Revision of public procurement judgment dismissed as time-barred; costs awarded to bidder
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the request for revision as time-barred, upholding the lower court's final decision which had annulled parts of a public procurement report and ordered the re-evaluation of a bidder's qualification documents. The dispute involved a public authority challenging a civil judgment in an administrative litigation case concerning the exclusion of private companies from a defense sector tender, specifically regarding the verification of personal situation criteria under emergency decree provisions. Relying on Article 511(1)(8) and Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the one-month deadline for filing a revision based on contradictory definitive judgments expired before the petition was submitted; applying Article 185(1), the court ruled that the failure to file within the statutory term resulted in forfeiture of the right to seek revision, and no valid justification for delay was provided.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 156 din O.U.G. nr. 114/2011, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 511 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ; Revision of public procurement judgment dismissed as time-barred; costs awarded to bidder: The dispute involved a public authority challenging a civil judgment in an administrative litigation case concerning the exclusion of private companies from a defense sector tender, specifically regarding the verification of personal situation criteria under emergency decree provisions. Relying on Article 511(1)(8) and Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the one-month deadline for filing a revision based on contradictory definitive judgments expired before the petition was submitted; applying Article 185(1), the court ruled that the failure to file within the statutory term resulted in forfeiture of the right to seek revision, and no valid justification for delay was provided.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the request for revision as time-barred due to forfeiture of the right.
Procedural rule defining the one-month deadline for filing a revision based on contradictory judgments, which was violated.
Basis for ordering the payment of litigation costs and attorney's fees to the opposing party.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.10.2020, cu număr de dosar x/2020, revizuentul Ministerul Apărării Naţionale - U.M. 02550 Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A. S.R.L., B. S.R.L. şi Compania Naţională Romarm S.A., revizuirea deciziei civile nr. 439 din 20 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, cu consecinţa anulării în tot a deciziei şi respingerii plângerii ca neîntemeiate.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susţinut că hotărârea judecătorească este nelegală, ţinând cont de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "revizuirea poate fi cerută (…) dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
A arătat că între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, au mai fost soluţionate două litigii, în dosarele x/2019 şi y/2019, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin urmare sunt incidente dispoziţiile art. 431 şi 432 din C. proc. civ., astfel că se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21 şi urm. din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 509 alin. (8) şi urm. din C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 650 pronunţată la data de 25 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe revizuentul Ministerul Apărării Naţionale - U.M. 02550 Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii A. S.R.L. B. S.R.L. şi Compania Naţională Romarm S.A. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
I.2. Hotărârea contestată pe calea de atac a revizuirii
Prin decizia civilă nr. 439 din 20 mai 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes invocată cu privire la plângerea formulată de A. S.R.L. ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de intimatul Ministerul Apărării Naţionale pentru UM 02550 Bucureşti, a respins excepţia tardivităţii contestaţiei ca inadmisibilă, a respins excepţiile lipsei de interes şi puterii de lucru judecat invocate de intimatul Ministerul Apărării Naţionale pentru U.M. 02550 Bucureşti, precum şi excepţia puterii de lucru judecat, respectiv, a lipsei de interes invocate de intimata B. S.R.L. ca neîntemeiate, a admis plângerea formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării - Unitatea Militară 02550 Bucureşti şi Compania Naţională Romarm S.A., a modificat în parte decizia C.N.S.C., a rejudecat contestaţia nr. 10669/27.09.2019, a admis în parte contestaţia, a anulat adresa nr. x/18.09.2019 şi în parte raportul intermediar al procedurii nr. A3/8487/16.09.2019, acesta din urmă şi în partea referitoare la verificarea documentelor de calificare ale contestatoarei A. S.R.L., a obligat autoritatea contractantă să procedeze la reanalizarea candidaturii A. S.R.L. sub aspectul verificării documentelor de calificare cu referire la cerinţa minimă de calificare "situaţia personală a candidaţilor" din fişa de date a achiziţiei "candidaţii vor face dovada că nu se încadrează în niciuna din situaţiile stipulate la art. 156 din O.U.G. nr. 114/2011", inclusiv prin solicitarea unor clarificări adresate în acest sens petentei, a respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie nr. 1784/03.10.2019, a menţinut în rest decizia CNSC, a luat act de cererea petentei A. S.R.L. de renunţare la soluţionarea cererii privind suspendarea executării procedurii, a respins ca nefondată plângerea formulată de B. S.R.L. şi a respins cererea intimatei-petente B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.
I.3. Apărările formulate în cauză
Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.
I.4. Procedura de soluţionare a cererii de revizuire
În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
II. Considerentele şi soluţia asupra cererii de revizuire
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că excepţia invocată este întemeiată, motiv pentru care cererea de revizuire va fi respinsă ca tardivă, pentru următoarele considerente:
Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare reglementată de dispoziţiile art. 509 - 513 C. proc. civ. care poate fi exercitată numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 din acelaşi cod.
Conform art. 511 C. proc. civ. "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti potrivit pct. 8, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
Aşadar, textul legal precizat, instituie termenul de o lună, care în cazul de faţă curge de la data pronunţării deciziei nr. 439/20 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de care revizuenta îşi întemeiază cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cererea de revizuire dedusă judecăţii a fost formulată de revizuent la data de 1 octombrie 2020 cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.
Termenul de decădere poate suporta, aşadar, o repunere în termen în condiţiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării şi într-un interval de timp de la data încetării acestora, în speţă, revizuenta neformulând o astfel de cerere.
Înalta Curte nu poate primi susţinerile revizuentului în legătură cu inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât la momentul pronunţării nu avea cunoştinţă de considerentele sentinţei.
Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac, conform căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.
Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum revizuentul a formulat cererea după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.
În temeiul art. 451 C. proc. civ. va obliga recurentul-pârât la plata către intimata către intimata A. S.R.L. a sumei de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat şi va respinge în rest cererea potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că onorariul solicitat este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat în condiţiile în care practica judiciară a Înaltei Curţi este unitară şi constantă în situaţii asemănătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de Ministerul Apărării - U.M. 02550 Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 439 din 20 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Obligă revizuentul la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.