Tax assessment time-bar and res judicata in insolvency: exclusion of fiscal debt recovery via general contencioso-administrative proceedings

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., aflată în procedura insolventei, prin lichidator judiciar - practicianul în insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 298593 din 10.09.2019 de soluţionare a contestaţiei nr. 215997 din 06.06.2019 depusă de către S.C. A.; anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 177.459, încheiat la data de 13.12.2012 de reprezentanţii Biroului Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local în urma inspecţiei fiscale nr. 177.459, emisă la data de 13.12.2012 de reprezentanţii Biroului Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.01.2014, emisă de reprezentanţii Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, deciziei de impunere nr. x/06.01.2014, emisă de reprezentanţii Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, procesului-verbal de constatare pentru impozite si taxe datorate de persoanele juridice, încheiat la data de 20.04.2015 de reprezentanţii Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2 şi obligarea pârâtei Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 să emită o nouă decizie, pe fondul actului de impunere, prin care să dispună restituirea la masa credală a debitorului S.C. A. S.R.L. a sumei de 6.984.783,88 RON încasată necuvenit de pârâtă din masa credală a subscrisei, precum şi a dobânzilor legale la această sumă, calculate de la data încasării necuvenite şi până la data restituirii efective, potrivit dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29 septembrie 2020, instanţa a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâta Direcţia Venituri Bugetare Locale Secor 2, respectiv excepţia netimbrării, excepţia de litispendenţă şi conexitate, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al lichidatorului, excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, excepţia autorităţii de lucru judecat şi a puterii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 20 din 15 februarie 2021 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestaţie act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate

Împotriva sentinţei şi încheierii de şedinţă din data de 29 septembrie 2020 a formulat recurs incident recurenta-pârâtă Direcţia Venituri Buget Local Sector 2.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată

Recursul principal formulat de recurenta-reclamantă este întemeiat pe dispoziţiile art. 20 alin. 3 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004 şi priveşte sentinţa pronunţată de prima instanţă prin care a fost apreciată ca neîntemeiată acţiunea respinsă ca atare.

Se invocă de recurenta-reclamantă ca aspecte de nelegalitate greşita motivare şi o aplicare greşită a legii în raport de situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă nu a analizat pe fond legalitatea tuturor actelor fiscale de impunere emise în perioada 13.12.2012-6.01.2014 în raport de care autoritatea pârâtă s-a înscris nelegal la masa credală a reclamantei debitoare cu suma de 6.984.783,88 RON încasată necuvenit de pârâtă în calitate de creditor.

În cadrul recursului se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 117 alin. 1 lit. d) Codul de procedură fiscală şi a art. 124 alin. 1 şi (2) Codul de procedură fiscală de către prima instanţă în ceea ce priveşte analiza pe fond a cererii reclamantei având ca obiect sumele achitate nelegal ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale şi respectiv capătul accesoriu de obligare la plata dobânzilor datorate pentru suma achitată în mod nelegal.

Se reiau de către recurenta-reclamantă în cadrul recursului aspecte de fapt pe susţinerea caracterului nedatorat al plăţii sumei de 6.984.783,88 RON

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 20/16.02.2021 şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii, anulării actelor contestate şi obligarea la restituirea sumei încasate necuvenit de autoritatea pârâtă.

Împotriva sentinţei nr. 20/2021 şi a încheierii din 29.09.2020 odată cu întâmpinarea depusă în cauză autoritatea pârâtă a formulat recurs incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă s-a invocat în principal excepţia nulităţii recursului principal şi în subsidiar pe fond s-a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

Recursul incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ. priveşte sentinţa nr. 20/2021 respectiv nelegala soluţionare pe fond a acţiunii raportat la încheierea din 29.09.2020, încheierea interlocutorie prin care prima instanţă a respins toate excepţiile instanţei de fond şi de procedură invocate de autoritatea pârâtă şi a acordat termen pentru soluţionarea cauzei pe fond, soluţionare dispusă prin sentinţa nr. 20/2021.

Pe calea recursului se critică ca nelegală încheierea din 29.09.2020 de respingere a excepţiilor şi consecinţa respectiv sentinţa nr. 20/2021 de soluţionare pe fond a acţiunii.

Recursul incident este întemeiat pe fispoziţiileart. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se trei aspecte de nelegalitate ale încheierii din 29.09.2020 şi ale sentinţei de fond.

Aceste aspecte sunt încălcate normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, motivarea eronată a soluţiei de respingere a excepţiilor invocate şi interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor codului de procedură fiscală a Legii nr. 554/2004 şi a C. proc. civ. incidente în raport de fiecare excepţie invocată.

Iar cazurile de casare invocate au ca obiect respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia tardivităţii şi a nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia autorităţi de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În cadrul recursului incident cu privire la fiecare din excepţiile invocate se invocă de recurenta-pârâtă interpretarea şi aplicarea greşită a legii arătându-se în concret dispoziţia legală încălcată.

Recursul incident reprezintă o reiterare în fapt şi în drept a întâmpinării depuse la fond în care au fost invocate toate excepţiile respinse motivat de prima instanţă prin încheierea din 29.09.2020.

Se solicită admiterea recursului incident, casarea sentinţei şi a încheierii recurate în sensul admiterii excepţiilor invocate şi soluţionării cauzei în baza unei excepţii invocate care determină inutilitatea analizei pe fond a cererii reclamantei.

Faţă de recursul incident recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Faţă de întâmpinarea la recursul incident recurenta-pârâtă a invocat excepţia nulităţii întâmpinării pe motiv că ar cuprinde motive noi de recurs.

Motivat în şedinţa publică din 22. XI.2022, Curtea a respins excepţia nulităţii recursului principal constatând că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte nulitatea întâmpinării la recursul incident constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 205 C. proc. civ.

Curtea analizând recursurile declarate în cauză le apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, analiza fiind arătată cu prioritate pe recursul incident dat fiind că priveşte soluţionarea excepţiilor invocate şi respinse de prima instanţă prin încheierea din 29.09.2020.

Curtea pentru următoarele motive apreciază ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-pârâtă în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte încheierea din 29.09.2020 şi sentinţa prin care a fost soluţionată pe fond acţiunii prin aprecierea acestuia ca neîntemeiată şi respingerea ca atare.

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

În cauză nu a fost identificată vreo normă de procedură încălcată de prima instanţă de natură a atrage sancţiunea nulităţii încheierii din 29.09.2020 şi a sentinţei nr. 20/2021.

Toate excepţiile invocate au fost puse în discuţia părţilor şi soluţionate cu respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. 1 şi (2) C. proc. civ. prin încheierea din 29.09.2020.

Încheierea interlocutorie este motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, motivarea fiind de natură a face posibil controlul ierarhic de legalitate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 invocat în cadrul recursului incident este nefondat în cauză hotărârile pronunţate fiind date cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente pe soluţia de respingere a excepţiilor dispusă prin încheierea din 29 septembrie 2020 şi pe soluţia pronunţării pe fond prin sentinţa nr. 20/2021.

În mod legal în opinia Curţii prima instanţă a respins toate excepţiile invocate de autoritatea pârâtă prin întâmpinare, iar pentru o parte din acestea reiterate pe calea recursului incident, Curtea constată interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor codului de procedură fiscală a Legii nr. 554/2004 şi a C. proc. civ. raportat la fiecare din excepţiile de fond şi de procedură invocate care privesc acţiunea reclamantei, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazurilor de casare invocate art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, excepţia lipsei procedurii prealabile, respectiv excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile a fost corect apreciată ca neîntemeiată şi respectiv prin încheierea din 29.09.2020.

Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 268 şi următoarele din Codul de procedură fiscală ca normă specială aplicabilă în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Iar conform art. 281 alin. 1 Codul de procedură fiscală deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de contestator la instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile legii.

În cauză reclamanta-recurentă a contestat decizia nr. 298593 din 10.09.2019 emisă în soluţionarea contestaţiei neavând relevanţă faptul că în parte contestaţia a fost respinsă ca tardiv formulată în parte ca inadmisibilă.

Soluţiile administrative dispuse prin decizia din 10.09.2019 fiind contestate au fost analizate sub aspectul legalităţii de prima instanţă.

Excepţia prescripţia dreptului la acţiune şi excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată au fost respinse cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei şi a art. 281 alin. 9 Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată.

Astfel decizia de soluţionare a contestaţiei din 10.09.2019 a fost comunicată reclamantului la data de 17.09.2019, iar acţiunea în contencios administrativ a fost depusă la 3.12.2019, în termenul de 6 luni de la comunicarea deciziei conform art. 11 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Motivat prima instanţă a constatat caracterul subsidiar al capătului nr. 3 din acţiune întemeiat pe dispoziţiile art. 117 şi art. 124 alin. 1 şi (2) din O.G. nr. 92/2003 şi a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată a fost respinsă corect şi motivat în raport de obiectul principal al acţiunii, admisibil conform art. 281 alin. 2 Codul de procedură fiscală respectiv decizia nr. 298593/10.09.2019.

Faptul că în parte contestaţia administrativă a fost respinsă ca tardivă pentru actele de informare emise în anul 2012-13.12.2012 respectiv în anul 2014.6.01.2014 nu determină o decădere a reclamantei din dreptul de a fi analizată acţiunea pe fond.

În cauză au fost analizate corect dispoziţiile art. 281 alin. 7 Codul de procedură fiscală, instanţa de contencios administrativ urmând a analiza pe fond legalitatea soluţiei administrative prin care contestaţia reclamantei din 6.06.2019 cu privire la actele de impunere din 2012 respectiv 2014 a fost apreciată ca tardivă şi respinsă ca atare.

Excepţia autorităţii de lucru judecat, respectiv puterea de lucru judecat au fost respinse corect cu aplicarea dispoziţiilor art. 430-432 C. proc. civ.

În cauză nu poate fi reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat în sensul art. 431 C. proc. civ. faţă de încheierea din 12.12.2016 în raportul de obiectul cauzei, respectiv analiza legalităţii deciziei din 10.09.2019.

Prin această decizie o parte din contestaţia reclamantei din 6.06.2019 a fost respinsă pentru autoritatea de lucru judecat raportat la dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Buzău.

Iar această soluţie administrativă de reţinere a excepţiei puterii de lucru judecat în raport de încheierea din 12.12.2016 a Tribunalului Buzău, în mod legal a fost verificată pe fond prin sentinţa dată asupra fondului prin sentinţa nr. 20/15.02.2021.

Soluţia administrativă a fost apreciată ca legală acţiunea reclamantei fiind respinsă ca neîntemeiată.

Iar excepţia inadmisibilităţii acţiunii respectiv a capătului de acţiune întemeiat pe dispoziţiile art. 117 şi 124(1) şi (2) Codul de procedură fiscală cu privire la cererea de restituire a sumei de 6.984.783,88 RON pretins a fi încasată nelegal de autoritatea pârâtă de la masa credală a reclamantei în faliment şi a dobânzilor aferente acestei sume în mod corect a fost respinsă.

Aceasta deoarece instanţa a constatat în mod corect caracterul subsidiar al acestei cereri, iar îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 117 şi 124(1) şi (2) C. proc. civ. a fost verificată pe fond raportat la dispoziţiile art. 168 alin. 1 Codul de procedură fiscală respectiv după verificarea caracterului legal al sumei pretins a fi încasată de pârâtă fără a fi datorată.

În raport de considerentele expuse, Curtea constată caracterul nefondat al recursului incident având ca obiect încheierea din 29.09.2020 şi respectiv sentinţa nr. 20/15.02.2021.

Hotărârile contestate prin care prima instanţă a respins excepţiile invocate şi a soluţionat pe fond cauza au fost date cu respectarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii au fost motivate cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO şi cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material incidente Codul de procedură fiscală 281, Co de procedură civilă, Legea nr. 554/2004 şi a Legii nr. 85/2014 în ceea ce priveşte regimul juridic al sumei de 6.984.783,88 RON.

Recursul principal declarat de recurenta-reclamantă având ca obiect sentinţa nr. 20/15.02.2021.

Motivat în şedinţa publică din 22. XI.2022, Curtea a respins excepţia nulităţii recursului şi a constatat că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greşita interpretare şi aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţionarea prin respingere a acţiunii pe toate cele trei capete de cerere.

Analizând recursul principal, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză soluţia de respingere a acţiunii dispusă prin sentinţa nr. 20/15.02.2021 fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material incidente.

În moc corect prima instanţă a constatat legalitatea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative depusă de reclamantă la 6.06.2019 respectiv legalitatea Deciziei nr. 298593/10.09.2019, admisibil a fi contestată la instanţă conform art. 281 alin. 1 C. proc. civ.

Prima instanţă a verificat legalitatea ambelor soluţii administrative dispuse din 10.09.2019, respectiv respingerea contestaţiei ca tardiv formulată pentru ambele acte emise la 13.12.2012, respectiv 6.01.2014 şi pentru autoritate de lucru judecat pentru procesul-verbal din 20.04.2014 raportat la dosar nr. x/114/2015 al Tribunalului Buzău.

Pe ambele soluţii administrative dispuse prima instanţă în mod corect a constatat legalitatea Deciziei de soluţionare a contestaţiei din 10.09.2019.

Iar în recurs recurenta-reclamantă a reluat aceleaşi apărări pe situaţia de fapt al necomunicării legale a actelor de impunere din 2012 şi respectiv 2014 faţă de art. 44 Codul de procedură fiscală şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 45 alin. 1 şi (2) Codul de procedură fiscală şi al greşitei reţineri al incidenţei autorităţii de lucru judecat cu privire la modalitatea de înscriere a pârâtei în tabelul creditorilor pe cererea privind anularea procesului-verbal din 20.04.2014.

Pe ambele aspecte, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, inclusiv Decizia nr. 11/2016 pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Toate aspectele de fapt privind comunicarea actelor de impunere din 2012 şi 2014 au fost verificate de prima instanţă fiind respinse motivat toate argumentele reclamantei reiterate şi în recurs privind nelegalitatea comunicării.

Instanţa a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 47 din Codul de procedură fiscală prin contestarea faptului că actele fiscale au fost comunicate reclamantei conform art. 47 Codul de procedură fiscală, la data de 3.01.2013, respectiv 6.01.2014.

În consecinţă contestaţia reclamantei formulată împotriva acestor acte depusă la 6.06.2019 în mod corect a fost apreciată prin decizia din 10.09.2019 ca tardiv formulată şi respinsă ca atare, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a fi verificat pe fond modul de stabilire a acestor crenţe fiscale.

Pentru aceste motive, Curtea nu va reţine susţinerile din recurs care privesc modalitatea de stabilire a crenţelor fiscale, contestaţia fiind tardiv formulată.

Curtea apreciază legalitatea sentinţei de fond şi pe aspectul autorităţii de lucru judecat reţinut în decizia de soluţionare a contestaţiei cu privire la procesul-verbal din 20.04.2015 emis în vederea înscrierii în tabelul de creanţe a sumei de 6.984.783,88 RON.

În raport de această cerere în mod corect s-a constatat incidenţa în cauză, ca normă specială a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 care reglementează procedura specială de realizare a tuturor creanţelor inclusiv a creanţelor fiscale faţă de reclamanta debitor în insolvenţă. În consecinţă s-a constatat corect de prima instanţă că toate aspectele invocate cu privire la modalitatea de înscriere a pârâtei în tabelul crenţelor nu pot fi analizate de instanţa de contencios administrativ competentă exclusivă aparţinând Tribunalului Buzău conform Legii nr. 85/2014.

Iar în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Buzău s-a desfiinţat toată procedura de faliment a reclamantei inclusiv cu privire la înscrierea la masa credală a sumei de 6.984.783,88 RON, sumă pe care reclamanta o apreciază ca nelegal înscrisă la masa credală şi a cărei restituire o solicită în baza art. 117 Codul de procedură fiscală.

În mod corect prima instanţă a constatat incidenţa autorităţii de lucru judecat în raport de toate hotărârile emise în dosarul de insolvenţă aflat pe rolul Tribunalului Buzău şi a constatat incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 şi în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil sumei pretins a fi încasată de pârâtă fără a fi datorată.

Cu privire la acest aspect de nelegalitate care priveşte capătul nr. 3 al cererii, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile normelor incidente.

Astfel a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 168 alin. 1 Codul de procedură fiscală pentru a se dispune restituirea sumei pretins a fi nedatorată şi a condiţiilor prevăzute de art. 117 şi art. 124 alin. 1 şi (2) Codul de procedură fiscală. Actele impunee nu au fost anulate pentru a se aprecia ca fiind nedatorate suma cu care pârâta s-a înscris la masa credală şi a încasat în calitate de creditor suma de 6.984.783,88 RON.

În cauză nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 124 alin. 1 şi (2) Codul de procedură fiscală reclamanta neavând dreptul la dobânzi în condiţiile în care suma reprezentând debit principal nu s-a constatat nelegalitatea încasării ei de către pârâtă şi nu s-a dispus restituirea în condiţiile art. 117 Codul de procedură fiscală.

Toate aspectele invocate de reclamantă cu privire la modalitatea de înscriere la masa credală a pârâtei în tabelul creditorilor pot fi verificate în cadrul şi condiţiile procedurii de insolvenţă deschisă împotriva societăţii reclamante.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004va respinge ca nefondate ambele recursuri principal şi incident declarate în cauză, menţinând ca legale încheierea din 29.09.2020 şi sentinţa nr. 20/15.02.2021 pronunţate de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 20 din 15 februarie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 împotriva sentinţei nr. 20 din 15 februarie 2021 şi a încheierii din data de 29 septembrie 2020 ale Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.