Conflict of interest for spouses holding concurrent section leadership roles in public hospitals: applicability of statutory presumption absent hierarchical subordination or functional interference

Şedinţa publică din data de 08 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, la data de 29 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/07.07.2021 întocmit de pârâtă în Lucrarea nr. 6369/S/II/04.03.2019, comunicat la 19.07.2021, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 8 octombrie 2021, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 18 teza finală din O.U.G. nr. 79/2016, actualmente art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei.

La termenul de judecată din 5 noiembrie 2021, reclamanta a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., cu menţiunea că prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. nu constituie un remediu efectiv, câtă vreme o eventuală soluţie nefavorabilă ar avea efecte ireversibile asupra sa.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2021, instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 18 teza finală din O.U.G. nr. 79/2016 prin care a fost modificat art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţia României.

A respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin sentinţa nr. 102 din 11 noiembrie 2021, Curtea a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantă, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 18 teza finală din O.U.G. nr. 79/2016 prin care a fost modificat art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţia României şi a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/07.07.2021 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

A anulat Raportul de evaluare nr. x/07.07.2021 emis de pârâtă.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.165 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei cu consecinţa menţinerii ca temeinic şi legal a Raportului de evaluare nr. x/07.07.2021 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 178 alin. (2) lit. b) coroborate cu dispoziţiile art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

După ce a prezentat situaţia de fapt, din care rezultă că persoana evaluată deţine funcţia de şef secţie Neurologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, începând cu 01.08.2016, iar soţul acesteia deţine funcţia de şef secţie Neurochirurgie în cadrul aceleiaşi unităţi spitaliceşti, începând cu 07.08.2014, şi argumentele care au condus evaluarea stării de conflict de interese, citând dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 176/2010 şi cele ale art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, recurenta-pârâtă a susţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, care reprezintă o definiţie generală a conflictului de interes, ci dispoziţiile art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care reglementează situaţii specifice de conflict de interese care sunt aplicabile numai managerilor, şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Spre deosebire de conflictul de interese tipic, a cărui existenţă presupune luarea sau participarea la luarea unei decizii sub influenţa unui interes personal, conflictul de interese reglementat în Legea nr. 95/2006, aplicabil inclusiv intimatei-reclamante, nu este condiţionat de aceste elemente.

Existenţa situaţiei de conflict de interese reglementată de art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 este atrasă prin deţinerea simultană de către soţul/soţia, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager.

Prin dispoziţiile art. 185 alin. (15) din acelaşi act normativ, legiuitorul a menţionat expres că prevederile art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Legiuitorul nu a impus condiţii suplimentare pentru existenţa acestei situaţii de conflict de interese, astfel că în mod eronat instanţa de fond s-a raportat la prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, pentru existenţa situaţiei de conflict de interese prevăzută de art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 neavând nicio relevanţă atribuţiile exercitate de către intimata-reclamantă în raport cu funcţia deţinută, comparativ cu cea ocupată de soţul său şi nici dacă cele două funcţii sunt subordonate ierarhic.

A precizat recurenta că legiuitorul a prevăzut o interdicţie absolută pentru managerii de spital de a deţine simultan de către soţul/soţia, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv al acestuia a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager.

Această interdicţie absolută, pe care legiuitorul a plasat-o în sfera conflictului de interese, a fost instituită şi pentru şefii de secţie, prin dispoziţiile art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, astfel că deţinerea concomitentă de doi soţi a funcţiei de medic şef de secţie în cadrul aceluiaşi spital public este prohibită.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, pentru existenţa acestei situaţii speciale de conflict de interese nu are niciun fel de relevanţă faptul că funcţiile de şef secţie au fost ocupate prin concurs şi nici împrejurarea că nu a existat un raport de subordonare între cele două funcţii exercitate de intimata-reclamantă şi soţul acesteia.

Este eronată şi interpretarea dată de către instanţa de fond dispoziţiilor art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, care fac trimitere la situaţiile de conflict de interese reglementate la art. 178 alin. (2) din acelaşi act normativ, fără a face vreo condiţionare de existenţa unor raporturi de subordonare între şefii de secţii din spitalele publice.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că sunt exagerate cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, în cuantum de 10.165 RON, taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia sa, onorariul avocaţial este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, legiuitorul permiţând reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată pentru protejarea părţii ce a căzut în pretenţii de instituirea unei obligaţii excesiv de oneroase, având izvorul întru- contract faţă de care are calitatea de terţ.

A mai arătat că practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (Cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul Agenţiei Naţionale de Integritate, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În şedinţa publică din 8 decembrie 2022, a precizat că îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine că intimata-reclamantă A. deţine funcţia de şef secţie Neurologie în cadrul Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, începând cu data de 01.08.2016, în timp ce soţul acesteia deţine funcţia de şef secţie Neurologie, începând cu data de 07.09.2014, în cadrul aceluiaşi spital.

Recurenta-pârâtă susţine că intimata-reclamantă a încălcat regimul conflictelor de interese, reglementat de disp. art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 şi care se aplică numai managerilor, şefilor de secţie, laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Totodată, recurenta-pârâtă consideră că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, care reprezintă o definiţie generală a conflictului de interese, în timp ce Legea nr. 95/2006 este o lege specială.

Dimpotrivă, prima instanţă consideră că legea specială nu defineşte conflictul de interese, astfel că, în această privinţă devin incidente prevederile de drept comun în materie şi, din interpretarea coroborată a prevederilor celor două acte normative, se extrage concluzia potrivit căreia există conflict de interese în măsura în care există un raport de subordonare între persoana ce exercită o funcţie de conducere în spital şi soţul acesteia ce deţine, de asemenea, o funcţie de conducere, în aceeaşi unitate sanitară.

Înalta Curte reţine că, potrivit disp. art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede că există conflict de interese, deţinerea de către soţul/soţia, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager.

Potrivit disp. art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Fără a considera că definiţia conflictului de interese prevăzută de art. 70 din Legea nr. 161/2003 este aplicabilă în totalitate cazului de conflict de interese ce face obiectul prezentului dosar, Înalta Curte reţine că art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 exemplifică în cuprinsul său situaţii concrete ce pot conduce la existenţa unui conflict de interese, datorat însăşi funcţiei pe care o deţine soţul, ruda sau afinul managerului de spital.

Astfel, pentru aceste situaţii de conflict de interese, legiuitorul nu a arătat expres, cum a făcut-o la art. 178 alin. (1) lit. c), necesitatea existenţei interesului personal de natură patrimonială, ci a presupus că legăturile de familie ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce le revin persoanelor anume indicate în textul de lege, care, toate au diverse funcţii de conducere în aceeaşi unitate spitalicească.

Este vorba, aşadar, de un conflict de interese aparent şi nu actual/real sau consumat.

Se presupune că între aceste persoane pot exista relaţii de subordonare sau deciziile managerului ar putea interfera cu deciziile celorlalte persoane cu funcţii de conducere, soţ, rudă sau afin.

De exemplu, între manager şi şeful de secţie este o relaţie de subordonare, dar primul ar putea lua anumite decizii care să favorizeze secţia ce este condusă de soţul, ruda sau afinul său.

Este adevărat că dispoziţiile referitoare la conflictul de interese cuprinse la art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 se aplică şi în cazul şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice însă existenţa unui conflict de interese între funcţia reclamantei de şef de secţie Neurologie şi funcţia de şef de secţie Neurochirurgie a soţului său, în acelaşi spital public nu prezintă caracteristicile descrise de definiţia noţiunii de conflict de interese şi anume, aceea ca legăturile de familie ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce le revin acestor persoane.

În mod corect a arătat prima instanţă că între cele două funcţii nu există raport de subordonare sau altă interferenţă în conducerea secţiilor, fiecare şef de secţie adoptă decizii manageriale numai în cadrul secţiei pe care o conduce şi nu îşi pot influenţa reciproc deciziile.

Prin urmare, simpla deţinere a unor astfel de funcţii de conducere, fără posibilitatea ca deciziile să fie influenţate datorită legăturii de familie, iar atribuţiile nu ar mai putea să fie îndeplinite cu obiectivitate, nu constituie conflict de interese, în sensul dispoziţiilor art. 178 alin. (2) lit. b) şi art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate vizând proporţionalitatea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, Înalta Curtea apreciază că acestea nu privesc nelegalitatea hotărârii recurate, ci se referă la aspecte de temeinicie a hotărârii, presupunând interpretarea unor aspecte de fapt, şi nu interpretarea aplicării normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 5 martie 2020.

Această decizie, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 102 din 11 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.