Religious property retrocession denied where successor entity failed to prove affiliation with a religious cult and abusive state seizure of specific land parcel

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.12.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase anularea Deciziei nr. 7360/29.09.2017 emise de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare; efectuarea unui raport de expertiză tehnică prin care să se identifice suprafaţa de 16.000 m.p. teren situat în Bucureşti, Splaiul Unirii f.n., amplasat între: Centrala electrică de termoficare Bucureşti sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu şi str. x şi să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notarilor din anul 2013; obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare să emită decizia de restituire în natură, dacă terenul este liber sau o parte din acesta, şi/sau decizie de compensare prin puncte, în care valoarea terenului să fie stabilită într-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculată prin expertiză pe metru pătrat, dacă terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, în măsura în care este ocupat; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1590 din 03.07.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1597 din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti Biserica "Domnita Bălaşa", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

3. Calea de atac formulată

Împotriva sentinţei civile nr. 1597 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat apel reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", pe care Înalta Curte l-a recalificat ca recurs la termenul din 25 noiembrie 2021, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinţei recurate şi admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 7360/29.09.2017.

În motivarea căii de atac arată că în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia ca neîntemeiată, întrucât Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" este continuatoarea entităţii Aşezămintele Brâncoveneşti - A., care în timpul regimului comunist au funcţionat sub regim de Biserică Fundaţională Parohială, în baza art. 175 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., aprobat prin Decretul nr. 233/1949, iar în prezent Fundaţia este persoană juridică de utilitate publică, figurând în Schema de funcţii şi personal a Arhiepiscopiei Bucureştilor, la pag. 10 poz. 23 - 31, înregistrată la Secretariatul de Stat pentru Culte, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, cu precizarea că Arhiepiscopia Bucureştilor este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

În ceea ce priveşte considerentul instanţei de fond, în sensul că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios, consideră că acesta este neavenit, cât timp icoanele, rânduielile, slujbele sunt creştin ortodoxe, iar A. a fost înfiinţată din necesitatea de a fi independentă. Aşa cum menţionează şi actul de danie din 1745, Moşia B. a fost dată în proprietatea Bisericii Domniţa Bălaşa, iar toate celelalte forme de administrare a moşiei sunt doar în scopul unei mai bune funcţionări şi utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domniţa Bălaşa, să beneficieze pe deplin de acestea.

Cu privire la argumentul instanţei de fond că imobilul solicitat nu este menţionat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ şi că în documentele din dosarul administrativ nu apare menţionată Moşia B. sau existenţa vreunei legături între aceasta şi terenul solicitat prin cererea de retrocedare, arată că terenul solicitat reprezintă o parte din fosta moşie B., iar actele care fac dovada dreptului său de proprietate sunt înscrisurile eliberate de către arhivele naţionale, cartea de hotărnicie pe suport electronic, raportul de expertiză şi suplimentul la acesta.

Arată că înscrisul prin care i s-a constituit acest drept datează din anul 1745, iar la acel moment actul de danie era o dovadă temeinică şi clară a constituirii dreptului de proprietate în favoarea sa. Susţine că faptul că au trecut de la momentul constituirii dreptului de proprietate al recurentei-reclamante 275 de ani nu poate conduce la concluzia că nu îndeplineşte condiţiile din prezent, cât timp a făcut dovada că terenul a fost proprietatea sa până la momentul preluării de către Statul Român.

Precizează că faptul că o parte din probe nu au existat în dosarul administrativ nu reprezintă o rea-voinţă din partea sa, în condiţiile în care actul de danie şi testamentul din 1745 au fost găsite ulterior în inventarul Muzeului Municipiului Bucureşti şi la Muzeul George Severeanu.

Mai arată că Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R. a fost aprobat în 23.02.1949, iar Biserica Domniţa Bălaşa şi Aşezămintele acesteia au fost înfiinţate cu 200 de ani înainte, astfel că nu se poate pune în discuţie apartenenţa Bisericii Domniţa Bălasa şi a Aşezămintelor la o organizaţie religioasă, cât timp aceasta a funcţionat şi promovat religia creştin ortodoxă.

Cu privire la faptul că nu ar exista dovezi că Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu A., arată că Epitropia este o formă de administrare a bunurilor unei biserici, fiind incompatibilă cu dreptul de proprietate în integralitatea sa, întrucât vizează doar administrarea bunurilor.

Susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439, emisă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada că Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" au continuat să existe, iar bunurile agricole ale acesteia au fost excluse de la trecerea în patrimoniul Statului, "acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundaţiune".

De asemenea, arată că în anul 1957, prin Decizia nr. 33, s-a decis de către Arhiepiscopia Bucureştilor că se aplică Bisericii Funcţionale Biserica "Domniţa Bălaşa" dispoziţiile art. 175 din Statutul de Organizare şi Funcţionare al B.O.R., iar la data de 01.01.1958 s-a instituit Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa"; că Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", ca entitate de sine stătătoare, au fost înfiinţate prin testamentul lăsat de Domniţa Bălaşa şi soţul acesteia, B., din data de 01 aprilie 1745; că din anul 1838 au început să fiinţeze efectiv sub titulatura de Aşezămintele Brâncoveneşti, ca instituţie ce însumează toate fundaţiile Brâncoveneşti, cu precizarea că fiecare fundaţie avea buget şi administrare proprie, fiind administrate de epitropi; că acestea şi-au continuat activitatea până în anul 1951, când prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constatată dizolvarea de plin drept a Aşezămintelor Brâncoveneşti, ca persoană juridică, dispunându-se radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepţie făcând recurenta-reclamantă, cu privire la care în anul 1957, prin Decizia nr. 33, s-a decis de către Arhiepiscopia Bucureştilor că se aplică Bisericii Funcţionale Biserica "Domniţa Bălaşa" dispoziţiile art. 175 din Statutul de Organizare şi Funcţionare al B.O.R., iar la data de 01.01.1958 s-a instituit Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa".

Precizează că se impun a fi avute în vedere şi contractele de închiriere întocmite de către recurenta-reclamantă, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosinţă în perioada comunistă terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, fără nici o dovadă.

Mai arată că prin sentinţa civilă nr. 161/20.02.2019, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. x/2017, s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta este continuatoarea Aşezămintelor Brâncoveneşti - A..

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Consideră că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile în speţă, în contextul în care imobilul solicitat spre a fi restituit nu a fost proprietatea reclamantei, ci a unei entităţi distincte, autonome, care nu reprezenta o parte a Bisericii Ortodoxe şi nici nu s-a făcut dovada preluării acestuia de către Statul Român de la reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate în calea de atac, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 7360/29.09.2017 emise de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare; efectuarea unui raport de expertiză tehnică prin care să se identifice suprafaţa de 16.000 m.p. teren situat în Bucureşti, Splaiul Unirii f.n., amplasat între: Centrala electrică de termoficare Bucureşti sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu şi str. x şi să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notarilor din anul 2013; obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare să emită decizia de restituire în natură şi/sau decizia de compensare prin puncte.

Prin Decizia nr. 7360/29.09.2017, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, formulată de către reclamantă, reţinând că solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Român de la aceasta în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000.

Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, apreciind în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a-i fi restituit şi nici dovada preluării abuzive a acestuia de către Statul Român.

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală, prima instanţă reţinând în mod corect că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată şi, mai mult, nici prin cererea de recurs nu au fost aduse elemente de natură să răstoarne considerentele instanţei de fond.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Din analiza textului de lege de mai sus reiese că, printre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru retrocedarea unor imobile în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, se regăsesc şi acelea ca imobilele să fi aparţinut cultelor religioase din România şi să fi fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea urmând a se face foştilor proprietari.

Înalta Curte constată că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta este continuator în drepturi al fostului proprietar, respectiv al fostelor Aşezăminte Brâncoveneşti, înfiinţate prin testamentul ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brâncoveanu pentru întemeierea Spitalului Brâncovenesc şi a Aşezămintelor Brâncoveneşti.

Voinţa reală a testatoarei a fost aceea de a înfiinţa două entităţi juridice distincte - Spitalul Brâncovenesc şi Aşezămintele Brâncoveneşti, chiar titlul testamentului fiind în acest sens, şi nu o singură entitate juridică, distinctă.

Testamentul exprimă voinţa testatoarei ca Biserica şi Spitalul Brâncovenesc să fie administrate de doi epitropi, însă darea în administrare a spitalului aceloraşi doi epitropi (administratori) care administrau şi Biserica "Domniţa Bălaşa" nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul proprietăţii, dreptul de administrare fiind diferit de dreptul de proprietate.

De altfel, conform Regulamentului pentru Administraţia Aşezămintelor Brâncoveneşti, publicat în Monitorul Oficial din 02.02.1912:

"Aşezămintele Brâncoveneşti se compun din C. şi A.". Se mai reţine în cuprinsul actului că, deşi epitropia (administraţia) este comună, totuşi "scriptele, conturile vor fi cu totul deosebite, neputându-se administra". La art. 26 din Regulament se precizează că "bugetul C. se va alcătui întotdeauna în mod separat de cel al fundaţiunii Biserica Domniţa Bălaşa".

Din prevederile acestui Regulament, referitor la modalitatea de administrare a celor două entităţi juridice, Fundaţiunea "Spitalul Brâncovenesc" şi Fundaţiunea "Biserica Domniţa Bălaşa", reiese faptul că acestea au fost privite distinct, ca două persoane juridice diferite, ale căror patrimonii şi bugete nu s-au putut confunda niciodată, în acest sens existând dispoziţii exprese ale testatoarei încă de la întocmirea testamentului privind înfiinţarea Spitalului.

Nu s-a dovedit, cu înscrisurile existente la dosar, că Epitropia (Administraţia) Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu A. sau că era membra unui cult religios, în speţă, Biserica Ortodoxă Română. Toate actele efectuate de Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti în perioada 1939 - 1948 au constituit acte de administrare, în numele proprietarului Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu în numele proprietarului A..

În acest sens, se impune a se reţine că prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiţiei s-a constatat dizolvarea de plin drept a Epitropiei Aşezămintelor Brâncoveneşti şi radierea acestui aşezământ din registrul special de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, ca urmare a emiterii adresei nr. x/26.06.1951 a Epitropiei Aşezămintelor Brâncoveneşti, prin care se solicita încetarea şi ştergerii personalităţii juridice a Aşezămintelor Brâncoveneşti.

Este adevărat că prin Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureştilor, s-a decis că: începând cu data de 1 ianuarie 1958 se aplică Bisericii Fundaţionale Domniţa Bălaşa dispoziţiunile art. 175 din Statutul de organizare şi funcţionale al Bisericii Ortodoxe Române (art. 1); pe data de 1 ianuarie 1958 se instituie Epitropia Aşezământului Domniţa Bălaşa (art. 2); Epitropia va funcţiona cu începere de la aceeaşi dată - 1 ianuarie 1958 (art. 3); Epitropia va administra bunurile Bisericii Domniţa Bălaşa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicţiunea şi controlul Arhiepiscopiei Bucureştilor din punct de vedere administrativ, gestionar şi religios, în conformitate cu art. 175 din Statutul B.O.R., însă din acest înscris nu reiese nicidecum faptul că recurenta-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" este continuatoarea Aşezămintelor Brâncoveneşti desfiinţate şi radiate prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiţiei.

Din această perspectivă, nu sunt fondate susţinerile recurentei-reclamante referitoare la calitatea sa de continuator al fostelor Aşezăminte Brâncoveneşti.

În acelaşi sens, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută nici decizia civilă nr. 161/2019 din 20.02.2019 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, prin care s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce făceau obiectul respectivului dosar, fiind continuatoarea entităţii Aşezămintele Brâncoveneşti din anul 1945, respectiv nu poate fi valorificată în sensul reţinerii calităţii de continuatoare a fostelor Aşezăminte Brâncoveneşti, în condiţiile în care în dosarul nr. x/2017 recurenta-reclamantă s-a judecat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - Prefectura Călăraşi, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - comuna Borcea şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - comuna Ulmu, şi nu cu Comisia Specială de Retrocedare.

Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, între cauza de faţă şi cea care face obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, astfel cum a invocat recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, câtă vreme părţile şi cauza celor două litigii sunt diferite, deoarece aplicarea autorităţii de lucru judecat opreşte repetarea unei judecăţi, iar condiţiile pentru incidenţa autorităţii de lucru judecat vizează identitatea de părţi, pentru asigurarea opozabilităţii, dar şi pe aceea a identităţii de cauze, condiţii ce nu sunt îndeplinite în speţă.

În consecinţă, nu se poate aprecia că în prezentul dosar instanţa nu poate face evaluări proprii asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condiţiilor impuse de O.U.G. nr. 94/2000 pentru retrocedarea imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase din România.

De asemenea, nu s-a probat nici că recurenta-reclamantă a avut calitatea de proprietar al terenului pentru care solicită acordarea de despăgubiri.

Examinând actele de la dosar, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că imobilul solicitat nu este menţionat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ depus la pârâtă; că nici din analiza celorlalte înscrisuri, inclusiv a expertizei extrajudiciare şi a suplimentului la expertiza extrajudiciară, nu reiese faptul că solicitantul este îndreptăţit la restituirea imobilului solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 şi nici faptul că terenul în suprafaţă de 16.000 m.p. a fost în proprietatea Aşezământului Brâncovenesc Biserica Domniţa Bălaşa şi a fost preluat abuziv de către statul român de la acesta, condiţii impuse în mod expres prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, verificând toate înscrisurile depuse la dosar, între care se regăsesc Monitorul Oficial nr. 43 din 21.02.1948, Cartea de hotărnicie, Actul de fundaţiune al Aşezămintelor Brâncoveneşti, Investarele Planuri şi hotărnicii, dar şi celelalte înscrisuri depuse în susţinerea cererii de retrocedare, Înalta Curte constată, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, că imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, respectiv terenul în suprafaţă de 16.000 m.p., nu este identificat ca atare în înscrisurile de la dosar şi nici nu s-a făcut dovada faptului că a fost în proprietatea Aşezământului Brâncovenesc Biserica Domniţa Bălaşa.

Pe de altă parte, o asemenea dovadă nu reiese nici din copia-extras de la Arhivele Naţionale, depusă la dosarul Tribunalului Bucureşti, referitoare la Situaţia proprietăţilor, instituţiilor scutite de expropriere conform Legii agrare din 1945, câtă vreme terenul a cărui retrocedare se solicită nu apare cu suprafaţa şi vecinătăţile precizate prin cererea de chemare în judecată, în respectivul document fiind evidenţiat un lot mai mare, în suprafaţă de 364,3680 ha, situat în Cervenia, Teleorman, care nu corespunde parametrilor terenului din speţă.

Expertiza extrajudiciară din dosarul de retrocedare a concluzionat că Aşezămintele Brâncoveneşti au deţinut mai multe moşii, printre care şi terenul în suprafaţă de 408.427 mp, situat pe Moşia B., fără a se identifica în mod concret terenul în suprafaţă de 16.000 m.p., solicitat a fi retrocedat în prezentul dosar. De asemenea, suplimentul la raportul de expertiză extrajudiciară face referire la aceeaşi suprafaţă de 408.427 mp, fără a identifica în mod concret terenul ce face obiectul prezentului litigiu.

În consecinţă, din rapoartele de expertize extrajudiciare nu reiese identitatea dintre terenul în suprafaţă de 16.000 m.p., solicitat prin cererea de retrocedare de faţă şi terenul în suprafaţă de 408.427 m.p., la care se referă expertizele.

În concluzie, suprafaţa de teren solicitată a fi retrocedată în prezentul dosar nu coincide, nici ca suprafaţă şi nici ca amplasament, cu imobilele teren din expertizele extrajudiciare depuse la dosar sau din celelalte înscrisuri depuse la dosar.

Pentru a se face dovada proprietăţii terenului solicitat de către recurenta-reclamantă se impunea ca acesta să fie identificat prin vecinătăţi, amplasament şi suprafaţă, or, în speţă, prin înscrisurile invocate de către recurentă se fac doar referiri cu caracter general cu privire la moşia B., fără alăturarea unor elemente de identificare, cum ar fi vecinătăţile şi suprafaţa exactă a terenului, care să permită o identificare fără dubii a acestuia.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că nici din înscrisurile depuse la dosar şi nici din Raportul de expertiză extrajudiciară referitor la Moşia B., judeţul Ilfov, nu rezultă identitatea dintre terenul în suprafaţă de 16.000 m.p., solicitat prin cererea de retrocedare şi terenul în suprafaţă de 408.427 m.p. ce face obiectul raportului.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de către instanţa de fond, că în ceea ce priveşte legătura juridică patrimonială dintre Aşezământul Domniţa Bălaşa - persoana juridică menţionată în actele depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare - şi Aşezământul Brâncovenesc "Biserica Domniţa Bălaşa" - titularul cererii de retrocedare, prin adresa transmisă pârâtei reclamanta a susţinut că Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" a luat fiinţă în baza actului de fundaţie al Aşezămintelor Brâncoveneşti, reprezentat de Testamentul Bănesei Safta Brâncoveanu pentru crearea Aşezămintelor Brâncoveneşti din luna octombrie 1835, atestat ca autentic de Episcopii Râmnicului Argeşului, Buzăului şi Stratonichiei adeverit de Marea Logofeţie a Dreptăţii şi întărit la 25 martie 1836 prin hrisovul Domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, care la rândul său se sprijină pe testamentul de la 1745 al Domniţei Bălaşa Brâncoveanu. De asemenea, prin aceeaşi adresă, reclamanta a arătat că, prin Deciziunea nr. 33/1957 a Preafericitului Părinte Patriarh Iustinian, a fost instituită la 01.01.1958 Epitropia Aşezământului Bălaşa în conformitate cu art. 175 din Statutul B.O.R.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, din interpretarea art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, pe care se întemeiază cererea de retrocedare, reiese că se retrocedează foştilor proprietari imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România, împrejurare în raport cu care se impunea ca recurenta-reclamantă să facă dovada faptului că Aşezămintele Brâncoveneşti din anul 1945 au reprezentat o parte componentă a unui cult religios, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române.

Or, din înscrisurile de la dosar nu reiese o asemenea concluzie, ci faptul că Aşezămintele Brâncoveneşti au avut o existenţă de sine stătătoare din punct juridic şi patrimonial, în condiţiile în care acestea erau o entitate distinctă de Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", prima dintre acestea fiind o fundaţie care a funcţionat în temeiul Legii nr. 21/1924, iar nu în temeiul legii cultelor, nefiind desfiinţată în timpul regimului comunist.

Astfel, potrivit extrasului din Monitorul Oficial nr. 43/21.02.1948, la capitolul destinat predării-preluării de bunuri se menţionează în calitate de proprietar Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", aşa încât preluarea s-a făcut de la Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu de la Fundaţia "Biserica Domniţa Bălaşa", devenită Aşezământul Brâncovenesc Biserica Domniţa Bălaşa.

Mai mult, în cauză se impune a se reţine şi contractul de comodat încheiat la data de 10.04.1979 între Aşezământul "Domniţa Bălaşa" şi Întreprinderea Energoutilaj Bucureşti, depus la dosarul Tribunalului Bucureşti, din care reiese că, cel puţin până la respectiva dată, imobilul nu fusese preluat de către Statul Român, astfel cum în mod corect a concluzionat şi instanţa de fond.

Totodată, Înalta Curte constată că prin adresa nr. x/01.11.2016, recurenta-reclamantă a precizat că din anul 1953 şi până la emiterea respectivei adrese au fost încheiate succesiv contracte de comodat cu Spitalul de Stat nr. 9, Întreprinderea Energo Utilaj Bucureşti, D., Întreprinderea E. şi cu Administraţia Domeniului Public din Bucureşti, aspect care, de asemenea, susţine concluzia că terenul în discuţie nu a fost preluat de către Statul Român.

Înscrisurile aflate la dosar nu dovedesc că reclamanta Aşezământul Brâncovenesc "Biserica Domniţa Bălaşa" este continuatorul în drepturi al fostelor Aşezăminte Brâncoveneşti şi nici că fostele Aşezăminte Brâncoveneşti ar avea vreo altă legătură patrimonială cu Biserica Ortodoxă Română ori cu vreun alt cult religios de la epoca respectivă. Faptul că Biserica Ortodoxă Română a deţinut un drept de administrare nu este de natură a naşte în patrimoniul acesteia un drept la despăgubire, în sensul O.U.G. nr. 94/2000.

O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează considerentul instanţei de fond în sensul că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios, recurenta-reclamantă considerând că acesta este neavenit, cât timp icoanele, rânduielile, slujbele sunt creştin ortodoxe, iar A. a fost înfiinţată din necesitatea de a fi independentă.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect acest aspect, în condiţiile în care art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, text de lege pe care recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de retrocedare, prevede retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România.

Cu alte cuvinte, O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România se referă doar la retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ, apartenenţa la un cult religios fiind chiar una dintre condiţiile pe care titularii cererilor de retrocedare trebuiau să le îndeplinească.

Analizând considerentele sentinţei recurate sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios. De altfel, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a recunoscut că, deşi icoanele, rânduielile, slujbele sunt creştin ortodoxe, A. a fost înfiinţată din necesitatea de a fi independentă.

Or, în cauză, nu s-a pus problema caracterului ortodox al rânduielilor bisericeşti, ci apartenenţa la un cult religios din România, în condiţiile în care cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, ce se referă la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

O altă critică adusă sentinţei vizează necunoaşterea de către prima instanţă a statutului Bisericii Domniţa Bălaşa, respectiv acela de biserică fundaţională, în sensul art. 175 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, astfel cum se menţionează în Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureştilor, prin care se arată că Epitropia va administra bunurile Bisericii Domniţa Bălaşa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicţiunea şi controlul Arhiepiscopiei Bucureştilor din punct de vedere administrativ, gestionar şi religios.

Instanţa de recurs reţine că acest statut nu constituie un argument în sprijinul soluţionării favorabile a recursului, din moment ce nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, care să dea dreptul recurentei reclamante să obţină despăgubiri pentru terenul în discuţie.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" împotriva sentinţei civile nr. 1597 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" împotriva sentinţei civile nr. 1597 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2021.