Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6619/2004 AI generated

Judicial registration of an association barred by illicit statutory objectives and omission of mandatory dissolution provisions

Case Number Decizia nr. 6619/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal filed by the Prosecutor General, set aside the first-instance judgment, and dismissed the application for the registration of the association in the Registry of Associations and Foundations. The dispute concerned the court-ordered registration of a non-profit association, where the prosecution challenged the lower court's approval as violating essential legal norms. The supreme court held that the registration was invalid because the association's statutory objectives included illicit activities such as establishing law firms and notary offices, violating the organic law governing the legal profession which reserves such activities exclusively for the national bar union, and further infringing the requirement that associations pursue only personal or general interests rather than personal patrimonial gains. Additionally, the court found the statute deficient for omitting mandatory provisions regarding the association's specific scope and the destination of its assets upon dissolution, under the Emergency Ordinance governing associations and foundations, and deemed the stated objectives disproportionate to the minimal social capital. Consequently, the court ordered the rejection of the registration request, establishing that the association could not be legally inscribed.

Legislator headnote

AI generated

art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 27 din Legea nr. 36/1995, art. 314 C. proc. civ; Judicial registration of an association barred by illicit statutory objectives and omission of mandatory dissolution provisions: The dispute concerned the court-ordered registration of a non-profit association, where the prosecution challenged the lower court's approval as violating essential legal norms. The supreme court held that the registration was invalid because the association's statutory objectives included illicit activities such as establishing law firms and notary offices, violating the organic law governing the legal profession which reserves such activities exclusively for the national bar union, and further infringing the requirement that associations pursue only personal or general interests rather than personal patrimonial gains. Additionally, the court found the statute deficient for omitting mandatory provisions regarding the association's specific scope and the destination of its assets upon dissolution, under the Emergency Ordinance governing associations and foundations, and deemed the stated objectives disproportionate to the minimal social capital. Consequently, the court ordered the rejection of the registration request, establishing that the association could not be legally inscribed.

Keywords

AI generated
statutory requirement association judicial law organic law legal profession lack of standing of association

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 314 C. proc. civ.

Procedural provision cited to justify the admission of the cassation appeal, the quashing of the lower court's judgment, and the ruling on the merits to reject the registration request.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 23 august 2002 petentul B.P. a solicitat înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a Asociației F.P., conform art. 6 alin. (2) lit. h) din O.G. nr. 26/2000.

Judecătoria Alba Iulia, prin Încheierea pronunțată în camera de consiliu, la 23 august 2002, a admis cererea și a dispus înscrierea asociației în Registrul aflat la grefa instanței, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 și urm. din O.G. nr. 26/2000.

Împotriva acestei încheieri și în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În dezvoltarea motivelor se susține că: hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile și a Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat întrucât:

Statutul asociației este lovit de nulitate, nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 6 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 26/2000, art. 6 alin. (3) lit. g).

Scopul asociației este ilicit, încălcându-se art. 1 din O.G. nr. 26/2000 și dispozițiile Legii nr. 51/1995.

Obiectivele urmărite nu pot fi realizate față de cuantumul capitalului social de 3.500.000 lei.

Prin încheierea acestei instanțe, pronunțată la 21 octombrie 2003, s-a dispus suspendarea, până la soluționarea recursului în anulare, a executării încheierii din 23 august 2002 a Judecătoriei Alba Iulia.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 233 din 25 mai 2004, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 182 și art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2), art. 27 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității materiale, excepție ridicată de petentă, în această fază de judecată.

Recursul în anulare este întemeiat.

De necontestat, printre obiectivele enumerate la subpunctul 4 al art. 7 din Statutul asociației se află înființarea de barouri și notariate, de studiouri de înregistrări muzicale, ziare, posturi de radio și televiziune, scopuri care, evident, încalcă prevederile art. 1 din O.G. nr. 26/2000 potrivit căruia asociațiile se pot constitui doar în interesul personal și nepatrimonial al persoanelor fizice și juridice care constituie aceste asociații sau pentru desfășurarea unor activități de interes general sau colectiv, urmărindu-se, dimpotrivă, realizarea unor interese personal patrimoniale.

Prin aceasta, se încalcă de asemenea dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat în România, lege organică ce reglementează desfășurarea profesiei de avocat, exclusiv în cadrul barourilor de avocați ce funcționează numai în cadrul Uniunii Avocaților din România, exercitarea profesiei de avocat în afara acestui cadru, constituind chiar infracțiune.

Nu mai puțin, este de reținut că, în adevăr, statutul asociației nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 6 al. 3 lit. b din O.G. nr. 26/2000, explicitarea scopului și a obiectivelor asociației, ca și cele prevăzute de art. 6 alin. (3) lit. g), referitoare la destinația bunurilor în cazul dizolvării asociației.

Este corectă și susținerea din recursul în anulare în sensul că obiectivele urmărite nu pot fi realizate față de cuantumul capitalului social de 3.500.000 lei.

Așa fiind, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată și pe fond, a se respinge cererea de înscriere a Asociației F.P. în registrul asociațiilor și fundațiilor.

Cât privește chestiunea invocată de intimată în sensul că asociația a fost dizolvată nu s-a dovedit că încheierea pronunțată în acest sens de Judecătoria Alba Iulia este irevocabilă și că mențiunea dispusă astfel a fost înscrisă în registru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva încheierii din 23 august 2002 a Judecătoriei Alba Iulia, pe care o casează și pe fond respinge cererea de înregistrare a persoanei juridice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.