Tax joint liability: failure to prove bad faith and improper motivation by subsequent procedural acts

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti: (1) anularea Deciziilor de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 şi nr. 10675/09.01.2018 emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi (2) anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiilor nr. 91/04.05.2018 si nr. 92/04.05.2018 emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1405 pronunţată în data de 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, a anulat deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 şi nr. 10675/09.01.2018 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, precum şi Decizia privind soluţionarea contestaţiilor nr. 91/04.05.2018 şi nr. 92/04.05.2018 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1405 pronunţată la 10 aprilie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

În susţinerea căii de atac şi după prezentarea istoricului speţei pe larg, recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:

- instanta de fond a interpretat in mod gresit dispozitiile incidente in cauza, apreciind ca organul fiscal trebuie sa stabilească din ce transpare reaua-credinţă a debitorilor obligatiei fiscale.

In speţă, atragerea raspunderii solidare a intimatilor-reclamanti a fost dispusa în temeiul art. 25 alin. (2) lit. b) si d) din Legea nr. 207/2015, având în vedere că toate actele au fost efectuate de către aceştia prin intermediul cărora "au contribuit" la ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate. Deciziile de angajare a răspunderii solidare a reclamanţilor conţin menţiuni referitoare deopotrivă la persoana careia ii este imputabilă ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate, precum şi obligaţia să repare prejudiciul cauzat pentru obligaţiile restante ale debitoarei C. S.R.L

În urma masurilor legale întreprinse de către organele de executare nu au fost recuperate sumele datorate de către debitor, motiv pentru care, in conformitate cu prevederile art. 265 din Legea nr. 207/2015, s-a constatat starea de insolvabilitate, fiind emis Procesul-verbal nr. x/06.04.2017, comunicat societatii in data de 27.04.2017

- Referitor la incidenta dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, invederează faptul ca prin decizia de impunere nr. x/26.07.2017 s-au stabilit obligatii fiscale suplimentare de plată pentru perioada 01.12.2011 - 31.12.2016, perioadă în care petentul A. a fost asociat şi B. a fost administrator al S.C. C.(15.02.2017) .

Prin Deciziile nr. 10675 din 09.01.2018 si nr. 10676/09.01.2018 a fost antrenata raspunderea solidara a reclamantilor pentru obligatii fiscale stabilite in baza unui act de control, întocmit de reprezentanţii Activitaţii de Inspecţie Fiscala din A.J.F.P. Giurgiu, prin care au fost stabilite diferente de obligatii fiscale datorate bugetului general consolidat de S.C. C., reprezintă o dovada concludenta, iar reaua-credinta are natura unei raspunderi civile delictuale si consta in ipoteza fraudei la lege, adica a sustragerii de la plata obligatiilor fiscale, respectiv de la aplicarea normelor juridice fiscale.

Astfel, instanta de fond a ignorat faptul ca desi Codul de procedură fiscală nu defineste notiunea de "rea credinta", acest concept moral si juridic trebuie raportat la limbajul comun, ca fiind sinonim cu o atitudine incorecta si rau intentionata in raport de principiile binelui, cinstei, corectitudinii etc. (in acest sens este Decizia nr. 2652/20.05.2010 pronuntata de ICCJ-SCAF).

In speta, toate acestea s-au manifestat in sensul rămânerii in pasivitate a intimatilor-reclamanti, cu privire la îndeplinirea obligatiilor pe care aceştia le aveau in calitate de asociat/administrator al societăţii debitoare.

In ceea ce priveste retinerea instantei potrivit căreia nu se poate admite motivarea actului administrativ fiscal prin raportare la acte ulterioare emiterii acestuia, respectiv întâmpinare, apreciază ca este neîntemeiata întrucât reprezentanţii organulul fiscal au constatat că aceştia au dovedit rea - credinţă prin ascunderea sub orice forma a bunurilor societăţii debitoare, pentru care a fost instituit Procesul Verbal de Sechestru Pentru Bunuri Mobile nr. 15289/19.04.2017, înscris in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, in data de 25.04.2017 si transmis Serviciului Rutier Giurgiu, in vederea identificării si imobilizării bunurilor. Bunurile mobile au fost identificate scriptic, dar nu şi fizic la sediul societăţii.

In acest sens solicită instanţei de recurs sa retina faptul ca aceste aspecte au fost menţionate şi in deciziile de soluţionare a contestaţiilor, neconstituind un argument nou, asa cum a reţinut instanţa de fond.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că reclamanţii au suspus controlului instanţei de contencios administrativ Deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 şi nr. 10675/09.01.2018 emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi Deciziile privind soluţionarea contestaţiilor nr. 91/04.05.2018 si nr. 92/04.05.2018 emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti .

Prin Sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a anulat deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 şi nr. 10675/09.01.2018 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, precum şi Decizia privind soluţionarea contestaţiilor nr. 91/04.05.2018 şi nr. 92/04.05.2018 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

Împotriva acestei soluţii, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a declarat recurs apreciind că instanţa de fond nu a observat că deciziile sunt motivate şi că reclamanţii cu rea credinţă nu au achitat debitele societăţii C..

Motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă în susţinerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate în două critici, respectiv aceea că, în mod nelegal a fost admisa acţiunea reclamanţilor, întrucât a dovedit reua-credinţă şi actele administrative au fost motivate.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normele de drept material, aplicându-se texte de lege străine situaţiei de fapt şi prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

În mod corect, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamanţilor, prevăzute de Codul de procedură fiscală, întrucât organul fiscal nu a făcut dovada relei-credinţe a acestuia. Mai mult organul fiscal motivează actele contestate prin acte exterioare şi ulterioare acestora, precum întâmpinarea.

Dezlegarea primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.

Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi la apărările prezentate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Referitor la Deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.01.2018 şi nr. 10675/09.01.2018

Prin deciziile de angajare a răspunderii solidare, recurenta a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a intimaţilor - B. în calitate de asociat şi A. în calitate de asociat şi administrator din data de 15.02.2017 pentru obligaţiile fiscale restante ale debitoarei C. -, în limita sumei de 6553557 RON, reprezentând obligaţii fiscale suplimentare restante la bugetul consolidat al statului începând cu anul 2011.

În cuprinsul acestor decizii de angajare a răspunderii solidare, emitentul a reţinut faptul că societatea debitoare înregistrează debite ca urmare a emiterii Procesului-verbal nr. x/06.04.2017 de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei S.C. C.

În atare situaţie, organul fiscal a apreciat că intimaţii, în calitate de asociat/administrator al S.C. C., nu şi-au îndeplinit obligaţia de a achita la scadenţă obligaţiile fiscale şi de a cere instanţei competente declararea procedurii insolvenţei pentru aceste obligaţii fiscale restante până la data declarării stării de insolvabilitate (06.0.2017), potrivit prevederilor art. 3 şi art. 27 din Legea nr. 85/2006, în contextul în care societatea nu deţinea fonduri băneşti pentru a plăti datoriile certe, lichide şi exigibile.

Prin Deciziile nr. 91/04.05.2018 şi nr. 92/04.05.2018, recurenta DGRFP Ploieşti a respins contestaţia administrativă formulată de intimaţi împotriva deciziilor de angajare a răspunderii anterior nominalizate.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) lit. b) şi d) din Codul de procedură fiscală, răspund solidar cu debitorul declarat insolvabil, pentru obligaţiile de plată ale acestuia:

"b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului; (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

Pentru antrenarea răspunderii solidare a intimaţilor, se impune a fi întrunite cumulativ cele patru elemente specifice răspunderii juridice, elemente care trebuie dovedite de organul fiscal: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că emitentul deciziilor de angajare a răspunderii solidare nu a probat reaua-credinţă a intimaţilor.

În concret, în ceea ce priveşte prejudiciul avut în vedere de organul fiscal, în sumă de 6.553.557 RON (5515232 RON TVA + 527212 RON dobânzi + 511113 RON penalităţi de întârziere), instanţa de control judiciar reţine faptul că nu a fost dovedită reaua-credinţă a intimaţilor-reclamanţi, în sensul că aceştia ar fi dispus de lichidităţi, dar nu au declarat/achitat la scadenţă obligaţiile fiscale.

Trebuie dovedită şi nu presupusă reaua-credinţă a asociatului/administratorului, iar în cauză, recurenta-pârâtă nu a probat intenţia reclamanţilor de a înfrânge dispoziţiile legale, ci doar a precizat că nu au achitat sumele datorate conform evidenţelor fiscale şi au produs starea de insolvabilitate a societăţii.

Se reţine din înscrisurile şi susţinerile recurentei că au fost puse la dispoziţie de către reprezentanţii societăţii comerciale debitoare documentele contabile necesare organelor de executare silita din cadrul instituţiilor pârâte în vederea continuării masurilor de executare silită şi au solicitat insolvenţa societăţii, fiind deschisă procedura de către Tribunalul Giurgiu prin încheierea din data de 25 aprilie 2017, context în care nu poate fi reţinută reaua credinţă sub acest aspect a intimaţilor reclamanţi.

De altfel, în deciziile contestate emitentul nu le impută, în concret, intimaţilor nicio faptă ilicită, ci se rezumă să prezinte situaţia fiscală a societăţii debitoare şi să afirme faptul că au acţionat cu rea-credinţă prin nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale societăţii. Or, reaua-credinţă presupune o atitudine voliţională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ şi urmărirea obţinerii acelui rezultat prin acţiunile sau inacţiunile ei, contrar celor susţinute de autorităţile recurente.

Aşadar, în deciziile analizate nu se prezintă în concret care sunt faptele săvârşite de intimat care au determinat starea de insolvabilitate a societăţii debitoare, legătura dintre prejudiciu şi faptele ilicite, precum şi vinovăţia acestuia.

Verificând cu atenţie actele contestate, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că instituţia recurentă a încercat la instanţa de fond să compenseze nemotivarea actelor fiscale contestate prin acte exterioare (în cazul în speţă întâmpinarea depusă la dosarul de fond), deşi cunoştea dispoziţiile legale potrivit cărora motivarea unui act administrativ fiscal nu se poate face prin acte ulterioare acestuia.

În condiţiile în care recurenta nu a dovedit reaua-credinţă a intimaţilor, Înalta Curte apreciază că nu se putea antrena răspunderea solidară a acestora cu debitoarea S.C. C., motiv pentru care soluţia primei instanţe de anulare a actelor administrativ-fiscale contestate în cauză este legală.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, instanţa de fond aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurente prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarate de pârâte, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva sentinţei nr. 1405 din 10 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.