Disciplinary complaint against retired judges barred: cessation of magistrate status extinguishes liability even where professional grade is retained

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.12.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. x a Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare şi împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus clasarea sesizării nr. x înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 827 din 26 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi anularea rezoluţiilor pronunţate în dosarele nr. x şi nr. x.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod greşit, inspectorii şi instanţa de fond au considerat începerea procedurii disciplinare ca fiind începerea cercetării disciplinare, făcând trimitere la prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată, în text neregăsindu-se aceste susţineri.

Mai mult, instanţa de judecată a apreciat în mod greşit şi nelegal că eliberarea din funcţia de judecător coincide cu pierderea acestei calităţi, cu încălcarea prevederilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 modificată, în care se prevede expres că:

"eliberarea din funcţie din motive neimputabile" a judecătorului, acesta "îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor".

Sintagma "procedură disciplinară" cuprinde atât procedura preliminară cât şi cercetarea propriu-zisă. Astfel, din prevederile art. 521, din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată şi modificată rezultă că:

"(1) Eliberarea din funcţie a unui judecător sau procuror, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcţia de procuror ori a unui procuror în funcţia de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare."

În opinia recurentului, se impunea continuarea verificărilor şi începerea cercetării pentru a se stabili existenţa abaterii disciplinare, pentru că ar putea afecta prestigiul justiţiei, conform cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată şi modificată, deoarece existenţa indiciilor cu privire la art. 99 lit. t) din aceeaşi lege ar avea un asemenea efect:

"t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

În continuare, recurentul a învederat că nici temeiul clasării nu corespunde cu cele susţinute în motivare. Astfel, a arătat că în motivare se susţine că:

"aspectele invocate de către petent se circumscriu abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată". Deci, inspectorul se contrazice în motivare, existând indicii de săvârşire a unei abateri disciplinare.

Nu se poate reţine nici susţinerea inspectorilor cu privire la faptul că nu mai pot face nimic, şi nici acceptarea acestei idei de către instanţa de judecată, deoarece magistraţii au ieşit la pensie. Dacă prevederea administrativă nu cuprinde detalii cu privire la abaterile disciplinare, le prevede cu privire la săvârşirea de fapte penale, şi este de notorietate faptul că legea administrativă disciplinară preia aceste prevederi, ca fiind aplicabile la tăcerea legii în acest sens.

Nu poate fi reţinută aprecierea instanţei de fond cu privire la faptul că verificarea judecătorilor trebuia începută cât erau în funcţie pentru a putea fi continuată, deoarece păstrarea calităţii de judecător şi după pensionare, face inutilă această precizare care nu există în lege şi dacă legea nu prevede în mod expres, instanţa nu poate adăuga la aceasta.

În opinia recurentului, existenţa săvârşirii unei abateri cu consecinţe catastrofale prin luarea moştenirii de drept a unei persoane, s-ar circumscrie abaterii celei mai grave, prevăzută de dispoziţiile art. 833ale Legii nr. 317/2004.

Cu privire la modul în care a fost instrumentat prezentul caz, recurentul a arătat şi poziţia CEDO, în ceea ce priveşte lipsa unei anchete efective şi ceea ce înseamnă utilizarea unor probe obţinute nelegal, făcând referire la cauzele Niţulescu contra României (Cererea nr. 16184/06), Niţă contra României, Roşioru contra României, Bucur şi Toma contra României, prin care România a fost condamnată pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 par. 1 din Convenţie, datorată inexistenţei unei anchete efective şi utilizării (cazul Bucur) a unor informaţii clasificate, cu încălcarea art. 10 din Convenţie.

În ceea ce priveşte prejudiciul pe care i l-au adus magistraţii prin reaua-credinţă cu care au acţionat, a arătat că acesta se raportează la proprietatea imobiliară pierdută şi la fructele pe care aceasta i le putea aduce.

Antamarea fondului celor sesizate Inspecţiei Judiciare, nu este o greşeală aşa cum susţine instanţa de fond, ci este un temei a solicitării efectuării unei anchete efective de către procurori, este chiar sublinierea a ceea ce l-a determinat să apelez la Inspecţia Judiciară.

În continuare, recurentul-reclamant a reluat pe larg situaţia de fapt cu privire la dreptul său de moştenitor, făcând referire la naşterea acestui drept prin sentinţa civilă nr. 7506/24.10.1994 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/1994, la testamentul autentificat nr. 769/22.10.1993, la procesul-verbal nr. x/14.09.2000 emis de Consiliul Local Ianca, etc. Totodată, a arătat că sentinţa civilă nr. 422/16.04.2022 pronunţată de Judecătoria Făurei i-a fost comunicată la o altă adresă, că nu a avut cunoştinţă de declararea apelului împotriva acestei sentinţe şi că nici cu ocazia judecării apelului nu a fost citat la adresa din cartea de identitate, iar vinovaţi de acest comportament sunt magistraţii care au instrumentat dosarele. A mai precizat că a cunoscut de săvârşirea acestor infracţiuni în momentul în care a fost notificat de executorul judecătoresc să plătească cheltuielile judiciare, fiind privat de cunoaşterea procesului şi de posibilitatea de a-şi asigura apărarea.

Recurentul a prezentat o serie de consideraţii teoretice privind dreptul de proprietate privată, noţiunea de bun, drepturi de creanţă, făcând referire la legislaţia internaţională şi la practica CEDO.

În final, a solicitat trimiterea cauzei la inspectorul judiciar, după desfiinţarea clasărilor dispuse nejustificat şi nelegal, pentru a continua verificările şi a cerceta din punct de vedere disciplinar activitatea magistraţilor atât cu privire la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cât şi cu privire la prevederile art. 99 lit. e) şi f) din aceeaşi lege cu privire la care inspectorii nu s-au pronunţat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 24 noiembrie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, înregistrată la data de 29.07.2020, sub nr. x, recurentul-reclamant A. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţionarea dosarului nr. x/2001 al Judecătoriei Brăila, declinat la Judecătoria Făurei, unde judecătorul B. a pronunţat sentinţa nr. 422/16.04.2002, care, în opinia recurentului-reclamant, nu a putut fi pusă în executare deoarece avea un dispozitiv neclar. Totodată, petentul şi-a exprimat nemulţumirea şi cu privire la măsurile dispuse în calea de atac a apelului, de către judecătorii C. şi D., făcând referire, în special, la faptul că procedura de citare nu a fost îndeplinită în ceea ce îl priveşte.

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluţia nr. 2777/A/11.09.2020 emisă în lucrarea nr. x, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, motivat de faptul că la data formulării sesizării încetase deja calitatea de judecători a magistraţilor vizaţi prin sesizare, o eventuală răspundere disciplinară a acestora nemaiputând fi angajată.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia inspectorului şef din 04.12.2020 emisă în lucrarea x.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului-şef nr. 2777/A/11.09.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa, şi împotriva rezoluţiei de clasare din 04.12.2020 emisă în lucrarea x.

Prima instanţă a respins contestaţia ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că deşi recurentul-reclamant nu a indicat expres vreunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate formulate se circumscriu motivului prevăzut de pct. 8, sentinţa atacată urmând a fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare.

Analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi art. 521 din Legea nr. 317/2004, precum şi art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În acord deplin cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, faţă de prevederile Legii nr. 303/2004, soluţia dispusă de inspectorul judiciar şi confirmată de inspectorul-şef este legală, motivat de faptul că la data formulării sesizării încetase deja calitatea de judecători a magistraţilor vizaţi prin sesizare, astfel că o eventuală răspundere disciplinară a acestora nu mai putea fi angajată.

Potrivit prevederilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 "Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei."

Astfel, o condiţie esenţială pentru a se angaja răspunderea disciplinară în temeiul Legii nr. 317/2004 este ca persoana împotriva căreia s-a formulat sesizarea să deţină calitatea de judecător sau procuror, atât la momentul formulării sesizării, cât şi ulterior, până la finalizarea cercetării disciplinare.

Însă, în cauza de faţă, recurentul-reclamant, nemulţumit de modul de instrumentare a dosarului nr. x/2001 de către magistraţi, precum şi de soluţiile pronunţate de aceştia în anul 2002 (Sentinţa nr. 422/16.04.2002 pronunţată de Judecătoria Făurei şi decizia civilă nr. 343/12.09.2002 a Tribunalului Brăila), a formulat sesizare la Inspecţia Judiciară, abia în anul 2020, dată la care magistraţii vizaţi nu se mai aflau în funcţie, fiind eliberaţi în anii 2008 şi 2015.

În cauză, verificările prealabile efectuate de inspectorii-judiciari, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 reprezintă o etapă premergătoare cercetării disciplinare, distinctă de cercetarea disciplinară prealabilă.

Recurgerea la mecanismul răspunderii disciplinare se poate face până la încetarea raporturilor de serviciu, fiind permisă doar continuarea procedurii disciplinare care era în curs de desfăşurare înainte ca persoanele să îşi piardă calitatea de magistrat, astfel cum prevăd dipoziţiile art. 521 din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că la data formulării sesizării la Inspecţia Judiciară, respectiv 27.07.2020, magistraţii vizaţi fuseseră eliberaţi din funcţie, în condiţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind legală rezoluţia prin care a fost clasată sesizarea recurentului-reclamant.

Prin cererea de recurs s-a mai susţinut că au fost încălcate de către prima instanţă prevederile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 modificată, potrivit cărora "Judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau a parchetelor." În opinia recurentului-reclamant, eliberarea din funcţia de judecător nu coincide cu pierderea acestei calităţi, cum în mod nelegal a apreciat prima instanţă, deoarece persoana îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau a parchetelor.

Înalta Curte nu poate primi aceste critici, câtă vreme păstrarea gradului profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau a parchetelor de către magistratul eliberat din funcţie din motive neimputabile vizează drepturile câştigate de magistrat pe parcursul carierei şi de care acesta s-ar putea, eventual, prevala în anumite situaţii, neputând avea semnificaţia dată de recurentul-reclamant potrivit căreia dacă sunt recunoscute aceste drepturi calitatea de magistrat s-ar păstra chiar şi după eliberarea din funcţie.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 827 din 26 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.