Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5457/2022 AI generated

Competence for challenging reorganization of public agency affecting public service relationship: Special rule of Art. 536 Administrative Code prevails over general rules for central authority acts

Case Number Decizia nr. 5457/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

In a decision resolving a negative conflict of jurisdiction, the High Court of Cassation and Justice determined that the Cluj County Court (Tribunalul Cluj) has the exclusive material competence to hear the case, overriding the lower appellate court's view. The dispute involved a public official challenging an order by the Minister of Agriculture that reorganized a national agency, resulting in the abolition of the plaintiff's specific position and subsequent dismissal from public service. The plaintiff sought the annulment of these administrative acts, reinstatement, and payment of salary differences. The High Court ruled that despite the challenged order being issued by a central authority (which would normally confer jurisdiction to the Court of Appeals under general administrative law), the specific nature of the litigation concerning the public service relationship of a civil servant triggers the special provision of Article 536 of the Administrative Code (O.U.G. 57/2019), which vests competence in the administrative and fiscal section of the county court, rendering the general distinctions in Law 554/2004 inapplicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Competence for challenging reorganization of public agency affecting public service relationship: Special rule of Art. 536 Administrative Code prevails over general rules for central authority acts: În acest context, Curtea de Apel Cluj a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, apreciind că litigiul priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa de soluţionare a cauzei revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Cluj.

Keywords

AI generated
civil service conflict of jurisdiction administrative dismissal public official special jurisdiction fiscal law

Cited Legislation

AI generated
art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019
Potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora:
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
x din 29.10.2021, este emis de o autoritate publică centrală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 aprilie 2022, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională Pentru Zootehnie "Prof Dr. G.K. Constantinescu", Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat:

(i) anularea Ordinului emis de Ministrul Agriculturii sub nr. x din 29.10.2021 (astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2539 din 04.11.2021, prin care s-a corectat eroarea materială privind data de emitere a Ordinului nr. 2494) şi a operaţiunilor care au stat la baza acestuia (notă fundamentare, notă justificativă etc.), prin care s-a aprobat desfiinţarea funcţiei ocupate de reclamant - Şef serviciu, gradul II, Centrul regional de zootehnie 6 Nord-Vest şi s-a aprobat noua organigramă a Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu";

(ii) anularea Deciziei nr. 563 din 08.11.2021, emisă de directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu" privind eliberarea din funcţie a reclamantului ca urmare a desfiinţării funcţiei ocupate;

(iii) reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, respectiv Şef serviciu, gradul II, Centrul regional de zootehnie 6 Nord - Vest;

(iv) obligarea pârâţilor la plata către reclamant a drepturilor salariale constând în diferenţa dintre drepturile salariale obţinute în calitate de Şef birou gradul II Ia Oficiul Judeţean pentru Zootehnie Cluj şi drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit în calitatea de Şef serviciu gradul II CRZ 6 Nord - Vest, de la data eliberării din funcţie până la reintegrarea efectivă;

(v) suspendarea actelor administrative atacate, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 218 din 21 iulie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea hotărârii, curtea de apel a reţinut că ordinul contestat reprezintă un act administrativ care priveşte reorganizarea unei instituţii publice şi produce efecte asupra funcţionarilor publici care ocupau funcţia de conducere de şef serviciu la nivelul centrelor regionale ale instituţiei, iar ceea ce urmăreşte reclamantul prin demersul judiciar de faţă este anularea actului şi reîncadrarea sa pe funcţia avută anterior emiterii ordinului.

În acest context, Curtea de Apel Cluj a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, apreciind că litigiul priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa de soluţionare a cauzei revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Cluj.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2284 din 30 septembrie 2022, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

Motivând soluţia astfel dispusă, tribunalul a reţinut că actul administrativ contestat în cauză, respectiv Ordinului emis de Ministrul Agriculturii sub nr. x din 29.10.2021, este emis de o autoritate publică centrală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel.

A mai reţinut Tribunalul Cluj că nu se poate considera că prezenta cauză vizează strict raportul de serviciu al funcţionarului public, întrucât prin ordinul atacat s-a aprobat structura organizatorică, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu" şi, chiar dacă acest ordin a influenţat raportul de serviciu al reclamantului, obiectul său de reglementare nu se limitează la acest raport. Totodată, este relevant, în opinia tribunalului şi împrejurarea că reclamantul a solicitat anularea integrală a ordinului, invocând motive care afectează în întregime actul administrativ, iar nu anularea parţială, doar în privinţa dispoziţiilor care îl prejudiciază.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cel două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 2494 din 29.10.2021, prin care a fost aprobată structura organizatorică, statul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", ceea ce a condus la modificarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, în sensul desfiinţării funcţiei pe care acesta o ocupa anterior emiterii ordinului, cea de şef serviciu gradul II la Centrul regional de zootehnie 6 Nord - Vest. Totodată, reclamantul a solicitat şi anularea Deciziei nr. 563/08.11.2021, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţie, ca urmare a desfiinţării funcţiei.

Potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

În raport de acest text de lege, precum şi de obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată, în acord cu hotărârea Curţii de Apel Cluj, că reclamantul are calitatea de funcţionar public, iar litigiul îşi are izvorul în raportul de serviciu, reclamantul contestând actul administrativ prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice pe care o ocupă, de şef serviciu al centrului zonal şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei emise de unitatea angajatoare de eliberare din funcţie ca urmare a desfiinţării postului şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior. Astfel fiind, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale - art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar nu în raport cu dispoziţiile legii generale - Legea nr. 554/2004, fiind inaplicabile distincţiile arătate în art. 10 alin. (1) din acest act normativ.

Nu poate fi primită opinia Tribunalului Cluj, fundamentată pe obiectul ordinului atacat şi pe motivele de nulitate invocate de reclamant, în sensul că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de rangul autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Este de necontestat că Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 2494/29.10.2021 are un obiect de reglementare care nu se rezumă la raportul de serviciu al reclamantului, însă pentru stabilirea instanţei competente să judece pricina este relevant că demersul judiciar susţinut de reclamantul funcţionar public, urmăreşte înlăturarea efectelor pe care actul administrativ le-a produs asupra funcţiei publice ocupate. Mai exact, reclamantul contestă măsurile de reorganizare a unităţii angajatoare care au determinat modificarea raportului său de serviciu (respectiv eliberarea din funcţia de şef serviciu gradul II al centrului zonal şi numirea în funcţia de şef birou gradul II la oficiul judeţean pentru zootehnie), cererea sa încadrându-se în prevederile art. 536 din Codul administrativ.

Înalta Curte mai reţine că nu este relevantă, în stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată, întinderea efectelor nulităţii pretinse, respectiv împrejurarea că reclamantul susţine a fi incidente cauze de nelegalitate care ar putea conduce la anularea în tot a ordinului contestat.

Pentru considerentele expuse, reţinând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, iar dispoziţiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc o plenitudine de competenţă în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal a tribunalelor în ceea ce priveşte soluţionarea acestui tip de cauze, Înalta Curte, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.