Judicial compulsion of executive authority to update public service transport contract and approve statutory compensation in absence of Government Decision

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, la data de 10.08.2016, sub nr. x/2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect:

1. Obligarea Ministerului Transporturilor să elaboreze şi sa semneze Actul Adiţional pentru anul 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012, să obţină toata avizele şi să îndeplinească toate procedurile în vederea adoptării Actului Adiţional 2015 prin Hotărâre de Guvern conform legii;

2. Obligarea Guvernului României să aprobe prin Hotărâre Actul Adiţional pentru 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015;

3. Obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov să avizeze Nota de fundamentare pentru luna decembrie 2015;

4. Obligarea Ministerului Transporturilor să plătească suma de 5,862.533 RON reprezentând compensaţia legală datorată pentru serviciul public desfăşurat în luna decembrie 2015 în baza Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 încheiat între A. S.R.L şi Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, aprobat prin H.G. nr. 74/2012, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare pentru luna decembrie 2015;

5. Obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat ca urmare a refuzului şi întârzierii nejustificate de adoptare a Actului Adiţional 2015, a refuzului si întârzierii nejustificate de avizare a Notei de fundamentare şi a refuzului şi întârzierii de a achita compensaţia cuvenită pentru luna decembrie 2015, despăgubiri cuantificate la momentul promovării acţiunii la suma de 2.765.411,46 RON;

6. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adiţională depusă la data de 17.11.2016 (dosar fond) reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii formulate la petitul 5 al acţiunii, la suma de 2.768.000,90 RON.

De asemenea, prin cererea adiţională depusă la data de 04.05.2020 (dosar fond) reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii formulate la petitul 5 al acţiunii, la suma de 3.118.200,72 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 54 din data de 05 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia prematurităţii invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor - Autoritatea pentru Reforma Feroviară, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

A fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor să elaboreze şi să semneze Actul Adiţional pentru anul 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012, să obţină toate avizele şi să îndeplinească toate procedurile în vederea adoptării Actului Adiţional 2015 prin Hotărâre de Guvern.

A fost obligat pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului să aprobe prin Hotărâre Actul Adiţional pentru anul 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012.

A fost obligată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov să avizeze Nota de fundamentare pentru luna decembrie 2015.

A fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea pentru Reforma Feroviară să plătească reclamantei suma de 5.862.533 RON reprezentând compensaţia legală datorată pentru serviciul public desfăşurat în luna decembrie 2015 în baza contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015, aprobat prin H.G. nr. 74/2012.

A fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat în sumă de 3.118.200,72 RON.

S-a respins cererea de obligare a pârâţilor Guvernul României şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 54 din data de 05 august 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal au promovat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor - Autoritatea pentru Reformă Feroviară, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. Prin recursul reclamantei, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a sentinţei de fond în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de obligare a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii în tot a acţiunii, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond nu a motivat respingerea petitului de obligare a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov la plata despăgubirilor (art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul C. proc. civ.).

Pentru a motiva respingerea cererii de obligare a DGRFP Braşov la plata despăgubirilor instanţa trimite la argumentele reţinute pentru admiterea petitului nr. 1 (cererea de obligarea a Ministerului Transporturilor la adoptarea Actului adiţional pentru anul 2015). În susţinerea acestei soluţii, instanţa de fond retine ca Ministerul Transporturilor este unicul responsabil pentru neadoptarea Actului adiţional pentru anul 2015.

În cuprinsul sentinţei, instanţa nu analizează si nici nu respinge motivat argumentele recurentei referitoare la culpa DGRFP Braşov în producerea prejudiciului reclamant.

Instanţa nu tratează explicit problema refuzului nejustificat al DGRFP Braşov de avizare a notei de fundamentare. Argumentele expuse în cererea de chemare în judecata au în vedere faptul ca DGRFP Braşov şi-a depăşit atribuţiile atunci când a refuzat avizarea Notei. Chiar daca instanţa a reţinut corect ca atribuţiile DGRFP Braşov se rezumă la a verifica dacă cheltuielile şi veniturile au fost defalcate în funcţie de natura/sursa/destinaţia lor astfel încât să corespundă exigenţelor art. 3 alin. (3)-(7), alin. (10)-12 din Normele privind fundamentarea, acordarea si justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activităţi desfăşurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor aprobate prin Ordinul nr. 1712/2015 si a conformităţii sumelor înscrise în Nota de fundamentare cu cele din balanţa de verificare a societăţii (art. 3 din Norme), nu a analizat dacă DGRFP Braşov şi-a depăşit aceste atribuţii solicitând prezentarea Actului adiţional 2015 si refuzând avizarea Notei de fundamentare când acest Act nu a putut fi prezentat.

Instanţa nu a analizat si nici nu a respins motivat argumentele referitoare abuzul săvârşit de DGRFP Braşov prin suspendarea procedurii de avizare invocând art. 16 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011, fara însă a avea temei juridic pentru a demara un control de fond.

Chiar dacă s-ar considera că, sentinţa este suficient motivată, consideră că, soluţia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dreptului material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Dacă instanţa de control judiciar va considera ca respingerea implicită a acestor critici este suficientă, atunci consideră că se impune o analiza a legalităţii modului în care acest petit a fost respins.

Consideră că DGRFP Braşov nu a avut un suport legal atunci când a solicitat recurentei prezentarea Actului adiţional pentru 2015, dar mai ales atunci când a refuzat avizarea notei de fundamentare în lipsa acestui Act.

Instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 3 alin. (8) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 1712/2015 si ale art. 16 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011. Deşi DGRFP Braşov a avizat fără nicio problemă toate celelalte note de fundamentare aferente anului 2015, în lipsa unui Act Adiţional, pentru nota de fundamentare aferentă lunii decembrie 2015 DGRFP Braşov a refuzat avizarea, invocând o suspendare a acestei proceduri până la momentul la care recurenta poate depune Actul adiţional pentru anul 2015.

A argumentat în cererea de chemare în judecata că DGRFP Braşov avea atribuţii stricte de analiza a Notei de fundamentare în raport de Normele aprobate prin Ordinul nr. 1712/12015 şi anume, trebuia să verifice conformitatea cheltuielilor incluse în Nota de fundamentare cu balanţa societăţii conform art. 3 din Norme. Instanţa reţine în mod corect ca legea prevede că avizul se acordă pe responsabilitatea operatorului economic, sub rezerva controlului ulterior, însa nu aplica în concret această prevedere legala.

Consideră că, DGRFP Braşov a avut un comportament inconsecvent, abuziv, ce nu a fost sancţionat corect de prima instanţa. Având în vedere faptul că, DGRFP Braşov a avizat toate celelalte note de fundamentare din anul 2015 chiar dacă nu există aprobat un Act adiţional şi faptul că nu exista niciun fundament legat în baza căruia să i se solicite recurentei prezentarea altor înscrisuri decât cele expres prevăzut de Normele aprobate prin Ordinul nr. 1712/2015, autoritatea este responsabilă pentru prejudiciul cauzat, contrar celor reţinute de prima instanţa.

În consecinţă, solicită casarea sentinţei nr. 54/2020 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de obligarea a DGRFP Braşov la plata despăgubirilor cauzate recurentei prin refuzul de avizare a notei de fundamentare aferentă lunii decembrie 2015 şi obligarea, în solidar cu Ministerul Transporturilor (art. 1370 din C. civ.) la repararea prejudiciului cauzat şi corect individualizat de prima instanţă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 si următoarele din noul C. proc. civ., Ordinul nr. 1712/2015, O.U.G. nr. 94/2011, precum şi alte dispoziţii legale la care a făcut trimitere în cuprinsul prezentului recurs.

3.2. Recursul promovat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.. A solicitat pârâtul, în principal, admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 498 alin. (2) din C. proc. civ. iar în subsidiar a solicitat: admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii reclamantei, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a arătat următoarele:

Nelegalitatea sentinţei recurate:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care, prin hotărârea pronunţată, instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.

Articolul 1 alin. (4) din Constituţia României (republicata în 2003) prevede:

"Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale".

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). pct. 6 C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 lit. b) C. proc. civ., "Hotărârea va cuprinde: considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cete pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond nu a analizat şi nu a apreciat corect înscrisurile depuse la dosar şi nici situaţia de fapt şi de drept, pronunţând o hotărâre cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti si cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

În cauză, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii şi nici nu a luat-o în considerare ca apărare de fond, nu a analizat argumentele invocate, nu a procedat la o înlăturare, motivat si argumentat în mod explicit, a susţinerilor din notele scrise, în condiţiile în care a invocat în cuprinsul acestora suficiente motive pentru care nu poate fi primită solicitarea de elaborare şi semnare a Actului Adiţional pentru anul 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012, de obţinere a tuturor avizelor si de îndeplinire a tuturor procedurilor în vederea adoptării Actului Adiţional 2015 prin Hotărâre de Guvern conform legii, aceasta fiind inamisibilă.

Aşadar, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sentinţa civilă nr. 54/05.08.2020 a fost pronunţată şi cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În cauză, instanţa de fond a achiesat în totalitate la solicitarea intimatei-reclamante de obligare a instituţiei la elaborarea şi semnarea Actului adiţional pentru anul 2015, pe care a reţinut-o ca fiind întemeiată, fără o minimă analiză a excepţiei inadmisibilităţii, a mijloacelor şi argumentelor aduse în susţinerea caracterului întemeiat al excepţiei.

Sentinţa civilă nr. 54/05.08.2020 a fost pronunţată şi cu încălcarea prevederilor art. 1169 si art. 1270 alin. (1) C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Consideră că instanţa de judecată nu se poate substitui Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în calitate de iniţiator al eventualului proiect de Hotărâre de Guvern de aprobare a Actului adiţional, avizatorilor externi ai proiectului sau Guvernului României. în calitate de emitent al hotărârii.

Procedând în sensul obligării Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor la elaborarea şi semnarea Actului Adiţional pentru anul 2015, la obţinerea tuturor avizelor şi îndeplinirea tuturor procedurilor în vederea adoptării Actului Adiţional 2015 prin Hotărâre de Guvern conform legii, precum si al obligării Guvernului României la aprobarea prin Hotărâre a Actului Adiţional pentru 2015, instanţa de fond nu a făcut nimic altceva decât să creeze premisele pentru eludarea întregii proceduri de elaborare si consultare, de avizare si de adoptare a proiectului de Hotărâre de Guvern.

Este vorba de o evidentă depăşire în cauză a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

Totodată, procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din C. civ., a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, a dispoziţiilor art. 6 alin. (1), (2) si 4 si art. 7 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. precum si a dispoziţiilor art. 5 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării din 10.05.2009.

Cu privire la petitele principale, Ministerul Transporturilor a invocat excepţia inadmisibilităţii asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nici nu a luat-o în considerare ca apărare de fond, încălcându-le dreptul la apărare.

În aceste condiţii, instanţa de fond, după cum a arătat, cu o depăşire în cauză a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, a admis petitele principale, creându-i practic intimatei-reclamante temeiul legal pentru suma de 5.862.533 RON reprezentând compensaţie legală pentru luna decembrie 2015 şi suma de 3.118.200,72 RON, reprezentând pretinsul prejudiciu cauzat acesteia.

Instanţa de fond nu a tranşat însă cărei instituţii îi incumbă obligaţia de plată a compensaţiei, Autorităţii Feroviare Române sau Ministerului Transporturilor, reţinând în dispozitiv:

"Obligă pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea pentru Reformă Feroviară să plătească reclamantei suma de 5.862.533 RON reprezentând compensaţia legală datorată pentru serviciul public desfăşurat în luna decembrie 2015".

Constatarea instanţei de fond este eronată.

La art. 6 din H.G. nr. 74/2012 în vigoare de la 06 februarie 2012 până la 31 martie 2016, se dispun următoarele:

"Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., Societatea Comercială A. - S.R.L., Societatea Comercială REGIONAL S.R.L, Societatea Comercială B. S.A., Societatea Comercială C. S.R.L. vor actualiza anual, în condiţiile legii, contractele de servicii publice prevăzute la art. 1-5, după adoptarea legii bugetului de stat".

Aşadar, este reglementată o obligaţie reciprocă a Ministerului Transporturilor şi a operatorilor de transport feroviar de a actualiza anual contractele de servicii publice.

Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998:

"Contractele prevăzute la art. 37 şi 38 se încheie pentru o durată de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat".

Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că obligaţia de actualizare a contractelor de servicii publice, după aprobarea bugetului de stat, a fost impusă de legiuitor atât în sarcina Ministerului Transporturilor, cât si în sarcina operatorilor de transport feroviar de călători.

Practic, prin semnarea contractelor de servicii publice de transport feroviar de călători, contracte încheiate în temeiul art. 38 şi art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998 şi aprobate prin Hotărâre de Guvern, operatorii de transport feroviar au acceptat condiţiile impuse de lege, si anume faptul că primirea compensaţiei corespunzătoare de la bugetul de stat în fiecare an este condiţionată de parcurgerea procedurilor legale în vederea obţinerii aprobării actului adiţional pe anul 2015, respectiv iniţierea şi desfăşurarea negocierilor, ajungerea la un consens, încheierea actului adiţional la Contract şi, în final, aprobarea acestuia prin Hotărâre de Guvern, act adiţional care să stabilească:

- principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători

- lista completă a trenurilor de călători incluse în pachetul minim social pentru anul respectiv

- costul prestaţiilor

- stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru pachetul minim social şi politica tarifară

- nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate pentru anul respectiv.

Condiţionalitatea menţionată mai sus a fost asumată de reclamantă prin încheierea Contractului cadru de servicii publice pentru perioada 2012-2015.

Este vădit nelegal şi netemeinic să fie obligat Ministerul Transporturilor să plătească penalităţile de întârziere calculate ca urmare a neplăţii la termen de către intimata reclamantă a facturilor emise de partenerii săi contractuali pentru lunile iulie - decembrie 2015, luni în care aceasta a încasat compensaţii de la bugetul de stat conform înscrisurilor de la dosar, rămase necercetate de către instanţa de fond.

Cât timp nu au fost analizate în mod real de către instanţa de fond anumite aspecte esenţiale, rezultă existenţa unor omisiuni care nu vor putea fi complinite de către instanţa de recurs, fiind necesar a se readministra proba cu expertiză contabilă, fapt ce atrage casarea hotărârii recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În combaterea acţiunii intimatei reclamante a mai invocat şi următoarele aspecte, care, de asemenea, nu au primit niciun răspuns din partea instanţei de fond, rezultând o hotărâre nelegală si netemeinică, pronunţată cu încălcarea garanţiilor instituite de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi a exigenţelor principiilor contradictorialitatii. egalităţii de arme si dreptului la apărare, principii fundamentale care guvernează procesul civil si a căror respectare incumbă instanţei de judecată:

Aspectele care fac obiectul dosarului nr. x/2018 şi care aveau o influenţă determinantă asupra analizei/verificării pe care trebuia să o facă instanţa de fond, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice în cauză.

În drept, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., precum şi toate celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul prezentului recurs.

3.3. Prin recursul promovat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii primei instanţe şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat a susţinut pârâta că, în ceea ce priveşte, soluţionarea pe fond a prezentei speţe, hotărârea pronunţată de către instanţa de fond a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la respingerea excepţiei prematurităţii instanţa de fond a respins aceasta excepţie,fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deoarece Actul adiţional pentru anul 2015 nu a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern şi având în vedere ca acesta ar putea introduce modificări, care pot avea impact direct asupra cuantumului sumelor de avizat, organele de inspecţie economico financiară s-au aflat în imposibilitatea de a efectua acţiunea de control.

În condiţiile în care reclamanta a înţeles să formuleze "plângere prealabila", consideră prematură introducerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă în condiţiile în care contestaţia formulata de către aceasta se afla în curs de soluţionare în procedura administrativă.

Instanţa de judecata investită cu soluţionarea prezentei acţiuni, în această fază procesuală nu este competentă material să soluţioneze cererea, atâta timp cât o autoritate administrativă a fost investită cu soluţionarea unei plângeri prealabile.

Cu privire la obligarea DGRFP Braşov să avizeze Nota de fundamentare învederează următoarele:

Prin adresa nr. x/25.01.2016 înregistrată la DGRFP Braşov - Inspecţie Fiscală sub nr. x/26.10.2016, S.C. A. S.R.L. a solicitat avizarea Notei de fundamentare şi justificare a subvenţiilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători la data de 31.12.2015;

Urmare aprobării prealabile a fost emis ordinul de serviciu nr. 20/01.02.2016 pentru efectuarea unei verificări în conformitate cu prevederile Ordinului 504/501/2005 pentru aprobarea Normelor privind fundamentarea, acordarea şi justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activităţi desfăşurate de unii agenţi economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, precum şi a transferurilor consolidabile acordate bugetelor locale pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi în localităţile rurale şi urbane, în baza decontului justificativ nr. 11/25.01.2016 aferent lunii decembrie 2015.

Având în vedere faptul că, în timpul verificărilor reprezentanţii legali ai S.C. A. S.R.L. nu au putut pune la dispoziţia echipei de inspecţie economico-financiară Actul adiţional pentru anul 2015 la Contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015 necesar pentru avizarea notei de fundamentare aferentă lunii decembrie 2015, echipa de inspecţie economico-financiară în baza notificării x/08.02.2016 înregistrată la S.C. A. S.R.L. sub nr. x/08.02.2016 a solicitat ca în termen de 3 zile lucrătoare să se pună la dispoziţia echipei de inspecţie economico financiară actul adiţional solicitat prin notificarea de mai sus.

Prin adresa nr. x/15.02.2016 înregistrată la DGRFP Braşov - Inspecţie Fiscală sub nr. x/15.02.2016 societatea arată faptul că, prin adresa nr. x/08.02.2016 E solicitat de la Ministerul Transporturilor să transmită data la care ar fi posibilă depunerea actului adiţional solicitat, dar până la data respectivă nu a primit nici un răspuns;

Având în vedere faptul că, actul adiţional nu a fost prezentat echipei de inspecţie economico - financiară în baza referatului pentru suspendarea inspecţiei economico financiare nr. x/18.02.2016, a fost aprobată suspendarea inspecţiei economico financiare, fapt comunicat societăţii prin adresa nr. x/18.02.2016.

Urmare suspendării inspecţiei fiscale, S.C. A. S.R.L. a întocmit plângerea prealabilă înregistrată la DGRFP Braşov - Activitatea de inspecţie fiscală sub nr. x/22.06.2016.

Deoarece din analiza "Notei de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători/data de 31.12.2015" s-a constatat că indicatorul tren-km nu a fost realizat în comparaţii cu prevederile BVC, consideră că este necesar actul adiţional aferent anului 2015 pentru a putea stabili cu exactitate indicatorul cantitativ tren-km, implicit şi cuantumul subvenţie de primit.

Prin neaprobarea actului adiţional pe anul 2015 prin hotărâre de Guvern, DGRFF Braşov -Serviciul de Inspecţie Economico Financiară nu dispune de indicatorii economic totali ce trebuie realizaţi de operatorul economic (nr. tren- km de realizat; nr. călători - km de transportat; veniturile minime de realizat; cheltuielile maxime admise; compensaţia la care are dreptul operatorul economic în cauză) şi nici de eventuale "noi condiţii de realizat".

Faţă de cele invocate mai sus, organul de inspecţie consideră că este în imposibilitatea de a finaliza acţiunea de inspecţie privind avizarea "Notei de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători la data de 31.12.2015", deoarece nu a fost aprobat prin hotărâre de Guvern actul adiţional pentru anul 2015 la Contractul de servicii publice aprobat prir H.G. nr. 74/2012.

Deoarece Actul adiţional pentru anul 2015 nu a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern şi având în vedere că, acesta ar putea introduce modificări, care pot avea impact direct asupra cuantumului sumelor de avizat, organele de inspecţie economico financiari s-a afla in imposibilitatea de a efectua acţiunea de control.

Solicită astfel, admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi în consecinţă, casarea sentinţei menţionate mai sus şi respingerea în totalitate a acţiunii formulate de S.C. A. S.R.L. .

3.4. Recursul promovat de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. A solicitat pârâtul admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii reclamantei faţă de Guvernul României ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a susţinut că, hotărârea primei instanţe nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, iar cele prezentate sunt contradictorii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, respectiv pe cele ale Legii nr. 554/2004, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998, Constituţia României, aspect care se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la soluţia instanţei de fond, de obligare a Guvernului Românei să aprobe prin hotărâre Actul adiţional pentru 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012-2015. menţionează faptul că, potrivit art. 2 alin. (2) al respectivului contract (regăsit în Anexa II la H.G. nr. 74/20121) acesta a încetat în data de 31.12.2015.

Totodată, contrar celor reţinute în considerentele instanţei de fond, un eventual act adiţional la respectivul contract nu poate avea caracter retroactiv, astfel încât acesta nu mai putea fi încheiat de părţi, aprobat de Guvernul României şi, respectiv, pus în executare la o dată ulterioară, deoarece orice modificare se poate aduce numai în cursul duratei contractului.

De altfel, o astfel de soluţie nu îşi găseşte suport legal nici în cuprinsul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, act normativ invocat de intimata-reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale.

Astfel, art. 39 alin. (1) din acest act normativ, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, prevedea următoarele:

"art. 39 - (1) Contractele prevăzute la art. 37 şi 38 se încheie pentru o durata de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat."

Se poate observa, aşadar, faptul că legiuitorul a reglementat posibilitatea actualizării contractelor respective doar în cadrul duratei în care acestea îşi produceau efectele, neprevăzând posibilitatea modificării ulterioare a respectivelor convenţii.

Faptul reţinut de instanţa de fond în motivarea soluţiei sale, conform căruia prestaţiile specifice stabilite prin prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 74/2012 privind aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 nu au fost îndeplinite de către părţile contractului de servicii publice pentru perioada 2012-2015 al Societăţii Comerciale A. - S.R.L., nu poate justifica obligarea Guvernului României, terţ faţă de contractul respectiv, la aprobarea unui act adiţional ulterior expirării duratei contractului.

Totodată, în opinia recurentului, o astfel de retroactivitate a actului adiţional, precum cea dispusă de instanţa de fond, ar fi în contradicţie cu principiul de rang constituţional consacrat prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

În altă ordine de idei, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ poate fi dispusă numai în condiţiile în care se constată refuzul nejustificat al acesteia de a proceda în sensul solicitat.

În cazul de faţă, instanţei de fond îi revenea sarcina de a analiza dacă există un refuz al Guvernul României de a adopta un act administrativ, iar în caz afirmativ, dacă refuzul este sau nu justificat.

Însă, chiar din considerentele hotărârii instanţei de fond reiese faptul că, eventuala obligaţia a Guvernului României de a aproba un act adiţional la contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015 al Societăţii Comerciale A. - S.R.L. era subsecventă obligaţiilor altor entităţi, obligaţii care nu au fost îndeplinite, astfel încât, în speţă, nu se poate vorbi despre o conduită a Guvernului României care să poată fi asimilată unui refuz nejustificat, exprimat cu exces de putere, nefiind probată o încălcarea de către această autoritate publică a drepturilor legitime ale intimatei-reclamante.

S-a mai arătat că, Guvernul României nu se poate substitui autorităţilor publice competente pentru realizarea etapelor legale ale procedurilor de elaborare a respectivului proiect de hotărâre, iar cererea reclamantei de obligare a Guvernului la adoptarea actului administrativ excede competenţei instanţei judecătoreşti care, la rândul său, nu se poate substitui instituţiilor specializate în exercitarea atribuţiilor lor legale.

În concluzie, întrucât nu s-a probat că s-ar fi finalizat etapa de iniţiere a proiectului actului administrativ solicitat de intimata-reclamantă, în speţă nu putea fi reţinut un refuz nejustificat al executivului, cât timp nu au fost întrunite condiţiile prevăzute de normele juridice speciale care reglementează procedurile de elaborare si aprobare a unei hotărâri de guvern.

Soluţionarea pe fond a cererii grefate pe un aparent control de legalitate a refuzului nejustificat, în sensul înlăturării procedurilor de evaluare şi elaborare a proiectului de act normativ şi al obligării la emiterea actului administrativ, nu cade direct în sarcina instanţei de contencios administrativ, care la rândul său nu poate ignora ori suplini neîndeplinirea condiţiilor legale enunţate în antecedenţă.

În acest sens, reaminteşte că Legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicţie, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicţia judiciară de contencios administrativ să se substituie autorităţii administrative, iar conflictul să fie tranşat prin adoptarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie rezolvat de o manieră directă şi completă raportul juridic de conflict.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 54/05.08.2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016. casarea în parte a acesteia şi respingerea acţiunii fată de Guvernul României ca nefondată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 483 şi urm. din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. faţă de recursurile promovate de pârâţii Ministerul Transporturilor, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, s-a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate şi menţinerea ca legală a sentinţei de fond.

Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat, la rândul său, întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei şi admiterea celorlalte recursuri declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului.

Prin întâmpinarea sa, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a invocat excepţia excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea recursului reclamantei A. S.R.L. ca neîntemeiat.

De asemenea, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a depus la dosar răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, reiterând apărările formulate şi prin întâmpinare.

Recurenta-reclamantă a depus, de asemenea, răspunsuri faţă de întâmpinările formulate de recurenţii-pârâţi, solicitând înlăturarea apărărilor şi excepţiilor invocate ca neîntemeiate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin întâmpinarea formulată, intimata Autoritatea pentru Reformă Feroviară invocă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte, însă, în primul rând se observă că, această parte nu a declarat recurs în prezenta cauză, astfel că în ceea ce priveşte acest aspect sentinţa primei instanţe a intrat în puterea lucrului judecat, iar pe de altă parte, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a fost înfiinţată prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 62/2016 al cărei scop a fost definit în cuprinsul art. 1 "instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, cu preluarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) şi e) şi atribuţiilor corespunzătoare acestora din cadrul aparatului propriu al Ministerului Transporturilor" precum şi implementarea reformei în sectorul feroviar, conform direcţiilor stabilite în Master Planul General de Transport, document aprobat prin H.G. nr. 666/2016. Printre atribuţiile stabilite se numără si cele referitoare la încheierea si gestionarea contractelor de servicii cu operatorii de transport public feroviar de călători, precum şi plata sumelor cu titlu de subvenţii, alocate în acest scop de la bugetul de stat.

Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte reţine că este nefondat, urmând a fi respins avându-se în vedere următoarele:

Recurenta reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Recurenta a susţinut că, instanţa de fond nu a motivat respingerea petitului de obligare a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov la plata despăgubirilor şi că, pentru a motiva respingerea cererii de obligare a DGRFP Braşov la plata despăgubirilor instanţa trimite la argumentele reţinute pentru admiterea petitului nr. 1 (cererea de obligarea a Ministerului Transporturilor la adoptarea Actului adiţional pentru anul 2015). In susţinerea acestei soluţii, instanţa de fond retine ca Ministerul Transporturilor este unicul responsabil pentru neadoptarea Actului adiţional pentru anul 2015".

Aceste susţineri sunt neîntemeiate, avându-se în vedere faptul că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

În speţă, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei reclamante, cât şi pe cele ale pârâţilor, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză, respectiv, art. 37, art. 38, art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998.

Potrivit art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române:

"Raporturile dintre societăţile naţionale şi/sau societăţile comerciale care efectuează transport feroviar public de călători, având statut de operatori de transport feroviar, pe de o parte, şi instituţiile publice, pe de altă parte, se reglementează prin contracte de servicii publice, încheiate cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în numele statului".

Prevederile art. 39 din acelaşi act normativ completează dispoziţiile art. 38, astfel:

"contractele prevăzute la art. 37 şi 38 se încheie pentru o durată de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat."

Contrar susţinerilor recurentei, prin neaprobarea Actului adiţional pe anul 2015 prin hotărâre de Guvern, DGRFP Braşov -Serviciul de Inspecţie Economico Financiară nu dispune de indicatorii economici totali ce trebuie realizaţi de operatorul economic (nr. tren- km de realizat; nr. călători - km de transportat; veniturile minime de realizat; cheltuielile maxime admise; compensaţia la care are dreptul operatorul economic în cauză) şi nici de eventuale "noi condiţii de realizat".

Pentru perioada ianuarie 2015 - noiembrie 2015, organele de control din cadrul Serviciului Inspecţie Economico Financiară au avizat lunar Notele de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători ţinînd cont de faptul că S.C. A. S.R.L. se încadrează în repartizarea creditelor bugetare (reprezentând subvenţii pentru transportul feroviar public de călători pe anul 2015) aprobată de Ministrul Transporturilor, comunicate recurentei prin adresa din 17.04.2015 şi adresa din 30.10.2015. Aceste aspecte nu pot fi luate în considerare în ultima lună a anului 2015 fără cunoaşterea integrală a indicatorilor care vor fi cuprinşi numai în Actul adiţional pentru anul 2015.

Aşadar, lipsa actului adiţional pentru anul 2015 a dus la neavizarea notei de fundamentare pentru luna decembrie 2015.

Cu privire la recursurile formulate de către recurenţii pârâţi Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recurenţii pârâţi Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi-au întemeiat cererile de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanţa a depăşit atribuţiile judecătoreşti; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Avându-se în vedere similitudinea în parte a criticilor invocate de cei trei recurenţi pârâţi, urmează ca motivele de recurs ale acestora să fie grupate şi analizate împreună.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, susţinerile recurenţilor pârâţi Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, întrucât, prima instanţă soluţionând cauza, nu a săvârşit un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl putea face.

Înalta Curte constată că, prima instanţă, prin sentinţa recurată a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, astfel cum sunt prevăzute de art. 6 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012, adică să adopte un Act adiţinal care să reglementeze vidul legislativ creat în anul 2015, care nu i-a permis recurentei reclamante să încaseze întreaga sumă datorată cu titlu de compensaţie - preţ- pentru serviciul public prestat.

Aşa fiind, în cauză, nu există incursiunea instanţei în atribuţiile puterii executive sau legislative. Susţinerile recurenţilor nu pot fi primite, întrucât ar însemna că, instanţele nu ar putea să instituie în sarcina autorităţilor respectarea unei obligaţii de a face, nici chiar atunci când refuzul de a executa o astfel de obligaţie este contrar legii.

Argumentele recurentului pârât Ministerului Transporturilor, în sensul că, avizorii externi ai proiectului de Hotărâre de Guvern consideră că, nu s-ar mai putea aproba Actul adiţional pentru anul 2015 şi că, hotărârea nu le-ar fi opozabilă sunt neîntemeiate, ţinându-se cont de dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora".

Soluţia instanţei de obligare a Ministerului Transporturilor la încheierea Actului Adiţional pentru anul 2015 este în acord cu dispoziţiile art. 1527 din Noul C. civ., care recunosc creditorului dreptul la executarea în natură a obligaţiei, şi totodată se circumscrie soluţiei pe care o poate da instanţa de contencios administrativ conform art. 18 alin. (4) pct. c din Legea nr. 554/2004, în sensul de a impune Ministerului îndeplinirea obligaţiilor contractuale prevăzute în art. 6 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015, mai exact obligaţia actualizării anuale a contractului d servicii publice, după abrobarea bugetului de stat.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, susţinerile recurenţilor pârâţi Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, întrucât, hotărârea primei instanţe este amplu motivată, fiind arătate toate argumentele de fapt şi de drept care au contribuit la formarea convingerii judecătorului în ceea ce priveşte fondul litigiului dedus judecăţii, pentru toate măsurile contestate în prezentul litigiu.

De asemenea, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor, care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. Or, analizând hotărârea, se poate observa că, aceasta are o motivare logică, coerentă, clară, concisă.

Este neîntemeiată susţinerea recurentului pârât Ministerul Transporturilor, în sensul că, prima instanţă nu ar fi soluţionat excepţia inadmisibilităţii invocată prin notele de şedinţă din data de 28.05.2019, întrucât din considerentele sentinţei recurate, reiese că, această excepţie a fost tratată şi analizată ca o apărare de fond.

În mod corect instanţa de fond a tratat aşa zisa excepţie de inadmisibilitate, drept o apărare de fond, atunci când a reţinut, în baza unei analize extinse, că Ministerul Transporturilor nu şi-a îndeplinit o obligaţie contractuală, respectiv că, în speţă, nu este vorba despre ipoteza încălcării principiului neretroactivităţii legii, cât timp situaţia juridică generată de contractul de servicii nu este una definitiv stinsă, iar prin elaborarea şi aprobarea Actului Adiţional pentru anul 2015 nu s-ar atribui alte efecte juridice situaţiei generate de H.G. nr. 74/2012.

Cu privire la criticile recurenţilor pârâţi Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a susţinut în esenţă că, "instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, respectiv pe cele ale Legii nr. 554/2004, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998, Constituţia României, aspect care se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.." şi "contrar celor reţinute în considerentele instanţei de fond, un eventual act adiţional la respectivul contract nu poate avea caracter retroactiv, astfel încât acesta nu mai putea fi încheiat de părţi, aprobat de Guvernul României şi, respectiv, pus în executare la o dată ulterioară, deoarece orice modificare se poate aduce numai în cursul duratei contractului".

Criticile recurentului sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, întrucât, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, situaţia juridică generată de contractul de servicii nu s-a epuizat având în vedere că a existat o neexecutare contractuală din partea Ministerului Transporturilor, iar prin elaborarea şi aprobarea Actului Adiţional pentru anul 2015 nu s-ar atribui alte efecte juridice situaţiei generate de H.G. nr. 74/2012.

În condiţiile unei neexecutări contractuale din partea Ministerului Transporturilor, soluţia pronunţată de prima instanţă este în acord, aşa cum s-a reţinut mai sus, cu dispoziţiile art. 1527 Noul C. civ., care recunosc creditorului dreptul la executarea în natură a obligaţiei, dar şi cu prevederile art. 18 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că, în speţă nu este vorba despre ipoteza unui conflict de legi în timp pentru a se pune problema unei retroactivităţi a legii.

Potrivit prevederilor art. III din O.U.G. nr. 83/2016, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 28 din Legea nr. 205/2019 "compensaţia acordată operatorilor de transport feroviar de călători pentru serviciile prestate în anul 2015 se recunoaşte drept cheltuială în situaţiile financiare ale Ministerului Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor".

Totodată, Înalta Curte reţine că, din Decizia Curţii Constituţionale nr. 505/2019 reiese că, scopul acestei prevederi a fost tocmai acela de a identifica o soluţie care să împiedice ca greşeala administraţiei, constând în neadoptarea actelor adiţionale pentru anul 2015, să afecteze operatorii de transport feroviar care au executat contractele de servicii publice.

Aşadar, atâta timp cât Actul Adiţional pentru anul 2015 este un act bilateral, de modificare a unui contract administrativ pentru a cărei validitate legea impune o condiţie specială, aceea de aprobare a acestuia prin Hotărâre de Guvern, soluţia primei instanţe de admitere a petitului 2 al acţiunii în contradictoriu cu Guvernul României este legală.

Neîntemeiate sunt şi criticile recurentei pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, referitoare la faptul că, instanţa de fond ar fi respins în mod nelegal excepţia prematurităţii acţiunii, astfel că vor fi respinse.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei prematurităţii acţiunii este corectă şi legală, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv, cenzurarea refuzului nejustificat al DGRFP Braşov de avizare a Notei de fundamentare, pentru care, în acord cu prevederile art. 7 alin. (2) din legea nr. 554/2004, nu este obligatorie formularea plângerii prealabile.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse susţinerile recurentei DGRFP Braşov, prin care justifică suspendarea procedurii de avizare a Notei de fundamentare pentru decembrie 2015.

Astfel, recurenta nu invocă un veritabil motiv de recurs, întrucât, în această privinţă instanţa de fond a considerat că, DGRFP Braşov nu este în culpă, culpa exclusivă fiind a recurentului Ministerului Transporturilor, care nu a adoptat în termenul legal Actul adiţional pentru anul 2015.

Aşadar, argumentaţia recurentei DGRFP Braşov nu tinde la demonstrarea unei nelegalităţi a sentinţei, ci doar reia argumentele din poziţia procesuală exprimată în fond. Nu se invocă niciun motiv de nelegalitate a soluţiei de obligare a DGRFP Braşov la avizarea Notei de fundamentare pentru decembrie 2015, iar argumentele prezentate nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentului pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ., Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge.

Cu privire la susţinerile recurentului vizând obligaţia de a adopta Actul adiţional pentru anul 2015, Înalta Curte reţine că nu sunt fondate, întrucât, situaţia juridică din speţă este născută în anul 2015, când legea şi contractul prevedeau că, Ministerul Transporturilor este autoritatea contractantă, responsabilă cu adoptarea Actelor Adiţionale şi cu asigurarea că, proiectul de H.G., prin care se aprobă Actul îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi adoptat.

Înalta Curte constată că, Autoritatea pentru Reformă feroviară (ARF) a fost introdusă în cauză ca succesor cu titlu particular al Ministerului Transporturilor în condiţiile art. 38-39 din noul C. proc. civ., aspect faţă de care, recurentul nu a formulat opoziţie sau critici.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2), (3) din O.U.G. nr. 62/2016, ARF preia contractele de servicii publice valabil încheiate cu Ministerul Transporturilor, reieşind astfel că, are competenţă doar pentru încheierea Actelor adiţionale ce reglementează situaţii juridice născute ulterior preluării.

Aşa fiind, rezultă că, prima instanţă a concluzionat în mod corect, în raport de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2016, că ARF poate fi obligată doar la plata compensaţiei, neputând fi ţinută pentru o neexecutare imputabilă Ministerului Transporturilor şi nici pentru repararea prejudiciului cauzat prin această neexecutare, transpus în cererea de despăgubiri ce a constituit petitul 5 al cererii de chemare în judecată.

Sunt nefondate criticile recurentului vizând obligaţia de plată a compesanţiei.

Înalta Curte reţine că, în raport de valoarea acestei compensaţii, indiferent de susţinerile Ministerului Transporturilor instanţa de recurs nu va putea sa reanalizeze probele administrate în faţa primei instanţe. Fiind vorba de o chestiune de fond, instanţa de recurs nu va putea sa reanalizeze obiecţiunile formulate de Ministerul Transporturilor -tratate în consecinţă şi respinse de instanţa de fond- şi nici nu va putea sa stabilească o altă sumă decât cea înscrisă în Nota de fundamentare. De altfel, Ministerul Transporturilor nu susţine niciun motiv de nelegalitate a modului de administrare a probelor, ci doar îşi prezintă nemulţumirea pentru respingerea obiecţiunilor.

Ministerul Transporturilor susţine că, în lipsa unui act adiţional încheiat valabil în 2015, compensaţia datorată intimatei reclamante nu ar putea fi acordată, fapt cunoscut şi acceptat de A. prin semnarea Contractului de servicii publice.

Înalta Curte constată că, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, obligaţia de adoptare a Actului adiţional incumbă Ministerului Transporturilor. Tot acesta este responsabil pentru a se asigura că proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se aproba Actul adiţional îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a fi adoptat. Aşadar, acestea reprezintă obligaţii de rezultat.

Instanţa de fond corect a stabilit că, intimata reclamantă nu are nicio culpă în modul de derulare a procedurii de adoptare a Actului adiţional din 2015 întrucât a semnat Proiectele de Act adiţional transmise de Ministerul Transporturilor. A mai reţinut întemeiat instanţa, şi că nu există o altă cauza exoneratoare de răspundere, motiv pentru care recurentul Ministerul Transporturilor este în culpă.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că, recurentul nu îşi poate invoca propria culpă în neadoptarea Actului adiţional pentru a justifica neplata compensaţiei.

Sunt neîntemeiate criticile recurentului referitoare la solicitarea de plată a despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat.

Înalta Curte reţine contrar susţinerilor recurentului că, instanţa de fond a analizat coroborat probatoriul din perspectiva tuturor argumentelor părţilor şi a respins motivat teza pârâţilor raportat la modul de calcul al acestuia. De altfel, raportul de expertiză, soluţia instanţei de respingere a obiecţiunilor formulate, modul de individualizare a prejudiciului şi calculul efectiv reprezintă chestiuni de fond ce nu mai pot fi reanalizate şi nici cenzurate în recurs. Recurentul putea propune în faţa primei instanţe, obiective adiţionale la expertiză, prin care să solicite o modalitate proprie de calcul a prejudiciului şi să probeze o altă teză decât cea susţinută de intimata reclamantă.

Neîntemeiate sunt şi susţinerile recurentului referitoare la dosarul penal nr. x/2018 şi la inspecţiile economico-financiare.

Instanţa de control judiciar reţine că, dosarul penal a fost invocat de Ministerul Transporturilor pentru a suspenda judecata prezentului litigiu. Deşi in prima instanţă Curtea de Apel Braşov a dispus suspendarea până la soluţionarea dosarului penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiei prin decizia nr. 171/17.01.2019 a stabilit în mod definitiv că nu există o înrâurire hotărâtoare între infracţiunea cercetată în dosarul penal -care vizează o perioada anterioară celei în litigiu - şi aprobarea actului adiţional, plata compensaţiei şi a despăgubirilor. Această statuare are autoritate de lucru judecat şi solicitarea recurentului de supune aceste aspecte factuale analizei instanţei de recurs este neavenită.

Totodată, Înalta Curte constată că, invocarea în abstract a unor inspecţii economico-financiare pentru a diminua nivelul compensaţiei datorată intimatei reclamante nu reprezintă un motiv de recurs ci doar atestă nemulţumirea recurentului în raport de soluţia primei instanţe.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenţii pârâţi prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 54 din 05 august 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.