Judicial wage supplements under Law 153/2017: whether the "up to" maximum percentages and 30% cumulative cap permit fixed-amount calculations rather than mandatory maximum rates

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 aprilie 2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., judecători în cadrul Judecătoriei Turda au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj: obligarea pârâtului la modificarea Ordinului nr. 571/C/06.02.2018, emis de Ministrul Justiţiei în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3 din Legea 153/2017, obligarea pârâtului la plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plăţii acestor sporuri calculate conform pct. 1, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acţiuni dar şi pe viitor, în valoare actualizată şi daune moratorii dobânda legală, calculate până la data plăţii efective;

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1545 pronunţată în data de 22.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj, a respins acţiunea formulată împotriva Curţii de Apel Cluj ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În susţinerea cererii de recurs reclamanţii au arătat următoarele:

- instanţa de fond a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată, fără a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate, respectiv nu s-a pronunţat asupra cererii vizând majorarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de la 14% la 25% şi asupra cererii având ca obiect acordarea sporului de confidenţialitate, sporuri prevăzute în Anexa V din Legea 153/2017.

- judecătorii beneficiază de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

În ordinul contestat sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică este de 14%, în loc de 25%, iar sporul de confidenţialitate nu a fost acordat.

- În mod greşit instanţa de fond cu o motivare lapidară, care nu cuprinde argumentele pe care se întemeiază soluţia, a arătat că Legea 153/2017 prevede doar un drept la o creştere salarială de 25% şi nu o obligaţie a ordonatorului de credite de reindividualizare a sporurilor la nivelul maxim.

- motivarea instanţei este străină de natura pricinii, întrucât au solicitat acordarea sporurilor cu respectarea limitei maxime stabilite pentru domeniul de activitate "Justiţie" în Anexa V din lege (45%), şi anume 25% sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% sporul pentru păstrarea confidenţialităţii.

- potrivit raţionamentului judecătorului fondului creşterea de 25% prevăzută de Legea 153/2017 se aplică global la venitul aferent lunii decembrie 2017 şi nu indemnizaţiei de încadrare. Acest raţionament este contrazis de dispoziţiile legii, astfel la art. 9 din lege se face referire la salarii de bază, indemnizaţii de încadrare şi indemnizaţii lunare, sporuri şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate şi nu la venit global.

- anterior intrării în vigoare a Legii 153/2017, judecătorii nu beneficiau de un spor de confidenţialitate, fiind evident că Legea 153/2017 a fost adoptată pentru a produce efecte juridice, respectiv pentru a se acorda şi acest spor alături de celelalte două care erau acordate şi în vechea reglementare. A pretinde că acest spor nu trebuie acordat, deoarece nu se acorda nici în decembrie 2017, contravine regulilor de interpretare a legii în sensul în care aceasta să producă efecte.

- instanţa de fond arată că stabilirea în concret a acestui procent intră în marja de apreciere a fiecărui dintre ordonatori, alegerea autorităţii putând fi cenzurată doar în condiţiile excesului de putere;

- legea prevede limita maximă a sporurilor, apreciind că este necesar ca ordonatorul de credite să arate, în mod transparent, modul în care sunt repartizate aceste sporuri în cadrul personalului din justiţie, altfel se pot crea premisele alocării discreţionare a acestora sau limitarea lor nejustificată, cum apreciem că este în cazul în speţă, ceea ce ar constitui abuz de putere.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Reclamanţii au solicitat modificarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 571/C din data de 01 ianuarie 2018.

Instanţa de fond a respins acţiunea, apreciind că reclamanţilor li s-a acordat majorarea cu 25% a nivelului sporurilor aferente lunii decembrie 2017 sau, după caz, nivelul indemnizaţiei de încadrare aferent anului 2022 (împrejurare necontestată de către reclamanţi), iar pârâtul Ministerul Justiţiei a respectat dispoziţiile Legii nr. 153/2017 la emiterea ordinului contestat.

Împotriva acestei soluţii, reclamanţii au declarat recurs apreciind că sentinţa este lapidar motivată, cuprinde motive contradictorii şi că instanţa de fond a încălcat normele de drept material.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate, Înalta Curte constatând că nu este fondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentinţa nu cuprinde motive contradictorii în sensul invocat de recurenţii-reclamanţi.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, exigenţe apte pentru a susţine dreptul la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.

Valorificând aceste considerente teoretice, instanţa de control judiciar, contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, constată că, hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, prin valorificarea şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum. În condiţiile în care instanţa de fond şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că actele administrative contestate sunt nelegal încheiate şi validează astfel criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată.

Prin urmare, nefiind identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond, sub aspectul invocat, critica de nelegalitate, grefată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

În fapt, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Turda.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 571/C din data de 01 ianuarie 2018, începând cu data de 1 ianuarie 2018, judecătorii din cadrul instanţelor de judecată de din circumscripţia Curţii de Apel Cluj-Napoca au beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexele ordinului, trecute în dreptul fiecăruia.

Art. 1 al actului contestat, coroborat cu anexa nr. 3, stabileşte încadrarea salarială a reclamanţilor, cu privire la care recurenţii au susţinut că este făcută cu încălcarea prevederilor art. 4 şi 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, prin aceea că sporurile la salariu au fost stabilite în cuantum fix, iar nu în procent.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că problema de drept ce priveşte determinarea modalităţii de stabilire a cuantumului sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile art. 25 din aceeaşi lege şi ale art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 emisă de ICCJ -completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (publicată în: Monitorul Oficial NR. 921 din 27 septembrie 2021).

Astfel, prin decizia amintită s-au statuat următoarele:

"80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. 1 - VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 3 0% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru."

Raportat la aceste statuări cu caracter obligatoriu ale instanţei supreme, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizaţia de încadrare fără indicarea procentului corespunzător fiecărui spor şi prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare, cât timp sporurile nu sunt efectiv acordate în procent fix, prestabilit din salariul de bază.

Cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuţie are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit, aşa cum se subliniază şi în decizia mai sus amintită:

"79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Înalta Curte mai reţine şi cele statuate la par 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii.

Înalta Curte constată că, judecătorul fondului a apreciat în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Pentru toate considerentele expuse la anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., E., I., M., D., H., L., B., F., J., C., G. şi K. împotriva sentinţei civile nr. 1545 din 22 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021.