Challenge to judicial inspection closure resolution barred for non-compliance with mandatory prior gracious appeal requirement

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.12.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei de clasare nr. 6297/IJ/2823/DIP/30.03.2018 şi obligarea pârâtei la redistribuirea lucrării ce formează obiectul dosarului nr. x/29.10.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1960 din 7 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile şi s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1960 din 7 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul de a se dispune completarea verificărilor în dosarele cu care a fost sesizată Inspecţia Judiciară.

În motivarea recursului arată că instanţa a reţinut că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă, dar nu a făcut nicio referire la apărările reclamantei din răspunsul la întâmpinare, referitoare la această excepţie.

Critică faptul că instanţa a prezentat în mod exhaustiv reglementările legale, doctrina şi practica judiciară, decizii ale Curţii Constituţionale şi poziţia CEDO, deşi plângerea prealabilă este reglementată prin Legea nr. 317/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 234/2018, motiv pentru care apreciază că motivarea a fost preluată dintr-un alt dosar, soluţionat înainte de publicarea legii speciale.

Susţine că o asemenea motivare nu respectă condiţiile C. proc. civ., instituite pentru asigurarea echilibrului apărărilor părţilor.

Invocă omisiunea comunicării în Rezoluţia atacată şi în adresa de comunicare a acesteia, a modalităţii de contestare a actului administrativ, câtă vreme s-a invocat chiar neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea 234/2018, motiv pentru care apreciază că i-a fost îngrădit dreptul de a fi informată cu privire la cererile adresate unei instituţii publice şi dreptul de acces la instanţă.

Precizează că instanţa nu a ţinut cont de susţinerea sa că nu avea sens să solicite aceluiaşi inspector şef care a confirmat rezoluţia atacată, să infirme pe calea recursului graţios tocmai ceea ce anterior confirmase. În acest sens, apreciază că reglementarea respectivă poate fi abuzivă sau chiar neconstituţională.

Mai arată că în condiţiile în care rezoluţia întocmită de inspectorul judiciar în data de 29 octombrie 2018 a fost confirmată în data de 08.11.2018 de către inspectorul-şef, formularea contestaţiei administrative adresate aceluiaşi inspector sef care a confirmat rezoluţia reprezintă un demers lipsit de sens, o reglementare abuzivă şi posibil neconstituţională.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, instanţa de fond prezentând în mod clar motivele pentru care a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile.

Susţine că recurentei-reclamante i-a fost respectat dreptul de petiţionare, întrucât substanţa acestui drept este de a supune analizei autorităţii competente săvârşirea unei fapte care ar putea face obiectul unei abateri disciplinare, petentul având dreptul de a fi informat cu privire la modul de soluţionare a sesizării disciplinare, drept pe care l-a exercitat şi care i-a fost respectat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei de clasare nr. 6297/IJ/2823/DIP/30.03.2018 şi obligarea pârâtei la redistribuirea lucrării ce formează obiectul dosarului nr. x/29.10.2018.

Prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Potrivit art. 7 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004:

"Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. (...)

(5) În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă."

În cauză, actul atacat este reprezentat de rezoluţia de clasare nr. 6297/IJ/2823/DIP/30.03.2018, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară, act administrativ individual, pe care, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta trebuia să îl conteste cu prioritate în procedura prealabilă, anterior sesizării instanţei de judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazurile în care plângerea prealabilă nu este obligatorie.

Totodată, se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 193 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".

Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut în mod corect că după intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018 din 4 octombrie 2018, atât norma generală, cât şi normele speciale de procedură prevăd obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, astfel că, după data de 10.10.2018, contestaţiile împotriva rezoluţiilor de clasare pot fi formulate numai după promovarea unui recurs graţios.

Astfel, normele speciale cu relevanţă în ceea ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile sunt cuprinse în Legea nr. 317/2004, după cum urmează:

Art. 45 alin. (4):

"Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor."

Art. 451 alin. (1):

"Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară."

Art. 451 alin. (3):

"Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere."

Or, această procedură nu a fost parcursă de partea reclamantă, iar neparcurgerea procedurii administrative prealabile atrage respingerea acţiunii ca inadmisibile, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, soluţie care împiedică analiza pe fond a susţinerilor părţilor.

De altfel, recurenta-reclamantă recunoaşte implicit faptul că nu a urmat procedura prealabilă impusă de lege atunci când a susţinut prin răspunsul la întâmpinare, depus în faţa instanţei de fond, faptul că folosirea recursului graţios sau ierarhic, în condiţiile în care te adresezi ierarhic aceluiaşi inspector şef care a confirmat rezoluţia de clasare, reprezintă un demers lipsit de sens, o reglementare abuzivă şi posibil neconstituţională.

Dincolo de aceste aspecte reţinute de către instanţa de recurs, ce confirmă soluţia pronunţată de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a criticat faptul că instanţa nu a făcut nicio referire la apărările sale din răspunsul la întâmpinare, referitoare la excepţia inadmisibilităţii.

Înalta Curte constată că o asemenea critică nu este de natură să schimbe soluţia pe care urmează să o pronunţe cu privire la recursul declarat în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că o primă critică formulată prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul de fond la filele x se referă la faptul că sesizarea sa a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 02.08.2018, iar rezoluţia atacată a fost emisă la data de 29.10.2018, cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Critica este nefondată, în condiţiile în care termenul de 45 de zile, la care se referă art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, este un termen de recomandare, a cărui eventuală nerespectare nu are efecte în privinţa legalităţii actului îndeplinit.

În cauză se impune a se observa şi faptul că sesizarea a fost depusă la data de 02.08.2018, respectiv în timpul vacanţei judecătoreşti.

De asemenea, recurenta-reclamantă a criticat faptul că în cuprinsul rezoluţiei de clasare nu s-a arătat termenul în care se poate formula plângerea prealabilă.

Înalta Curte constată că legiuitorul nu a prevăzut nicio obligaţie în acest sens, aşa încât critica nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât nu se poate invoca necunoaşterea legii.

O a treia critică formulată prin acelaşi răspuns la întâmpinare vizează împrejurarea că folosirea recursului graţios sau ierarhic, în condiţiile în care te adresezi ierarhic aceluiaşi inspector şef care a confirmat rezoluţia de clasare, reprezintă un demers lipsit de sens, o reglementare abuzivă şi posibil neconstituţională.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte reţine că voinţa legiuitorului a fost aceea de a condiţiona admisibilitatea acţiunii în justiţie pentru anularea rezoluţiei de clasare, emise de Inspecţia Judiciară, de urmarea unei proceduri administrative prealabile, prin plângerea adresată inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

Astfel, procedura prealabilă în faţa Inspecţiei Judiciare urmează, ca scop al reglementării, o regulă de bază în raporturile juridice administrative, aceea a revocabilităţii actului şi a remedierii în faţa administraţiei publice emitente a eventualelor vicii de legalitate ale actului; procedura administrativă prealabilă asigură eficacitatea principiului revocabilităţii actului administrativ, motiv pentru care interpretarea proprie făcută de recurenta-reclamantă cu privire la lipsa de eficienţă a acestei proceduri nu poate fi primită.

Cât priveşte posibila neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale care reglementează această procedură, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă putea invoca excepţia de neconstituţionalitate care să aibă ca obiect aceste dispoziţii, instanţa de recurs nefiind abilitată prin lege să se pronunţe sub aspectul posibilei neconstituţionalităţi la care face referire prin cererea de recurs.

De asemenea, se constată a fi nefondată susţinerea recurentei din cererea de recurs conform căreia motivarea hotărârii recurate a fost preluată dintr-un alt dosar, soluţionat înainte de publicarea legii speciale, câtă vreme instanţa de fond a arătat în considerentele hotărârii recurate faptul că în cauză se aplică reglementarea legislativă introdusă prin Legea nr. 234/2018. Pe de altă parte, se constată că această critică reprezintă o simplă afirmaţie, nesusţinută de elemente concrete.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1960 din 7 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1960 din 7 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 noiembrie 2021.