Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6512/2004 AI generated

Judicial salary correlation with sectoral reference values and the non-existence of budgetary impediments to wage claims

Case Number Decizia nr. 6512/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the Prosecutor General's cassation appeal as unfounded, thereby upholding the lower court decisions that ordered the relevant public prosecution bodies and the Ministry of Public Finance to pay the plaintiff the difference between her legally due salary and the amount actually received for the period May–October 2002, including inflation adjustments. The dispute centered on whether judicial personnel salaries during 2000–2002 were correctly calculated according to Law No. 50/1996 and Government Ordinance No. 83/2000, or if they must align with the sectoral reference values established by Law No. 154/1998 and subsequent budgetary legislation. The court held that there was no essential breach of law, rejecting the argument that the application of the higher sectoral reference value was illegal due to budgetary constraints; instead, it affirmed that the legislative intent under Ordinance No. 134/1999 required the correlation of judicial salaries with those of other public authorities, and that insufficient state funding could only delay payment but not negate the legal obligation to remunerate personnel according to the updated statutory rates.

Legislator headnote

AI generated

art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000; Judicial salary correlation with sectoral reference values and the non-existence of budgetary impediments to wage claims: The dispute centered on whether judicial personnel salaries during 2000–2002 were correctly calculated according to Law No. 50/1996 and Government Ordinance No. 83/2000, or if they must align with the sectoral reference values established by Law No. 154/1998 and subsequent budgetary legislation. The court held that there was no essential breach of law, rejecting the argument that the application of the higher sectoral reference value was illegal due to budgetary constraints; instead, it affirmed that the legislative intent under Ordinance No. 134/1999 required the correlation of judicial salaries with those of other public authorities, and that insufficient state funding could only delay payment but not negate the legal obligation to remunerate personnel according to the updated statutory rates.

Keywords

AI generated
judicial law public finance relevant salary value in dispute value adjustment e-justice
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992

Legal basis cited for the admissibility of the cassation appeal filed by the Prosecutor General, defining the scope of review for essential violations of the law.

art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Procedural provision cited as the ground for the cassation appeal, alleging an essential breach of law that determined the incorrect resolution of the case on the merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2002 sub nr. 3828 pe rolul Tribunalului Harghita reclamanta R.C. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți la plata sumei ce reprezintă diferența dintre indemnizația cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare la acea dată și indemnizația efectiv încasată pentru perioadele 1 mai–31 octombrie 2002 până la zi cu aplicarea indicelui de inflație, precum și obligarea pârâților să calculeze și să plătească salariul conform valorii de referință sectorială prevăzută de O.U.G. nr. 187/2001.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și obligarea acestuia în ipoteza în care se va admite acțiunea formulată de către reclamantă să plătească sumele solicitate prin acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1883 din 19 decembrie 2002 Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată de către reclamantă astfel cum a fost formulată.

A admis de asemenea și cererea de chemare în garanție și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să restituie pârâților sumele datorate în temeiul hotărârii judecătorești, reținându-se în motivarea hotărârii că salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești se face potrivit Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare și că începând din luna septembrie 1999 conform O.U.G. nr. 143/1999 salarizarea acestei categorii de personal urma să se facă pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite.

S-a mai reținut că după luna mai 2000, când a fost publicată Legea bugetului de stat pe anul 2000 (Legea nr. 76) valoarea de referință sectorială era de 1.140.800 lei iar nu cea de 685.872 lei, greșit utilizată de pârâți la calculul și plata salariului reclamantei.

Curtea de Apel Târgu-Mureș prin decizia civilă nr. 185 din 27 februarie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de către Ministerul Justiției împotriva acestei hotărâri, reținând că instanța de fond a făcut o aplicațiune corectă a prevederilor legale, având în vedere aceleași considerente ca și instanța de fond.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține că instanțele au făcut „o apreciere și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică și sistematică a actului juridic” arătând că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementat în acea perioadă de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000 pentru completarea și modificarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele acestor hotărâri judecătorești.

Totodată se susține că dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 83/2000 trebuie coroborate cu art. II teza 1 potrivit cu care „prevederile ordonanței se aplică în limitele bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi după suplimentarea lor corespunzătoare”.

De aceea, având în vedere că O.G. nr. 83/2000 s-a aplicat abia de la data de 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, ar fi nelegală obligarea pârâților să recalculeze salariul pentru perioada mai-octombrie 2000.

Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente:

În primul rând este de reținut că temeiul de drept pe care se fundamentează recursul în anulare este art. 330 alin. (2) teza 1 C. proc. civ. respectiv că prin hotărârile atacate „s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond”.

În motivarea recursului în anulare există doar două susțineri care însă sunt formulate ca niște postulate fără a fi deloc argumentate.

Astfel în legătură cu prima susținere respectiv că „instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică și sistematică a actului juridic” se arată numai că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în perioada în litigiu de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea acesteia, nefiind aplicabile celelalte acte normative invocate în considerentele hotărârilor judecătorești criticate.

Nu se arată în ce constă interpretarea greșită a legii și de ce s-au ignorat regulile de interpretare logică și sistematică a actelor normative.

Este de reținut că în conformitate cu cerințele textului de lege care constituie temeiul de drept al recursului în anulare era necesar să se demonstreze că prin hotărârile criticate s-a produs o încălcare esențială a legii.

Prin sintagma „încălcare esențială a legii” este avută în vedere nu orice încălcare a unor dispoziții legale ci numai aceea de ordine publică.

Cea de a doua susținere din recursul în anulare de asemenea nu este dezvoltată și nici argumentată reproducându-se numai dispozițiile art. II teza 1 din O.G. nr. 83/2000 și arătându-se în esență că aplicarea în practică a corelării indicelui de referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului.

În consecință nici această a doua critică nu poate reprezenta o încălcare esențială a legii.

Distinct de considerentele mai înainte arătate, urmează a reține că instanțele de fond și recurs au făcut o corectă aplicare a tuturor actelor normative în materie aplicabile în cauză având în vedere corelarea dintre ele.

În acest sens este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998.

Prin Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică a fost stabilit un nou sistem de calculare a salariului de bază ale cărui elemente principale erau: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile celor din autoritățile legislativă și executivă s-a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art.1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din autoritatea judecătorească este egal cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 și în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referință sectorială a devenit 1.140.800 lei cum în mod corect au reținut instanțele de fond și recurs.

De reținut că salarizarea magistraților era reglementată printr-o lege specială, Legea nr. 50/1996, care era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1999 din care s-a preluat doar noțiunea de valoare de referință sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr. 50/1996.

La acea dată Legea nr. 50/1996 era depășită, fiind singura lege care mai utiliza noțiunea de coeficient de ierarhizare și la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.

Ceea ce este de reținut din evoluția legislației în materie de salarizare mai înainte arătată este voința legiuitorului de a restabili egalitatea din punct de vedere al criteriilor de salarizare, între persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități fundamentale ale statului de drept: legiuitoare, judecătorească și executivă.

Principiul stabilit prin O.U.G. nr. 134/1999 este necontestat, iar Legea bugetului de stat nr. 76 publicată în luna mai 2000, a fixat și cuantumul valorii de referință aplicabil astfel încât, de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Lipsa fondurilor alocate de la bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine, cum a și făcut-o, de altfel cel mult amânarea plății drepturilor cuvenite, iar nu negarea existenței acestora.

De altfel în speță este vorba de bugetul pe anul 2000, aprobat prin Legea nr. 76/2000 care prin art. 12 alin. (1), (2) și (3) arată cum trebuie procedat de către ordonatorii principali de credite pentru a se include toate sumele necesare pentru plata personalului pentru numărul maxim de posturi avizate.

În orice caz lipsa resurselor financiare invocate nu poate constitui un impediment în acordarea indemnizațiilor legale cuvenite magistraților, întrucât aceștia nu au nici o culpă pentru lipsa acestor resurse.

Față de toate considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 1185/R din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, și a sentinței civile nr. 1883 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.