Negative conflict of jurisdiction: competence for challenging joint and several tax liability exceeding 3,000,000 RON lies with the Court of Appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, establishing that the Court of Appeal, Administrative and Fiscal Section, holds competence to hear the case, thereby reversing the lower court's declination and allowing the litigation to proceed in that instance. The dispute involved a taxpayer challenging administrative decisions for the joint and several liability of a third party regarding outstanding tax obligations of a debt company, valued at approximately 17.3 million RON. Relying on Article 10(1) and (1¹) of Law no. 554/2004, the court determined that actions concerning tax assessments and administrative acts exceeding 3,000,000 RON must be adjudicated in the first instance by the specialized sections of the Courts of Appeal, rather than by the tribunals.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004; Negative conflict of jurisdiction: competence for challenging joint and several tax liability exceeding 3,000,000 RON lies with the Court of Appeal: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Dosar. x/2021
Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 258 din data de 8 martie 2022, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâte şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect contestaţie act administrativ, formulată de reclamantul Tronaru Radu Mihai, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 98 din data de 25 mai 2022, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Tronaru Radu Mihai, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa este definită în doctrină ca fiind aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti de a judeca un anumit litigiu.
Prin urmare, pentru determinarea instanţei competente în soluţionarea unui litigiu, ceea ce trebuie stabilit este obiectul acţiunii, constând în dreptul sau interesele ce se urmăresc a fi protejate prin recurgerea la calea justiţiei, pretenţia concretă a reclamantului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (1)1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(11) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluţionează potrivit rangului autorităţii, conform prevederilor alin. (1)."
Reclamantul a solicitat anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei administrative nr. 90 din 2021 şi a Deciziei nr. 133481 din 23.06.2021 de angajare a răspunderii solidare, potrivit art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din L 207 din 2015 pentru obligaţiile fiscale restante ale debitoarei S.C. RTV Satellite Net S.R.L., în cuantum de 17.351.627 RON.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul Tronaru Radu Mihai în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2022.