Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 23/2023 AI generated

European Arrest Warrant execution and incidental recognition of foreign in absentia judgment: sufficiency of procedural guarantees and right to retrial

Case Number Decizia nr. 23/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the prosecution against the lower court’s decision to refuse execution of a European Arrest Warrant (EAW) and incidental recognition of a foreign judgment, vacating the first-instance ruling and remanding the case to the Bacău Court of Appeal for re-evaluation, while maintaining the judicial supervision measure imposed on the requested individual. The case involved the execution of an EAW issued by Italian authorities for a sentence of 2 years and 2 months imprisonment for mistreatment of a family member, where the requested Romanian national had been tried in absentia; the Court of Appeal had initially refused execution and recognition by citing the absence of procedural guarantees (specifically lack of personal notification and effective legal representation during the underlying trial) and the absence of a right to a retrial on the merits after surrender. The Supreme Court determined that the lower court erred in its assessment of the factual circumstances regarding the requested person's awareness of the trial dates and their legal representation, finding that the prosecution had demonstrated the individual was informed and represented by chosen counsel, thereby constituting a legal error that necessitated a remand for the lower court to correctly apply the mandatory grounds for refusal under the relevant legislation. The decisive legal basis includes Article 99(2)(c) and (i) and Article 99(3) of Law no. 302/2004 regarding optional and mandatory grounds for refusal of EAW execution, and Article 163(1)(g) of the same Law regarding the recognition of foreign judgments, particularly concerning the rights of persons tried in absentia.

Legislator headnote

AI generated

art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, art. 215 C. proc. pen, art. 14 din Legea nr. 302/2004, art. 87 din Legea nr. 302/2004, art. 104 din Legea nr. 302/2004; European Arrest Warrant execution and incidental recognition of foreign in absentia judgment: sufficiency of procedural guarantees and right to retrial: The case involved the execution of an EAW issued by Italian authorities for a sentence of 2 years and 2 months imprisonment for mistreatment of a family member, where the requested Romanian national had been tried in absentia; the Court of Appeal had initially refused execution and recognition by citing the absence of procedural guarantees (specifically lack of personal notification and effective legal representation during the underlying trial) and the absence of a right to a retrial on the merits after surrender. The Supreme Court determined that the lower court erred in its assessment of the factual circumstances regarding the requested person's awareness of the trial dates and their legal representation, finding that the prosecution had demonstrated the individual was informed and represented by chosen counsel, thereby constituting a legal error that necessitated a remand for the lower court to correctly apply the mandatory grounds for refusal under the relevant legislation. The decisive legal basis includes Article 99(2)(c) and (i) and Article 99(3) of Law no. 302/2004 regarding optional and mandatory grounds for refusal of EAW execution, and Article 163(1)(g) of the same Law regarding the recognition of foreign judgments, particularly concerning the rights of persons tried in absentia.

Keywords

AI generated
European arrest warrant judgment in absentia foreign law grounds for cassation right to be arrested procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
c) şi i) şi art. 109 alin.
art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004
(3) şi art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea pe cale incidentală a Sentinţei penale nr.
art. 215 C. proc. pen
302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 215 C.
art. 14 din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 14 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus traducerea, în regim de urgenţă, a hotărârii şi a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, în limba italiană.
art. 87 din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
art. 104 din Legea nr. 302/2004
La acelaşi termen, în conformitate cu prevederile art. 104 din Legea nr.
art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004
de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu şi cel prevăzut de art.
art. 99 din Legea nr. 302/2004
2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, atât cele obligatorii, cât şi cele opţionale, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Main ground for admitting the appeal, vacating the lower court's decision, and remanding the case for re-examination.

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Basis for determining that the attorney's fees for the ex officio defender are to be paid from the Ministry of Justice funds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 143 din 28 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi i) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, respectiv de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Vercelli în dosarul de referinţă nr. x/2018 S.I.E.P., privind executarea mandatului european de arestare din 8 septembrie 2022, emis pe numele persoanei solicitate A.

II. În baza art. 99 alin. (3) şi art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea pe cale incidentală a Sentinţei penale nr. 777/2017, pronunţată la data de 21 iunie 2017 de Tribunalul din Vercelli, în Dosarul nr. x/2016 R.G.N.R., irevocabilă la data de 4 noiembrie 2017, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută 24 de ore, cu începere de la 18 noiembrie 2022, ora 16:20, prin ordonanţa nr. x/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În baza art. 104 alin. (9) şi (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 215 C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 18 ianuarie 2023 până la data de 1 februarie 2023, inclusiv, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a hotărârii, faţă de persoana solicitată A., măsura controlului judiciar fiind luată prin încheierea Curţii de Apel Bacău din data de 19 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 14 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus traducerea, în regim de urgenţă, a hotărârii şi a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, în limba italiană.

În temeiul art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 18 noiembrie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat Curtea de Apel Bacău în temeiul art. 103 - 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicitând arestarea şi predarea persoanei solicitate A. în baza mandatului european de arestare nr. x/2018, emis de autorităţile italiene în scopul executării unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 2 luni.

Prealabil, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a procedat la identificarea persoanei solicitate, pe care a audiat-o după ce i-a adus la cunoştinţă mandatul european de arestare.

Deopotrivă, prin ordonanţa nr. x5/2022 din 18 noiembrie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus reţinerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 18 noiembrie 2022, ora 16:20.

Astfel sesizată, la termenul din 19 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bacău a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate şi s-a asigurat că parchetul a informat-o pe aceasta cu privire la motivele reţinerii sale. De asemenea, i-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare şi drepturile/obligaţiile pe care le are în prezenta procedură.

Ulterior, a procedat la ascultarea persoanei solicitate în vederea luării unei măsuri preventive faţă de aceasta şi a dispus plasarea părţii sub control judiciar, măsura care a fost menţinută până la data de 17 ianuarie 2023, inclusiv.

La acelaşi termen, în conformitate cu prevederile art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a adus la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile procesuale, existenţa mandatului european de arestare, conţinutul acestuia, posibilitatea de a consimţi la predare către statul solicitant, precum şi posibilitatea de renunţare la regula specialităţii.

După ce i s-au adus la cunoştinţă consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă şi cu executarea pedepsei în statul italian.

Urmare manifestării de voinţă a persoanei solicitate, Curtea a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicitând autorităţilor judiciare italiene trimiterea hotărârii de condamnare, în copie certificată, precum şi a altor informaţii necesare unei eventuale recunoaşteri a hotărârii de condamnare.

Autorităţile judiciare italiene au comunicat copii certificate de pe hotărârile de condamnare, de suspendare a pedepsei şi de revocare a suspendării pedepsei, precum şi informaţiile privind condiţiile în care persoana solicitată a fost judecată în lipsă.

În acest context, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că, prin Sentinţa nr. 777/2017 din 21 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul din Vercelli în Dosarul nr. x/2016 RG. TRIB, irevocabilă la data de 4 noiembrie 2017, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente asupra unui membru al familiei sau asupra unui convieţuitor, prevăzută de art. 40 rap. la art. 572 cu aplic. art. 61 nr. 1 şi 11 din C. pen. italian.

În sarcina acesteia s-a reţinut că nu şi-a împiedicat partenerul de viaţă să-l maltrateze pe fiul său minor (în vârstă de 14 ani). Astfel, victima minoră a fost bătută în mod repetat (inclusiv cu un baston), a fost supusă unor violenţe fizice şi psihice constante, constrânsă să trăiască într-o stare de frică permanentă şi în condiţii de malnutriţie.

Practic, cu toate că avea această obligaţie juridică, sus-numita nu şi-a împiedicat concubinul să-i aplice fiului său, în vârstă de sub 14 ani, rele tratamente constând în: bătăi regulate (chiar şi cu bastonul); refuzul accesului la mâncare (lucru pe care îl făcea des, obligându-l să facă curat în casă şi să se ocupe de fraţii săi mai mici).

Astfel, la data de 6 ianuarie 2014, când partea vătămată s-a prezentat la secţia de urgenţă a unui spital, s-a constatat că băiatul era în condiţii de malnutriţie, cu o greutate subponderală marcantă în raport cu vârsta. S-au mai reţinut circumstanţele agravante constând în aceea că fapta a fost săvârşită din motive josnice sau neînsemnate şi de către un ascendent al minorului.

La data de 8 septembrie 2022, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Vercelli a emis, în dosarul de referinţă nr. x/2018 S.I.E.P., mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate A., în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentinţa sus-menţionată.

Curtea a mai reţinut că instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare este datoare să verifice doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, atât cele obligatorii, cât şi cele opţionale, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În contextul acestei ultime evaluări, constatând, pe de o parte, că persoana solicitată este cetăţean român şi că persoanele cu care aceasta se află în relaţii de rudenie apropiată, copiii săi minori, se află în România, iar pe de altă parte, că partea a declarat că nu este de acord cu predarea sa în Italia şi că refuză să execute pedeapsa pe teritoriul acestui stat, instanţa a apreciat că în cauză este incident motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare, în aplicarea art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a solicitat autorităţilor judiciare italiene transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi informaţiilor necesare, în vederea recunoaşterii, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare.

Evaluând actele transmise de autorităţile statului italian prin prisma dispoziţiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaşterea, pe cale incidentală, a Hotărârii nr. 777/2017 din 21 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul din Vercelli în Dosarul nr. x/2016 R.G.N.R., irevocabilă la 4 noiembrie 2017, în cauză fiind incident motivul obligatoriu de refuz al recunoaşterii/executării pedepsei prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În acest sens, a reţinut că, deşi hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 2 luni este definitivă şi executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa constituie infracţiune conform legii penale române, având corespondent în art. 197 C. pen., iar persoana solicitată răspunde penal potrivit legii naţionale, are cetăţenie română şi trăieşte pe teritoriul României, aceasta a fost judecată în lipsă în Italia, fără a beneficia de toate garanţiile procesuale ale unui proces penal echitabil, neexistând dovezi certe că s-a sustras de la judecată ori că a renunţat la a compărea şi la a se apăra în faţa instanţelor italiene în procesul care s-a finalizat prin condamnarea sa.

Totodată, a notat ca fiind cert faptul că persoanei solicitate nu i-a fost comunicată personal hotărârea de condamnare.

În concret, a reţinut că procedura relevantă prin care s-a statuat definitiv asupra vinovăţiei persoanei solicitate A. şi asupra condamnării acesteia la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare a început la data de 22 februarie 2016, aşa cum s-a stabilit prin decretul din 23 octombrie 2015 al Judecătorului de investigaţii preliminare de la Tribunalul Vercelli, prin care s-a stabilit ca prim termen de judecată pe fondul cauzei data de 22 februarie 2016. La acest prim termen de judecată, persoana solicitată a fost declarată absentă, fiind prezent avocatul său ales B. din Baroul Vigevano.

A mai reţinut că procedura relevantă de judecată pe fondul cauzei s-a finalizat la data de 21 iunie 2017, când s-a pronunţat Sentinţa nr. 777/2017 de către Tribunalul Vercelli, sentinţă ce nu a fost contestată, rămânând definitivă la data de 4 noiembrie 2017.

Deopotrivă, a notat că, în perioada procedurilor penale relevante sus-menţionate, care s-au desfăşurat în intervalul 22 februarie 2016 - 21 iunie 2017, persoana solicitată a fost absentă în faţa tribunalului.

În acest sens, instanţa a reţinut că din înscrisurile înaintate de autorităţile italiene nu rezultă certitudinea că persoana solicitată ar fi primit personal înştiinţare, prin citaţie, fax sau alt mijloc similar, despre data şi locul procesului şi despre consecinţele legale în caz de neprezentare. Astfel, deşi persoana solicitată a fost prezentă la şedinţa Judecătorului de investigaţii preliminare de la Tribunalul Vercelli din data de 23 octombrie 2015, prin care s-a dispus judecarea cauzei, din înscrisuri (decretul de începere a judecăţii şi proces-verbal) nu rezultă că aceasta ar fi fost prezentă şi la momentul în care judecătorul, după retragerea sa pentru deliberare, a pronunţat decizia de începere a judecăţii pentru data de 22 februarie 2016. În plus, nici din procesul-verbal de şedinţă preliminară din 23 octombrie 2015, dar nici din celelalte acte judiciare de la dosar, nu rezultă că persoana solicitată ar fi fost înştiinţată despre consecinţele legale ale neprezentării sale la procesul pe fondul cauzei, în cel dintâi document făcându-se doar menţiunea generică că părţile sunt avertizate că, dacă nu se prezintă în şedinţă, se vor aplica prevederile art. 420 bis din C. proc. pen., fără a fi explicitate obligaţiile procesuale ale părţilor de a se prezenta la judecată şi consecinţele concrete în caz de neprezentare.

A mai reţinut că din înscrisurile şi informaţiile transmise de autorităţile italiene rezultă că, într-adevăr, persoana solicitată a fost asistată de avocaţi aleşi, însă doar în fazele preliminare începerii judecăţii pe fondul cauzei, precum şi la primul termen de judecată din 22 februarie 2016. Ulterior, inclusiv la termenul la care s-a pronunţat decizia de condamnare din data de 21 iunie 2017, aceasta a fost absentă, fiind reprezentată de avocatul din oficiu C. din Baroul Vercelli. Or, această apărare a persoanei solicitate, prin avocat ales, este una parţială, la un singur termen de judecată pe fondul cauzei, ceea ce echivalează cu lipsa unei reprezentări efective şi concrete a acesteia de către avocatul ales.

În raport cu aceste constatări, instanţa a concluzionat că persoana solicitată a fost judecată în lipsă şi nu a dispus de garanţii procesuale de cunoaştere certă a locului şi timpului judecăţii pe fondul acuzaţiei în materie penală şi nici nu a avut ocazia suficientă de a-şi desemna personal un avocat din oficiu ori ales, care să o fi reprezentat efectiv în procesul penal.

Deopotrivă, a constatat că din datele dosarului nu rezultă în mod neechivoc faptul că persoana solicitată ar fi renunţat, tacit ori expres, la dreptul de a compărea şi de a se apăra în faţa unei instanţe chemate să se pronunţe asupra vinovăţiei sale.

Pentru argumentele prezentate, reţinând incidenţa motivului obligatoriu de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea, pe cale incidentală, a Sentinţei penale nr. 777/2017 din 21 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul din Vercelli în Dosarul nr. x/2016 R.G.N.R., irevocabilă la data de 4 noiembrie 2017, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare.

Deopotrivă, a constatat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile legale pentru executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene.

În acest sens, referindu-se la garanţiile conferite unei persoane solicitate judecate în absenţă în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, instanţa a notat că acestea constau, printre altele, şi în de dreptul persoanei solicitate de a primi hotărârea de condamnare imediat după predarea sa, ocazie cu care va avea şi dreptul la rejudecarea cauzei după predare.

A mai notat că o astfel de garanţie nu este însă oferită în cauză de către autorităţile judiciare italiene întrucât din informaţiile transmise de acestea rezultă că persoanei solicitate nu îi va fi comunicată sentinţa de condamnare imediat după predarea sa în baza mandatului european de arestare. Or, faptul că aceasta va putea, la cerere, să obţină o copie a hotărârii de condamnare, iar apoi să decidă dacă va exercita vreuna dintre căile extraordinare de atac prevăzute de art. 629 bis şi 630 C. proc. pen., respectiv o contestaţie în anulare sau o revizuire a hotărârii de condamnare, nu echivalează cu posibilitatea de a cere reanalizarea fondului cauzei penale, inclusiv pe baza unor probe noi, ocazie cu care hotărârea de condamnare ar putea fi desfiinţată.

Ca urmare, instanţa a concluzionat că în speţă este incident şi motivul facultativ de neexecutare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru argumentele prezentate, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile legale nici pentru executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene şi nici pentru recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii definitive de condamnare pronunţate de acestea faţă de persoana solicitată A., Curtea a pronunţat hotărârea atacată, prin care, în baza art. 104 alin. (9) şi (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 215 C. proc. pen., a menţinut măsura controlului judiciar dispusă în cauză faţă de persoana solicitată, pe o durată de 15 zile, începând cu 18 ianuarie 2023 până la data de 1 februarie 2023, inclusiv, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a hotărârii.

*

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând netemeinicia soluţiei de constatare a neîndeplinirii condiţiilor de recunoaştere, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare italiene faţă de persoana solicitată A., pentru argumente circumscrise, în esenţă, incidenţei în cauză a situaţiilor de excepţie prevăzute la pct. (i) şi (ii) ale art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care fac inaplicabil motivul de refuz al recunoaşterii hotărârii străine susmenţionate.

Deopotrivă, fără a argumenta, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a invocat faptul că în cauză este incident doar motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu şi cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din acelaşi act normativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 6 ianuarie 2022, sub nr. x/2022.

La termenul fixat în cauză, 10 ianuarie 2022, reprezentantul Ministerului Public a susţinut fidel motivele scrise de contestaţie, concluziile acestuia, ca şi cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestaţia formulată de parchet pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie sesizarea din 9 noiembrie 2022 formulată de autorităţile judiciare italiene, respectiv de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Vercelli, în dosarul de referinţă nr. x/2018 S.I.E.P., vizând punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 8 septembrie 2022, pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării pedepsei de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare aplicată acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente asupra unui membru al familiei sau asupra unui convieţuitor, prevăzută de art. 40 rap. la art. 572 cu aplic. art. 61 nr. 1 şi 11 din C. pen. italian, prin Hotărârea nr. 777/2017 din 21 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul din Vercelli în Dosarul nr. x/2016 R.G.N.R., irevocabilă la data de 4 noiembrie 2017.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra solicitării după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia şi situaţiile ce se constituie în motive de refuz la predare.

În consecinţă, în această procedură, instanţei îi incumbă obligaţia verificării motivelor de refuz la predare invocate de persoana solicitată, la evaluarea acestora, ca şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând a fi avute în vedere toate împrejurările cauzei, astfel cum impun dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Evaluând hotărârea atacată prin prisma consideraţiilor teoretice anterior menţionate, Înalta Curte constată că, verificând condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene faţă de persoana solicitată A., prima instanţă a respins cererea cu care a fost învestită, reţinând incidenţa atât a motivului opţional de refuz al executării mandatului prev. de art. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care vizează situaţia persoanei solicitate cetăţean român sau care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, care refuză să execute pedeapsa în statul de condamnare, cât şi a celui prev. de lit. i) a aceluiaşi text de lege, care vizează ipoteza persoanei condamnate în absenţă.

Totodată, prima instanţă a refuzat recunoaşterea, pe cale incidentală, în condiţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărârii de condamnare definitivă în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, constatând că în cauză este incident motivul obligatoriu de refuz al recunoaşterii prev. de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care vizează, deopotrivă, ipoteza persoanei condamnate în absenţă.

Altfel spus, pornind de la aceeaşi situaţie premisă - condamnarea persoanei solicitate în lipsă, prima instanţă a valorificat această circumstanţă atât ca motiv facultativ de refuz al cererii principale de executare a mandatului european de arestare [în temeiul art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare] cât şi, în procedura incidentală prev. de art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca motiv obligatoriu de nerecunoaştere a hotărârii autorităţilor judiciare străine [în temeiul art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare].

Or, dincolo de faptul că din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că eventuala constatare a existenţei şi a unui alt motiv de refuz al executării mandatului decât cel prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ exclude posibilitatea parcurgerii procedurii cu caracter incidental a recunoaşterii hotărârii care stă la baza mandatului, aceasta fiind posibilă doar în cazul incidenţei exclusive a situaţiei prevăzute de textul de lege precitat, Înalta Curte constată că aprecierile primei instanţe asupra situaţiilor de excepţie care fac inaplicabile motivele de refuz reţinute sunt eronate.

În acest sens, reţine că prima instanţă a constatat corect că, în cazul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti străine, dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instituite trei garanţii care valorifică dreptul persoanei condamnate în absenţă de a fi informată cu privire la desfăşurarea procedurii penale împotriva sa, dreptul la apărare sub aspectul mandatării unui avocat care să-i asigure asistenţă juridică în mod concret şi dreptul de a-i fi comunicată personal hotărârea şi de a exercita căi de atac împotriva hotărârii de referinţă, care, în cazul mandatului european de arestare, sunt suplimentate, conform art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu garanţia persoanei judecate în lipsă de a beneficia, după predare, de dreptul la rejudecarea cauzei în care aceasta a fost condamnată, conform legislaţiei statului emitent al mandatului european.

Cu toate acestea, analizând datele particulare ale cauzei, prima instanţă a reţinut în mod eronat că persoana solicitată nu a dispus de garanţii procesuale de cunoaştere certă a locului şi timpului judecăţii pe fondul acuzaţiei în materie penală şi nici nu a avut ocazia suficientă de a-şi desemna personal un avocat din oficiu ori ales, care să o fi reprezentat efectiv în procesul penal.

Practic, dând propria interpretare informaţiilor certe transmise de autorităţile judiciare italiene - potrivit cărora persoana condamnată a avut cunoştinţă de acuzaţia adusă şi de procesul penal desfăşurat împotriva sa, fiind prezentă la şedinţa de judecată din data de 23 octombrie 2015, într-o procedură prealabilă, după care a fost informată personal cu privire la termenul de judecată fixat pe fondul cauzei la data de 22 iunie 2016, termen la care a lipsit, dar a fost reprezentată de către un avocat ales căruia i-a dat mandat şi, cunoscând consecinţele neprezentării sale în faţa instanţei, nu a comunicat autorităţilor italiene o altă adresă la care să fie citată, lipsa sa de la proces datorându-se, prin urmare, exclusiv culpei proprii - prima instanţă a tras o concluzie contrară celei ce rezulta neechivoc din documentele transmise de statul solicitant. Această concluzie este infirmată de informaţiile comunicate de către autorităţile italiene, ce sunt susţinute şi de celelalte documente înaintate la dosar, la solicitarea instanţei române de executare.

Or, o astfel de abordare conferă examenului primei instanţe asupra motivului de refuz al predării/recunoaşterii hotărârii străine vizând condamnarea persoanei solicitate în lipsă un caracter eronat, nesusţinut în mod obiectiv de datele cauzei, ceea ce afectează legalitatea soluţiei pronunţate şi impune, cu necesitate, desfiinţarea ei.

Ca urmare, efectuarea verificărilor privind incidenţa sau nu în cauză a motivului de refuz analizat prin raportare la toate datele şi informaţiile existente la dosar, dar şi exigenţele respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie impun reluarea judecăţii în faţa primei instanţe, respectiv Curtea de Apel Bacău.

Faţă de cele arătate, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 143 din data de 28 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bacău, pentru ca instanţa de fond să reaprecieze datele concrete ale cauzei din perspectiva incidenţei sau nu a motivului de refuz al predării/recunoaşterii hotărârii străine vizând condamnarea persoanei solicitate în lipsă, având în vedere şi rigorile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Urmare soluţiei dispuse, va menţine dispoziţiile sentinţei penale referitoare la menţinerea controlului judiciar faţă de persoana solicitată A. pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 18 ianuarie 2023 până la data de 1 februarie 2023, inclusiv.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoana solicitată A., în cuantum de 1098 RON, se va suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 143 din data de 28 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bacău.

Menţine dispoziţiile sentinţei penale referitoare la menţinerea controlului judiciar faţă de persoana solicitată A. pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 18 ianuarie 2023 până la data de 1 februarie 2023, inclusiv.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoana solicitată A., în cuantum de 1098 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.

GGC - ED