Salary equalization for auxiliary court staff under the 2017 Public Sector Salary Law versus specific job qualification requirements

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Constanţa, sub reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Constanţa şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa

- anularea în parte a Hotărârii nr. 4/28.03.2018 emisă de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, şi, pe cale de consecinta,

- anularea Deciziei nr. 58/23.02.2018 emisă de Preşedintele Curţii de apel Constanţa;

- obligarea paratului la emiterea unei noi decizii prin care sa se stabileasca un nivel de salarizare identic/similar cu cel de la nivelul lunii iunie 2017 de care beneficiaza grefierii de sedinta, cu recunoasterea studiilor superioare, mai putin pentru B. - studii medii, iar pentru A. recunoasterea calitatii de grefier sef ca urmare a aplicarii Legii nr. 153/2017, incepand cu luna iulie 2017;

- obligarea la plata diferentelor salariale rezultate din diferenta dintre salariul stabilit potrivit pct. 2 si salariul stabilit ca urmare a deciziei contestate, incepand cu luna iulie 2017, majorate si indexate;

- obligarea paratului la plata cheltuielilor ocazionate de proces.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1669 din data de 8 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti -Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Constanţa şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa, având ca obiect "anulare act administrativ".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1669 din data de 8 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti -Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., invocând critici ce pot fi subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii au arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, nu sunt analizate probatoriile administrate în cauză şi nu sunt înlăturate apărările, prima instanţă argumentând soluţia prin invocarea mai multor dispoziţii legale şi a unor decizii de speţă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii arată că odată cu apariţia Legii nr. 153/2017, care a abrogat total, respectiv parţial actele normative anterioare, în baza art. 36 din lege trebuia să se realizeze reîncadrarea personalului salarizat potrivit legii pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi în specialitate.

În urma acestei reîncadrări, grefierii arhivari, care anterior erau prevăzuţi în grile separate de restul personalului auxiliar de apecialitate, se regăsesc în acceaşi grilă de salarizare din cadrul Legii nr. 153/2017, astfel încât tot personalul auxiliar să poată beneficia de aceleiaşi salarii în funcţie de vechimea în muncă şi specialitate, inclusiv studii superioare.

Prima instanţă a încălcat principiile sistemului de salarizare prevăzute la art. 6 din legea cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării şi egalităţii.

Stabilirea salarizării grefierilor arhivari la nivelul salarial de care beneficiază grefierii de şedinţă la luna iunie 2017, această solicitare nefiind una ce excede legii sau care încalcă legea ci, dimpotrivă, este în acord cu Legea nr. 153/2017 şi cu principiile statuate prin aceasta.

Apreciază de asemenea că raţionamentul dezvoltat în decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale este aplicabil în speţă.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea este nemotivată având în vedere că nu au fost analizate probatoriile administrate în cauză şi nu cuprinde raţiunea pentru care respectivele apărări au fost înlăturate, prima instanţă argumentând soluţia prin invocarea mai multor dispoziţii legale şi a unor decizii de speţă.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurenţilor, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispoziţiilor incidente prevăzute de Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Împrejurarea că prima instanţă a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României sau Curţii Europene a Drepturilor Omului în domeniul de analiză nu poate în niciun caz conduce la concluzie că hotărârea recurată este nemotivată.

Drepturile salariale ale recurenilor - reclamanţi sunt reglementate prin lege, prima instanţă analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă, dar şi prin raportare la jurisprudenţa anetrior menţionată.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Faptul că recurenţii nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

În ceea ce priveşte motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, precum şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Astfel, din analiza pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că nu trebuie confundate sintagmele încadrare în funcţie şi stabilirea salariului aferent funcţiei.

Este adevărat că în aplicarea principiului simetriei actului juridic transformarea posturilor se aprobă de ministrul justiţiei în urma modificării statelor de funcţii, prin ordin deoarece acesta are competenţa aprobării respectivelor state de funcţii în baza art. 135 din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, conform căruia:

"Statele de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei."

Însă, un astfel de act administrativ poate fi emis numai cu observarea următoarelor texte de lege:

Art. 31 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, potrivit căruia "Încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz."

Art. 38 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, modificată:

"(1) Poate fi numită în funcţia de grefier arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau şofer persoana care are studii medii şi îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a) - d)."

Din examinarea coroborată a acestor două texte de lege rezultă că promovarea reclamantelor pe funcţie se face în conformitate cu reglementarea pertinentă din Statutul personalului auxiliar - Legea nr. 567/2004 - care Statut impune ca unică condiţie de studii studiile medii, ceea ce înseamnă că pentru încadrarea pe posturile ocupate de reclamanţi sunt necesare şi suficiente studiile medii, deoarece complexitatea atribuţiilor acestor posturi este una redusă care nu necesită studii superioare.

În absenţa unei reglementări exprese în Statutul propriu - Legea nr. 567/2004 - a studiilor superioare drept condiţie a încadrării grefierilor arhivari, astfel cum este reglementată, de exemplu, în cazul grefierilor în art. 33 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 567/2004, modificată, nu se poate promova în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare, chiar dacă grefierul arhivar încadrat cu studii medii a absolvit studii superioare juridice şi a susţinut şi promovat examenul de promovare corespunzător deoarece legal postul nu poate fi transformat în sensul solicitat de reclamanţi, întrucât s-ar adăuga la lege.

Reglementarea în cuprinsul Legii nr. 153/2017 - în Anexa V Cap. II - a salarizării pe studii superioare a funcţiilor reclamanţilor nu constituie un argument în sprijinul obţinerii promovării deoarece, în lipsa unei dispoziţii exprese, o normă de salarizare dintr-o lege generală nu poate modifica o normă specială, de încadrare pe post, dintr-o lege specială - Statut profesional, cum este Legea nr. 567/2004.

În concluzie, ceea ce se regăseşte reglementat în Anexele Legii-cadru nr. 153/2017 este salariul, stabilit prin raportare la funcţia deţinută, iar nu funcţia, condiţiile de încadrare pe o anumită funcţie ori modalitatea în care ordonatorul de credite îşi stabileşte necesarul de funcţii şi personal în cadrul autorităţii/instituţiei pe care o coordonează.

Încadrarea în funcţie, pe de altă parte, ca şi promovarea în funcţie reprezintă evaluarea de către autoritatea/instituţia competentă a competenţelor specifice ale angajatului/funcţionarului, prin raportare la cerinţele postului ocupat de acesta, această operaţiune de evaluare/verificare neavând nicio legătură cu salariul aferent postului.

Din acest motiv, cu privire la condiţiile de încadrare pe o anumită funcţie sau de promovare în funcţie art. 31 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale se face potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz.

În consecinţă, stabilirea salariului de funcţie în temeiul prevederilor din Anexele Legii-cadru nr. 153/2017 reprezintă doar o operaţiune secundară, ulterioară celei de încadrare pe funcţie/promovare în funcţie, aflată în legătură directă cu aceasta.

Pe cale de consecinţă, nu se poate susţine în mod valid că reglementările Legii salarizării sunt de natură a înlătura de la aplicare ori de a completa prevederi din acte normative anterioare, referitoare la condiţiile necesare încadrării/promovării în funcţie, dat fiind că acestea din urmă au un domeniul de aplicare diferit, reprezentând acte normative speciale ce reglementează încadrarea/promovarea, iar nu salarizarea.

În conţinutul Legii-cadru nr. 153/2017 nu există menţiuni privind abrogarea dispoziţiilor din legile speciale referitoare la condiţiile de încadrare/promovare în funcţie, astfel că, inclusiv în ipoteza în care prin Anexele sale actul prevede condiţii de salarizare pentru funcţii care nu sunt prevăzute în legile speciale/statute, nu se poate conchide în sensul că aceste menţiuni sunt de natură a modifica/a completa norma specială cu funcţiile la care face referire.

În plus, autorităţile/instituţiile publice nu au obligaţia de a prevedea în statul de funcţii şi personal toate funcţiile reieşite din Anexele Legii-cadru nr. 153/2017, acestea fiind stabilite de fiecare ordonator de credite prin raportare la specificul activităţii şi la necesarul de personal şi în acord cu prevederile art. 31 alin. (2) din Lege.

Pe cale de consecinţă, faptul că în Anexa VII a Legii-cadru nr. 153/2017 există menţiuni cu privire la modul de calcul al salariului aferent postului de grefier cu studii superioare nu este de natură a conduce la concluzia că ordonatorul principal de credite are obligaţia de a modifica statul de funcţii şi personal prin crearea de posturi noi, pe lângă cele existente, de grefier arhivar cu studii superioare.

De aici şi concluzia, de altfel, corectă a instanţei de fond în sensul că reclamanţii ocupă în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, aceleaşi funcţii (privite drept cumul de atribuţii, cerinţe de studii, specializări etc.) şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii ca în luna iunie 2017, fiindu-le aplicabil textul legal mai sus menţionat, în sensul menţinerii în plată a drepturilor salariale acordate anterior în baza Legii nr. 284/2010, până la 31 decembrie 2017.

Aşadar, astfel cum s-a arătat în precedent, ceea ce se regăseşte reglementat în Anexele Legii-cadru nr. 153/2017 este salariul, stabilit prin raportare la funcţia deţinută, iar nu funcţia.

Din această perspectivă este corect raţionamentul instanţei de fond care a reţinut că legiuitorul a făcut distincţie între reîncadrare si cuantumul aflat în plată al drepturilor salariale.

Or, deşi legea nouă a prevăzut eliminarea distincţiei - sub aspectul coeficienţilor de salarizare - dintre funcţiile de grefier de şedinţă şi, respectiv, de grefier arhivar sau registrator, s-a prevăzut în mod expres că pentru aceştia din urmă se vor menţine în plată drepturile salariale acordate pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, din moment ce ocupă aceeaşi funcţie si îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017 uniformizarea veniturilor urmează a se realiza etapizat (în perioada 2019 - 2022), printr-o creştere de 1/4 din diferenţa dintre indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cea din luna decembrie 2018.

Astfel, s-a prevăzut că, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, de unde rezultă că această uniformizare a veniturilor dintre două funcţii încadrate anterior diferit se poate realiza mai devreme, în funcţie de valoarea elementelor componente concrete.

Soluţia instanţei de fond este corectă şi în ceea ce priveşte cererea reclamantelor având ca obiect plata diferenţelor de drepturi salariale, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 1669 din data de 8 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti -Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.