Securitate status upheld for political surveillance of Jehovah's Witness; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 la data de 02.11.2017 pe rolul Curţi de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3817 pronunţată în data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3817 pronunţată la 27 septembrie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea căii de atac pârâtul a precizat că prima instanţă a realizat o interpretare eronată a normelor de drept material ceea ce a condus la încălcarea si aplicare greşită a normelor de drept material. Astfel, prima instanţă a interpretat si a aplicat în mod eronat dispoziţiile articolului 2 lit. a) din cadrul O.U.G. nr. 24/2008, constatând in mod nelegal calitatea sa de lucrător al Securităţii.

Învederează faptul că şi textul normativ invocat si aplicat in mod eronat de către prima instanţă are un caracter profund neconstituţional, folosind termeni generali a căror interpretare arbitrară poate conduce pronunţarea unei soluţii precum cea atacată, lipsind actul de înfăptuire a justiţiei de transparenţă decizională, fiind astfel afectat dreptul la un proces echitabil.

Prima instanţă a realizat o aplicare greşită a normei de drept material, neţinând cont de înscrisurile depuse in probaţiune chiar de către reclamanta şi nerealizând o analiza a tuturor argumentelor expuse de subsemnatul în combaterea cererii introductive. Astfel, potrivit Adresei nr. x/18.09.2019 emisa de S.R.I. se precizează ca " in evidentele SRI nu se regăsesc documente care sa ateste ca a fost agent (cadru) al Securităţii". Aceeaşi situaţie este confirmata si de către S.I.E. prin Adresa nr. s/77176/01.12.2016, dar si de către M.A.I.

În speţa nu este îndeplinită condiţia suprimării/îngrădirii unui drept, întrucât masurile dispuse nu au avut un impact in viata subiectului vizat. De altfel, nu s-a evidenţiat în ce a constat o presupusa suprimare/îngrădire a drepturilor. Totodată, persoana vizata si succesorii acestuia nu au reclamat încălcarea de drepturi nici in timpul regimului comunist, si nici după căderea acestuia si instaurarea democraţiei.

Referitor la metodele folosite in activitatea de prevenire a săvârşirii infracţiunilor, rezulta fără dubiu ca acestea nu au afectat viaţă privata a subiectului vizat, metodele folosite fiind depoziţii ale martorilor care au condus la considerarea subiectului ca fiind reabilitat, deşi săvârşise o fapta împotriva ordinii sociale.

Argumentul primei instante referitor la faptul ca activitatea exercitata de recurent a fost cea de poliţie politica este contrazisa; astfel, persoana vizata nu a fost urmărita si condamnata politic, întrucât nu exista o constatare in acest sens de către organul abilitat, respectiv de către Comisia de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990.

Prima instanţă şi-a depasit limitele investirii in momentul in care a constatat ca subiectul vizat este o persoana condamnată si urmărită politic, instanţa supremă I.C.C.J. prin Dec. 14/2003 - Completul de 9 judecători a statuat ca pentru ca o persoana sa fie considerata condamnata politic trebuie emis un act de constatare de către organul competent.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamantul a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, reţinând că pârâtul a participat activ la urmărirea informativă a unui membru al cultului "Martorii lui Iehova", domiciliat în comuna Bragadiru, arestat şi condamnat la 7 ani închisoare corecţională în 1958 pentru "uneltire contra ordinii sociale", ulterior graţiat conform Decretului Lege nr. 176/1964 şi care, după punerea în libertate a fost supravegheat informativ pentru "stabilirea activităţii prezente".

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă.

Motivul de casare invocat de recurentul-pârât în susţinerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-pârât cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că sunt îndeplinite de condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

În cauză pârâtul A. în calitate de angajat al Direcţiei Regionale Bucureşti, secţia Raională Zimnicea, având gradul de locotenent major a participat la activităţi de urmărire a unui membru al cultului "Martorii lui Iehova", domiciliat în comuna Bragadiru.

Astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, din cuprinsul actelor dosarului rezultă cu claritate, că măsurile propuse de pârât, anchetarea, verificarea relaţiilor şi anturajului, investigarea titularului şi membrilor familiei era pentru motive politice şi îngrădeau dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

În mod legal şi temeinic a reţinut instanţa de fond că pârâtul nu a respectat prevederile Constituţiei privind fidelitatea faţă de ţară sau obligaţia de apărare a ţării, astfel cum susţine, a invocat ordine şi obligaţii din fişa postului pentru a justifica încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, faţă de persoane cu opţiuni politice diferite de regimul comunist sau care se aflau doar în anturajul unor astfel de persoane.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte menţionează că prin măsurile propuse recurentul-pârât a încălcat drepturile şi libertăţile persoanei verificate şi chiar dacă, au fost aprobate şi parţial executate de alte persoane, propunerile converg spre îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin rapoartele întocmite şi măsurile propuse, pârâtul în calitate de locotenent major de securitate (astfel cum semnat rapoartele) a susţinut că persoana urmărită fusese deja condamnată în mod definitiv pentru "uneltire contra ordinii sociale", astfel că trebuia supravegheat pentru a fi reabilitat.

Totodată, chiar recurentul-pârât a recunoscut prin toate înscrisurile depuse la dosar că a efectuat acele propuneri, susţinând continuu că era în sarcina funcţiei sale să facă aşa, întrucât respecta legislaţia in vigoare de la acel moment, existând de altfel o diferenţă între cercetarea informativă şi cercetarea penală, context în care el a respectat toate prevederile legale.

Înalta Curte precizează că nu era necesar ca recurentul-pârât să execute personal propunerile, întrucât prin faptele sale a condus la restrângerea şi limitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului sub pretextul că persoana urmărită, periclitează siguranta naţională, siguranta publică, ordinea de drept, morala, sănătatea publică, ori când au scop săvârşirea unor fapte de natură penală, drepturi prevăzute în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale încheiată la Roma în anul 1950 (articolele 8,9, 10, 11 şi 12), precum şi în art. 29 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 1948.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică, pe care o va menţine.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3817 din 27 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.