Inadmissibility of principal intervention in litigation challenging a normative administrative order based on lack of distinct legal interest.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Bistriţa, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat anularea (în tot/în parte) a Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019 şi obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de modificare şi completare a Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019.

Prin întâmpinare, ANRE a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

La data de 19.08.2020, Municipiul Braşov a formulat cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat anularea (în tot/în parte) a Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019 şi obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de modificare şi completare a Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019.

Pârâta a depus note de şedinţă privind rămânerea fără obiect a cauzei, având în vedere publicarea în Monitorul Oficial nr. 829/09.09.2020 a Ordinului preşedintelui ANRE nr. 159/02.09.2020 privind modificarea şi completarea Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36/2019.

La data de 23.10.2020, reclamantul Municipiul Bistriţa a formulat cerere de renunţare la judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1240 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului MUNICIPIUL BISTRIŢA, împotriva pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI.

Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de MUNICIPIUL BRAŞOV prin Primar.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1240 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Municipiul Braşov, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare, în sensul admiterii cererii de intervenţie principală formulată de către Municipiul Braşov.

În susţinerea recursului, recurentul a arătat că justifică interes propriu şi pretinde drepturi proprii în anularea/emiterea unui nou ordin de modificare şi completare a Ordinului nr. 36/2019, separat de modificările aduse prin Ordinul nr. 159/02.09.2020.

Ordinul nr. 36/2019 este un act administrativ normativ, care se adresează unor subiecţi de drept ce pot fi persoane particulare, private, persoane fizice care exercită anumite atribuţii, prerogative cu care au fost investite legal sau diferite instituţii şi administraţii publice. Acesta produce efecte juridice în mod continuu pe perioada de valabilitate, aplicându-se tuturor destinatarilor care sunt vizaţi de act, pe toată durata de existenţă a acestuia.

Având în vedere că unul dintre destinatarii actului normativ atacat este şi autoritatea locală - unitatea administrativ teritorială - Municipiul Braşov, în sarcina căruia se impun anumite obligaţii ce trebuie respectate, în caz contrar putându-i-se atrage şi răspunderea administrativ - patrimonială, justificăm existenţa interesului în promovarea prezentei cereri precum şi existenţa unei vătămări proprii.

Raportat la dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., consecinţele juridice ce decurg din Ordinul nr. 36/2019 se răsfrâng în mod direct şi asupra Municipiului Braşov, aceasta având un interes propriu, legitim, actual şi concret de a interveni în proces, ca parte independentă.

Municipiul Braşov suferă o vătămare proprie, concretă, fiindu-i afectat în mod direct şi distinct propriul buget local, condiţie esenţială cerută de lege pentru promovarea acţiunii în contencios.

În ceea ce priveşte faptul că la data la care instanţa de judecată s-a pronunţat era deja publicat în Monitorul Oficial nr. 829/09.09.2020, Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 159/02.09.2020 privind modificarea şi completarea Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36/2019, a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/08.03.2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările si completările ulterioare, extinderea reţelei electrice nu poate fi considerată o lucrare de investiţii realizată cu coparticiparea autorităţii locale, prin alocarea de fonduri publice, iar după realizarea acesteia, să intre în proprietatea societăţii de furnizare a energiei electrice în vederea exploatării private a reţelei electrice şi distribuirii serviciilor pe costuri stabilite doar de ANRE, din care autoritatea locala nu are niciun beneficiu si niciun control.

Lucrările de extindere/modernizare/reparaţii ale reţelei de energie electrică nu pot fi obiective care să poată fi realizate din fonduri publice, în condiţiile în care reţeaua nou dezvoltată urmează să intre în proprietatea şi directa administrare exclusivă a societăţii private de furnizare energie electrică, în vederea exploatării şi obţinerii profitului care decurge din exploatarea acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Atât intimatul-reclamant Municipiul Bistriţa cât şi intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză.

Intimatul-reclamant Municipiul Bistriţa a arătat că nu se opune admiterii recursului. În opinia acestuia, discuţia cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie principale ar fi trebuit să fie prealabilă discutării cererii de renunţare la judecată, pentru a se stabili dacă intervenientul are sau nu calitatea de parte în proces., raportat la prevederile art. 65 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 61-62 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii de intervenţie principale, deoarece recurentul Municipiul Braşov are un interes şi pretinde pentru sine un drept - cel dedus judecăţii - iar cererea a fost făcută în faţa primei instanţe înaintea dezbaterilor pe fond.

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Preliminar, în ceea ce priveşte susţinerile din întâmpinare ale intimatului - reclamant Municipiul Bistriţa referitoare la faptul că prima instanţă ar fi apreciat eronat asupra ordinii de soluţionare cererilor deduse judecăţii, acestea nu pot fi primite.

Art. 64 C. proc. civ. stabileşte procedura de soluţionare a cererii de intervenţie principală. Textul legal prevede că instanţa va comunica părţilor cererea de intervenţie şi copii de pe înscrisurile care o însoţesc.

După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată.

În acelaşi timp, art. 65 alin. (1) C. proc. civ. statuează că intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale.

Aşadar, potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. civ., intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale, alin. (2) stabilind că intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că mai înainte de discutarea în principiu a cererii de intervenţie principală, aşadar mai înainte ca titularul cererii de intervenţie să devină parte în litigiu, reclamantul a renunţat la judecata cererii principale.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel că aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (3), în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri.

Având în vedere că art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. stabileşte că oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar în cauza de faţă reclamantul a renunţat la judecata cererii anterior discutării admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, dând eficienţă principiului disponibilităţii, prima instanţă a apreciat corect asupra aplicării prioritare a dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Examinând sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul Municipiul Braşov este nefondat.

Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată de reclamantul Municipiul Bistriţa cu o acţiune în anularea (în tot/în parte) a Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019 şi obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de modificare şi completare a Ordinului nr. 36/2019.

Prin cererea de intervenţie voluntară principală, formulată în cauză de către Municipiul Braşov, s-a solicitat anularea în tot/în parte a aceluiaşi Ordin nr. 36/2019 şi obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de modificare şi completare a Ordinului nr. 36/2019, în justificarea interesului procesual, terţul intervenient afirmând că este unul dintre destinatarii actului normativ atacat, în sarcina căruia se impun anumite obligaţii ce trebuie respectate, astfel că justifică existenţa interesului în promovarea cererii precum şi existenţa unei vătămări proprii.

Potrivit art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta".

Aşadar,cererea de intervenţie principală este cererea prin care terţul care intervine din proprie iniţiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părţi, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenţia principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părţilor iniţiale, deci atât a reclamantului, cât şi a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terţul intervenient ar putea să formuleze aceeaşi pretenţie pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din acest proces ar fi pârâte.

Pornind de la aceste premise, se observă că în cauza de faţă, în mod judicios instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate întrucât terţul nu deduce judecăţii pretenţii proprii în contradictoriu cu ambele părţi din proces, aspect rezultat din obiectul cererii sale.

Legea nr. 554/2004, modificată şi completată nu cuprinde norme speciale privind cererea de intervenţie principală.

Astfel cum a statuat deja Înalta Curte în practica sa în această materie, nicio prevedere a legii contenciosului nu îngrădeşte dreptul terţilor de a interveni în proces şi nu induce ideea unei incompatibilităţi între normele C. proc. civ. ce guvernează această instituţie şi specificul raporturilor de drept administrativ.

Însă, în analizarea condiţiilor de admisibilitate a intervenţiei voluntare, principale sau accesorii, se impune luarea în considerare a specificului raporturilor de drept administrativ.

Necontestat, obiectul litigiului principal se referă la anularea unui act administrative normativ, care conţine reglementări cu caracter general, impersonal şi care produc efecte erga omnes. În această ipoteză, împrejurarea că terţul intervenient se află într-o situaţie juridică similară cu a reclamantului, invocând drepturi proprii asemănătoare, nu justifică modificarea cadrului procesual subiectiv în cauza de faţă. Intervenientul nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii şi nici un alt drept legat de cel dedus judecăţii prin cererea principală, ci formulează un petit identic cu cel al cererii principale pe care îl poate formula orice persoană interesată, căreia i se aplică actul administrativ normativ. Or, pentru ca intervenţia să fie admisibilă, legătura dintre cererea de intervenţie şi cererea principală trebuia să fie de natură să justifice judecarea lor împreună, să existe interese divergente sau convergente, iar nu exclusiv interese similare pentru anularea actului administrativ normativ.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod corect că cererea de intervenţie formulată în cauză nu poate trece de filtrul admisibilităţii în principiu, întrucât intervenientul nu pretinde drepturi proprii, în contradictoriu cu ambii litiganţi, reclamantul şi pârâta, ci pretinde un drept asemănător celui invocat de reclamant.

Având în vedere că art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. stabileşte că oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar în cauza de faţă reclamantul a renunţat la judecata cererii anterior discutării admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, dând eficienţă principiului disponibilităţii, prima instanţă a apreciat corect asupra aplicării prioritare a disp. art. 406 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul Municipiul Braşov împotriva sentinţei civile nr. 1240 din 17 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.