Presidential Ordinance for Off-Label Oncology Treatment: Balance Between Immediate Protection of Right to Life and Administrative Compensation Limits

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în temeiul art. 997 din C. proc. civ., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună obligarea pârâţilor să-i asigure, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., a solicitat ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 229 din 21 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii prin întâmpinare. A admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii şi a obligat pârâţii să asigure reclamantei medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) până la soluţionarea dosarului de fond nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Recursurile exercitate în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 229 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recursuri pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând sub acest aspect, în primul rând, că înţelege să critice motivarea instanţei de fond referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte solicitarea intimatei-reclamante, învederând că cererea de ordonanţă preşedinţială a fost admisă cu eludarea cadrului legislativ aplicabil în speţă reprezentat de: Legea nr. 95/2006, H.G. nr. 696/2021, Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021, H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 735/976/2018 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere şi monitorizare a modului de implementare şi derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 584/499/2021, H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, OMS nr. 1295/2015 privind autorizarea de fabricaţie a producătorilor, importatorilor de medicamente de uz uman, inclusiv cele pentru investigaţie clinică şi a unităţilor de control independente şi privind acordarea certificatului de bună practică de fabricaţie.

Astfel, în contextul redării art. 2 alin. (5) şi alin. (6), coroborat cu art. 10 alin. (3), precum şi a art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, respectiv a normelor cuprinse la art. 6 alin. (2) din OMS nr. 861/2014 coroborat cu art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 734/2010 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale-instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, a solicitat să se constate că legitimarea procesuală pasivă în cauză nu-i aparţine prin raportare la obiectul cauzei şi atribuţiile acesteia expres prevăzute de art. 280 din Titlul VIII al Legii nr. 95/2006.

Aceasta întrucât CNAS nu are atribuţii stabilite cu privire la extinderea indicaţiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008; nu intră în raporturi juridice cu persoanele asigurate, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor; nu a stabilit raporturi juridice cu reclamanta, din care să poată izvorî drepturi ori obligaţii reciproce; nu are competenţa de a efectua plata către asiguraţi a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale de care aceştia au beneficiat sau urmează să beneficieze.

De asemenea, nu are competenţa şi nici temeiul legal în baza căruia să poată proceda la decontarea contravalorii medicamentului Bevacizumabum (denumire comercială Avastin), întrucât acesta poate fi prescris pacienţilor cu "Astrocitom", conform prevederilor protocolului terapeutic aprobat prin Ordinul nr. 564/499/2021, şi nici nu încheie cu furnizorul de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate asiguraţilor.

Concluzionând, a arătat că, pentru a avea calitate procesuală pasivă, este necesar şi suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă competenţă, însă, în prezenta cauză, aceasta nu-i aparţine atât timp cât nu are raporturi juridice cu asiguraţii sau cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, iar în sfera sa de competenţă nu intră nicio atribuţie cu privire la extinderea indicaţiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, legiuitorul reglementând în mod expres la art. 2 şi art. 3 din Anexa 1 la OMS nr. 861/2014 că aceste atribuţii aparţin Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

În ceea ce priveşte fondul ordonanţei preşedinţiale, recurenta-pârâtă a apreciat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., întrucât nu există o aparenţă de drept în favoarea intimatei-reclamante.

În acest sens a susţinut că prim ainstanţă a ignorat cadrul normativ invocat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, reiterând susţinerile formulate sub acest aspect în justificarea opiniei că în favoarea reclamantei nu există aparenţa de drept.

A subliniat că medicamentul Avastin (DCI Bevacizumabum) se regăseşte în H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, la poziţia 42 din cadrul Secţiunii C2-DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc, "P3: Programul naţional de oncologie" şi prezintă marcajul (*). În plus, tratamentul cu un atare medicament se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.

Pentru asigurarea şi acordarea către intimata-reclamantă a medicamentului în litigiu ar fi trebuit ca acest medicament să aibă o indicaţie terapeutică autorizată prin decizie emisă de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, la solicitarea scrisă a deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) şi ar fi trebuit să existe indicaţia terapeutică pentru tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu "Astrocitom" să fie inclusă în Protocolul prevăzut de Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021

În contextul evidenţiat şi având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1-3) din H.G. nr. 720/2008 şi cele ale art. 4 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021, a considerat recurenta-pârâtă că instanţa de fond a eludat prevederile legale aplicabile în cauză, întrucât indicaţia pentru care intimata-reclamantă a solicitat tratamentul cu Bevacizumabum (denumire comercială Avastin), pentru indicaţia "astrocitom", nu se regăseşte în Protocolul terapeutic corespunzător administrării şi monitorizării tratamentului cu DCI-ul menţionat, rezultând astfel imposibilitatea legală de acordare a acestuia în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, în regim de compensare 100%. În plus, a susţinut că nici în prospectul medicamentului Avastin nu se regăseşte indicaţia de acordare a acestuia în diagnosticul de "astrocitom".

Prin urmare, deşi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale este autoritatea naţională care, la solicitarea deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, evaluează fiecare medicament pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea acestora în/din Lista de medicamente, iar metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista menţionată, se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea ANMDMR, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în favoarea intimatei-reclamante ar exista aparenţa de drept şi, ca atare, că i se poate acorda medicamentul Avastin pentru afecţiunea "astrocitom", fără a avea în vedere că nu există temei legal în acest sens.

Raportarea la un cadru general de reglementare nu se circumscrie unei corecte soluţionări a cauzei atât timp cât există prevederi cu caracter special care se aplică cu prioritate, în acest sens arătând recurenta că normele de drept intern sunt de strictă interpretare, iar din moment ce un medicament nu se poate acorda potrivit legii, este evident că nicio instanţă nu o poate face în mod legal şi corect.

În concluzie, câtă vreme medicamentul solicitat de intimata-reclamantă nu se regăseşte în actul normativ de bază ce reprezintă fundamentul legal al acordării acestuia, pentru afecţiunea sa, acest lucru nu semnifică un refuz nejustificat al autorităţilor pârâte în sensul neacordării, nici măcar la nivel de aparenţă, ci, are la bază indicaţiile terapeutice, reieşind în mod clar că nu există o aparenţă a dreptului reclamantei la asigurarea tratamentului în discuţie. În plus, extinderea indicaţiei terapeutice menţionate nu a fost solicitată de către deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în litigiu, conform dispoziţiilor legale.

Prin urmare, puterea judecătorească nu se poate substitui autorităţii legislative sau deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în litigiu şi nu poate obliga Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la acordarea medicamentului Avastin în condiţiile dovedite şi argumentate în care aceasta s-ar realiza în afara cadrului legal, cu încălcarea protocolului terapeutic privind prescrierea acestui medicament şi cu încălcarea şi nerespectarea protocolului RCP (rezumatul caracteristicilor produsului) emis de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă B..

Cu privire la neprejudecarea fondului, a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere că această cerinţă nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că art. 997 şi următoarele din C. proc. civ. recunosc judecătorului dreptul de a realiza un examen sumar al cauzei pentru a stabili de partea cui este aparenţa dreptului, însă nu se va putea pronunţa asupra valabilităţii actelor depuse la dosarul cauzei.

Prima instanţă nu a avut în vedere că nu poate fi acceptată solicitarea reclamantei de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, ca şi măsură premergătoare operaţiunii de decontare, întrucât analiza necesară în vederea soluţionării cauzei presupune un probatoriu complex ce nu se poate administra decât în cadrul acţiunii de fond. Or, prin admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială de către instanţa de fond, s-a ajuns în situaţia recunoaşterii dreptului reclamantului la un medicament care nu are autorizată indicaţia terapeutică la nivel european şi naţional, respectiv indicaţia terapeutică de "Astrocitom", indicaţie ce nu este prevăzută în Protocolul obligatoriu de administrare a medicamentului Avastin, cuprins în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021.

Aşadar, nu este îndeplinită în cauză cerinţa aparenţei dreptului în favoarea intimatei-reclamante, aspect rezultat din faptul că nu sunt îndeplinite criteriile de includere în tratament prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, şi nici cerinţa neprejudecării fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului solicitat de reclamantă în mod provizoriu, ca şi măsură premergătoare operaţiunii de decontare, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluţie.

3.2. Recursul pârâtului Ministerul Sănătăţii a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că motivarea sentinţei este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în cauză, fără a aplica aceste prevederi, în mod concret, la situaţia de fapt, existând astfel o contradicţie între textele de lege indicate şi soluţia dată.

Astfel, a criticat soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe care a apreciat-o eronată în condiţiile în care, faţă de obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială care constă în obligarea pârâţilor la asigurarea către reclamantă a medicamentului Avastin, pe bază de presripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), până la soluţionarea fondului cauzei, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, deşi doar din perspectiva obiectului cererii putea fi analizată calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii.

Aşadar, ţinând cont de faptul că obiectul prezentului dosar îl constituie acordarea (decontarea) fără contribuţie personală a medicamentului Avastin pentru indicaţia "Astrocitom", Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează şi se finanţează programul naţional de oncologie, ca program naţional curativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 şi H.G. nr. 144/2010 acesta neavând atribuţii privind acordarea de medicamente, către pacienţi, în regim de compensare 100%.

Cât priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că soluţia instanţei de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, prima instanţă analizând în mod eronat calitatea procesuală a Ministerului Sănătăţii raportat la obiectul cererii din dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Ploieşti, prin care reclamanta a solicitat includerea în Listă a medicamentului Bevacizumab (Avastin), astfel că întreaga motivare a acesteia cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii prejudecă fondul, nefăcându-se nicio referire la calitatea Ministerului Sănătăţii de a deconta medicamentul solicitat.

A învederat că Ministerul Sănătăţii, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, actualizează Lista în urma emiterii deciziei de includere în Listă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, astfel încât Ministerul Sănătăţii nu poate decide cu privire la includerea/neincluderea unui medicament în Listă. Or, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive reţinând că au atribuţii cu privire la includerea în listă a medicamentului. Însă, obiectul prezentului dosar îl constituie acordarea medicamentului Avastin în regim de compensare 100% şi nu includerea în listă, aşa cum motivează instanţa.

În concluzie, în acţiunea având ca obiect ordonanţă preşedinţială pârâţii nu au temei legal să finanţeze programele naţionale curative din care face parte şi programul naţional de boli oncologice, afecţiunea astrocitom de care suferă reclamanta fiind o boală oncologică. Ministerul Sănătăţii, alături de ANMDMR şi Guvernul României sunt părţi în procesul de evaluare şi includere în Listă a unui medicament şi au calitate procesuală pasivă numai în acţiunea de fond având ca obiect includerea în Listă a medicamentului, şi nu în procesul de decontare a medicamentelor, care aparţine Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Instanţa de fond face confuzie între obligaţia de a acorda medicamente în regim de compensare 100% şi obligaţia de includere în Listă, care sunt atribuţii diferite şi au titulari diferiţi, ceea ce înseamnă că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%. Mai mult decât atât, motivarea instanţei din considerente cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor se referă la atribuţiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, astfel încât prima instanţă nu a avut argumente cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii în raport cu obiectul ordonanţei preşedinţiale.

Astfel, relativ la capacitatea procesuală pasivă a pârâţilor, aceasta nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acţiunii privit în corelaţie cu capacitatea administrativă a acestora, respectiv atribuţiile legale în materie ale fiecărui pârât. Totodată, deşi este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede dreptul asiguraţilor de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuţie personală, acest drept nu este absolut, fiind condiţionat de existenţa unei prescripţii medicale pentru medicamentul necesar, iar acest medicament trebuie să fie cuprins în lista de medicamente prevăzută la art. 242 din aceeaşi lege.

Referitor la aparenţa de drept în favoarea reclamantei a susţinut că în mod eronat instanţa de fond nu a motivat aparenţa dreptului reclamantei de a beneficia de medicamentul Bevacizumab (Avastin) în regim de compensare 100%, rezumându-se să menţioneze că este îndeplinită condiţia aparenţei dreptului în favoarea reclamantei având în vedere natura dreptului protejat, legislaţia incidentă şi jurisprudenţa naţională şi europeană în materie. Aşadar, raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, reclamanta nu are în favoarea sa o aparenţă a dreptului, deoarece prin "pipăirea fondului" se constată că, la nivel de aparenţă, aceasta în calitate de asigurat nu are dreptul în temeiul legii de a beneficia de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în acţiune, conform art. 231 şi art. 232 din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, chiar dacă reclamanta nu a solicitat, în condiţiile art. 997 din C. proc. civ., ca instanţa de contencios administrativ să exercite la nivel de aparenţă şi de urgenţă un control de legalitate cu privire la refuzul recurenţilor de a include pe Lista medicamentelor compensate integral a medicamentului în discuţie, solicitarea acesteia reprezintă o prejudecare a fondului şi o soluţionare a dosarului de fond, în care s-a solicitat obligarea pârâţilor de a include pe Lista medicamentelor compensate a medicamentului Avastin, în regim de compensare 100%.

A mai invocat recurentul art. 242 din Legea nr. 95/2006 conform căruia lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, precum şi cadrul normativ reprezentat de O.U.G. nr. 23/2014 pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, şi OMS nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, în susţinerea opiniei că potrivit prospectului deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului Avastin, diagnosticul "Astrocitom" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Cu privire la neprejudecarea fondului a arătat că, admiţând cererea de ordonanţă preşedinţială şi acordând reclamantei medicamentul Avastin în regim de compensare de 100 %, instanţa de fond i-a recunoscut acesteia dreptul de a beneficia gratuit de medicamente, cu ignorarea cadrului legal referitor la asigurările de sănătate, încălcând astfel art. 6 şi art. 7 din C. proc. civ. referitoare la un proces echitabil, ţinând cont că la pronunţarea soluţiei a făcut abstracţie de apărările părţilor şi de legislaţia în vigoare aplicabilă în speţă.

Astfel, având în vedere că medicamentul Bevacizumabum nu se găseşte în Lista de medicamente ce pot fi decontate în sistemul de asigurări de sănătate din România şi nu are protocol terapeutic aprobat, utilizarea medicamentului în afecţiunea de care suferă reclamanta făcându-se off-label, adică este utilizat fără respectarea indicaţiilor, în această situaţie medicii şi pacienţii, precum şi instanţa de judecată, îşi asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicaţiilor terapeutice aprobate la nivel naţional de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, iar la nivel european de Agenţia Europeană a Medicamentului, în acest ultim caz utilizarea unui medicament off-label fiind reglementată la art. 73 ultimul alineat din Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.

Or, prin obligarea autorităţii administrative de către instanţa de contencios administrativ, la finanţarea, în regim de compensare 100%, a unui medicament care a obţinut aviz negativ de la Agenţia Europeană a Medicamentului ECA/577647/2014 pentru extinderea indicaţiilor terapeutice, încalcă normele de drept, iar finanţarea acestora duce la depăşirea resurselor bugetare aprobate prin legea bugetului de stat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţale publice, coroborate cu prevederile art. 52 şi următoarele din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii referitoare la finanţarea programelor naţionale de sănătate curative, fiind depăşite astfel atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Aşadar, nu se poate recunoaşte pacienţilor un drept de a solicita autorităţilor publice de resort includerea unuia sau a mai multor medicamente indicate în lista celor compensate şi nici emiterea unei decizii de includere sau neincludere în listă, acest din urmă drept fiind recunoscut de Directivă, astfel cum a fost transpus în legislaţia naţională, în mod expres, doar deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentului, doar acesta având dreptul de a sesiza autoritatea cu o astfel de cerere, pacienţii neintrând în sfera de aplicare a Directivei nr. 89/105/CEE.

În final a formulat critici referitoare la greşita reţine a incidenţei Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2019, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer, căruia Statul român nu i-a decontat integral medicamentul Avastin, deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate, susţinând sub acest aspect că această hotărâre nu este direct aplicabilă în cauză, deoarece există o diferenţă fundamentală între cele două acţiuni.

În contextul invocării unei practici judiciare relevante în materie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de ordonanţă preşedinţială.

3.3. Recursul pârâtului Guvernul României a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând acesta că, în mod eronat, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei faţă de Guvernul României, obligându-l să-i asigure medicamentul Bevacizumab (Avastin), eliberat pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Ploieşti.

În dezvoltare a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii administrative a Guvernului României referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Aceasta deoarece, în contextul legislativ incident în domeniu, care reglementează procedura elaborării, avizării şi prezentării proiectelor de acte normative, pe care l-a expus în paginile 2-3 ale cererii de recurs, rezultă că actele respective se iniţiază de autorităţile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării sau aprobării de către Guvernul României.

Prin urmare, este evident că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă fiind condiţionată de existenţa identităţii dintre pârât şi cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

Concluzionând, a susţinut că este lipsit de calitate procesuală pasivă, întrucât nu are atribuţii şi competenţe în sensul solicitat de intimata-reclamantă, iar o eventuală soluţie de admitere a acţiunii sub acest aspect este imposibil de valorificat atât timp cât, fiind o autoritate lipsită de calitate procesuală pasivă, nu poate asigura plata medicamentelor către reclamantă.

3.4. Recursul pârâtei Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate a susţinut, după o expunere a situaţiei de fapt şi a cadrului normativ incident, că a procedat la evaluarea unor medicamente pentru indicaţii off-label ale medicamentului Avastin (DCI Bevacizumabum), care nu se regăsesc în Rezumatul caracteristicilor produsului, ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive, iar din rapoartele de evaluare şi deciziile emise în baza acestora, a rezultat că nu pot fi îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordinul M.S. nr. 861/2014 pentru a se obţine o decizie de includere condiţionată în cazul indicaţiilor terapeutice off-label.

3.4.1. În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, ANMDMR are calitate procesuală pasivă.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâţilor, inclusiv obligarea sa, să îi asigure, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) medicamentul Avastin, pentru indicaţia terapeutică astrocitom, şi nu includerea acestui medicament în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate. Or, instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, din care rezultă în mod evident că între atribuţiile ANMDMR nu se regăseşte şi aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuţie revenind altor autorităţi ale statului, în speţă Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Prin urmare, a încălcat art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi i) şi art. 13 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ipotezele reglementate de lege referindu-se la fapte personale ale autorităţii/instituţiei publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competenţă, iar nu ca aceasta să garanteze înfăptuirea unui lucru de către o altă autoritate/instituţie publică, respectiv de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate care, potrivit art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, asigură finanţarea programelor naţionale curative.

De altfel, în raport cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi art. 4 alin. (5) pct. 6 din aceeaşi lege, precum şi prin raportare la dreptul dedus judecăţii de către intimata-reclamantă, pârâtei ANMDMR îi sunt instituite în mod limitativ obligaţii doar în ceea ce priveşte implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru medicamente privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce înglobează atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, cât şi metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale şi propunerea către Ministerul Sănătăţii a Listei, care se aprobă prin hotărâre de Guvern şi nu prin compensarea medicamentelor. Totodată, având în vedere dispoziţiile pct. II.3 din Metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, instanţa judecătorească poate dispune printr-o hotărâre soluţionarea unei cereri formulate de un petent, exclusiv pentru a include un medicament în Listă şi nu pentru asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat.

În consecinţă, instanţa de contencios administrativ trebuia să analizeze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive din perspectiva modului de îndeplinire de către autorităţile convocate, a atribuţiilor şi competenţelor legale prevăzute de cadrul legal relevant, în speţă raţionamentul pentru fundamentarea excepţiei impunându-se să pornească de la petitul cererii introductive. Aceasta întrucât atribuţiile şi competenţele ANMDMR în domeniu se referă, în exclusivitate, la obligaţia de a evalua medicamentul propus analizei de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, din punctul de vedere al tehnologiilor medicale, în contextul OMS nr. 861/2014, aspect de natură a demonstra că în prezenta cauză calitatea sa procesuală pasivă nu este îndeplinită, atât timp cât nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, excedând cadrului său de organizare şi funcţionare.

3.4.2. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susţinut, în contextul evidenţierii cadrului legislativ din care rezultă că nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează şi se finanţează programul naţional de oncologie, ca program naţional curativ şi nici de acordare către pacienţi de medicamente în regim de compensare 100%, că prima instanţă nu a avut în vedere art. 6 alin. (2) şi alin. (3) din OMS nr. 861/2014, în raport de obiectul concret al cererii de ordonanţă preşedinţială formulate de intimata-reclamantă.

Prin urmare, este evident că nu are şi nu poate avea atribuţii în asigurarea tratamentului unui asigurat, ci, dimpotrivă, are atribuţii în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în Lista medicamentelor compensate, la solicitarea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă a unui medicament, respectiv o persoană juridică, aceasta având contact direct cu asiguraţii şi tratamentele acordate în funcţie de maladia de care suferă, pentru indicaţiile terapeutice din Rezumatul caracteristicilor produsului.

3.4.3. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că este îndeplinită condiţia de admisibilitate a ordonanţei preşedianţiale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la aparenţa de drept, în analiza existenţei sau inexistenţei acesteia instanţa fiind obligată să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare şi dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Or, raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, intimata-reclamantă nu are în favoarea sa o aparenţă a dreptului, nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporţie de 100% pentru achiziţionarea medicamentului solicitat conform art. 231 şi art. 232 din Legea nr. 95/2006, în calitate de asigurat, deoarece medicamentul nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicaţia terapeutică astrocitom, de care poate beneficia aceasta în calitate de asigurat, neîndeplinind una dintre condiţiile legale, respectiv nu există această indicaţie terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului, utilizarea acestuia fiind, prin urmare, off-label.

Cu privire la neprejudicierea fondului, a considerat că prin admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, instanţa de fond a recunoscut intimatei-reclamante dreptul la un medicament care nu are indicaţia terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului (care reprezintă o anexă la autorizaţia de punere pe piaţă) la nivel naţional şi european. În plus, a arătat că soluţia pronunţată nu corespunde realităţii de drept a speţei, mai exact prevederilor OMS nr. 861/2014 care reglementează etapele procesului de evaluare de către ANMDMR a tehnologiilor medicale în vederea luării deciziei şi propunerii Ministerului Sănătăţii de includere a unui medicament în Lista de medicamente compensate.

De asemenea, a arătat că legislaţia naţională nu permite în prezent rambursarea medicamentelor ale căror indicaţii terapeutice nu au fost aprobate naţional sau de către Agenţia Europeană a Medicamentului, în speţă medicamentul solicitat nefiind inclus în Lista medicamentelor compensate pentru indicaţia terapeutică astrocitom, astfel că nici instanţa de judecată nu îşi poate asuma un asemenea risc, respectiv să dispună obligarea autorităţii pârâte să deconteze medicamentul Avastin pentru alte indicaţii terapeutice decât cele autorizate de lege, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

Or, pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicaţie în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă sau reprezentantul legal al acestuia, în conformitate cu dispoziţiile OMS nr. 861/2014.

Prin urmare, în prezenta cauză nu se poate reţine o pasivitate a ANMDMR, întrucât deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă nu a depus o cerere de evaluare în condiţiile Ordinului nr. 861/2014, iar produsul nu îndeplineşte două dintre criteriile de evaluare, respectiv lipsa autorizaţiei de punere pe piaţă pentru indicaţia astrocitom, care are drept consecinţă lipsa preţului aprobat de Ministerul Sănătăţii, şi lipsa rapoartelor de evaluare a tehnologiilor medicale realizate de agenţiile autorizate din Franţa, Marea Britanie şi Germania.

3.4.4. O altă critică ce a fost adusă de recurenta-pârâtă ANMDMR sentinţei de fond constă în faptul că, prin admiterea cererii intimatei-reclamante astfel cum a fost formulată, prima instanţă a depăşit în mod evident competenţa conferită puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., devreme ce includerea medicamentelor în Lista medicamentelor compensate presupune în mod obligatoriu îndeplinirea procedurii admninistrative instituite prin OMS nr. 861/2014, în aplicarea art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

În continuare a susţinut nelegalitatea hotărârii de fond şi din perspectiva cadrului legislativ european şi a jurisprudenţei instanţelor europene în această materie, precum şi a jurisprudenţei naţionale şi a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză.

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a formulat întâmpinare la recursurile promovate de Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Guvernul României, prin intermediul căreia a arătat, în primul rând, că îşi menţine apărările formulate prin cererea de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa, în principal, a admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar, în subsidiar, a respingerii pe fond a cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.

Totodată, cât priveşte condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., a arătat că acestea nu sunt îndeplinite, întrucât intimata-reclamantă nu are în favoarea sa o aparenţă a dreptului, aceasta neavând cum să beneficieze de compensare 100% a medicamentului solicitat în petitul cererii de chemare în judecată, atât timp cât cadrul normativ prezentat în cererea de recurs nu permite o asemenea soluţie.

Intimata-reclamantă A. a depus la dosar, prin avocat ales, note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţi, ca nefondate, conform argumentelor prezentate pe larg, şi a jurisprudenţei relevante în materie, astfel cum a fost invocată şi precizată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.

Analizând sentinţa de fond atacată în raport de motivele invocate de recurenţii-pârâţi prin cererile de recurs şi de apărările invocate de intimata-reclamantă prin notele scrise formulate în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursurile pârâţilor sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, urmând a le analiza împreună şi a răspunde criticilor identice prin argumente comune, în funcţie de finalitatea lor concretă.

În fapt, intimata-reclamantă A. a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 997 C. proc. civ., în contextul diagnosticării sale din anul 2020 cu "astrocitom", a supunerii unei operaţii de îndepărtare a tumorii şi a urmării unui tratament cu mai multe medicamente, printre care şi Bevacizumab (denumire comercială Avastin), obligarea pârâţilor Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Guvernul României şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, să-i asigure, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Bevacizumab (Avastin), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., a solicitat ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.

Prima instanţă, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege în cazul ordonanţei preşedinţiale şi, în consecinţă, că este neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, a găsit întemeiate susţinerile reclamantei, admiţându-i acţiunea şi obligând pârâţii să-i asigure medicamentul solicitat, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), până la soluţionarea dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

5.1. Sentinţa de fond a fost criticată de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în primul rând, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., incident atunci când instanţa, prin pronunţarea unei hotărâri, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Sub acest aspect au arătat, în esenţă, că încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti s-a produs ca urmare a admiterii cererii intimatei-reclamante astfel cum a fost formulată, întrucât includerea medicamentelor în Lista medicamentelor compensate presupune, în mod obligatoriu, îndeplinirea procedurii administrative instituite prin OMS nr. 861/2014, prin care se face aplicabilitatea art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Astfel, etapa de evaluare administrativ ştiinţifică a documentaţiei medicamentului pentru care se solicită includerea în Lista medicamentelor compensate se realizează în condiţiile prevăzute de art. 6 din ordinul menţionat, este obligatorie, are caracter imperativ şi, ca atare, nu se poate deroga de la aceasta. În lipsa acestei evaluări pe baza căreia să obţină punctajul corespunzător pentru includerea condiţionată sau necondiţionată, niciun medicament nu se poate califica pentru o eventuală includere în Listă.

Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera autorităţii legislative sau executive, situaţie care nu se regăseşte însă în prezenta cauză.

Recurenţii au invocat, subsumat acestui caz de casare, argumente referitoare la încălcarea cadrului legislativ ce reglementează procedura de finanţare şi decontare, în regim de compensare 100% a unui medicament, în speţă a medicamentului Bevacizumab (Avastin), din perspectiva obligării lor directe ca urmare a cererii formulate de pacient, critici care nu se circumscriu însă motivului de casare invocat, urmând a fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept incidente.

Aceasta întrucât depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti vizează nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor. Or, în cazul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor sau interesului general, ci, sunt vizate vicii ale hotărârii atacate în privinţa normelor de drept material.

Pe de altă parte, este de observat că recurenţii menţionaţi au făcut şi susţineri din perspectiva solicitării părţii de includere în Lista medicamentelor compensate a medicamentului Bevacizumab (Avastin), însă aceste argumente excedează cadrului procesual de faţă, întrucât prin cererea de ordonanţă preşedinţială reclamanta a solicitat doar obligarea pârâţilor să-i asigure, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului în discuţie, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi nu includerea acestui medicament în Lista medicamentelor compensate, pentru indicaţia "astrocitom".

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sentinţa de fond atacată fiind la adăpost de orice critică formulată din această perspectivă.

5.2. Criticile de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează, în opinia părţii, încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii.

Motivul de recurs invocat include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum si nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată, încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii si asupra fondului, încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Criticile recurentei circumscrise acestui motiv de casare vizează soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, considerând că, în contextul normativ şi factual evidenţiate, instanţa a apreciat în mod greşit că are calitate procesuală pasivă în speţa dedusă judecăţii.

În esenţă, a susţinut că instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei, precum şi pentru modificarea unor acte normative, din care rezultă în mod evident că între atribuţiile sale nu se regăseşte şi aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuţie revenind altor autorităţi ale statului, în speţă Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Totodată, a arătat că potrivit art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asigură finanţarea programelor naţionale curative, iar potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale se realizează potrivit actului normativ şi în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

În plus, a apreciat că instanţa de fond trebuia să pornească cu raţionamentul pentru fundamentarea soluţiei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, de la obiectul petitului cererii introductive, analizând speţa din perspectiva modului de îndeplinire a atribuţiilor şi competenţelor legale prevăzute de cadrul legal relevant, de către autorităţile pârâte chemate în judecată.

Or, aşa cum au fost dezvoltate de parte susţinerile din cererea de recurs formulată, acestea nu reprezintă critici ce pot fi subsumate cazului de casare indicat, ci, se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiaşi articol 488 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare care sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în speţă, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte în sensul că prima instanţă ar fi încălcat normele de procedură prin faptul că a apreciat că are calitate procesuală pasivă în cauză şi, implicit, că excepţia invocată este neîntemeiată, hotărârea de fond fiind pronunţată cu respectarea regulilor de procedură şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză. De altfel, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate sau nefondate apărările sau criticile formulate de parte asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

5.3. Sentinţa de fond a fost criticată de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, pârâtul Ministerul Sănătăţii a circumscris acestui caz de casare susţinerea potrivit căreia motivarea sentinţei este insuficientă, fiind întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în cauză, fără a aplica aceste prevederi la situaţia de fapt concretă, apreciind astfel că există o contradicţie între textele de lege indicate şi soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Pe de altă parte, şi pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a clamat o presupusă contradictorialitate a motivării sentinţei, considerând că există o contradicţie între textele de lege indicate şi soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocând cadrul legal aplicabil în materie din care rezultă că nu are atribuţii în asigurarea tratamentului unui asigurat.

Examinarea considerentelor primei instanţe invalidează însă aceste susţineri.

Dimpotrivă, Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Contrar afirmaţiilor recurenţilor-pârâţi, argumentarea hotărârii este logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că alegaţiile acestora nu sunt în acord cu raţionamentul expus de judecătorul fondului nu poate echivala cu o motivare contradictorie sau insuficientă, fiind posibil controlul hotărârii în căile de atac datorită judecăţilor de valoare, formulărilor concrete, specifice, în acord cu exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.. Prin urmare, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, sunt invocate pretinse contradicţii, însă nu la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci, între motivarea sentinţei şi textele de lege incidente cauzei, constatându-se aceeaşi situaţie ca şi în cazul invocării motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv este criticat raţionamentul instanţei ce a stat la baza soluţiei de respingere asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în contextul normativ şi factual evidenţiate.

Or, acestea nu reprezintă critici subsumate cazului de casare indicat, ci, aşa cum s-a arătat şi în precedent, se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiaşi articol 488 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în speţă, urmând a fi analizate din această perspectivă, împreună cu celelalte recursuri ce conţin critici similare sub acest aspect.

5.4. Analizând sentinţa de fond şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că susţinerile tuturor recurenţilor-pârâţi sunt nefondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, sub aspectele lipsei calităţii procesuale pasive şi neîndeplinirii condiţiilor de admitere a ordonanţei preşedinţiale, au formulat susţineri similare recurenţii-pârâţi din prezenta cauză: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Guvernul României şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, criticând modalitatea în care prima instanţă a interpretat şi a aplicat cadrul normativ incident în cauză, prin raportare la situaţia de fapt existentă.

Înalta Curte nu poate valida însă raţionamentul recurenţilor, deoarece acesta reflectă o greşită interpretare a cadrului normativ, astfel cum a fost reliefat în cererile de recurs formulate.

Aşadar, având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâţi sub cele două aspecte menţionate, instanţa de control judiciar va proceda la o analiză grupată a recursurilor acestora, sistematizată în raport de problema de drept invocată, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.4.1. Instanţa de control judiciar constată că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâţii Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, raportat la atribuţiile ce le revin în procedura de includere a unor medicamente în Lista medicamentelor compensate, precum şi în administrarea şi gestionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Susţinerile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive nu sunt fondate, acesta întemeindu-şi criticile pe împrejurarea că nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează şi se finanţează programul naţional de oncologie, ca program naţional curativ, şi că această competenţă revine pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel încât ministerul nu poate îndeplini o obligaţie ce cade în sfera de competenţă a altei autorităţi, instituţii sau persoane juridice de drept privat.

Contrar alegaţiilor părţii, Înalta Curte reţine că Ministerul Sănătăţii elaborează programele naţionale de sănătate în colaborare cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care, la rândul său, are atribuţii în gestionarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare, a tehnologiilor şi a dispozitivelor medicale.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, aşadar, şi în privinţa Guvernului României calitatea procesuală pasivă fiind justificată. Chiar dacă din procedura elaborării, avizării şi prezentării proiectelor de acte normative rezultă că actele respective se iniţiază de autorităţile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, acestea urmează a fi supuse adoptării sau aprobării de către Guvernul României, în subordinea căruia se află Ministerul Sănătăţii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul asistenţei de sănătate publică.

Totodată, dispoziţiile art. 251 din Legea nr. 95/2006 prevăd că Ministerul Sănătăţii are atribuţii în procedura elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În dezvoltarea acestor competenţe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea Ministerului Sănătăţii stabilesc atribuţiile principale şi obiectivele urmărite în activitatea autorităţii ministeriale.

Printre atribuţiile stabilite de legiuitor în sarcina Ministerului Sănătăţii se regăsesc următoarele: elaborează, implementează şi coordonează programe naţionale de sănătate, acţiuni prioritare desfăşurate în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică şi, totodată, elaborează politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în acord cu Programul de guvernare; coordonează şi controlează implementarea politicilor, strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei, la nivel naţional, regional şi local; evaluează şi monitorizează starea de sănătate a populaţiei, ia măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia şi informează Guvernul referitor la indicatorii de sănătate, tendinţele de evoluţie şi despre măsurile de îmbunătăţire a acestora.

Totodată, art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispune că:

"(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz."

Faţă de aceste atribuţii şi având în vedere obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, prin care intimata-reclamantă solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâţilor la protejarea dreptului său la viaţă, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populaţiei, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistenţă medicală şi tratament, adaptate nevoilor pacienţilor.

De altfel, afirmaţiile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii referitoare la atribuţia gestionării FNUASS, nu prezintă relevanţă în stabilirea calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care această parte nu este chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuţii în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecţiunii de care suferă reclamanta, ci, în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la sănătatea publică.

De asemenea, ca urmare a parcurgerii etapelor procesului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru fiecare medicament în parte privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 861/2014, decizii ce au la bază un raport de evaluare întocmit de Departamentul Evaluarea Tehnologiilor Medicale din cadrul ANMDMR.

Pentru includerea în Listă, solicitantul trebuie să depună o cerere la sediul ANMDMR, în atenţia structurii de specialitate sus-menţionate, care este însoţită de documentaţia prevăzută în Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 861/2014, inclusiv preţul aprobat de Ministerul Sănătăţii şi exprimarea intenţiei deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă de a se angaja într-un mecanism cost-volum sau cost-volum-rezultat în cazul în care punctajul calculat individual este corespunzător pentru includerea condiţionată în Listă.

Şi în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, aceasta este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 281 lit. h) din Legea nr. 95/2006 fiind în măsură chiar să ducă la îndeplinire pretenţia reclamantei de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea sa procesuală pasivă.

În concluzie, toate autorităţile pârâte din prezenta cauză au atribuţii în ceea ce priveşte includerea medicamentului solicitat de intimata-reclamantă în respectiva Listă, fapt ce ar permite asigurarea medicamentului în discuţie, în regim de compensare, astfel cum a solicitat partea.

5.4.2. Înalta Curte constată că sunt nefondate şi celelalte critici din recursurile supuse analizei, ce vizează condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanţă făcând şi sub acest aspect o corectă interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 997 şi următoarele din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, şi Legii nr. 95/2006.

În esenţă, pârâţii au criticat sentinţa recurată, susţinând că nu sunt îndeplinite două dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparenţa de drept şi neprejudecarea fondului.

Referitor la cerinţa aparenţei de drept, s-a invocat inexistenţa unui cadru legal corespunzător pretenţiilor intimatei-reclamante, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Bevacizumab (Avastin), pentru afecţiunea de care suferă. Din această perspectivă este de menţionat că medicamentul solicitat este inclus în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă nu pentru indicaţia terapeutică de care suferă reclamanta, şi anume "astrocitom", astfel încât aceasta nu poate beneficia de compensarea integrală a tratamentului cu medicamentul respectiv.

În acord cu raţionamentul instanţei de fond, pe care îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de acţiunea de fond, procedura ordonanţei preşedinţiale nu presupune dovedirea, de către reclamantă, a temeiniciei pretenţiei formulate. Aparenţa de drept este în favoarea acesteia dacă poziţia sa în cadrul raportului juridic generator al pretenţiilor formulate, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei analize sumare a situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept incidente situaţiei deduse judecăţii.

În speţă, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparenţa de drept, dovedind că starea sa medicală impune, conform indicaţiilor medicului oncolog, tratamentul cu acest medicament, însă costul lui este unul prohibitiv.

Este adevărat că reglementarea condiţiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformitatea legislaţiei interne cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de reclamantă, urmează a fi examinate în cadrul acţiunii de fond, unde vor fi avute în vedere şi apărările formulate de pârâţi în ceea ce priveşte inexistenţa unui cadru legal corespunzător, care să permită decontarea integrală a acestui tratament.

Însă, pentru admiterea ordonanţei preşedinţiale ce face obiectul cauzei de faţă, este suficient a se constata, în urma unei analize sumare, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâţilor.

Aşa cum s-a arătat şi în precedent, indicaţiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condiţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentaţii la Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituţii. Or, fiind o procedură laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp, pentru intimata-reclamantă orice întârziere poate avea consecinţe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viaţă al acesteia. Aşadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispoziţiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viaţă şi, implicit, dreptul la ocrotirea sănătăţii, drepturi garantate de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituţia României şi de art. 2 pct. 32 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituţia României stabileşte că:, "(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate", iar art. 34 dispune că:

"(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevede că:

"Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege."

Aşadar, în sarcina statului revine obligaţia de asigurare a unei asistenţe medicale adecvate pacienţilor, obligaţie la care face referire şi jurisprudenţa CEDO în materie.

Ca atare, Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurenţilor, că sunt relevante considerentele reţinute de prima instanţă din cuprinsul Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate. Prin hotărârea pronunţată instanţa europeană a statuat, printre altele, că în vederea garantării dreptului la viaţă a cetăţenilor săi, statul are obligaţia de a ieşi din pasivitate şi a efectua toate demersurile necesare, inclusiv asigurarea medicamentelor şi decontarea acestora de către sistemul public de asigurări sociale, fără a putea invoca lipsa de fonduri.

De asemenea, se impune a se aminti Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, care prevede în art. 12 că:

"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică şi mentală pe care o poate atinge", precum şi Rezoluţia Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, care a sesizat "diferenţele surprinzătoare şi inacceptabile la nivelul calităţii serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie şi al accesului la medicamente împotriva cancerului" şi a îndemnat, în art. 30 al acestei Rezoluţii, Comisia şi statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toţi pacienţii care au nevoie de ele.

De altfel, şi actele din legislaţia naţională de reglementare a atribuţiilor autorităţilor pârâte cu competenţe în domeniul sănătăţii populaţiei, prevăd în sarcina acestora obligaţia luării unor măsuri menite să preîntâmpine tocmai o eventuală stare de pasivitate în elaborarea şi implementarea strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei.

În acest context, instanţa de control judiciar apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunţare definitivă asupra fondului pretenţiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist, s-ar leza dreptul intimatei-reclamante la sănătate şi, implicit, la viaţă, acesta fiind, de altfel, şi dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect a admis judecătorul fondului cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de intimata-reclamantă, atât timp cât medicamentul solicitat este prevăzut în Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, însă nu şi pentru indicaţia de care suferă reclamanta, acest tratament fiindu-i prescris de medicul specialist oncolog, aşa încât eficienţa unui atare tratament nu poate fi reconsiderată de instanţa de judecată.

Se impune această concluzie, deoarece neacordarea provizorie a medicamentului solicitat, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate al reclamantei, astfel cum acesta derivă din dreptul la viaţă, fiind în discuţie şi îndeplinirea obligaţiei de asigurare a unei asistenţe medicale adecvate pacienţilor, ce incumbă Statului Român prin autorităţile cu competenţe în materie, obligaţie la care face referire şi jurisprudenţa CEDO.

Recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au formulat critici şi din perspectiva neîndeplinirii celei de-a doua condiţii de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, referitoare la neprejudecarea fondului, apreciind că nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuţie, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ existent nu permite o atare soluţie.

Înalta Curte constată că aceste susţineri, în realitate, se referă tot la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, recurenţii reluând, în esenţă, aspectele referitoare la lipsa cadrului legislativ care să-i permită intimatei-reclamante asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate şi în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiţii şi care au fost analizate conform argumentelor expuse în paragrafele anterioare din prezenta decizie.

Recurenta-pârâtă CNAS a mai susţinut şi faptul că analiza necesară în vederea soluţionării prezentei cauze presupune un probatoriu complex, care nu se poate administra decât în cadrul acţiunii de fond. Cu privire la această susţinere, Înalta Curte reţine că, în speţă, instanţa de contencios administrativ nu este învestită cu cercetarea fondului dreptului în litigiu (dreptul intimatei-reclamante la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Or, măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiţia neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiţia referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reţine că sunt nefondate toate criticile recurenţilor-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale referitoare la neîntrunirea celor două condiţii de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 997 din C. proc. civ. prin raportare la situaţia dedusă judecăţii.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate de recurenţii-pârâţi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. nefiind susceptibile să conducă la reformarea sentinţei de fond, întrucât nu a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege, a fost pronunţată cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în cauză, precum şi cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile recurenţilor-pârâţi şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Guvernul României şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale împotriva sentinţei nr. 229 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.