Territorial jurisdiction for public procurement service contracts: application of Law 101/2016 over general administrative litigation rules

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.10.2021, sub nr. x/2021, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Braşov, Municipiul Predeal prin Primar şi Ministerul Sănătăţii a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa: să constate refuzul pârâtei Direcţia de Sănătate Publică Braşov de a-şi îndeplini obligaţiile privind obţinerea şi asigurarea plăţii serviciilor de carantină instituţionalizată pe care le-a prestat în baza dispoziţiei acesteia; să oblige aceeaşi pârâtă să solicite Ministerului Sănătăţii decontarea sumei de 183.850 RON reprezentând preţul serviciilor de carantină instituţionalizată pe care le-a prestat la cele două puncte de lucru din oraşul Predeal; să o oblige să-i deconteze suma de 183.850 RON reprezentând cheltuieli aferente carantinei; să oblige pârâtul Municipiul Predeal prin Primar, ca în termen de maxim 3 zile de la data încasării sumei de la pârâta Direcţia de Sănătate Publică Braşov, să-i achite această sumă, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin sentinţa nr. 503 din 26 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Braşov, Municipiul Predeal prin Primar şi Ministerul Sănătăţii, în favoarea Tribunalului Brăila, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În esenţă, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, prin raportare la sediul reclamantei rezultat din extrasul nr. x emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care este situat în municipiul Brăila, aflat în circumscripţia Tribunalului Brăila, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe. În sprijnul acestei soluţii a mai reţinut că, deşi reclamanta are două puncte de lucru în oraşul Predeal, judeţul Braşov, acest aspect nu este de natură să conducă la o altă soluţie având în vedere că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 face vorbire de sediul persoanei juridice şi nu de punctele de lucru ale acesteia.

2.2. Prin sentinţa nr. 304/FCA/2022 din 5 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Braşov, Municipiul Predeal prin Primar şi Ministerul Sănătăţii, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Brăila şi Tribunalul Braşov; a suspendat judecata cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Brăila a reţinut că, raportat la suma pretinsă de reclamantă, care rezultă din trei facturi fiscale emise în baza a două contracte guvernate de dispoziţiile Legii nr. 98/2016, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se impune a se stabili în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, şi nu în temeiul Legii nr. 554/2004.

Astfel, a avut în vedere dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 101/2016 care prevăd o competenţă teritorială alternativă, precum şi dispoziţiile art. 116 din C. proc. civ., conform cărora alegerea de competenţă aparţine reclamantei care, în speţă, a exercitat-o, învestind Tribunalul Braşov cu cererea formulată. Ca urmare, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov.

II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând că este vorba despre un conflict negativ de competenţă tipic.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamanta A. S.R.L. vizează obligarea pârâtei Direcţia de Sănătate Publică Braşov să solicite Ministerului Sănătăţii decontarea sumei de 183.850 RON reprezentând preţul serviciilor de carantină instituţionalizată pe care le-a prestat la cele două puncte de lucru din oraşul Predeal; obligarea acesteia să-i deconteze suma de 183.850 RON reprezentând cheltuieli aferente carantinei; precum şi obligarea pârâtului Municipiul Predeal prin Primar, ca în termen de maxim 3 zile de la data încasării sumei de la pârâta Direcţia de Sănătate Publică Braşov, să-i achite această sumă.

În fapt, între reclamantă şi pârâtul Municipiul Predeal prin Primar s-a încheiat contractul nr. x/24.03.2020, modificat prin actul adiţional nr. x, care a produs efecte până la data de 31.05.2020. Ulterior, între aceleaşi părţi, a fost încheiat contractul nr. x/22.05.2020, care a avut valabilitate până la data de 15.12.2020.

Obiectul acestor contracte este decontarea cheltuielilor pentru carantina persoanelor care intră pe teritoriul României din zonele afectate de Covid-19, în temeiul art. 8 alin. (7) din O.U.G. nr. 11/2020. La alin. (9) al aceleiaşi ordonanţe legiuitorul a stabilit în sarcina Ministerului Sănătăţii, prin structurile proprii sau subordonate, ca până la aprobarea hotărârii Guvernului menţionate la alin. (8), să achiziţioneze prin negociere fără publicare prealabilă, conform art. 68 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 69 alin. (4) şi art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, bunurile şi serviciile prevăzute la alin. (7) din O.U.G. nr. 11/2020.

Sumele de bani pretinse de reclamantă prin acţiunea introductivă reprezintă valoarea facturii fiscale nr. x/2020 emisă pentru luna mai a anului 2020, în aplicarea contractului nr. x/24.03.2020, modificat prin actul adiţional nr. x, în vigoare în acea perioadă, precum şi a facturilor fiscale nr. x/2020 şi nr. y/2020 ce au fost emise în baza contractului nr. x/22.05.2020, fiind solicitate de parte în temeiul cadrului normativ menţionat anterior.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Din examinarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor doveditoare, astfel cum s-a reţinut şi prin considerentele expuse supra, se constată că pretenţiile reclamantei sunt generate de contractele nr. x/24.03.2020, modificat prin actul adiţional nr. x, şi nr. 5734/22.05.2020, încheiate în urma instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, cu pârâtul Municipiul Predeal prin Primar, ce au ca obiect obligaţia acesteia de a presta la cele două locaţii aflate în proprietatea sa, situate în localitatea Predeal, judeţul Braşov, incluse în lista oficială cu centrele de carantină, servicii de cazare, masă şi carantină pentru persoanele asimptomatice, pentru personalul medico-sanitar confirmat cu Covid-19 sau care interacţionează cu pacienţi bolnavi de covid sau persoane confirmate cu forme uşoare ori asimptomatice. A susţinut reclamanta că, pe lângă persoanele menţionate, a găzduit şi persoanele care nu au respectat măsura autoizolării la domiciliu, identificate de organele de poliţie şi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, însă contravaloarea serviciilor prestate în privinţa acestora nu i-a fost decontată, deşi a iniţiat demersuri în acest sens la autorităţile publice competente.

Din contextul factual şi normativ evidenţiat rezultă indubitabil că pretenţiile reclamantei derivă din contracte de achiziţie publică de servicii, contracte a căror natură administrativă este de necontestat în cauză, fiind guvernate de prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, având în vedere că, aşa cum reiese din art. 3 punctul III din contractul iniţial, a fost încheiat prin negociere fără publicare, conform actului normativ amintit. În atare situaţie, competenţa de soluţionare a cauzei se impune a se stabili prin raportare la normele legale speciale aplicabile litigiului, în speţă dispoziţiile Legii nr. 98/2016 şi nu în raport cu Legea nr. 554/2004.

Însă, atât timp cât Legea nr. 98/2016 nu reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti de soluţionare a litigiilor având ca obiect executarea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, această competenţă fiind consacrată legislativ prin Legea nr. 101/2016 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, instanţa competentă urmează a se determina prin aplicarea acestui din urmă act normativ.

Astfel, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, forma în vigoare în perioada de referinţă, "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice." De asemenea, potrivit alin. (11) al aceluiaşi text de lege: "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul", iar la alin. (12) legiuitorul a stipulat că "Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante."

Aşadar, normele legale enunţate supra instituie o competenţă materială şi teritorială alternativă în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia îşi are sediul/domiciliul reclamantul, respectiv în favoarea instanţei de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante.

În egală măsură, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 116 din C. proc. civ., reţinute şi de către cea de-a doua instanţă aflată în conflict, conform cărora: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente."

Cum pretenţiile ce fac obiectul cauzei de faţă sunt solicitate în temeiul unui contract de achiziţie publică încheiat între reclamantă şi pârâtul Municipiul Predeal prin Primar, în calitate de autoritate contractantă, la cele două locaţii aflate în proprietatea reclamantei din municipiul Predeal, judeţul Braşov, contract guvernat de Legea nr. 98/2016 ce nu reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti de soluţionare a litigiilor având ca obiect executarea unor asemenea contracte, competenţa fiind consacrată legislativ prin Legea nr. 101/2016, care prevede o competenţă teritorială alternativă, şi având în vedere că reclamanta A. S.R.L. a introdus acţiunea la Tribunalul Braşov, rezultă că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele Tribunalului Braşov în sensul incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveşte aplicarea normelor de competenţă statuate prin art. 10 alin. (3) din lege, deoarece acestea reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în speţă dreptul special fiind reprezentat de prevederile Legii nr. 101/2016, care se aplică cu prioritate în virtutea principiului de drept conform căruia specialul derogă de la general, astfel încât ori de câte ori există norme derogatorii prevăzute în legi speciale incidente în cauză, acestea din urmă au întâietate.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă.

Faţă de toate considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Predeal prin Primar, Direcţia de Sănătate Publică Braşov şi Ministerul Sănătăţii, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.