Moral damages valuation in traffic accident insurance: validity of insurer’s internal barem versus sovereign judicial discretion under civil code

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a deciziei nr. 16608/28.08.2018, prin care i s-a admis în parte cererea de plată şi în consecinţă, în sensul obligarea pârâtului FGA la diferenţa neachitată, respectiv la suma de 93.750 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective a acestora.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1583 pronunţată în data de 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1583 pronunţată la 24 aprilie 2019de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei ample prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea primei instanţe nu este motivată în raport cu motivele invocate prin contestaţie.

- Instanţa de fond, prin ignorarea tuturor criteriilor de evaluare a daunelor morale invocate prin cererea de chemare în judecată, prin folosirea unor criterii de evaluare a daunelor morale ce sunt străine de acest domeniu al dreptului, prin crearea unui silogism juridic bazat pe aspecte contradictorii, a realizat o incompletă cercetare a fondului ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii astfel că, se impune casarea în parte a Sentinţei atacate, sub aspectul analizei juridice, aprecierii subiective şi al cuantificării daunelor morale şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, sub aspectul cererii privind daunele morale

- Instanţa de fond, în contradicţie totală cu principiile ce stau la baza evaluării prejudiciului moral şi cu jurisprudenţa ÎCCJ şi CEDO în această materie, principii pe care le enumeră în hotărârea pronunţată, dar nu le analizează, achiesează în mod nelegal la metoda de calcul adoptată de către pârâtul FGA considerând corect criteriul referitor la înmulţirea numărului de zile de îngrijiri medicale menţionate în Raportul de expertiză medico-legală cu suma de 300 RON/zi de îngrijire medicală.

Astfel, actul administrativ intern emis de către FGA, act care nu are forţa juridică a unei legi şi care poartă denumirea de "Procedură de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016" reprezintă pentru instanţa de fond temeiul legal în baza căruia procedează la evaluarea tuturor suferinţelor fizice si psihice pe care a trebuit să le îndure din cauza accidentului rutier produs în iulie 2014.

- Ignorând prevederile legale ce ar fi trebuit să se aplice în astfel de cauze, instanţa de fond îmbrăţişează în totalitate criteriul nelegal în baza căruia FGA le-a acordat suma de 13.500 RON cu titlu de daune morale şi apreciază, în mod nelegal, faptul că acestea se calculează în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale - criteriu folosit în mod exclusiv la încadrarea juridică a faptei penale şi la individualizarea pedepsei în cauzele penale.

Instanţa de contencios ar fi trebuit ca, în lumina prevederilor articolului 1.385 C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum şi prin raportarea la jurisprudenţa ÎCCJ şi CEDO, să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existenţa tuturor prejudiciilor dezvoltate prin toate lucrările depuse la dosarul cauzei, faţă de situaţiile expuse cu privire la impactul vătămărilor produse asupra vieţii sale, inclusiv prin dovezile cu caracter ştiinţific, lucru pe care nu l-a efectuat, reţinând în mod eronat numai concluziile raportului de expertiză medico-legală eliberat pe numele reclamantei.

- Cu privire la durata în timp, în cazul său consideră că evaluarea daunelor morale trebuie să se raporteze la suferinţa ce se întinde pe întreaga viaţă. Astfel, dacă ar considera că instanţa de fond a apreciat că, pentru primele 50 de zile de la data producerii prejudiciului, i se cuvine o despăgubire echivalentă cu suma de 13.500 RON, aceasta a omis să se pronunţe în vreun fel asupra perioadei ulterioare celor 50 de zile, după cum a descris amănunţit în cererea introductivă cu privire la întinderea în timp, la intensitatea şi la durata acestor traume.

- Este evidentă nelegalitatea deciziei instanţei de fond care, prin acceptarea unor proceduri interne ale FGA ca şi criterii obiective de stabilire a despăgubirilor, aşează persoanele vătămate care urmează a fi despăgubite de acesta instituţie într-o evidentă poziţie de inferioritate în raport cu persoanele vătămate care îşi valorifică dreptul în faţa unei instanţe civile în contradictoriu cu o societate de asigurare.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Timişoara a depus întâmpinare prin care, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii recursul şi recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, recurenta-reclamantă, prin cererea de recurs, a formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, nu sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în condiţiile în care aceasta nu enunţă în mod concret "criteriile efective de apreciere a daunelor morale stabilite prin lege, doctrină şi practica judiciară" care să nu fi fost avute în vedere de instanţa fondului.

Dincolo de faptul că decizia nr. 3822/2018 a ICCJ, invocată de recurentă, este o decizie de speţă, simpla împrejurare că nu au fost acordate daunele morale în cuantumul solicitat de reclamantă, nu echivalează cu o încălcare a principiului "integralităţii despăgubirii, rezonabilităţii şi echităţii".

Înalta Curte apreciază drept neîntemeiate susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de fond nu ar fi procedat la o particularizare a cauzei, dat fiind că aceasta a fost realizată prin luarea în considerare a leziunilor produse reclamantei şi a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acesteia. Sunt, de asemenea, neîntemeiate susţinerile recurentei potrivit cărora criteriile folositede FGA pentru cuantificarea despăgubirilor ar fi nelegale, în condiţiile în care nu sunt indicate în mod concret dispoziţiile legale încălcate şi nici nu este expus raţionamentul care stă la baza acestei teze.

Nu poate fi primită aserţiunea recurentei potrivit căreia criteriile folosite de FGA "nu acoperă sub nicio formă şi trauma psihică cu care se confruntă victima - această traumă este luată în considerare, atâta timp cât este de domeniul evidenţei dependenţa sa de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării victimei accidentului auto. Recurenta susţine, totodată, o metodă de calcul "eronată" a cuantumului daunelor morale, fără a indica ce dispoziţii legale stabilesc o metodă "corectă". Celelalte consecinţe negative invocate de recurentă depind, de asemenea, de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării victimei. De asemenea, în opinia Înaltei Curţi, cele "cinci seturi de prejudicii" la care recurenta face referire nu sunt diferite de cele suferite de alte victime ale accidentelor auto cu un număr similar de zile de îngrijiri medicale.

În fine, nu este întemeiată nici teza recurentei referitoare la "crearea unui silogism juridic bazat pe aspecte contradictorii", atâta timp cât din analiza considerentelor sentinţei atacate rezultă că acestea susţin, în integralitate, soluţia pronunţată.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate şi criticile fomulate de recurentă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, nu poate fi primită teza recurentei potrivit căreia ar fi încălcate dispoziţiile C. civ. care statuează principiul conform căruia trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între prejudiciu şi despăgubire, atâta timp cât acest raport este un aspect care este la aprecierea suverană a instanţei, ţinând deci de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.

Sunt întemeiate susţinerile recurentei conform cărora actul administrativ intern emis de FGA nu are forţa juridică a unei legi, dar nu s-a demonstrat că stabilirea unui barem prin acest act ar încălca vreo dispoziţie legală. Nu poate fi reţinută nici lipsa unei particularizări a speţei, atâta timp cât baremul menţionat are la bază numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimelor accidentelor auto.

Nu prezintă relevanţă referirile recurentei la decizii de speţă ale instanţei supreme, acestea nefiind izvor de drept; jurisprudenţa la care fac referire prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011 nu este echivalentă cu decizii singular.

Totodată, nu poate fi reţinută o încălcare a principiului reparării integrale a prejudiciului, atâta timp cât din sentinţa atacată nu rezultă că instanţa de fond a ar fi reţinut existenţa unui prejudiciu mai mare decât suma acordată recurentei cu titlu de despăgubiri.

Sunt vădit neîntemeiate şi susţinerile recurentei privitoare la încălcarea Constituţiei, nefiind indicat textul constituţional care, în opinia recurentei, stabileşte că "singurul în măsură să stabilească cuantumul daunelor morale este judecătorul, în procesul de înfăptuire a justiţiei". Competenţa FGA de a stabili cuantumul sumelor de bani reprezentând creanţe de asigurare este conferită de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte apreciază că, din analiza actelor dosarului, rezultă că decizia atacată a fost emisă cu respectarea marjei de apreciere a autorităţii, neputându-se reţine un exces de putere al acesteia. Totodată, Înalta Curte constată că recurenta nu explică, în concret, de ce situaţia sa juridică este diferită în raport cu a altor persoane care au suferit vătămări ale integrităţii corporale şi sănătăţii în accidente auto, pentru a căror vindecare au fost necesare 50 de zile de îngrijiri medicale.

Faţă de considerentele mai sus expuse, nefiind incident motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1583 din 24 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2021.