Inadmissibility of review for contradictory judgments in same proceedings and failure to invoke new EU law arguments

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.05.2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 3816 întocmit în data de 26.01.2015 şi a Deciziei nr. 10910/26.03.2015 de respingere a contestaţiei reclamantei emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, cu obligarea paratei la plata de despăgubiri in valoare de 889.097 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin emiterea actelor administrative nelegale contestate în raport cu contravaloarea cheltuielilor eligibile şi rambursabile din cadrul proiectului ce face obiectul Contractului nr. x/10.04.2014, precum şi suspendarea parţială a executării actelor administrative menţionate mai sus până la soluţionarea acţiunii, respectiv în ceea ce priveşte efectele rezilierii contractului de finanţare in raport cu procedura de verificare a Cererilor de Plata şi obligarea pârâtei la verificarea Cererilor de plată ce vor fi depuse de către reclamantă cu privire la implementarea proiectului vizat de Contractul nr. x din 10 aprilie 2014, fără efectuarea plaţilor aferente acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 120/06.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta A.F.I.R.

Împotriva sentinţei civile nr. 120/06.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 2790/18.07.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. împotriva sentinţei civile nr. 120/06.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, care a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015* pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal care, prin sentinţa nr. 144/2018 din 8 octombrie 2018 a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale având ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare cu nr. x/26.01.2015,a Deciziei nr. 10910/26.03.2015 emise de pârâta susmenţionată, precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 2686 din data de 22 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva sentinţei nr. 144/2018 din 08 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

3. Cererea de revizuire

La data de 24 mai 2021, societatea A. S.R.L.a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2686 din data de 22 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

După prezentarea amplă a istoricului speţei, revizuenta a susţinut următoarele:

- sentinţa nr. 144/2018, cuprinde practic aceeaşi motivare ca şi in primul ciclu procesual până la pagina 11 din sentinţa nr. 144/2018 Curtea de Apel Braşov pur şi simplu a copiata cuprinsul sentinţei nr. 120/2015 si al Deciziei ICCJ nr. 2790/2018, iar apoi în ultimele pagini doar a rearanjat câteva paragrafe din sentinţa nr. 120/2015 între ele fără nicio analiza nouă, neglijând în totalitate indicaţiile obligatorii ale ICCJ din decizia de casare.

Deşi sentinţa nr. 144/2018 este IDENTICA cu sentinţa nr. 120/2015, decizia ICCJ nr. 2790/2015 trebuia respectată şi de către cea de-a doua instanţa de recurs în temeiul art. 430 C. proc. civ.. Totuşi, in mod complet inexplicabil, in cel de-al doilea Recurs, ICCJ s-a pronunţa in data de 22.04.2021 in sensul ca a respins recursul ca nefondat asa cum rezultă din extrasul de pe portalul instanţelor de judecata.

Or, fata de cele de mai sus, rezulta cu puterea evidentei faptul ca prin respingerea celui de-al doilea recurs al A. întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa care s-a pronunţat în al doilea recurs in 22.04.2021 a procedat la fel ca si Curtea de Apel Braşov si pur si simplu a neglijat prima Decizie a ICCJ nr. 2790/2018.

Deşi nu i s-a comunicat motivarea Deciziei ICCJ nr. 2686/2021 din 22.04.2021, din simpla analiza a sentinţelor nr. 120/2015 si 144/2018 pronunţate de Curtea de Apel in cauza, prin comparaţie cu conţinutul Deciziei ICCJ nr. 2790/2018, se desprinde cu puterea evidentei faptul ca nu poate exista niciun raţionament juridic si logic, care sa justifice o alta soluţie cu privire problema lipsei de motivare a soluţiei Curţii de Apel şi in rejudecare decât cea care a fost pronunţata si in primul recurs prin Decizia nr. 2790/2018, decât daca se încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2790/2018, ipoteza reglementată ca motiv de revizurie în art. 501 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Altfel spus, aceleaşi afirmaţii si susţineri incomplete ale Curţii de Apel Braşov cu privire la acţiunea A. nu pot fi calificate drept insuficiente de către ICCJ în anul 2015 (cu consecinţa admiterii recursului A. pentru motivul reglementat la art. 488 pct. 6) dar suficiente in anul 2021 (cu consecinţa respingerii recursului A. pentru motivul reglementat la art. 488 pct. 6), decât daca întoarcem "pe dos" orice principii ale logicii elementare sau daca încalcă autoritatea de lucuru judecat a Deciziei nr. 2790/2018.

- în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de revizuire invocat - întemeiat pe art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - precizează ca, având in vedere situatia de fapt analizata în cauza C-434/123, in raport cu care CJUE a dispus ca cele trei societati analizate in comun in aceasta cauza, nu au creat conditii artificiale pentru a depasi plafonul de minimis, anticipează o încălcare a prevederilor Regulamentului 65/2011 asa cum a fost interpretat prin Decizia CJUE nr. C- 434/12 şi implicit a principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, de către cea de-a doua instanţa de recurs.

Totodată, în eventualitatea în care această cale extraordinară de atac va fi admisă, revizuenta solicită sesizarea CJUE în scopul interpretării Regulamentului CE nr. 1998/2006 şi ale Regulamentului CE nr. 65/2011.

4. Apărările formulate de intimat

Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, aceasta neîncadrându-se în dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 21 din Legea 554/2004.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare. Articolul menţionat reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre acestea.

Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti poate fi cerută numai dacă este vorba despre: - o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel; - o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel; - o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, prin care se evocă fondul. Evocarea fondului presupune, în primă instanţă, examinarea raportului juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, schimbarea situaţiei de fapt în urma analizării materialului probator.

Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din textul de lege anterior indicat rezultă că, pentru a opera acest caz de revizuire, trebuie îndeplinită condiţia existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, pronunţate în litigii distincte, precum şi existenţa triplei identităţi de elemente care definesc cele două pricini, respectiv părţi, obiect şi cauză juridică.

Totodată, întrucât revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă constatarea cu întârziere a autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine existenţa unei condiţii implicite şi anume ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cel de-al doilea proces, ori, dacă a fost invocată, să nu fi fost soluţionată de instanţa de judecată. O interpretare contrară ar conduce la repunerea în discuţie a unor aspecte tranşate definitiv de instanţa competentă şi la crearea unei căi de atac suplimentare, respectiv un "recurs la recurs".

În cauză nu este îndeplinită prima condiţie, statuată de lege, respectiv să existe hotărâri definitive potrivnice pronunţate în litigii distincte.

Astfel, revizuenta susţine că decizia nr. 2686/22.04.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, încalcă autoritatea de lucru judecat statuată definitiv prin decizia nr. 2790/18.07.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2015, în sensul că hotărârea nr. 144/2018 Curţii de Apel Braşov şi decizia nr. 2686/2021 nu au respectat dispoziţiile stabilite definitiv prin decizia de casare şi trimitere spre rejudecare nr. 2790/2018.

Verificând portalul instanţelor de judecată şi actele din dosar, Înalta Curte constată dosarul nr. x/2018 este dosarul nr. x/2018 trimis spre rejudecare.

În acest context, decizia nr. 2790/18.07.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de care se susţine că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat nu a fost pronunţată într-un litigiu distinct, ci este o decizie de casare cu trimitere spre rejudecare pronunţată în recurs în acelaşi dosar.

Această constatare face inutilă orice analiză referitoare la celelalte condiţii de admisibilitate a revizuirii, atât timp cât legea impune îndeplinirea lor cumulativă pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte reţine că raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispoziţia art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare prin hotărâri definitive în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 513 din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Analizând cererea de revizuire prin prisma condiţiilor de admisibilitate ce rezultă din art. 21 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum a fost acest text interpretat prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/12 decembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prea­labile pentru interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea conten­ciosului administrativ nr. 554/2004, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

În cauză revizuenta a invocat prioritatea dreptului Uniunii Europene prin raportare la statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-434/123, in raport cu care instanţa europeană a dispus ca cele trei societati analizate in comun in aceasta cauza, nu au creat conditii artificiale pentru a depasi plafonul de minimis, anticipează o încălcare a prevederilor Regulamentului 65/2011 asa cum a fost interpretat prin Decizia CJUE nr. C- 434/12 şi implicit a principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, de către cea de-a doua instanţa de recurs,

Cu titlu preliminar, se impune a fi subliniat faptul că, potrivit principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, instanţa naţională care constată că în litigiul dedus judecăţii sunt incidente dispoziţiile de drept european "are obligaţia de a asigura deplina aplicare a acestor norme, dacă este necesar refuzând din oficiu aplicarea oricărei dispoziţii contrare din legislaţia naţională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aştepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional". (Hot.din 9 martie 1978, Simmenthal II, cauza 106/77).

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 are menirea de a asigura respectarea de către instanţele naţionale de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului european faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului european şi, deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului european.

Interpretarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă atunci când partea interesată, supunând controlului instanţei competente anumite motive de fapt şi de drept care conturează cauza juridică a cererii de chemare în judecată, nu a invocat expres o încălcare a vreunui text din dreptul european însă în calea extraordinară a revizuirii, solicită verificarea dreptului subiectiv a cărui încălcare a pretins-o şi prin raportare la norma respectivă.

Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, litigiul soluţionat prin decizia definitivă, atacată cu revizuire, a vizat neregulile identificate în titlul de creanţă, constând în încălcarea prevederilor Uniunii Europene, care interzic efectuarea de plăţi către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În privinţa neregulii identificate, respectiv "crearea condiţiilor artificiale", instanţa de recurs a validat raţionamentul primei instanţe.

Revizuenta pretinde că principiul priorităţii dreptului unional a fost nesocotit de instanţa de recurs deoarece, prin pronunţarea hotărârii, a validat raţionamentul instanţei de fond care nu a respectat dispoziţiile deciziei de casare din 2018.

Înalta Curte constată că în cauză, în realitate revizuenta critică hotărârea pronunţată de instanţa de fond, respectiv sentinţa nr. 144/2018 din 8 octombrie 2018 prin care, Curtea de Apel Braşov, în rejudecare a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale având ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare cu nr. x/26.01.2015, a Deciziei nr. 10910/26.03.2015 emise de pârâta susmenţionată, precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.

Motivele de revizuire ar trebui să se fundamenteze, în principiu, pe un element nou, necunoscut de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere deoarece, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi principiului securităţii raporturilor juridice iar revizuirea ar deveni o formă de "recurs la recurs".

Din motivele invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Prin urmare, situaţia evocată de revizuentă, nu se încadrează în textul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Şi în ceea ce priveşte trimiterile revizuentului la interpretarea greşită a jurisprudenţei CJUE incidente în materie, precum şi la analiza relaţiilor existente între societăţile menţionate în cuprinsul deciziei supuse revizuirii, reţine Înalta Curte că aspectele reliefate în cererea de revizuire preiau motivele de fapt din cuprinsul cererii de recurs, nefiind, aşadar, subsumate cazului de revizuire reglementat de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. A. împotriva deciziei nr. 2686 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.