Insured Guaranty Fund’s discretionary quantification of moral damages in personal injury claims: validity of internal procedural criteria and absence of contractual succession to insolvent insurers

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.02.2019, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor contestaţie împotriva Deciziei nr. 17967/14.01.2019 emisă de pârât şi a solicitat anularea în parte a deciziei şi obligarea pârâtului la plata sumei de 36.4000 RON, reprezentând daune materiale de 14.000 RON (diferenţa dintre suma achitată 875,44 RON daune materiale şi 1358,05 RON pierdere venit) şi daune morale de 350.000 RON (diferenţa dintre suma plătită de 42.608,49 RON); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 265 din data de 13 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat în principal, casarea hotărârii şi reţinerea cauzei spre judecare, anularea în parte a deciziei nr. 17967/14.01.2019 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 364.000 RON, reprezentând daune morale de 14.000 RON (diferenţa dintre suma achitată 875,44 RON daune materiale şi 1358.05 RON pierdere venit) şi daune morale de 350.000 RON (diferenţa dintre suma plătită de 42.608,49 RON, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât instanţa de fond a apreciat că "evaluarea prejudiciului nu a fost realizată în termeni stricţi, pârâtul beneficiind de o anumită marjă în raport de fiecare victimă în parte si urmările produse de evenimentul asigurat", deşi reclamanta a fost singura victimă a accidentului rutier, iar sintagma "marja de apreciere" nu are un temei de drept.

Totodată, recurenta a criticat stabilirea greşită a întinderii daunelor morale, arătând că instanţa de fond nu a făcut decât să preia susţinerile pârâtului care a urmărit acordarea unor daune morale cât mai mici. În opinia recurentei-reclamante, cuantumul daunelor morale nu trebuie să fie unul simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze condiţiile sale de viaţă, prin procurarea unor satisfacţii morale în raport de gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la o viaţă normală, similară celei anterioare producerii accidentului.

Astfel, traumele psihice accentuate, în urma producerii accidentului rutier, suferinţa generată de cicatricea permanentă de pe picior şi durerea ce revine la schimbările climatice, au determinat schimbări în viaţa cotidiană a recurentei, iar sumele acordate cu titlu de daune morale ar fi trebuit să îi ofere satisfacţii compensatorii în măsură a-i uşura reala condiţie morală, având în vedere că situaţia anterioară este imposibil de stabilit.

La data producerii accidentului recurenta presta activitate de persoană fizică autorizată, servicii care implicau preponderent munca de teren. Din acest motiv, nu a putut beneficia de concediu medical, nu a realizat alte venituri, iar situaţia familială a fost una deosebită, având în îngrijire şi creştere un copil minor, iar tatăl acestuia, soţul reclamantei, a decedat la 17.09.2015.

A apreciat recurenta că, prin reţinerea de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 475 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală în locul sumei maxime de 500 RON, respectiv prin aplicarea unei proceduri interne proprii, se creează o vădită discriminare care urmăreşte tergiversarea şi diminuarea daunelor morale, fiind aplicate criterii de evaluare a prejudiciului diferite de cele pe care le-ar aplica o societate de asigurări direct răspunzătoare. În acest sens, face trimitere la prevederile Legii nr. 213/2015 şi ale Ghidului F.G.A, potrivit cărora creditorii de asigurare beneficiază de suportul Fondului de Garantare a Asiguraţilor în vederea plăţilor indemnizaţiilor şi/sau despăgubirilor datorate "conform contractelor de asigurare" încheiate cu societatea de asigurare.

De asemenea, deşi a recunoscut că "nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei alinare sau satisfacţii", prin sentinţa pronunţată prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 1381, art. 1385, art. 1387 şi art. 1388 C. civ.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 17967/14.01.2019, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat cererea sa de plată şi a acordat despăgubiri (daune morale şi materiale) în urma producerii accidentului rutier din data de 13.04.2014.

Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar reclamanta a criticat această soluţie, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, iar prima instanţă a prezentat motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond nu a avut în vedere existenţa mai multor victime ale accidentului rutier şi a reţinut, în mod corect, că F.G.A., în lipsa unor criterii legale de determinare, stabileşte cuantumul despăgubirilor morale, prin raportare la procedura internă aprobată prin Decizia nr. 74/2018 şi la înscrisurile justificative depuse de fiecare solicitant.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În esenţă, recurenta invocă încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 1381, art. 1385, art. 1387 si art. 1388 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, precum şi ale Legii nr. 213/2015 şi ale Ghidului F.G.A. potrivit cărora creditorii de asigurare beneficiază de suportul F.G.A. în vederea plăţii indemnizaţiilor şi/sau despăgubirilor datorate, "conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare aflate în insolvenţă.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că F.G.A. a făcut o corectă apreciere a cuantumului despăgubirilor morale cuvenite reclamantei, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Potrivit art. 49 pct. 1 din Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: "1. în caz de vătămare corporală: a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, si indemnizaţia primita din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea si/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării si a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, in cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de baza minim brut pe economie, in cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului in ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentara, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, si care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările in vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de munca, daca prin certificatul medical se recomanda acest lucru, însa nu mai mult decât salariul de baza minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania;."

Se constată astfel, că deşi dispoziţiile art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, fac trimitere la "legislaţia şi jurisprudenţa din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile şi limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulaţie. În literatura de specialitate şi în practica instanţelor de judecată, s-a reţinut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate şi în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

În cauză, instanţa de fond a reţinut, în mod just, că, deşi reclamanta o suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor este adecvat situaţiei relevate în speţă. În lipsa unor criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a adoptat, prin Decizia nr. 74/2018, o procedură internă care prevede limitele minime şi maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret trebuie stabilite în raport de anumiţi indicatori particulari fiecărei speţe.

Astfel, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit cuantumul despăgubirilor morale prin raportare la cele 85 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, de faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viaţa victimei, de faptul că reclamantei nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, nu a fost încadrată în vreun grad de handicap, vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcţionale. Faţă de aceste circumstanţe, despăgubirea a fost calculată astfel: 40.375 RON = 85 x 475 RON/zi de îngrijire medicală.

Aşadar, intimatul-pârât a avut în vedere un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum şi un criteriu subiectiv, raportat la circumstanţele particulare ale cauzei,

Totodată, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, reclamanta nu a dovedit circumstanţe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin decizia contestată, aceasta rezumându-se la formularea unor susţineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a formula, punctual, critici faţă de considerentele sentinţei recurate.

Referitor la susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015 şi ale Ghidului F.G.A., creditorii de asigurare beneficiază de suportul F.G.A. în vederea plăţii indemnizaţiilor şi/sau despăgubirilor datorate, "conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare aflate în insolvenţă, Înalta Curte reţine că Fondul de Garantare a Asiguraţilor are rolul de a proteja creditorii de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător, însă nu are obligaţia de a garanta plata unor sume stabilite de creditorii de asigurare prin cererea de plată. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este succesorul în drepturi şi obligaţii ale vreunui asigurător şi nu datorează despăgubiri "ope legis". De asemenea, obligaţiile Fondului de Garantare a Asiguraţilor se nasc, se modifică şi se sting în temeiul Legii nr. 213/2015 şi nu în baza contractului de asigurare, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Aşadar, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment.

Înalta Curte nu poate reţine nici susţinerea reclamantei potrivit căreia s-a aflat într-o vădită situaţie de discriminare, având în vedere că pârâtul nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la o procedură de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare coroporale sau decese, adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor situaţii discriminatorii, în lipsa unor criterii de individualizare expres prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază că, în cauză nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, instanţa de fond analizând în mod corect atât criteriul obiectiv al numărului de îngrijiri medicale, cât şi criteriile subiective ce decurs din situaţia personală a reclamantei şi întregul material probator administrat.

În privinţa întinderii despăgubirilor materiale, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al susţinerilor recurentei şi, în acord cu cele reţinute de prima instanţă constatată că, prin raportare la documentele justificative depuse, cuantumul despăgubirilor materiale a fost stabilit, în mod corect, de către F.G.A. la suma de 875,44 RON.

Neîntemeiată este şi solicitarea de acordare a unor daune materiale reprezentând veniturile pe care în condiţii obişnuite reclamanta ar fi putut să le realizeze, dacă nu ar fi fost vătămată în accidentul de circulaţie din 13.03.2014. În contextul în care veniturile recurentei nu erau constante, iar aceasta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris în sensul celor susţinute, care să dovedească o modalitate concretă de calcul a venitului nerealizat, F.G.A. a cuantificat, în mod corect, la suma de 1358,05 RON pierderea de venit prin raportare la perioada de concediu medical de care a beneficiat reclamanta, potrivit certificatului medical depus la dosar şi la media lunară a veniturilor obţinute.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 265 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.