Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 305/2022 AI generated

Obstruction of European Arrest Warrant execution via post-final-judgment Romanian prosecution

Case Number Decizia nr. 305/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s rejection of the requested suspension and termination of the arrest measure, thereby validating the execution of the European Arrest Warrant (EAW) and the subsequent surrender of the defendant to Portuguese authorities, who prevailed in the initial enforcement context. The dispute centered on whether the execution of a 2015 EAW for 19 robberies and 18 thefts could be further delayed due to new Romanian criminal investigations (case no. x/2018) initiated after the original decision, with the applicant arguing that Article 58(1) of Law 302/2004 required postponement until the resolution of these new charges. The Court ruled that once the specific conditions for suspension (resolution of the original domestic case) ceased, no new suspension could be granted based on subsequent investigations, as doing so would violate the authority of res judicata and the mandatory nature of EAW execution; the legal basis for the decision rested on Articles 58, 104, 112, and 112(1) of Law 302/2004, alongside the procedural framework of the Code of Criminal Procedure, establishing that the EAW execution proceeds unless specific statutory exceptions are met at the time of the initial ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen; Obstruction of European Arrest Warrant execution via post-final-judgment Romanian prosecution: The dispute centered on whether the execution of a 2015 EAW for 19 robberies and 18 thefts could be further delayed due to new Romanian criminal investigations (case no. x/2018) initiated after the original decision, with the applicant arguing that Article 58(1) of Law 302/2004 required postponement until the resolution of these new charges. The Court ruled that once the specific conditions for suspension (resolution of the original domestic case) ceased, no new suspension could be granted based on subsequent investigations, as doing so would violate the authority of res judicata and the mandatory nature of EAW execution; the legal basis for the decision rested on Articles 58, 104, 112, and 112(1) of Law 302/2004, alongside the procedural framework of the Code of Criminal Procedure, establishing that the EAW execution proceeds unless specific statutory exceptions are met at the time of the initial ruling.

Keywords

AI generated
European arrest warrant res judicata suspension of investigation delay in criminal prosecution enforcement decision grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării şi suspendarea predării către autorităţile statului emitent, iar în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul persoană solicitată A.
art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
(1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a amânat predarea persoanei solicitate A.
art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
40 din 05.05.2015 a Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare cu nr.
art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data soluţionării definitive sau punerea în libertate din executarea pedepsei în cauza anterior menţionată, şi emiterea mandatului de arestare.
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004
(1) raportat la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca mandatul de arestare preventivă să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
Referitor la solicitarea contestatorului de a se constata încetarea măsurii arestării, Curtea a apreciat că aceasta este lipsită de temei legal, dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004
(1) raportat la art. 58 alin.
art. 112 din Legea nr. 302/2004
x/2015 excede dispoziţiilor legale incidente în materia amânării predării, conform art. 112 din Legea nr. 302/2004.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 30 din 11.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins cererile formulate de contestatorul persoană solicitată A. privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării şi suspendarea predării către autorităţile statului emitent, iar în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva executării Sentinţei penale nr. 40 din 05.06.2015 a Curţii de Apel Suceava.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut în esenţă, că persoana solicitată A. a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţie la executare împotriva executării Sentinţei penale nr. 40 din 05.06.2015 a Curţii de Apel Suceava, susţinând că, la data de 04.04.2022 a fost arestată în vederea predării către autorităţile portugheze, iar în intervalul 2015 - 2022, respectiv de la rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 40/05.06.2015 şi până la punerea în executare a acesteia (04.04.2022), de către Tribunalul Judicial Da Comarca de Santarem şi ulterior, în calea de atac a apelului, a fost condamnat de către Tribunal da Relacao de Evora, pentru o parte din faptele pentru care s-a pus în executare mandatul european de arestare, obiect al dosarului nr. x/2015 Întrucât mandatul european de arestare a fost emis în vederea predării în scopul efectuării urmăririi penale, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autorităţile portugheze, se impune constatarea încetării de drept a măsurii arestării.

A mai arătat persoana solicitată A. că, în prezent, este cercetat de autorităţile române în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, având calitatea de suspect, cercetările în această cauză fiind demarate după rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 40 din 05.06.2015 a Curţii de Apel Suceava, dar şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, faptă comisă la data de 04.04.2022 şi sesizată de Centrul de Supraveghere şi Control de Trecere a Frontierei, cu ocazia intrării sale în România.

A susţinut că, potrivit art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care persoana solicitată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea în termen a pedepsei.

În raport de aceste prevederi legale, persoana solicitată a apreciat că situaţia invocată se circumscrie unei noi împiedicări la punerea în executare a Sentinţei penale nr. 40 din 05.06.2015 a Curţii de Apel Suceava, motiv pentru care se impune amânarea predării până la soluţionarea celor două cauze penale.

Cu ocazia dezbaterilor, persoana solicitată a solicitat şi suspendarea predării către autorităţile portugheze până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Prin Sentinţa penală nr. 40 din 05.05.2015 a Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare cu nr. referinţă dosar x din 16.01.2015, emis de către Departamentul Central de Investigaţie şi Acţiune Penală din Lisabona - Portugalia împotriva persoanei solicitate A.

În baza art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a amânat predarea persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă sau până la punerea în libertate din executarea pedepsei, în cauza penală ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Rădăuţi.

În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data soluţionării definitive sau punerea în libertate din executarea pedepsei în cauza anterior menţionată, şi emiterea mandatului de arestare.

În baza art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca mandatul de arestare preventivă să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

În temeiul art. 97 alin. (2) din aceeaşi lege, s-a dispus ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.

S-a luat act că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii şi s-a dispus revocarea arestării provizorii a numitului A. şi punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate de sub puterea mandatului de arestare nr. x din 29 mai 2015 al Curţii de Apel Suceava, dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză, constatându-se că faţă de persoana solicitată A. a fost luată măsura reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29.05.2015, ora 09:10.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea parchetului, de luare a măsurii arestării faţă de persoana solicitată A.

Sentinţa penală nr. 40 din 05.06.2015 a Curţii de Apel Suceava a rămas definitivă în condiţiile art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată consimţind la predare.

Prin Sentinţa penală nr. 370 din 12.11.2015 a Judecătoriei Rădăuţi, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 262 din 15.03.2016 a Curţii de Apel Suceava, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare, în regim de detenţie, iar la data rămânerii definitive a acestei sentinţe penale, Judecătoria Rădăuţi a emis pe numele lui A. mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2015 din 16.03.2016.

Condamnatul A. s-a sustras de la executarea pedepsei de 4 luni închisoare aplicată de Judecătoria Rădăuţi, iar în cursul anului 2021, prin intermediul avocatului ales, condamnatul a formulat două contestaţii la executare prin care a solicitat să se constate că s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 370 din 12.11.2015 a Judecătoriei Rădăuţi, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 262 din 15.03.2016 a Curţii de Apel Suceava.

Prin adresa nr. x/29.09.2021 Judecătoria Rădăuţi a informat Curtea de Apel Suceava că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2015 din 16.03.2016 emis de Judecătoria Rădăuţi pe numele condamnatului A. a fost retras întrucât prin Sentinţa penală nr. 450 din 08.09.2021 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.09.2021, s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 370 din 12.11.2015 a Judecătoriei Rădăuţi.

Prin adresa din 29.09.2021 Curtea de Apel Suceava a solicitat punerea în executare a mandatului de arestare nr. x din 05.06.2015 privind pe persoana solicitată A. în vederea predării către autorităţile judiciare din Portugalia, astfel cum s-a dispus prin Sentinţa penală nr. 40 din 05.06.2015 a Curţii de Apel Suceava, definitivă.

Persoana solicitată s-a sustras şi de la executarea mandatului de arestare nr. x din 05.06.2015 emis de Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind arestată la data de 04.04.2022, cu ocazia revenirii sale în România.

Curtea a constatat că hotărârea prin care s-a admis cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare portugheze este definitivă, iar motivul iniţial pentru care s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate, respectiv soluţionarea definitivă sau punerea în libertate din executarea pedepsei, în cauza penală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Rădăuţi, în care acesta avea calitatea de inculpat, a încetat.

De asemenea, din datele furnizate de persoana solicitată A. Curtea a reţinut că aceasta avea cunoştinţă de implicarea sa într-o altă procedură, respectiv Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi încă din luna septembrie 2021, cu toate acestea, o atare împrejurare nu a fost adusă la cunoştinţa autorităţii judiciare de executare imediat, ci abia, ulterior, după punerea efectivă în executare a mandatului de arestare provizorie în vederea predării.

Astfel, s-a apreciat că, procedând în acest mod, contestatorul persoană solicitată A. a urmărit eludarea caracterului definitiv al Sentinţei penale nr. 40 din 05.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2015, încercând să valorifice judiciar propria culpă şi să obţină, astfel, modificarea unei hotărâri definitive, ceea ce nu este permis de lege.

Chiar dacă după pronunţarea Sentinţei penale nr. 40 din 05.06.2015 a Curţii de Apel Suceava, autorităţile judiciare portugheze au dispus trimiterea în judecată a persoanei solicitate A. şi chiar condamnarea acesteia la o pedeapsă privativă de libertate, câtă vreme statul emitent nu a revocat mandatul european de arestare, iar mecanismul acestuia se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre, în opinia primei instanţe, procedura de executare a mandatului european de arestare trebuie să fie efectivă.

Astfel, Curtea a apreciat că în această procedură nu se poate dispune în sensul ca amânarea predării persoanei solicitate să opereze până la soluţionarea definitivă a unui alt dosar penal decât cel stabilit definitiv de către instanţa de judecată prin hotărârea contestată, întrucât, dacă s-ar proceda în acest fel s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

Cât priveşte cercetarea persoanei solicitate A. pentru fapte pe care le-ar fi comis în data de 04.04.2022, cu ocazia revenirii în România, când ar fi prezentat, potrivit propriilor susţineri, lucrătorilor din Centrul de Supraveghere şi Control de Trecere a Frontierei o carte de identitate falsă (apărarea susţinând şi faptul că cel în cauză a fost expulzat din Germania din executarea unei pedepse privative de libertate), Curtea a constatat că acestea sunt simple alegaţii, lipsite de suport probator, verificările efectuate evidenţiind doar cercetarea sa în Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Referitor la solicitarea contestatorului de a se constata încetarea măsurii arestării, Curtea a apreciat că aceasta este lipsită de temei legal, dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nefiind incidente în cauză, cum, de altfel, şi solicitarea de a se dispune suspendarea predării până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze este lipsită de temei legal, dispoziţiile legale indicate de contestator, respectiv art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 reglementând posibilitatea instanţei de a dispune amânarea predării din cauza unor împrejurări speciale, care însă nu se regăsesc în speţa de faţă, iar procedura şi termenele în care se realizează predarea de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sunt prevăzute expres de Legea nr. 302/2004, nu au fost depăşite în cauză şi nu permit amânarea predării pentru argumentele expuse de contestator.

Împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 11.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2022, având fixat prim termen de judecată la data de 17 mai 2022, când apărătorul ales al contestatorului persoană solicitată a formulat cerere de retragere a contestaţiei, în numele clientului său, motivat de faptul că acesta a fost extrădat în Portugalia, iar contestaţia a rămas fără obiect.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că, pe numele contestatorului A. a fost emis mandatul european de arestare cu nr. referinţă dosar x din 16.01.2015, de către Departamentul Central de Investigaţie şi Acţiune Penală din Lisabona - Portugalia, fiind cercetat pentru săvârşirea unui număr de 19 infracţiuni de jaf prevăzute de art. 210 nr. 1 şi 2 alin. (b cu referire la art. 204 nr. 1 alin. (a şi nr. 2 alin. (a, f şi g din C. pen. portughez şi 18 infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 203 nr. 1 şi art. 204 nr. 1 alin. (a şi nr. 2 alin. (g din C. pen. portughez.

Prin Sentinţa penală nr. 40 din 05.05.2015 a Curţii de Apel Suceava, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare cu nr. referinţă dosar x din 16.01.2015, emis de către Departamentul Central de Investigaţie şi Acţiune Penală din Lisabona - Portugalia împotriva persoanei solicitate A., iar în baza art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a amânat predarea persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă sau până la punerea în libertate din executarea pedepsei, în cauza penală ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Rădăuţi, dispunându-se, totodată, arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data soluţionării definitive sau punerea în libertate din executarea pedepsei în cauza anterior menţionată, şi emiterea mandatului de arestare.

Ulterior, la data de 08.04.2022, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 40 din 05.05.2015 a Curţii de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2015, prin care, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a solicitat, în esenţă, ca amânarea predării să opereze până la soluţionarea definitivă a unui alt dosar penal decât cel stabilit definitiv de către instanţa de judecată prin hotărârea contestată, respectiv în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în care are calitatea de suspect, cercetările în această cauză fiind demarate după rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 40 din 05.06.2015 a Curţii de Apel Suceava.

Analizând actele şi lucrările din dosar, prioritar, Înalta Curte constată că la data de 09.05.2022, Centrul de reţinere şi arestare preventivă nr. 6 din cadrul secţiei 9 a Poliţiei Capitalei a înaintat la dosarul cauzei, prin fax, o adresă prin care s-a comunicat faptul că A. nu poate fi prezentat în faţa instanţei de judecată întrucât a fost extrădat în Portugalia, la data de 13.04.2022.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, faţă de contestatorul A. a fost pus în executare mandatul european de arestare cu nr. referinţă dosar x din 16.01.2015, emis de către Departamentul Central de Investigaţie şi Acţiune Penală din Lisabona - Portugalia, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 104 şi următoarele din Legea nr. 302/2004.

În atare condiţii, contestaţia formulată în cauză de către contestatorul A. împotriva soluţiei de respingere a contestaţiei la executare a rămas fără obiect având în vedere că acesta a fost extrădat autorităţilor judiciare portugheze în data de 13.04.2022.

Pe de altă parte, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că o nouă cerere de amânare a predării pretins justificate de cercetarea penală de către autorităţile judiciare române a contestatorului pentru o faptă comisă ulterior rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 40 din 05.05.2015 a Curţii de Apel Suceava, în dosarul penal nr. x/2015 excede dispoziţiilor legale incidente în materia amânării predării, conform art. 112 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, se reţine că, potrivit sentinţei penale anterior menţionate, faţă de contestator a fost stabilită amânarea predării până la soluţionarea definitivă sau până la punerea în libertate din executarea pedepsei, în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Rădăuţi, context în care, fiind specificat momentul predării către autorităţile portugheze, o nouă amânare nu mai poate opera, cu atât mai mult cu cât nu există date din care să rezulte împrejurări speciale apte să conducă la o modificare a situaţiei juridice a contestatorului persoană solicitată A.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 11.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 11.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2022.

GGC - ED