Scope of appellate review of cassation grounds and definition of procedural omission in extraordinary appeals for annulment

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Hotărârea contestată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 618 din 3 februarie 2022, a respins recursul declarat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinţei nr. 277/2019 din 27.11.2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi, totodată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de A..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate.

Astfel, a apreciat că în cauză nu se relevă considerente contradictorii care să poată fi subsumate motivului de casare invocat; de asemenea, nu subzistă nici critica referitoare la lipsa pronunţării instanţei de fond asupra motivului de nelegalitate referitor la identificarea topografică greşită a imobilului. O astfel de analiză de fond a cererii de retrocedare, întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, care ar fi inclus şi aspectul referitor la identificarea topografică, ar fi fost superflua, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului-lege nr. 485/1944, respectiv în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000.

Pe de altă parte, sentinţa recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. .

1.2. Contestaţia în anulare exercitată

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurenta Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că prin recurs a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că aplicarea greşită a O.U.G. nr. 94/2000 rezidă din faptul că imobilul nu a făcut obiectul Convenţiei generale din 1942 şi nici a Decretului-lege nr. 485/1944, aceste acte fiind înscrise în cartea funciară doar pentru justificarea preluării abuzive a imobilului.

Instanţa de recurs, în raport de în analiza acestui motiv de casare, nu a făcut referire şi nu a răspuns la niciunul dintre argumentele expuse în dezvoltarea acestuia, aspect ce echivalează, în opinia sa, cu o necercetare a motivului de casare astfel cum a fost invocat.

În continuare, contestatorul arată că prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a indicat faptul că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii deoarece, la fila x din hotărâre, se aduc o serie de argumente cu privire la necesitatea intabulării actului de achiziţie al imobilului de către GEG, ulterior instanţa ajungând, totuşi, la concluzia efectuării transferului de proprietate de la Biserica Evanghelică la GEG.

Or, instanţa de recurs a omis în totalitate cercetarea acestui al doilea motiv de casare.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii atacate şi, în rejudecarea în fond a cauzei, admiterea acţiunii.

1.3 Apărările formulate în cauză

Intimaţii Comisia specială de retrocedare şi A. au depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială.

Potrivit art. 503 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...)

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen,,.

Prin urmare, suntem în ipoteza motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. constă, atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, se constată că instanţa de control judiciar s-a pronunţat asupra motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Astfel, analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că nu este fondat acest motiv de recurs, întrucât, analizând hotărârea recurată din această perspectivă, se constată că la filele x din sentinţă, judecătorul fondului a prezentat înscrierile din cartea funciară, în ordine cronologică, reţinând că, atât art. 431 din C. civ. austriac, cât şi Decretul-lege nr. 115/1938, intrat ulterior în vigoare, au prevăzut faptul că înscrierea dreptului real în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi.

Prin urmare, în cauză nu se relevă considerente contradictorii care să poată fi subsumate motivului de casare invocat.

Totodată, nu subzistă nici critica referitoare la lipsa pronunţării instanţei de fond asupra motivului de nelegalitate referitor la identificarea topografică greşită a imobilului.

În condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului-lege nr. 485/1944, respectiv în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, o analiză de fond a cererii de retrocedare, întemeiată pe acest din urmă act normativ, care ar fi inclus şi aspectul referitor la identificarea topografică, nu se mai impunea.

Referitor la susţinerile contestatorului privind motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în raport cu situaţia de fapt, ce reiese din probele administrate, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă, dezvoltând în acest sens o amplă argumentare, prin identificarea cadrului normativ aplicabil şi raportarea acestuia la situaţia de fapt reţinută.

Aşadar, nu poate fi vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent, aşa încât nu este întrunită ipoteza textului procedural prevăzut de art. 503 alin. (2) punctul 3 din C. proc. civ.

Or, prin cercetarea motivelor de casare, se înţelege analiza motivelor de casare astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

În plus, se reţine că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia.

De altfel, din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri cu consecinţa rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluţionată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România şi Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 coroborat cu art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva Deciziei nr. 618 din 03 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.