Applicability of late-payment penalties to restitution of public funding sums following contractual termination without judicial annulment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the local municipal authority, upholding the Court of Appeal’s decision which ordered the municipality to pay late-payment interest penalties on a reimbursed sum; the principal claim for repayment of the full project grant was deemed moot because the municipality had already voluntarily returned the funds, leaving only the accessory claim for interest as the operative issue. The dispute arose from the unilateral termination of a public funding contract for urban rehabilitation due to the beneficiary's breach of contract, where the municipality challenged the calculation of late interest, arguing that the penalty clauses only applied to specific post-final-payment overpayments or pre-financing scenarios and that judicial declaration of termination was required. Relying on Civil Code provisions regarding unilateral resolution and specific contractual clauses allowing the funding agency to terminate via written notice, the court held that the administrative termination decision was valid without judicial confirmation and that the contractual penalty provisions applied broadly to any required restitution upon termination, not just the narrow scenarios cited by the appellant.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 212/2020, art. 1552 alin. (1) din C. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Applicability of late-payment penalties to restitution of public funding sums following contractual termination without judicial annulment: The dispute arose from the unilateral termination of a public funding contract for urban rehabilitation due to the beneficiary's breach of contract, where the municipality challenged the calculation of late interest, arguing that the penalty clauses only applied to specific post-final-payment overpayments or pre-financing scenarios and that judicial declaration of termination was required. Relying on Civil Code provisions regarding unilateral resolution and specific contractual clauses allowing the funding agency to terminate via written notice, the court held that the administrative termination decision was valid without judicial confirmation and that the contractual penalty provisions applied broadly to any required restitution upon termination, not just the narrow scenarios cited by the appellant.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule applied in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.
Procedural rule applied in the dispositive to handle the recusal/organization aspect or procedural framework for the decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 octombrie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Slobozia, a solicitat:
(i) obligarea pârâtei, în baza art. 20 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x/15.06.2012, proiect cod SMIS 10888, cu titlul "Reabilitarea funcţională a Pieţei Revoluţiei - Slobozia", la plata sumei de 9.120.109,42 RON, reprezentând sume aferente cererilor de rambursare nr. x;
(ii) obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (13) din Contractul de finanţare nr. x/15.06.2012, proiect cod SMIS 10888, la plata dobânzilor de întârziere, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data scadentă 28.08.2019, (data expirării termenului limită de 15 de zile pentru restituirea debitului), până la data plăţii efective.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 958 din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i) a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 9.120.109,42 RON, ca rămas fără obiect;
(ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Slobozia;
(iii) a obligat pârâta la plata către reclamant a dobânzilor în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, aferente sumei de 9.120.109,42 RON, începând cu data de 28.08.2019 până la data de 29.10.2019.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 958 din 6 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta UAT Municipiul Slobozia, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind plata dobânzilor.
În motivarea recursului, pârâta susţine că, întrucât contractul de finanţare nu este reziliat, nu datorează nici creanţa principală şi nici accesoriile, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să constate rezilierea şi care să stabilească suma ce trebuie restituită şi obligaţiile contractuale pretins neîndeplinite.
Consideră recurenta-pârâtă că nu sunt îndeplinite condiţiile contractuale din art. 14 alin. (13) din contractul de finanţare, care prevede plata penalităţilor de 0,1% din suma datorată, însă doar din ziua expirării termenelor stipulate de art. 14 alin. (10) - (11) şi art. 6 alin. (9) şi (13) şi doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste clauze contractuale. Astfel, art. 14 alin. (11) din contract se referă la plăţile excedentare depistate după efectuarea ultimei tranşe de plată, calificate drept plată nedatorată, iar art. 6 se referă la acordarea prefinanţării, astfel că niciuna din aceste ipoteze nu este îndeplinită în speţă.
Mai arată recurenta-pârâtă că în cuprinsul contractului de finanţare nu se regăsesc clauze prin care să poată fi obligată la restituirea sumelor plătite/rambursate în interiorul termenului de valabilitate a contractului, câtă vreme plăţile au fost legal efectuate, în temeiul unor situaţii de lucrări confirmate de dirigintele de şantier, în conformitate cu proiectul de lucrări şi verificate de finanţator; prin urmare, nu poate fi obligată nici la plata accesoriilor.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Alte aspecte procesuale
Potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 212/2020, intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost supus reorganizării şi schimbării denumirii, în prezent purtând titulatura de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta UAT Municipiul Slobozia este nefondat, pentru următoarele considerente:
Printr-o primă critică de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susţinut inexistenţa obligaţiei de plată a creanţei principale şi a accesoriilor în lipsa rezilierii contractului de finanţare.
Este de observat că, în ceea ce priveşte creanţa principală, instanţa de fond a reţinut că pârâta a restituit suma de 9.120.109,42 RON către reclamant, constatând lipsa de obiect a acestui capăt de cerere. Or, în recurs nu a fost criticată această soluţie, astfel că toate alegaţiile referitoare la obligaţia de plată a creanţei principale sunt străine de conţinutul sentinţei recurate. De altfel, cererea de recurs reia, în proporţie covârşitoare, apărările din cuprinsul întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond, inclusiv pe cele referitoare la netemeinicia cererii de restituire a creanţei principale, deşi aceste apărări sunt formulate anterior restituirii benevole operate de pârâta UAT Municipiul Slobozia.
Revenind la chestiunea rezilierii contractului de finanţare, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 10 din 26.07.2019, intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a decis rezilierea Contractului de finanţare nr. x/15.06.2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (4) din contract, potrivit cărora:
"În cazul nerespectării de către Benefiar a prevederilor prezentului Contract, AM POR poate decide rezilierea unilaterală a Contractului printr-o notificare scrisă. În această situaţie, Beneficiarul are obligaţia restituirii în întregime a sumelor deja primite în cadrul Contractului, în condiţiile prevăzute la art. 14 din prezentul Contract".
În prezenţa acestei prevederi contractuale, care dă dreptul intimatului-reclamant să rezilieze contractul de finanţare în cazul neîndeplinirii de către beneficiar a obligaţiilor ce-i revin, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că este suficientă manifestarea de voinţă unilaterală a autorităţii finanţatoare, exprimată în decizia amintită, nefiind necesar a se dispune rezilierea pe cale judiciară, prin hotărâre judecătorească, în condiţiile în care, potrivit art. 1552 alin. (1) din C. civ., "Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere."
Este de observat şi că decizia de reziliere nu a fost contestată de recurenta-pârâtă în faţa instanţei de contencios administrativ şi nu a fost anulată în urma unui asemenea demers judiciar, astfel că efectele ei se produc conform art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare, în sensul obligării beneficiarului de a restitui sumele primite în cadrul contractului reziliat.
Prin urmare, critica prin care se susţine că nu a intervenit rezilierea contractului de finanţare este nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Nefondată este şi cea de-a doua critică formulată de recurenta-pârâtă, prin care se susţine lipsa unui temei contractual de calculare şi plată a accesoriilor solicitate de intimatul-reclamant, respectiv că penalităţile de întârziere nu pot fi percepute decât în cazurile stipulate la art. 14 alin. (10) - (11) şi art. 6 alin. (9) şi (13), care nu sunt incidente în speţă.
Contrar acestui argument, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 14 alin. (13) din Contractul de finanţare nr. x/15.06.2012, referitoare la calculul penalităţilor de întârziere, sunt aplicabile şi în cazul rezilierii dispuse în temeiul art. 20 alin. (4) din acelaşi contract, având în vedere teza a II-a a acestei clauze contractuale, potrivit căreia beneficiarul are obligaţia restituirii în întregime a sumelor deja primite în cadrul contractului, "în condiţiile prevăzute la art. 14 din prezentul contract". Or, art. 14 prevede atât obligaţia restituirii sumelor plătite (creanţa principală), cât şi plata de majorări de întârziere la aceste sume (accesoriile), iar art. 20 alin. (4) nu operează vreo diferenţiere în acest sens.
Cât priveşte alegaţiile din finalul recursului, referitoare la legalitatea plăţilor efectuate în acord cu proiectul de lucrări, Înalta Curte reţine că aceste aspecte nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond, câtă vreme acţiunea avea ca obiect restituirea creanţei principale şi plata penalităţilor, ca urmare a rezilierii contractuale, iar apărările pârâtei s-au referit la neintervenirea rezilierii judecătoreşti a contractului de finanţare şi la lipsa unui temei contractual de obligare a sa la plata creanţei principale şi a accesoriilor. Nu au fost examinate aspecte concrete vizând neîndeplinirea prevederilor contractului de finanţare care au determinat autoritatea finanţatoare să dispună rezilierea, iar în prezentul cadru procesual obiectiv nici nu puteau fi discutate astfel de împrejurări, care puteau face obiectul unei acţiuni în anularea deciziei de reziliere a contractului de finanţare emise de AM POR. Prin urmare, aceste critici sunt străine de obiectul pricinii şi de conţinutul sentinţei recurate.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va recursul declarat de pârâta UAT Municipiul Slobozia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta UAT Municipiul Slobozia împotriva sentinţei civile nr. 958 din 6 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.