Legality of judicial panel composition amendment under the ex nunc effect of Constitutional Court decisions

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti la 27.02.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând să se anuleze art. I pct. 9 din Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/28.01.2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicate în M.Of. nr. 75/30.01.2014, cu referire la modificarea art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Regulament, partea privind 4 judecători/judecători supleanţi.

I.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 16/F-C din 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A., împotriva pârâţilor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a dispus anularea art. I pct. 9 din Hotărârea colegiului de conducere al Înaltei Curţii de Casaţiei nr. 3/28.01.2014, cu referire la modificarea art. 29 alin. (1) şi (5) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 22 septembrie 2005, în ce priveşte posibilitatea desemnării prin tragere la sorţi doar a 4 judecători/judecători supleanţi pentru constituirea completelor de 5 judecători.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 16/F-C din 11 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând sentinţa ca fiind nelegală pentru următoarele considerente:

I.3.1. Hotărârea nr. 3 din 28 ianuarie 2014 a fost emisă în baza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 şi respectă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 32 din aceeaşi lege, astfel cum erau în vigoare la acea dată.

Prin art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost modificate alin. (1) şi alin. (5) ale art. 29 din Regulament, ca urmare a modificărilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, astfel încât analizarea legalităţii Hotărârii nr. 3 din 28 ianuarie 2014 a Colegiului de Conducere, cu referire la dispoziţiile art. 1 pct. 9 de modificare a prevederilor art. 29 din Regulament, trebuie efectuată în raport atât cu cele statuate în cuprinsul considerentelor deciziei sus menţionate, cât şi prin prisma efectelor juridice pe care aceasta le produce.

Prima instanţă de judecată a interpretat în mod eronat considerentele acesteia pentru că hotărârile Colegiului de conducere referitoare la compunerea completurilor de 5 judecători, emise anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018 (cum este şi cazul Hotărârii nr. 3/2014) nu pot constitui obiectul controlului de legalitate prin prisma acestei decizii.

Aceasta întrucât prin Decizia nr. 685/2018, instanţa de contencios constituţional a scos problema procedurii de compunere a completurilor de 5 judecători (aplicată anterior pronunţării acestei decizii) din sfera analizei de legalitate realizată în condiţiile Legii nr. 554/2004 şi a ridicat-o la nivel constituţional, prin rezolvarea oferită acesteia în cadrul soluţionării conflictului juridic de natură constituţională născut tocmai în legătură cu această problemă, reţinând ca acte generatoare ale conflictului juridic de natură constituţională emiterea de către Colegiul de conducere a Hotărârii nr. 3/2014 (alături de Hotărârea nr. 89/2018), cu referire la prevederile ce reglementau modalitatea de constituire a completurilor de 5 judecători.

Astfel fiind, hotărârile Colegiului de Conducere privitoare la compunerea completurilor de 5 judecători, adoptate anterior Deciziei nr. 685/2018, nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, aceste acte rămânând fără eficacitate juridică prin chiar această decizie a Curţii Constituţionale.

Faţă de cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Regulament cu referire la stabilirea Completurilor de 5 judecători prin desemnarea prin tragere la sorţi a 4 judecători, cât şi cele ale alin. (5) al aceluiaşi articol cu referire la stabilirea a câte 4 judecători supleanţi, au rămas fără eficacitate juridică de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Referitor la efectele juridice pe care Hotărârea nr. 3/2014 a Colegiului de conducere le-a produs în trecut, acestea trebuie analizate în limitele trasate prin paragrafele finale ale Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale, ţinând cont şi de principiul securităţii raporturilor juridice, care priveşte stabilitatea situaţiilor juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti. În acest sens în paragraful 198 al Deciziei nr. 685/2018, s-a statuat în sensul că "sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet şi ţinând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare (...) ".

Faţă de aspectele menţionate mai sus, hotărârea primei instanţe de judecată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În raport cu cele de mai sus, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 16/F-C pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrat şi Fiscal la data de 11 februarie 2022 şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata A. ca neîntemeiată.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În prealabil, intimata arată că, în calitate de reclamantă, a chemat în judecată doi pârâţi, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sentinţa a fost recurată a fost pronunţată numai de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vreme ce pârâtul Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a emis actul administrativ ilegal atacat, nu a declarat recurs, având în prezenta etapă procesuală calitatea de intimat.

Pe cale de excepţie, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului ca urmare a reprezentării recurentei de o persoană care nu poate avea legal calitatea de reprezentant în justiţie, excepţia nulităţii recursului ca urmare a lipsei dovezii calităţii de reprezentant, precum şi excepţia nulităţii recursului ca urmare a nemotivării sale.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului ca urmare a reprezentării recurentei de o persoană care nu poate avea legal calitatea de reprezentant în justiţie se arată că, în temeiul art. 57 alin. (1), art. 80 alin. (1) şi art. 84 alin. (1) C. proc. civ., art. 218 C. civ. şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reprezentarea în justiţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face fie de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fie de un consilier juridic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fie de un avocat angajat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât nicio altă persoană nu are dreptul să semneze valabil recursul.

Or, în cauză, recursul este semnat de directoarea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, potrivit art. 81 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este magistrat asistent. Mai mult, art. 87 alin. (2) şi art. 113-art. 116 din acelaşi Regulament prevăd expres existenţa unei structuri interne complet distincte, şi anume Compartimentul juridic, încadrat cu consilieri juridici, care "reprezintă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale, pe baza delegaţiei date de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...)" şi "redactează, în termenele procedurale, (...) cererile privind exercitarea căilor de atac, în dosarele în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este parte".

Prin urmare, recursul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este semnat de o persoană care nu poate avea calitatea de reprezentant legal sau convenţional în justiţie al recurentei, deci este nul, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 84 alin. (1) C. proc. civ.

Cu caracter subsidiar faţă de excepţia nulităţii recursului ca urmare a faptului că persoana care l-a semnat nu putea avea calitatea de reprezentant în justiţie al recurentei, în ipoteza respingerii acestei excepţii, intimata invocă excepţia nulităţii recursului ca urmare a lipsei dovezii calităţii de reprezentant al persoanei care a semnat recursul, conform art. 486 alin. (2) şi (3) raportat la art. 82 alin. (1), art. 84 şi art. 151 C. proc. civ., art. 150 şi art. 149 C. proc. civ., solicitând instanţei să pună în vedere recurentei să depună dovada calităţii de reprezentant, iar, în caz contrar, să anuleze recursul.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului ca urmare a nemotivării sale, intimata arată că indicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este pur formală, iar recursul este nemotivat, întrucât, deşi pretinde încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta nu indică nicio normă juridică pe care prima instanţă, prin sentinţă, să o fi încălcat sau aplicat greşit.

Pe fondul recursului, intimata arată următoarele:

- Printre atribuţiile Curţii Constituţionale expres şi limitativ enumerate în art. 146 din Constituţie şi în legi organice nu figurează controlul legalităţii Regulamentului intern al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin poziţia sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie adaugă la Constituţie şi uzurpă rolul Curţii Constituţionale, care are monopolul tranşării conflictelor juridice de natură constituţională.

- Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, în cazul exercitării atribuţiei de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, aceasta indică părţilor în conflict conduita de urmat pentru stingerea conflictului. Curtea Constituţională nu a anulat ea însăşi (şi nici nu avea competenţa să o facă) Regulamentul intern al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

- Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice este monopolul constituţional al instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, pe calea contenciosului administrativ. Pretinzând că actul administrativ atacat nu ar putea fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ întrucât Curtea Constituţională a soluţionat un conflict juridic de natură constituţională (dar prin care, evident, nu a anulat respectivul act administrativ), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subminează rolul constituţional al instanţelor de contencios administrativ (inclusiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), singurele care au puterea şi legitimarea constituţională de a cenzura, pe calea contenciosului administrativ, legalitatea actelor administrative şi de a le anula.

- Prin decizia de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, Curtea Constituţională doar a constatat că o anumită dispoziţie din Regulamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este nelegal (acest lucru fiind unul dintre factorii generatori ai conflictului), dar nu a anulat-o. Respectiva dispoziţie nu a fost nici anulată, nici nu şi-a încetat expres în vreun alt mod efectele juridice. Nu trebuie confundat contenciosul de validitate (în care doar se constată dacă un act este sau nu legal, fără să fie anulat) cu contenciosul în anulare (în care nu doar se constată dacă un act este sau nu legal, ci el este şi anulat, deci lipsit de efecte juridice).

- Nu trebuie confundat efectul numai pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale, în temeiul unei norme constituţionale exprese (art. 147 alin. (4) din Constituţie), cu principiul general al caracterului retroactiv, ex tunc, al nulităţii. Anularea unui act administrativ de instanţa de contencios administrativ are efect ex tunc, viciul de nelegalitate existând de la data adoptării acestuia, iar sancţiunea nulităţii producând efecte tot de atunci. Chiar dacă ar fi adevărat că actul administrativ atacat şi-ar fi încetat efectele juridice la data publicării oficiale a deciziei Curţii Constituţionale şi ca efect automat al acesteia, acest fapt nu ar împiedica existenţa competenţei instanţei de contencios administrativ de a cenzura legalitatea şi de a anula actul administrativ, întrucât anularea este retroactivă, iar interesul intimatei este anularea retroactivă a actului administrativ ilegal.

- Dacă instanţa de contencios administrativ nu ar mai fi competentă, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale (pronunţate într-o cauză în care intimata nu a fost şi nici nu avea cum să fie parte), să cenzureze legalitatea şi să anuleze retroactiv actul administrativ, intimatei i-ar fi încălcat dreptul de liber acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Sub acest aspect, poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ca parte în proces) încalcă nu doar un drept constituţional, ci şi statuarea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Kovesi c. România, generată tocmai de pretenţia că un contencios constituţional face imposibil un contencios administrativ care să asigure persoanei interesate accesul la o instanţă.

Pentru toate aceste motive, cu caracter subsidiar faţă de excepţia nulităţii recursului, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în tot a sentinţei recurate, ca legală.

I.5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata A., arătând următoarele:

- Cu privire la excepţia nulităţii recursului ca urmare a reprezentării recurentei de o persoană care nu poate avea legal calitatea de reprezentant în justiţie, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere motivele de mai jos:

Critica intimatei este neîntemeiată întrucât potrivit art. 5 din Ordinul nr. 75 din 09 martie 2022 emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "actele procedurale legate de reprezentarea şi apărarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale se semnează de doamna magistrat-asistent B., directorul Direcţiei Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică." Ordinul a fost emis în temeiul art. 28 alin. (1) şi (2), art. 47 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 7 alin. (3), art. 13, art. 19, art. 87-88 şi art. 113-116 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, având drept scop operaţionalizarea Compartimentului juridic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele reprezintă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în relaţiile interne şi internaţionale". De asemenea, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "în exercitarea atribuţiilor de conducere, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emite ordine şi decizii". Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 21 septembrie 2004, republicat, cu modificările şi completările ulterioare conţine norme care pun în aplicare prevederile cuprinse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Conform art. 13 alin. (3) lit. k) din Regulamentul menţionat mai sus, "Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă delegările de atribuţii."

Prin urmare, ordinul menţionat, valabil la data semnării cererii de recurs, îşi are corespondent în dispoziţiile regulamentare, iar acestea, la rândul lor, îşi au corespondent în Legea privind organizarea judiciară, adică în actul normativ cu forţă superioară, fiind respectat principiul subordonării actelor normative, prevăzut de art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

- Cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a doamnei director a Direcţiei Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică, solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, depunând ataşat Ordinul nr. 75 din 09 martie 2022, prin care face dovada calităţii de reprezentant.

- În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului ca urmare a nemotivării, arată că şi aceasta este neîntemeiată şi solicită respingerea întrucât în cuprinsul cererii de recurs a fost indicat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. şi s-a arătat că prima instanţă de judecată a avut în vedere la pronunţare Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, motivându-şi hotărârea prin prisma acestei decizii şi interpretând în mod eronat considerentele acesteia.

- Cu privire la susţinerea intimatei din întâmpinare referitoare la caracterul neîntemeiat al recursului, recurenta îşi menţine apărările formulate prin cererea de recurs. Hotărârile Colegiului de Conducere privitoare la compunerea completurilor de 5 judecători, adoptate anterior Deciziei nr. 685/2018, nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, aceste acte rămânând fără eficacitate juridică prin chiar această decizie a Curţii Constituţionale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele argumente:

Deşi în considerentele sentinţei atacate se susţine că aceasta a fost pronunţată ca o consecinţă a aplicării Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale, în realitate instanţa de fond nu a ţinut seama de partea din considerentele acestei decizii care priveşte "efectele deciziei Curţii Constituţionale şi conduita constituţională de urmat" (par. 194-198), în care se arată că:

"194. Odată constatat un conflict juridic de natură constituţională, Curtea Constituţională, în virtutea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora «este garantul supremaţiei Constituţiei», are obligaţia să soluţioneze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituţionale la care autorităţile publice trebuie să se conformeze. (…)

195. Curtea constată că pot fi identificate, în principal, două categorii de cauze la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după cum vor fi redate mai jos.

196. Prima categorie de cauze este reprezentată de cele aflate deja pe rolul Completurilor de 5 judecători, cu privire la care Curtea nu a fost sesizată, dar constată că este necesară o abordare unitară şi coerentă a tuturor aspectelor procedurale existente. Cu privire la acestea, Curtea constată că 4 membri ai Completurilor de 5 judecători (precum şi toţi membrii supleanţi) au fost desemnaţi aleatoriu, prin tragere la sorţi, în timp ce cel de-al cincilea nu a fost desemnat aleatoriu, ci, prin hotărâri succesive ale colegiului de conducere din 2014 până în prezent, acesta a fost introdus ca membru de drept al completului, pe care l-a şi prezidat.

În raport cu aceste aspecte, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului obligă la luarea în considerare a principiului continuităţii completului de judecată, prin prisma exigenţelor regulii nemijlocirii ce decurge din art. 6 paragraful 1 din Convenţie [a se vedea Hotărârea din 5 februarie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60, 61, sau Hotărârea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovšek şi Božičnik împotriva Sloveniei, paragraful 43], însă ea nu poate fi privită distinct de obligaţia legală de a asigura compunerea aleatorie a respectivului complet de judecată, astfel încât, ţinând cont de aceste două principii/reguli care se aplică împreună, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să asigure de îndată constituirea noilor completuri de judecată prin tragerea la sorţi a tuturor celor cinci membri ai acestora şi nu numai a locului celui considerat ca fiind membru de drept.

De asemenea, tragerea la sorţi se va realiza dintre toţi judecătorii în funcţie ai secţiei/secţiilor respective. În egală măsură, dată fiind conduita sancţionabilă sub aspect constituţional a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Colegiul de conducere, care nu este de natură să ofere garanţii cu privire la restabilirea corectă a cadrului legal de funcţionare a Completurilor de 5 judecători, revine Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, în baza prerogativelor sale constituţionale şi legale [art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţie, precum şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii], obligaţia de a identifica soluţiile la nivel de principiu cu privire la legala compunere a completurilor de judecată şi de a asigura punerea lor în aplicare. 197.

A doua categorie de cauze este reprezentată de cele viitoare, cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a asigura, de asemenea, compunerea aleatorie integrală a completurilor. (…)

198. Întrucât atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet şi ţinând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare."

În prezenta cauză, intimata-reclamantă, aşa cum a susţinut ea însăşi în dezbaterile orale, nu solicită aplicarea deciziei Curţii Constituţionale unei cauze "aflate deja pe rolul Completurilor de 5 judecători" sau unei "situaţii viitoare" şi nici nu susţine că s-ar afla în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, ci solicită anularea art. I pct. 9 din Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/28.01.2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M.Of. nr. 75/30.01.2014, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale mai sus arătate.

Interesul pe care reclamanta-intimată l-a susţinut în promovarea prezentei acţiuni a fost pronunţarea în privinţa sa a deciziei nr. 5/29.01.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins în mod definitiv recursul său împotriva hotărârii CSM, secţia pentru judecători de sancţionare disciplinară a sa, de către un complet în a cărui constituire a intrat preşedinta instanţei supreme, fără a fi desemnată aleatoriu.

Prin art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost modificate alin. (1) şi alin. (5) ale art. 29 din Regulament, ca urmare a modificărilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, iar constatarea de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 685 din 07 noiembrie 2018, a existenţei unui conflict de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013 nu atrage automat sancţiunea nulităţii acestei hotărâri, din cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale desprinzându-se cu claritate întinderea efectelor acesteia.

Curtea Constituţională nu a statuat şi, aşa cum însăşi intimata-reclamantă arată, nici nu avea atribuţia să o facă, asupra nulităţii art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această atribuţie revenind exclusiv instanţelor judecătoreşti, în speţă celor de contencios administrativ.

Este incontestabil că, prin Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018), interpretarea jurisprudenţială unitară a normelor de referinţă, constantă în intervalul 01.02.2014 - 23.07.2018, a fost invalidată de instanţa de contencios constituţional, însă această împrejurare nu este de natură a afecta legalitatea art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterioară atât modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 prin Legea nr. 207/2018, cât şi datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 685/2018.

Potrivit regulii generale de aplicare în timp a deciziilor Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituţie: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

De asemenea, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a arătat că "decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut."(a se vedea, spre exemplu, par. 25 din Decizia 126/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 185 din 11 martie 2016)

Prin urmare, Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale nu poate avea ca efect nulitatea art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie anterioară datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 685/2018, întrucât s-ar ajunge la extinderea efectelor acestei decizii pentru trecut.

Modalitatea în care poate fi valorificată decizia Curţii Constituţionale în faţa instanţelor judecătoreşti a făcut, de asemenea, obiectul jurisprudenţei constante a instanţei de control constituţional, care a arătat că: "soluţia legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituţionale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curţii, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curţii. Efectele unei decizii de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, şi nu decizia de admitere a Curţii Constituţionale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătoreşti care s-au întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională. Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţionale mediază revizuirea, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare, şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional" (în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 aprilie 2013, şi Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2014).

Instanţa nu poate specula aspra şanselor pe care intimata-reclamantă le-ar avea în ipoteza promovării unei cereri de revizuire a deciziei nr. 5/29.01.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins în mod definitiv recursul său împotriva hotărârii CSM, secţia pentru judecători de sancţionare disciplinară a sa în care s-ar invoca Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale.

În limitele învestirii sale, Înalta Curte reţine că supusă cenzurii în prezenta cauză este legalitatea art. 1 pct. 9 din Hotărârea nr. 3/28 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, control de legalitate ce revine, aşa cum în mod pertinent susţine intimata, nu instanţei de control constituţional, ci instanţei de contencios administrativ, în aplicarea principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, dar şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Or, din perspectiva prezentului litigiu, Înalta Curte consideră că nu se poate face abstracţie de regula generală de aplicare ex nunc a efectele deciziilor Curţii Constituţionale, controlul legalităţii Hotărârii atacate neputându-se face în raport de această decizie, aşa cum nefondat susţine reclamanta-intimată, ci de normele de procedură care reglementau alcătuirea completului de judecată la momentul emiterii acestei hotărâri, potrivit regulii tempus regit actum.

Exigenţele acestui principiu fundamental operează atât în ipoteza în care intervin modificări legislative ale unor norme de procedură (caz în care art. 15 alin. (2) din Constituţie instituie o prohibiţie expresă de aplicare retroactivă a noii legi), cât şi în ipoteza în care sunt emise acte jurisdicţionale obligatorii, prin care se interpretează dispoziţii de această natură.

Indiferent de emitentul lor, actele jurisdicţionale prin care sunt supuse interpretării ori, după caz, sunt sancţionate pentru neconstituţionalitate normele de procedură produc întotdeauna efecte numai pentru viitor, caracter consacrat expres atât în cazul deciziilor de contencios constituţional (art. 147 alin. (4) Constituţie), cât şi al deciziilor obligatorii pronunţate de Înalta Curte în exercitarea atribuţiilor sale de unificare a practicii judiciare.

Or, intimata-reclamantă nu a invocat vreun motiv de nelegalitate al hotărârii de colegiu atacate altul decât publicarea, ulterioară emiterii sale, a deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018. Mai mult, nu a fost criticată hotărârea atacată din perspectiva neconcordanţei sale cu actele normative cu forţă juridică superioară în vigoare la momentul emiterii sale şi a căror interpretare a fost unitară în practica judiciară până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale.

De altfel, chiar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în Hotărârea din 18 mai 2021, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi alţii, C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, par. 207, aplicabilă mutatis mutandis şi în privinţa constituirii completurilor în materie disciplinară a arătat că:

"În speţă, deşi Curtea Constituţională a statuat, în deciziile în discuţie în litigiile principale, că practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întemeiată în special pe Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a aceleiaşi instanţe, referitoare la specializarea şi la compunerea completurilor de judecată în materie de corupţie nu era conformă cu dispoziţiile naţionale aplicabile, nu rezultă că această practică era viciată de o încălcare vădită a unei norme fundamentale a sistemului judiciar din România de natură să pună în discuţie caracterul de instanţă "constituită în prealabil prin lege" al completurilor de judecată în materie de corupţie ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum au fost constituite conform respectivei practici anterioare acestor decizii ale Curţii Constituţionale."

Sub acest aspect, Curtea a evidenţiat în paragrafele 205-209 din decizie faptul că o neregularitate comisă cu ocazia compunerii completurilor de judecată determină o încălcare a articolului 47 atunci când această neregularitate este de o asemenea natură şi gravitate încât creează un risc real ca alte ramuri ale puterii, în special, executivul, să poată exercita o putere discreţionară nejustificată care să pună în pericol integritatea procesului de compunere al completurilor de judecată şi să creeze o îndoială legitimă în percepţia justiţiabililor asupra independenţei şi imparţialităţii judecătorilor, Curtea menţionând, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele C-542/18 RX-II, C-543/18 RX-II şi C-487/19.

Or, aşa cum s-a arătat, reclamanta-intimată nu a invocat elemente care să substanţieze criticile sale de nelegalitate a Hotărârii atacate din perspectiva criteriului mai sus enunţat de instanţa europeană.

Prin urmare, în limitele controlului de legalitate dedus prezentei cauze, care impune cenzurarea actului administrativ atacat prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară în vigoare la momentul adoptării sale, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sunt nefondate, soluţia instanţei de fond fiind una pronunţată cu greşita aplicare a legii în timp, ceea se atrage consecinţa casării acesteia în raport de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 16/F-C din 11 februarie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.