Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5587/2022 AI generated

Tariff annulment claim remanded for retrial over failure to cure representation defect.

Case Number Decizia nr. 5587/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, annulled the first-instance judgment, and remanded the case to the same court for retrial. The dispute arose from an action by the claimant administrative-territorial unit seeking annulment of the regulatory authority's decision setting a sewage transport and treatment tariff; the Court of Appeal had dismissed the claim for lack of proof of the claimant's attorney's authority to represent it. The High Court held that the lower court violated procedural rules under Articles 14 and 82(1) of the Civil Procedure Code by failing to debate the exception of lack of representation and by not granting a short term for the claimant to cure the defect, as required when such an exception is raised; this procedural breach, nullifying the judgment under Article 175(1), also fails to respect the principle of adversarial proceedings and the right to both levels of jurisdiction. The remand is to retry the case, considering the parties' arguments on the original power of attorney and legal fee agreement.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 14 din C. proc. civ, art. 82 alin. (1) din C. proc. civ, art. 219 C. proc. civ, art. 200 alin. (3) din C. proc. civ, art. 175 alin. (1) din C. proc. civ; Tariff annulment claim remanded for retrial over failure to cure representation defect: The dispute arose from an action by the claimant administrative-territorial unit seeking annulment of the regulatory authority's decision setting a sewage transport and treatment tariff; the Court of Appeal had dismissed the claim for lack of proof of the claimant's attorney's authority to represent it. The High Court held that the lower court violated procedural rules under Articles 14 and 82(1) of the Civil Procedure Code by failing to debate the exception of lack of representation and by not granting a short term for the claimant to cure the defect, as required when such an exception is raised; this procedural breach, nullifying the judgment under Article 175(1), also fails to respect the principle of adversarial proceedings and the right to both levels of jurisdiction. The remand is to retry the case, considering the parties' arguments on the original power of attorney and legal fee agreement.

Keywords

AI generated
tariff dispute action for annulment procedural defect Civil Procedure Code violation of jurisdiction rules legal representation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
2 a formulat recurs reclamanta în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
art. 14 din C. proc. civ
În aceste condiţii, chiar dacă se aprecia de către instanţa de fond că nu s-au îndeplinit obligaţiile stabilite, se impunea, după invocarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, punerea în discuţie a acesteia în condiţiile art. 14 din C. proc. civ.
art. 82 alin. (1) din C. proc. civ
13 şi art. 82 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 219 C. proc. civ
A susţinut intimata că, potrivit art. 219 C.
art. 200 alin. (3) din C. proc. civ
cu cele 14 din acelaşi act normativ, prevăd obligaţia instanţei de judecată de a acorda un termen în ipoteza în care se pune în discuţie excepţia lipsei calităţii de reprezentat, dispoziţiile procedurale reprezentând normă specială în raport cu cele prevăzute la art. 200 alin.
art. 175 alin. (1) din C. proc. civ
Prin urmare, se apreciază că, în cauza de faţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu respectă exigenţele procedurale impuse de textele de lege anterior menţionate, fiind lovită de nulitate în condiţiile art. 175 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Main ground for admitting the appeal, as the court found the cassation ground of violation of procedural rules resulting in nullity.
art. 497 C. proc. civ
Procedural basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and remanding the case for retrial.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Main ground for admitting the appeal, as the court found the cassation ground of violation of procedural rules resulting in nullity.

Art. 497 C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta UAT Comuna Ciumani, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 134/09.09.2021 privind stabilirea tarifului unic pentru transportul şi epurarea apelor uzate preluate de la Serviciul Public de Alimentare cu Apă şi Canalizare Ciumani, pentru A. S.R.L., jud. Harghita, emise de pârât, anularea adresei nr. x/21.10.2021 emise de pârâta de soluţionare a plângerii prealabile formulate de reclamantă împotriva deciziei litigioase şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 841 din 4 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată.

S-a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant convenţional al reclamantei.

S-a anulat cererea de chemare în judecată reclamanta UAT Comuna Ciumani, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant convenţional al reclamantei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

A susţinut recurenta - reclamantă că excepţia lipsei calităţii de reprezentant este o excepţie dilatorie, ceea ce înseamnă că instanţa este obligată să acorde un termen pentru împlinirea unei atare deficienţe procedurale. Deşi a fost emisă o citaţie cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei împuternicirea avocaţială în original, a susţinut recurenta că aceasta a fost anexată cererii de chemare în judecată, astfel, cum acest aspect rezultă din cuprinsul acţiunii formulate, aflându-se în imposibilitate de a depune un alt exemplar original.

În aceste condiţii, chiar dacă se aprecia de către instanţa de fond că nu s-au îndeplinit obligaţiile stabilite, se impunea, după invocarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, punerea în discuţie a acesteia în condiţiile art. 14 din C. proc. civ.

Admiţând excepţia lipsei dovezii de reprezentant pentru considerente nepuse în discuţia părţilor şi fără a da posibilitatea reclamantei să formuleze apărări şi să complinească pretinsele lipsuri ale cererii de chemare în judecată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 şi art. 82 alin. (1) din C. proc. civ.

A susţinut recurenta - reclamantă că motivul pentru care se află ataşată şi copia împuternicirii avocaţiale este acela că acel contract de asistenţă juridică a fost încheiat la distanta, aşadar copia împuternicirii a fost semnată de reprezentantul reclamantei.

4. Apărările formulate de intimat.

Intimata - pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut intimata că, potrivit art. 219 C. proc. civ., instanţa este ţinută să verifice împuternicirea celor care reprezintă partea şi, întrucât semnătura are rol de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând fi imprimată.

S-a arătat că nu se susţin nici afirmaţiile recurentei în sensul că împuternicirea avocaţială a fost anexată atât original, cât şi în copie cererii de chemare în judecată, acel contractul de asistenţă juridică a fost încheiat la distanţă, întrucât la dosarul cauzei se află ataşată doar copia împuternicirii avocaţiale ilizibilă, din acest motiv instanţa acordând un termen termen, obligaţia de a depune în original împuternicirea avocaţială fiind comunicată reclamantei .

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului recurs îl reprezintă modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant convenţional al reclamantei.

Curtea de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost semnată de dna. avocat B., fiind însoţită de o împuternicire avocaţială depusă în fotocopie, în care rubrica privind conţinutul activităţilor pentru care a fost împuternicit avocatul este ilizibilă.

Prin citaţia emisă pentru primul termen de judecată din data de 04.05.2022, comunicată reclamantei la data de 07.02.2022 s-a pus în vedere părţii că are obligaţia de a depune în original dovada calităţii de reprezentant convenţional, sub sancţiunea anulări cererii.

Curtea de apel a constatat că aceste obligaţii nu au fost îndeplinite astfel cum i s-a pus în vedere, iar cererea de amânare formulată de reclamantă a fost depusă după încheierea dezbaterilor.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere că reclamanta nu a înţeles să facă dovada calităţii de reprezentant convenţional, astfel cum i s-a pus în vedere, devin incidente prevederile art. 82 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora: Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, sunt lipsite de orice echivoc sub aspectul modalităţii în care instanţele de judecată trebuie să procedeze atunci când constată lipsa calităţii de reprezentant.

Prin urmare, coroborarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din C. proc. civ. cu cele 14 din acelaşi act normativ, prevăd obligaţia instanţei de judecată de a acorda un termen în ipoteza în care se pune în discuţie excepţia lipsei calităţii de reprezentat, dispoziţiile procedurale reprezentând normă specială în raport cu cele prevăzute la art. 200 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd posibilitatea comunicării în scris reclamantului a lipsurilor cererii de chemare în judecată în vederea complinirii acestora sub sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de faţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu respectă exigenţele procedurale impuse de textele de lege anterior menţionate, fiind lovită de nulitate în condiţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi ţinând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează a analiza susţinerile reclamantei formulate în cuprinsul cererii de recurs privind ataşarea la dosar a exemplarului original de pe împuternicirea avocaţială, cele privind modalitatea de încheiere a contractului de asistenţă juridică, precum şi apărările intimatului formulate în faţa instanţei de recurs. Cererea recurentei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată va fi avută în vedere, de asemenea, la soluţionarea cauzei în rejudecare.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciumani împotriva sentinţei civile nr. 841 din 4 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.