Standing to compel public authority's performance of SNIIA system maintenance and GDPR compliance as administrative operation under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21.08.2018, reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din Romania a chemat în judecata Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pentru ca instanţa sa dispună:

- obligarea paratei sa asigure funcţionarea in condiţii optime a sistemului si a aplicaţiei online SNIIA, respectiv sa adopte si sa susţină financiar toate masurile necesare mentenantei si funcţionarii acestora, inclusiv pentru punerea in acord cu prevederile Regulamentului GDPR (UE) 2016/679;

- obligarea paratei sa permită si sa asigure cu titlu gratuit, operarea/utilizarea efectiva si completa a sistemului si a aplicaţiei online SNIIA, de către toti utilizatorii medici veterinari împuterniciţi, care deţin acest drept;

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata aferente prezentului litigiu, conform art. 453 Noul C. proc. civ.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1018 din data de 15 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepţiile invocate de pârâtă ca neîntemeiate.

Respinge acţiunea privind pe reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca neîntemeiată.".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1018 din data de 15 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.

In cauza este incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul în care sentinta nr. 1018 din 15.03.2019 a fost dată cu încălcarea, respectiv greşita interpretare şi aplicare a următoarelor prevederi legale:

- art. 14 alin. (6) NC. proc. civ. - prin aceea ca actiunea a fost respinsa pe baza unor motive nepuse in discutia partilor si Art. 22 alin. (2) NC. proc. civ. - prin aceea ca Instanta nu a incercat sa lămureasca natura operatiunilor administrative pentru a caror neindividualizare a respins actiunea;

- art. 8 alin. (1) si Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - prin aceea ca pretentiile deduse judecatii au fost gresit considerate incompatibile cu operatiuni administrative ce pot fi stabilite in sarcina autoritatii;

- art. 4 din Legea 554/2004 - prin aceea ca Instanta a ignorat obligatia de a analiza, pe cale incidentala, (ne)legalitatea tuturor dispozitiilor relevante fata de obiectul cauzei, cuprinse in contractele incheiate de autoritate si puse in discutie de parti;

- art. 10 alin. (1) lit. k), Art. 48 si Art. 50 din O.G. nr. 42/2004, respectiv Art. 7 si Art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2010 - prin aceea ca Instanta a refuzat sa analizeze, sa constate si sa valorifice incalcarea flagranta a obligatiilor reglementate de lege in sarcina autoritatii pârâte.

Hotararea recurată a fost data cu încalcarea art. 14 alin. (6) NC. proc. civ. privind principiul contradictorialitatii şi art. 22 alin. (2) si (4) NC. proc. civ. privind principiul rolului activ al instantei.

Sub acest aspect, arată recurenta actiunea a fost respinsa întrucat nu s-au fi indicat în concret operaţiunile administrative corespunzătoare pretenţiilor deduse judecăţii, trebuie subliniat faptul ca acest motiv nu a fost supus niciodata dezbaterii contradictorii a partilor.

Practic, nici partea adversa si nici instanta din oficiu, nu au invocat insuficienta individualizare a obiectului actiunii si nici nu au pus in discutie necesitatea unor precizari suplimentrare in legatura cu operatiunile administrative pentru a caror realizare s-a adresat instantei, arată recurenta.

Neputand in discutie acest motiv determinant al solutiei, instanta a incalcat dreptul la aparare si a nesocotit principiul contradictorialitatii prevazut de art. 14 NC. proc. civ. In plus, pentru ca a sanctionat o pretinsa neindividualizare a pretentiilor fara ca anterior sa fi incercat lamurirea lor, instanta a incalcat principiul rolului activ prevazut de Art. 22 NC. proc. civ.

Conform acestor dispozitii, "Instanta isi va intemeia hotararea numai pe motive de fapt si de drept [...] care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorii" si "judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza [...]; in acest scop, cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca, judecatorul este in drept sa le ceara sa prezinte explicatii, oral sau in scris, sa puna in dezbaterea acestora orice imprejurari de fapt sau de drept [...]".

Din perspectiva neindeplinirii obligatiilor instantei, silicită să se constate irelevanta aspectelor aparent similare, puse in discutie prin exceptia inadmisibilitatii invocata la fond de intimata.

In acest sens trebuie observat ca inainte de a se pronunta pe fond, instanta a analizat si a respins exceptia inadmisibilitatii, constatand ca argumentele intimatei sunt nefondate. Odata inlaturate ca nefondate, aceleasi argumente nu putea fi considerate intemeiate si valorificate prin intermediul solutiei de respingere a actiunii pe fond. Rezulta asadar ca argumentele instantei sunt unele noi, diferite, care trebuiau puse in discutia partilor.

Indiferent si independent de punerea sau nepunerea in discutie a unor aspecte similare motivelor pe baza carora s-a pronuntat solutia, nu trebuie ignorat faptul ca Instanta nu a solicitat in niciun moment lamuriri in legatura cu obiectul cauzei si cu natura concreta a operatiunilor administrative corespunzatoare pretentiilor, neincercand in niciun fel sa clarifice acest aspect.

Instanta a nesocotit prevederile art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind greşit că pretenţiile deduse judecăţii nu au legatură cu operatiuni administrative ce pot fi stabilite în sarcina autorităţii.

Aşa cum rezultă din petitul actiunii, pretenţiile vizează obligarea autoritatii "sa asigure functionarea in conditii optime a sistemului si a aplicatiei online SNIIA", respectiv "sa permita si sa asigure cu titlu gratuit, utilizarea efectiva si completa a sistemului si a aplicatiei".

Ca modalitatea de realizare a acestor pretentii, in acelasi petit al cererii s-au indicat operatiunile de "adoptare si sustinere financiara a masurilor necesare mentenantei si functionarii sistemului si a aplicatiei, inclusiv pentru punerea in acord cu prevederile Regulamentului GDPR".

In contextul modului clar si neinterpretabil in care au fost formulate pretentiile, instanta trebuia sa observe că cererea se circumscrie modalitatii de actiune reglementata prin dispozitiile art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit carora:

"[...] se poate adresa Instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau, prin [...] refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim" (Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004); "Instanta [...] poate, dupa caz, [...] sa oblige autoritatea publica [...] sa efectueze o anumita operatiune administrativa". (Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004).

Practic, aşa cum am arătat la fond, în cauza ne-am adresat instanţei pentru obligarea autorităţii să efectueze operaţiunile administrative reglementate prin O.G. nr. 42/2004, O.U.G. nr. 23/2010 si O.U.G. nr. 113/2002 în legatură cu organizarea şi asigurarea functionarii SNIIA, dupa cum urmează:

- adoptarea masurilor financiare necesare mentenantei sistemului si aplicatiei;

- adoptarea masurilor financiare si non-financiare necesare functionarii optime si gratuie a sistemului si aplicatiei;

- adotarea si sustinerea masurilor financiare necesare pentru pentru punerea in acord a sistemului si a aplicatiei cu prevederile Regulamentului GDPR (UE) 2016/679.

Reamintim că potrivit art. 10 alin. (1) lit. k) din O.G. nr. 42/2004, "autoritatea are urmatoarele atributii: [...] organizeaza si asigura functionarea sistemului informatic sanitar-veterinar national [...]", iar potrivit art. 22 alin. (2), "[...] Autoritatea este coordonatorul activitatilor privind identificarea si inregistrarea animalelor si proprietarul sistemului informatic pentru identificarea si inregistrarea acestora".

Apreciază recurenta ca operatiunile corespunzatoare pretentiilor au natura juridica a unor operatiuni administrative, acest aspect impunand solutionarea lor pe calea contenciosului administrativ. Totodată, apreciază că modul de individualizare a pretentiilor este suficient de clar pentru încadrarea în prevederile invocate ale art. 8 si art. 18 din Legea nr. 554/2004.

In practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a retinut că "operatiunea administrativa constituie o forma procedurala prealabila emiterii unui act administrativ si, in privinta refuzului indeplinirii unei astfel de operatiuni ce conduce implicit la imposibilitatea emiterii actului administrativ, legiuitorul a prevazut prin dispozitiile Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 accesul la instanta de contencios administrativ" (Decizia nr. 298/22.01.2013 pronuntata in dosarul x/2011).

Dupa cum a stabilit Inalta Curte, distinctia intre operatiunile tehnico-materiale si operatiunile administrative, al caror continut nu este definit in Legea nr. 554/2004, trebuie realizata in raport de scopul pentru care care sunt infaptuite.

Or, operatiunile identificate prin raportare la petitul cererii, au caracterul unor operatiuni administrative întrucat sunt prealabile, pregatitoare demersului de emitere/întocmire a unor acte administrative standard sau asimilate, sens in care:

- adoptarea masurilor financiare necesare mentenantei sistemului si aplicatiei, este operatiunea prealabila incheierii efective a contractului de mentenanta ca act administrativ asimilat;

- adoptarea masurilor necesare functionarii optime si gratuie a sistemului si aplicatiei, este o operatiune a carei finalitate consta in emiterea unui act administrativ in baza caruia niciun tert sa nu mai poata pretinde costuri pentru accesul la sistem si la aplicatie;

- adoptarea masurilor pentru pentru punerea in acord cu prevederile Regulamentului GDPR, este o operatiune a carei finalitate consta in emiterea actului privind implementarea efectiva a regulilor privind protectia datelor cu caracter personal.

Concluzionând, recurenta apreciază că solutia de respingere a actiunii a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a prevederilor art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv care impune admiterea recursului în conditiile formulării sale.

Hotărârea a fost pronuntata cu nesocotirea art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanta apreciind eronat ca nu poate analiza actele administrative asimilate care, fara a face obiectul cauzei, fac obiectul discutiilor contradictorii ale partilor si au legatura cu cauza.

Potrivit art. 4 alin. (1) si (3) din Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea parti interesate" si "in cazul in care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanta [...] va solutiona cauza fara a tine seama de actul a carei nelegalitate a fost constatata".

Aşa fiind, în conditiile in care intimata s-a aparat prin invocarea art. 9.1 din Contractul nr. x/2004 încheiat cu A. (act administrativ asimilat), iar noi am invocat faptul ca respectivele prevederi sunt nelegale si nu se aplica întrucat contravin art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, instanta era nu doar învestită, ci şi obligată să lămurească această problema de a cărei dezlegare depindea si depinde solutionarea cauzei.

S-a nascut astfel o controversa juridica in legatura cu obiectul litigiului, privind efectele si aplicabilitatea unei prevederi dintr-un act administrativ asimilat incheiat de autoritatea intimata, pe care Instanta avea obligatia sa il analizeze conform Art. 4 din Legea nr. 554/2004, chiar daca nu facea obiectul principal al judecatii.

Motivarea privind imposibilitatea pronuntarii in legatura cu acest aspect aflata in legatura cu obiectul cererii de chemare in judecata, este in acest context contrara legii, iar refuzul instantei de a analiza problema pusă în discutie este nelegal.

Pe fond, trebuia si trebuie observat ca solutia respingerii actiunii contravine prevederilor Art. 10 alin. (1) lit. k), Art. 48 si Art. 50 din O.G. nr. 42/2004, respectiv Art. 7 si Art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2010

Dupa cum s-a aratat anterior, obligatia intimatei de a asigura functionarea in conditii optime a sistemului si a aplicatiei SNIIA, respectiv accesul gratuit la aceasta aplicatie pentru toti medicii veterinari de libera practica imputerniciti, este prevazuta in mod expres prin lege.

Pentru indeplinirea acestei finalitati, legiuitorul nu face referire la incheierea sau prelugirea anumitor contracte si/sau la efectuarea anumitor proceduri de achizitie publica. Acestea din urma fac parte din strategia subiectului pasiv al obligatiei legale. Faptul ca o strategie esueaza si/sau este invalidata pentru motive de nelegalitate, nu o exonereaza pe intimata de indeplinirea obligatiilor prevazute de lege, care continua sa existe si sa produca efecte.

Astfel, instanta trebuia sa constate ca ANSVSA detine calitatea de proprietar al SNIIA si, implicit, de autoritate obligata sa asigure finantarea integrala a cheltuielilor necesare operarii si functionarii acestui sistem de date.

Art. 10 alin. (1) lit k) din O.G. nr. 42/2004 prevede ca, "Autoritatea are urmatoarele atributii: [...] organizeaza si asigura functionarea sistemului informatic sanitar-veterinar national [...]". Art. 22 alin. (2) prevede ca, "[...] Autoritatea este coordonatorul activitatilor privind identificarea si inregistrarea animalelor si proprietarul sistemului informatic pentru identificarea si inregistrarea acestora";

Art. 48 din O.G. nr. 42/2004 prevede ca, "(1) finantarea cheltuielilor curente si de capital ale Autoritatii se asigura integral de la bugetul de stat" si "(2) Autoritatea asigura finantarea cheltuielilor pe baza de programe ce se aproba ca anexe la bugetul acesteia, pentru: [...] c) instituirea, organizarea si functionarea sistemelor informatice sanitar-veterinare nationale";

Art. 50 din O.G. nr. 42/2004 prevede ca, "(2) Sistemul informatic sanitar-veterinar national cuprinde: sistemul informatic Intranet, sistemul informatic pentru inregistrarea animalelor [...], precum si alte sisteme informatice necesare realizarii atributiilor serviciilor sanitar-veterinare de stat in limitele de competenta ale acestora" si "(3) Autoritatea este proprietarul bazelor de date ale sistemului informatic prevazut la alin. (2), conditiile de folosire a acestora fiind aprobate prin ordin al presedintelui Autoritatii".

Art. 7 din O.U.G. nr. 23/2010 prevede ca "fondurile necesare procesului integrat de identificare si inregistrare a suinelor, ovinelor si caprinelor se asigura din bugetul ANSVSA si au urmatoarele destinatii: f) dezvoltarea si actualizarea bazei nationale de date informatice […]", iar Art. 10 prevede ca, "proprietarul bazei nationale de date privind identificarea si inregistrarea ovinelor, caprinelor si suinelor este Autoritatea Nationala anitara Veterinara si pentru siguranta Alimentelor";

Tot astfel, trebuia si trebuie observat ca intimata are obligatia de a asigura accesul gratuit la SNIIA pentru toti medicii veterinari imputerniciti, implicati in activitatea de identificare si inregistrare a animalelor.

Dincolo de aspectele care rezulta din calitatea paratei de unic proprietar si autoritate obligata sa asigure finantarea cheltuielilor necesare operarii si functionarii sistemului, trebuie observat ca O.U.G. nr. 23/2010 contine prevederi exprese cu privire la asigurarea accesului gratuit

In Art. 10 alin. (2) din acest act normativ se prevede ca "operatorul SNIIA este obligat sa asigure accesul cu titlu gratuit la aplicatiile de identificare si inregistrare a suinelor, ovinelor si caprinelor, de inregistrare a miscarilor si a evenimentelor intervenite cu privire la acestea, [...] medicilor veterinari de libera practica imputerniciti."

Obligatia asigurarii accesului gratuit este de altfel confirmata prin dispozitiile Contractelor de concesiune/prestari servicii incheiate intre toti medicii veterinari de libera practica implicati in activitatea de identificare a animalelor si directiile subordonate ANSVSA.

In privinta operatiunilor corespunzatoare pretentiilor noastre, devine aplicabil principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem), neprezentand nicio importanta volumul sau natura modificarilor carora trebuie sa fie supus sistemul pentru asigurarea functionarii sale legale.

Intimata nu si-a indeplinit si nu isi indeplineste obligatiile, sistemul neavand in acest moment asigurate servicii de mentenanta, nefunctionand corespunzator si nefiind disponibil cu titlu gratuit pentru medicii veterinari imputerniciti. Începand cu 2015 ANSVSA nu a mai suportat cheltuieli de mentenanţă, aceasta fiind transferate în mod forţat, prin impunerea de taxe în sarcina medicilor veterinari de liberă practică angajaţi în identificarea şi înregistrarea animalelor.

Desi oricum nu prevedea mentenanta, Acordul nr. 2387/2015 încheiat cu B. S.R.L. a încetat la 31.05.2018, de la acel moment care coincide cu implementarea Regulamentului GDPR2016/679 accesul la sistem fiind nelegal conditionat de plata unor taxe lunare suplimentare, in cuantum de 9 Euro + TVA.

Nu prezinta nicio relevanta faptul ca aceste costuri nu sunt pretinse de catre ANSVSA, ci de catre B. S.R.L., intrucat intimata are calitatile legale de proprietar al sistemului informatic si de entitate obligata sa asigure accesul gratuit.

Reamintim ca desi aspectele reclamate au fost semnalate autoritatii prin Adresele nr. x din 14.06.2018, nr. 1669 din 19.06.2018, nr. 1912 din 09.07.2018, nr. 2005 din 13.07.2018 si nr. 2126 din 27.07.2018, situatia a ramas neschimbata. Prin raspunsurile emise sub nr. x/09.08.2018 si nr. y/28.08.2018, ANSVSA a recunoscut atat existenta costurilor impuse pentru accesul la sistem, cat si caracterul nelegal al acestei practici.

In raport de prevederile enuntate, instanta trebuia sa observe ca apararile intimatei sunt vadit nefondate.

Astfel, intimata se apără invocând faptul că a încercat să încheie un contract pentru asigurarea mentenanţei sistemului, fiind împiedicată să finalizeze acest demers prin împrejurari independente de vointa sa, respectiv prin faptul ca nu a primit viza de control financiar preventiv din partea Ministerului Finantelor Publice.

Apărările intimatei sunt irelevante întrucat, aţa cum am arătat anterior, încheierea/prelungirea anumitor contracte şi/sau efectuarea anumitor proceduri de achiziţie publică, fac parte din strategia autorităţii, ca parte a demersurilor prin care întelege să-şi îndeplineasca obligaţia legală, fără a se identifica cu obligaţia însăşi.

In acelasi timp apărările intimatei sunt nefondate, întrucât din chiar actele ataşate întâmpinării depusă la fond, rezultă că refuzul acordării vizei de control financiar din partea Ministerului Finanţelor Publice este temeinic şi legal, fiind bazat pe culpa autorităţii care nu a respectat procedurile prevazute de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.

In concret, intimata nu a respectat art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia atribuirea contractului pentru mentenanţă SNIIA trebuia făcută prin folosirea procedurii licitaţiei publice. Reamintim ca argumentele potrivit cărora B. ar deţine o exclusivitate din perspectiva drepturilor de proprietate asupra sistemului, nu pot fi primite întrucat sunt contrazise de prevederile art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004.

Raportat la această situaţie, Ministerul Finanţelor a reţinut în mod just că atribuirea unui contract de mentenanţă ar fi trebuit să fie rezultat al unei proceduri de licitaţie deschisă sau licitaţie restransă.

Toate părţile implicate în identificarea şi înregistrarea animalelor în SNIIA, inclusiv Directiile Sanitare Veterinare subordonate ANSVSA, declară că aşteaptă o soluţie din partea intimatei, soluţie care întârzie din anul 2014 şi care nu a fost adoptată nici până în prezent.

Reaminteşte reclamantul că printr-un răspuns emis sub nr. x/2019, intimata ne-a confirmat că restricţionarea accesului este nelegală şi că analizează o soluţie pentru eliminarea acesteia. Dincolo însă de promisiuni, nu a fost întreprins niciun demers pentru deblocarea situaţiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea acestuia, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prealabil, Înalta Curte arată că argumentele recurentei în sensul încălcării de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a nesocotit principiul contradictorialitatii respingând actiunea întrucât nu a indicat în concret operatiunile administrative corespunzatoare pretenţiilor deduse judecăţii şi a sancţionat o pretinsă neindividualizare a pretenţiilor reclamantul fără ca anterior să fi încercat lămurirea lor se circumscriu cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

Recurentul-reclamant a invocat în memoriul de recurs faptul că judecătorul fondului nu şi-a exercitat rolul activ în vederea aflării adevărului, în sensul că nu a pus în discuţie şi nu a solicitat lămuriri în legătură cu obiectul cauzei şi cu natura concretă a operaţiunilor administrative corespunzătoare pretenţiilor.

Aceste critici sunt nefondate.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., de care se prevalează reclamanta, "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. ", iar potrivit art. 14 C. proc. civ. "Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.".

Principiul disponibilităţii apare ca o reflexie a libertăţii de voinţă a părţilor litigante, manifestată însă în perimetrul drepturilor procesuale ale acestora.

În acest sens, nu i se poate imputa instanţei că nu a respectat această obligaţie.

Aşadar, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului. În cauza dedusă judecăţii, din modul de argumentare a soluţiei pronunţate, ar rezulta că instanţa de fond a dat eficienţă principiului disponibilităţii, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, considerând că obiectul acţiunii a fost acela de a obliga autoritatea pârâtă să asigure funcţionarea în condiţii optime a sistemului şi a aplicaţiei SNIIA (sistem unic de identificare şi înregistrare a animalelor), respectiv să adopte şi să susţină financiar toate măsurile necesare mentenanţei şi funcţionării acestora, precum şi să asigure operarea acestora cu titlu gratuit de către toţi utilizatorii medici veterinari care deţin acest drept.

Prin urmare, textul legal evidenţiat consacră posibilitatea judecătorului, ca în realizarea dezideratului aflării adevărului în cauză şi aplicării corecte a legii, să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere. Însă, acest drept procesual nu poate fi exercitat cu privire la cadrul procesual fixat de reclamant, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, prin punerea în discuţie a necesităţii formulării unor cereri sau apărări suplimentare, fără ca prin aceasta să nu intre în conflict cu alte principii fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., sau al dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O., în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.

Rolul activ al judecătorului sub aspectul invocat poate fi exercitat numai cu privire la situaţia de fapt sau motivarea în drept pe care părţile le invocă, deci în legătură cu considerentele cererilor adresate instanţei, fără ca instanţa să fie în măsură a sugera reclamantului, cum se pretinde, a modifica cererea de chemare în judecată prin adiţionarea unei cereri suplimentare celor deja solicitate sau de invocarea unui mijloc de apărare de care depinde soluţionarea cauzei.

În sensul celor anterior antamate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamantul nu a formulat o cerere care să poată fi soluţionată de instanţă conform dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu a solicitat anularea vreunui act administrativ, nici emiterea unui act administrativ şi nici obligarea autorităţii la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative.

Prin formularea acţiunii de faţă, reclamantul urmăreşte, în esenţă, respectarea dreptului medicilor veterinari împuterniciţi de a avea acces gratuit la SNIIA, însă nu a arătat în concret ce acte administrative le vatămă acest drept ori ce acte sau operaţiuni administrative concrete ar trebui să emită ori să efectueze autoritatea pârâtă pentru a asigura respectarea acestui drept.

Or, cât timp actele administrative tipice sau asimilate (contractele încheiate de autorităţile publice) în baza cărora a fost creat şi funcţionează în prezent sistemul de identificare si înregistrare a animalelor nu au fost anulate, acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate, iar instanţa nu poate constata că acestea conţin prevederi contrare legii şi nu poate obliga autoritatea pârâtă să întreprindă acţiuni ce încalcă prevederile acestor acte.

În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul nu va putea schimba starea de fapt, şi, implicit, nici cuasa debendi - aceste elemente cofigurând imutabilitatea litigiului, din perspectiva pricipiului disponibilităţii. În acest sens, pornind de la premisa că, prin cauza cererii de chemare în judecată s-ar înţelege situaţia de fapt calificată juridic, rezultă că instanţa este ţinută de cauza cererii de chemare în judecată ori a actului de procedură având această natură, neputând să o modifice sub pretextul aplicării principiului iura novit curia.

Apreciază Înalta Curte, că prima instanţă a constatat în mod corect, pornind de la obiectul acţiunii in contencios administrativ, astfel cum este acesta definit de art. 1, art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 şi raportat la competenţa instanţei de contencios administrativ, netemeinicia acţiunii.

Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În aceste limite, în acord cu soluţia instanţei de fond, cererea reclamantului, astfel cum a fost ea formulată, prin care se solicită autorităţii pârâte sa asigure funcţionarea in condiţii optime a sistemului si a aplicaţiei online SNIIA (sistemul unic de identificare si înregistrare a animalelor), respectiv sa adopte si sa susţină financiar toate masurile necesare mentenantei si funcţionarii acestora, precum şi sa asigure operarea acestora cu titlu gratuit de către toti utilizatorii medici veterinari care deţin acest drept, nu poate forma obiectul acţiunii in contencios administrativ.

Totodată, Înalta Curte arată că în cauză de faţă nu se mai impune analizarea celorlalte critice formulate de recurentă, faţă de considerentele anterior învederate, reţinându-se şi faptul că acestea vizează aspecte de fond ale cauzei care nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond raportat la soluţia pronunţată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România împotriva sentinţei civile nr. 1018 din data de 15 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.