Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6279/2021 AI generated

Abrogation of contested administrative norm extinguishes interest in cassation appeal

Case Number Decizia nr. 6279/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

In a final and definitive decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed the tax authority's appeal as lacking standing (interest), thereby leaving the lower court's partial annulment of the administrative order in force. The dispute concerned a challenge to a National Tax Administration Order that required economic operators commercializing energy products to hold specific storage facilities; although the court of appeal had partially invalidated this requirement, the tax authority later issued a subsequent order expressly abrogating the contested storage obligation. Consequently, the supreme court held that because the administrative norm challenged had already been repealed by the authority itself before the appeal was filed, the tax authority no longer had a practical interest in pursuing the appeal to reverse the judgment. The decisive legal basis was the doctrine of *interest* as a general condition for civil litigation under Articles 32 and 33 of the Civil Procedure Code, which requires that a party's interest be actual and subsisting throughout the proceedings; since the objective of the original claim had been achieved via legislative action, the appellate action was devoid of a legitimate purpose.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ; Abrogation of contested administrative norm extinguishes interest in cassation appeal: Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Keywords

AI generated
action for annulment challenge of administrative decisions standing to appeal tax authority tax litigation proceedings legal doctrine

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.08.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236/28.12.2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, publicat in Monitorul Oficial nr. 1115/28.12.2018, care abrogă ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 700 din data de 10.08.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 126 din 23 aprilie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a anulat punctul 6 lit. d) şi h) din Anexa 1 la Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236/27.12.2018, în privinţa reclamantei şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea acţiunii reclamantei, în principal ca lipsită de interes şi în subsidiar ca neîntemeiată.

Deşi a fost legal citată intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de sentinţa recurată şi de obiectul cererii deduse judecăţii, dar având în vedere şi evenimentul legislativ reprezentat de modificarea Ordinului nr. 3236/27.12.2018, Înalta Curte reţine următoarele:

La data de 28.12.2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1115/28.12.2018, Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236 din 27 decembrie 2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Modificarea operată prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236/2018 şi care a determinat prezentul demers al intimatei-reclamante, persoană juridică autorizată să comercializeze angro, în calitate de intermediar (distribuitor şi vânzător), produse energetice fără depozitare, impunea operatorilor economici, care comercializează angro sau en détail produse energetice, o nouă procedură, inclusiv, în ce priveşte stabilirea termenelor pentru depunerea cererilor de înregistrare şi documentele aferente.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 3236/2018, operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot să depună, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit prezentului ordin, iar la expirarea acestui termen atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 îşi pierd valabilitatea.

La data de 4 martie 2019, a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 171/04. III.2019, Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 508 din 28 februarie 2019, prin care a fost modificată Anexa 1 la Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236/2018, în sensul că au fost abrogate dispoziţiile care impuneau deţinerea de spaţii de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, dispoziţie criticată de reclamantă în prezenta cauză.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că încetarea, prin abrogare, a efectelor O.P.A.NA.F. nr. 3236/2018, a cărui anulare s-a solicitat în prezenta cauză, pune problema subzistenţei interesului în promovarea recursului exercitat de autoritatea pârâtă.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes, reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu soluţionarea unei cereri/acţiune sau cale de atac.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, fiind necesar ca acesta să subziste pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

În condiţiile în care autoritatea emitentă, printr-un act ulterior, de aceeaşi forţă juridică, a abrogat dispoziţiile privind obligativitatea deţinerii spaţiilor de depozitare, în sensul dorit de reclamantă prin cererea formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu justifică un interes în promovarea căii de atac a recursului, modificarea intervenind anterior declarării acesteia.

Soluţionarea pe fond a căii de atac şi eventuala reformare a sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca lipsită de interes, ca lipsită de obiect ori ca neîntemeiată, în raport de criticile formulate în recurs, nu ar mai putea produce niciun folos practic pentru recurenta-pârâtă, de vreme ce ea însăşi, în calitate de autoritate emitentă, a dispus abrogarea normei administrative contestate.

Pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată din oficiu şi va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 126 din 23 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.