Staff bonuses capped at "up to" percentages; salary challenge denied as maximum entitlements and budget caps upheld.

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, formulând plângere împotriva Hotărârii nr. 4 din 05.04.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, solicitând:

(1) revocarea Deciziei nr. 826/X/2/2018 din data de 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate cu funcţii de conducere, personalul auxiliar de specialitate, personalului conex şi tehnicianului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 şi a modului de calcul aplicat prin Decizia nr. 25/1/A/l din 02.02.2018 a Curţii de Apel Bacău şi prin Decizia nr. 160 din 06.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex beneficiază de salariul de bază cu aplicarea sporului de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, a sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului de 5% pentru confidenţialitate;

(2) acordarea nediscriminatorie a sporurilor ce revin categoriilor profesionale mai sus menţionate (personalului auxiliar de specialitate cu funcţii de conducere, personalul auxiliar de specialitate şi personal conex) având în vedere că aceste categorii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4439 din 01 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind respinsă în consecinţă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva unor critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii au susţinut că toţi angajaţii din sistemul judiciar au beneficiat de salarii şi sporuri la acelaşi nivel maxim, legiuitorul realizând uniformizarea salariilor şi sporurilor în perioada 01.04.2015 - 01.01.2018, indicând în acest sens prevederile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015, Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 83/2014, art. 1 al 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 99/2016 şi Legea nr. 153/2017.

Recurenţii arată că beneficiază de sporuri calculate la nivel maxim angajaţii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Ploieşti, modul de calcul al drepturilor salariale aplicat de primele două instanţe fiind recunoscut ca fiind cel corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 si agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României. De asemenea, Ministerul Justiţiei, prin circulara nr. 6/9604, 11206, 12479/1 martie 2018 a recomandat ordonatorilor secundari de credite ca, la stabilirea drepturilor salariale, să aibă în vedere precizările Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Referitor la sporurile pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru confidenţialitate, afirmă recurenţii că nu au fost respectate dispoziţiile legale incidente.

Astfel, potrivit art. 5, Capitolul VIII, Secţiunea I din Anexa V a Legii nr. 153/2017, "Judecătorii de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, (...)/asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate (...), personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Or, deşi legea stabileşte două sporuri (de 25 % şi respectiv 5 % din indemnizaţia brută de încadrare), în anexa deciziei deduse judecăţii cele două sporuri nu au fost distinct prevăzute, fiind, de fapt, cumulate prin stabilirea unei singure sume sub denumirea de "cuantum spor risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor de confidenţialitate".

Totodată, deşi nu s-a precizat procentul celor două sporuri acordate (şi care, cumulate, trebuiau să fie de 30 %), ci doar cuantumul acestora, rezultă că, în realitate, acestea reprezintă 15% din salariul de bază lunar, respectiv din indemnizaţia lunară de încadrare, deci sub jumătate din drepturile aplicabile personalului din justiţie.

Menţionează recurenţii prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 - CAP. VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei ce stabilesc că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 acordă şi un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

În raport de modul de calcul aplicat la unele curţi de apel, la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit.

Au susţinut recurenţii că orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 14 din CEDO potrivit cărora discriminarea înseamnă aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Driha c. României din 21 februarie 2008, cauza Marcks c. Belgiei -1979, etc), fiin încălcate şi prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

Au invocat, de asemenea, şi principiul conform căruia "pentru muncă egală, plată egală", în ceea ce priveşte aplicarea cuantumului diferenţiat al sporurilor.

Or, prin Decizia nr. 826/X/2 din data de 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au rezultat, în mod discriminatoriu, salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeaşi categorie de personal din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că, în timp ce pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul curţilor de apel enumerate au fost stabilite şi plătite sporuri în procent de 45% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia lunară de încadrare, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost stabilit un cuantum al sporurilor de 30% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia lunară de încadrare.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenţii precizează că pârâtul are calitate procesuală pasivă, întrucat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a recunoscut în adresa nr. x/2018 că a pus în aplicare grilele de salarizare stabilite de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În final, recurenţii invocă în susţinerea cererii de actualizare a sumelor solicitate, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâţilor la plata dobânzilor legale penalizatoare, considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411, din 3 iunie 2014, Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1535 din C. civ.

Faţă de considerentele arătate, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimaţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În acord cu judecătorul fondului cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie, Înalta Curte reţine că acesta nu se află în vreun raport de serviciu din perspectiva stabilirii şi plăţii drepturilor salariale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi are calitatea de ordonator de credite şi debitor al plăţii drepturilor salariale pentru recurenţii reclamanţi, iar Decizia atacată prin cererea de chemare în judecată a fost emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, motiv pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie nu are calitate procesuală pasivă în proces, această parte nefiind emitent al actului administrativ unilateral litigios şi neavând obligaţia de a emite respectiva decizie de încadrare salarială, ce revine în competenţa preşedintelui curţii de apel.

Din această perspectivă, argumentele recurenţilor nu pot conduce la o soluţie contrară cele stabilite de prima instanţă.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea deciziei prin care au fost limitate sporurile acordate şi obligarea autorităţii pârâte la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45%, (15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate) prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi şi pentru viitor.

Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiie invocate şi acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiate, reţinând că diferenţele salariale existente sunt rezultatul aplicării legii, şi nu al încălcării acesteia.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar reţine că la emiterea deciziei contestate au fost avute în vedere prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea nr. 153/2007, recurenţii criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire cuantumul sporurilor care nu a fost stabilit în nivelul maxim prevăzut de lege, existând diferenţe salariale între angajaţi, în sensul că, în condiţiile în care autorităţile pârâte au înţeles să acorde sporuri în valoare procentuală de 30%, acestea trebuiau să se raporteze la fondul de salarii al ordonatorului de credite şi nu la salariul de bază al fiecărui salariat în parte, situaţie în care s-ar fi beneficiat de un cuantum al sporurilor mai mare, în procent total de 45%. Or, în cauză angajatorul limitează, în mod nelegal, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică la 10%, deşi cuantumul acestuia este de 25%.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 şi, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creşteri salariale şi, particularizat cauzei de faţă, în privinţa personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor de judecată, devin aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuţiei întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, aşa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privinţa salariului de bază cât şi în privinţa sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispoziţiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, potrivit cărora se impunea acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, prevederile Legii nr. 153/2017 nu conţin o astfel de dispoziţie ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor şi nu unul fix.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevăd că "pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevede că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulate, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază că între dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi cele reprezentate de art. 4 şi 5 din Anexa V a aceleiaşi legi nu există un raport de genul celui menţionat de recurenţii reclamanţi ci, dimpotrivă, normele cuprinse în anexele legii se completează cu cele edictate la articolele 1-45.

În acest sens, se observă că dacă prevederile art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referinţă a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaţionale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu şi, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

Se reţine că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1 din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la aliniatele 2 indice 1, 4) şi 6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reţinut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, se constată că nu se poate reţine un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

În fine, instanţa de control judiciar apreciază că nu este relevantă Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru că aceasta interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia contestată şi neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017.

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reţinut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. împotriva sentinţei civile nr. 4439 din 01 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.