Insurers' Guarantee Fund compensation claim: start date of 90-day lapse period under Art. 14 of Law 213/2015

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguratilor au solicitat anularea Deciziei nr. 16876/11.09.2018, emiterea unei decizii prin care să li se acorde suma de 100.000 euro, cu titlul de despăgubiri, iar, în subsidiar suma de 450.000 RON, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1547 pronunţată în data de 22 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1547 pronunţată la 22 aprilie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanţii A., C., D., E., F., G., care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost motivată.

După expunerea pe larg a istoricului speţei şi enumerării dispoziţiilor legale incidente, recurenţii au arătat următoarele:

- instanţa de fond în mod greşit le-a respins contestaţia, motivând ca termenul de 3 luni, curge de la data rămânerii definitive a Hotărârii de deschidere a procedurii insolventei respectiv 17.03.2017, cererea fiind depusa la FGA in data de 9.10.2017. Curtea de Apel Bucuresti a constatat încetarea de drept a judecăţii apelului in dosarul civil x/2015 - în data de 12.10.2018, dar această dată - este momentul de la care curge termenul de 3 luni împotriva lor - întrucât atunci s-a născut dreptul la despăgubire împotriva FGA, societatea H. S.A. era intrata in insolventa la acel moment.

- Motivarea instanţei de fond este contrară art. 13 alin. ultim din Legea 213/2015.

Ori - daca recurenţii au la dispoziţie un termen dc prescripţie de 5 ani pentru a acţiona F.G.A. in judecata si pot solicita plata despăgubirilor, atunci termenul de 3 luni - poate curge doar de la stabilirea definitiva si irevocabila a dreptului lor de creanţa împotriva FGA.

În acest context împotriva reclamanţilor nu poate opera un termen de decădere daca legea prevede un termen de prescripţie de 5 ani - pentru ca şi creditorii sa-şi poată acţiona în instanţa FGA pentru plata despăgubirilor.

Desi cererea lor a fost depusă în data de 09.10.2017, termenul de 3 luni - pentru reclamanţi - apreciază că a început sa curgă de la data de 12.10.2018 - când Curtea de Apel Bucureşti a constatat încetarea de drept a judecăţii apelului in dosarul x/2015 - întrucât dreptul de creanţa nu a fost stabilit definitiv, printr-o sentinţa irevocabila.(sub aspectul întinderii acestui drept).

Instanţa de fond motivează în mod greşit şi contrar dispoziţiilor legale că termenul de 3 luni este un termen de decădere, în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ., omiţând prevederile art. 2548 alin. (3) din acelaşi act normativ.

- De asemenea, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei fiind aplicabile în mod corespunzător.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a precizat că reclamanţii, fără a încadra motivele de recurs din punct de vedere legal, au invocat aplicarea termenului de 5 ani prevăzut de Legea nr. 213/2015 şi dispoziţiile art. 2548 alin. (3) din C. civ. şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au contestat Decizia nr. 16876/11.09.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi au solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, astfel cum au fost cerute prin cererea de plată/despăgubire nr. x/09.10.2017 pentru vătămarea suferită ca urmare a accidentului din 1 iulie 2012.

Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale şi a respins cererea reclamanţilor A., C., D., E., F., G..

Criticile recurenţilor-reclamanţi formulate împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond vizează interpretarea dată textului de lege invocat, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015, şi anume momentul de la care curge termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de plată.

Raportat la dispoziţiile legale incidente şi situaţia de fapt, criticile formulate sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, când s-a născut ulterior".

Trebuie precizat că, termenul de decădere prevăzut de lege nu priveşte doar creanţe certe, ci orice drept de creanţă.

Textul de lege stabileşte expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă este născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, în situaţia în care acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Ca atare, dispoziţiile legale sunt clare asupra datei de începere a curgerii termenului de decădere prevăzut de textul de lege indicat şi nu poate fi primită o altă interpretare, care ar putea extinde începutul termenului în discuţie.

Este nefondată teoria dezvoltată de recurenţi cu privire la termenul de prescripţie de 5 ani, la acţiunea promovată în instanţă în care pârâta a fost parte, având cunoştinţă de existenţa litigiului şi de formulare în termen a cererii de despăgubire către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 09.10.2017.

Astfel cum în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond, data naşterii dreptului de creanţă este data producerii evenimentului asigurat. De la acest moment s-a născut dreptul reclamanţilor la repararea prejudiciului. Dreptul de creanţă prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este dreptul de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, decurgând din contractul de asigurare. Prin urmare termenul de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015 este un termen fix, de decădere, după acest termen creditorii de asigurări putând să se adreseze, la fel ca şi ceilalţi creditori ai unui asigurător falit, direct asigurătorului, în cadrul procedurii de faliment.

Procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 213/2015 este singura care permite creditorilor de asigurări obţinerea de despăgubiri/indemnizaţii de la FGA, prin depunerea de cereri de plată în termenul stabilit de art. 14 din lege şi art. 20 din Norma ASF 16/2015.

Întreruperea termenului de decădere prevăzute de art. 2548 C. civ. presupune formularea acţiunii în interiorul termenului.

Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt a cauzei şi a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, având în vedere că, în cazul recurenţilor-reclamanţi termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată a început să curgă de la data de 17 martie 2017, dată la care a devenit definitivă hotărârea intermediară nr. 132 pronunţată la 16 februarie 2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de deschidere a procedurii falimentului faţă de societatea H.., întrucât dreptul de creanţă al reclamanţilor s-a născut anterior acestui moment, respectiv la data de 1 iulie 2012, când s-a produs evenimentul asigurat.

Faţă de cele expuse anterior, instanţa de recurs reţine că sunt nefondate criticile recurenţilor, în sensul că hotărârea este nelegală, nefiind incidente motivele privind greşita interpretare a disp. art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Totodată, nu are relevanţă în cauză Decizia CCR nr. 690/2019, întrucât instanţa constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, în cuprinsul ei nefiind vorba de suspendarea acţiunii civile rămase nesoluţionată în dosarele penale.

Înalta Curte constată că, judecătorul fondului a apreciat în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

Pentru toate considerentele expuse la anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de B.,E., A., F., C., G. Şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1547 din 22 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.