Calculation of 30% vs. 45% salary supplements for auxiliary judicial staff under the 30% aggregate wage fund limit in Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5.07.2018, sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. şi D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii să se dispună:

A) Anularea Hotărârii nr. 18 din 15 mai 2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova, revocarea deciziei nr. 14 din 02.04.2018, în sensul modificării acestuia cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, referitoare la cuantumul sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel cum acestea au fost acordate potrivit art. 1 din decizia mai sus menţionată, respectiv acordarea sporurilor în cuantum de 45% potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 care beneficiază de salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022; respectiv sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de 5% pentru confidenţialitate, raportat la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Galaţi.

B) Obligarea Ministerului Justiţiei să aloce fondurile necesare pentru repararea prejudiciului creat, respectiv, obligarea Curţii de Apel Craiova şi Tribunalului Olt la plata pentru fiecare lună, a drepturilor salariate cuvenite reclamanţilor-contestatori, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data exigibilităţii fiecărei sume şi până la plata efectivă.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării la recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Ploieşti, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul instanţelor din aria de competenţă a Curţii de Apel Craiova.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2021 pronunţată în data de 14 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pe capătul de cerere prin care solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare şi, pe cale de consecinţă, respinge acest capăt de cerere; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, şi, pe cale de consecinţă, respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova pe capătul de cerere având ca obiect pretenţii şi, pe cale de consecinţă, respinge acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu această pârâtă; a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. - în nume propriu şi în calitate de mandatar al celorlalţi reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2021 pronunţată la 14 iunie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C. şi D., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

În mod eronat instanţa respinge acţiunea ca inadmisibilă motivând faptul că nu au contestat Decizia 34 din 04.07.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Craiova, nepronunţându-se pe celelalte capete de cerere, omiţând următoarele aspecte:

- Anularea Deciziei 34 din 04.07.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Craiova era accesorie nefiind capăt principal de cerere;

- Decizia 14 din 02.04.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apei Craiova produce efecte pe perioada 01.04.2018-30.06.2018, pe când Decizia 34 din 04.07.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Craiova produce efecte de la data de 1 iulie 2018.

- prin Decizia nr. 14/02.04.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Craiova a cărei anulare o solicită, au fost încălcate principiile sistemului de salarizare, prevăzute la art. 6 lit. b) si c) din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: principiul nediscriminării, ca urmare a existentei unei forme de discriminare şi a unui tratament inegal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie şi principiul egalitătii, prin asigurarea unor salarii diferite pentru muncă cu valoare egală;

- precizează că, deşi în art. 1 al Decizie nr. 14/02.04.2018 se menţionează faptul că, personalul auxiliar de specialitate şi conex va beneficia de sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de 5% pentru confidenţialitate la salariul de bază din anul 2022, dintr-un simplu calcul matematic se poate observa, în mod evident, că acestea nu se regăsesc în cuantumul drepturilor salariale în procentele enumerate.

Aceste aspecte sunt contrazise, în mod indubitabil, de referatul nr. x din 23.03.2018 întocmit de managerul economic al Curţii de Apel Craiova, în care se menţionează că nu se pot acorda sporuri în procent de 45%.

Mai mult decât atât, de la data emiterii Deciziei nr. 8/31.01.2018 a c preşedintelui Curţii de Apel Craiova, care stabilea un cuantum al drepturilor salariale la nivelul celor stabilite de Preşedintele Curţii de Apel Bacău (aşa cum corect au fost aplicate în cadrul altor curţi de apel din ţară), prin decizia nr. 23/VA din 02.02.2018 (drepturi salariale recunoscute de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale că sunt stabilite în mod corect) şi până la emiterea Decizie nr. 14/2018 nu au intervenit modificări legislative care să conducă la o diminuare a drepturilor salariale.

Nu în ultimul rând, în raport de situaţia prezentată emiterea deciziei nr. 14/02.04.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova s-a făcut cu încălcare flagrantă a principiului fundamental de drept E. in pejus (al neagravării situatei părţii în propria cale de atac) prevăzut la art. 481 din C. proc. civ., neputându-i-se crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât cea existentă în decizia iniţială nr. 8/31.01.2018.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 20121, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că, deşi reclamanţii au solicitat casarea sentinţei recurate în întregul său şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, criticile prezentate nu antamează soluţia referitoare la respingerea cererii faţă de pârâtul Ministerul Justiţiei pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Nefiind expuse argumente în sens contrar acestei soluţii a instanţei de fond, Înalta Curte o va menţine.

În esenţă, recurenţii-reclamanţi au criticat sentinţa recurată sub aspectul cotei procentuale a sporurilor salariale, susţinând că acest cuantum trebuie să fie calculat prin aplicarea de către angajator a procentului de 30% la fondul de salarii, iar nu la fiecare angajat în parte, invocând aspecte de pretinsă discriminare în raport cu angajaţi ai altor curţi de apel, care ar beneficia de un cuantum mai ridicat al sporurilor.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa instanţelor naţionale au existat opinii diferite referitoare la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicabile salariului de bază. Această problemă de drept a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv că, prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Această dezlegare de drept corespunde susţinerilor recurenţilor-reclamanţi din prezenta cauză, dar şi considerentelor sentinţei recurate. Chestiunea disputată se referă, însă, la posibilitatea sau nu de a limita cuantumul sporurilor cuvenite salariaţilor la valoarea de 30% din salariul de bază, pentru ca ordonatorul de credite să se asigure de încadrarea în limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 15/2017. Instanţa de fond a apreciat că o astfel de practică administrativă este acceptabilă şi nediscriminatorie, pe când recurenţii-reclamanţi o consideră nelegală.

Înalta Curte achiesează la opinia instanţei de fond, care a reţinut în mod corect că obţinerea rezultatului de încadrare în limita prevăzută de textul de lege se poate realiza în mod legal şi prin limitarea sumei sporurilor acordate salariaţilor la 30% din salariul de bază. Atâta timp cât acordarea sporurilor la nivel maxim, de 45% pentru tot personalul, ar conduce la depăşirea cuantumului maxim de 30% pe total ordonator de credite, acordarea sporurilor la nivel individual, în aşa fel încât pe total fond de salarii să se respecte dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017, nu încalcă principiile nediscriminării şi egalităţii enunţate de art. 6 lit. b) şi c) din acest act normativ.

Înalta Curte are în vedere şi considerentele deciziei pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, anterior menţionate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice (paragraful nr. 86) şi că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală, invocate de recurenţii-reclamanţi prin raportare la cuantumul sporurilor calculate de alţi ordonatori secundari de credite, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful nr. 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Nu în ultimul rând, recurenţii nu probează agravarea situaţiei în propria cale de atac, atâta timp cât nu explică în ce constă susţinuta diminuare a drepturilor salariale.

În consecinţă, în speţă nu se poate decela situaţia discriminatorie invocată de recurenţii-reclamanţi şi nici o cauză de nelegalitate a actelor administrative atacate, dedusă din stabilirea cuantumului sporurilor la nivelul de 30% din salariul de bază cuvenit fiecărui reclamant, astfel încât instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală de respingere a acţiunii.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., D. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2021 din 14 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.