Customs suspension upheld for moot appeal; tax authority ordered to pay costs.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the tax authority's appeal as moot (lacking interest), upholding the first-instance suspension of a customs decision that had imposed a guarantee of 1,184,503 RON for excise duties; the appellate court also awarded the company 874.83 RON in costs. The underlying dispute concerned a request under Article 14(1) of Law No. 554/2004 to suspend execution of the administrative act until the merits were decided. Because the merits court had already annulled the decision and granted an ongoing suspension through final resolution, the challenged interim suspension had expired by operation of law, eliminating any practical benefit for the appellant. The court rejected the company's nullity exception, holding that a non-legal-entity structure (the customs office) was properly represented by the regional finance directorate under applicable organizational regulations.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 664 alin. (2) din C. proc. civ, art. 84 alin. (1) din C. proc. civ; Customs suspension upheld for moot appeal; tax authority ordered to pay costs: The underlying dispute concerned a request under Article 14(1) of Law No. 554/2004 to suspend execution of the administrative act until the merits were decided. Because the merits court had already annulled the decision and granted an ongoing suspension through final resolution, the challenged interim suspension had expired by operation of law, eliminating any practical benefit for the appellant. The court rejected the company's nullity exception, holding that a non-legal-entity structure (the customs office) was properly represented by the regional finance directorate under applicable organizational regulations.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court's examination of the exception of lack of interest, which was decisive for dismissing the appeal.
Basis for the court's decision to dismiss the appeal as lacking interest.
Basis for ordering the losing party to pay the costs of the proceedings.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2021 sub nr. x/23.02.2021 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Direcţia Regională Vamală Cluj-Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, suspendarea executării Deciziei nr. 20/29.01.2021, emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 22/CA/2021 pronunţată la 11 martie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Păntăşeşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Cluj Napoca - Direcţia Regională Vamală Cluj - Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 20/29.01.2021 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, până la pronunţarea instanţei de fond, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins restul pretenţiilor reclamantei privind cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 22/CA/2021 pronunţată la 11 martie 2021 de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Direcţia Regională Vamală Cluj-Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.
În motivarea recursului, a arătat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A apreciat recurenta că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a acestor dispoziţii, întrucât reclamanta nu a indicat aspecte care să fie în măsură să ridice o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ şi, totodată, nici susţinerea reclamantei potrivit căreia prin stabilirea garanţiei este prejudiciată, nu este suficientă pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invoca excepţiia nulităţii recursului pentru lipsa calităţii de reprezentat al DGRFP Cluj, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 mai 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei lipsei de interes a recursului, care face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.A..
Excepţia nulităţii recursului declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Cluj - Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, a fost invocată, astfel cum s-a precizat şi la termenul de judecată din 11 noiembrie 2021, de reprezentantul intimatei-reclamante, prin raportare la cele statuate prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, susţinându-se că o persoană juridică nu poate reprezenta o altă persoană juridică.
Potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată din Monitorul Oficial, Partea I nr. 389 din 29 iunie 2013:
"Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1) se înfiinţează în subordinea Agenţiei direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridică, şi care sunt conduse, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de un director general, funcţionar public(…).
Totodată, art. 13 alin. (3) din hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prevede că:
"În cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice funcţionează, ca structuri fără personalitate juridică:
a) direcţii regionale vamale;
b) administraţii judeţene/de sector ale finanţelor publice, care pot avea în structură servicii/birouri fiscale;
c) administraţii pentru contribuabilii mijlocii;
d) birouri vamale de interior şi de frontieră (…)."
Potrivit H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rezultă că Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor nu este organizat ca instituţie publică ci ca structuri fără personalitate juridică în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În raport de modul de organizare, Direcţia Regională Vamală - Biroul Vamal de Interior Gradul I, nu este instituţie de sine stătătoare ci constituie substanţa unei instituţii unice, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fiind reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice.
Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:
"În interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din C. proc. civ., reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept."
Prin urmare, cele statuate prin această decizie nu au incidenţă în speţa de faţă, în care recurenta, structuri fără personalitate juridică, este reprezentată legal în instanţă, dreptul de reprezentare izvorând din lege.
Examinând excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este fondată pentru următoarele considerente:
Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 20/29.01.2021 emise de Biroul vamal de Interior Gradul I Bihor, prin care a fost stabilită în sarcina sa o garanţie în cuantum de 1.184.503 RON pentru plata unor acize ce pot deveni exigibile.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, din prevederile legale menţionate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunţării instanţei de fond.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, reţinând că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înainte de a păşi la examinarea legalităţii acestei soluţii prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii şi al temeiului de drept invocat, subzistă condiţia interesului în promovarea căii de atac.
Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform art. 33 din acelaşi cod. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.
La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentei-pârâte viza reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ulterior, Curtea de Apel Oradea a soluţionat fondul acţiunii în anulare prin sentinţa nr. 117/04.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, acţiunea reclamantei fiind admisă şi decizia nr. 20/2021 anulată.
Totodată, Înalta Curte constată că, în dosarul nr. x/2021, prin încheierea de şedinţă pronunţată la 24 mai 2021, Curtea de Apel Oradea a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Direcţia Regională Vamală Cluj - Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 20/29.01.2021 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Cum măsura suspendării executării reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ poate fi dispusă şi este aptă să producă efecte juridice numai până la soluţionarea fondului în primă instanţă, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curţii de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs referitoare la neîndeplinirea cerinţelor legale pentru suspendarea executării actului administrativ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, ca fiind lipsit de interes.
În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor la plata către intimata-reclamantă a sumei de 874,83 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv cheltuieli de transport şi cazare, dovedite prin depunerea la dosarul instanţei de recurs a înscrisurilor doveditoare .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor împotriva sentinţei nr. 22/CA/2021 din 11 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă a sumei de 874,83 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.