Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5892/2021 AI generated

Appeal for second hearing aid coverage declared null for lack of cassation grounds

Case Number Decizia nr. 5892/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) declared the appellant's appeal null, thereby upholding the first-instance judgment (Court of Appeal Bucharest, Civil Decision No. 2288 of 18 September 2019), which had rejected in part the claim as inadmissible (for failure to file a prior administrative complaint against the challenged ministerial orders) and in part as unfounded (the claim for a new hearing aid device, annulment of a health insurance decision, and moral damages). The dispute concerned an insured person's challenge to ministerial orders and a health insurance house decision regarding coverage for a second hearing aid device. The court held that the appeal was null under Articles 486(1)(d), 487, and 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant's grounds (which merely recounted the facts and expressed dissatisfaction) did not fall within any of the exhaustive grounds for cassation listed in Article 488(1), as the appeal is not a devolutive remedy but a legality review of the challenged decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Appeal for second hearing aid coverage declared null for lack of cassation grounds: Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare prin care, în principal a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil judgment health insurance coverage moral damages prior administrative complaint right to be heard

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 22.08.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii anularea parţială a ordinelor Ministrului Sănătăţii nr. 619/360/2014 şi nr. 397/836/2018, anexa 39, anularea deciziei CASMB nr. 28592/11.12.2014, obligarea pârâtei de a emite o decizie pentru suportarea costului unui nou dispozitiv medical - proteza auditivă pentru a doua ureche şi obligarea la daune morale de 5000 de euro.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2288 pronunţată în data de 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, invocată prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti invocată prin întâmpinare, a admis excepţia lipsei plângerii prealabile în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 619/360/2014 şi a Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 397/836/2018 şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, prin întâmpinare, a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, prin întâmpinare, a respins excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, prin întâmpinare, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, prin întâmpinare şi a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant prezintă pe larg istoricul speţei, apreciind că instanţa de fond nu a observat că are dreptul de a primi o nouă proteză auditivă.

Precizează că deşi a plătit zeci de ani la asigurările sociale, în prezent a beneficiat doar de decontarea unor analize de sânge şi este nevoit să plătească din banii săi toate intervenţiile chirurgicale şi necesarul medical.

Apreciază că instituţiile pârâte primesc bani de la cetăţeni şi îi cheltuiesc fără justificare, în detrimentul persoanelor asigurate.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare prin care, în principal a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârea recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele invocate de către acesta nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a căror incidenţă poate fi analizată în calea de atac a recursului.

De asemenea, cererea de recurs redă starea de fapt din speţă, fără a fi relevate critici concrete, care să poată fi subsumate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel fiind, recurentul-reclamant nu a formulat niciun fel de critici cu privire la aspectele reţinute de către prima instanţă drept considerente ale sentinţei recurate şi nu a arătat argumentele concrete pentru care apreciază că soluţia primei instanţe ar fi greşită.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2288 din 18 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2288 din 18 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2021.