nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, este obligatorie, iar condamnatul nu a depus la dosar acte medicale în baza cărora să fie efectuată expertiza medico-legală.

Împotriva acestei sentinţe penale condamnatul A. a formulat, în termen legal, contestaţie.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi susţinerile condamnatului A. în ultimul cuvânt, au fost redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia declarată de persoana condamnată prin raportare atât la susţinerile acesteia, cât şi la actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 592 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., (1) Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiaşi articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), şi la cererea administraţiei penitenciarului. (2) Dispoziţiile art. 590 şi art. 591 alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, potrivit art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri: a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată.

Analiza coroborată a acestor prevederi relevă că legea nu obligă la întreruperea executării pedepsei, legiuitorul folosind sintagma "executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă", iar această formulare obligă instanţele să aprecieze, în fiecare situaţie în parte, necesitatea şi oportunitatea întreruperii executării pedepsei.

Pentru a opera întreruperea executării pedepsei trebuie îndeplinite mai multe condiţii, cumulativ, respectiv: a) constatarea, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi nici sub pază permanentă în reţeaua Ministerului Sănătăţii, iar boala să facă imposibilă executarea imediată a pedepsei; şi b) lăsarea în libertate a condamnatului să nu prezinte un pericol pentru ordinea publică.

Se constată, aşadar, că dispunerea întreruperii executării pedepsei este condiţionată, pe de o parte, de constatarea, de către medicul legist, printr-o expertiză medico-legală, a existenţei unor afecţiuni ce fac imposibilă executarea imediată a pedepsei ori tratarea acestora în sistemul penitenciar, iar, pe de altă parte, de aprecierea instanţei cu privire la lipsa de pericol a condamnatului în situaţia admiterii cererii şi lăsării în libertate, cele două condiţii trebuind îndeplinite cumulativ.

Verificând, în acest context, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond neîndeplinirea primei cerinţe dintre cele enunţate anterior, având în vedere că este necesară efectuarea unei expertize medico-legale în vederea analizării îndeplinirii dispoziţiilor legale privind întreruperea executării pedepsei.

Se reţine în acest sens că, deşi nu există un înscris care să materializeze refuzul condamnatului A. de a se supune expertizei medico-legale, din susţinerile sale atât în faţa comisiei de examinare medicală cât şi în faţa instanţei de judecată rezultă refuzul acestuia motivat de faptul că din comisia constituită nu făceau parte medici specializaţi în problemele de sănătate pe care le acuză.

Or, faţă de lipsa unui raport de expertiză medico-legală efectuat în cauză urmare a manifestării de voinţă a contestatorului condamnat de renunţare la expertiza medico-legală solicitată de către Curtea de Apel Cluj, din care să rezulte dacă, din punct de vedere medical, condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenţie, patologia pe care o prezintă acesta şi dacă poate fi tratată în cadrul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, se constată că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile privind admiterea solicitării de întrerupere a executării pedepsei.

Nemulţumirile condamnatului cu privire la efectuarea expertizei medico-legale la Constanţa sau că medicii din componenţa comisiei nu erau specializaţi în bolile de care suferă şi nu aveau la dispoziţie toate investigaţiile ce s-ar fi impus în raport cu afecţiunile medicale, motiv pentru care a dorit efectuarea expertizei la Bucureşti, nu pot fi primite, întrucât dispoziţiile legale aplicabile în materie nu dau posibilitatea persoanei examinate să aleagă locul sau instituţia care îl va expertiza, acesta fiind atributul organelor judiciare.

Prin urmare, nefiind întrunită cea dintâi condiţie prevăzută cu titlu imperativ de dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., devine de prisos analizarea celei de-a doua cerinţe, astfel încât, Înalta Curte constată legalitatea şi temeinicia sentinţei penale contestate.

De altfel, condamnatul A. are posibilitatea ca oricând să depună o nouă cerere de întrerupere a executării pedepsei, în raport cu situaţia medicală în care se află.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2022.

GGC - ED