Retrocession of expropriated land: presumption of ownership extent under O.U.G. 94/2000 and exclusion of demolished buildings from administrative compensation

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fisca sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 7444/24.10.2017 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate, şi în principal, obligarea intimatei Comisia specială de retrocedare să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente; în subsidiar, a solicitat să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Mun. Craiova. Str. x (fosta str. x), Jud. Dolj, fostă proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie; a mai solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 04 ianuarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Craiova, a fost înregistrat dosarul nr. x/2018, privind cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România prin care s-a contestat Decizia nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitându-se admiterea contestaţiei şi să se dispună anularea deciziei contestate, şi în principal, obligarea intimatei Comisia specială de retrocedare să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente; în subsidiar, a solicitat să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Craiova. Str. x (fosta Str. x. nr. 32), Jud. Dolj, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie. A mai solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a invocat motive identice cu cele formulate în cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2018

1.3. Prin încheierea nr. 18 din data de 25 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia conexităţii, invocată din oficiu de instanţă şi a fost conexat dosarul nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

1.4. Prin sentinţa civilă nr. 310 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunile conexate formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

1.5. Prin cererea de completare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 23 iulie 2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a solicitat instanţei să se pronunţe asupra cererii conexe ce a format obiectul dosarului nr. x/2018

In motivare, a susţinut că instanţa nu a făcut nicio judecată cu privire la acţiunea conexată ce a format iniţial obiectul dosarului nr. x/2018, având în vedere că cele două acţiuni, deşi conexate, au fost formulate în contradictoriu cu două entităţi pârâte distincte, vizând acte administrative diferite, întemeiate pe dispoziţii ale unor acte normative distincte.

În temeiul art. 444 din C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii şi completarea dispozitivului sentinţei nr. 310/31.05.2018, in sensul pronunţării si asupra cererii conexe ce a format obiectul dosarului nr. x/2018, întemeiate pe dispoziţiile O.U.G nr. 83/1999.

Prin sentinţa nr. 1 din 03.09.2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 310 din data de 31 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, formulată de reclamantă.

1.6. Împotriva sentinţei civile nr. 310 din 31 mai 2018, precum şi împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea, în tot, a încheierii şi sentinţei recurate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

In subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârilor recurate, şi referitor la soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, în rejudecarea cauzei pe fond să se dispună anularea Deciziei nr. 7444/24.10.2017, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul din municipiul Craiova. Str. x (fosta str. x) şi să se acorde despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie.

Referitor la soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999, vizând contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

1.7. Prin Decizia nr. 1739 din 18 martie 2021 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, s-a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018 (pronunţate în dosarul conexat nr. x/2018) a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat; s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 310 din 31 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal; s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În considerentele deciziei de casare cu trimitere, s-a reţinut că sentinţa recurată nu respectă cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia de respingere a contestaţiei promovate împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, astfel încât, în mod evident, prin soluţia de respingere a acţiunilor conexate s-a dispus formal asupra temeiniciei contestaţiei respective. În condiţiile arătate, se constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele reţinute anterior, echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinţei atacate, impunându-se casarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să procedeze la analizarea efectivă a cererii conexe care formează obiectul dosarului nr. x/2018 şi să răspundă tuturor motivelor de nelegalitate formulate de reclamantă în privinţa Deciziei nr. 859/24.10.2017, conform argumentelor reţinute prin prezenta decizie.

2. Al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. x/2018*.

2.1. Prin sentinţa nr. 280 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins în totalitate acţiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

2.2. Prin Decizia nr. 3479 din data de 14 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 280 din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa recurată şi s-a acordat termen pentru rejudecarea cauzei în fond după casarea cu reţinere la data de 8 noiembrie 2022, cu citarea reclamantei A. şi a pârâtelor Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că sentinţa atacată, pronunţată în rejudecare, a avut ca obiect două cereri conexe, respectiv dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova conexat la dosarul nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe conexe depusă prin încheierea din 25.04.2018.

Curtea a constatat că în mod nelegal, în raport de obiectul acţiunilor conexe, fiind contestate două decizii diferite, sentinţa atacată a fost pronunţată doar în contradictoriu cu una dintre entităţile emitente, respectiv doar cu citarea Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. În mod nelegal, deşi s-a conexat cauza nr. 57/54/2018 având ca obiect contestaţia reclamantei împotriva Deciziei nr. 859/24 octombrie 2017 nu a fost citată în cauză autoritatea emitentă a acestei decizii, respectiv Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Prin necitarea acestei autorităţi, în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 153 C. proc. civ. privind citarea părţilor în proces şi art. 14 C. proc. civ. privind principiul contradictorialităţii, consecinţa fiind îndeplinirea condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

3. Soluţia instanţei de recurs în rejudecarea acţiunii, după casarea cu reţinere

3.1. Elementele de fapt relevante cauzei

Reclamanta a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ contestaţia împotriva Deciziei nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, precum şi contestaţia împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând admiterea contestaţiilor şi să se dispună anularea deciziilor contestate, şi în principal, obligarea intimatei Comisia specială de retrocedare să emită o nouă Decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente. În subsidiar, a solicitat să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Mun. Craiova. Str. x (fosta Str. x. nr. 32). Jud. Doli, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie.

S-a arătat că imobilul a aparţinut Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România fiind dobândit pe calea devoluţiunii testamentare de la defunctul B. şi prin testamentul încheiat la data de 13.08.1974, defunctul B., decedat la data de 07.01.1979, a transmis Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România întreaga sa avere mobilă şi imobilă avută la momentul decesului între care şi imobilul situat in Mun. Craiova str. x (fostă Str. x. nr. 32). jud. Dolj. Ulterior, a fost deschisă procedura succesorală de pe urma defunctului B., decedat la data de 07.01.1979, iar potrivit Certificatului de moştenitor nr. x/22.07.1982, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a moştenit întreaga masă succesorală, respectiv "întreaga casa de locuit cu anexe situată in intravilanul Municipiului Craiova, str. x ce se învecineşte la Est cu imobilul proprietatea lui C., la Sud cu imobilul proprietatea lui D., la Vest cu imobilul proprietatea E. si la Nord cu strada x."

Imobilul a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 101/16.04.1987, în anexa 1 la actul normativ, la poziţia nr. 56, fiind înscrisă Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România cu teren expropriat în suprafaţă de 273 mp şi construcţie în suprafaţă de 234,85 mp, nefiind însă acordate despăgubiri în conformitate cu prevederile legale ce reglementau procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publică.

Prin Decizia nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut Cultelor Religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 depusă de către A. cu privire la restituirea în natură a imobilului- teren şi construcţie- situat în Municipiul Craiova, str. x.

Conform art. 1 al Deciziei contestate, s-a reţinut de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor imobile aparţinând cultelor religioase din România că terenul ce face obiectul cererii nu s-a aflat în proprietatea solicitantei, precum şi faptul că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RSR a dobândit, în baza certificatului de moştenitor nr. x/22.07.1982 emis de către Notariatul de Stat Lugoj dreptul de proprietate numai în ceea ce priveşte construcţia ce s-a aflat pe terenul indicat anterior.

Conform art. 2 din Decizia nr. 7444/2017, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 în ceea ce priveşte construcţia situată în Municipiul Craiova, str. x, cu motivarea că nu fac obiectul disp. O.U.G. nr. 94/2000 construcţiile demolate.

Temeiul de drept al Deciziei nr. 7444/2017 a fost reprezentat de disp. art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 3 alin. (1) indice 1 şi alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 rep, coroborate cu pct. 3 din H.G. nr. 1164/2002.

Prin Decizia nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004 depusă de către A. cu privire la restituirea imobilului- teren şi construcţie - situat în Municipiul Craiova, str. x.

În ceea ce priveşte solicitarea de restituire a imobilului- teren, formulată de reclamantă, a reţinut pârâta, conform disp. art. 1 ale Deciziei nr. 859/2017, că acesta nu s-a aflat în proprietatea solicitantei, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RSR dobândind, în baza certificatului de moştenitor nr. x/22.07.1982 emis de către Notariatul de Stat Lugoj, dreptul de proprietate numai în ceea ce priveşte construcţia ce s-a aflat pe teren.

Conform art. 2 al Deciziei nr. 859/2017, pârâta a respins cererea de restituire a imobilului-construcţie - formulată de reclamantă în considerarea faptului că nu fac obiect al O.U.G. nr. 83/1999 construcţiile demolate.

Temeiul de drept al Deciziei nr. 859/2017 a fost reprezentat de disp. art. 1 alin. (1) şi (3), art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, precum şi pct. 3 din H.G. nr. 1093/2005.

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că rejudecarea a fost dispusă integral, cu privire la ambele cereri conexate şi raportat la toate motivele de nulitate invocate de reclamantă prin cele două cereri, astfel că se impune analiza integrală a acestora.

3.2. Un prim motiv de nulitate invocat de reclamante a fost acela referitor la încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare, respectiv lipsa reprezentantului său de la lucrările Comisiei Speciale de retrocedare.

Conform art. 5 alin. (1) din Anexa 3 a H.G. nr. 1094/2005 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare:

"(1) După primirea cererilor de retrocedare şi a documentaţiilor aferente imobilelor deţinute de statul român sau de unităţile administrativ-teritoriale, preşedintele Comisiei sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele fixează un termen în vederea analizării şi soluţionării cererilor cultelor religioase, respectiv ale comunităţilor minorităţilor naţionale, depuse la secretariatele tehnice ale Comisiei."

Alin. (3) al art. 5 prevede că "la termenul fixat este invitat să participe un reprezentant al cultului religios, respectiv al comunităţii minorităţii naţionale solicitante, în vederea susţinerii cererii de retrocedare în baza documentelor legale prezentate."

Din întreaga economie a textului de lege se reţine că, prin instituirea Comisiilor, se urmăreşte asigurarea unor entităţi abilitate în vederea soluţionării cererilor de resituire, fiind prevăzut ca, printre membrii abilitaţi în Comisii, să participe şi un reprezentant al cultului religios solicitant.

Lipsa de la lucrările Comisiei speciale de retrocedare a unui reprezentant al reclamantei nu este prevăzută în mod expres, sub sancţiunea nulităţii, astfel încât s-ar putea reţine incidenţa sancţiunii nulităţii numai în măsura în care reclamanta ar face dovada existenţei unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului; or, vătămarea nu exisă, în condiţiile în care reclamanta a avut posibilitatea de a depune la Comisie toate înscrisurile de care a înţeles să se folosească în dovedirea pretenţiilor sale şi că totodată aceasta are posibilitatea de a-şi formula toate apărările pe care le consideră necesare în faţa instanţei de judecată.

Ca atare, privită prin prisma unei nulităţi relative, lipsa unui reprezentant al entităţii solicitante ar lipsi de efecte actul administrativ în ipoteza în care s-ar face dovada unei vătămări produse prin emiterea actului. Or, în speţă, reclamanta nu a probat o astfel de vătămare, cu atât mai mult cu cât actele invocate în susţinerea cererilor de retrocedare formulate au fost prezentate atât comisiilor speciale, cât şi instanţei.

De asemenea, aspectul vizând intervalul de timp scurs între momentul în care comisiile au primit observaţiile persoanei şi data la care a fost adoptată decizia, nu reprezintă un argument valid în susţinerea nelegalităţii, nefiind făcută dovada faptului că lucrările comisiilor au fost viciate prin imposibilitatea acesteia de a analiza înscrisurile depuse. Ca atare, critica de natură procedurală privind nulitatea deciziilor contestate nu este întemeiată.

3.3. Cu privire la nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de restituire a terenului

Prin Decizia nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut Cultelor Religioase din România, în ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului, conform art. 1 al Deciziei contestate, s-a reţinut că terenul ce face obiectul cererii nu s-a aflat în proprietatea solicitantei, precum şi faptul că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RSR a dobândit, în baza certificatului de moştenitor nr. x/22.07.1982 emis de către Notariatul de Stat Lugoj dreptul de proprietate numai în ceea ce priveşte construcţia ce s-a aflat pe terenul indicat anterior.

Prin Decizia nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, în ceea ce priveşte solicitarea de restituire a imobilului- teren, formulată de reclamantă, a reţinut pârâta, conform disp. art. 1, că acesta nu s-a aflat în proprietatea solicitantei, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RSR dobândind, în baza certificatului de moştenitor nr. x/22.07.1982 emis de către Notariatul de Stat Lugoj, dreptul de proprietate numai în ceea ce priveşte construcţia ce s-a aflat pe teren.

Practic, cererile au fost respinse pentru lipsa dovezii calităţii de proprietar a reclamantei, cu o motivare similară.

În analiza legalităţii deciziei nr. 859/2017 sunt incidente dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, dispoziţii care fac trimitere tot la cele cuprinse în art. 4 alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Conform disp. art. 4 alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 94/2000, aplicabile speţei, pentru fiecare imobil, solicitantul va depune la Comisia specială, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Totodată, actul normativ permite dovedirea dreptului de proprietate, în lipsa înscrisurilor, prin prezumţia existenţei dreptului de proprietate, coroborată cu un început de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice alte acte.

În speţă, reclamanta a invocat în susţinerea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, certificatul de moştenitor nr. x/22.07.1982, coroborat cu prezumţia instituită de disp. art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin certificatul de moştenitor nr. x/1982, s-a stabilit pentru Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RSR calitatea de moştenitor al defunctului B., iar, în ceea ce priveşte masa succesorală, aceasta a fost formată din bunul imobil reprezentat de întreaga casă de locuit cu anexe situată în intravilanul Municipiului Craiova, str. x.

Ulterior, prin Decretul nr. 101/16.04.1987, Anexa 1, poziţia 43 a fost expropriată şi trecută în proprietatea statului, din proprietatea Federaţiei, imobilul teren în suprafaţă de 273 mp şi construcţie de 234,85 mp situate în Mun. Craiova, str. x.

Problema dedusă judecăţii o reprezintă modalitatea de interpretare a certificatului de moştenitor şi limitele concrete ale acestuia, respectiv dacă acesta a avut sau nu în vedere şi terenul aferent clădirii testate.

În drept, conform art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România:

"(1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.

(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar."

Raţionamentul Comisiei Speciale de Retrocedare a fost acela că prezumţia din art. 4 alin. (4) şi (5) de mai sus (prezumţia că întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive şi că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar) a fost înlăturată din cauza existenţei dovezii contrare, respectiv certificatul de moştenitor care menţionează în cadrul masei succesorale doar construcţia.

Înalta Curte, în rejudecarea acţiunii pe fond, nu poate susţine această concluzie a Comisiei.

Cât timp reclamanta figurează explicit în actul de preluare de către stat şi cu terenul în suprafaţă de 273 mp, dovada contrară care să înlăture această prezumţie legală trebuie să fie una de o forţă juridică suficientă, iar nu la rândul ei, incertă.

Or, raţionamentul Comisiei şi al pârâtei în faţa instanţei a fost unul bazat pe două scenarii alternative: aceasta a susţinut în cadrul întâmpinării din cadrul recursului din primul ciclu procesual că, în absenţa unor dovezi, poate doar presupune că terenul aferent construcţiei (casa de locuit şi anexe), moştenită de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RSR a fost preluat de stat înainte de acest moment, fie direct din patrimoniul defunctului B., ca efect al aplicării Legii nr. 58/1974, la deschiderea succesiunii de pe urma acestuia (fapt nemenţionat în Certificatul de moştenitor nr. x/1982), fie din patrimoniul altei persoane, însă un lucru e cert, faptul că recurenta-reclamantă nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 273 mp.

Înalta Curte reţine că, în contextul existenţei prezumţiei legale raportate la conţinutul actului de preluare, nu se pot opune prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 în mod teoretic, fiind necesară o dovadă a aplicării lor efective; cu alte cuvinte, nu poate fi înlăturată o prezumţie legală printr-o prezumţie simplă, cu atât mai mult cu cât această prezumţie simplă este incertă din punct de vedere al existenţei sale. Prevederile testamentare şi cele ale certificatului nu sunt suficient de clare în snesul excluderii terenului din masa succesorală, reclamanta invocând în mod întemeiat indicii logice în sensul că acesta a fost, de fapt, testat şi moştenit prin certificatul de moştenitor invocat. Astfel, prin sintagma " întreaga casă de locuit cu anexe" se poate înţelege nu doar construcţia, ci chiar întregul imobil, respectiv casa de locuit şi terenul aferent, fiind indicate vecinătăţile terenului.

Faţă de prezumţia legală din textul art. 4 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 94/2000, înlăturarea acesteia putea fi făcută doar printr-o probă certă, ceea ce nu se paote reţine în cauză.

Ca urmare, Înalta Curte consideră că reclamanta a făcut dovada calităţii de proprietar cu privire la terenul de 273 mp situat în Mun. Craiova, Str. x.

În cauza de faţă, reclamanta a formulat două cereri de restituire cu privire la acelaşi teren, în baza a două acte normative care permiteau restituirea pe două temeiuri diferite: dosarul nr. x/2018 ce are ca obiect anularea Deciziei nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut Cultelor Religioase din România cu privire la cererea nr. x/04.02.2003 întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi dosarul nr. x/2018 ce are ca obiect anularea Deciziei nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România cu privire la cererea nr. x/14.09.2004 întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

În lipsa oricărui criteriu legal de a stabili care din cele două proceduri de restituire ar fi prioritară, Înalta Curte va da preferinţă principiului disponibilităţii, reclamanta exprimându-şi în şedinţa publică din data de 08.11.2022 dorinţa de a se soluţiona cu prioritate procedura întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Cum condiţia preluării abuzive fusese considerată ca fiind îndeplinită de pârâtă, Înalta Curte va obliga pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să emită o nouă hotărâre prin care să acorde despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 273 mp din Municipiul Craiova, strada x nr. 32 (fostă strada x nr. 32, judeţul Dolj).

3.4. Cu privire la nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor pentru construcţia demolată

Înalta Curte constată că acţiunea reclamantei pe acest aspect este neîntemeiată.

Astfel, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Din conţinutul textului de lege, contrar susţinerilor reclamantei, Înalta Curte reţine că este evidentă intenţia legiuitorului de a exclude construcţiile demolate din obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 94/2000, astfel că nu se poate reţine faptul că actul normativ sau normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 ar contraveni art. 108 din Constituţie.

În ceea ce priveşte construcţia demolată, reclamanta a susţinut că, în raport de succesiunea în timp a actelor normative cu caracter reparator, mai exact în raport de momentul intrării în vigoare a unor astfel de acte normative, dar şi în funcţie de obiectul de reglementare şi conţinutul lor specific, în privinţa categoriei de contrucţie în discuţie, legea specială este Legea nr. 10/2001 şi aceasta este aplcabilă cu prioritate; în aceste condiţii, concluzia Comisiei Speciale de Retrocedare, în sensul că nu există cadru legal pentru acordarea de despăgubiri cu privire la construcţiile demolate, este greşită, întrucât dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres acest aspect, stabilind dreptul persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent.

Înalta Curte constată că nu doar textul din O.U.G. nr. 94/2000 este explicit în sensul că imobilele demolate nu fac obiectul restituirii acestui act normativ, dar şi pct. 3 al normei explicative a art. 1 (conţinute de H.G. nr. 1164/2002 din 17 octombrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare) clarifică acest aspect:

"3. Nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate."

În mod similar, la punctul 3 al normei explicative aferente art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999 (conţinute de H.G. nr. 1093 din 15 septembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România) prevede că:

"3. Nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate."

Cele două proceduri de restituire reglementate de Legea nr. 10/2001, pe de o parte şi de O.U.G. nr. 94/2000 (respectiv O.U.G. nr. 83/1999), pe de altă parte, sunt distincte şi separate, au curs propriu şi nu pot fi combinate; ceea ce solicită reclamanta este realizarea unei lex tertia prin atribuirea Comisiei Speciale de Retrocedare de atribuţii de soluţionare şi a unor cereri în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce nu are acoperire în dispoziţiile legale. Ca urmare, cererea de anulare a deciziei Comisiei privind despăgubirile aferente construcţiei demolate va fi respinsă ca nefondată.

În concluzie, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, în rejudecare, după casarea cu reţinere, Înalta Curte va admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal; va anula în parte Decizia nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în ceea ce priveşte terenul ce face obiectul cererii de restituire; va obliga pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să emită o nouă hotărâre prin care să acorde despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 273 mp din Municipiul Craiova, strada x nr. 32 (fostă strada x nr. 32, judeţul Dolj) şi va menţine în rest dispoziţiile Deciziei atacate.

În fine, ca urmare a soluţionării cererii conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cererea conexă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va fi respinsă ca nefondată.

Ca urmare a căderii în pretenţii, în temeiul art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4416,80 RON către reclamanta A., conform OP din 25.11.2021 aferent facturii nr. x din 19.11.2021emise de SCA F..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În rejudecare, după casarea cu reţinere:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează în parte Decizia nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în ceea ce priveşte terenul ce face obiectul cererii de restituire.

Obligă pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să emită o nouă hotărâre prin care să acorde despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 273 mp din Municipiul Craiova, strada x nr. 32 (fostă strada x nr. 32, judeţul Dolj).

Menţine în rest dispoziţiile Deciziei atacate.

Respinge cererea conexă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Obligă pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4416,80 RON către reclamanta A..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.