Jurisdictional competence for EU-funded administrative sanctions under the 3,000,000 RON value threshold

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Compartimentul Soluţionare Contestaţii POR şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Program Operaţional Regional Serviciul Constatare Nereguli şi Anti Fraudă:

- anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.07.2020 cu privire la Proiectul "Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populaţia judeţelor Vaslui, Bacău şi Neamţ", cod x;

- anularea creanţei bugetare, în cuantum de 833.965,80 RON, aplicată prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.07.2020;

- reducerea corecţiei/reducerii financiare, aplicate prin Nota de constatare, la pragul de 5% sau, subsidiar, maxim 10% conform pct. 9 şi 11, tabel aflat în cadrul părţii 1 din anexa la H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora;

- anularea Deciziei de soluţionare nr. 384/17.09.2020, prin care se respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.07.2020.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 56 din 10 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

I. Respinge excepţiile procedurale ale necompetenţei materiale şi teritoriale, ca nefondate.

II. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Compartimentul Soluţionare Contestaţii POR şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Program Operaţional Regional Serviciul Constatare Nereguli şi Anti Fraudă.

Anulează în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei 384/17.09.2020 şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.07.2020 în ceea ce priveşte corecţia financiară aplicată pe care o stabileşte în procent de 10% aplicabilă la valoarea contractului de finanţare nr. x/10.12.2018, aplicabilă la valoarea contractului verificat în sumă de 3.335.863,20 RON.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 56 din 10 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti şi pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1.3.1. Recursul declarat de reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti

Recurentul - reclamant Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti critică sentinţa recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul administrării probei cu expertiza de specialitate inginerie sanitară, iar, în subsidiar, casarea în parte a sentinţei şi în rejudecare, admiterea în tot a acţiunii, prin anularea în tot a actelor administrative atacate.

Art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă nu a analizat raţionamentul logico-juridic al reclamantului, ci doar a preluat argumentele pârâţilor din întâmpinare, sub următoarele aspecte:

- Definirea termenului DICOM prin caietul de sarcini prin prisma dispoziţiilor art. 35 alin. (6) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006;

- Caracterul nemotivat al actelor administrative contestate;

- Inexistenţa unei norme legale de standardizare a termenului DICOM şi nici a certificatului ISO şi CEN pentru a putea invoca încadrarea la ISO 12052:2015 şi CEN 12052.

Art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond, prin hotărârea atacată, a încălcat normele de drept material incidente speţei, respectiv a art. 35 alin. (6) lit. b) şi lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 şi a art. 42 alin. (4) din Directiva 2014/24CE, precum şi prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 2, pct. 9 din Regulamentul UE nr. 1025/2012 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 163/2015.

Mai susţine recurentul-reclamant că instanţa de fond a redus sancţiunea aplicată la 10%, cu încălcarea principiului proporţionalităţii şi al echităţii, principii instituite de Regulamentul CE nr. 1303/2013.

1.3.2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

Recurentul-pârât critică sentinţa recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 3, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul administrării probei cu expertiza de specialitate inginerie sanitară, iar, în subsidiar, casarea în parte a sentinţei şi în rejudecare, admiterea în tot a acţiunii, prin anularea în tot a actelor administrative atacate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul-pârât arată că instanţa de fond nu era competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, respingând, în mod greşit, excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, invocată de autoritatea pârâtă prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe.

Susţine recurentul că obiectul litigiului îl constituie fonduri nerambursabile din partea UE, sub pragul de 3.000.000 RON, ceea ce atrage incidenţa art. 10 alin. (1)1 coroborat art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul este o persoană juridică asimilată instituţiei publice, potrivit Legii nr. 95/2006, devenind incidente, din perspectiva competenţei teritoriale, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, susţine recurentul-pârât, instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze litigiul în fond este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de casare, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu a motivat de ce a apreciat că individualizarea sancţiunii aplicate reclamantei nu este conformă art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, limitându-se doar la a afirma acest fapt.

Prin urmare, din acest punct de vedere, sentinţa nu este motivată în acord cu dispoziţiile procedurale, acest viciu fiind sancţionat cu casarea parţială a acesteia.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de casare recurentul-pârât arată că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, reducând corecţia la 10% din valoarea contractului de achiziţie.

1.4 Apărările formulate în cauză

Recurenţii au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând cererile de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului, precum şi la dispoziţiile legale şi procedurale incidente, Înalta Curte constată că se impune admiterea acestora, din perspectiva motivului de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa competentă.

Într-o logică firească a exercitării controlului judiciar, Înalta Curte va analiza, cu întâietate, motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, potrivit căruia:

"hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii".

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în faţa instanţei de fond, autoritatea pârâtă a înţeles să invoce, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepţia necompetenţei materiale şi cea a necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bacău, excepţii respinse prin sentinţa recurată.

Înalta Curte constată că obiectul prezentei acţiuni în contencios administrativ vizează un raport juridic litigios născut în temeiul unui contract de finanţare nerambursabilă prin care reclamantul a beneficiat de fonduri acordate de Uniunea Europeană, prin actele administrative contestate dispunându-se retragerea parţială a acestei finanţări, prin aplicarea unei corecţii financiare cu titlu de sancţiune stabilită în sarcina Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti.

Prin urmare, în raport de obiectul cauzei, în ceea ce priveşte competenţa materială, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluţionează potrivit rangului autorităţii, conform prevederilor alin. (1)".

Potrivit alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004:

"Litgiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Aşadar, pragul valoric stabilit de lege şi la care face trimitere art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 pentru stabilirea instanţei competente material, este de 3.000.000 RON.

Din actele dosarului rezultă că sancţiunea aplicată reclamantului prin Nota de Constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 14.07.2020 este în cuantum de 833.965,80 RON, situându-se sub pragul valoric de 3.000.000 RON, astfel încât, potrivit dispoziţiilor procedurale citate mai sus, instanţa competentă material să soluţioneze litigiul este tribunalul prin secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei materiale, raportându-se la dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin luarea în considerare a rangului de autoritate centrală a organului emitent al actului administrativ atacat, fără a ţine cont de regula specială aplicabilă litigiilor vizând fondurile acordate de Uniunea Europeană, stabilită de art. 10 alin. (1)1 din aceeaşi lege, care stabilea criteriul valoric drept reper pentru instanţa competentă material să soluţioneze astfel de cauze.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este, de asemenea, greşită, fiind încălcate regulile stabilite de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 alin. (3):

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Înalta Curte constată că Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti este o persoană juridică de utilitate publică, un spital public, potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (2) din Legea nr. 95/2006:

"Spitalul poate fi public, public cu secţii sau compartimente private sau privat. Spitalele de urgenţă se înfiinţează şi funcţionează numai ca spitale publice."

Prin urmare, recurentul-reclamant este o persoană juridică asimilată instituţiilor publice, şi nu de drept privat, neavând relevanţă calitatea de persoană vătămată pe care o invocă în litigiu, deoarece dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu fac această distincţie.

Prin urmare, reclamantul din prezenta cauză trebuie să se adreseze instanţei de la sediul pârâtului, art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instituind o competenţă teritorială exclusivă, respectiv Tribunalului Bucureşti.

Având în vedere raţionamentul juridic expus anterior şi care prefigurează soluţia de casare a sentinţei recurate pentru viciul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ. şi care impune trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa competentă, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de casare, exercitarea controlului judiciar în acest sens nemaiavând eficienţă juridică.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi ale art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti şi recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 56 din 10 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.