Revision of final judgment: Inapplicability of EU preliminary reference to Council of Europe recommendations and legal certainty

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la data de 27 noiembrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea actului de constatare - raport de evaluare încheiat de pârâtă la data de 6.11.2015 şi comunicat la data de 9.11.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 67/16.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare, precum şi acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin Decizia nr. 417 pronunţată la data de 31 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A., împotriva sentinţei civile nr. 67/16.03.2015, a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 3 mai 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 67/2015-PI pronunţata la 16 martie 2015 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015, admiterea cererii, stabilirea unui termen de judecata pentru a rejudeca hotărârea a cărei revizuire o solicită şi rejudecând fondul, să se dispună admiterea acţiunii şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22.05.2019, revizuentul A. a formulat cerere de suspendare solicitând admiterea cererii, suspendarea Sentinţei 67/2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi a Deciziei ICCJ nr. 417/2019 precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 05.06.2019, revizuentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, respectiv daca articolul 13 din Recomandarea 10/2000 se opune ca întreaga reglementare a Legii nr. 161/2003 se aplică şi cu privire la speţa de faţă sau doar la norma interna reprezentată de către art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, pe care se fundamentează Raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la incompatibilitatea/conflictul de interese.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 389 pronunţată în data de 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a CJUE şi de suspendare a cauzei formulată de revizuentul A., a respins cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 67/16.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015 formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate şi a respins cererea revizuentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 389 pronunţată la 22 decembrie 2020 de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs revizuentul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea cererii de revizuire cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul anulării raportului de evaluare încheiat la 6 noiembrie 2015.

Recurentul revizuent a prezentat pe larg istoricul speţei, precizând în susţinerea recursului următoarele:

- instanţa de fond nu a procedat la o verificare concretă a dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ci s-a limitat a reţine că Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre nu intră în sfera actelor susceptibile de a fi interpretate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pe calea procedurii prevăzute de articolul sus-menţionat.

- instanţa de fond a analizat admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din perspectiva dispoziţiilor art. 267 din TFUE, însă această analiză s-a realizat în raport de emitentul actului juridic indicat, nu prin raportare la conţinutul cererii.

De asemenea, Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei este un act juridic adoptat pentru a produce efecte juridice.

Aşadar, recomandările pot fi utile pentru clarificarea unor probleme de drept, în mod formal, iar recomandările, formulate de către Consiliu de Comisie sunt de cele mai multe ori invitaţii adresate Statelor Membre de a-şi modifica legislaţia naţională şi de a o adopta unui cadru general propus, iar de cele mai multe ori recomandările preced acte cu caracter obligatoriu ale Comunităţii (regulament, directivă, decizie).

De asemenea, recomandările şi celelalte acte ale UE care nu au aplicabilitate şi caracter obligatoriu, contribuie totuşi la implementarea unor dispoziţii obligatorii şi sunt de natură să dea naştere unor aşteptări legitime ale destinatarilor acestora şi chiar pot sta la baza atragerii răspunderii delictuale ale instituţiilor Uniunii Europene emitente.

- apreciază că susţinerile şi mijloacele de apărare formulate nu au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea cererii de revizuire din perspectiva motivelor invocate.

- Instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiilui, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene. Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevantei unei hotărâri preliminare, acestor instanţe revenindu-le obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

În acest context, prin pronunţarea sentinţei civile nr. 67/2015 a Curţii de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2015, nu s-au avut în vedere dispoziţiile Recomandării 10/2000, în special cele ale art. 13 din aceasta, dispoziţii ce îi erau aplicabile cu atât mai mult cu cât prin raportul contestat s-a reţinut faptul că este vinovat de un conflict de interese ce generează incompatibilitatea prin încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Asupra acestui cadru legal s-a pronunţat si Curtea Constituţională prin Decizia nr. 104/2018, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, decizie publicata in Monitorul Oficial nr. 446 din 29 mai 2018 prin care a statuat ca dispoziţiile legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 sunt neconstituţionale.

Solicită a se avea în vedere că raportând norma internă la dispoziţiile art. 13 din Recomandarea 10 din 2000 se poate observa că legea română dezavantajează recurentul, astfel că acesta vine şi aduce completări la norma europeană şi nu îi respecta principiul priorităţii, aşa cum este stabilit de art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 mai 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-revizuent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că prin sentinţa civilă nr. 389 pronunţată în data de 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a CJUE şi de suspendare a cauzei formulată de revizuentul A., a respins cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 67/16.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015 formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate şi a respins cererea revizuentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene trebuie să vizeze interpretarea şi validitatea unui text din dreptul U.E., ce are legătura cu cauza, a cărui interpretare nu este clară, fiind necesară o dezlegare din partea C.J.U.E. dar, în dosar solicitarea priveşte Recomandarea nr. R (2000) 10 privind codurile de conduită ale funcţionarilor publici (în special art. 13) emisă de Comitetului Miniştrilor Statelor Membre, adică de o instituţie de drept internaţional constituită în cadrul organizaţiei internaţionale a Consiliul Europei, distinctă de Uniunea Europeană, şi ale cărei acte, prin urmare, nu intră în sfera celor susceptibile a fi interpretare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pe calea procedurii prevăzute de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Judecătorul fondului a rezumat, constatând că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind invocarea încălcării unei prevederi din dreptul Uniunii Europene şi a apreciat că cererea de revizuire formulată este nefondată şi se impune a fi respinsă ca atare.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde motivelor invocate în limitele prevăzute de lege.

Cu privire la criticile formulate de recurentul - revizuent subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi vor fi respinse.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv verificarea împlinirii termenului de perimare.

În acest context, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat şi va fi respins.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate într-o cale extraordinară de atac întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorităţii dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Instanţa de recurs precizează că simpla invocare a prevederilor de drept unional şi a practicii CJUE nu este de natură a determina incidenţa cazului de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, căci acestea trebuie să se afle în legătură cu problema de drept supusă analizei în decizia atacată cu revizuire.

Înalta Curte constată că criticile de nelegalitate formulate de revizuent pot fi sintetizate după cum urmează: (i) critici referitoare la modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară; (ii) critici referitoare la cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 67/16.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015.

Critica privind obligativitatea instanţei care a soluţionat cererea de revizuire de a proceda la demararea unei proceduri preliminare în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu are suport. Instanţa a considerat că nu se impune să procedeze astfel pentru că cererea vizează Recomandarea nr. R (2000)10 emisă de Comitetul Miniştrilor Statelor Membre care nu intră în sfera celor susceptibile a fi interpretare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pe calea procedurii prevăzute de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Instanţa naţională învestită cu soluţionarea unui litigiu, decide, din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi, dacă că are nevoie să dezlege mai întâi o problemă de drept a Uniunii, de care depinde în tot sau în parte soluţia pe care o va pronunţa în dosar şi atunci trebuie să hotărască dacă o poate dezlega singură sau nu. În cazul în care are îndoieli în legătură cu modul în care trebuie dezlegată această problemă, ea poate solicita Curţii de Justiţie să pronunţe o hotărâre preliminară, suspendând totodată judecata cauzei, până la soluţionarea cererii de către Curte. Decizia îi aparţine exclusiv, indiferent dacă este o instanţă chemată să judece cauza în ultim grad sau nu.

Instanţa de fond a procedat la o verificare concretă a dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi a precizat că Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre nu intră în sfera actelor susceptibile de a fi interpretate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pe calea procedurii prevăzute de articolul sus-menţionat

Prin cererea de revizuire şi ulterior, în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a susţinut incidenţa Recomandării nr. R (2000) 10 privind codurile de conduită ale funcţionarilor publici emisă de Comitetului Miniştrilor Statelor Membre, deşi acest act nu face parte din dreptul Uniunii Europene, din aquis-ul comunitar.

Instanţa de recurs reţine că, revizuentul se afla într-o eroare, întrucât prin Raportul de evaluare nr. x/06.11.2015, act contestat, ce stă la baza cererii sale de chemare în judecată, s-a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, reglementat de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 176/2003, nefiindu-i reţinut un conflict de interese, să i se poată aplica art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri ai Uniunii Europene, care se referă la instituţia conflictului de interese.

Înalta Curte precizează, în acord cu instanţa de fond, că nu pot fi reţinute notele de şedinţă înregistrate la data de 24.09.2019, în sensul incidenţei hotărârii Salvatore Grimaldi împotriva Fonds des maladies professionnelles din cauza C-322/88 pronunţată de CJUE întrucât, în principal se încalcă prevederile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ce vizează termenul de motivare a cererii de revizuire şi, în subsidiar, nu au legătură cu cauza.

În speţă, prin recursul la revizuire promovat, se tinde în realitate la o nouă judecată a cauzei, situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Simplul fapt că recurentul-revizuent are un alt punct de vedere decât instanţa de revizuire, nu constituie un motiv legal şi suficient pentru a rejudeca o cauză.

Raportat la toate aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod legal instanţa de fond a analizat condiţiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuent, reţinând că acestea nu sunt întrunite în cauză.

În acord cu judecătorul fondului, aminteşte Înalta Curte că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului irevocabil/definitiv al hotărârilor judecătoreşti, conform jurisprudenţei CEDO. Procedura de revizuire nu trebuie să reprezinte "un recurs camuflat" al cărui scop să fie obţinerea unei noi examinări a cauzei, pentru a nu se încălca principiul securităţii raporturilor juridice, precum şi "dreptul la o instanţă" al părţilor în sensul articolului 6 al Convenţiei.

În acelaşi sens, este şi jurisprudenţa constantă a CEDO, potrivit căreia, admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuţie o decizie definitivă, printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuţie a unei hotărâri definite şi executorii cu unicul scop de a obţine o nouă hotărâre, în privinţa sa (exemplu: cauzele Şerbănescu împotriva României, Gâgă împotriva României).

În altă ordine, analizând hotărârea recurată, se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii şi nici nu a fost depăşit obiectul investirii, cum eronat a susţinut revizuentul.

Se reţine că instanţa de fond a analizat condiţiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuent, aspectele invocate nefiind dovedite.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului - revizuient ce atrag incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece, din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat o altă situaţie de fapt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 389 din 22 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.