Jurisdiction over EU-fund denial assigned to Bucharest Tribunal, not claimant's seat.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de la data de 27.11.2020, sub nr. x/25020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anularea Deciziei nr. 435 din 04.11.2020 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către UAT Municipiul Constanţa înregistrată la MLPDA sub nr. x din 13.10.2020 privind proiectul cod SMIS 129220, cu titlul "Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu program prelungit Amicii, Constanţa", anularea adresei de autorizare a Cererii de rambursare nr. x înregistrată la Primăria Municipiului Constanţa sub nr. x/25.09.2020 şi anularea Notei de neconformitate nr. SVAPCI 72591/03.09.2020 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la rambursarea întregii sume solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. x

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3380 pronunţată în data de 19 mai 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ.

În motivarea soluţiei, a reţinut că, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 de beneficiarul persoană juridică de drept public, nemulţumit de actul autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, competenţa teritorială aparţine instanţei de la sediul reclamantului beneficiar în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, cu trimitere la art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, aplicabil în temeiul art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

Tribunalul a constatat că în cauză nu este incident art. 111 C. proc. civ., text care reglementează o competenţă teritorială alternativă, din moment ce în contenciosul administrativ competenţa teritorială este reglementată prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text ce defineşte o competenţă teritorială exclusivă.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1369/2021 pronunţată la 6 august 2021, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit şi a trimis cauza în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Constanţa a constatat că sediul pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este situat în Bucureşti (sediu care reprezintă criteriul legal cu caracter exclusiv pentru determinarea competenţei teritoriale, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 incidente în cauză) în circumscripţia Tribunalului Bucureşti căruia îi revine competenţa teritorială de soluţionare în prima instanţă a cauzei, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 435 din 04.11.2020, anularea adresei de autorizare a Cererii de rambursare nr. x şi a Notei de neconformitate nr. SVAPCI 72591/03.09.2020 emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului ca persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamanta acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în acest sens.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului Judeţul Cluj şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.